Iată ce susține Dumitru Mărtinaș – Originea ceangăilor din Moldova, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985: „Această populație catolică nu s-a bucurat de condiții favorabile pentru a putea progresa. Ea a cunoscut atâtea tulburari și încercări de tot felul, atâtea treceri la husitism, la luteranism și la ortodoxie, încât catolicismul se stinsese aproape în Moldova la sfârșitul secolului al XVII-lea. Chiar pe vremea lui Bandinus, la 1646, aria de răspândire a populației catolice era considerabil redusă. Ce a urmat după aceea se știe: dese invazii de oștiri străine, năvăliri de pradă ale tătarilor și ducerea multor locuitori în robie, secetă și foamete, epidemii care au secerat o parte din populația țării și lungul război turco-polon pentru cucerirea Cameniței, cu urmările lui atât de nefaste pentru Moldova. Sunt acei ani de groază despre care Miron Costin scria în predoslovia letopisețului său: „Ce sosiră asupra noastră cumplite aceste vremi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de grijă și suspinuri… cumplite vremi și cumpănă mare pământului nostru și nouă.” Și iată cum îl contrazic sursele istorice care arată CONTINUITATEA populației maghiare catolice in Moldova. 1. Memoriu despre Moldova şi despre părinţii misionari apostolici din acea provincie, apărut aproximativ în 1685: „Sunt, în Moldova, mulţi catolici, şi chiar sate întregi de unguri catolici, şi deşi nu prea sunt nobili, totuşi sunt atât de zeloşi şi de buni creştini.” 2. Misionarul Francesco Antonio Renzi, în Raport către Congregația De Propaganda Fide despre situația din Moldova, redactat în 1691, la Iași: „Mai întâiu, la Iași se află peste cincizeci de familii de catolici, și mereu se înmulțește numărul lor, căci se înapoiază cei care fugiseră din cauza războaielor, care încotro, unii în Turcia, alții în Țara Tătărească, sau în Polonia sau în Transilvania.”[…] 21. Militarul Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel, în ”Jurnal de campanie pe anii 1710-1714”: „Şi de aici mai departe, spre oraşul Roman aşezat pe râul Moldova, aproape de locul unde se varsă în Siret. Aici am primit de asemenea şi biletele de încartiruire şi am mai mers până în cvartirul de subzistenţă atribuit suedezilor: satul Săbăoani, cât şi Teţcani aşezat în pădure, nu departe de râul Moldova, şi aici locuiesc mulţi unguri, de multe sute de ani în ele.”
Nota redacției: Sunt mulți autori care au consemnat prezența unor unguri catolici în Moldova. Demonstrația pe care o face Mărtinaș este că acești unguri reprezintă o minoritate printre catolicii din Moldova, așa zișii „ceangăi”! Un străin călător prin Moldova cât de bine ajungea să cunoască starea de lucruri pe care o consemna? Mărtinaș este primul autor care aparține prin naștere comunității catolicilor din Moodova iar prin atenția acordată mediului în care a crescut a identificat argumente privind apartenența consătenilor săi la etnia românească. Mărtinaș nu a negat existența unui efectiv maghiar printre ceangăi, de 5-10% dintre catolicii din Moldova. La Vatican, de unde au fost mereu trimiși preoți catolici în Moldova, se cunoștea bine această situație, sunt documente emise de acești preoți catolici care au păstorit ani de zile printre „ceangăi”! Documente care consemnează etnicitatea românească a majorității catolicilor din Moldova. |
14 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Constat ca raspunsul pe care i l-am dat domnului ( cu prefix schimbator in loc de nume) din nu stiu ce pricina, nu v-a parvenit, motiv pentru care incerc sa-l formulez acum din nou. 1.Procesul de maghiarizare a romanilor, germanilor si slavilor a inceput foarte timpuriu in Regatul Ungar,in primul rand prin maghiarizarea numelor. Astfel ca, inca din sec. XIV, in diplomele de inobilare si in alte acte apar forme maghiarizate ale numelor nemaghiare sau traduceri( fidele ori fanteziste ale acestora) exact ca in cazul toponimelor ori hidronimelor ce se gasesc pe teritoriul stapanit odata de unguri. Prin urmare, nu e de mirare ca un nobil valah _Turcus Toader din Mestecanii( Dragomiresit azi) este numit Torkos Tivadar din Nyres. Traducera e gresita fiindca Turcus era o forma diminutivala a etnonimului_ Turc, deci nu inseamna „mancacios”, asa cum isi imagina cel care a redactat diploma. Fenomenul ia o mare amploare in secolele urmatoare incat pe la 1700 constatam ca persoane fara nici un rang nobiliar, indicate drept valahi(olahi), poarta nume alterate sau complet maghiarizate. Astfel: Ioan Sipos din Hidegkut, Balos Miclaus, Simon Szaszari, Dumitru Csomakozi, Ioan Havasy, haiduci valahi din ceata lui Pintea din Magoja( Holomezo, in varianta maghiara) din districtul Chiuar ; ce sa mai vorbim de numele satelor cu populatie curat romaneasca de aici: Fersig, Tulghies, Finteus, Chechis,Hideaga, Posta, Sacalaseni, Laczfalva (de fapt _Sisesti) Busag, Cicarlau, Curtuius? Dar ce sa mai spunem de avalansa de nume maghiarizate aparute in sec. XVIII si XIX in acest distric :Chereches, Miclaus, Cormos, Bolchis, Chis, Olos, Oros, Ciolos ,Dobos, Ciontos? Deci, antroponimia si toponimia pot fi extrem de inselatoare atunci cand nu posedam cunostinte suficiente despre un fenomen de acest tip numit deznationalizare programata. 2. Moldovenii nu erau de loc naivi, insa atunci cand un ungurean tine „Pastele unguresc”, asa cum se zicea pe la noi pana nu demult, si care tine Craciunul deodata cu ungurii, nu cu ceilalti ungureni(ortodocsi sau greco-catolici)-atunci avanseaza si el ipoteza ca respectivii ungureni sunt chiar unguri.
Mai ales daca vorbesc si ungureste, iar atunci cand sunt intrebati de straini de ce neam sunt, nu-si afirma cu claritate etnia astfel ca, in absenta unor cunostinte lingvistice serioase din partea observatorilor, pot lasa impresia ca nu sunt romani, in ciuda magnificului port romanesc pe care-l poarta. Asa ca nu e de mirare ca atatia cercetatori superficiali ai fenomenului ceangaiesc au tras concluzii gresite. 3. faptul ca romano-catolicii stabiliti in Moldova in sec. XVIII si XIX vorbeau ungureste,nu e de mirare, fiind perfect explicabil, doar proveneu in principal din zonele invecinate_ Ciuc, Mures, Trei Scaune, unde procesul de maghiarizare a fost necrutator( intr-un secol disparand romanii din peste 200 de sate) . Ciudat era doar ca „maghiarii” sositi vorbeau MULTO BLESIUS limba maghiara, dupa cum afirma Peter Zold!. Oare sa se fi inselat Zold, sau Jaquet nu prea era mare expert in domeniul limbii unguresti? 4. Eu nu v-am dat lista cu locuitorii nemaghiari maghiarizati ai Baii Mari ca sa va spun ca respectivii erau maghiari, ci din contra_ ca ei doar se credeau maghiari. Concluzia este ca nu intotdeauna esti ceea ce afirmi ca esti_ adevar pe care il admiteti, vad, in cazul Ceangailor de azi care zic ca sunt romani, dar il respingeti in cazul acelorasi ceangai care altadata sustineau ca n-ar fi.Antroponimele, repet, in anumite situatii pot fi extrem de inselatoare. Romanii din Hajdu-Dorog, cei din jurul Debretinului_ azi complet maghiarizati, ba chiar si cei din jurul Satmarului , sunt cea mai buna dovada ca sub crusta numelor si a limbii adoptate( prin forta sau nu)se poate deslusi adevarata origine a unei populatii. Mai nou ne ajuta si genetica sa ne dam seama ca de secole bune nu mai exista maghiari , ci doar MAGHIARIZATI. 5. Bunicii mei materni se numeau Ianos si Agnes. N-au stiut ungureste si nici nu puteau sa pronunte doua dintre vocale specifice limbii maghiare. Pe celelate doua le putea rosti fiindca ele se regasesc si in gaiul romanesc pe care-l vorbeau desi , daca ne luam dupa nume, ei trebuiau sa fie _maghiari. De aceea nu cred ca este relevant sa conversam pe tema lexicului limbii maghiare pe care romano-catolicii moldoveni o vorbesc, ci in primul rand sa oservam incapacitatea (celor de origine romaneasca0 sa pronunte sunetele acestei limbi_ ca dovada clara a nemaghiaritatii lor.
