Domnilor, nu este totul bine în Lumea veche.! Se conturează un imens pericol şi este foarte greu să fii optimist.
S-ar putea să ne aflăm în faza finală a islamizării Europei. Acesta nu este numai un pericol actual şi transparent pentru însuşi
viitorul Europei, ci un pericol pentru America şi pentru întreaga supravieţuire a Vestului.
Statele Unite constituie ultimul bastion al civilizaţiei apusene care ar înfrunta o Europă islamică. Mai întâi, voi descrie
situaţia existentă pe teritoriul Europei, iar apoi voi spune câteva cuvinte despre Islam. Europa, pe care d.voastră
o cunoaşteţi, este în schimbare.
Dvs. aţi văzut, probabil, evenimente importante, anumite semne. Dar în toate aceste oraşe, uneori la numai câteva
case distanţă de destinaţiile dumneavoastră turistice, este o cu totul altă lume. Este o lume a societăţii paralele
create de imigrarea musulmană în masă.
Pretutindeni în Europa se ridică o nouă realitate: întregi cartiere musulmane, unde rezidă sau, măcar, poate fi
văzută foarte puţină populaţie indigenă.Şi dacă este, ajunge s-o regrete. Şi acest lucru este valabil chiar şi pentru poliţie.
Este o lume a eşarfelor pe cap, o lume în care femeile se preumblă într-o ţinută în care nu li se vede faţa şi cu o
droaie de copii după ele, iar soţii lor, sau dacă preferaţi proprietarii lor de sclavi,păşesc cu trei paşi înaintea lor.
Ai moschei la multe colţuri de stradă.
Acestea sunt construcţiile de blocuri pentru controlul populaţiei crescânde a Europei, stradă cu stradă, cartier cu
cartier, oraş cu oraş. Există acum mii de moschei în toată Europa. Cu congregaţii mai largi decât în bisericile
creştine. Şi în fiecare oraş european există planuri de a construi supermoschei care să facă să pară şi mai pitice
fiecare biserică în acea regiune. Semnalul este evident: Noi dominăm! Multe oraşe europene sunt deja pe un sfert
musulmanizate: luaţi doar Amsterdamul, Marsilia sau Malmo în Suedia.
În multe oraşe, majoritatea populaţiei sub 18 ani este musulmană. Parisul este acum înconjurat de un cerc de cartiere
musulmane. Mohamed, este acum cel mai popular nume în rândul băieţilor, în multe oraşe. În unele şcoli elementare
din Amsterdam nu se mai poate vorbi despre fermei, deoarece asta ar însemna să se menţioneze şi porcul, ceea ce
ar fi o insultă pentru musulmani.
Multe şcoli din Belgia şi Danemarca servesc elevilor numai „halal food” (adică mâncare acceptată de religia musulmană, fără carne
de porc sau carne de animal nesacrificat conform ritualurilor musulmane).
În Amsterdam, cândva un oraş tolerant, gay-ii (adică homosexualii) sunt crunt bătuţi aproape exclusiv de către
musulmani. Femeile nemusulmane aud regulat strigându-li-se „curvă, curvă”. Antenele de televiziune nu sunt
îndreptate spre canalele locale, ci numai spre staţiile din ţările de provenienţă musulmană.
În Franţa, profesorii de şcoală sunt îndrumaţi să evite autorii care sunt consideraţi „ofensivi” musulmanilor,
inclusiv Voltaire şi Diderot; acelaşi lucru este valabil şi pentru Darwin.
