Un fost deputat îl întreabă pe Băsescu ce ROL a avut în demontarea „proiectului PLR + Ion Sturza”
17.02.2015 Ziarul National
Fostul deputat liberal-reformator, Valeriu Saharneanu, lasă să se înțeleagă faptul că ex-președintele României, Traian Băsescu, ar fi pus bețe în roate proiectului politic „Partidul Liberal Reformator + Ion Sturza” și a ținut partea Partidului Liberal (PL) în anul 2013. „Traian Băsescu: R. Moldova începe să dea semne de rateu. E bună remarca și foarte exactă observația, dle președinte. Să știți că rateul cel mare era pregătit să se întâmple în 2013. Atunci, cei șapte deputați reformatori care au făcut opinie separată de cea a liderului PL au salvat situația. Dacă vă amintiți: a fost restabilită guvernarea proeuropeană, aplanată criza, instaurată stabilitatea politică care a impulsionat economia. R. Moldova și-a realizat agenda europeană, devenind un proiect de succes al Europei. Cota Vilnius a fost luată cu brio, comuniștii au intrat în proces de disoluție. Am putea enumera alte multe lucruri bune care s-au întâmplat în timpul unui an de stabilitate! Numai că dumneavoastră ați demonstrat o viziune îngustă, eronată, viciată de interese personale, meschină. Fără să analizați realitatea și consecințele, ați luat partea „omului crizei”, Ghimpu, l-ați pus în zona infailibilului pe nepot. Ați desconsiderat fapta reformatorilor (Hadârcă, Guțu, Bodrug, Saharneanu, Arhire, Cojocaru, Vacarciuc) și ați catalogat chemarea lor la reformarea PL și a clasei politice din R. Moldova drept atac asupra dreptei politice proromânești. Ca reformator care vă credeți este cel puțin o greșeală, ca om de stat și deținătorul de atunci al funcției de președinte al României este o greșeală foarte mare. Iar rolul pe care presupunem că l-ați avut în demontarea proiectului PLR (R. Moldova) + Ion Sturza este mai mult decât o greșeală foarte mare. (Vă rog să vă amintiți cu cine v-ați întâlnit vara trecută și ce ați discutat. Poate ne și spuneți ce ați discutat?)”, a scris Saharneanu astăzi pe o rețea de socializare. Fostul deputat îl îndeamnă pe Băsescu „să-și asume măcar o parte a rateului”, întrucât printre consecințele la care s-a ajuns se numără „revenirea la putere a troicii de criză, pierderea pe durată lungă a stabilității politice (acum și economico-financiară), revigorarea comuniștilor și a coloanei a cincea a Kremlinului”. Menționăm că Traian Băsescu a oferit un interviu pentru TVR în care s-a arătat dezamăgit de situația de la Chișinău după scrutinul din 30 noiembrie. Băsescu a mai spus că Iurie Leancă a greșit atunci când a mers în Parlament să ceară vot de încredere fără a fi creată o majoritate parlamentară. Eșecul era, în opinia lui Băsescu, „previzibil”. Traian Băsescu a arătat din deget și conducerii actuale de la București. „România nu trebuie să aibă frontieră cu Federația Rusă. Riscurile cu Ucraina sunt majore. România, decât să se gândească la vizite la Kiev, la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chişinău. Aveam chei pe care le ştiu cei care trebuie să le ştie, cu care puteam să ne aşezăm la masă alături de cele trei partide proeuropene. N-au fost folosite şi s-a ajuns aici”, a spus Băsescu.
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
=========== BUCOVINA DE NORD ===========
——— ♥ ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ———–
—————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
UNICA NOASTRĂ SALVARE ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
ȘI ÎN BAZA „ACTULUI RE-UNIRII’ PT. TOTDEAUNA
A BASARABIEI CU MOLDOVA ISTORICĂ
ÎN CADRUL ROMÂNIEI MARI
VOTAT DE „SFATUL ȚĂRII’ LA CHIȘINĂU LA 27 MARTIE 1918 !
