Subiect: Dezvaluiri uluitoare. Au mai fost, dar merita citite si memorate. Cum spunea Eminescu : Parsivul Albion ?
Dezvaluiri uluitoare
VIEȚI DUBLE
„A ierta înseamnă a-i oferi celuilalt ocazia de a mai greși o dată.”
Johann W. von Goethe
Cine ar fi bănuit că Stalin și Hitler au întreținut o colaborare
secretă începută cu 6 ani înainte de al Doilea Război Mondial?
Singura dată când arhiva prezidențială sovietică a fost deschisă unui
occidental pentru cercetare academică a fost ocazia de care a
beneficiat Stephen Koch, profesor de rusă la Universitatea Columbia
din New York, pentru a prezenta lumii, în cartea „Double lives”,
secrete nebănuite privind sprijinul reciproc acordat de Stalin și
Hitler în anii ’30.
Deși s-a publicat enorm pe tema ultimei conflagrații mondiale,
subiectul nu este încă epuizat, dovadă fiind și recentă carte
„Churchill’s Deception – The dark secret that distroyed Nazi Germany”,
scrisă de Leon Kilzernu. Printre aspectele nebănuite deconspirate din
documentele scoase de la secret de cancelariile marilor puteri
beligerante aflăm cum a refuzat Churchill ofertele repetate ale
Germaniei de oprire a războiului, în condiții foarte avantajoase
pentru Anglia, și cum a fost întors cel de-al Doilea război Mondial
către URSS. Iată că, pentru a putea înțelege prezentul trebuie mai
întâi aflat și descifrat trecutul din sumedenia de fapte inedite
insuficient cunoscute sau peste care, din diferite calcule politice
ale vremii, s-a lăsat intenționat să se aștearnă colbul „uitării”.
Historia este o revistă vie, inepuizabilă, care din arhive de „circuit
închis” sau eminamente secrete, scoate la iveală documente și
întâmplări care au decis soarta omenirii – conflicte majore pornite
din orgolii mărunte, războaie și lungul alai de catastrofe ce le
incumbă, unele putând fi evitate deși „atârnau de un fir de pă”, sau
împărțirea cinică a zonelor de influența pe glob. Asupra unui astfel
de moment important și pentru români s-a aplecat, cu bine-cunoscuta-i
minuțiozitate, Michael Nicholas Blaga, în recenzia celor două cărți.
(Răzvan Dupleac)
Colaborarea dintre Stalin și Hitler există încă din ianuarie 1933
Cartea pe care o prezentăm în această recenzie arată ce surprize
ascunde arhiva prezidențială sovietică, păstrată în secret absolut în
apartamentele personale ale lui Stalin din incinta Kremlinului.
Autorul acestei cărți neobișnuite, Stephen Koch, profesor de rusă la
Universitatea Columbia din New York, a obținut permisiunea
președintelui Rusiei de a pătrunde în scopuri de cercetare academică
în arhiva sovietică, iar cartea sa, „Double lives”, este rezultatul
acestui acces nepermis altcuiva din Occident nici înainte și,
surprinzător, nici după apariția în SUA a acestui volum Să se fi
speriat și conducătorii Rusiei de azi de ecoul produs în lume de
amplitudinea descoperirilor făcute de Dr. Koch în apartamentele
ferecate ale lui Stalin de la Kremlin?
Expun mai jos câteva dintre secretele arzătoare dezvăluite lumii de
profesorul Stephen Koch: Stalin și Hitler au comunicat reciproc prin
intermediul lui Karl Radek încă de la venirea lui Hitler la putere, în
ianuarie 1933. Cei doi dictatori s-au ajutat reciproc în exterminarea
dușmanilor lor interni: Stalin, primind ajutorul Gestapo-ului în
discreditarea și uciderea mareșalului sovietic Tuhacevski, în timp ce
Hitler primea ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea și
asasinarea lui Ernst Röhm comandantul trupelor S.A. (cămășile brune).
Incendierea Parlamentului Federal German, Reichstagul, a fost făcută
nemijlocit de oamenii Cominternului, după ce Stalin a obținut
promisiunea lui Hitler ca autorii incendiului să fie returnați
Moscovei, fără a fi pedepsiți de justiția germană. Operațiunea aceasta
a fost condusă de bulgarul Gheorghi Dimitrov, returnat Moscovei după
un proces răsunător în care apărarea lui a fost făcută de avocatul
român Petre Pandrea, aflat la doctorat în Berlinul acelor ani.
Mișcarea antifascistă și toți cei angajați în Occident în lupta
antifascistă au fost trădați de Stalin lui Hitler pentru scopuri
politice criminale, care vor duce în final la cel de-Al Doilea Război
Mondial. Pentru cine a murit Ernst Thaelmann și atâția ca el din
mișcarea antifascistă?
