Viaţa unui evreu american în Israel

(asasinat de Mossad)

Jack Bernstein

 

Înainte ca Israelul să fi devenit stat în 1948, evreii de peste tot au fost copleşiţi cu propaganda sioniştilor că Israelul va deveni un cămin al tuturor evreilor, un refugiu al evreilor persecutaţi, va fi o ţară democratică care va fi împlinirea tuturor profeţiilor.

Eu sunt un evreu ashkenaz care a petrecut 25 de ani în Statele Unite, ţara care a oferit evreilor întreaga libertate şi şanse de prosperitate, şi cu adevărat am prosperat într-atâta încât o parte dintre noi, sioniştii, au câştigat poziţii atât de bune încât domină viaţa politică şi financiară în Statele Unite.

Pentru a înţelege povestea pe care sunt pe cale să v-o spun, este necesar ca, mai înainte, să vă spun ce este sionismul. Propaganda sionistă a reuşit să-i convingă pe americani că sionismul şi iudaismul sunt una şi aceeaşi, şi natura lor este religioasă. Aceasta este o minciună sfruntată. Iudaismul este religie, dar sionismul este o mişcare politică pornită de către evreii ashkenazi din Răsăritul Europei, care au constituit de multă vreme forţa principală în propagarea socialism-comunismului. Scopul ultim al sioniştilor este GUVERNUL MONDIAL SUB CONTROLUL LOR. Socialismul şi comunismul sunt doar instrumente cu care vor să-şi atingă scopul.

 

Am fost o victimă a propagandei sioniste

După războiul din 1967, noi evreii am fost foarte mândri că ţara noastră a ieşit mai puternică şi învingătoare. Şi atunci noi am fost copleşiţi cu propaganda. Aşa, între 1967 şi 1970, circa 50.000 de evrei-americani au căzut victimele acestei propagande şi ne-am dus în Israel. Am fost animat şi de sentimentul de a putea înfrunta problemele şi a face pionierat în folosul fraţilor mei evrei. Nu am avut momente de emoţii când am părăsit Statele Unite, pentru că aveam întoarcerea asigurată prin dubla cetăţenie care ni s-a acordat. Noi, evreii, în Statele Unite ne bucuram de acest favor de a putea avea, în acelaşi timp, ambele cetăţenii, ceea ce alţi cetăţeni nu au.

 

Sosirea în paradisul evreiesc

Înainte de a pleca spre Israel am obţinut nişte aranjamente ca să stau la sora unei cunoştinţe, Fawzia Daboul şi mătuşa ei. Sosit la aeroport în Israel, un autobuz m-a dus la locuinţa doamnei Daboul. Când am văzut-o pe Fawzia, m-am îndrăgostit de ea imediat. Ea a fost evreica sefardică din Irak căzută şi ea victimă a propagandei sioniste şi, astfel, a ajuns în Israel. După două zile de stat la ele, m-am dus să petrec şase luni în kibutzul Ein Hashofet, unul dintre cele 150 de astfel de comune care funcţionează în Israel.

Este important să menţionez că sistemul de kibutz din Israel este marxist, adus în Israel din Rusia şi Polonia. Aceştia formează acel grup de comunişti numit bolşevici.

Şi mai departe doresc să evidenţiez, şi chiar să subliniez, că aceeaşi grupă de evrei ashkenazi comunişti-bolşevici care a emigrat în Israel a pus mâna pe conducerea sionismului în Israel şi, de atunci, domină viaţa politică a acestei ţări.

Înapoi la kibutz. Până în anul 1967, întreaga muncă în kibutz era efectuată de către evrei. De atunci, toate muncile sunt efectuate de arabi contra unui salariu mizerabil şi de către voluntari de peste ocean. Membrii kibutz-ului primesc hrană şi îmbrăcăminte şi o mică sumă de bani pentru alte nevoi. Restul câştigului intră în casieria kibutz-ului. Fiecare din aceste kibutz-uri este afiliat unui partid politic marxist, de la socialist până la îndârjiţii de comunişti. După patru luni am fost bucuros să pot părăsi kibutzul cu două luni mai înainte de programare, pentru că vroiam să mă căsătoresc.