====================================================
a dat cu copita??? lasa sa se inteleaga?? pai bai fratilor stiu ca nici pe Iohannis nu-l vreti unii de pe aici.. DAR el a fost VOTAT de NOI, romanii, asa si in Moldova, moldovenii au votat unii pro si altii contra.. iar acolo se stie ca exista un current UKRAINEAN rusofon… asa cum este si in Ukraina, asa cum sunt si Transnistrenii iar adevrat este ca Ukraina este perfida acum si corupta… iar Poroshenko este un tampit care manipulat de corupti a inceput un razboi care este alimentat de ambele parti atat international cat si intern..nu este inca coapta Ukraina pentru Nato sau EU…butoi cu pulbere explosive.. si stiu si eu ca pentru unii postaci Basescu este de vina ca ninge, ploua sau se uita chioris la noi de pe plasma… nu ba, el este chior NORMAL, chel si rade ca prostu in targ dar NU ESTE PROST, ba din contra, este destept dar nu este politician, nici macar ANAL-ist politic, adica stiti voi ce inseamna politician.. vorbeste si nu spune NIMIC… doar confuzie generala.. viva Romania si bunii romanii de orice etnie .. bineinteles cu exceptiile de rigoare… hahaha Hai Moldova alaturi de NOI, lasa Transnistria Ukrainei ca sunt ukrainieni si/sau schimba cu Bucovina si Basarabia… asa va intra in EU/NATO alaturi de NOI
Un om politic veritabil, un adevărat român – Mihai Ghimpu:
https://www.youtube.com/watch?v=Y3ujkXVEVfI
Proiectul PLR în Moldova a avut la baza tradărea. România nu are astăzi un om politic de calibrul lui Mihai Ghimpu în fruntea unui partid politic parlamentar. Dacă mă înșel vă rog să mă corectați. Partidul Liberal din Moldova de peste Prut nu putea fi reformat cu și de trădători. Au plecat din PL, au rămas la guvernare alături de alt trădător de neam și corupt Vlad Filat … la alegeri oamenii nu i-au mai ales pe „reformatori”…. ce vină are Băsescu?!!! Mihai Ghimpu nu este un „om al crizei” cum afirmă Săhărneanu este un român adevărat cu verticalitate și principii. Să nu uităm că un membru al familiei Ghimpu a pus primul tricolorul românesc pe clădirea cea mai înaltă din Chișinău, faptă pentru care a plătit cu viața. Să nu uităm că Mihai Ghimpu, din poziția de președinte interimar al Moldovei, a numit armata sovietică – armată de ocupație și nu de eliberare. Să nu uităm că acest bun român, militează pentru Unire, pentru renașterea românismului între Prut și Nistru, pentru limba română și o Moldovă mai puțin coruptă. Are Băsescu multe bube dar cred că susținerea lui Ghimpu a fost o decizie cinstită și foarte bună.
SIS-temul de Ocupație din Basarabia:
ASASINATE LA COMANDĂ contra Marii Re-Uniri cu România:
O A DOUA DECAPITARE A ELITEI NOASTRE UNIONISTE
ÎN ULTIMII 25 DE ANI : 1990-2015
/ PRIMA FIIND DEPORTĂRILE ŞI GENOCIDUL DIN ANII 1940
COMISE DE OCUPAȚIA RUSEASCĂ /
POMELNICUL Martirilor Neamului Nostru:
–––––––––––––––––––––––
Notă:
a)
O OTRAVĂ nedepistabilă
se introduce în mâncare sau băutură
care provoacă ulterior ATACUL CEREBRAL / = INFARCT / şi nu lasă alte urme !
b)
victima este urmărită SIS-tematic apoi se organizează un accident la comandă: o masină teroristă cu faruri speciale orbitoare apare in față, și asfel se inscenează „accidentul”
c)
mai nou:
se insceneaza sinuciderea, prin impuscare sau alte mijloace.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
79.
– Martirul Dan Capbătut, de 18 ani,
licean eminent din clasa XII din or. Floreşti, fiul profesoarei de l. română Neli Capbătut de la Liceul Teoretic „M.Eminescu„ un adolescent care visa să devină Jurnalist UNIONIST. Omorât cu cruzime la 14 ianuarie 2015 noaptea de către 5 persoane rusofone bete turte care l-au legat cu sârmă ghimpată de o maşină şi l-au târât circa 2 km. Asasinii sunt niste hoholi rusofoni anti-români și anti-europeni din s. Ivanovka majoritar ucrainească. Primarul de Sevirova și Ivanovka este un oarecare Boris Nedoruban mare activist al
Partidului Comuniștilor Terorişti, iar fiul lui vitreg, ucigașul Maxim
Pelivaniuk de 28 de ani urăşte tot ce este românesc ! Presedintele
Timofte și toată poliția mafiotă locală încearcă să mușamalizeze acest
caz ca și multe alte asasinate la comandă contra moldovenilor Unioniști !
http://www.jc.md/dosar-tanarul…
78.
-Ionică Butmalai /1964-2014/. Primul deputat din actualul Parlament care
s-a declarat deschis UNIONIST la o întrevedere cu Preăedintele României
Klaus Johhanis. Pentru acest lucru cât si pentru pozitia lui tranșantă
anti-mafiotică și anti-oligarhică a fost împușcat la Cahul. SIS-temul anti-uman manipulează opinia publică cu povești de „sinucidere”, etc.
