Retragerea lui Crin ar putea ascunde cheia decriptarii viitorului Romaniei

23 februarie 2015

Unul dintre marile mistere ale politicii ultimilor ani nu doar că nu se limpezește cu trecerea timpului, ci, dimpotrivă, pare că devine tot mai amplu, e vorba de decăderea unui nume de prim rang, Crin Antonescu. Analizat individual, e greu de înțeles gestul fostului lider al PNL și al Senatului, totodată candidat prezidențial al USL, de face un pas înapoi, apoi altul, și altul, pînă spre zero absolut. Cuplat, însă, cu alt mister, cel al ridicării lui Klaus Iohannis, s-ar putea ca lucrurile să se lege și să se contureze oarece explicații. Unele terifiante, am spune.

Să recapitulăm, pe scurt. Pînă nu demult un produs de top al politicii, Crin Antonescu era șef al PNL, copreședinte al alianței care a zdrobit adversarii în alegeri, președinte al Senatului, chiar președinte interimar al României, o scurtă perioadă. Încă tînăr, ca politician, inteligent, orator desăvîrșit, Crin era creditat de mulți drept un potențial succesor al lui Băsescu. E realist să spunem că interesele sale s-au ciocnit la un moment dat cu cele ale PSD, lucru care i-a afectat parcursul politic. A urmat retragerea din USL, de la șefia Senatului, pierderea șefiei PNL, a candidaturii prezidențiale, retagerea din fruntea comisiei pentru Constituție, dispariția efectivă, în mare măsură, din viața publică, și, mai nou, anunțul abandonării definitive a politicii, anul viitor. Totul în mai puțin de 14-15 luni.

O prăbușire halucinantă, totuși, care nu poate fi explicată doar prin dorința PSD de a avea propriul prezidențiabil.
Practic, nu există lider politic de anvergură care să fi înregistrat, după revoluție, o mai mare cădere într-un răgaz atît de scurt.

Ca și cum asta nu era de ajuns, în paralel cu decăderea lui Crin, un politician pe care îl recomandau multe, s-a înregistrat ascensiunea stranie a lui Iohannis, un pseudo-politician pe care nu prea
îl recomanda nimic, cel puțin nu pentru politica mare.

Există vreo legătură, fie și indirectă, între cele două evenimente?

Desigur, e evident că Antonescu i-a făcut loc lui Iohannis, manevră fără de care ascensiunea acestuia nu ar fi fost posibilă, dar tot nu se explică completa anihilare a lui Crin ca om politic.

Să abandonezi pînă și funcții la care nu ți-a cerut nimeni, în virtutea niciunui principiu, să renunți, și să ajungi să vorbești ca un pensionar la doar 55 de ani, iată o ciudățenie maximă. Crin nu doar că iese din schemă exact cînd, în politică, începi de fapt marea ascensiune, dar pare și profund resemnat cu gîndul, mai ceva decît ciobanul din Miorița. Și nu se întrevede vreo implicare în vreun alt domeniu greu – după modelul, să zicem, al trecerii lui Bogdan Olteanu (altă retragere misterioasă) de la politică la finanțe – nu se aude de vreo sinecură, de afaceri șamd, cel mult de revenirea la catedră, ca profesor. Asta, după 25 de ani de politică!

S-a speculat, pe la colțuri, chiar că ar fi fost șantajat, dar nici asta, măcar, nu ar explica pasivitatea lui.

Unde s-ar putea afla cheia problemei?

Să știe Crin Antonescu ceva ce mulți alții nu știu?

Ceva, să zicem, despre direcția spre care se îndreaptă politica autohtonă pentru următorii – nu se știe cîți – ani?
O direcție aparte, în urma unui proces fără precedent la noi, în care regulile ”clasice” ale politicii vor fi anulate, în favoarea altora, să le zicem ”de criză”?

Răspunsul ar putea fi afirmativ, pentru că vin tot mai multe semnale, inclusiv dinspre noul președinte, că ne aflăm în fața unei schimbări majore de paradigmă.
România viitorilor ani ar putea fi țara în care să se consfințească de facto eșecul politicii tradiționale, victimă a aplecării exagerate spre corupție a liderilor dîmbovițeni, a influenței rușilor etc și în care să se aplice planul B, recte guvernarea semi-militarizată, pe bază de cătușe DNA și dosare SRI. Totul, în speranța că pe acest fundal se va crea o clasă nouă de lideri, fără metehnele celor vechi.

