Curtea de Apel București a desființat apărarea lui Traian Băsescu în verdictul de colaborator al Securității: Avea obligația de a prețui demnitatea și onoarea

Traian Băsescu, în cazul căruia Curtea de Apel București a constatat calitatea de colaborator al Securității, a spus în fața instanței că și-a turnat colegii la Securitate fiind constrâns de Regulamentul disciplinei militare. Grupul de Investigații Politice publică motivarea instanței, care a desființat argumentele invocate de fostul președinte.
„Băsescu, care între 2004 și 2014 a fost comandantul suprem al Armatei, a susținut în procesul cu CNSAS că toți militarii erau informatori ai Securității și își turnau colegii înainte de decembrie 89.
În 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat calitatea lui Traian Băsescu – Petrov de colaborator al Securității. Curtea a admis cererea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), stabilind că „Băsescu a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Instanța a respins toate susținerile lui Băsescu, care a mers până acolo încât să afirme că a fost constrâns să întocmească notele informative de Regulamentul disciplinei militare. Băsescu a susținut în fața Curții de Apel că și-ar fi turnat colegii de la Institutul de Marină, folosind numele conspirativ Petrov, pentru că „disciplina militară obligă pe fiecare militar să fie cinstit, sincer și drept”, arată Grupul de Investigații Politice.
Curtea de Apel București a arătat că, în cazul militarilor, obligația de a prețui onoarea și demnitatea nu este doar una morală, ci este chiar una juridică.
Stimate Domnule Coja,
vina principala a lui Basescu a fost si este in continuare ca si-a ascuns colaborarea cu fosta securitate.Asta a fost si motivul pt care a fost propulsat fortat de gruparea Petre Roman, desi Basescu nu avea initial nici o intentie sa intre in politica.Imi aduc aminte perfect de acea perioada. Tot Petre Roman a organizat si regia perfida prin care a fost inlaturat de la conducerea PD de catre Basescu care cu timpul si-a luat rolul in serios de distrugator al economiei romanesti.
Suntem mereu in situatia de „cherchez la femme” adica intr-o continua baza (primul „a” de la paine) in care romanii sunt pocniti din toate partile fara a se desmetici, desi dusmanii Romaniei si a poporului roman sunt bine cunoscuti folosind personaje romanesti care pot fi constranse sa actioneze la comanda.Este mecanismul folosit la nivel global.
Sigur ca securitatea romana se folosea si de oameni usor de compromis la o adica, insa li se dadeau in schimb libertati de multe ori nelimitate pt a aduna averi inaccesibile oamenilor ne-atinsi de dorinta de parvenire.Basescu era si a ramas ceeace se chema in limbajul de lemn – „element in descompunere”.Si in prezent se svarcoleste pt a accesa functii si beneficii bagatelizand minciuna de a fi colabarat cu securitatea contra beneficiilor imense.Exista martori care au facut declaratii
Insa trebuie sa evidentiem ca serviciile secrete ale multor state considerate a avea o democratie consolidata folosesc mijloace mult mai perverse. Ce ati spune daca ati lua in discutie comparatia fostei securitati cu Mosad, Cia, KGB/FBI, MI5-6, etc folosind fapte deja notorii. Ce credeti ca s-ar intampla daca un cetatean israelian sau chiar un evreu cetatean al altei tari ar fi contactat de Mosad pt a furniza informatii iar acesta s-ar simti ofensat si ar refuza precum o serie de politruci aparuti dupa ’89 care se laudau cu refuzul de a colabora cu securitatea?
Personal cunosc astfel de cazuri de evrei carora li s-au inscenat accidente cf principiului „cine nu e cu noi este impotriva noastra”.si trebuie eliminat.
Ar fi util sa initiati o astfel de discutie publica pt ca am certitudinea ca vom afla multe marturii dramatice, dar utile pt a re-considera rolul fostei securitati si a actualului SRI..