V. Filat, Șeful PDLM l-a marginalizat totalmente și SIS-tematic pe Butmalai în ultimii ani din cauza UNIONISMULUI !
77.
– Dan Spătaru /1939-2004/, cântareț român de muzică ușoară.
Infarct la comanda regimului comunist voronist terorist KGB de la Chisinau,
dupa concertele lui foarte populare cu iz românesc din Rep. Moldova.
Otravit de emisarii voronisti in timpul turneelor sale din Germania si Italia din 2003 si 2004. Alexandru Cazacu, unionist si prieten cu Dan Spataru,
chitaristul din fosta formatie „Noroc”, sufera un teribil accident la comanda pe autotrasa de lânga Straseni,
in dec. 2011, accident „misterios” cu lumini albe orbitoare din fata,
in care jurnalistul si ex-deputatul Vasile Vatamanu moare /mare prieten cu poetul martir Grigore Vieru/. Fratele lui Alexandru Cazacu, unionistul Anatol Cazacu chitarist si el, a fost lichidat deja in 1995.
Si conducatorul formatiei „Noroc” unionistul Mihai Dolgan moare „subit” la comanda /1942-2008/ Doamna Sidonia Spataru, sotia marelui cântaret a declarat: Dan Spataru a fost foarte iubit la Chişinău.
Când ajungea acolo călcam pe flori, aveam o alee de flori, pe o parte şi pe alta. Sunt nişte oameni încă nealteraţi, cred în muzică, în cei ce fac muzică.
La ultimul Crăciun din viata lui, 25, 26 şi 27 Decembrie 2003 el a cântat la Chişinău.”
http://www.youtube.com/watch?v=1aSA_zeXyHs
76.
– Constantin Tanase / 1949-30 oct.2014/, redactor-sef la ziarul Timpul md din Chisinau
Un citat: “Rep. Moldova ori va fi românească, ori nu va fi deloc”.
Infarct la comanda Kremlinului. Medicii au refuzat să discute cu jurnaliştii şi au spus că familia va veni cu detalii mai târziu.
75.
– Ionel Proca /1945-2014/, jurnalist si scriitor din s.Colonita,
otravit miseleste pentru scrierea cartilor-memorii despre alti martiri unionisti
omorâti prin otravire si accidente de SIS-temul KGB anti-românesc:
– cumnatul Grigore Grigoriu /1941-2003/, actor unionist,
– verisorul Gheorghe Ghimpu /1937-2000/, deputat, disident anti-comunist,
– prietenul Vicu Bucataru /1948-2013/, cineast,
„lichidat” la comada in 2013 imediat dupa ce a lansat filmul
„Masacrul inocenților sau cronica unui război uitat”,
un documentar cutremurător despre războiul din Transnistria si tradatorii din Chisinau.
etc.
74.
– Ionel Vacarencu / 1989-2014/ din s. Mascauti, r. Criuleni, mare patriot si unionist, omorât bestial la comanda de catre doi criminali angajati, care i-au furat masina.
73.
– poetul-martir Dumitru Matcovschi /1939-2013/, caruia i se organizează un accident iniţial la comandă
la 17 mai 1989, ca răsplată pt.curajul său de a fi publicat în 1988 în revista literară «Nistru„ un articol-bombă „Veşmântul fiinţei noastre latineşti” scris de reputatul lingvist martir Val. Mândâcanu,
ca apoi prin iradieri şi otrăviri sa fie lichidat pt.ingropare «specială„ la 28 iunie 2013 – 28 iunie 1940,zi simbolică de doliu naţional de la ocuparea Basarabiei de către trupele teroriste
criminale ruso-comuniste şi în timpul unui alt Marş Unionist din Chişinău.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
72.
Mihail Garaz – împuscat in faţa casei la 60 de ani – / 1930 – 1990 / – poet şi publicist.
71.
Dumitru Moldovanu – un tânăr patriot, omorât in Nov.1990.
70.
Ion Gheorghiţă, poet
– împuşcat și el în faţa casei la 52 de ani – / 1939 s. Larga – 28 nov.1991 Chisinau /.
A fost un spirit rector al înnoirilor în perioada renaşterii basarabene,
El avea o premonitie: „Dragi prieteni, pe mine mă pasc duşmanii…”.
Criminalii care i-au curmat viaţa au rămas necunoscuţi şi nepedepsiţi.
69.
Grigore Vârtosu – / 1961 – 1992 / mare patriot, deţinut politic în 1989,
poet popular din s. Cârnăţeni / Căuşeni,
voluntar şi împuşcat în spate la 20 iulie 1992 în războiul cu ruşii de pe Nistru.
67-68.
cântăreţii cuplul Doina / Marin / – la 34 de ani – / 1958 – 1992 /
şi Ion Aldea-Teodorovici – la 38 de ani – / 1954 – 1992 /- «accident» înscenat.
