Sunt generalul maior în rezervă Petrişor Mandu, fostul Rector şi Comandant al Academiei Forţelor Aeriene, în prezent, Preşedintele Filialei SCMD (sindicatul militar) Braşov şi Preşedintele Asociaţiei”Alianţa Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler”. Azi este prima dată când îmbrac uniforma militară după ieşirea în rezervă în anul 2002 şi am făcut o fotografie. Prin această fotografie doresc să le transmit domnilor Băsescu, Boc, Oprea, Onţanu, Bădălan, Nicolicia, Diaconescu, Sârbu etc, următoarele: la cei 62 de ani, deşi , umilit şi batjocorit de dumnealor, sunt în măsură, fizic , psihic, tehnic şi ştiinţific să servesc şi să apăr interesele României, în condiţiile unui conflict major, sau dezastru natural, cu mai multă competenţă şi trăire sufletească pentru conaţionali, decât dumnealor; cele patru medalii care se văd sunt: Crucea Patriarhiei Române – sunt bun creştin, Medalia armatei belgiene – primită înainte de intrarea în NATO, sunt un bun luptător, Crucea României acordată de Preşedintele Constantinescu – sunt un bun român şi insigna de licenţă în cea mai înaltă instituţie de învăţământ superior militar (cărţile din fundal sunt scrise de subsemnatul). Acum mă întreb , „de ce acest stat prin administraţia portocalie, s-a lepădat de mine şi de dumnealor, nu?”. De doi ani, noi sindicatul militar încercăm să convingem opinia publică, de abuzurile săvârşite de aceşti guvernanţi, împotriva militarilor în rezervă. Sunt profesor universitar, cu două doctorate în ştiinţe, am lucrat în unităţi operative 8 ani, am predat 22 de ani în 3 universităţi militare şi 10 ani într-o prestigioasă universitate de stat şi, după 47 de ani de muncă, am pensia egală cu a unui subofiţer sau maistru militar (tăiată prin revizuire cu 1000 de lei- bucuraţi-vă!). Emil Boc a instituit un sistem discriminatoriu şi anarhic de revizuire a pensiilor militare pus în aplicare, cu sute de mii de greşeli, de nişte trepăduşi liguşitori. De ce o comisie parlamentară de experţi nu verifică corectitudinea operaţiunilor de revizuire a pensiilor? Gaşca portocalie ne testează rezistenţa la efort psihic dar nici nu ştiu ce pierd! Cu o atitudine inconfundabilă, mârlănească ne supune unui val de minciuni oficiale ne îndeamnă la solidaritate între hoţi şi păgubiţi în timp ce dumnealor produc, în lux şi desfrâu pe banii statului, odrasle needucate cu apucături criminale.Societatea civilă, apărată de noi, permite acestor neaveniţi să joace la ruletă destinele noastre. Caz unic în istoria sistemelor de pensii, eu am primit la interval de 4 zile, aceeaşi decizie de două ori, fiecare semnată de altă persoană şi cu altă ştampilă având date emitente diferite. După ce „mi-au suspendat” mişeleşte pensia pe un an şi jumătate, acum, prin noua decizie, îmi mai sustrag lunar 1000 de lei, drept recompensă că am pus umărul din greu, la intrarea în NATO. Dar , mai tragic este că sute de camarazi de-ai mei din sindicatul militar Braşov au primit de Crăciun şi Anul Nou, decizii cu pensii ciuntite cu câte 5% la 40%. Aceşti oameni şi familiile lor sunt nenorocite de Dl. Boc. Mulţi dintre ei trăiesc, de ceva vreme, nopţi albe pline de remuşcări, măcinaţi psihic şi moral de incapacitatea de a plăti facturile lunare, reţetele de medicamente, ratele la bancă si alte cheltuieli. Degradarea militară, iresponsabilă, duşmănoasă, abuzivă, contrar prevederilor contractuale cu statul, este cel mai grav abuz însăşi, împotriva statului de drept. Sunt oameni paralizaţi care nu se pot apăra, sunt oameni care au avut infarct miocardic şi nu pot suporta umilinţa. Şi la Braşov, sute de decizii de revizuire, cu „pensiile cosite” straşnic de Emil Boc, îl contrazic pe dl. Frăţilă în sensul că, felicitările inconfundabilului şi iremediabilului ministru al apărării, au fost de prisos. Aceşti impostori cunosc prea puţin despre teoria raportului de forţe, personal, le atrag atenţia că, în curând, vor pierde total iniţiativa şi atunci vor trebui să răspundă. Pentru corectarea abuzurilor împotriva militarilor nu mai pot fi aplicate soluţii tehnice ci, numai soluţii politice în Parlament, deoarece justiţia este complet depăşită de intensitatea câmpului infracţional. Asupra proceselor noastre justiţia acţionează mecanic, nu juridic. Tot ceea ce ni se întâmplă acum este urmarea , incompetenţei, laşităţii, aroganţei, dispreţului, spaimei puterii portocalii faţă de armata de rezervă. Sper ca, în ultimul ceas să aibă curajul pentru a cerşi din cer, un dram de demnitate naţională! Cu respect, pentru voi toţi, adversari şi aliaţi,
Cetăţeanul Petrişor Mandu