Bună seara!
1. Nu puteți extrapola încât să-i introduceți sub aceeași umbrelă pe toți maghiarii, inclusiv pe cei din Moldova. ”…de secole bune nu mai exista maghiari , ci doar MAGHIARIZATI.”
Deoarece pe mine nu mă credeți, vin cu opinia unui lingvist român respectat, Mircea Ciubotaru, cercetător la Institutul de Filologie Română ”Alexandru Philippide”, din Iași. Da, Institut care poartă numele lui Philippide, cel care nici nu a vrut să audă de ipotezele neștiințifice ale lui studentului, pe atunci, D. Mărtinaș, când acesta i-a cerut părerea. Dar ce să-i cerem lui Philippide, probabil că nu a reușit să se ridice la nivelul lui Mărtinaș!
Iată, deci, ce zice Mircea Ciubotaru:
„Problema maghiarizării numelor unor catolici de altă etnie (îndeosebi români) este reală, dar nu trebuie exagerată în sensul că acest fapt ar dovedi că toţi catolicii cu nume ungureşti din satele ţinutului Roman (şi Bacău), mai ales cei numiţi ceangăi, ar fi fost cândva, de fapt, români, aşa cum se recunosc ei înşişi astăzi. Disputa a fost reactivată periodic, cel mai recent după 1990, dar analiza obiectivă a informaţiilor documentate nu poate ignora fenomenul universal al pierderii identităţii etnice originare a unei minorităţi în condiţii de izolare faţă de comunităţile de baştină.”
Sursa: ”Catagrafiile vistieriei Moldovei 1820-1845, Ţinutul Romanului”, partea 1 (1820), Editura Studis, Iaşi, 2008, pag. XIX
2. Să înțeleg de la dumneavoastră că nu intră în firea românilor să românizeze minoritățile?
Ei bine, mă documentez tot cu lucrări scrise de români. Vă recomand volumul lui Lucian Boia ”Cum s-a românizat România”. Presupun, după firul gândirii afișat până acum, că nu îl agreați, dar totuși… Mai puteți vedea acolo, cu statistici și analize, și schimbarea proporțiilor etnice ale Ardealului în perioada interbelică și postbelică.
“Referitor la secui, se dezvoltă în anii respectivi [perioada interbelică n.n.] o întreagă mitologie. Mulţi dintre ei, poate cei mai mulţi, n-ar fi de fapt secui, ci, la origine, români, aşadar români “secuizaţi”.
Sursa: Lucian Boia, ”Cum s-a românizat România”, Editura Humanitas, Bucureşti, pag. 76
Mă mai uit și la ce scrie Irina Livezeanu, care îl citează pe Sabin Mănuilă, director al Institulului Statistic din București:
”Astfel, Sabin Manuilă, directorul Institutului demografic de la Bucureşti, îi sugera ministrului educaţiei că „nu trebuie o politică de agresiune, ci de asimilare pacifică. Dogma sacrosanctă faţă de săcuime să fie cea a asimilării. Drumurile să fie aşa construite ca să-i aducă uşor pe secui spre Bucureşti şi alte centre româneşti. Să nu fie lăsaţi izolaţi. Bucureştii îi va mistui uşor.“
Ce altă dovadă de intenție asimilatoare să mai căutăm?
Sursa: Irina Livezeanu – ”Cultură și naționalism în România Mare”, Editura Humanitas, București, 1998, pag. 169
Alt citat tot de sorginte oficială românească de la August Caliani, director general în Ministerul Instrucțiunii:
”Prea multe afişe pe uşi şi pe pereţii instituţiilor publice care spun „Vorbiţi numai româneşte”. îndemn oricum nerespectat. Pretutindeni, dar pretutindeni — în gări, în tren, în primării, prefectură etc. — auzi doar ungureşte, cu cîteva lăudabile excepţii. Să sfîrşim cu această toleranţă! Dacă în toate instituţiile publice toată lumea ar vorbi româneşte, s-ar obişnui cu limba noastră, pe nesimţite, şi am avea într-adevăr senzaţia că ne aflăm într-o ţară românească. Decretul privind folosirea limbii române ar trebui republicat.”
Sursa: ibid., pag. 173
3. Văd că tindeți în continuare să suprapuneți noțiunile de „ungur” și „ungurean”.
N-ați citit textele din Nicolae Iorga, vi le mai inserez încă o dată.
Din logica Dv. intră și el în categoria ”cercetătorilor superficiali”. Asta e chiar tare de tot!!!
„Cei cu frumoase porturi falnice s-ar părea că sunt Românii cei curaţi, pe când ceilalţi, car au pierdut orice gust pentru podoabă, ar fi cine ştie ce târgoveţi, ce mahalagii pierduţi prin aceste sate din marginea muntelui. Dar o batjocură sângeroasă a sorţii face să nu fie aşa: cei dintâiu, ÎNTREBAȚI, SE ZIC UNGURI (NU UNGURENI, ADICĂ ROMÂNI DIN ARDEAL); ceilalţi singuri se recunosc a fi Moldoveni, adecă Români. Cei dintâiu merg la bisericile catolice, bine ţinute şi înzestrate, cu o înţeleaptă organisaţie de căpetenii neadormite, cu preoţi cari-ş ştiu bine chemarea şi rostul; ceilalţi sunt ortodocşi de-ai noştri.”
Sursa: Nicolae Iorga, ”România cum era până la 1918”, vol. II (Moldova), apărută în 1940, pag. 181
”Legea singură şi aici îi ţine aşa de deosebiţi de români. Ea a păstrat desigur şi limba. Sunt copii care n-o ştiu mai deloc pe a nostră; femeile spun că învaţă româneşte numai pentru nevoia de a se înţelege când ies din cuprinsul satului. Râzând şi ghiontindu-se, o grupă de neveste tinere, strânse într-o colibă de pază, pe margenea lanurilor, spun că nu s-ar fi măritat cu un român, şi ele adaugă că acelea care ar face aşa ceva ar trebui să meargă cu dânsul în lume. EI SE SOCOTESC TOȚI UNGURI, NUMESC PE ROMÂNI OLÁH, şi unii dintre dânşii cred chiar că ţara e o Ţară Ungurească: întrebaţi mai de aproape, lămuresc că „Ţara Ungurească” e satul, dar că, încolo, e tot „Ţară Românească” (Oláhország). Ei sunt în cele mai strânse legături cu celălalt sat unguresc, destul de depărtat, al ţinutului Tecuci, şi vin totdeauna când este la dânşii hramul.”
(ibid., pag. 218-219)
”De aici vine şi cuvântul de: Ciangăi, pentru acei Unguri vechi cari au venit în Moldova de mult şi se deosebesc de ceilalţi Unguri din Secuime pentru că spun în loc de ş: s.”
Sursa: Nicolae Iorga, ”Istoria românilor pentru poporul românesc”, Editura Aşezământului Tipografic „Datina românească”, Vălenii de Munte, 1926, pag. 100
Nu vi se pare că acei ceangăi vizitați de Iorga nu prea se autoinclud în categoria românilor???
Vă invităm să veniți în satele ceangăiești.
Chiar și azi, atunci când prind încredere în interlocutor, când sunt ei între ei (ceea ce nu e cazul recensămintelor), ceangăii din județul Bacău îi numesc pe români ”oláh”. Nu fac decât să confirme ce spunea Iorga, exprimând mentalitatea prenațională referitoare la români cu care strămoșii lor au venit în Moldova în perioada formării statului medieval.