 

Căsătoria

Ceremonia căsătoriei a fost în stil sefard. Foarte simplă, însă frumoasă. Am fost foarte fericiţi, însă pe alte planuri această căsătorie a creat numai probleme. Ziva era sefardică, cum am mai spus, iar eu ashkenaz, şi o astfel de căsătorie este considerată mixtă în Israel şi stârneşte probleme, lumea ridică din sprâncene când aude de ea. Pentru a înţelege acest lucru, trebuie să ştii ce-i deosebeşte pe sefarzi de ashkenazi.

Propaganda evreiască în America lasă lumea să creadă că un evreu este un evreu, o rasă a unui popor şi că acest popor este alesul lui Dumnezeu. Cu problema poporului ales am să mă ocup mai târziu. Deocamdată trebuie să afirm că evreii nu constituie o rasă. Sunt două grupe distincte de evrei, care provin din regiuni foarte diferite, sefarzii din Orientul Apropiat şi Africa de Nord, iar ashkenazii din Europa de Răsărit.

Sefarzii constituie grupul cel mai vechi şi dacă vreunul este grupul de evrei descris de Biblie, atunci poate fi numai acesta. Ei sunt înrudiţi cu arabii, de care-i deosebeşte doar religia.

Ashkenazii, care acum constituie 90 la sută din totalul evreimii, au o apariţie destul de stranie. Conform istoricilor, dintre care mulţi evrei, ashkenazii apar în urmă cu vreo 1.200 de ani. Lucrurile s-au întâmplat aşa:

La graniţa de Răsărit a Europei a existat un trib numit Khazari. Pe la anul 740, regele khazarilor şi cu suita sa au hotărât să aleagă o religie pentru popor. Au convocat pe reprezentanţii celor trei mari religii – creştinii, mahomedanii şi iudeii – pentru a-şi expune dogmele. Dacă ar fi ales Islamul, i-ar fi supărat pe creştini, şi invers, dacă ar fi ales Creştinismul, s-ar fi supărat Islamul, ambele fiind vecine şi puternice. Aşa au ales Iudaismul, care era mai depărtat şi nu-i deranja pe vecini. Alegerea Iudaismului de către khazari a fost mai mult din calcule politice decât din consideraţii dogmatice.

Cândva, prin secolul al 13-lea, Khazarii au fost alungaţi de pe locurile natale spre vest şi      s-au stabilit prin Rusia occidentală şi Polonia. Aceşti khazari sunt numiţi acuma evreii ashkenazi, care sunt evrei după religie, nu şi de sânge. De-a lungul istoriei, aceşti ashkenazi ruşi şi poloni au practicat comunismul şi au încercat mereu să-l impună şi Rusiei. Din cauza interferenţei lor în afacerile guvernamentale ale Rusiei, au devenit obiectul unei persecuţii din partea ţarilor. Atunci au început să migreze mai mulţi către Palestina, către America Latină şi un mare număr către Statele Unite.

În 1897, sioniştii au ţinut primul congres la Basel, în Elveţia. Acolo au hotărât înfiinţarea unui stat izraelit şi au început să caute căile. Marea Britanie le-a oferit teren în Africa, însă ei doreau Palestina. Pe atunci, Palestina era locuită de circa o jumătate de milion de arabi şi un număr redus de evrei sefarzi, înrudiţi prin sânge cu arabii, cu care au trăit în armonie de-a lungul secolelor.

Având aleasă Palestina ca patrie a lor, mulţi evrei ashkenazi au început să emigreze spre Palestina. Majoritatea acestora erau adepţi ai comunismului. Când cineva se gândeşte la evrei în legătură cu Israelul, trebuie să facă deosebire între evreii ashkenazi şi sefarzi, pentru că, după cum am mai spus, evreii nu sunt un popor unit. Ei sunt despărţiţi politic, social şi, mai ales, rasial. Şi, acum, înapoi la Ziva, care era sefardă, şi la mine, care eram ashkenaz, şi la viaţa noastră în aşa-zisul Israel democratic.

 

Sefarzii sunt cetăţeni de categoria a doua

În primii trei ani de căsătorie a trebuit să locuim împreună cu mătuşa Zivei, atât din cauza lipsei de locuinţe, cât şi din cauza unor consideraţii antagonice de natură rasială.