Nouă ne place rahatul, căci da, suntem nişte căcaţi. Ah, salivăm după caca. E dumnezeul nostru. De aceea ne închinăm la căcatul nostru cel mai mare, Shimon Peres, căci prin el şi iudeo-masonerie am transformat întreaga planetă într-o mare hazna. Vaii, ce bine putee!!! Duhneşte peste tot a noi, a căcat. Uraaaaa, am învins!!! Toată Africa e un mare lagăr în care facem experimente medicale pe oameni şi ucidem zeci de mii de oameni pe zi, astfel că nu mai avem mult până ce întregul continent african va fi o parte a planetei complet supusă Israelului, locuită doar de arabi şi evrei, de semiţi adică… Europa şi America nu sunt nici ele departe de a deveni aidoma Africii. Uraaaa! În timp ce noi semiţii am asasinat sute de milioane de oameni în lagăre din Africa, Rusia, Europa, lucru pe care-l facem şi acum în Africa pe faţă iar în Europa prin politicile sociale, noi evreii suntem văzuţi drept cel mai martirizat popor din lume, toată lumea se cutremură de ce am păţit noi în lagărele naziste pe care tot noi le-am creat prin Hitler, omul masoneriei, un om foarte priceput în ale crimelor, aproape la fel de bun ca distinsul nostru tovarăş iudeo-mason, Stalin… Noi, călăii voştri suntem veneraţi drept victimele voastre, cum o face şi omul nostru, Băsescu Traian care deja v-a spus, români proşti, că sunteţi nişte criminali în masă, ha ha haaaa! I-am adus pe toţi la sapă de lemn prin FMI. Le-am furat tuturor, până şi americanilor şi japonezilor toţi banii din taxe şi impozite, devenind popoarele cele mai îndatorate cu chiar banii lor, ha ha haa!…Tot pământul e-un mare veceu acum, şi nu lăsăm pe nimeni să tragă apa, căci ne e frică de apă ca şi dracului. Trăiască masoneria, căci doar ea, perfecta organizaţie ne-a adus bunăstare şi victorie împotriva creştinismului pe care l-am interzis de facto în toată lumea, toate statele fiind atee în concept iar biserica creştină a fost transformată în biserici diavoleşti aproape peste tot, căci cu excepţia ţărilor nordice şi Germaniei, majoritatea celor din biserica oficială nu-s creştini, ci catolici, ortodocşi, mormoni, etc care se închină la icoane, la idoli făcuţi de mâini omeneşti, la morţi, la stele, la creaţii în loc de Creator. Chiar şi poporul evreu, cel care l-a dat pe Mesia, apostolii şi proorocii este în majoritate anticreştin. Pe evreii creştini îi prezentăm drept jidani, iar pe evreii necreştini drept evreii cei sfinţi, astfel că împuşcăm doi iepuri dintr-o lovitură, radem creştinii şi în acelaşi timp îi facem pe evrei să pară victime ale nesemiţilor, nu ale evreilor anticreştini.Uraaa! Suntem cei mai deştepţi, vă aburim pe toţi, români, unguri, germani, ruşi…chinezi, ce mai, toată planeta cu teoria masono-darwinistă a evoluţiei, muzeul Smithsonian al evoluţiei omului din maimuţă e venerat de toată lumea, iar masonii care au impus teoria anticreştină, satanică a evoluţiei omului din maimuţă sunt prezentaţi în toată mass media mondială drept cei mai credincioşi oameni dintre oameni. V-am jmecherit pe toţi băiii, goimi. Sâc! Hai, mergeţi de vă închinaţi la oase de maimuţă pilite de Darwin şi bunică-su, masoni de seamă ai noştri care au slujit cu credinţă sionismul, cinste lor… Iar cei care sunteţi masoni, aveţi grijă să ascultaţi de ordinele venite de la stăpânii ce v-au pus să juraţi credinţă regelui evreu Solomon, cel se s-a lepădat de Dumnezeu, şi să duceţi la îndeplinire planul de compromitere şi distrugere a credinţei creştine, altfel vă executăm chiar de sunteţi masoni, aşa cum i-am executat pe Horea, Brâncoveanu, Vladimirescu, etc… Cum a zis fratele nostru Bush, dragul nostru adept al cultului satanic Skull and Bones, nimeni nu poate să se pună cu noi, căci suntem siguri de victorie împotriva umanităţii creştine. Pe unguri îi aburim cu susţinerea creării Ungariei Mari alipită cu Transilvania, pe români îi aburim cu menţinerea Transilvaniei şi alipirea Basarabiei, pe germani îi aburim cu realipirea Alsaciei şi Lorenei la patria mamă, pe voi toţi, nesemiţii vă aburim şi vă facem să vă omorâţi şi să vă bateţi între voi, proştilor, iar noi vă luăm banii, femeile şi bărbaţii frumoşi, copiii, casele, băncile, fabricile şi spitalele, şcolile şi bisericile transformându-vă în sclavi ce se târăsc în faţa nu doar a noastră pupându-ne tălpile, ci şi în faţa cadavrelor noastre, închinându-vă astfel la idoli, la morţi, la lucruri făcute de om, astfel că sunteţi urâciuni în faţa lui Dumnezeu şi nu mai aveţi tăria şi dreptul de a trăi în ţările voastre, pe care astfel noi semiţii, evrei şi arabi necredincioşi în masă, vi le luăm. Evreii creştini, arabii creştini…faceţi bine şi nu vă opuneţi planului nostru masonic, că altfel vă vom ucide şi pe voi aidoma nesemiţilor fără nici o ezitare. Trăiască Israelul evreilor necreştini, trăiască masoneria, organizaţia care ne-a făcut stăpânii pământului prin FMI, ONU, NATO, Uniunea Europeană, URSS, USA şi compania controlată de noi semiţii anticreştini prin masonerie. Nimeni nu se poate pune cu noi, căci noi îl slujim pe cel care are putere de la Dumnezeu să stăpânească pământul, Lucifer. Ha ha haaa!