4. Referitor la Zöld Péter, observ ún discursul Dv. aceleași poncife cu care sunt familiarizat și din convorbirile cu alte persoane din tabăra Dv. ideologică.
Vă recomand în acest sens articolul profesorului Marius Diaconescu de la Universitatea din București, care pur și simplu desființează teoria vehiculată de unii privind ”inventarea etniei ceangăilor de către preotul Zöld: „Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea” în Anuarul Universității din iași, 2002-2003.
Iată ce mai zice preotul în cauză, în scrisoarea către Batthyány Ignácz, Episcopul de Gyulafehérvár:
„Pro primo, că din acest principat de Transilvania, în anul 1420, în timpul regelui ungur Sigismund, precum atestă cronicile şi letopiseţele din ţară, mulţi maghiari, mai precis secui şi saşi, au imigrat în Voievodatul Moldovei şi au format acolo locuri de stabilire şi de domiciliu. Aceşti maghiari şi saşi au fost subordonaţi în privinţa celor sufleteşti jurisdicţiei episcopului din Bacău, pe de o parte, iar pe de altă parte a celui din Milcov. Mai târziu, datorită faptului că acele episcopate s-au desfiinţat, pe de o parte, din cauza incursiunilor tătaro-turce, în consecinţă numărul maghiarilor şi al saşilor s-a împuţinat în aşa fel, încât saşii au dispărut cu nume cu tot, iar gospodăriile şi locuinţele lor au rămas cu totul în paragină.
Urmaşii maghiarilor s-au risipit în nouă parohii în acelaşi voievodat şi se numesc ei înşişi ceangăi maghiari, aşa se consideră şi astăzi, iar printre tradiţiile strămoşilor se mai menţine şi faptul că numeroase familii se consideră de origine săsească, printre care se numără şi familiile Petras şi Kotyer, îndeosebi prin numele lor, însă nimeni dintre membrii familiilor nu vorbeşte limba saşilor, ci toată lumea vorbeşte moldoveneşte, adică cunosc şi practică în aceeaşi măsură şi limba valahă cât şi pe cea maghiară, cu toate că pe aceasta din urmă o rostesc mai peltic (mai sâsâit) decât noi.”
Sursa: Pater Zöld, Hargita Kiadóhivatal, Csikszereda, 2002, pag. 69-70
Referitor la ”blaesus”, nu e vorba de o rostire defectuoasă a limbii maghiare, asta dacă mergem pe ideea că nu există limbi superioare și inferioare. De altfel, Zöld Péter remarcă despre maghiara vorbită pe plan local în Moldova: ”o vorbesc curat şi în simplitatea ei cea veche.”
Referitor la portul românesc nu cred că un popor are ”copyright” pe o anumită piesă de vestimentație. Urmăriți totuși costumul feminin ceangăiesc, în special cămașa, se poate ușor diferenția de zonele vecine. E mult mai înflorat. De asemenea, și catrința e altfel, și ”coarnele” de pe cap remarcate și de Iorga. Pe logica Dv., dacă românii de azi nu poarta toga romanilor nu se mai pot considera descendenții lor?
Chiar și astăzi, și multe persoane din Ungaria pot confirma, un ceangău din Moldova se înțelege cu unul care vorbește varianta modernă.
E vorba DE FONDUL LINGVISTIC COMUN, pe care însă, cu regret, în absența cunoașterii dialectului ceangău, nu aveți cum să-l înțelegeți.
Spuneați cumva că nu suntem noi, ceangăii, în stare să pronunțăm sunetele limbii maghiare??
Vă dau ca mostră o poezie scrisă în dialect ceangău de un poet din Săbăoani, pe numele său Lakatos Demeter (1911-1974):
FALUM
Ott, hul kunpanász kút banyhánd
büszkénd áll,
és hul pásztor lúza alatt
furulyál,
hul a csángúk magyar nyelvvel
szöszögnek,
ott, hul Árpád unokái
léteznek,
itt a régi szalmás házak
míg állnak,
hajikba virágval lyányak
kapálnak,
vesszűs kerteket míg lehet
vállalny,
tekenűcskékbe bubákat
míg látni;
tündér lyányakat a táncnál
fotával,
legíneket az ajkikand
nótával;
itt lyányoknál rózsa terem
arcikand,
két feér galamb mind táncol
mellikend;
itt, hul enberek szeretik
vörös bort,
ínekelve útand rúgják
űk a port,
„Szabúfalánál” szebb neve
nem lehet!
Meg is halok, lelkem innet
nem menhet!
(Országos Széchenyi Könyvtár Kézirattára – OSzK Fond 402/571, 576)
Sper că ați remarcat destule sunete neromânești în text.
P.S. Vă informez că despre teoria lui Dumitru Mărtinaș se vorbește, la paginile 184 și 185, în cartea elaborată sub redacția lui Cas Mudde, un politolog olandez.
Știți cum se numește cartea?
Vă spun eu: ”Racist Extremism in Central and Eastern Europe”, Routledge, London and New York, 2005
O seară bună!
Raspunsul meu il gasiti mai in fata, la „Maghiarizare si Romanizare”.
Domnul care si-a luat ca pseudonim un numar (de cod postal?) a uitat sa ne spuna ca in Codex Bandinus (adica la 1646) din cele aprox. 1200 de nume de familii 300 sunt romanesti, unele prezentand un fonetism specific graiului romanesc al romano-catolicilor moldoveni_ Cozocar, Cozan( in loc de Cojocar, Cojan). Tinand cont ca la 1741, episcopul de Bacau_Stanislaw Jezierski afirma ca numarul catolicilor din Moldova se ridica la 8000 , el dublandu-se la 1800(15200 persoane), crescand la 20250 peste doar trei ani si la 21307 in 1807(Hammer), la 24000 in 1808, la 45000 in 1830!(Raab), la 58829 in 1874 si la 77335 in 1902, deci avand o crestere absolut spectaculoasa (adica inzecindu-se intr-o suta cinzeci de ani!) datorita imigratiei masive din Transilvania, putem afirma fara frica de a gresi ca actuala populatie catolica a Moldovei nu mai este decat in foarte mica masura urmasa celei de la 1646. Deci , Dumitru Martinas nu se inseala si nici nu ne inseala atunci cand afirma acest lucru. Cat despre caracterul maghiar al populatiei maghiarofone din Transilvania, vreau sa va prezint , spre edificare, lista asa zisilor maghiari ce locuiau(unii mai locuiesc pe) o singura strada din asezarea minereasca a Baii Mari_ Tersanszki, Zelenszki,Bak, Loboda, Mayercsak, Stenczel, Weisz,Roth,Moravecz, Koblicska,Halinda, Schuman,Bob, Rusz, Marosan, Kotecz. Toti maghiari, din neam in neam! In legatura cu numele de Martin, pe care domnul cu numar de cod postal il declara maghiar, el exista si in onomastica romaneasca, insa se intalneste( in mod firesc) foarte frecvent la o populatie catolica , pastorita de niste preoti alogeni , ca sa nu zic maghiari. In incheiere, va citez din scrisoarea susnumitului episcop de Bacau adresata Congregatiei de Propaganda Fide_In toata Moldova numarul catolicilor nu sporeste decat prin catolicii care vin din Transilvania…si astfel, fiindca acesti catolici apartin stapanirii unguresti…moldovenii nu-i numesc catolici, ci unguri.
Bună seara!
Observ că a apărut un partener de dialog.
Mergem cu metodă de la o obiecție la alta.
1. Domnul V. G. se referă la Codex Bandinus. Numai ca aici subliniază bine ca doar câteva (dânsul zice 300) dintre numele de catolici moldoveni sunt românești. Restul sunt maghiare sau săsești. Îi dau doar câteva exemple din Codexul pe care îl am acum în față: Imre, Demö, Kis, Köse, Cserei, Roka, Lakatos, Szabo, Fazakas, Ferenczi, Bocska, Szöcs, Benke, Lazlo, Antal, Dobos, Farkas, Sipos, Mesterke, Csiko, Mate, Pataki, Balas, Görbe, Szekely, Istvanko, Orban, Veres etc.