66.
Ion Dumeniuk – la 56 de ani / 1936 – 1992 / – lingvist, publicist, otrăvit-iradiat.
65.
Ion Vatamanu – la 56 de ani – / 1937-1993 / – poet, publicist, savant,otrăvit.
64.
Nicolae Costin – la 59 de ani / 1936 – 1995 / – primar de Chişinău, iradiat cu cesiu
împreuna cu șoferul sau – / Tudor, grav bolnav /
63.
Petre Teodorovici- la 47 de ani – / 1950 – 1997 / – cântăreţ, iradiat-otrăvit,
care stia prea multe despre cei care i-au omorât fratele şi pe Doina.
62.
Lidia Istrati – la 56 de ani – / 1941 – 1997 /- scriitoare, deputată,
iradiată-otrăvit pentru curajul său contra mafioţilor.
61.
Gheorghe Ghimpu, la 63 de ani – / 1937- 2000 / – disident, deputat, «accident» înscenat
60. – şi colegul său Ion Caftanat- / aflat la volan în aceeasi masină /
59.
Veniamin Apostol – la 62 de ani – / 1938 – 2000 / – actor, iradiat-otrăvit
58.
Ion Mija – la 63 de ani – / 1938 – 2001 / – cineast, iradiat-otrăvit
57.
Nicolae Sulac – la 65 de ani – / 1936 – 2003 / – cântaret, iradiat-otrăvit
56.
Iacob Burghiu – la 62 de ani – / 1941-2003 / – prozator şi regizor, iradiat-otrăvit.
4 ASASINATE în lanț:
————————————————–—————————
55.
Emil Loteanu /1936-2003/, cineast
/otravă în cafea la Moscova, probabil era un fost agent,
care cunoştea prea multe despre preşedintii comunişti ai RM,
şi devenise nesupus, deci periculos/.
54.
Grigore Grigoriu – /1941-2003/, actor, prietenul bun a lui Emil Loteanu,
de aceea a fost şi el anihilat printr-un «accident» aranjat.
53.
Traian Grigoriu – /1972-2004/, fiul lui G. Grigoriu, actor la Piatra-Neamţ,
care și el, sărmanul, probabil, ştia câte ceva din culisele politicii ruso-moldovenesti: «accident» mortal, împreună cu prietenul său:
52.
Adrian Neacşu – /1972 -2004/, actor
51.
actorul UNIONIST Dumitru Fusu /1938-2014)
sufera un ATAC Cerebral prin otravire in 2004 care-l tintuieste la pat pentru 9 ani.
—————————————————————————————–
50.
Vladimir Nicu – la 76 de ani – / 1928 – 2004 / – istoric, om politic, iradiat-otrăvit.
49.
episcopul Doremidont – la 45 de ani – / 1961 -2006 /, » accident» la comandă.
48.
corpul lui Andrei Buzu, patriot şi primar de Drăsliceni, r. Criuleni a fost găsit într-o fântâna.
47.
Victor Ciutac – la 71 de ani – / 1938 – 2009 / – actor, iradiat-otrăvit
46.
Grigore Vieru – la 74 de ani – / 1935 – 2009 / – poet national, «accident» înscenat.
45.
Ion Conţescu – omorât in 2009, profesor, istoric, iradiat-otrăvit.
44.
Andrei Vartic, la 61 de ani – / 1948 – 2009 / – publicist, poet, savant, otrăvit-iradiat.
43.
Andrei Savciuc , la 21 de ani – / 1988 -2009 / – student la Bucureşti, «accident» înscenat.
41- 42.
Tudor Cataraga – la 54 de ani – / 1956 – 2010 / – sculptor,
/ asasinat /»accident» rutier la comanda “/ împreuna cu soţia sa Dora /
40.
Vlad Gheorghelas – la 61 de ani – / 1950 -2011 / –
cântăreţ, iradiat-otrăvit / cancer /.
39.
Andrei Buzu – patriot şi primar PPCD în s. Drăsliceni /Criuleni,
omorât si aruncat intr-o fântâna la 4 August 2007.
38.
Valentin Ciobanu, fost vice-preşedinte al PPCD, la 14 septembrie 1998,
a fost omorât cu lovituri de răngi in mijlocul zilei, chiar în pragul casei sale.
37.
Leonida Lari – / la 62 de ani, 1949 – 2011 /
scriitoare şi martiră naţională unionistă, iradiată la «cancer»
şi fratele ei Leonard Tuchilatu, poet /1951-1975/, «răpus» in armata rusească. Toate persoanele care intrau în holul de la Teatrul de Operă din Chişinău pt. a-şi lua rămas bun de la ea, erau foarte atent fotografiate, gen tip document, de un profesionist din SIS-tem.