http://www.ioncoja.ro/2010/02/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
http://www.youtube.com/watch?v=Nk5PuxuJpRw
Gata Traian Ioan, s-a terminat vacanţa de iarnă? Cahalul v-a răsplătit cu un binemeritat concediu ptr serviciile aduse Israelului, dar acum gata, capu” la fund din nou? Incepeţi iar propaganda masono-sionistă, alături de CURiosu şi compania? Bă trădătorule, măcar vă plăteşte bine organizaţia, sau doar aşa, cât să-ţi ajungă de-o etnobotanică pe zi? Iar începi cu prezentarea drept martiri a evreilor mascată prin denumiri jignitoare gen jidani pentru ca apoi să lauzi organizaţia lor, masoneria şi să dai de înţeles că ce buni e evreii, că Biblia e câh, că tu eşt patriot/oată româno/dac? Iar începi să faci propagandă caselor regale ce slujesc dintotdeauna sionismul prin mascarea lui în organizaţia masonică? Se vede că ai o mentalitate de iudeo-mason şi de-aia faci apologia masoneriei, pentru a ne putea fura pământurile şi ţările noastre, ale românilor şi celorlalte popoare nesemite, tu cauţi să induci o mentalitate anticreştină şi criminală asupra poporului român, că doar ptr asta te plăteşte cahalul, nu, să mănâncă şi gura ta ceva? Speri ca prin îndepărtarea românilor de Biblie şi Dumnezeu voi semiţii să aveţi un ascendent asupra noastră în faţa lui Dumnezeu care astfel să nu vă pedepsească ptr asasinarea noastră, asasinare ce are loc acum direct prin închiderea spitalelor şi prin ordinal dat de trădătorul mason Băsescu Traian de a fi distrus şi SMURD-ul, pentru ca astfel românii să poată fi mai uşor omorâţi în vreme ce masonii de la govern alocă de 3 ori mai mulţi bani pentru un câine decât pentru un copil uman. Aşadar baţi şaua să priceapă iapa: români, depărtaţi-vă de Biblie ca noi semiţii să vă putem asasina şi lua ţara. Mare pezevenghi eşti. Vezi c-o să ajungi în iad, şi-acolo nu merge cu alba neagra…
Ia vezi şi comentează asta:
http://www.ioncoja.ro/2010/02/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
http://www.youtube.com/watch?v=Nk5PuxuJpRw
Gata Traian Ioan, s-a terminat vacanţa de iarnă? Cahalul v-a răsplătit cu un binemeritat concediu ptr serviciile aduse Israelului, dar acum gata, capu” la fund din nou? Incepeţi iar propaganda masono-sionistă, alături de CURiosu şi compania? Bă trădătorule, măcar vă plăteşte bine organizaţia, sau doar aşa, cât să-ţi ajungă de-o etnobotanică pe zi? Iar începi cu prezentarea drept martiri a evreilor mascată prin denumiri jignitoare gen jidani pentru ca apoi să lauzi organizaţia lor, masoneria şi să dai de înţeles că ce buni e evreii, că Biblia e câh, că tu eşt patriot/oată româno/dac? Iar începi să faci propagandă caselor regale ce slujesc dintotdeauna sionismul prin mascarea lui în organizaţia masonică? Se vede că ai o mentalitate de iudeo-mason şi de-aia faci apologia masoneriei, pentru a ne putea fura pământurile şi ţările noastre, ale românilor şi celorlalte popoare nesemite, tu cauţi să induci o mentalitate anticreştină şi criminală asupra poporului român, că doar ptr asta te plăteşte cahalul, nu, să mănâncă şi gura ta ceva? Speri ca prin îndepărtarea românilor de Biblie şi Dumnezeu voi semiţii să aveţi un ascendent asupra noastră în faţa lui Dumnezeu care astfel să nu vă pedepsească ptr asasinarea noastră, asasinare ce are loc acum direct prin închiderea spitalelor şi prin ordinal dat de trădătorul mason Băsescu Traian de a fi distrus şi SMURD-ul, pentru ca astfel românii să poată fi mai uşor omorâţi în vreme ce masonii de la govern alocă de 3 ori mai mulţi bani pentru un câine decât pentru un copil uman. Aşadar baţi şaua să priceapă iapa: români, depărtaţi-vă de Biblie ca noi semiţii să vă putem asasina şi lua ţara. Mare pezevenghi eşti. Vezi c-o să ajungi în iad, şi-acolo nu merge cu alba neagra…
Ia vezi şi comentează asta:
http://www.ioncoja.ro/2010/02/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
http://www.youtube.com/watch?v=Nk5PuxuJpRw
http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/28/regele-amanta-si-legiunea-arhanghelului-mihail/
Gata Traian Ioan, s-a terminat vacanţa de iarnă? Cahalul v-a răsplătit cu un binemeritat concediu ptr serviciile aduse Israelului, dar acum gata, capu” la fund din nou? Incepeţi iar propaganda masono-sionistă? Că ce buni e evreii, că Biblia e câh, că tu eşt patriot/oată româno/dac? Iar începi să faci propagandă caselor regale ce slujesc dintotdeauna sionismul prin mascarea lui în organizaţia masonică? Iar începi să lauzi evreii indirect prin prezentarea lor sub formă de victime prin înjurarea lor, semiţi care-s un neam cotropitor ca naţiune şi care au o mentalitate de ucigaşi? De fapt se vede că şi tu ai o mentalitate de iudeo-mason şi de-aia faci apologia masoneriei, pentru a ne putea fura pământurile şi ţările noastre, ale românilor şi celorlalte popoare nesemite, tu cauţi să induci o mentalitate anticreştină şi criminală asupra poporului român, că doar ptr asta te plăteşte cahalul, nu, să mănâncă şi gura ta ceva? Speri ca prin îndepărtarea românilor de Biblie şi Dumnezeu să aveţi un ascendent asupra noastră în faţa lui Dumnezeu care astfel să nu vă pedepsească ptr asasinarea noastră. Aşadar baţi şaua să priceapă iapa: români, depărtaţi-vă de Biblie ca noi semiţii să vă putem asasina şi lua ţara.