Dacă cineva mai dorește și altele, Codexul are o listă de nume maghiare suficiente pentru toată lumea care cunoaște, bineînțeles, limba maghiară.
2. Domnul V. G. se referă la raportul episcopului polonez de Bacău Stanislaw Jezierski. Acesta zice așa: „În toată Moldova, numărul catolicilor nu creşte decât prin numărul catolicilor veniţi din Transilvania. Deoarece catolicii din Transilvania aparţin la stăpânirea maghiară … de moldoveni nu sunt numiţi catolici, ci unguri.”
Întrebare: de ce erau totuși numiți unguri? Chiar așa de naivi erau moldovenii? Eu îi știam altfel…
Dacă ne uităm la DEX vedem foarte clar DIFERENȚA DINTRE UNGUR ȘI UNGUREAN în limba română.
a) ÚNGUR ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria; maghiar.
b) UNGUREÁN, -Ă, ungureni, -ne, adj., s. m. 1. S. m. Denumire dată locuitorilor români originari din Transilvania (în special din Mărginimea Sibiului), care, practicând păstoritul transhumant, s-au stabilit în Muntenia și Oltenia, întemeind sate noi; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține ungurenilor (1), referitor la ungureni. 3. S. m. Numele unui dans popular; melodie după care se execută.
Dacă nu e suficient de clar ne vine în sprijin Nicolae Iorga, când vorbește despre ceangăi.
Sau și el e sub nivelul lui Dumitru Mărtinaș?? Să vedem…
„Cei cu frumoase porturi falnice s-ar părea că sunt Românii cei curaţi, pe când ceilalţi, car au pierdut orice gust pentru podoabă, ar fi cine ştie ce târgoveţi, ce mahalagii pierduţi prin aceste sate din marginea muntelui. Dar o batjocură sângeroasă a sorţii face să nu fie aşa: cei dintâiu, ÎNTREBAȚI, SE ZIC UNGURI (NU UNGURENI, ADICĂ ROMÂNI DIN ARDEAL); ceilalţi singuri se recunosc a fi Moldoveni, adecă Români. Cei dintâiu merg la bisericile catolice, bine ţinute şi înzestrate, cu o înţeleaptă organisaţie de căpetenii neadormite, cu preoţi cari-ş ştiu bine chemarea şi rostul; ceilalţi sunt ortodocşi de-ai noştri.”
Sursa: Nicolae Iorga, ”România cum era până la 1918”, vol. II (Moldova), apărută în 1940, pag. 181
”Legea singură şi aici îi ţine aşa de deosebiţi de români. Ea a păstrat desigur şi limba. Sunt copii care n-o ştiu mai deloc pe a nostră; femeile spun că învaţă româneşte numai pentru nevoia de a se înţelege când ies din cuprinsul satului. Râzând şi ghiontindu-se, o grupă de neveste tinere, strânse într-o colibă de pază, pe margenea lanurilor, spun că nu s-ar fi măritat cu un român, şi ele adaugă că acelea care ar face aşa ceva ar trebui să meargă cu dânsul în lume. EI SE SOCOTESC TOȚI UNGURI, NUMESC PE ROMÂNI OLÁH, şi unii dintre dânşii cred chiar că ţara e o Ţară Ungurească: întrebaţi mai de aproape, lămuresc că „Ţara Ungurească” e satul, dar că, încolo, e tot „Ţară Românească” (Oláhország). Ei sunt în cele mai strânse legături cu celălalt sat unguresc, destul de depărtat, al ţinutului Tecuci, şi vin totdeauna când este la dânşii hramul.”
(ibid., pag. 218-219)
”De aici vine şi cuvântul de: Ciangăi, pentru acei Unguri vechi cari au venit în Moldova de mult şi se deosebesc de ceilalţi Unguri din Secuime pentru că spun în loc de ş: s.”
Sursa: Nicolae Iorga, ”Istoria românilor pentru poporul românesc”, Editura Aşezământului Tipografic „Datina românească”, Vălenii de Munte, 1926, pag. 100
Vorbește Nicolae Iorga de o falie temporală în istoria catolicilor maghiari din Moldova???
Dimpotrivă, insistă pe ideea de CONTINUITATE.
La unele popoare funcționează teoria continuității, dar la altele nu?
3. Referitor la sporirea numărului de catolici în ultimele secole, corect! Sunt mult mai mulți decât înainte. Numai că ei vorbeau mai ales limba maghiară.
a) Charles Lagau, consul francez, în ”Notiță statistică asupra Moldovei”, apărută în 1828:
„Catolicii, al căror număr se ridică la aproape 24 000 și între care se numără doar 2 boieri, sunt în general țărani săraci, rămășițe din vechi colonii ungurești răspândite în 2 sau 3 ținuturi din Moldova. Au o biserică la Iași, unde serviciul divin este celebrat de misionarii din Ordinul Minoriților trimiși de la Roma. Acesta se află sub protecție aici.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, serie nouă, vol. II, Editura Academiei Române, București, 2005, pag. 352
b) Anton Wasniewski, preot catolic, în descrierea călătoriei sale efectuate în Bucovina și Moldova, în 1846:
„Pe lângă religia domnitoare, toate celelalte religii au deplină libertate și, din această pricină, în vremea de față se află în Moldova 48 064 de catolici, în cea mai mare parte unguri, așezați aici de mult și ocrotiți de curtea austriacă. Se află 23 de parohii, întinse fiecare pe câte zece, ba chiar și mai multe zeci de mile. Din timpurile cele mai depărtate, datoriile duhovnicești le săvârșesc la 80 de biserici și șase paraclise părinții franciscani și câțiva preoți de mir, trimiși din Ungaria pentru ungurii și secuii ce s-au așezat aici pe vremurile lui Sigismund, regele Ungariei la anul 1420. Pe dânșii îi ocârmuiesc patru vicari-decani, aceștia, la rândul lor, supuși vicarului și vizitatorului apostolic, cu reședința la Iași. Astăzi, vicar apostolic e Paul Sardi, episcop de Verona.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, serie nouă, vol. IV, Editura Academiei Române, București, 2007,pag. 641
c) Dominique Jaquet, episcop romano-catolic de Iași, în 1897:
”Majoritatea poporului credincios din eparhia mea este de limba maghiară. Moldova are un număr de 65.000 de suflete de catolici de origine maghiară. Cel puţin 45.000 dintre ei nu înţeleg altă limbă decât limba maghiară. În jur de 10.000 vorbesc româneşte, circa 15.000 sunt în perioada de tranziţie.”
Sursa: ”Assimilació vagy kivándorlás. Források a moldvai magyar etnikai csoport, a csángók modern kori történelmének tanulmányozásához (1860-1989)”, Teleki László Alapitvány Budapest, Erdélyi Múzeum Egyesület Kolozsvár, 2004, pag. 136-137)
4. Referitor la Baia-Mare.
Trecând peste faptul că toponimul ”Baia”, întâlnit și în Moldova, provine din maghiarul ”Bánya” (=mină), nu toate numele din lista prezentată de V. G. sunt nemaghiare. Se poate consulta dicționarul maghiar-român.
Bak = țap
Bob = fasole
4. Referitor la antroponimul Martin, da, se întâlnește la o populație aparținând spiritualității occidentale, cum este cea a ceangăilor maghiari la origine din Moldova.
Totuși, numele copiilor e ales de părinți și dacă părinții ceangăi au dat frecvent n trecut nume precum Martin, Margit, Ianoș, Erzsébet, Ferenc, István etc aveau de păstrat o memorie a țării din care au venit. Cine nu crede, să viziteze cimitirele din satele ceangăiești și să se uite la ce scrie pe cruci, sunt nume de botez diferite față de satele românești.
P.S. Cunoașteți dialectul ceangău al limbii maghiare? Multă lume își dă cu părerea și nu-l cunoaște.
Dacă răspundeți cu ”da”, avem multe de discutat.