Istoria Holocaustului nu mai poate fi predată în şcoală din cauaza sensibilităţii musulmane. În Anglia, tribunalele
„Sharia” fac acum parte oficial din sistemul legislativ britanic (tribunalele sharia sunt instanţe judecătoreşti musulmane,
care acţionează şi din moschei – n.t.) Multe cartiere ale orașelor din Franţa sunt astăzi zone de „necirculat” pentru
femeile fără capul acoperit cu un şal…
În urmă cu o săptămână, un bărbat aproape a murit după ce a fost bătut de musulmani pe o stradă din Bruxelles,
pentru că a fost văzut cu bautura, când la ei era Ramadanul. Evreii părăsesc Franţa în număr record, fugind
de cel mai crunt val de antisemitism de la al doilea război mondial. Franceza este o limbă vorbită astăzi curent pe străzile din Tel Aviv şi Natania, din Israel. Si aş putea continua cu multe povestiri de acest gen, povestiri despre islamizare.
Un total de 54 de milioane de musulmani trăiesc astăzi în Europa. Într-un calcul recent al Universităţii San Diego , s-a constatat că în
următorii 12 ani, 25 % din populaţia Europei vor fi musulmani. Bernatd Lewis a prezis in Europa Occidentala o puternica majoritate musulmană până la sfârşitul acestui secol. Acestea, desigur, sunt numai cifre. Şi cifrele n-ar fi ameninţătoare dacă imigranţii musulmani
nu ar manifesta o tendinţă de permanenta asimilare.
„ Pew Research Center ” a raportat că jumătate din musulmanii francezi consideră loialitatea lor faţă de islam mai puternică dacât
loialitatea lor faţă de Franţa O treime dintre musulmanii francezi nu se opun deloc atacurilor sinucigaşe… Centrul Britanic pentru
Coeziune Socială a comunicat că o treime din studenţii musulmani britanici se pronunţă pentru un „califat” mondial.
Musulmanii cer maximal islamizare,unde n-a fost niciodata!
Procurorul General creştin a cerut legal să „li se arate respect”, iar noi le arătăm acest respect: avem sărbători musulmane oficiale
de stat.iar ei cer să se accepte „sharia” dacă există o majoritate musulmană. Avem miniştri, membri de cabinet, cu paşapoarte
de Maroc şi Turcia. Cererile musulmane sunt susţinute de comportări nelegale, mergând de la crime mărunte şi violenţe
întâmplătoare, de exemplu contra lucrătorilor pe ambulanţe şi şoferi de autobuz, până la răzmeriţe pe scară redusă.
Parisul a văzut asemenea revolte în suburbiile sale…
Eu îi numesc pe aceşti criminali, „colonişti”. Pentru că asta sunt.Ei nu vin să se integreze în societăţile noastre; ei vin să integreze
societăţile noastre în Dar-al-Islam – ul lor. Multe din aceste violenţe de stradă, de care am pomenit, sunt îndreptate exclusiv împotriva nemusulmanilor, forţând pe mulţi dintre băştinaşi (localnici) să părăsească propriul lor cartier, propriul oraş, propria ţară.
Mai mult, musulmanii reprezintă astăzi un număr de votanţi care nu se poate ignora.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l ştiţi este importanţa pentru ei a profetului Mohamed. Conduita lui este un exemplu
pentru toţi musulmanii şi nu poate fi criticată. Acum, dacă Mohamed ar fi fost un om al păcii, cum ar fi, să spunem,
Gandhi sau Maica Tereza, n-ar fi fost nici o problemă. Dar Mahomed a fost un şef islamist şi a avut mai multe căsătorii
în acelaşi timp. Tradiţia islamică ne povesteşte cum s-a luptat el în bătălii, cum şi-a omorât duşmanii şi chiar cum
executa prizonieri de război. Mohamed însuşi a masacrat tribul iudeu al lui Banu Qurayzah.
Dacă ceva este bine pentru Islam, e bine; dacă este rău pentru Islam, este rău si pentru crestini.
Să nu încerce nimeni să vă păcălească cu faptul că islamul ar fi o religie. Desigur, are un Dumnezeu,o lume de apoi
şi cele 72 de fecioare. Dar, în esenţă, Islamul este o ideologie politică. Este un sistem care stabileşte reguli precise
pentru societate şi pentru viaţa fiecărei persoane. Islamul vrea să dicteze fiecare aspect al vieţii.