Ia vezi şi comentează asta:
http://www.ioncoja.ro/2010/02/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
http://www.youtube.com/watch?v=Nk5PuxuJpRw
http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/28/regele-amanta-si-legiunea-arhanghelului-mihail/
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
Autoaparare in fata urii instinctuale
Publicat de Ion Coja in Textele altora pe 09.01.2012
Stimate domnule General Petrişor Mandu,
Mă gândeam să vă răspund detaliat la „scrisoarea” dv. M-am răzgândit.
Ar fi un efort inutil, credinţa dv. fiind foarte puternică şi de neclintit de la locul ei.
Strategia folosită de dv. este total greşită; îndreptată împotriva unui duşman imaginar. Nu guvernul actual, cum credeţi dv., este vinovat de tot ce se întâmplă în ţară. Pensia dv. este ca un mizilic la marele banchet al trădătorilor de Patrie.
Trădătorii de Patrie cred! Cred că sunt aleşii lui dumnezeu; cred în spusele unuia şi altuia care ar fi chipurile „înţelept”; cred în liderii de sindicat, de partid, de religie. Cred că sunt deştepţi crezând în credinţele altora
Marele duşman al omenirii, nu numai al Românilor, este credinţa în general sau altfel spus, marele duşman al omenirii sunt credinţele de tot felul care au fost benefice pentru jidani, pentru cei care se cred aleşii lui dumnezeu; au fost benefice până în aceste zile ale internetului, când nu ne mai facem auziţi. Nu ne mai facem auziţi dar ne înţelegem mai bine pentru că ne putem arăta prostia unul altuia fără să putem nega ce-am scris.
Când le scriu înţelepţilor, specificându-le prostia, în loc să-mi arate greşala mea de înţelegere a raţionamentelor lor, îmi recomandă să-mi iau medicamentele.
Poate dv. domnule general Petrişor Mandu, să reacţionaţi diferit de toţi „înţelepţii” Neamului Român.
Ştiam că militarii sunt apărători, fideli, ai Patriei (nu ai credinţei).
DEMNITATE inseamna sa suferi odata cu tara,si sa nu pretinzi pensie daca nu ai facut nimic pentru ea,ori n-ai fost pe front,ori inundatii,cutremure….
CINE MAI ARE DEMNITATE=UN ADEVARAT ROMAN(DAC)…
Este jenant. Fiecărui om îi stă bine în misia lui în viaţă.
După logica acestui militar bătrânii ar trebui să lupte iar tinerii să putrezească prin bordele capitaliste, militarii să plângă şi să cerşească iar femeile să moară pe frontul apărării naţionale, copii ar trebui să fie înţelepţi iar bătrânii proşti.
Pe de altă parte conform ideologiei oficiale capitalismul respectă drepturile celor ce îl slujesc. Capitaliştii nu se dezonorează neplătindu-şi slujitorii. În Republica Capitalistă Creştină totul este minunat căci e cea mai bună dintre lumile posibile. Capitalistul şi Iehova nu greşesc. Acest om face notă discordantă cu sistemul.
Armata trebuie sa devina o firma rentabila pe timp de pace, si o buturuga vie, de netrecut, de care sa se impiedice orice agresor in timp de razboi.
Armata trebuie sa se intretina singura ! Hrana, uniforme , echipament sanitar etc. Surplusul vandut pe piata libera sa ajunga in visteria armatei.
Armata trebuie sa participe la educatia si formarea tinerilor alaturi de celelalte institutii de invatamint.
Diplomele militare trebuie sa devina mindria tineretului.
Armata trebuie sa fie obligatorie de 2 ani pentru barbati si femei.
Armata trebuie sa organizeze un serviciu de aparare locala, de prim ajutor, de nesupunere civica si patriotica in fata ocupantului si inlaturate a pagubelor naturale.
Armata trebuie sa fie independenta politic si sa acorde fiecarui tinar un certificat „DREPT DE VOT“ in urma unui curs de educatie civica in timpul serviciului militar. Dreptul de vot trebuie sa fie luat in serios, la fel ca si dreptul de a purta o arma…..Ca sa le obtii trebuie sa arati ca esti capabil si responsabil de consecinte.
Armata trebuie sa devina o scoala a vietii pentru fiecare cetatean nascut roman, sau care vrea sa primeasca cetatenia romana.
Armata trebuie sa devina o institutie exemplu, de onoare, de munca si educatie.
