Apocalipsa Nucleară ar crea terenul perfect pentru Noua Ordine Mondială
DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ / OPINII / Publicat: Joi, 28 aprilie 2022, 17:10 / 12 comentarii
În paralel cu războiul cu Rusia din Ucraina, Occidentul pregătește războiul cu China și transformarea NATO în Jandarm al Globalizării.
Ministrul de Externe britamnic a făcut o serie de dezvăluiri incredibile, care au fost expediate cu discreție sau băgate direct sub preș de autocenzura presei mondiale.
Șefa diplomației de la Londra, Liz Truss, a declarat că principiul apărării colective, pe care se bazează NATO, trebuie să devină un principiu global de Securitate și Economic.
Cu ocazia Banchetului de Paști dat de Primarul Londrei, Truss a afirmat că, după invazia Rusiei în Ucraina, noile reguli ale geopoliticii ar trebui să permită NATO să încheie alianțe de apărare peste tot în lume.
Truss a explicat că acțiunile globale ale NATO trebuie să fie inclusiv preventive:
„Vreau să spun că NATO trebuie să aibă o perspectivă globală, gata să facă față amenințărilor mondiale. Trebuie să ANTICIPĂM (s.n.) amenințările din zona India-Pacific, colaborând cu aliați precum Japonia sau Australia pentru a garanta apărarea Pacificului.”
Truss nu a deslușit dacă „anticiparea amenințărilor” conferă NATO și dreptul la „lovituri preventive”, conformdoctrinei apărării preventive apărute după 11 septembrie 2001.
Însă garanțiile de securitate militară globală nu sunt suficiente, crede oficialul britanic. După modelul NATO, care să își asume rolul de Jandarm Global, este nevoie și de o Poliție Economică Mondială.
În viziunea lui Truss, cu acest rol trebuie însărcinat G7, care să își asume „apărarea colectivă a prosperității noastre”.
Amintim că din G7 fac parte: Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Canada și Japonia.
Cu aceeași ocazie, șefa diplomației britanice a lansat un mesaj înfierbântat, lejer isteroid, către Occident, cerându-i să se implice cu și mai multe arme în Războiul din Ucraina:
Un apel alcătuit parcă din citate inspiraționale împrumutate de la Zelenski:
„Este vremea pentru curaj, nu pentru prudență… Arme grele, tancuri, avioane – scotociți prin rezerve, măriți producția, trebuie să facem asta! Războiul din Ucraina este războiul nostru – este războiul tuturor, deoarece victoria Ucrainei este un imperativ strategic pentru noi toți.”
*
Pandemia COVID a fost pretextul perfect pentru ca planul forțelor globaliste de a institui o Nouă Ordine Mondială să avanseze cu o agresivitate și o rapiditate fără precedent.
Niciodată în istorie un număr atât de mare de oameni de pe întreaga planetă nu au fost deposedați într-un timp atât de scurt de drepturile lor cele mai elementare.
Niciodată în istorie diferențele dintre țările considerate libere și dictaturile cele mai sinistre nu au fost șterse cu o asemenea iuțeală.
Niciodată în istorie civilizația umană nu a părut mai aproape de marile distopii ale lui Orwell și Huxley.
Dispariția COVID din Occident (foarte probabil, una temporară) nu trebuie să înșele pe nimeni: în cei doi ani de teroare s-au pus semințele unor proiecte care germinează deja și ale căror efecte toxice nu vor întârzia să apară.
Un astfel de exemplu este Identitatea Digitală Europeană.
Sau „Tratatul global pentru sănătatea oamenilor, animalelor și planetei”, avându-l pe Klaus Iohannis printre inițiatori.
Toate aceste coșmaruri care urmăresc să ducă controlul asupra individului la un nivel nemaivăzut se bazează pe un principiu comun: „binele public”. Nimeni nu are dreptul să se opună „binelui public”.