Iată ce spunea zilele trecute, despre efectele ”Dosariadei”, Klaus Iohannis, un președinte despre care se înmulțesc vertiginos datele că a fost promovat nu de alegători și de partide, ci de serviciile secrete:

”Eu cred că va creşte credibilitatea clasei politice, fiindcă aici avem foarte multe aşa-numite dosare grele, care acum ajung să fie lucrate şi acum se face lumină. Părerea mea, că după ce se termină, vom avea mai puţini politicieni cunoscuţi şi este loc pentru ceva ce se numeşte înnoirea clasei politice. Mulţi dintre cei pe care i-am văzut ani sau decenii la rând la televizor vor fi în altă parte sau vor sta acasă, în cel mai bun caz, şi se va face loc pentru noi lideri, noi politicieni, pentru o nouă credibilitate.”

Avem, iată, o recunoaștere oficială că acțiunea anti-corupție de la noi nu vizează doar pedepsirea infractorilor, ci și schimbarea din temelii a sistemului politic.

Scopul e nobil; se naște, totuși, întrebarea legitimă dacă asta intră în fișa postului zeiței Themis?

La scurt timp după declarația spectaculoasă a președintelui, iată ce declară Crin Antonescu, într-un interviu televizat, la B1TV:

”Iohannis, între puţinele lucruri pe care le-a spus în campanie, au fost două foarte grele. Dacă cineva nu l-a crezut, îl priveşte. Domnul Iohannis a spus <<candidez şi vreau să fiu preşedinte pentru a schimba modul în care se face politică în România>> (…) Doi, domnul Klaus Iohannis este, şi prin experienţa sa de viaţă, şi prin natura sa, ca personalitate, un om aşezat, calm, care face lucrurile pas cu pas, dar cu o tenacitate şi cu o forţă ieşite din comun. Klaus Iohannis, având în vedere şi conjuctura, va fi un preşedinte extrem de puternic al României. România, de facto, va fi în următorii ani, un regim prezidenţial. Ceea ce îmi doresc, nu am de unde să ştiu, şi nu văd temeiuri care să ne facă pesimişti deocamdată, este ca forţa pe care împrejurările istoriei acestor ani i-o dau lui Klaus Iohannis să fie folosită în direcţia corectă, a reconstrucţiei unei clase politice, dar pe care trebuie să o facă forţe politice, forţe civile, societatea, nu DNA, nu SRI, că nu e treaba lor”, a declarat Antonescu într-o emisiune la B1Tv.

Mai mult decît exploziv.

Pe de-o parte, el atrage atenția că urmează un regim de tip mînă prezidențială forte, și asta într-un moment în care Iohannis e perceput mai degrabă ca un boem, ușor paralel cu realitatea, în profundă antiteză cu fostul șef al statului.
Pe de alta, Crin sugerează că forța lui Iohannis nu-i aparține, ci e asigurată de ”împrejurări ale istoriei”.

Despre ce se înțelege prin asta explică tot Antonescu, atunci cînd vorbește despre DNA și SRI, atrăgînd direct atenția că nu e treaba lor reformarea sistemului politic.

Afirmațiile lui Crin, care însoțesc anunțul legat de retragerea sa definitivă din politică, în scurt timp, conturează, deci, imaginea unei Românii în care, în următorii ani, puterea va trece din mîinile partidelor politice, ale parlamentului și guvernului în mîinile parchetelor și serviciilor secrete, cu șeful statului ”la acoperire”.

Prin această prismă, retragerile lui Crin devin doar gesturile unui vizionar care a înțeles înaintea altora că vine marele ”reset”. Și că nu mai are nicio șansă în viitorul apropiat, așa cum nu mai au mulți alții.

E bine, e rău că se va întîmpla așa?

Numai istoria o va dovedi.

Europa ultimelor decenii a cunoscut dictaturile lui Franco, Salazar, regimul coloneilor, în țări precum Spania, Portugalia, Grecia. În Italia, creștin-democrații au fost ținuți, adesea artificial, la putere jumătate de secol după război, Au fost perioade sumbre, dar justificate de dorința Vestului, a SUA în primul rînd, de a ține țările respective departe de amenințarea comunistă, cu prețul încălcării unor drepturi ale oamenilor, a unor reguli ale democrației.

Poate că mai mult de atît nu s-a putut face, poate a fost soluția extremă la care s-a mai putut apela, mai ales dinspre exterior, în asemenea țări.
Vom ști, abia peste mulți ani, dacă soluția care începe să se contureze în România a fost o idee bună sau, nu.
Sigur e că urmează vremuri tare complicate. (Bogdan Tiberiu Iacob)