Comunicarea dintre cei doi: fără cusur
Războiul Civil din Spania este un alt exemplu concret al comunicării
constante dintre Stalin și Hitler: nimic nu s-a făcut pe pământul
Spaniei fără acordul reciproc al dictatorilor. Mai mult chiar, Stalin
a încetat toate furnizările de război către republicanii spanioli
atunci când Hitler i-a cerut asta (pag. 314).
Au existat bănuieli privind această colaborare secretă după semnarea
Pactului Molotov-Ribbentrop. Dar nu au existat probe documentare și
nici faptul că Hitler a fost sprijinit de URSS încă de la venirea sa
la putere, în ianuarie 1933. Karl Radek ar fi putut da multe alte
detalii despre ce au convenit împreună cei doi dictatori, dar a fost
suprimat de Stalin în 1937, ca măsură de prevedere. Locul lui Radek
drept curier între Hitler și Stalin a fost luat de Wilhelm Pieck,
comunistul German ajuns ulterior în fruntea Republicii Democrate
Germane. Și despre acest curierat, arhiva prezidențială sovietică
furnizează probe documentare neașteptate ca importanță (pag. 460).
În anul 1935, toate funcțiile Cominternului au fost preluate de către
Serviciul secret al Armatei Roșii (GRU), iar intelectualii din
Occident au fost luați în primire de ofițeri de informații educați în
manipularea occidentalilor pentru interesele URSS, devenind unelte ale
represiunii sovietice (pag. 461).
Documentele mai arată că și primul congres de constituire al
Cominternului, în anul 1919, a fost o farsă prezidată de Lenin și de
dobrogeanul Cristian Racovschi, întrucât în sala cu cei 35 de
participanți erau niște străini aflați întâmplător la Moscova și care
nu reprezentau niciun partid de stânga din Occident. A doua zi de la
deschiderea așa-zisului congres, Lenin declară într-un articol semnat
de el în „Pravda” ca „sovietele se întind în întreaga lume”. În
spatele acestui Comintern fictiv, Lenin avea un corp de revoluționari
de profesie, foarte disciplinați, însărcinați cu consolidarea
hegemoniei lui Lenin asupra mișcării socialiste mondiale (pag. 30).
După venirea lui Hitler la putere, serviciile de informații sovietice
și poliția sovietică au uzurpat în tăcere și au pus mâna pe diversele
activități ale Cominternului. Aceste servicii înființează un front
nou, cunoscut sub numele de „Rassemblement Universel Populaire” (RUP),
organism condus de un star în ascensiune al serviciilor secrete, un
tânăr din România cu numele conspirativ de Louis Dolivet (pagina 369).
Conducătorii din umbră ai acestui nou front erau Andrei Jdanov, bruta
cea mai infamă a culturii staliniste, și Mihail Trilliser,
directorul-fondator al secțiunii externe a NKVD-ului (numele său
secret fiind „tovarășul Moskfin”).
Șeful gărzii lui Stalin: un bărbier ungur
Un alt cetățean al României, Valeriu Marcu, emigrant bogat în Franța,
este menționat în documentele acestor arhive secrete sovietice ca
fiind deținătorul unei sume enorme de devize destinate lui Willi
Muenzenberg, liderul secret al sovieticilor din Occident, precum și
documentele necesare scoaterii lui Muezenberg din Franța, pentru a
deveni un om liber (pag. 429).
N-a apucat însă să fugă în lumea largă: a fost asasinat în iunie 1940
într-o pădure de lângă Marsilia de agenți rămași necunoscuți care nu
s-au ostenit să-i ia și banii din portofel sau ceasul din aur de la
mână. Odată cu el au intrat în mormânt o serie de secrete ale
activității Cominternului în Occident, până la începerea războiului
contra URSS. De menționat faptul că Muezenberg a făcut parte din
cercul apropiat al lui Lenin din exil și a fost unul dintre cei care
l-au însoțit pe Lenin în vagonul sigilat în care a călătorit
clandestin din Elveția până la granița Rusiei aflate în război cu
Germania.
Agenții trimiși de Comintern la Paris au fost indivizi cosmopoliți
ne-ruși, dintre care cei mai remarcabili au fost ungurii. „Mafia
ungurească constituia nucleul fondator al serviciilor secrete
sovietice” (pagina 98). Chiar și șeful gărzii personale a lui Stalin
de la Kremlin dinainte de război era un bărbier ungur din Budapesta,
pe nume Karl Pauker (confundat de unii cu soțul Anei Pauker,
socialistul Marcel Pauker, inginer cu studii în Elveția, împușcat de
Stalin în timpul Marii Terori).