Cei care doresc sa activeze pe alte teatre de lupta….sa o faca pe contract sau ca voluntari , nu cu banii statului!
……………
Am enumerat aici numai citeva exemple pentru o armata adevarata…. Desigur ca cititorii pot da si altele, dar de retinut este faptul ca armata trebuie sa fie independenta economic in cea mai mare parte, daca se poate chiar total. Dotarea militara trebuie facuta la nivelui militiilor patriotice cum sunt cele din Elvetia si nu va fi nevoie de arme sofisticate, extrem de costisitoare, vulnerabile, supuse embargoului….etc…etc.
In felul acesta vom avea mai putini criminali, mai putini tradatori, mai putine infractiuni de tot felul, mai putini someri, mai putini dependenti sociali, mai putini dezradacinati, mai putini neajutorati si vom avea in schimb mai multi oameni educati, mai multi cetateni constienti, responsabili….etc….etc..
Vom fi liberi ! Eliberati si aparati de armata ! Asta da armata ! Avem nevoie de ofiteri adevarati ….nu de milogi care sunt in stare sa vinda si magarul care aduce apa trupei…..
In mod sigur se vor gasi si voci fara grai….
dar sa ramanem la nevoile si neamul nostru!!!!
La realitate ! Munca este singura forta de educatie si prosperitate!
Pentru asta avem nevoie de armata! Iar ofiterii adevarati, curajosi ….in fata „dujmanului”….sa iasa in fata si sa ne apere…nu sa ceara si mai mult decat au primit, sa se victimizeze sau sa se declare eroi….
Eroi sunt cei care au muncit pe santierele mari ale armatei comuniste….dar eroismul lor a fost vindut pe doi banuti de cupru …..Unde sunt generalii responsabili care sa spuna NU acestei tradari ?
Da ! Avem nevoie de o armata adevarata! Dar de unde sa mai luam „eroii” ? Ei sunt de mult cazuti pentru ca noi sa avem ce vinde….
Care pensii reduse? Ca dupa recalculare, majoritatea militarilor primesc pensii marite.
De ce sa se planga omul cat traieste? Fiecare sa se planga mai bine de pacatele lui!” Plangerile lui Ieremia 3:39
Nu vreau sa dau cu piatra ci doar sa atrag atentia ca ceea ce seamana omul acea va si secera.
Nu vreau sa arat cu degetul sau sa scot barna din ochi la cineva, fiecare avem pacatele noastre care ineluctabil ne ajung din urma, fiecare la randul lui.
Mai bine sa ne folosim de aceasta spre indreptare,fiecare sa-si verse inima inaintea lui Dumnezeu caci nu de buni ce am fost am ajuns sa fim calcati in picioare ci fiindca si noi la randul nostru am calcat pe cineva in picioare.
Ai perfecta dreptate Cristy. Pe dl. general nu-l intereseaza catusi de putin soarta truditorilor din aceasta tara, cei ce muncesc cel mai mult si primesc cel mai putin, in ultima vreme aproape deloc. De nu i-ar fi scazut basescu pensia nu i-ar fi pasat de soarta milioanelor de infometati. Abia acum s-a trezit cand a fost afectat la proprul buzunar. Si ca el sunt aprope toti pensionarii militari care au primiti de la guvernele postdecembriste pensii nesimtite si salarii compensatorii uriase. De ce nu v-ati alarmat si atunci cand gasca portocalie, si nu numai, au jefuit si au vandut la straini, avutii imense ale poporului si tarii? Unde a fost pana acum armata tarii si rezervistii? Ori daca veniturile lor erau grase nu le pasa? Indiferent de bunastare militarii cred eu ca au obligatia sa veghze la integritatea poporului si a tarii si indiferent de riscuri. Voi, insa, ati preferat sa va lasati cumparati si ati colaborat cu dusmanii tarii. Nici acum nu v-ar pasa daca nu va luau din solda.
ROMANIA ESTE FILOSEMITAROMANIA IS FILOSEMITIC PRO-ISRAEL
http://boker-tov-eretz.blogspot.com/
ca ce chestie iau unii pensie militara de 2000 de lei,la doar 38 de ani,40,50 de ani? cand un barbat e in putere?
astia n-au fost nici pe front in afganistan,kosovo,angola,iraq,
nici la inundatiile de pe Siret
nici la cutremure
nici la misiuni straine
ci doar la o parada militara,sa aratam lumii ca Romania nu mai are armata DECAT IN AFGANISTAN!
daca trebuie sa ne interesam de NOI,atunci sa nu mai cersim pensie de la statul comunist roman de azi,
pentru ca NU am fost pe front in afganistan,nu am fost la inundatiile din Moldova de pe Siret,de acum 3,4,5,6 ani.Nu am rabdat foamea in Kosovo asteptand albanezi la casapit,sa le salvam spatele la sarbii ortodocsi.
spune NU coruptiei!
spune NU pensiei,sau salariului nemuncit!
spune NU prostiei!
(daca venea un veteran de razboi ,care a luptat la Stalingrad, apoi a luptat in munti cu arma in mana contra securitatii in anii 50,apoi a fost instructor,a salvat la cutremurul din 77 vieti si se plangea de pensie,il CREDEAM!)