 

Locuinţele în Israel se acordă pe următoarea schemă:

* Evreii ashkenazi care au trăit în Israel mulţi ani sunt primii care primesc locuinţă.

* După ei vin evreii ashkenazi care vin din Europa, în mod deosebit dacă ei sunt căsătoriţi cu cei născuţi în Israel.

* Apoi urmează evreii ashkenazi care au venit din Statele Unite, mai ales dacă sunt căsătoriţi cu cei născuţi în Israel.

* Urmează evreii sefarzi ca a patra categorie ca să primească locuinţe, dacă mai rămân disponibile.

* Şi ultima categorie este cea a arabilor, a druzilor şi a creştinilor.

Împărţirea serviciilor urmează în aceeaşi schemă.

Eu, ca evreu din Statele Unite, cu toate că eram ashkenaz, am fost pus într-o categorie mai la urmă, pentru că eram căsătorit cu o sefardă, şi asta a fost a doua experienţă amară a mea ca o consecinţă a consideraţiilor rasiale.

Chiar de la începutul sosirii mele în Israel am fost deseori insultat şi mi s-a spus foarte brutal că, noi, evreii din Statele Unite, suntem toleraţi în Israel numai pentru banii noştri. Mi-au spus-o de la obraz: „Noi avem nevoie de banii voştri, nu de voi. Duceţi-vă acasă“. Singurii bineveniţi dintre noi au fost aceia care aveau carnetul de membru al partidului comunist în buzunar şi care erau cam 10.000 din 50.000 care am venit în Israel. Aceştia erau cap de listă în ceea ce priveşte repartizarea de locuinţe şi servicii, pentru a evidenţia încă o dată caracterul marxist şi rasist al statului Israel. Ceilalţi 40.000 de americani s-au întors, între timp, şi ei acasă.

 

Cele trei feţe ale Israelului

Din cele spuse până acum rezultă că Israelul este un stat marxist-comunist. Asta ar fi corect într-o anumită măsură, dar Israelul mai are două feţe, şi anume, una fascistă şi alta democrată.

Evreii ashkenazi din Rusia şi Polonia care au emigrat spre Palestina au adus cu ei ideologia marxist-comunistă pe care au aplicat-o aici. Evreii ashkenazi care au venit din Germania, cu toate ca au avut simpatie pentru marxism, ei au încercat, totuşi, să aplice anumite practici ale naziştilor.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, elita ashkenazo-sionistă a evreilor din Germania a colaborat strâns cu autorităţile germane la persecutarea maselor evreieşti. Ei, care sunt bine antrenaţi în Germania lui Hitler, au impus în Israel multe din practicile nazismului.

Pentru a lăsa impresia că Israelul este un stat democrat, Knesset-ul se lasă ales după un stil vechi de alegeri. Aici încetează aşa-zisa democraţie în Israel. Ales este partidul şi nu indivizii care reprezintă partidul, deputaţii. Nu interesează apoi, care partid vine la putere, care câştigă alegerile, pentru că elita sionisto-marxistă deţine posturile de conducere în toate partidele din Israel şi care sunt toţi uniţi în a ţine marea masă a populaţiei în ascultare.

În schema de organizare a guvernului mondial, misiunea Israelului ar fi de a menţine o stare de conflict permanent în Orientul Apropiat. Unul din mijloacele sigure pentru a provoca astfel de tulburări este războiul. Pentru a promova această stare de conflict permanent trebuie făcută şi educaţia fizică şi spirituală a tineretului în acest scop. Pentru asta, Israelul a adoptat sistemul hitlerist de organizare a tineretului, care se numeşte Gadna. Chiar şi uniforma lor este cea hitleristă, kaki. Ei sunt antrenaţi şi angajaţi în exerciţii paramilitare. Mentalitatea asta militaristă este atât de avansată în tineret încât chiar şi la programele lor distractive, ca picnicuri şi aşezări câmpeneşti, ei iau cu ei puştile mitralieră şi se joacă de-a soldaţii.