Romain Rolland, Henri Barbusse, André Malraux, Lincoln Stevens,
Heinrich Mann sunt nume de intelectuali care figurează în documentele
de la Kremlin ca agenți de influență ai URSS din Occident (pagina 34).
Despre Malraux este surprinzător să aflăm că a scris cartea „Condiția
umană” înainte de a călători în Asia. De unde avea atunci detaliile
inedite despre China din acea carte? Soția acestuia, Clara Goldsmith,
era o evreică din Germania. Prințesa Maria Pavlovna Kudaciova a fost
introdusă de sovietici în cercul lui Romain Rolland mai întâi ca
secretară și amantă, pentru a deveni ulterior soția acestui scriitor
francez (pag. 36).
„Doamnele secrete ale Kremlinului” mai includeau pe Moura Budberg,
amanta lui Maxim Gorki și a scriitorului H.G. Welles, cartea lui
Stephen Koch aducând și probe fotografice în acest sens. Uluitor este
și faptul că Hollywoodul, cetatea cinematografiei americane, a trimis
pe ascuns sume imense de dolari pentru finanțarea acțiunilor sovietice
în Cehoslovacia eliberată de sub germani (pagina 116). Aceste
documente recent descoperite la Kremlin implică nume diverse ale lumii
cinematografice americane (Sinclair Lewis, Ella Winter etc.).
În plină teroare sovietică, Bertold Brecht este citat de documente ca
având această convingere: „Cu cât sunt mai inocenți, cu atât merită
mai mult să fie împușcați” (pag. 113). Această frază capătă altă
rezonanță dacă mai adăugăm printre numele celor asasinați și pe cel al
lui Maxim Gorki, despre care s-a știut anterior că ar fi murit de
inimă. De uciderea lui s-a ocupat Henrich Iagoda, șeful de pe atunci
al NKVD-ului, care l-a ucis mai întâi pe fiul scriitorului Maxim
Gorki.
Arhiva prezidențială sovietică dezvăluie peste generații apuse,
adevăruri de-a dreptul nedorite pentru unii. Mai este surprinzător
faptul că după publicarea acestei cărți în America, accesul la
arhivele prezidențiale de la Kremlin a fost din nou închis
cercetătorilor?
Cum a fost întors cel de-Al Doilea Război Mondial către URSS
După atâtea cărți, studii și monografii despre Al Doilea Război
Mondial, am putea trage concluzia pripită că s-a epuizat domeniul de
cercetare și că puține surprize mai pot fi dezvăluite publicului
privind ultima conflagrație mondială. Cartea care face obiectul
acestei recenzii (Leon Kilzer: CHURCHILL’s DECEPTION – The dark secret
that distroyed Nazi Germany) demonstrează contrariul, respectiv că
putem descoperi încă, aspecte nebănuite în munții de documente scoase
de la secret de către cancelariile marilor puteri beligerante.
Manevrele lui Churchill
În general termenul de păstrare la secret practicat de cancelariile
occidentale este de treizeci de ani de la data întocmirii documentelor
respective. Unele țări au ținut secrete anumite documente chiar 35-40
de ani de la emiterea lor. De aceea a provocat curiozitatea
istoricilor, scoaterea de la secret de către britanici a unor
documente strict secrete, păstrate de ei la Londra timp de o jumătate
de secol de la emiterea lor. Cartea de față este rezultatul studierii
acestor documente pe care englezii le-au considerat jenante pentru ei:
stenogramele dezbaterilor guvernului britanic sub conducerea lui
Winston Churchill. Cartea descrie cu rigoare academică modul în care
Churchill a reușit să-l determine pe Hitler să invadeze nu Anglia, ci
URSS.
Jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pullitzer, aduce la
lumina tiparului documente britanice care demonstrează documentar
aceste manevre necunoscute până acum și care-i pătează memoria lui
Churchill în ochii opiniei publice. Cartea descrie cum în calitate de
prim-ministru, Churchill și-a convins miniștrii din guvern să respingă
ofertele multiple propuse de generalii germani pentru oprirea
războiului prin asasinarea lui Hitler de către nemți. Stenogramele
ședințelor guvernului britanic redau modul cinic în care Churchill
supune spre aprobarea guvernului său respingerea propunerilor germane:
„Hitler este doar un om care va deceda mai curând sau mai târziu.
Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi
trebuie să-l convingem pe Hitler să atace URSS pentru că acolo va fi
sfârșitul lui, iar noi vom dezmembra Germania”.