Eu îl știu bine ca nativ al zonei.
Vom discuta concret pe cuvinte specifice și pe semnificația lor în lumina istoriei limbii.
Ce obiecții aveți la ceea ce a prezentat Mărtinaș?
Bună seara!
Tot etnici maghiari erau considerați ceangăii și relativ recent, de la cel mai înalt nivel oficial românesc.
Iată o mostră din ”Marele dicționar geografic al României”, din 1898.
Mostra începe chiar cu prezentarea de satul lui Dumitru Mărtinaș, Butea.
Ca o paranteză: probabil știți că vechiul nume al satului Butea era Miclăușeni. Acest toponim este de evidentă origine maghiară ”Miklósfalva”, adică ”satul lui Nicolae”.
E interesant să observăm cu atenție însăși structura numelui de familie ”Mărtinaș”.
– În primul rând, numele ”Martin” apare foarte rar la antroponimele românești. Îl găsiți din plin în onomastica maghiară, în orice carte de telefon ați căuta: Márton, Mártonos etc.
– În al doilea rând, diminutivul ”Mărtin” este foarte frecvent în satele ceangăilor de limbă maghiară, ca ecou al profundei devoțiuni a maghiarilor pentru Sfântul Martin, despre care se știe că s-a născut în Panonia. La români nu întâlniți acest cult.
– În al treilea rând, se vede clar procesul de românizare a acestui nume de familie, prin adăugarea sufixului românizant ”-aș”.
– În al patrulea rând, dacă vă uitați într-o listă cu nume de familie din acel sat, mai găsiți o sumedenie de situații similare.
Dacă vreți, vă trimit o listă cu nume de ceangăi românizate.
E o situație remarcată la nivel instituțional de un străin obiectiv, viceconsulul austriac din Iași, Stefan Lippert, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Revin cu documentul:
George Ioan Lahovary, membru al Academiei Române, în ”Marele dicţionar geografic al României”, apărut în 1898:
„Butea, sat în judeţul Roman, plasa Siretul-d.-s., com. Miclăuşani, pe malul stâng al râului Siret, aşezat pe o poziţie înaltă, spre sud de satul Miclăuşani şi la o depărtare de 2 km de el. Este reşedinţa comunei Miclăuşani şi satul cel mai populat din toată comuna. Are: 380 capi de familii, 391 contribuabili, 1744 locuitori, din cari 20 ştiu carte; 420 case. Această populaţie este socotită împreună cu acea din satul Liţca.
TOȚI LOCUITORII DIN ACEST SAT, 369 CAPI DE FAMILII SAU 1472 DE LOCUITORI, SUNT UNGURI.
Se lucrează rotăria, dulgheria, butnăria şi cojocăria. Are o biserică de zid. Formează cu satele Caracaşi, Fărcăşeni, Răchiteni şi Scheea o parohie catolică. Este legat cu oraşul Roman prin şosea”
Sursa: George Ioan Lahovari – Marele dicţionar geografic al României, volumul II, Editura Stabilimentului Grafic J. V. Socec, 1899, pag. 90
Pildeşti, com. rur., în jud. Roman, plasa Moldova, spre N.-E. de oraşul Roman, la 9 km de el şi la 10 km de reşedinţa plăşei, pe malul stâng al râului Moldova şi aproape de vărsarea pârâului Ciurlicul în el.
Populaţia comunei, în majoritate Unguri, e de 220 familii, sau 803 suflete, din care 218 contribuabili.
Are o biserică catolică şi o şcoală mixtă, care a fost frecuentată în 1899-1900 de 54 copii. Ungurii ţin de parohia catolică Săbăoani.
Despre satul Pildeşti vorbeşte o hotărnicie de la 21 iunie 1756, care ne spune că era moşie a mănăstirei Agapia.”
Sursa: George Ioan Lahovari – Marele dicţionar geografic al României, Volumul IV, Editura Stabilimentului Grafic J. V. Socec, Bucureşti, 1901, pag. 719
„Săbăoani, com. rur., în jud. Roman, plasa Moldova, spre N. de oraşul Roman, la 9 km de reşedinţa plăşei. Este aşezată pe platoul ce separă basinul Siretului de al Moldovei.
Are o populaţie de 2462 locuitori, în majoritate Unguri.
Este formată dintr-un singur sat Săbăoani. Are o biserică catolică de zid. Formează o parohie cu satele: Pildeşti, Leucuşeni şi Corhana. Şcoala, mixtă, a fost frecuentată în 1899-1900 de 115 copii.
Sunt 1739 vite mari cornute.
Se face bâlciu la 29 Septembrie.
Budgetul com. e la venituri de lei 7735 şi la cheltueli, de lei 7638.
Este legată cu oraşul Roman prin şosea.
Acest sat este cel mai mare centru de populaţie din judeţ, după oraşul Roman.
Există din vechime, căci un document din anul 1606, Maiu 12, de la Irimia Movilă zice că el a fost făcut danie de cătră acest Domn mănăstirei Secu împreună cu alt sat, Berendeşti. Acest document zice că acele sate, Săbăoani şi Berendeşti, erau drepte domneşti şi populate cu Unguri.”
(ibid., pag. 326)
„Tămăşeni, com. rur. și sat, jud. Roman, plasa Moldova, spre N. – N.-E. de oraşul Roman, la 9 km de el şi la 10 km de reşedinţa plăşei. E aşezată pe malul drept al râului Siretul, într-un loc jos.
Are o populaţie de 1060 suflete, compusă numai din Unguri; o biserică catolică, formând o parohie cu locuitorii Unguri din satul Sagna şi oraşul Roman; o şcoală mixtă.
Se face aci bâlciu la 24 August.”
(ibid., pag. 556)
”Tețcani, sat, în jud. Roman, pl. Moldova, com. Mircești, spre S.-V. de satul Mircești, pe șoseaua națională Roman-Fălticeni, așezat pe platoul ce separă basinul Moldovei de al Siretului. Are o populație, în majoritate Unguri, de 251 locuitori; o biserică catolică. Locuitorii Unguri țin de parochia catolică Ghirăești. Se face bâlciu la 20 August. Se numea în vechime Stețicani, după cum se vede din documentul din 1769, Aprilie 27, de la Duca Vodă.”
(ibid., pag. 597)
”Etnografia şi istoricul judeţului Bacău
„Locuitorii judeţului Bacău sunt, cea mai mare parte, Români. Găsim încă, printre sătenii agricultori, şi vechi coloni de origină maghiară, păstrând până acum limba lor şi religiunea catolică. Apoi, ca mai în toate judeţele ţărei, se află, printre locuitorii statornici, Evrei, Armeni şi Ţigani. Populaţiunea română se compune din Moldoveni, băştinaşi ai locului, şi din Mocani, veniţi mai de curând din Ardeal. Fiecare din aceste ramure îşi păstrează caracterele sale etnice, în aşa grad, că sunt sate întregi de sute de familii de Ciangăi, cari nu ştiu încă un cuvânt româneşte, spre exemplu în: Faraoani, Cleja etc.”
(ibid., pag. 178)
„Coloniştii Unguri se împart în două ramure: mai întâi, sunt numiţii Ciangăi (Czango Magyarok), cari din timpuri nememorate, poate chiar înainte de întemeierea principatului Moldovei, locuiesc basinul Siretului, pe malul drept şi se întind de la Lespezi, limita superioară a lor, până în dreptul Răcăciunilor, limita inferioară. La 1420, Sigismund, prinţul Transilvaniei, autoriză pe un număr mare de Saxoni şi de Szechleri să părăsească ţara. Emigranţii se stabilesc în Moldova, unde fură primiţi bine de Alexandru-cel-Bun. Ei fură împărţiţi în 9 parohii, sub autoritatea Episcopului catolic de Bacău. Parohiile germane în urmă au dispărut ori s-au contopit cu cele maghiare. Printre Ciangăi găsim mulţi cu nume nemţesc, ca Schuster, Muller, etc. Szechlerii (sau Săcuii) s-au aşezat prin Bacău, stabilind parohii la Faraoani, Călugăra (cu sucursale la Bacău şi Baraţi), Grozeşti (cu sucursale la Trotuşul şi Ocna).
