Nu ştiu cum era în Moldova acum treizeci de ani, însă în România comunistă parcă nu existau crime, pedofilie, accidente.

Fiindcă nimeni nu ne spunea ce se întâmplă. Noi, copiii, alergam printre blocuri, pe dealuri, de jur-împrejur, de dimineaţă până seara. Noi parcă nu ne temeam, părinţii la fel.

Sigur că dezinformarea nu e bună. Dar oare ceea ce numim ştiri în ziua de azi se numeşte informare? De câte ori am văzut cu ochii noştri ştiri exagerate, mincinoase. Să ne amintim de NIT. Sau să urmărim ce înseamnă „locuitorii capitalei l-au huiduit pe primarul Dorin Chirtoacă”. Zece oameni furioşi înconjuraţi de douăzeci de camere de filmat.

În Adolescentul lui Dostoievski se spune, la un moment dat, că nu e bine să plângi în faţa oamenilor, fiindcă ei se hrănesc cu răutate din suferinţa semenilor. Când am citit aceste rânduri – fiind şi eu adolescentă – m-am cutremurat şi nu am crezut. Însă, de-a lungul anilor, mi-am amintit de multe ori cuvintele marelui prozator. Şi, încet, am început să cred.

Urmărim în fiecare zi la ştiri fel şi fel de accidente, unele mai sinistre decât altele. Însă cei care ni le prezintă îşi caută propriul interes – audienţa. Din cauza aceasta, titlurile ştirilor înscrise sub imagini sunt groaznice. Anunţuri de genul „a plecat după pâine şi a ajuns la morgă”. Ce e uman într-o astfel de ştire?

Zilele trecute arătau la televizor cazul celor patru bărbaţi intoxicaţi într-o fântână. Reporterii îl pândeau pe tatăl unei victime ca să-i ia interviu, chipurile, să afle ce s-a întâmplat. Care e scuza reporterilor pentru insensibilitatea de care dau dovadă? Meseria? Poate o meserie să te înveţe să nu îţi pese de suferinţa altora?

Tot zilele acestea au prezentat ştirea că un copil de doi ani a căzut de la etaj şi a murit. Vecinele de la bloc povesteau cu lacrimi în ochi că mama l-a lăsat doar două minute singur în cameră pe copil. Care credeţi că era titlul acestei ştiri? „Copil omorât de nepăsare”. Înţelegeţi? Aşa se fac banii din ştiri. Pe sufletele oamenilor. Ca în mafie. Ca la contrabanda cu droguri. Oare cei care au dat un astfel de titlu unei ştiri au copii? Şi niciodată nu i-au lăsat două minute nesupravegheaţi? Au încercat vreun moment să îşi imagineze durerea acelei mame?

Doar Dumnezeu şi cei care au pierdut vreodată un copil pot înţelege inima ei. Cum să îndrăzneşti să afirmi că şi-a omorât copilul? Fiindcă în DEX în dreptul cuvântului a omorî scrie: a pricinui moartea cuiva, a lua viaţa cuiva; a ucide, a asasina.

Ce să înţelegem? Că orice părinte căruia i-a murit copilul în accident e criminal? Fiindcă copilul a fost „omorât de nepăsare”? Nu, nu asta trebuie să înţelegem dintr-o astfel de ştire. Ci faptul că există oameni care trec cu tancul peste durerile noastre doar-doar le mai creşte audienţa.

Dumnezeu să îi întărească pe sărmanii părinţi care au suferit o pierdere aşa de mare!

Un articol de: Moni Stănilă