Falsul Hess
Generalii germani erau deciși să-l suprime pe Hitler în anul 1939 și
1940 cu condiția prealabilă ca Anglia să accepte în scris, neamestecul
ei în războiul civil care ar fi izbucnit între germani ca urmare a
asasinării dictatorului. După ce i-a refuzat pe generalii germani,
Churchill a avut surpriza să primească o ofertă uluitoare chiar de la
Hitler: încheierea unui pact cu Anglia prin care Germania retroceda
teritoriile cucerite de nemți în vestul Europei, în schimbul
garantării intereselor germane în răsăritul Europei subjugate de
Hitler. Nici această ofertă germană n-a fost acceptată de Churchill
care a notat însă dorința obsesivă a lui Hitler de a încheia pacea cu
Anglia. El a cultivat cu abilitate iluziile lui Hitler că și Anglia
dorește pacea (cu scopul inițial de a câștiga timp, pentru înarmarea
englezilor). Ulterior, când trupele germane cuceriseră Franța și
ajunseseră la Canalul Mânecii, Churchill a lansat înșelătoria menită
să-l oprească pe Hitler: englezii l-au invitat pe adjunctul lui
Hitler, Rudolf Hess, să vină în Anglia la o așa zisă „conferință de
pace” la care nemții să negocieze cu Partidul Păcii din Marea Britanie
invazia URSS.
Spionii lui Stalin din guvernul britanic (Philby, Blunt, Cairncross),
au telegrafiat Moscovei conținutul fiecărei întrevederi avute de Hess
în Anglia, după celebrul său zbor acolo, la manșa unui avion special
echipat cu rezervoare suplimentare de benzină, pentru acel voiaj
ultra-secret. Pentru evitarea demascării acestei manevre, Churchill va
reține prizonier pe Hess în Anglia pe toată durata războiului, iar la
Tribunalul de la Nürenberg va fi adusă o sosie a lui Rudolf Hess care
nu întâmplător a refuzat timp de 28 de ani de închisoare la Spandau,
să primească vizita vreunui membru al familiei sale. Mai apar și probe
medicale aduse din arhive care atestă că omul închis la Spandau sub
numele de Rudolf Hess, nu purta pe toracele său urmele permanente
lăsate de o intervenție chirurgicală din timpul primului război
mondial. Acea cicatrice chirurgicală este înregistrată radiologic în
dosarul medical al lui Hess, anterior plecării sale în Anglia și nu
poate justifica nimeni absența ei la deținutul nr. 7 de la Spandau.
Întrebări și răspunsuri
În final se pune o întrebare mai importantă decât identitatea
prizonierului nr. 7 de la închisoarea Spandau și anume: la ce a
folosit înșelătoria cu Hess? A salvat Anglia de la înfrângere,
deturnarea războiului spre URSS?
– Da, dar a salvat-o de un dictator care nu urmărea înfrângerea
Angliei. Hitler a salvat Anglia tot atât cât Churchill, concluzionează
autorul cărții.
– A progresat Imperiul Britanic de pe urma încăpățânării lui Churchill
de a lupta contra Germaniei, așa cum susținea Churchill că era scopul
războiului? Nu, Imperiul Britanic s-a dezintegrat după război, iar
Anglia a ieșit slăbită ca țară.
– A reușit Germania nazistă să stopeze extinderea comunismului în
lume? Din nou, nu. A reușit exact contrariul, să extindă comunismul de
la Berlin până la Pekin. Războiul a transformat URSS dintr-o putere
europeană într-o supraputere mondială, care urmărea un scop pe care
Hitler nu l-a avut: dobândirea hegemoniei universale. Este adevărat că
Churchill a oprit existența unuia dintre cei mai răi conducători care
au existat. Problema este că totuși l-a oprit prea târziu, după ce
genocidul fusese comis.
Și acum faptele concrete evidențiate de autor prin documente secrete de arhivă:
– după victoriile sale în vestul Europei, Hitler a hotărât să se
oprească pe motivul declarat că are nevoie de 100 de ani pentru
consolidarea victoriilor;
– a propus în scris eliberarea țărilor cucerite de el în vestul Europei;
– a ordonat demobilizarea a 30 de divizii și tot ce a întreprins din
septembrie 1939 până în ajunul invadării URSS la 22 iunie 1941 a fost
făcut cu scopul încheierii războiului, nu al ducerii lui. Dacă Anglia
ar fi acceptat pacea, Hitler ar fi încheiat-o în condiții favorabile
Imperiului Britanic. Documentele nu lasă dubii aici. În loc de asta,
Anglia respinge oficial pacea, dar o acceptă pe ascuns, și procedând
astfel Anglia conduce la cel mai cumplit deznodământ din toate
rezultantele posibile: dă mâna liberă lui Hitler în estul Europei fără
să fi rezolvat nimic în Vest.