Idealurile generoase au fost întotdeauna deghizări perfecte pentru cele mai oribile atrocități. În numele Libertății, Egalității și Fraternității s-au vărsat valuri de sânge.
*
Din cauza disensiunilor dintre cercurile globaliste în privința modului în care trebuia continuată Marea Resetare, asistăm acum la ciocnirea a trei mari poli de putere – Occidentul (SUA+Marea Britanie+ UE+Australia+Japonia), Rusia și China – fiecare urmărind să își impună, cu orice preț, propria sa viziune globalizantă.
O Nouă Ordine Mondială prin care să domine planeta.
Fiecare dintre cei trei poli de putere are propriul model de dictatură – unul mai sinistru decât altul – cu care caută să blagoslovească lumea.
Războiul din Ucraina, „războiul nostru”, cum îi spune Truss, este mijlocul prin care Occidentul speră să își elimine rând pe rând adversarii.
Rusia, mai întăi, și apoi China.
(Șefa diplomației de la Londra a vorbit explicit de apărarea de către NATO a zonei India-Pacific, inclusiv a Taiwanului. )
De asemenea, Războiul din Ucraina are și rolul de fitil pentru detonarea în lanț a altor crize mondiale gravisime: energetică, alimentară, a lanțurilor de aprovizionare, a proprietății…
Acest șir de deflagrații devastatoare va pregăti ruinele necesare pentru a „reconstrui la loc mai bine” (Build Back Better), deviza Marii Resetări.
De aceea, Războiul din Ucraina este atât de bizar: nimeni nu pare să dorească pacea, ci prelungirea cât mai mult a conflictului. Pentru a da răgazul necesar tuturor acestor crize să își producă efectele nimicitoare. Noua Ordine Mondială are nevoie de un teren arat ca în palmă.
*
Molipsită de exaltarea șefului său, Boris Johnson, ministra britanică s-a lăsat luată de val. A dezvăluit o halcă neașteptat de mare din noile planuri ale Marii Resetări.
Atât Consiliul de Securitate al ONU cât și G20 au devenit inoperante, se plânge Truss, din cauza prezenței în ele a Rusiei și Chinei.
Prin urmare, aceste țări trebuie ocolite pentru ca Occidentul să își poată impune voința. Altfel zis, Occidentul trebuie să reconfigureze Dreptul Internațional în interes propriu.
Oricât de infierbântată ar fi Truss și alții ca ea, este evident că nu îi trece nici o clipă prin căpșorul blond că Xi Jinping va sta cu mâinile în sân. Așa cum nu a făcut-o nici Putin.
După ani de zile în care China a fost lăsată să-și facă mendrele în zona India-Pacific, unde a ajuns să declare practic cel mai important culoar comercial maritim al lumii ca făcând parte din apele sale teritoriale, unde a construit insule artficiale pe care a plasat baze militare, față de care Occidentul a opus doar o rezistență flască, acum va fi somată să dea înapoi. Să își strângă frumușel rachetele din Arhipelagurile Spratly și Paracel și să se ducă să se joace la scara ei.
Nu e greu de ghicit ce se va întâmpla în realitate.
Ca și Rusia, China nu va da înapoi. Ațâțată, ca și Rusia, China va reacționa agresiv. Ca și Rusia, China va sări să își apere teritoriile „sale” – Taiwanul și Marea Chinei de Sud.
Ca și Rusia, China nu va accepta să fie dată la o parte din marile foruri decizionale, cum sunt acum Consiliul de Securitate și G20.
China, mai mult ca Rusia, are tradiții imperialiste milenare și o concepție mesianică despre rolul său în lume.
Realitatea teribilă pe care Truss o dezvăluie de fapt în discursul său de Paști este că, după Războiul cu Rusia din Ucraina, Occidentul pregătește Războiul cu China.
Acest lucru ar anula orice reticențe dintre Rusia și China de a se alia fățiș. Cu atât mai mult cu cât Rusia are interese mari și în zona asiatică.
