 CD1.865 aprobate denitsoc@gmail.com 216.131.75.117
AU ABANDONAT ELITELE SUA? Elitele stau sub protectia subteranului din City of London, călare pe acumulările masive de aur si alte metale si pietre pretioase, tot ce au strans de-a lungul secolelor si au pierdut imperiile si monarhiile. Toată lumea aude că averi s-au pierdut si că economii s-au facut praf, dar nimeni nu aplică Legea conservării masei a lui Antoine Lavoisier dinn 1789 : “In natură ninic nu se pierde, nimic nu se castigă totul se transformă”/transferă. Mass media nu dă răspunsul la această intrebare ca să ne arate imbogătitii mereu aceiasi mereu flămanzi. Voltele bancare din City of London ascund rezerva elitelor, rezervă suficientă orice s-ar intampla pană la a doua venire a lui Mesia – zic ele. Cine munceste, produce, cine are produse poate participa in circuitul tranzactional international, rezerva de aur poate fi cel mult o garantie in spatele unor produse dar nu poate cumpăra ceva – regele Midas. Elitele se pare ca nu mai vor să investeasca in SUA sau Europa, căci dacă toate tările sunt datoare, ele sunt datoare la elitele bancare, ele au toti banii si detin creditele tuturor natiunilor, dar cu toate acestea nu mai investesc. Ar putea exista o strategie calibrată la lumea în care ne aflăm de fapt – una care folosește puterea coercitivă în mod intenționat, investind în același timp în fundamentele tehnologice, industriale și de alianță care vor determina rezultatele pe termen lung. Precum Legea CHIPS, investițiile în cercetarea inteligenței artificiale, finanțarea dezvoltării, reziliența energetică, cadrele comerciale care leagă economiile aliate; acestea sunt instrumentele competiției secolului XXI. Dar distrugerea cercetării universitare în științele fundamentale, aruncarea fără minte a instrumentelor diplomatice și de dezvoltare din setul de instrumente de securitate națională și desfacerea alianțelor și parteneriatelor nu reprezintă o strategie pentru a câștiga cursa înainte ca aceasta să fi început. Această elită înțelege puterea așa cum o înțelegea un om puternic din secolul al XIX-lea – teritorii confiscate, resurse extrase, rivali zdrobiți – iar acțiunile sale confirmă acest lucru la fiecare pas. Dar secolul în care trăim de fapt cere ceva diferit: nu mai puțină forță, ci o strategie mai inteligentă, integrată, orientată spre viitor și cu o perspectivă clară asupra a ceea ce susține de fapt puterea și prosperitatea. Ceea ce SUA au în schimb este nostalgia față de un buget de apărare tot mai mare. Elita satanică vede puterea așa cum o vedeau unii geostrategi din secolul al XIX-lea, în ceea ce privește teritoriul, combustibilii fosili, corupția și dominația militară coercitivă asupra rivalilor, controlând totul. Suprimarea celor mai periculoase capacități ale unui regim ostil. Fiecare dintre aceste obiective are o anumită logică. Problema este că logica avea mai mult sens într-un alt secol, nu în cel actual. Ceea ce lipsește în mod evident din postura lor strategică este orice va determina cu adevărat puterea și prosperitatea Americii în următorii 50 de ani: lanțurile de aprovizionare cu semiconductori, inteligența artificială, producția de energie curată, dezvoltarea forței de muncă americane și arhitectura economică conexă și ecosistemul tehnologic necesare pentru a concura cu China. Ceea ce vedem de la această administrație, ghidată de această elită subterană, care folosește forța nu ca instrument în cadrul unei strategii de securitate națională coerente și integrate, ci ca substitut pentru una. Atacuri aeriene fără un scop final strategic sau o teorie a victoriei. Diplomație primitivă fără un scop clar. Coerciție fără construirea de coaliții. Acțiune militară care consumă potenta fiscală, politică și strategică necesară pentru competiția care definește de fapt acest secol. Mai mult, succesul în competiția geoeconomică care definește secolul XXI este fundamental o problemă de coaliție si multilateralitate. Nicio țară occidentală – nici măcar Statele Unite sau Taiwan – nu au capacitatea de a produce integral semiconductori, lanțurile de aprovizionare cu pământuri rare, capitalul de investiții și accesul la piață necesare pentru a crea un ecosistem de inovare durabil și prosperitate pe cont propriu. Succesul necesită parteneriate cu Europa, Japonia, Coreea de Sud, Australia, India și în întreaga lume a Sudului Global. Este nevoie de parteneri care au încredere în fiabilitatea americană și împărtășesc interesele și valorile americane. Dar mai sunt interesate elitele de succesul SUA? Atlanta 05/03/2026 |
Distribuie!
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
IRANUL ADUCE UN NOU PLOT IN CIMITIRUL IMPERIILOR
De CD
Edward Gibbon a aratat că imperiile rareori se prăbușesc brusc. Declinul lor este de obicei gradual, modelat de schimbări structurale pe termen lung provenite din interiorul sistemului incapabil a se mai sustine. dar răzbunator si periculos in căderea lui istorică.