Fără îndoială, o pace încheiată în vara anului 1940 ar fi avut un preț
ridicat: Polonia ar fi încetat să existe, Cehoslovacia ar fi rămas un
protectorat german și multe din țările ne sovietice ale Europei
răsăritene ar fi fost incluse în sfera de influență germană cel puțin
la fel de strâns controlate ca emisfera occidentală sub Doctrina
Monroe. Evreii ar fi fost excluși din Europa Centrală.
A meritat oprirea acestora prin sacrificiul suprem a 52 de milioane de
oameni? Greu de răspuns afirmativ, în condițiile în care Europa care a
rezultat din ruine, a găsit Polonia, Cehoslovacia și restul Europei
răsăritene într-o sclavie mai cumplită decât își imaginase Hitler în
1940.
În încheiere supun spre examinare cititorului următoarea chestiune:
este oare posibil de imaginat că datorită petrolului ei, România ar fi
avut sub germani un nivel de viață apropiat Austriei sau Elveției? La
moartea regelui Carol I în 1914, documentele vremii arată că rata de
schimb monetar între francul elvețian și leul românesc era aproape
1:1.
Se știa de atunci…Serviciile secrete franceze, britanice, dar și poloneze aveau informații despre pregătirea militarilor germani în Rusia bolșevică ori de livrările de materii prime rusești la schimb cu utilaje germane,informații pe care le-au transmis guvernelor. Dar, politicianul de atunci, ca și cel de azi, a reținut din informații numai ce l-a interesat.
In Romania exista o intreaga retea de falsificatori de istorie si asa ceva dupa ce au fost furate si distruse arhivele Securitatii care ar fi rescris istoria. Pentru a se acoperi furtul arhivelor romanesti au fost inventate campaniile ,,Sfintii inchisorilor” si ,,Memorialul durerii” in santajuri si in amenintari pe fostii ofiteri transformate usor in politie politica pe origine pe copiii fostilor ofiteri.
Tot ce vedeti pe anticomunism e prelucrat in furturi de dosare in care identitatea mortilor din Caransebes dezhumati de Marius Oprea e sub semnul intrebarii pentru ca aveau catarame cu inscriptia ,,Republica Populara Romania” – erau militarii in termen omorati de securistii iugoslavi pe granita in cazul granicerilor cu gaturile taiate….. Tot ce inseamna deportari e prelucrat si pentru asa ceva ,,rusaliile negre” au fost complect falsificate in intelegeri secrete intre initiatorii campaniei si fostii sefi din Securitate – ,,rusaliile negre” vin dupa oferta lui tito catre Stalin in care armata sovietica ajungea la Marea Adriatica in schimbul Banatului romanesc pt care se planifica un exod in masa al romanilor din Banat pe motiv de a nu se reedita masacrele din Iugoslavia anului 1944.
Am avut revolte antisovietice in Securitate si sunt cenzurate cu secretizarea identitatii celor implicati. Tot ce inseamna arhiva secretizata de fapt nu mai exista pentru ca au fost curatate sau furate. inca din 1990 se falsificau acte ca sa nu se mai stie ce a fost si mai ales in CDR se falsificau acte la greu atat pentru denigrari cat si pentru a se fabrica biografii de victime – o sa gasiti acte falsificate pana si pe Radu Florian care il transforma in victima a comunismului…..
Corneliu Coposu , Ion Ratiu si Radu Campeanu au avut intelegeri secrete cu Ion Iliescu si cu GRU pentru falsificarea istoriei in schimbul victimizarii si crearii legendelor pentru victimizare in care au cenzurat toate incercarile de deintegrare, un genocid pe romanii din Iugoslavia in gropi comune cu romani , dosarele pe furturile sovieticilor si revoltele antisovietice din Securitate inabuniste de generalul Alexandru Roman unchiul lui Petre Roman care nici astazi nu exista oficial la CNSAS. Coposu, Ratiu si Campeanu i-au vandut pe romani pentru imagine si pentru victimizare …..
Ca sa vedeti cata ipocrizie si cati farsori sunt in Romania , cand Corneliu Coposu spunea ,,sa nu ne razbunati” tatal meu trecea prin amenintarile sefilor de servicii secrete la ordinul direct al presedintelui Ion Iliescu ca sa pastreze tacearea pentru cum s-a intors impotriva Moscovei , cum a fost aranjat si ce inseamna o revolta antisovietica in Securitate cu dosarul aranjat ca se simteau ei deranjati si nu puteau sa se mai victimizeze si se prabuseau toate vanatorile de vrajitoare …… erau in legaturi directe cu DIA si Ion Iliescu …
Cand Traian Basescu si Vladimir Tismaneanu condamnau comunismul eu ma trezeam pe cap cu un secretar de stat cu sacosa plina si cu carti cu dedicatii pe ,Memorialul durerii” de la un secretar de stat din CDR trecut cu arme si cu bagaje in tabara PDL care i-a publicat toata maculatura…. pe memorialul dureriii . Acest sceretar de stat era in anii 90 in legaturi directe cu Coposu, Ratiu si Campeanu …. ca scriitor …si lider taranist.