Odată terminate cursurile secundare, absolvenţii sunt obligaţi să servească 3 ani în armată (fetele doi ani). Pentru marină şi aviaţie, câte patru ani (fetele trei ani). După ce au terminat cu serviciul militar, ei sunt solicitaţi să intre în Shin Bet, serviciul lor secret, asemănător Gestapo-ului, menit să supravegheze întreaga populaţie şi să urmărească duşmanii marxism-comunismului.

Ca în Germania, toată lumea este obligată să aibă asupra sa în permanenţă cartea de identitate. Odată, pentru că mi-am schimbat jacheta, am uitat carnetul de identitate acasă. Am fost oprit şi mi s-a cerut legitimaţia. Am fost dus la poliţie. Aici mi s-au dat două ore ca să chem soţia s-o rog să îmi aducă carnetul la poliţie pentru că altfel aş fi fost închis fără nici o altă judecată pentru 16 zile.

Asta este o dovadă în plus de cât de poliţienesc este statul Israel, care se pretinde totuşi a fi „democratic“.

În Germania nazistă întreaga populaţie a fost supusă regimului hitlerist, dar minoritatea evreiască a fost persecutată de elita evreiască a ashkenazo-sioniştilor, care au colaborat cu Gestapoul în persecutarea maselor de evrei. Mulţi dintre aceşti colaboratori ai Gestapoului au venit, apoi, în Israel şi s-au alăturat celeilalte elite ashkenazo-marxiste venită din Polonia şi Rusia pentru a impune Israelului caracterul marxisto-nazist al Israelului de astăzi, aceşti ashke–NAZI, care reprezintă structura statală a Israelului, un amestec de socialism naţional cu socialism internaţional.

 

Turiştii în Israel

Turismul este una din sursele mari de venit ale Israelului. Cea mai mare categorie de vizitatori ai Palestinei sunt evreii din America, dar şi creştinii americani sunt mulţi care vor să vadă locurile sfinte şi poporul ales. Mulţi dintre aceşti creştini se întorc foarte impresionaţi de cele văzute şi trăite. Dar aceşti vizitatori nu îşi dau seama că sunt supravegheaţi foarte îndeaproape pentru a nu vedea şi laturile mizere ale Israelului, exact ca în Ţările comuniste. Ei sunt cu multă grijă ghidaţi pe rutele prescrise pentru vizitatori, unde li se arată locurile legate de evenimentele religioase, universităţile, livezile de pomi, realizările tehnice, artă şi, ca să le câştige simpatia, le arată şi muzeul holocaustului. Ei sunt ţinuţi, însă, la distanţă de ghetouri, de închisorile cu deţinuţi politici, în care majoritatea sunt arabi-palestinieni şi evrei sefarzi care sunt supuşi celor mai brutale chinuri. Turiştii nu văd nici crimele care sunt destul de frecvente, corupţia şi, mai ales, colaborarea dintre organele de stat şi crima organizată. Ei nu pot vedea structura intimă a statului marxisto-fascist.

Am întâlnit un astfel de turist american care mi-a spus că este copleşit de un sentiment religios de când este în Israel, pământul sfânt. A trebuit să-i răspund: „Încearcă să dai o Biblie unui evreu localnic şi ai să vezi câtă religiozitate şi câtă libertate religioasă există în această ţară. Dacă te vede Poliţia că dai o Biblie unui evreu, vei fi arestat“!

În ceea ce priveşte Muzeul Holocaustului, trebuie să vă spun că holocaustul nu ar fi avut loc dacă:

1. Conducerea sionismului din Germania nu ar fi colaborat cu naziştii, şi

2. Dacă sioniştii din toată lumea nu ar fi convins anumite ţări să refuze acceptarea evreilor din Germania. Sioniştii americani l-au convins pe Roosevelt să închidă uşile pentru evrei refugiaţi care au avut posibilitatea să părăsească Germania.

Şi, apoi, trebuie să adaug că mulţi inşi, dintre care şi evrei, pun la îndoială dacă holocaustul a avut loc, în orice caz, nu a avut loc în dimensiunile care sunt pretinse de către sionişti.