Așadar Occidentul față în față cu un bloc militar China-Rusia.
*
Criza rachetelor cubaneze din 1962 a fost o joacă: niciodată omenirea nu a fost mai aproape de un război nuclear ca acum.
Globaliștii sunt hotărâți să-și ducă până la capăt Jocul demonic de-a Dumnezeu.
Apocalipsa nucleară pare să reprezinte distrugerea ideală pentru Build Back Better.
Planeta nimicită ca în palmă și presărată cu cenuși radioactive – lumea creată de Dumnezeu distrusă total – iată terenul perfect pe care Diavolul să-și construiască Împărăția.
Regatul lui NOM: Noua Ordine Mondială.
FRAUDA ELECTORALĂ FRANCEZĂ FACE 2020’ul AMERICAN DE RUSINE
– S-au găsit milioane de buletine de vot Le Pen nenumărate
Dacă ai crezut că alegerile din SUA din 2020 au fost deteriorate/alterate, nu este nimic în comparație cu alegerile false care tocmai au avut loc în Franța.
Emmanuel Macron, fost bancher Rothschild și „Tânărul Lider Global” al Forumului Economic Mondial, ar fi fost încoronat „învingător”, dar milioane de alegători Le Pen și-au pierdut buletinele de vot și drepturile duminică.
În Franța, dacă un buletin de vot este deteriorate/alterat, acesta nu poate fi exprimat. Așa că instituția politică, care este disperată să-l instaleze pe Macron în funcție pentru încă cinci ani, a aranjat distrugerea/alterarea a milioane de buletine de vot Le Pen.
În urma unui scenariu ciudat de asemănător de la ultimele alegeri prezidențiale din Franța din 2017, dovezile care circulă pe Twitter arată aceeași problemă care s-a ridicat la acea vreme – buletinele de vot deteriorate/alterate.
În 2017, UK Daily Mail a raportat că au existat 4,2 milioane de „buletine deteriorate/alterate” raportate de autoritățile electorale, un număr enorm într-un scrutin în care au votat un total de 36 de milioane de persoane.
Un buletin de vot alterat este un buletin de vot care are semne străine pe el, este deteriorate/rupt deci inacceptabil și nu poate fi numărat. În mod obișnuit, buletinele de vot alterate în SUA nu depășesc 1%.
În 2017, raportul Regatului Unit a presupus că 4,2 milioane de oameni din Franța și-au stricat propriile buletine de vot, speculând că:
„Se estimează că un record de 12% dintre alegătorii francezi și-ar fi stricat buletinele de vot – aparent descurajați de ambii politicieni [Macron și Le Pen], care nu sunt membri ai partidelor de classement.”
Rapoartele UK Guardian: „Numărul de voturi stricate/alterate și rata de abținere au fost, de asemenea, alarmant de ridicate”. Dar nu sunt disponibile un număr exact de voturi stricate.
De ce autoritățile nu vor elibera numărul de voturi stricate?
Stephen Lendman relatează că în 2017:
„Doar buletinele de vot ale lui Le Pen au apărut deteriorate sau distruse, niciunul pentru Macron”.
Lendman spune că se pare că Macron a câștigat din nou „in moda veche”.
Ca și astăzi, numele lui Le Pen este prefațat în mod constant cu descriptorul „extrema dreaptă”, chiar dacă Macron scapă de orice descriptor prejudiciabil. Cu toate acestea, Le Pen respinge „Frexit” similar cu Brexitul Marii Britanii din UE și spune că nu va plasa trupele franceze „nici sub o comandă integrată NATO, nici sub o viitoare comandă europeană…”
Le Pen îl numește pe Macron o „marionetă globalistă”.
Sondajele pre-electorale i-au făcut pe Macron și Le Pen să meargă umar la umar, cu o marjă de eroare, chiar în 10 aprilie.