In Romania istoria se fabrica de servicii secrete in care sefii serviciilor secrete romanesti impreuna cu securisti sarbi din Belgrad si cu ofiteri israelieni ajunsi milionari in Romania mergeau la fostii ofiteri cu amenintari ca sa pastreze tacerea pe falsificarea istoriei si pe furturile de dosare . Au fost furate arhive intregi si tot ce vedeti arhiva ,,secretizata” de fapt nu mai exista si sunt furate si transportate peste granita .
Valoarea pe piata neagra al unui dosar greu e intre 500000 si un milion de euro asa cum s-a vazut in arestarile DIICOT-ului pe furtul inventarului de la Tismana si au fost furate sute de dosare grele la un asa nivel de existenta carora nu stiau decat ofiterii de Securitate care arhivau dosarel. In anii 50 a existat o retea de ofiteri care se ocupa cu arhivari de dosare pe subiecte grele inclusiv cu declaratii scrise de mana din care a facut pare si tatal meu ca fost sef in Securitate si in momentul de fata nu exista nici macar un singur dosar la CNSAS si numele lor e secretizat si astazi. Furtul arhivelor a inceput in 1990 cu implicarea si la ordinul direct al lui Ion Iliescu si continuat de Emil Constantinescu care a initiat protocoalele in justitie de frica sa nu raspunda in justitie. Emil Constantinescu a curatat arhivele romanesti in amenintari si in satajuri pe fosti ofiteri pentru care mai tarziu unul din secretarii de stat mergea cu sacosa plina la fostii ofiteri si cu capul plecat de frica sa nu se afle cat au furat si ce au furat .
Arhivele romanesti ar fi rescris istoria si nu arhivele sovietice pentru ca toata istoria anilor 50 e falsificata in interesul Serbiei , al Germaniei si al Israelului si pentru asa s-a cenzurat un genocid pe romanii din Iugoslavia in gropi comune cu romani , tot ce inseamna spionaj german in al doilea razboi mondial cu operatiuni sub steag fals, furturile sovieticilor si cum CIA ii trimitea pe legionari la informatori ca sa fie capturati de Securitate – blaturi Securitate- CIA in care anticomunismul din Romania s-a prabusit….
In aceste furturi de dosare sunt impliate si partide cum sunt PDL, PSD, PNTcd si PNL si au degenerat in acte de politie politica pe origine acoperite cu greu de procurorul Nita Teodor si de Traian Basescu. Tot ce vedeti ,,senior” e de fapt informator pentru ca in interogatorii psihologice toti erau informatori si dupa 1989 DIA i-a lansat pe biografii falsificate si proba o gasiti in cazul Vartan Arachelian initiatorul ,,Memorialului durerii” fost sef UTM implicat in liste de deportari armeni de dreapta in Siberia si ijn capurarea depozitelor germane la 23 asugust 1944 de catre armata sovietica – are anul de nastere schimbat. Toate incercarile de dezintegrare pe anii 50 sunt cenzurate inclusiv incercari de dezintegrare din partea sovieticilor pentru ca vin dupa anexarea Basarabiei si tot ce inseamna executie de ofiter de Securitate patriot….. din invidie ajunsa ca un cult de dreapta.
Cea mai mare parte din arhivele romanesti au fost furate si distruse de dreapta incepand cu anul 1996 de fiul informatorului care a ajutat Securitatea in 1953 sa-i captureze pe legionarii parasutati de CIA in Romania ajuns secretar de stat . Pentru asa ceva tot ce inseamna caz a fost prelucrat si falsificat pe toate gruparile de anticomunisti din munti si scos din context – oferta lui Tito catre Stalin valabila pe toata perioada anilor 50 .
S-au cam terminat macaroanele americane.
Americanii au intors-o ca la Ploiesti, din inamicul public numarul 1 China devine doar un aspirant la parteneriatul Global.
Cel putin asa arata Revista ultra-conservatoare americana “Interesul National”, care a analizat putin istoria si cultura chineza ca sa constate ca China in mai bine de 3000 de ani de dinastii nu a manifestat tendinte expansioniste asa cum au facut europenii occidentali in ultimii 500 de ani.