Atenţie: dec. 2011 cu AIE la Putere !
36.
Vasile Vatamanu – / la 56 de ani , 1955-2011 /, deputat în primul Parlament democrat din 1990, jurnalist sportiv şi mare prieten al familiei poetului martir Grigore Vieru. «Accident» rutier prin orbire din faţă lângă Străşeni.
35.
Marius Sava, un tânar licean de 19 ani omorât la Timişoara la 4 Septembrie 2011, în timpul expozitiei Steagului lui Ştefan cel Mare,
adus de la Bucureşti la Muzeul de Istorie din Chişinău / 24 August – 12 Septembrie 2011 /
34.
Tudor Arnăut /1959 – 2012/, profesor de istorie la Universitatea din Chişinău; «un alt accident rutier» ca «recompensă» ocultă pentru toate relaţiile lui strânse cu România,
asasinat cu o zi inaintea /27 Aprilie / începerii unei importante Conferinţe Internaţionale a Istoricilor cu referinţă la data de 16 mai 1812 –
Bicentenarul ocupaţiei noastre de catre Imperiul tarist.
33.
Andrei Burlea / 1980 – 17 iunie 2012 /, înjunghiat mortal de 2 rusofofili rusofoni mancurţi
pentru faptul că cânta în româneste în barul «Veşca» din s. Durleşti.
/ Prietenul sau Roman Vitiu şi el înjunghiat, suptavietuieşte fiind grav rănit /.
32.
Violeta Proca – o taximetristă din s. Budeşti, o suburbie a Chişinăului,
omorâtă cu bestialitate de nişte terorişti găgăuzi în iulie 2012,
în drum spre Comrat, pentru faptul că a vorbit româneşte cu ei.
31.
Un alt martir disident anti-comunist asasinat:
inginerul Gheorghe David /1943-2007/ originar din s. Pepeni/ Sângerei
– trimis in anul 1987 la o inchisoare-psihiatrica din Dnepropetrovsk din Ucraina
de catre Marele Judecator-Presedinte filatelist Nicolae Timofte
– iar apoi omorât de fortele teroriste comuniste voroniste la 21 iulie 2007 când avea doar 64 de ani, pentru faptul ca s-a adresat la CEDO la Strasbourg, care ulterior in 2008 i-a facut dreptate.
30.
– jurnalistul Alecu Mocanu, /1955- 2012 /
otravit si iradiat pt. spiritul sau unionist si protestatar contra nelegiuirilor neo-comuniste totalitare de la Casa Radio Chișinău din 2005.
29.
– Eugen Gheorghita, otravit si iradiat,
jurnalist de la saptamânalul «Literatura si Arta » din Chisinau
28.
– UN ANONIM UNIONIST
/ autoritatile filateliste moftiste si presa ne-libera nu ne permit sa stim
si noi numele lui adevarat /
Un bărbat de 59 de ani, din satul Cociulia Nouă, raionul Leova,
înjunghiat cu un cuţit în spate pentru că i-a recomandat unui consătean rusofon venetic
să vorbească în limba română / 25 Martie 2013 /
27.
– Valeriu Graur /n.1940 or.Reni-2012 /
renumit
anti-comunist si unionist fervent din anii 1970 trimis în Gulagurile
din Siberia, apoi stabilit recent la Bucureşti: un alt «cadou„ sinistru
al ocupanților moscali: trimiterea lui «specială «pe lumea cealalată
exact în ziua premergătoare Duminicii de 16 Septembrie 2012, când la
Chişinău s-a organizat cel mai mare Marş Unionist din istorie,
26.
– poetul-martir Dumitru Matcovschi /1939-2013/, caruia i se organizează un accident iniţial la comandă la 17 mai 1989,
ca răsplată pt.curajul său de a fi publicat în 1988 în revista literară
Nistru un articol-bombă „Veşmântul fiinţei noastre latineşti”
scris de reputatul lingvist martir Val. Mândâcanu, ca apoi prin iradieri şi otrăviri sa fie lichidat pt.ingropare «specială„ la 28 iunie 2013 – 28 iunie 1940, zi simbolică de doliu naţional de la
ocuparea Basarabiei de către trupele teroriste criminale ruso-comuniste
şi în timpul unui alt Marş Unionist din Chişinău.
25.
– Vasile Toma Mucenicul, poet liric si satiric Unionist
responsabil de respectarea legislaţiei lingvistice la Primaria Chisinau
/ 2 ian.1954 – 27 martie 2013/ /data simbolica de “sacrificiu” moscalesc?/
nascut in s. Cioara/Hâncesti, un ostas al maresalului Ion Antonescu
– accident terorist la comanda ocupantilor in 2004
si tintuit nemiscat la pat pentru pozitia sa civica Unionista
24.