Hegemonia americană se destramă acum în timp real, pe măsură ce Iranul atacă statele din Golf, iar Garanțiile de Securitate ale SUA se dovedesc a fi goale.
Istoria însă inregistrează si momente în care o singură greșeală de calcul strategic accelerează procesul.
Atacul comun americano-israelian împotriva Iranului din februarie 2026 a declanșat o dezbatere intensă în rândul cercetătorilor și observatorilor politici. Conflictele militare din Asia de Vest nu sunt neobișnuite, dar acest episod particular poate avea consecințe mult dincolo de câmpul de luptă zonal.
Unii analiști au tras paralele cu criza Suez din 1956, când Marea Britanie și Franța au încercat să acapareze Canalul Suez după ce Egiptul l-a naționalizat.
Deși operațiunea a reușit inițial din punct de vedere militar, aceasta a eșuat politic după ce SUA și-au forțat aliații europeni să se retragă. Criza a dezvăluit că Marea Britanie nu mai putea acționa ca o putere globală independentă și a simbolizat sfârșitul dominației sale imperiale, adaugand Egiptul cu un nou plot la Cimitirul Imperiilor.
Dupa mai bine de 20 de ani de ocupatie SUA a trebuit să părăsească subit si las Afganistanul, cunoscut deja ca Cimitir al Imperiilor repetand evacuarea din Saigon. Acum actiunea s-a mutat in Iran, adaugand un alt plot la Cimitirului Imperiilor.
Astăzi, atacul Iranului ar putea reprezenta un punct de inflexiune geopolitică comparabil. Timp de mai bine de șapte decenii, SUA au ancorat ordinea globală, nu numai prin puterea militară, ci și prin instituții, reguli și aranjamente economice care au structurat sistemul internațional postbelic. Multe țări, inclusiv puterile emergente, s-au extins economic în acest cadru.
Legitimitatea conducerii SUA s-a bazat nu doar pe forță, ci și pe percepția că sistemul pe care l-a creat ar produce stabilitate și ar împărtăși beneficii economice. Nicăieri acest aranjament nu a fost mai important din punct de vedere strategic decât în Asia de Vest si Orientul Mijlociu.
Asia de Vest a fost mult timp una dintre cele mai volatile regiuni din politica globală. De la crearea Israelului în 1948, conflictele recurente dintre Israel și statele arabe, împreună cu rivalitățile sectare și războaiele civile, au produs o instabilitate persistentă. Regiunea posedand și vaste rezerve de petrol face ca stabilitatea sa politică să fie esențială pentru funcționarea economiei globale.
Pentru a gestiona acest mediu strategic, SUA au dezvoltat un cadru de securitate și energie care a devenit esențial pentru influența sa globală. Începând cu anii 1970, Washingtonul a oferit Garanții de Securitate monarhiilor din Golf, create de elita financiară internatională din randul celor mai supuse dar influente familii din zonă, cum ar fi Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite.
În schimb, aceste state au trebuit să stabilească prețul și să tranzacționeze petrolul în dolari americani. Acest aranjament, al sistemului petrodolarilor, a consolidat rolul central al dolarului american în finanțele globale, asigurând în același timp aprovizionarea cu energie fiabilă.
Relația a funcționat ca o înțelegere strategică. Statele din Golf au primit protecție si securitate într-o regiune marcată de rivalitate geopolitică, creată inadins de Israel în timp ce Statele Unite se făceau că asigură atât stabilitatea politică zonală dar mai ales cea energetică, cât și influența financiară.
De-a lungul timpului, acest aranjament a contribuit la susținerea dezvoltării economice în Golf și a consolidat poziția Washingtonului ca principală putere externă care modelează securitatea regională.
Iranul, însă, a fost mult timp în afara acestui sistem. După Revoluția Islamică din 1979, relațiile dintre Teheran și Washington s-au deteriorat brusc. Iranul s-a poziționat ca un contestatar al influenței SUA și a dezvoltat rețele de alianțe regionale cu actori precum Hezbollah, Hamas și Houthi. Aceste relații au adâncit tensiunile în regiune și au întărit dependența monarhiilor din Golf de Garanțiile de Securitate ale SUA.
Timp de decenii, strategia americană în Asia de Vest s-a bazat pe trei piloni:
limitarea Iranului,
menținerea sistemului petrodolari și
garantarea securității partenerilor din Golf.
Acest cadru a permis Washingtonului să modeleze dinamica regională, menținând în același timp conducerea sa globală mai largă.
Sistemul insă slăbea, Iranul isi crease relatii comerciale si de influentă militară zonală in ciuda interdictiilor si sanctiunilor crunte ce i s-au aplicat. Din aceste motive SUA au decis să dea o lectie Iranului si să ii limiteze influenta si puterea economic. Insă ultima lectie, atacul din februarie 2026 asupra Iranului a ridicat semne de întrebare serioase atât cu privire la credibilitatea, cât și la sustenabilitatea conducerii SUA în regiune.