ASCENSIUNEA CHINEI NU CAUZEAZĂ O PROBLEMĂ
– Beijingul nu este un inamic systemic, doar vrea să facă parte din sistemul global.
de Joergen Oerstroem Moeller
China este din ce în ce mai mult clasificată ca o amenințare la adresa ordinii mondiale de către Statele Unite și Europa. Un fel de behemoth care adăpostește modele rele. Această imagine face lumină asupra problemelor sale interne rezumate de lupta sa de la unificarea 221 î.Hr. pentru a atinge pacea, prosperitatea și armonia. Beneficiarii declarațiilor politice sunt populația chineză, nu Statele Unite și Europa. Formulările și vocabularul sunt alese în acest sens. Este chino-centrată și nu implică nicio tradiție pentru imperialism, așa cum a fost adoptată de puterile occidentale în ultimele cinci sute de ani.
Ducele de Wellington s-a întrebat întotdeauna ce se află „de cealaltă parte a dealului”. În 1946, George Kennan a aruncat o privire cu „telegrama lungă”, pe care a extins-o mai târziu într-un op-ed publicat de Foreign Affairs în 1947 sub titlul Sursele conduitei sovietice. Acești doi oameni mari au acționat sagacious încercând să-și dea seama ce gândesc și ce planifică adversarii, dacă constituiau o amenințare și, dacă da, atunci cum să răspundă.
Istoria Chinei se rotește în jurul unui șir de dinastii cu împăratul ca fiu al cerului. Toți au venit la putere punând capăt haosului, inițiind progresul economic și asigurând meritocrația prin sistemul mandarin. Odată cu trecerea timpului insa, țara a coborât în mediocritate, nepotism, o elită autoservită care trăia la curtea imperială și nu-i păsa de mijloacele si conditiile de trai ale țăranilor care s-au întors împotriva dinastiei. Împăratul a fost văzut ca pierzându-și binecuvântările. Fusese renegat. Dinastia a fost părăsită de Dumnezeu. Ușa s-a deschis pentru următoarea dinastie.
Acest puls definește istoria Chinei. O mentalitate care datează de mii de ani nu dispare peste noapte. Partidul Comunist Chinez (PCC) este dinastia de astăzi și pe deplin conștient de ușa turnantă. Orice fel de imixtiune din străinătate, oricât de nevinovată ar părea în ochii occidentali, este judecată prin impactul său asupra stabilității. Tulburările sociale nu trebuie lăsate să facă PCC-ului ceea ce a făcut pentru fiecare dintre dinastiile precedente.
Rezultatul este o prismă întoarsă spre interior, preocupată de diverse probleme interne. Politica se situează deasupra oricărei alte considerații, inclusiv economia. PCC a examinat cu atenție prăbușirea Uniunii Sovietice și dezmembrarea Partidului Comunist Sovietic pentru a preveni ceva similar. Aparent, concluzia trasă este de a consolida prerogativa partidului și de a opri orice fel de incertitudine cu privire la dreptul său de a guverna China pe baza „noi știm cel mai bine”.
Modelul politic occidental este considerat total nepotrivit pentru China.
În plus, PCC nu are ambiții de a exporta modelul chinez. El nu se vede ca un mesager al unui nou sistem social și politic destinat să cucerească lumea așa cum a făcut-o Uniunea Sovietică. Marxismul-leninismul a fost adoptat doar ca un instrument potrivit pentru a trezi țara după două sute de ani de hibernare, dar, practic, PCC caută un model chinez care să-i justifice rolul de fiu al cerului.
Pentru a păși în acest rol, CPC implică investiții pe trei axe: mediul, creșterea nivelului de trai și un transport mai bun. Toate trei sunt orientate spre rezolvarea problemelor care au hărțuit țara de-a lungul istoriei sale. Acest lucru le face ușor de înțeles, făcând opoziția sau disidența un risc la distanță.
China a fost practic forjată în jurul a două sisteme fluviale: Hwang Ho în nord și Yangtze în sud. Râurile transportă nămol cu ele, ceea ce face ca partea inferioară a sistemelor să fie fertilă. Ele sunt dificil de îmblânzit și inundă aproape continuu părți ale zonelor rurale adesea cu consecințe devastatoare, cum ar fi foametea. Când a avut loc foametea, împăratul și-a pierdut binecuvântările și dispariția dinastiei a fost la vedere.
Efortul hotărât al PCC de a combate poluarea, de a ameliora mediul și de a lupta împotriva schimbărilor climatice vine în mod natural pentru orice dinastie chineză, deoarece se conformează eforturilor conducătorilor de-a lungul a mii de ani de a îmblânzi sistemele fluviale. Toate dinastiile au luptat feroce pentru a face acest lucru, dar fără nici un rezultat, deoarece natura era prea puternică.