– doamna Maria Moscalu din Căuşeni,
omorâtă pentru că pleda în favoarea limbii române,
iar unul dintre feciorii săi a ajuns să sufere de o maladie pe care, de doi ani deja, medicii nu o pot identifica.
Între timp, a fost tratat de mai multe boli, cu diverse medicamente…
Acum, potrivit sotului Simion Moscalu, medicii nu mai vor să vorbească cu el.
………
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
OTRAVIRI = ATACURI CEREBRALE / INFARCT /
23.
– tânarul Octavian Glib, injunghiat mortal in 1996 la vârsta de 23 de ani, patriot si Unionist, fiul cel mare al cântaretului de muzica populara Unionist Nicolae Glib din s. Pepeni, jud. Balti
/care sufera si el un ATAC CEREBRAL prin otravire in 2012
pentru participarea sa la evenimentele UNIONISTE,
a) – ca si actorul Unionist Gheorghe Urschi, la revenirea sa din România,
in iunie 2011, sufera un ATAC CEREBRAL dupa care nu si-a mai revenit complet /
b) – si vestita cântareata românca Irina Loghin / cu tata basarabean, sufera si ea un ATAC CEREBRAL imediat dupa revenirea la Bucuresti de la Chisinau, la 17 mai 2012, unde participase la manifestarile de doliu negru la 200 de ani de la ocuparea Moldovei de Est / 16 mai 1812/ de catre Imperiul tarist.
c) – si o alta cântareata est-moldoveana unionista refugiata omperioadă
la Pitesti, Nina Crulicovschi sufera de o “boala rara” si misterioasa la cap:
pe creier i s-au descoperit nu mai puţin de cinci chisturi “bizare”.
d) – in luna iulie 2010, cercetatorul român nord-bucovinean in domeniul fenomenelogiilor de frontiera, Vasile Rudan a susținut în București “Cursul intensiv teoretic si practic de protecție si autoapărare extrasenzorială”.
Imediat după terminarea acestui curs,
Vasile Rudan a suferit UN ATAC CEREBRAL
în urma căruia i-a fost afectată funcția vorbirii.
e)
ultimul din aceasta lista macabra este jurnalistul UNIONIST Boris Vieru,
anti-comunist, deputat in Parlament din partea Partidului Liberal,
care la inceputului lui ianuarie 2014 este internat la spital cu „o trauma craniana” grava denumire sofisticata care se traduce prin ATAC CEREBRAL,
deci otravit prin mâncare si bautura de catre cineva din „colegii” sau „prietenii” lui „buni”.
f)
prin anul 1982 fiica cea mica a lui Ilie Bratu, mare patriot unionist,
se imbolnaveste „subit” de o boala grea infectioasa rara, dar ramâne vie, gratie eforturilor medicilor. Motivul ? Ilie Bratu reusise sa obtina deschiderea unei grupe in limba româna la gradinita vecina rusofona
in plina ocupatie ruseasca si rusificare totala a moldovenilor.
Nota:
O OTRAVĂ nedepistabilă
se introduce în mâncare sau băutură
care provoacă ulterior ATACUL CEREBRAL / = INFARCT /
şi nu lasă alte urme !
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
=========== BUCOVINA DE NORD ===========
——— ♥ ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ———–
—————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
UNICA NOASTRĂ SALVARE ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
ȘI ÎN BAZA „ACTULUI RE-UNIRII’ PT. TOTDEAUNA
A BASARABIEI CU MOLDOVA ISTORICĂ
ÎN CADRUL ROMÂNIEI MARI
VOTAT DE „SFATUL ȚĂRII’ LA CHIȘINĂU LA 27 MARTIE 1918 !
====================================================
PLUS cei 7 tineri torturaţi, schingiuiţi și masacraţi de către teroristii-poliţişti mascaţi comunisti in acel Aprilie Negru 2009 in timpul protestelor anti-comuniste și anti-voroniste de la Chișinău.
Atentie: Ucigaşii nu a fost pedepsiţi !
22.
Valeriu Boboc din s. Sângera / 5 mai 1985 – 7 aprilie 2009/
omorât in batai de «Oamenii Legii» pe Piata Mare din Chisinau
la 7 aprilie 2009
21.
Ion Ţâbuleac /n.1987 s. Bolohan/Orhei – 7 aprilie 2009, Chisinau/
20.
Eugen Ţapu din or. Soroca
19.
Maxim Canişev din s. Christofor/Ungheni,
omorât bestial de politistii teroristi si aruncat in lacul Ghidighici
la 8 aprilie 2009 si apoi gasit la 19 aprilie 2009.
18.
Radu Ciobanu, decedat ‘la comanda» la 24 iunie 2009 in s. Cornesti/ Ungheni si in urma torturii din «coridorul mortii» de la Procuratura neo-comunista din Chisinau.