Sub raportul vorbirei lor, ei se deosibesc printr-aceea, că nu pot pronunţa ş şi c, ci rostesc, de pildă: se în loc de ce, şi si în loc de şi.
Alţi Unguri sau Săcui, veniţi în Moldova, veniţi în Moldova pe la jumătatea secolului XVII-lea şi prin al XVIII-lea, s-au aşezat pe moşiile vecinaşe cu Transilvania, pe valea Trotuşului şi prin ale afluenţilor lui în dreapta.”
(ibid., pag.174)
„Cleja, sat, judeţ Bacău, plasa Bistriţa-d.-j. Este reşedinţa comunei cu acelaşi nume. E situat pe pârâul Cleja. Are o populaţie de 384 capi de familie, sau 1342 suflete, toţi Unguri. Are 2 biserici: una ortodoxă, în stare de ruină, fondată la 1847 de Iorgu Anastasiu, şi a doua, catolică, făcută de locuitori la 1811, şi în care slujeşte 1 preot.”
(ibid., pag. 522)
„Faraoani, sat, jud. Bacău, pl. Bistriţa-d.-j., reşedinţa comunei cu acelaşi nume, pe valea Bancea şi dintre pâraiele Valea-Mare, Cleja şi pe podişul format de dealul Bitcheşul. Are o şcoală; o biserică catolică, clădită de locuitori la 1700; 3 cârciumi.
Sunt 369 familii, sau 1508 suflete, toţi Unguri.”
Sursa: George Ioan Lahovari – Marele dicţionar geografic al României, Volumul III, Editura Stabilimentului Grafic J. V. Socec, 1900, pag. 325
Mai sunt și prezentări ale altor sate de ceangăi.
Să înțelegem că teoria lui Dumitru Mărtinaș se ridică deasupra tuturor acestor păreri pe care vi le-am expus?
A știut acest mai multe despre Moldova și relațiile sale etnice decât: Dimitrie Cantemir, Nicolae Șuțu, I. A. Candrea, Alexandru Ciorănescu, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Vasile Goldiș, Radu Rosetti, Al. Philippide, Romulus Cândea, Gheorghe Năstase, Mircea Eliade, P. P. Panaitescu, Octav Lecca, Constantin Giurescu, Ion Simionescu, Victor Tufescu, Gheorghe Brătianu, Romulus Todoran, Alexandru Graur, Marius Sala, Lucia Wald, Victor Spinei, Șerban Papacostea, Mircea Ciubotaru etc?
Dar Martin – Mos Martin (ursul) de unde vine?
De căutat pe Wikipedia sau în orice carte de telefon din România: cam câți au numele mic Martin? Așa de curiozitate…
Apoi de cercetat matricolele cu nume ceangăiești. Recomand Codex Bandinus (1646) – secțiunea cu numele de familie.
Detalii mai multe la adresa:
https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_(name)
P.S: cât de des vedeți urși în viața de zi cu zi?
Altceva întrebam. Ati afirmat ca Martin e de origine maghiara. Si voiam sa stiu cum a ajuns acest nume să-l denumească pe urs in povesti sau in limbajul copiilor, având in vedere ca nu este un nume specific romanilor. Cum a fost preluat din maghiara.
Dacă vă uitați cu atenție, nu am spus că e de origine maghiară. El apare, în schimb, foarte frecvent în spațiul maghiarofon, inclusiv al ceangăilor. Țineți cont de religia romano-catolică, de spațiul cultural occidental în care Sfântul Martin a fost și este și acum venerat. Asta din cauză că, deși născut în Pannonia, a activat pe teritoriul actualei Franțe. În BOR nu e cazul.
Referitor la denumirea populară a ursului, e posibil să fi fost împrumutată de la maghiari. Nu știm sigur. Și numele Woody, de exemplu, e frecvent folosit în România pentru ciocănitori și nu e românesc deloc.
Nu se poate spune că niciun român nu are acest nume, dar, chiar dacă uneori el mai apare, e ca nume de familie. Pe de altă parte, la ceangăi apare ca nume de botez, ceea ce e o diferență.
Chestia cu Woody de unde ați mai scos-o?
Bună ziua!
Spuneți că misionarii catolici „consemnează etnicitatea românească a majorității catolicilor din Moldova”
Iată câteva consemnări.
Sunt sigur că veți spune că ei confundau noțiunea de „catolic” cu cea de ”maghiar”.
Ei bine, eu am cercetat cu atenție și am văzut că misionarii nu pun acest semn de egalitate.
Urmăriți documentele, se vede cum pentru iezuiți, de exemplu (călugări cu multă școală, capabili să separe ideea de religie de cea de națiune), CATOLICII MOLDOVENI SUNT FIE MAGHIARI, FIE SAȘI, FIE SECUI.
De ce nu se zice că ar fi români?
Urmăriți al doilea document, misionarul Johannes Künig îi plasează pe români într-o categorie complet separată.
Există și opinii ale unor călători obișnuiți, nu neapărat misionari.
1..Relaţia primei misiuni iezuite în Moldova, apărută la Roma, în 1588
„În toată ţara sunt cam 15 oraşe în care, ca şi în satele din apropiere,se află UNGURI ȘI SAȘI, dar cea mai mare parte a lor [a moldovenilor] este fără carte şi aproape fără nicio cunoştinţă.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române, capitolul Relaţia primei misiuni iezuite în Moldova, volumul III, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 284
2.Johannes Künig, misionar iezuit, către Claudiu Acquaviva, generalul iezuiţilor, în 1588:
„Locul desemnat pentru reşedinţa Colegiului iezuit propus spe înfiinţare să fie oraşul Cotnari, unde locuiesc mulţi unguri, dar şi mai mulţi saşi germani…
În această provincie a Moldovei oamenii sunt de diferite rituri şi religii. În primul loc se situează românii, care au un mare număr de biserici şi mănăstiri, patriarhi, mitropoliţi, episcopi şi preoţi. Urmează armenii, care dispun de biserici separate de cele ale românilor. În al treilea rând sunt UNGURII ȘI SAȘII… veniţi din Transilvania vecină…
Avem greutăţi pentru faptul că nu avem un preot maghiar. PENTRU COMUNICAREA CU UNGURII ne folosim de călugărul ungur Gyulai Márton ca tălmaci la botezuri şi căsătorii, la interpretarea predicilor.”
(traducere din limba latină)
Sursa: Moldvai Csángó-Magyar Okmánytár, vol. I, Magyarságkutató Intézét, Budapesta, pag. 87-88
3.Bernardino Quirini, episcop catolic de Argeş şi Bacău, în ”Relaţia fratelui Bernardino Quirini, călugăr franciscan episcop de Argeş în provinciile Moldova şi Valahia, despre afacerile episcopatului său, făcută Sanctităţii Sale Papa în anul 1599”:
„Am vizitat oraşul şi biserica din Bacău, care mi-a fost desemnată de Scaunul Apostolic ca biserica mea episcopală […] În această biserică am slujit Liturghia pontificală, am pus să se predice în fiecare sărbătoare în limba maghiară, TOȚI LOCUITORII FIIND UNGURI. […]
Citat original:
„In questa ho cantata messa Pontificale, ho fatto sermoneggiar ogni festa, IN LINGUA HUNGARICA”.
Am vizitat oraşul Baia, care are aproape 3 000 de cămine. Am găsit numai 63 de familii de catolici şi cam 316 de suflete, UNGURI ȘI SAȘI DE NEAM. […]
Sursa: Călători străini despre Ţările Române, capitolul Bernardino Quirini, volumul IV, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, pag. 38
Am vizitat de asemenea oraşul Trotuş în care sunt cu totul 3 500 de familii de UNGURI ȘI SAȘI. […]
(ibid., pag. 39)
Am vizitat de asemenea oraşul Roman, de aproape 400 de familii, dintre care sunt numai 25 de familii de romano-catolici cu 138 de suflete, DE NEAM UNGURI ȘI SAȘI. […] Am vizitat de asemenea târgul Săbăuani şi satele Berindeşti, Tămăşeni, Lucăceşti, Adjudeni şi Lucăceni şi încă altele vecine, în care am găsit pe toţi locuitorii catolici, DE NEAM UNGURI, în număr de 300 de familii, cam 1 400 de suflete.