 

Religia

Ţara pe care a ridicat-o Israelul şi care mai înainte a fost cunoscută sub numele de Palestina a fost străbătută de Moise, de Iisus Hristos şi de Mahomed. Fiind leagănul marilor evenimente religioase, cu drept cuvânt i s-a spus Ţara Sfântă. În consecinţă, unul ar presupune că dacă Palestina a devenit Israel, şi Israelul trebuie să păstreze acel caracter de ţară sfântă. Când Palestina era locuită de arabi palestinieni şi de către evrei palestinieni, între ei a domnit o convieţuire armonioasă. De când au năvălit sioniştii, au transformat Israelul în naţiunea cea mai păcătoasă, în care numai circa 5 la sută dintre evrei sunt religioşi. Singurii credincioşi din Israel sunt arabii mahomedani şi creştinii.

 

Legile Israelului persecută toate religiile

De exemplu, este împotriva legii să încerci să converteşti un evreu la o altă religie, chiar şi dacă evreul respectiv este un ateu sau un umanist.

Un creştin este lăsat să-şi predice credinţa, dar numai in interiorul unei clădiri, a Bisericii, dar în afara clădirii respective, pe stradă, numai să vorbeşti despre credinţa creştină şi eşti pasibil de o pedeapsă cu 5 ani de închisoare. Dacă dai un Nou Testament unui evreu, poţi primi cinci ani de închisoare.

Chiar şi dacă-i dai un cadou nevinovat unui evreu, ca, de exemplu, alimente etc. poate fi interpretat ca o tentativa de a-l ademeni, de a-l converti.

Acelaşi regim sever se aplică şi mahomedanilor. Problema religioasă este foarte delicată pentru sionişti, pentru că atât evreii, cât şi ne-evreii văd Israelul ca pe o ţară religioasă, cu deplină libertate pentru a-ţi practica propria credinţă religioasă. De aceea, sioniştii nu îndrăznesc să persecute religia iudaică, de teama de a nu răscula întreaga opinie în contra lor, încât, deocamdată, o tolerează împotriva voinţei lor.

 

Poporul ales

Poporul american a fost adus să creadă că evreii sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Acest mit a fost iniţiat de un grup de rabini care au luat extrase din Biblie şi le-au interpretat în aşa fel încât să însemne că ei ar fii aleşii lui Dumnezeu. Nu este, însă, straniu că tocmai cei mai necredincioşi sunt aceia care ţipă sus şi tare că ei ar fi aleşii lui Dumnezeu?

Cineva care a citit critic Biblia ştie că, pe vremuri, Dumnezeu a făcut anumite favoruri evreilor, dar aceste favoruri au fost rezultatul unor convenţii care cuprindeau anumite condiţii. Acestea prevedeau că evreii trebuie să se supună Cuvântului lui Dumnezeu. Evreii, însă, au încălcat aceste convenţii de multe ori şi L-au respins chiar şi pe Dumnezeu, întorcându-şi faţa către Mamona. Nu trebuie să fii un erudit al Bibliei ca să-ţi dai seama că până şi cei credincioşi şi-au pierdut calitatea de a fi aleşii lui Dumnezeu.

 

Violenţă şi teroare

La primul congres al sioniştilor, ţinut în 1897 la Basel, în Elveţia, unul dintre scopurile de atins a fost crearea unui stat pentru evrei în Palestina. La acea epocă, foarte puţini evrei erau în Palestina şi aceia erau aproape toţi sefarzi, care trăiau în bună vecinătate cu arabii. După congresul din Basel au început emigrările spre Palestina ale evreilor ashkenazi şi să cumpere tot ce li se oferea ca teren. Totuşi, prin 1920, abia 2 la sută din suprafaţa Palestinei era în mâinile evreilor.

În 1948, anul când a fost declarată Palestina ca stat al evreilor, suprafaţa posedată de evrei era încă sub 6 la sută. Pentru a putea acomoda câţi mai mulţi evrei, ei aveau nevoie de mai mult teren, însă arabii palestinieni refuzau să vândă. Pentru a obţine mai mult teren, sioniştii ashkenazi au recurs la teroare. Primul atac l-au dat asupra localităţii Deir Yassin.

În 9 aprilie 1948, două bande de terorişti, Irgun şi Stern, au atacat şi au masacrat peste 250 de persoane, adulţi, femei şi copii. Conducătorul atacului a fost Menachem Begin, cel care mai târziu a devenit prim-ministru. Asupra acestui masacru el a declarat: „Fără acest atac asupra lui Deir Yassin azi nu am fi avut Israelul“.