17.
Ruslan Melinte, un tânar romantic din s. Peticeni/Calarasi, simpatizant si agitator pro-PLDM, partidul lui Vlad Filat,si ucis miseleste la 25 iunie 2009 de catre comunistii teroristi voronisti-tkaciukisti locali,
16.
Vasilică Dumistraşcu /1982 – 26 Mai 2014/,
patriot român din s. Brânza, jud. Cahul, mort după 5 ani în urma rănilor
din timpul torturii de regimul poliţienesc voronist comunist din aprilie 2009.
———————————————————————————–
Asasinate contra cetatenilor din România
aflati pe teritoriul din Rep. Moldova:
15.
– Iosif Czaba Andrei Vass de 31 de ani, arestat de politisti, strangulat si spânzurat la 22 septembrie 2013 intr-o celula de detentie provizorie la Inspectoratul de politie din or. Soroca
Crescut la o casa de copii din Bucuresti, Andrei a venit la Chisinau in 2012,
dorind să-i ajute pe bătrânii lăsaţi în voia soartei, aşa cum face de opt ani tatăl său adoptiv, Taco Slagter,
un jurnalist din Olanda, prin intermediul fundaţiei “Max Maakt Mogelijk”, înfiinţată împreună cu fratele său.
Andrei era asistent de proiect în cadrul fundaţiei de caritate.
Declaratia lui Taco Slagter,: „Vreau să demonstrez că se poate lupta
cu sistemul şi corupţia în Rep. Moldova. Vreau să se facă dreptate.“
14.
– Angela Macovei de 54 de ani din or. Pascani, „lovita” intentionat mortal de o masina de pe contrasens lânga s. Cismea, Orhei la 2 dec. 2013.
Sotia unui cunoscut om de afaceri Mihai Macovei
managerul societății „ProConsult Company”, cei doi soți se aflau în Soroca,
întrucât firma lor subcontractase o lucrare pentru reabilitarea Cetății lui Stefan cel Mare.
13.
Cetaţeanul din România,
Florin Botezatu de 23 de ani, din s. Fedeşti, comuna Suletea, jud Vaslui,
aflat în vizită la logodnica însărcinată, Titiana Jarovlea,
s. Băneşti, în Rep. Moldova, la viitorii socri, pentru a stabili detaliile despre nuntă. La 8 martie 2014 Florin Botezatu a murit în urma unui „grav accident rutier„ produs de către poliţistul Alecu Bujniţa din clanul mafiot poliţienesc Telenești şi care a fugit de la locul crimei.
Autorităţile Juridice Timoftiene încearcă să muşamalizeze acest asasinat
iar numele lui Florin Botezatu este interzis să fie publicat
în presa „liberă pro-europeană„ din Rep. Moldova.
Asasinate in Bucovina de Nord și Sudul Basarabiei noastre istorice
aflate sub ocupatia ucraineasca:
––––––––––––––––––––––
12.
În 1993 patriotul şi primarul Ion Rotaru din s. Boian, judeţul Cernăuţi,
şi-a pierdut minţile după ce unul din fii săi a fost ucis în condiţii «enigmatice».
11.
Mihai Jar / 1960-1999 / mare patriot şi directorul şcolii românesti 26 din or. Cernăuţi, —«moare subit» /=otrăvit-iradiat/.
10.
Adrian Dohotaru – la 56 de ani –/1939 -1995/ – diplomat român,
«accident mortal» înscenat pe autotrasa «ucraineană» de lânga Chilia la sud la Dunăre.
9.
Ștefan Lupu, directorul școlii din s. Cartal (azi „Orlovka”, raionul Reni),
mort de „cancer” la comanda.
Persecutat de autorități și Serviciile Ucrainene de Securitate.
Mare apărător al învățământului în limba română în Sudul Basarabiei.
8.
– In cazul Părintelui-ieromonah Atanasie (Stan Petcu),
cu aceeaşi apartenenţă bisericească,
cu şcoală în România, cetăţean şi el al R. Moldova, originar de la Ciamaşir, Chilia, s-a mers mult mai departe. Acesta a fost găsit mort într-o dimineaţă de vară pe o bancă din parcul central din Ismail.
Versiunea oficială, trecută în expertiza medico-legală: «strangulare»,
deşi nu avea nicio urmă pe gât, în schimb avea tâmpla năsădită.
Nimeni, cu excepţia celor de la instituţiile speciale din Ucraina şi de la Ministerul de Externe al R. Moldova,
nu au pus la îndoială faptul unui omor premeditat.
————————————————————-
7.