@Gigi .un adevar e un adevar indiferenrt cine il spune.Pe noi trebuie sa ne intereseze NOI.
cu tot respectul,domnul maior spune ca de 10 ani ,din 2002 nu a mai imbracat camasa miilitara!
pai atunci la ce folos pensie de militar?
au fost INUNDATII? a fost cu armata acolo?
au fost calamitati naturale,chiar si tornade minuscule,prin Pitesti pentru PRIMA OARA in istorie.
CUM POTI SPUNE CA NU AI IMBRACAT CAMASA MILITARA DE 10 ANI SI PROTESTEZI?
AI FOST PE FRONT IN AFGANISTAN>?
AI FOST PE FRONT IN IRAQ?
AI FOST IN JUNGLA IN ANGOLA?
AI FOST IN KOSOVO SA APERI FRATII ORTODOCSI SARBI DE HOARDELE ALBANEZE?
RASPUNSUL E NU!
RASPUNSUL E NU MERITI PENSIE!
cristi
nu ma intereseaza ce zice Hitler despre poporul din care fac parte,poporul roman.
Pentru ca Hitler a fost si mai idiot ca a arestat in lagare rusii nationalisti anticomunisti, care erau cat pe ce sa-l spanzure pe Stalin in Moscova.
Hitler singur si-a taiat craca de sub picioare,neintelegand nimic din credinta Ortodoxa,batandu-si joc de ortodocsii din Ucraina,care i-au primit pe nemti cu flori,crezand ca scapa de Gulag si Stalin.
Tot respectul pentru dl. General Maior (am scris intentionat cu majuscule). Numai de la Dumnezeu, probabil cu mana rezervistilor, ne mai vine scaparea.
O alta mare problema este a familiilor care castiga intre 1000 si 2000 de lei pe luna si au de crescut un copil si de intretinut o casa. Nu am nimic cu pensionarii, ne-au crescut, ne-au aparat cu arma in mana, ne-au educat, dar doi batani cu un venit din pensie de 2000 de lei mai se descurca pe cand o familie? Pe astia cine-i apara? Domnule general maior avem nevoie de voi.
Sanatate si intelepciune sa va dea Dumnezeu ca noi nu avem nevoie nici de NATO, nici de UE ci de biblie, pamant, plug si daca e nevoie arme. La astea patru ne pricepem cel mai bine.
Doamne ajuta.
Ai dreptate Cristii cat si Germanii Uite aici cum arata clasa politica din acea vreme.
http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/28/regele-amanta-si-legiunea-arhanghelului-mihail/
Te rog sa faci tot posibilul sa iti amintesti si sa postezi linkul.Am ajuns aceleasi vremuri acum dar cu o alta fata.
Domnule Emil Stoica,nu meriti cuvantul asta,esti un mare tolomac si tantalau in viata ,un frustat nerealizat,un fustangiu cu banii lui mamicuta,uita-te in oglinda boule si vezi cum arati cand spui tampeniile astea despre pensionari ,esti un PARAZIT SOCIA: tu derbedeule
se vede de la o posta ca esti un frustat si un tantalau care trece ca boul prin viata ,precis esti un somer si o starpitura fara niciun rost in viata
http://www.youtube.com/watch?v=w3F-GbcqQg8&feature=related
Pacat ca datorita derbedeiilor din politica de atunci si bisnitariilor, camatari Romania nu a avut o armata bine dotata si instruita.Pt a putea merge pana la capat si face curat si sa scapam Europa de BOLCEVICI.
Am citit acum câţiva ani un raport făcut de armata germană la cererea lui Hitler vizavi de armata română şi eficienţa ei. Neavând calculator, stick de memorie, etc, nu l-am putut salva. Acum nu-l mai găsesc. Oricum, pe scurt spunea că armata română este un organ ce nu prezintă nici o valoare, fiind un organism de tip medieval unde se aplică pedepse de tip medieval, unde ofiţerii îşi umilesc şi bat soldaţii, le fură raţiile de mâncare, hainele, echipamentele elementare necesare supravieţuirii pe câmpul de luptă. Aceeaşi analişti germani au precizat în raport că întrega societate românească este una barbară, bazată pe relaţii sociale de tip fanariot, pe o cultură a furtului din avutul obştesc de către cei care se află în fruntea statului în frunte cu casa regală. Singurul care a încercat să schimbe ceva a fost Antonescu, dar prea timid…Din acest motiv armata era foarte, foarte prost echipată, soldaţii foarte foarte prost echipaţi şi hrăniţi, astfel încât dezertarea devenise un fenomen foarte răspândit, concluzia raportului fiind că armata română nu prezintă încredere şi valoare. Ce altă concluzie puteau trage nişte germani crecuţi în spiritul adevăratului creştinism, cel inspirat de Biblie, iar nu pe ortodoxismul obscurantisto-masonic în care Dumnezeu e acelaşi lucru cu icoana şi mortul putrezit? Suntem plini de dogme păgâne, dar ne dăm mari creştini în vreme ce ne închinăm la icoane, la cadavre, la lucruri făcute de mâini umane, aidoma evreilor ce se închinau la un viţel de aur în frunte cu preotul lor Aaron în vreme ce Moise era pe munte. Altfel, la laude