(ibid., pag. 42)
4.Andrei Bogoslavic, în ”Relaţie despre Moldova”, apărută în 1623
„În Moldova, ţară a sultanului otoman, se află printre alte oraşe, unul numit Bacău; aici este o mănăstire a călugărilor noştri, cu o biserică închinată Sfântului Francisc; în acea mănăstire locuieşte episcopul de Bacău, călugăr din ordinul nostru, împreună cu alţi călugări; aici sunt o sută şi mai bine de case de UNGURI CATOLICI, dar case sărace.
Alte o sută de case sunt de greci schismatici, având biserica lor cu preot.
În afara oraşului sunt două sate care ţin de sus-numita noastră mănăstire, astăzi prefăcută în întregime în episcopie, cu un număr de 86 de case, tot de UNGURI CATOLICI.
Sursa: Călători străini despre Ţările Române, capitolul Andrei Bogoslavic, volumul V, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pag. 5
5.Paolo Bonnicio (Bonici) din Malta, în ”Scrisoare către vicarul patriarhal al Orientului, Giovanni din Frata”, în 1630
“Să ştie Sfinţia Voastră mult cinstită că la Iaşi unde este reşedinţa domnului, sunt cam 50 de case de UNGURI CATOLICI. Preot nu au şi este o biserică ruinată.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române, capitolul Paolo Bonnicio, volumul V, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pag. 16
6. Niccolo Barsi, în ”Nouă şi adevărată povestire a călătoriei făcute de Niccolo Barsi din Lucca, din anul 1632 până în 1639, în ţinuturile tătarilor, cerchezilor şi abbazilor şi în Mingrelia, în care se povestesc multe întâmplări stranii şi ciudate date la lumină”, apărută între 1633-1639
„Ia seama, însă, cititorule, că în această ţară, măcar că aparţine sultanului, sunt multe biserici catolice. În oraşul Cotnari sunt trei; în oraşul Suceava, două; la Baia, una; la Piatra Neamţ, una; la Bacău, două. Aici îşi are reşedinţa sa episcopul catolic, care acum este un dominican – şi la Trotuş, una. În toate aceste oraşe locuiesc moldoveni schismatici, PRECUM ȘI GERMANI ȘI UNGURI, CATOLICI şi aici este graniţa spre Transilvania. Mai e şi oraşul Roman numit astfel de la Roma (!), primii întemeietori ai acestuia fiind romanii. Acest oraş este aşezat lângă un râu numit Moldova. Locuitorii sunt toţi moldoveni şi armeni schismatici, afară de şapte case de catolici de-ai noştri. La cinci mile depărtare de acest oraş am văzut cinci sate [[Tămăşeni, Adjudeni, Săbăoani, Lecuşeni şi Solonţ] toate de unguri catolici şi în acestea se găsesc două biserici, în care slujeşte un călugăr dominican.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române, capitolul Niccolo Barsi, volumul V, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pag. 75
7. Benedetto Emanuele Remondi din Milan, în ”Misiunea sa în Moldova”, apărută în 1636:
”Plecând apoi din Cotnari, am ajuns, după o cale de o zi, la un sat mare, numit Săbăuani, unde am găsit o biserică de a noastră clădită din piatră, care însă n-are odăjdii. Aici, socotind împreună şi alţi unguri catolici care locuiesc într-un sat vecin, am găsit vreo 80 de case de unguri de rit roman; ei ţin acum un preot care foloseşte odăjdiile bisericii noastre din Roman, un oraş aşezat pe malul râului Moldova. Biserica din acest oraş e clădită din piatră şi sunt aici 10 familii de SAȘI ȘI UNGURI CATOLICI îngrijiţi în nevoile lor sufleteşti de acelaşi preot ungur, care locuieşte în cea mai mare parte a anului la Săbăuani.
Din oraşul Roman, trecând râul Moldovei, m-am dus în alt oraş, ce se cheamă Bacău, la o depărtare de patru leghe, unde am găsit două biserici de ritul nostru: una de piatră, care serveşte de reşedinţă episcopală şi cealaltă de lemn, în vecinătatea căreia obişnuia mai înainte să stea parohul catolicilor, care îşi face acum slujba la biserica episcopală. Se află aici vreo 40 de familii de UNGURI CATOLICI, care ţin un preot şi păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru neputincioşi.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române, capitolul Benedetto Emanuele Remondi, volumul V, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pag. 96
8. Bartolomeo Bassetti, în ”Scrisoare către cardinali”, apărută în 1642:
„A sosit aici la Iaşi preotul Paulo Bellino, maghiar, om în vârstă de 42 de ani, meşter în toate ştiinţele şi bun teolog. E născut din părinţi calvini şi ajungând el la credinţa catolică, cum principele Transilvaniei voia să pună mâna pe el, a fugit în părţile Turciei unde a servit câţiva ani, şi după scrisorile pe care i le-au dat părinţii iezuiţi a avut o recoltă bogată în acele părţi, a fost pârât la paşă că ar fi spion, şi a fost silit să fugă şi a venit în această provincie. I-am dat parohia aceasta [Iaşi] ca să slujească la ea, el îşi face slujba sa cu sârguinţă, numai că ACEȘTI UNGURIsunt săraci şi nu pot să-l întreţină. Mi se pare că ar fi bine (şi de cel mai mare folos pentru toţi aceşti bieţi maghiari) să fie făcut misionar, şi să i se dea întreţinerea ca nouă celorlalţi, căci va face mai mult acesta decât noi toţi misionarii, cunoscând limba maghiară, şi ÎN ACEASTĂ PROVINCIE SUNT MAI TOȚI CATOLICII UNGURI etc.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române, capitolul Bartolomeo Bassetti, volumul VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1980, pag. 53
9. Petru Deodatus Baksic, în ”Vizitarea apostolică a Moldovei”, 1641:
„19 septembrie 1641.
Am vizitat satul Săbăoani aşezat în câmpie la poalele unui deal. […] Sunt 130 de catolici pentru Împărtăşanie şi 29 de copii UNGURI. […] Mai ţin de această biserică de la Săbăoani şi se află în grija acestui paroh anumite sate vecine care aproape toate au drepturi în această biserică, şi la sărbătorile mari vin aici din toate satele pentru a asculta slujba. […] Primul sat este Răchiteni unde după cum mi-a spus preotul, sunt 150 de suflete pentru Împărtăşanie şi 45 de copii. În sat nu au biserică şi nici măcar cele de trebuinţă pentru slujbă şi SUNT DE NEAM UNGURI.”
10. Marcus Bandinus, arhiepiscop de Marcianopolis, în ”Codex Bandinus”, scris în 1646:
Citat original:
„Ias
[Populus:]„Nos hic sumus nati, educati, et aliqui nostrum octuagesimum, numerant annuum, ita nos accepimus, ita vidimus, ita Parentes nostri nobis narrarunt, quod fundus iste Ungarici populi a condita hac civitate, quando habere potuit Parochus hunc locum inhabitabit, neque ulli morhoc in controversiam venit, nisi a tempore Alexandri Vajvodae, cui a consiliis fuit quidam graecus nomine Baptista.”
„Ipsi Ungarum illum sacerdotem qui Illustrissimae Celsitudini ante triduum se praessentavit, quem in suam protectionem clementer admisit, ipsi inquam illum Ungarum Sacerdotem, volebant audire concionantem.” (ibid., pag. 90)
Traducere:
Noi aici suntem născuţi, crescuţi şi unii din noi sunt în vârsta de 80 de ani, noi aşa am apucat, aşa am văzut, aşa ne povestesc părinţii noştri, că acest aşezământ încă de la întemeierea acestei cetăţi a fost al poporului unguresc; când a putut să aibă un paroh, acela a locuit locul acesta, că niciodată nu li s-a contestat acest drept decât din timpul lui Alexandru Vodă, care avea în sfatul lui pe oarecare grec cu numele Baptiste.”
