Pericolul Moscova-Berlin – alianţa născută din complexul singurătăţii
vezi toate articolele de vox
07 Sep la 17:36 13 comentarii 1590 vizualizari.

comentariu de RADU GOLBAN

La ce să ne așteptăm de la Berlin astăzi, după 75 de ani de la semnarea Tratatului Molotov-Ribbentrop, dacă experţii germani numesc „văicăreală” urmările acestui pact pentru România? „Consecințele Tratatului Hitler-Stalin sub forma de discurs al victimei în România”, adică o lamentaţie pe fondul cedării Basarabiei și Bucovinei, a fost în 2009 titlul unei dezbateri la Universitatea din Leipzig. Această traumă națională a românilor ar fi așadar, în conceptul de „pax germanica”, o ipocrizie şi un bocet nefondat. În ceea ce-l priveşte, Berlinul pretinde că dreptul la propria istorie aparține exclusiv hegemonului.

Deşi URSS, sub Gorbaciov, s-a dezis formal de infamul pact, Berlinul a evitat până în zilele noastre condamnarea lui. Interesant doar că în Europa reapare astăzi teama de alianţa ruso-germană. Fără a-şi face complexe pe urma unor traume ale trecutului, Berlinul este tot mai preocupat de construirea noului său rol în lume. Şi cum ar putea Germania să debuteze pe parchetul politicii mondiale și să depășească imaginea unei simple puteri regionale sau economice? În căutarea unui nou statut al Berlinului în lume, poziția de aliat al Americii devenise din ce în ce mai incomodă. Instrumentarea unui fals conflict sau non-conflict oferă cel mai bun prilej pentru a facilita ascendentul Germaniei la nivel mondial. Pentru aprinderea motorului german de mare putere politică este însă nevoie de o igniție intensă pe care nu o poate oferi decât Rusia. Prin regizarea bine cântărită a decuplării Europei de America, servită audienţei prin gălăgioasa critică a Berlinului în urma interceptărilor (de altfel reciproce) între prieteni, observăm că trecerea de la adolescență la maturitate politică a Germaniei nu funcţionează fără pierderi colaterale. Rețeta „Merkel si poporul rus libertatea ne-au adus” este cât se poate de simplă: se alege o țară tânără, dependentă de Rusia, dar totuși cu o imagine de aspirant la occidentalism, multietnică și cu risc limitat de contagiune în zonă. Ghinionul Ucrainei, ca și cel al Greciei, iar mai înainte al defunctei Iugoslavii, este de a fi tolerat experimente de ascensiune politică ale Germaniei, pentru ca Berlinul să aibă prilejul să-şi proiecteze în faţa lumii o politică tot mai ambiţioasă.

Referindu-ne mereu la Tratatul Molotov-Ribbentrop din 1939 riscăm să pierdem din vedere motivele complexe de apropiere ale acestor două mari puteri europene. Izolarea Germaniei, dar şi a Uniunii Sovietice după Primul Război Mondial a creat cele mai favorabile condiţii pentru această alianţă nefastă, aşa cum s-a întâmplat în 1922 prin Tratatul de la Rapallo – spre surprinderea marilor puteri occidentale, Germania este primul stat din lume care recunoaşte Rusia Bolşevică, iar Moscova îşi deschide porţile pentru produsele şi tehnologia germană. Situaţia economică şi politică după Primul Război Mondial a fost predestinată pentru o astfel de alianţă, dat fiind faptul că modul prin care America şi Franţa s-au impus în Europa prin Tratatul de la Versailles nu a fost agreat nici de Berlin, nici de Moscova. Noua arhitectură de pace în Europa după război a urmărit din perspectiva diplomaţiei germane şi sovietice remedierea greşelilor făcute la Versailles şi înlăturarea izolării lor. Iar de la Rapallo la Molotov-Ribbentrop ne mai desparte doar un mic pas, Tratatul de Prietenie de la Berlin din 1926, care a exprimat trecerea de la solidaritatea între două state izolate la ambiţiile lor pe plan extern de a-şi aservi Europa. Aşadar carantina simultană impusă Uniunii Sovietice şi Germaniei a creat un focar de insecuritate în Europa de care nu ne putem feri până în zilele noastre. Excepţionalismul, anticapitalismul si antiamericanismul german cultivat de Hitler nu putea identifica pe plan mondial un aliat mai bun decât Uniunea Sovietică, un alt duşman de clasă politică şi economică al Americii. Imaginea Germaniei greu de desluşit este expresia poziţiei centrale în Europa care o obligă pe de o parte la o colaborare cu vestul, dar şi cu estul continetului, iar pe cealaltă parte impune totodată şi o politică de „Sonderweg” (cale aparte), mereu în contratimp cu aliaţii şi diferită de aşterptarile partenerilor. Iar noi ce concluzii putem trage din angajamentul Germaniei astăzi în Ucraina? Sindromul singurătăţii atât al Berlinului, cât şi al Moscovei sunt expresia dorinţei de neînrolare în structurile politice, economice şi juridice pe plan mondial, bine defintite prin standarde anglo-saxone.

In concluzie, efectele izolării Germaniei şi a Uniunii Sovietice în prima jumătate a secolului al XX-lea sunt identice cu aspiraţiile la un „Sonderweg” politic diferit de restul lumii din zilele noastre, riscul la nivel mondial fiind probabil mai mare decât scenariul uncrainean. Ironia sorţii este că exact lipsa propriei istorii pe plan politic, în mod normal o critică adusă lumii noi, se potriveşte mai degrabă Germaniei şi Rusiei. Lipsa propriei istorii – în acest context nefiind definită atât de vechimea culturii acestor două popoare cât de nesiguranţa şi stângăcia pe parchetul politicii mondiale – şi parvenitismul politic generat de un belşug trecator sunt adevaratele motive de îngrijorare pentru întreaga planetă. O uniune din singuratate. Artificialitatea statului german înfiinţat doar la 1872, născut din condeiul lui Bismarck, fără posibilitatea de ascensiune mondiala într-o lume deja împarţită, nu putea să gasesasca un numitor comun decât cu un aliat de asemenea încă nedefinit, însă cu o întindere teritorială mai mare decât toate coloniile la un loc.

Din cautarea cu obstinaţie a unei politici proprii, a unei definţii limpezi şi a unui profil vizibil, Germania a făcut până în prezent, prin relaţia cu Rusia, mai mult rău decat bine. De aceea, se impune prudenţă faţă de pacifismul german! Doar tot dintr-un avânt de pacifism l-au dus nemţii pe Lenin în Rusia ca, printr-o Revoluţie, să înceteze războiului în estul Europei! Şi aşa s-a ales Germania cu un aliat fidel, iar noi nu ne-am mai dorit decât să ne păzească nemţii de ruşi. Un plan magistral!