Acest masacru a băgat groaza în Palestinieni şi au început să fuga din calea lor. Teroriştii sionişti cutreierau satele cu maşini cu megafoane ameninţând populaţia că, dacă nu vor fugi de bunăvoie, masacrul de la Deir Yassin se va repeta.

Au urmat apoi alte masacre:

– Au omorât 60 de palestinieni în Balad Esh-Sheikh.

– Au aruncat în aer 20 de locuinţe în Sa-Sa, omorând 60 de femei şi copii.

– Au omorât un mare număr de femei care lucrau în Mânăstirea Sf. Simion din Ierusalim.

– Au omorât 200 de persoane, majoritatea bătrâni, în satul Ed-Dawayimeh.

– Au omorât 51 de muncitori când se întorceau de la munca câmpului în Kafr Quasem.

Locuitorii creştini din Kaba Bir-im au fost alungaţi, iar locuinţele distruse. Au profanat cimitirul şi au distrus 73 de cruci de morminte.

În această vreme, de câteva luni cât a durat teroarea, circa 300.000 de palestinieni şi arabi creştini au fost alungaţi de la casele lor sau omorâţi aceia care refuzau să plece, de către ashkenazii comunişti.

După 14 mai 1948, ziua în care a fost declarată înfiinţarea statului Israel, au fost distruse 350 de biserici creştine şi moschei arabe de către teroriştii sionişti.

 

Sioniştii îşi elimină adversarii

Pentru a-şi atinge scopul, sioniştii nu vor lăsa pe nimeni să le stea în cale. În cursul celui de Al Doilea Război Mondial, sioniştii au colaborat strâns cu naziştii germani, livrând masele evreieşti în lagărele de concentrare hitleriste. Nu a fost deloc o surpriză nici scufundarea vasului „Patria“, care transporta 252 de evrei emigranţi spre Palestina, bănuiţi de către sionişti că le sunt adversari. Într-un alt incident din aceleaşi temeri, a fost scufundat vasul „Struma“, fiind omorâte 760 de persoane.

Nici chiar mari personalităţi politice nu au fost imune la atacurile teroriste ale sioniştilor. În 1948, într-un effort de împăcăciune a situaţiei în acea regiune, Naţiunile Unite l-au trimis pe Contele Folke Bernadotte, care vroia să împartă Palestina în două, pentru evrei şi pentru palestinienii arabi. Acest lucru i-a înfuriat pe sionişti şi, sfidând statutul diplomatic, justiţia şi bunacuviinţă, l-au omorat pe el şi pe şoferul sau în drum spre casă pe una din străzile Ierusalimului.

Zeci de milioane de suflete au fost masacrate în Rusia după revolutia comunistă iniţiată şi susţinută de către sionişti. Acum, în Palestina, urmează aceeaşi cale. Pentru a-i alunga pe arabi de la vetrele lor ei au măcelărit nenumărate mii de suflete şi au lăsat fără locuinţe alte câteva sute de mii. Problema se pune: „Câţi arabi vor ucide ei când vor câştiga controlul absolut asupra Orientului Apropiat şi când vor fi câştigat şi controlul fizic total asupra Americii?”

 

Ceea ce este în joc acuma este libertatea sau sclavia

După părerea autorului acestei broşuri, Jack Bernstein, din care extragem în rezumat, pentru a-i împiedica pe sionişti în conspiraţia lor, două sunt punctele cheie:

1. Unul din pilonii de acţiune ai sionisto-bolşevicilor este în New York. De aici a plecat sprijinul financiar şi organizatoric şi s-a stabilit planul de bătaie pentru revoluţia comunistă din Rusia. Această revoluţie a instalat cel de al doilea pilon al conspiraţiei la Moscova, care nu s-ar fi realizat fără acest sprijin al New Yorkului.

2. Comunismul nu s-ar fi născut şi multe dintre problemele cu care trebuie să se confrunte poporul american acuma nu ar fi existat dacă poporul american ar fi fost corect informat asupra acţiunilor sionisto-comuniste din New York. Înainte, însă, de a fi început această conspiraţie, ei și-au asigurat controlul presei şi, în special, al agenţiilor de ştiri naţionale şi internaţionale. Din moment ce şi-au asigurat acest control şi asupra staţiilor de radio şi televiziune, ei au avut posibilitatea să schimbe sensul ştirilor sau chiar să le omită total pe cele cu privire la conspiraţia lor.