„Poporenii ardeau de dor să audă predicând pe acel sacerdot ungur, care acum trei zile fu prezentat Măriei Voastre, pre care l-aţi primit cu milostivire sub protecţiunea Măriei Voastre.”
11. Vlas Koicevic, în ”Vizitaţia apostolică în Moldova din anul 1661”, apărută în 1661:
„Bacău. UNGURI CATOLICI sunt 326. De acest paroh ţin satele Paşcani, Valea Seacă, Trebeş, Fântânele, Faraoani… care îşi au capela lor. Toţi aceşti UNGURI CATOLICI sunt în număr de 421 de suflete, dar nu mai au paroh în vremurile din urmă.[…] Toţi aceşti unguri, catolici, câţi sunt în această provincie, FOLOSESC LIMBA MAGHIARĂ, şi-şi au dascălii lor sau trăgătorii clopotelor, care la procesiunile publice precum şi în biserici ţin predici ungureşti, citesc Evanghelia şi învaţă pe copii.
Trotuş – UNGURI CATOLICI au mai rămas – fiindcă sunt şi aproape de Ungaria – dar puţini: 121 de suflete.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române, capitolul Vlas Koicevic, volumul VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1980, pag. 139
12.Alexandre-Maurice Blanc de Lanautte, conte d’Hauterive, în ”Călătorie în Ţara Românească şi Moldova”:
“În Moldova sunt 15 până la 16000 de catolici sub jurisdicţia episcopului
de Bacău şi puşi sub păstorirea directă a unei duzini de preoți italieni…, ce–şi petrec aici cam nouă ani.
MAJORITATEA CATOLICILOR SUNT UNGURI, refugiaţi aici de mai bine de două secole şi care şi-au păstrat moravurile deosebite de cele ale localnicilor.”
Sursa: Călători străini în Ţările Române, vol. X, partea I, Editura Academiei Române, Bucureşti, pag. 693
13. Baltazar Hacquet (medic şi naturalist), în relatarea primei sale călătorii în Moldova, efectuată în 1788:
„După trecerea râului Moldova, am ajuns în ţinutul Neamţ care e numit de moldoveni ţara ungurească, din cauza MULTOR SECUI ȘI UNGURI din Transilvania ce locuiesc acolo.”
Sursa: Călători străini în Ţările Române, vol. X, partea a II-a, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001, pag. 839
14. Charles Lagau, consul francez, în Notiță statistică asupra Moldovei, apărută în 1828:
„Catolicii, al căror număr se ridică la aproape 24 000 și între care se numără doar 2 boieri, sunt în general țărani săraci, rămășițe din VECHI COLONII UNGUREȘTI răspândite în 2 sau 3 ținuturi din Moldova. Au o biserică la Iași, unde serviciul divin este celebrat de misionarii din Ordinul Minoriților trimiși de la Roma. Acesta se află sub protecție aici.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, serie nouă, vol. II, Editura Academiei Române, București, 2005, pag. 352
15. Anton Wasniewski, preot catolic, în descrierea călătoriei sale efectuate în Bucovina și Moldova, în 1846:
„Pe lângă religia domnitoare, toate celelalte religii au deplină libertate și, din această pricină, în vremea de față se află în Moldova 48 064 de catolici, în cea mai mare parte unguri, așezați aici de mult și ocrotiți de curtea austriacă. Se află 23 de parohii, întinse fiecare pe câte zece, ba chiar și mai multe zeci de mile. Din timpurile cele mai depărtate, datoriile duhovnicești le săvârșesc la 80 de biserici și șase paraclise părinții franciscani și câțiva preoți de mir, trimiși din Ungaria pentru ungurii și secuii ce s-au așezat aici pe vremurile lui Sigismund, regele Ungariei la anul 1420. Pe dânșii îi ocârmuiesc patru vicari-decani, aceștia, la rândul lor, supuși vicarului și vizitatorului apostolic, cu reședința la Iași. Astăzi, vicar apostolic e Paul Sardi, episcop de Verona.”
Sursa: Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, serie nouă, vol. IV, Editura Academiei Române, București, 2007,pag. 641
16. Johan Daniel Ferdinand Neigebaur, în ”Descrierea Moldovei și a Țării Românești”, publicată în 1854:
„Ținutul Bacău se află între precedentul și ținuturile Neamț, Tutova și Transilvania; are 5 plăși cu 44 sate și 3 orașe. Capitala este Bacău, pe Bistrița, unde se face un însemnat negoț de cereale cu portul Galați. Orașul Moinești este neînsemnat, iar Ocna este cunoscut datorită însemnatelor sale saline, în care sunt trimiși toți tâlharii la muncă forțată. ÎN ACEST ȚINUT SE AFLĂ MAI MULTE SATE UNGUREȘTI AI CĂROR LOCUITORI SUNT DE RIT CATOLIC; CEI MAI MULȚI DIN CEI 60 000 DE CATOLICI, CARE TRĂIESC ÎN MOLDOVA, APARȚIN ACESTOR SATE.”
Sursa: Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, serie nouă, vol. 4, Editura Academiei Române, București, pag. 251
17.James William Ozanne, angajat al Consulatului Britanic din București, în ”Trei ani în România”, apărută în 1878:
„Nu pot încheia capitolul fără să amintesc alte două categorii cu mare căutare în casele boierești, anume secuii și albanezii. Secuii din Transilvania fac parte din neamul lui Attila și al hunilor săi, fiind recunoscuți drept frați de populația maghiară predominantă.
Numai în Moldova locuiesc aproape 50.000 DE SECUI, NUMIȚI CEANGĂI, stabiliți mai ales în județele Roman, Bacău și Iași. Aceștia sunt refugiați, însă nu au renunțat la credința romano-catolică și nu se căsătoresc cu autohtonii. Preoții lor sunt italieni. În afară de ei, mai sunt secuii din orașe, care, plecând din Transilvania pentru o bucată de vreme, lucrează ca surugii sau rândași și se întorc acasă după ce au strâns ceva bani. Femeile lor își găsesc de lucru tot în sectorul domestic. Bărbații sunt certăreși și adesea mari bețivi, dar tari ca fierul și pregătiți pentru orice încercare.”
Sursa: James William Ozanne – ”Trei ani în România”, Editura Humanitas, București, 2015, pag. 58-59
18. Wilhelm de Kotzebue – ”Din Moldova. Descrieri și schițe”, publicată în 1860:
„Dincolo de Trotuș drumul seamănă la început destul de bun; pe amândouă părțile sunt căsuțe țărănești foarte plăcute cu grădinițele pline de porumb și de pomi roditori; pe coasta dealurilor se ridică chiar și vie, și te prinde mirarea, cum cărăușii din Ocna nu vor să-și închirieze caii pentru drumul acela.[…]
După cele dintâi două ceasuri (șase ceasuri ține tot drumul, șase ceasuri pentru o poștă!) dai de-un sat mic și sărăcăcios LOCUIT DE UNGURI, ale căror case prăpădite sunt presărate unele dincolo de apă și altele agățate ca cuiburi de rândunele pe pripoare. […] Figurile rugătoare ale copiilor erau mai expresive decât SUNETELE LIMBII UNGUREȘTI PE CARE NU LE PRICEPEAM, și comoara noastră botanică se făcu în puține minute foarte însemnată.”
Sursa: Wilhelm de Kotzebue – Din Moldova. Descrieri și schițe (traducere din limba germană), G. Haimann, librar-editor, București, 1884, pag. 75
Trebuie văzut în ce măsură are dreptat și Mărtinaș. Există un comentariu al lui Mărtinaș cu privire la mărturii de genul celor de mai sus. Mărtinaș nu neagă existența unor etnici maghiari printre catolicii din Moldova. E de presupus că numărul acestora a fost mai mare în vechime. Este nevoie de o lectură critică a lucrării lui Mărtinaș, de văzut dacă demonstrația sa este deficitară. Eu nu i-am găsit niciun defect.