nu ne întrece nimeni, aşa cum văd de multe ori femei dubioase, siliconate şi cu-n trecut nu dubios, ci revoltător de scandalos cum se jură că ele sunt cinstite şi caută dragostea vieţii, cum ele caută nu interesul material, ci dragostea adevărată, pe principiul „să moară mama dac” te mint”. Curva strigă că e fată mare, că doar cine se poate uita în chiloţii ei… Suntem ţara cu cei mai mulţi generali pe cap de locuitor, suntem ţara unde bolşevismul a fost condamnat în Parlament de un securist bolşevic, Băsescu, care după aia a angajat cei mai mulţi bolşevici în fruntea statului român, ţinând în continuare la secret dosarele securităţii, continuând tradiţia lui Iliescu şi Constantinescu şi făcând mai mulţi generali pe timp de pace decât au fost făcuţi de România pe timp de război. Să nu ne mire aşa că s-a denomizat funcţa de general, care din păcate a devenit sinonimă cu traseismul şi slugărnicia politică, cu trădarea interesului public şi a ţării. În ce priveşte gaşca de la putere, dl general are perfectă dreptate. Observ însă că dânsul nu vede situaţia de ansamblu, anume că baza societăţii, ţăranii, muncitorii, inginerii, doctorii sunt cei mai greu afectaţi de acest sistem masono-satanic ce urmăreşte distrugerea României şi mai ales a poporului român. ASTA AR FI TREBUIT SĂ OBSERVE ÎN PRIMUL RÂND UN GENERAL AL ARMATEI ROMÂNE, CARE TREBUIE SĂ VEGHEZE LA SIGURANŢA POPORULUI. Căci fără păpică, fără uneltele care produc papa şi arma toţi generalii şi ofiţerii, toţi soldaţii şi luptătorii ar sta în fundul gol cu-o cracă în mână drept scut şi armă. Asta ar fi trebuit să observe dl general, asta ar trebui să observe capii armatei şi bisericii în loc de-a se plânge că ei au pensii şi salarii mic ce oricum sunt incomparabil mai mari decât cele ale doctorilor, profesorilor, muncitorilor şi ţăranilor Care Muncesc. Avem însă aceeaşi mentalitate de curvă cu pretenţii de fată mare, care crede că-i păcăleşte pe cei din jur, fără să înţeleagă că dacă lumea îi priveşte cu deferenţă în faţă, în spate îi dispreţuieşte, căci sunt egoişti şi falşi. Aici se vede diferenţa dintre adevăraţii creştini care sunt educaţi în spiritul bisericii creştine biblice, aşazişii protestanţi luterani din Germania şi ţările nordice, anglo-saxone, şi ortodocşii ce slujesc obiceiuri şi culte păgâne cum bine zice apostolul Pavel (Epistola lui Pavel către Galateni 1.8). Dumnezeu ne pedepseşte aşadar ptr închinarea la idoli, la creaţii în loc de Creator, pentru crimele, curviile şi hoţiile noastre care reprezintă metodele de afirmare socială în vreme ce de ochii lumii ne dăm creştini. Ca să pun punct, nu prea aş crede că dl general are aceeaşi pensie ca un subofiţer, şi chiar dacă prin absurd ar avea, nu mi s-ar părea un capăt de lume ptr un creştin, căci creştinismul înseamnă solidaritate, respect reciproc, iubire frăţească între toţi şi toate, înseamnă ajutorarea celui mai slab de către cel mai puternic, celui mai puţin înzestrat de către cel mai înzestrat de Dumnezeu, căci altfel nu creştini suntem, ci păgâni. Cel mai puternic, cel care este deasupra celorlaţi ca putere şi minte să le slujească, nu să le fie opresor şi satrap, aşa cere Isus, după cum a dat şi pilda cu spălarea picioarelor ucenicilor Săi. Asta o spun pentru că tot le place ăstora de sus, gen Becali, Ţiriac, Iliescu, Băsescu, Constantinescu, Oprescu, Truică, Mitropolitul Preafericit şi compania din înalta societate să se dea creştini din elicopterele, vilele şi maşinile lor de lux obţinute din furtul avutului obştesc produs de întregul popor muncitor care a ajuns acum la sapă de lemn tocmai pentru ca aceşti satrapi să aibă atâtea bogăţii cu care ne sfidează în timp ce ne spun să fim umili şi docili, ba ne mai şi aruncă în dispreţ câte-o ciozvârtă din resturile rămase de la masa lor, aşa, în văzul lumii, de sărbători, că ei „e creştini domle”. Aşteptăm cu interes un general care să militeze nu ptr salariul lui, ci ptr salariile tinerilor muncitori şi ţărani, doctori şi ingineri care sunt într-o situaţie cu mult mai grea decât dl general şi fără de care nu putem avea arme, pâine, armată şi ţară. România de asta are nevoie, de un Hugo Chavez, nu de oameni care nu văd decât scaunul şi masa lor proprie, de parc-ar trăi într-un clopot de cleştar. România are nevoie de oameni patrioţi, nu de patriotarzi gem Vadim Tudor, Becali şi compania ce înţeleg prin patriotism să fie ei şefi şi satrapi peste popor.