Islamul înseamnă „resemnare” sau supunere. Islamul nu este compatibil cu libertatea sau cu democraţia, pentru că
se străduieşte să obţină „sharia”, in dorința de a deveni o religie totalitară.
Acum ştiţi de ce Winston Churchil a numit Islamul „cea mai retrogradă forţă din lume” şi de ce a comparat
„Mein Kampf” cu Coranul. Publicul a acceptat sincer povestea palestiniană şi vede Israelul ca agresor.
Dar eu am trăit în ţara aceea şi am vizitat-o de o mulţime de ori. Da,eu susţin Israelul. Întâi, pentru că este patria lor,
evreească după două mii de ani de exil, incluzând Auschwitz-ul, în al doilea rând pentru că este o democraţie
şi în al treilea rând pentru că Israelul este prima noastră linie de apărare.
Această mică ţară este situată pe linia de luptă contra imensului jihad, împiedicând avansarea teritorială a Islamului.
Da ,Israelul înfruntă linia de luptă a jihadului la fel ca şi Kaşmirul, Kosovo, Filipinele, Sudul Tailandei, Darfur
în Sudan sau Libanul.
Israelul le sta pur şi simplu în cale. Aşa cum a fost şi Berlinul de Vest în timpul războiului rece.
În ţara mea, în Olanda, 60% din populaţie consideră imigrarea în masă a musulmanilor, drept greşeala politică
numărul unu de la al doilea război mondial încoace. Şi alţi 60% consideră Islamul ca cel mai mare pericol.
Luminile se pot stinge în Europa mai repede decât vă puteţi imagina. O Europă islamică înseamnă o Europă fără
libertate şi democraţie, un deşert economic, un coşmar intelectual. Si o pierdere de putere militară pentru America ,
deoarece aliaţii săi naturali se vor transforma în duşmani, duşmani cu bombe atomice. Cu o Europă islamică, America va trebui singură să apere moştenirea Romei, a Atenei şi a Ierusalimului.
Dragi prieteni, libertatea este cel mai preţios cadou.
Generaţia mea niciodată n-a trebuit să lupte pentru această libertate, ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint,
de către oamenii care au luptat pentru ea cu viaţa lor. Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele americane ne amintesc
de băieţi tineri care niciodată n-au mai ajuns acasă şi a căror amintire noi o preţuim.
Generaţia mea nu este proprietara acestei libertăţi; noi suntem numai păstrătorii, paznicii ei.
Noi putem doar preda această libertate greu obţinută, copiilor Europei, în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă.
Noi nu putem si nu vom ajunge la nici o înţelegere cu mulahii şi imamii…
Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată. Noi nu putem risipi libertăţile Europei. Pur şi simplu nu avem dreptul să
facem asta. Trebuie să facem tot ce este posibil acum pentru a opri această stupiditate islamică, pentru ca să nu
poată distruge lumea aceasta liberă pe care noi o cunoaştem!
„Scopul final este coordonarea forțată a tuturor țărilor lumii: aceasta se va realiza prin amestecarea raselor cu scopul de a crea o rasă maro- deschisă (light brown) în Europa. Din acest motiv, 1,5 milioane de imigranți din lumea a treia vor migra în Europa în fiecare an. Rezultatul va fi o populație cu un coeficient de inteligență în medie de 90, care este suficient de mic pentru a nu pricepe nimic, dar suficient de mare pentru a munci. Țările europene nu vor mai fi NICIODATĂ CONCURENTE în lupta pentru dominația globală și culturi vechi de milenii vor fi distruse. Oamenii iraționali care vor lupta împotriva acestei „amestecări de rase” și care vor opune orice rezistență împotriva ordinii mondiale globale, ar trebui uciși. ”- Thomas P.M. Barnett, EVREU, director al „Wikistrat” (consultanță pt armata israeliană) în cartea sa „Noua hartă a Pentagonului”, 2004