Maria Isaicu, învăţatoare, din s. Cocieri din Transnistria, omorâtă în1992
şi aruncată într-o fântână de cazacii terorişti pt. faptul
că purta tricolorul românesc in drum spre şcoală.
6.
plus cei câţiva monahi tineri de la mănăstirile Căpriana, Ţipova, etc.
omorâti de capii bisericii rusofile teroriste şi vasale Kremliniste
pentru vederile lor pro-româneşti /suntem in căutarea numelor lor /.
5.
plus cele câteva sute de victime moldovene din timpul războiului cu ruşii de la Nistru din 1992.
– Daca cunoaşteti şi alte cazuri de asasinate politice,
vă rugăm să completaţi această listă sângerândă a EROILOR NOSTRI.
––––––––––––––––––––––
Nota Speciala:
Şi în anul 1917
premergător Unirii Basarabiei cu România de la 27 Martie 1918,
mai mulţi Patrioţi Unioniști basarabeni au fost ucişi de către bandiţii ocupanţi bolşevici:
4.
Alexei Mateevici, poetul naţional si preot martir
/n. 27 Martie 1888 s. Căinari – d. 24 August 1917,Chişinău /, otrăvit.
3.
Simion Murafa
(n. 1887, Cotiujenii Mari, Șoldănești – d. 20 August 1917, Chişinău)
jurist, fruntaș al mișcării naționale din Basarabia, publicist,
promotor al culturii muzicale. Impuşcat din spate de teroriştii ocupanţi.
2.
împreună cu Andrei Hodorogea
(n. 1878, Slobozia-Hodorogea, Orhei – d. 20 August 1917, Chişinău),
inginer-hotarnic, participant la mișcarea națională din preajma Unirii din 27 Martie 1918 ambii împuşcați din spate de teroriştii ocupanţi bolşevici.
Din fericire, alți doi patrioți unioniști, scriitorul bucovinean Liviu S. Marian /1883-1942/ și amicul lui, Romulus Cioflec, scapă cu viață în acea zi neagră de 20 august 1917 din această ambuscadă organizată de bandiții ocupanți
la via lor de pe șoseaua Hânceștilor de la marginea de sud a Chișinăului.
În 1933, în Parcul Catedralei din Chișinău, a fost înălțat un monument în memoria celor trei martiri basarabeni, dar care a fost distrus
după un ordin al administrației comuniste după ocupaţia sovietică din1940.
1.
Majoritatea celor 86 de deputati din „Sfatul Tarii” care au votat la 27 martie 1918 Unirea pt. TOTDEAUNA a Basarabiei cu România
si care au ramas la Chisinau dupa ocupatia sovietica din 1940,
au fost omorâti de NKVD sau deportati in Siberia unde au murit de foame, frig si boli.
———————————————————————————————————————————–
SA NE RUGĂM PENTRU SUFLETELE MARTIRILOR NOSTRI
DE DINCOLO !
Frate basarabean, Basescu NU vrea Unirea cu Basarabia, ci îngroparea ei în UE. (UE = URSS = Jidovi)
Vezi aici:
http://www.apologeticum.ro/2012/09/basescu-nu-vrea-unirea-cu-basarabia-ci-ingroparea-ei-in-ue/
Vezi cine este de fapt Basescu si ce vrea el (de la minutul 6:35)
https://www.youtube.com/watch?v=2kDmDS_HNYU
Stimate si dragă domnule Coja,
Lucrurile sunt destul de încurcate în Basarabia.
Domnul Saharneanu, Presedintele Uniunii Jurnaliștilor de acolo, fost deputat din partea PL a lui Ghimpu. Apoi, prin aprilie 2013, 7 deputați/din 13/ din PL s-au rupt de PL și au format un nou Partrid Liberal Reformator – PLR. Deci unicul partid deschis pro-românesc din Parlament a fost dezbinat si aproape anihilat. Gâlcevi și neînțelegeri interne doar? Nu aș crede. A fost o acțiune de dezbinare a dreptei pro-românești pusă bine la cale de Filat, Plahatniuk și din umbră de Voronin comunistul cu toții sub îndrumările Kremlinului.
Cred ca acum dl. Saharneanu este frustrat și îl atacă dur pe domnul Băsescu. Cu toate deficiențele băsesciene, Primul președinte românesc declarat UNIONIST nu merită un asemenea oprobriu.
Mai bine domnul Saharneanu s-ar implica mai activ în Mișcarea Unionistă
de la Chișinău și l-ar trage de mânecă și pe un alt Președinte,
al Uniunii Scriitorilor din RM – Arcadie Suceveanu / Arkasha Suczeweanski /
cu mai multe fețe ascunse, dar toate subtile anti-românești
dar pro-moscovite.
Lucrurilor trebuie de spus pe nume ! A venit timpul Re-Unirii !
Numai bine !