Lansarea unui atac militar în timpul angajamentului diplomatic, in stilul classic al “diplomatiei americane” a subminat încrederea în procesele de negociere in general conduse de SUA. În diplomația internațională, credibilitatea, bona fide rămâne o resursă crucială, chiar și în rândul rivalilor strategici.
Atacul nu a beneficiat de autorizație formală din partea Congresului SUA și nu a primit aprobarea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. fiind lipsit de orice Legitimitate. Aceasta a fost un motiv sufficient ca eventualii aliati sa nu se alinieze atacului. Acțiunile care ocolesc mecanismele internaționale stabilite ridică inevitabil întrebări cu privire la regulile care guvernează utilizarea forței și la coerența ordinii internaționale.
Deja consecințele immediate regionale au evidențiat vulnerabilități tot mai mari. Acțiunile de represalii ale Iranului au vizat infrastructura și locațiile strategice asociate cu statele din Golf. Pentru aceste guverne, episodul ridică o întrebare fundamentală: dacă SUA nu le poate proteja de escaladarea regională, mai poate servi drept un garant de securitate fiabil?
De aceea in ultimii ani, statele din Golf și-au diversificat din ce în ce mai mult relațiile strategice. Prezența economică în expansiune a Chinei în regiune a creat parteneriate alternative care anterior erau limitate. Prin investiții la scară largă, proiecte de infrastructură și cooperare energetică, Beijingul și-a consolidat constant poziția de actor economic major în Asia de Vest.
China a început, de asemenea, să joace un important rol diplomatic. Acordul din 2023 de restabilire a relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran, facilitat de Beijing, a demonstrat că apar actori diplomatici alternativi într-o regiune dominată istoric de hegemonia americană.
Diversificarea relatiilor strategice a făcut ca Arabia Saudită să incheie un acord de securitate cu Pakistanul, ajungand să fie luată sub umbrela de protectie nucleară a acestuia, reducand considerabil pericolul si amenintarea prezentată de arma nucleară a Israelului.
Consecințele economice ale escaladării conflictului se extind mult dincolo de Orientul Mijlociu. Orice perturbare a Strâmtorii Hormuz, îngustul pasaj maritim prin care trece o parte semnificativă din transporturile globale de petrol, cca 20%, ar împinge prețurile la energie în sus. Prețurile petrolului care depășesc 100 USD pe baril generează presiuni inflaționiste în întreaga economie globală, afectând atât piețele dezvoltate, cât și pe cele emergente.
Europa lipsită de petrolul si gazele rusesti este cel mai mult expusă crizei energetice. Dar acum SUA nu mai poate să se gandească si să aibe si grija aliatilor, acum cand incearcă cu disperare si teamă terminală să-si salveze pozitia chiar compromisă de Number One.
SUA isi subminează chiar sistemul care i-a susținut odată poziția de lider. Ordinea postbelică a impus legitimitate deoarece părea să promoveze stabilitatea, regulile previzibile și creșterea economică. Dacă Washingtonul este perceput din ce în ce mai mult ca o forță destabilizatoare, mai degrabă decât stabilizatoare, credibilitatea acestei poziții de lider se erodează irecuperabil.
Această dinamică este deja vizibilă în interesul tot mai mare al multor țări pentru diversificarea sistemelor economice și financiare. Inițiativele din cadrul grupării BRICS care vizează reducerea dependenței de instituțiile financiare dominate de dolarul Rezevei Federale din SUA reflectă o căutare mai amplă de alternative la ordinea existentă.
SUA incă se mai crede cel mai puternic actor militar din lume și continuă să ocupe o poziție centrală în finanțele și tehnologia globală. Cu toate acestea, sistemele hegemonice totusi se prăbușesc. Cel mai adesea, acestea slăbesc treptat pe măsură ce încrederea în puterea dominantă scade.
Dezbaterea din jurul atacului din februarie 2026 asupra Iranului reflectă tocmai această problemă a valabilitătii sistemului hegemonic. Cand credibilitatea garanțiilor de securitate ale SUA se erodează în regiunile care odinioară i-au ancorat influența, regiunea s-ar putea îndrepta treptat către o structură multipolară. Puterile emergente, actorii regionali și noile coaliții economice vor modela in mod independent si suveran din ce în ce mai mult politica internațională.
Rămâne incert dacă evenimentele din 2026 se vor dovedi a fi un punct de cotitură. Dar istoria sugerează că momentele de depășire strategică pot accelera transformări mai profunde. Pentru SUA, provocarea va fi dacă își poate adapta conducerea la o lume în schimbare, sau riscă să fie martorii eroziunii lente și a dispariției ordinii pe care a construit-o odinioară.
Atlanta 14/03/2026
Chiar ultradeliranta!