Familia a fost piatra de temelie a vieții chineze și ancorată în sate. Rolul dinastiei a fost de a promova un mediu politic pașnic, oferind prosperitate, făcând posibilă înflorirea familiilor și a satelor. Dacă ceva a deranjat acest stil de viață, atunci dinastia / împăratul a fost tras la răspundere. Satele – țăranii – s-au răzvrătit.
Planurile uluitoare de a introduce tehnologia sunt puse în aplicare pentru a obține o producție mai mare și un nivel de trai mai bun. Cu o forță de muncă în scădere, producția mai mare își dorește o productivitate mai mare. Acesta este un joc de noroc cu risc ridicat, deoarece, deși tehnologia va spori productivitatea, nu se știe dacă poate oferi un impuls suficient. Dacă nu, atunci păsările lăsate libere pot veni acasă pentru a haitui PCC.
A fost dificil aproape imposibil pentru puterea centrală – împăratul – să atenueze problemele dintr-o regiune prin transportul alimentelor din regiuni care o duce mai bine. În primul rând, în China antică, era neobișnuit ca regiunile să aibă mai mult decât era nevoie. În al doilea rând, geografia a constituit o barieră aproape insurmontabilă pentru transport.
Investițiile în trenurile de mare viteză vizează un sistem feroviar mai bun pentru a îmbunătăți transportul între regiuni. Este posibil ca trenurile de mare viteză să nu fie bune pentru transportul de resurse, alimente și mărfuri, dar trecerea călătorilor de la căile ferate existente la trenurile de mare viteză va rezerva sistemul feroviar existent pentru transportul de mărfuri.
Politica externă a Chinei este o extrapolare a politicilor interne. În lunga sa istorie, China a fost în mod recurent victima agresiunii din exterior – de la granița sa de nord și de la mare – în timp ce, în același timp, trece prin tulburări interne. La mijloc, s-a bucurat de perioade de pace și prosperitate hrănind o cultură și o civilizație pe locul doi. O altă parghie a păcii și prosperității este ambiția.
Amenințările militare din exterior au potențialul de a deraia această ambiție. Pentru a preveni acest risc, China a căutat o zonă care să-i protejeze împotriva potențialilor agresori (cordon sanitaire). În ochii chinezilor riscul este real. Armata americană este prezentă aproape de granițele Chinei. Navele de război navighează prin Marea Chinei de Sud. Avioanele de informații zboară aproape de granițele sale. Prezența militară a Chinei este limitată la patrie. Este dificil să găsim multe dovezi ale ambițiilor de a proiecta puterea la nivel global.
Populația mare a Chinei și creșterea economică fenomenală se manifestă în politici față de lumea exterioară adesea descrise ca fiind agresive. China are nevoie de resurse ce nu sunt limitate pe teritoriul chinez. Are nevoie de energie. Nu-și poate hrăni propria populație. Accesul Chinei la economia globală este vitala pentru a-și menține economia încrezătoare.
De asemenea, dorința sa pentru tehnologia modernă o face interesata de achiziționarea de tehnologie din țări mai avansate.
Lupta perpetuă a Chinei de a depăși dezastrele naturale și scarcitățile este cheia înțelegerii politicilor sale. PCC acționează ca orice altă dinastie. El se străduiește să-și asigure puterea – supraviețuirea sa. Acest lucru necesită acces la economia globală și la resurse în străinătate.
În realitate, ascensiunea și postura Chinei nu sunt compatibile cu Marea Britanie și comportamentul SUA ca puteri globale
Orice comparație între Uniunea Sovietică și China este nepotrivita. Izolarea nu va funcționa. În schimb, ajustarea și adaptarea sistemului global care reflectă dimensiunea și nevoile economiei chineze reprezintă o șansă de succes. Se poate face. China nu este un inamic sistemic. Vrea să facă parte din sistemul global.
O astfel de politică desemnează o retragere occidentală din rolul său privilegiat de până acum în sistemul global. Poate să rănească și să fie costisitoare, dar prețul pentru o astfel de politică va fi cu siguranță mai mic decât confruntarea cu China, care riscă să ducă la un conflict militar.
BIO: Joergen Oerstroem Moeller este fost secretar de stat pentru Ministerul Regal danez de Externe și autorul cartilor “Transformările Asiei: De la globalizarea economică la regionalizare”, ISEAS, Singapore 2019 și “Vălul circumstanțelor: tehnologie, valori, dezumanizare și viitorul economiei și politicii”, ISEAS, Singapore, 2016.
Sursa: https://nationalinterest.org/feature/global-power-puzzle-why-china%E2%80%99s-rise-doesn%E2%80%99t-cause-problem-193441
Traducerea: CD