 

Singura soluţie rămâne expunerea

În 1920, Henri Ford scria: „Dacă poporul american ar ajunge vreodată să cunoască adevărul despre această clică de evrei, asta ar putea să fie scăparea“. Ceea ce ar fi vrut să spună Henri Ford a fost: Dacă poporul american ar afla adevărul, el ar iniţia orice acţiune ar fi necesară pentru a opri conspiraţia acestei bande de evrei sionisto-bolşevici.

Mai mulţi inşi încearcă să informeze poporul american despre pericolul pe care-l reprezintă sionismul pentru America şi pentru lumea liberă, însă încă este mult prea puţin pentru a avea un efect. Ar fi in interesul aproape a tuturor ca, în mod liniştit, însă susţinut, să ajute la difuzarea unor astfel de ştiri.

 

O înfruntare

Conţinutul acestei cărţi ar putea să provoace o reacţie puternică în rândul sioniştilor. Sunt în deplină gardă în ceea ce priveşte tactica voastră, fraţilor mei sionişti, cu care-i aduceţi la tăcere pe toţi aceia care vă expun planurile subversive.

Dacă persoana respectivă este un creştin, voi urlaţi: „Eşti un antisemit!“, ceea ce nu este mai mult decât un nor de fum menit să vă ascundă acţiunile. Dacă, însă, persoana respectivă este un evreu, voi recurgeţi la alte mijloace, ca:

– Întâi îi ignoraţi, în speranţa că informaţiile sale nu ajung la un public prea numeros.

– Dacă informaţia străbate la cercuri mai largi, voi începeţi să ridiculizaţi atât informaţia, cât şi persoana sau persoanele în cauză.

– Dacă asta nu-i suficient pentru a-l scoate din scenă, voi încercaţi să-i asasinaţi caracterul. Dacă el nu a avut până acum scandaluri, voi sunteţi dispuşi oricând să i le fabricaţi.

– Dacă nici asta nu ajunge, atunci recurgeţi la atac fizic.

Dar niciodată nu aţi încercat să vă justificaţi acţiunea. Aşadar, înainte de a începe să-mi astupaţi gura, eu vă ofer această înfruntare:

Să constituiţi un grup de sionişti care să vă susţină cauza, şi eu voi susţine un număr egal de debatori anti-sioniști şi pro-americani şi câţiva martori.

Atunci sioniştii şi anti-sioniştii vor dezbate cele scrise în această carte, cât şi alt material în relaţie cu conţinutul ei. Să explorăm aceste informaţii şi să lăsăm poporul american să hotărască singur care dintre ele sunt corecte şi care sunt false.

Nu este asta o înfruntare?

În mod precis aţi accepta această înfruntare dacă cele scrise nu ar fi adevărate, însă, dacă voi începeţi să strigaţi: „Minciuni, toate sunt minciuni!“ şi refuzaţi să dezbateţi, prin asta aţi mărturisit poporului american că cele scrise de mine sunt adevărate.

***********

ATENTIE: de 20 de ani a inceput colonizarea ROMANIEI, inclusiv a pamantului.

*****

*

NOTA REDACȚIEI: Am primit deunăzi aceste text. Am impresia că o variantă a acestui text a mai fost pusă pe blogul nostru. Nu strică să mai punem una. Repetitio…

Profit de ocazie să menționez o ipoteză emisă mai demult de un comentator de pe blog: adversitatea dintre aschenazi și sefarzi s-a făcut vizibilă și în ianuarie 1941, la București, când majoritatea evreilor care au fost „pe bune” victime, victime reale, erau sefarzi! Însăși incendierea sinagogii sefarde s-ar datora acestei adveristăți. O întrebare: cine cunoaște mai multe despre istoria și soarta acestei frumoase sinagogi este rugat să ne scrie, inclusiv dacă cunoaște în ce împrejurări a fost demolată, dacă a mai fost reparată după 1941 etc.