http://boker-tov-eretz.blogspot.com/ GOD BLESS ROMANIA
Buna ziua,
Unii cititori comenteaza prea usor si prea in necunostinta de cauza situatia militarilor in rezerva. Iar guvernantii isi rid de noi, pt ca au reusit sa ne dezbine! Domnilor, nu mai dati cu pietre in Armata! Faceti astfel jocul tradatorilor de la putere si din opozitie deopotriva, ei fiind toti in aceeasi gasca! Armata a fost, este si va fi o componenta/instrument esential al NATIUNII ROMANE! Am rezistat 2000 de ani si inca vom mai rezista cit o vrea Dumnezeu cu si prin BISERICA si ARMATA! Niciodata prin politicieni! Politicienii si politicianismul este dusmanul NATIUNII ROMANE! In toata lumea Armata este respectata, are rolul ei bine definit si nimeni nu mai comenteaza despre pensii si nivel de salarii. Numai la noi si aceasta pornind din mediul politicianist, pt a ne dezbina si a distruge mai usor NATIUNEA ROMANA si STATUL ROMAN. In ARMATA se investeste fara ca sa se vada vre-un profit. Doamne fereste sa vedem rezultatul „investitiilor” in Armata Romana in ultimii 20 de ani! Pt ca rezultatele numai in caz de razboi se vad cel mai bine. Si ii itreb pe cei ce comenteaza negativ la adresa Armatei: iesiti Dvs Domnilor sa aparati Tara in caz de nevoie sau asteptati ARMATA s-o faca? Si cind spun ARMATA ma refer si la ofiterii in rezerva. Daca unora nu le-a placut in ARMATA e problema lor, totusi cind vorbit de aceasta institutie s-o facem cu respectul cuvenit, pt ca nu politicienii au luptat si murit la Rovine, Podul Inalt, Calugareni, Plevna, Marasesti sau Stalingrad!
pensionarii au fost intotdeauna in Romania bataia de joc a guvernelor din cauza ca nu mai au putere sa lupte. Tariceanu a marit pensiile (nu dadea bani de la el) ca sa castige alegerile. Sa vedem la noile alegeri ce strategie si tactica mai aplica pentru a le castiga.Toate partidele vor fura asa cum a recunoscut Victor Ponta:”au furat mai mult ca noi”…
Banii furati din pensii,salarii,etc,se duc pe pensiile si daunele platite bunilor romani care s-au intors in Romania unde daca nu curge pica…
Domnule General,
Dstra sunteti una din rotitele angrenajului unei jucarii militare, cu care mai marii acestei lumi nu mai doreste sa se joace. Este trist ca dupa atatia ani de studiu intens si publicatii deosebite in ale „jucariilor militare” nu realizati ca Patria si Neamul sunt mai presus de interesele proprii si ca in acest sens nu aveti nici o strategie de aparare pe care sa o transmiteti urmasilor pentru a nu fi niciodata sclavi.
Sa fiti multumit ca nu v-au luat uniforma….asa mai puteti din cind in cind sa faceti cite o poza in „opozitie”!
Sunteti totusi un militar curajos, daca iesiti la atac cu „pensia” dupa ce nu mai sunteti pe linia frontului….
Civilii care-si trag zilele de pe o zi pe alta au cel putin o scuza….au dormit in front !
Sa traiti ! O suta de ani !
Ca sa nu pierdeti viitorul !
Nu am respect pentu armata!!
Am facut armata dar a fost o mare pierdere de timp.
Nu ne-au invata nimic, nici teoretic, nici practic, nici macar antrenamentul fizic nu s-a facut bine.
Bani pierduti de stat si timp de noi.
Iar gradul de tampenie al apv-istilor, armata pe viata, cum le ziceam, era incredibil.
Asa ca sa le dea o pensie acolo, sa nu moara de foame, atata. De altfel, m-am saturat si de pensionarii acri si agresivi pe care-i intalnim in tramvai toata ziua. Sa le dea la toti aceeasi pensie cat mai mica, si gata, au trait destul. Sa lase si pe altii sa traiasca!!
Cu tot respectul pentru realizarile Dumneavoastra si ale colegilor de sindicat, desigur acordandu-va prezumtia de incredere de la inceput, va intreb: in afara de reducera pensiei dumnevoastra si a colegilor de sindicat, mai este vre-o problema in Romania, tara pe care ati jurat sa o aparati de dusmani, care sa va preocupe? Va intreb pentru ca din articolul dumnevoastra nu reiese nici o alta preocupare decat pentru drepturile individuale si obligatiile contractuale intre dumneavoastra si statul Roman si incalcare contractului de catre acuala conducere tradatoare.
Pe undeva in ocheanul dumnevoastra profesional, se afla si natia Romana care stim toti ca NU SE SUPRAPUNE INTEGRAL CU STATUL ROMAN nici geografic dar mai ales, organizational?
Si a treia intrebare: daca nu vi se reduceau pensiile, ati mai fi aparut pe acest site si daca da, cu ce?
ANUNT IMPORTANT,MICA PUBLICITATE:ANGAJEZ PE FAUR ISAIA,fost membru PRM
sa planteze buruieni in gradina Cotroceni,si pe chelia lui Basescu!
http://www.google.ro/search?hl=ro&q=faur+isaia&gs_sm=e&gs_upl=1511l2838l0l3023l10l7l0l2l2l0l198l947l2.5l8l0&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.,cf.osb&biw=1280&bih=709&um=1&ie=UTF-8&tbm=isch&source=og&sa=N&tab=wi&ei=Sh8LT57WL8OesAbbqMmEDw
ROMANIA N U MAI ARE AR-MA-TA!
UNDE E ARMATA?
UNDE SUNT HOTARELE ISTORICE? UNDE E GRANITA CU UNGARIA?
UNDE SUNT VAMESII?
UNDE E ARMATA, DE PAMANTUL ESTE PARLOAGA?
UNDE E ARMATA,DACA IN MINELE DIN ROMANIA NU MAI LUCREAZA NIMENI?
http://www.youtube.com/watch?v=J2e4NlnLr28