Buletinele stricate prezentate în videoclipul de mai jos, toate ale lui Le Pen, toate au lacrimi descalificatoare cam în același loc.
https://www.youtube.com/watch?v=ofxcgmSqaOo&t=1s
Buletinele stricate sunt deținute de guvernul francez.
Sursa: https://en-volve.com/2022/04/29/french-election-fraud-puts-2020-to-shame-millions-of-uncounted-le-pen-ballots-found-video
VINO ACASĂ, AMERICA!
De Wayne Allensworth
Decizia președintelui rus Vladimir Putin de a lansa o operațiune militară specială în Ucraina a avut ca scop răsturnarea autorităților actuale de la Kiev, blocarea expansiunii NATO spre est, apărarea regiunilor pro-ruse ale Ucrainei și demilitarizarea acestei țări, înlăturarea oricăror amenințări actuale sau viitoare la adresa Rusiei, securitatea în acea regiune.
În acești termeni, decizia de a porni războiul, oricât de agresivă, prost sfătuită și periculoasă a fost, este totuși ușor de explicat.
Decizia fatidică a lui Putin nu a provocat, în mod surprinzător, doar o furtună de propagandă anti-rusă în mass-media occidentale, care amintește de campania de dezinformare la care am fost supuși înainte de războiul din Irak, din 2003.
Legătura globalistă Washington-Bruxelles-media-corporații (denumită în continuare „Blocul”) s-a transformat într-o criză de isterie caracteristică, de data aceasta trâmbițându-și afirmațiile în mod repetat că Putin este încă o reîncarnare a lui Hitler, un tiran detracat, care este o amenințare existențială pentru democratie.
Blocul, de fapt, îi urăște visceral pe Putin și Rusia, ca impedimente intolerabile în calea expansiunii globale a ceea ce numește democrație, iar această ostilitate este o extensie a urii celor care-l formează față de America chiar.
În același timp, mulți dintre compatrioții noștri de dreapta (în principal susținătorii lui Trump) au avut tendința să-l vadă pe Putin ca pe genul de lider decisiv pe care l-au așteptat de mult și au luat astfel o poziție pro-rusă.
Acum este clar că în mintea stupului colectiv al celor treziți (woke), precum și în imaginația populară a deplorabililor, Ucraina a devenit un teren de luptă pentru un război proxy. Fiecare parte și-a ales campionul, care este cel bun, și dușmanul său, care este cel rău. Dragi cititori, nu trebuie să ne punem încrederea în prinți, în special în surogate străine.
Putin nu este un prinț al zilelor din urmă, Vladimir cel Mare, iar Volodymyr Zelensky nu este Edvard Beneš. Unii americani se pare că văd tragicul război din Ucraina ca pe o oportunitate de a se deda la fanteziile Războiului Civil Spaniol sau Rambo, iar asta este periculos pentru noi toți.
Liniile de luptă nu sunt întotdeauna clar trasate. O parte semnificativă a prietenilor și vecinilor mei din America, de exemplu, încă reacționează la propaganda anti-rusă, dacă este învelită într-un steag american și vândută de Fox News.
Este de înțeles că unii americani, care ei înșiși se simt asediați acasă, își împrumută simpatia ucrainenilor dezavantajați, patrioți care luptă pentru a-și apăra pământul natal. Și este la fel de înțeles că alți americani recunosc la Moscova un adversar formidabil al Blocului și, prin urmare, își oferă sprijinul Rusiei.
Mi-aș avertiza totuși colegii mei deplorabili, situați de ambele părți ale acestui conflict, împotriva investiției emoționale atât de mari într-o luptă care nu este a noastră. Vom avea nevoie de acea energie pentru propriile noastre bătălii.
În opinia mea, cea mai bună șansă a Ucrainei pentru libertate și stabilitate ar fi ca STAT NEUTRU. Preocupările de securitate rusă trebuie luate în serios.
Cu toate acestea, Blocul trădător antinațional american, condus ideologic, nici măcar nu își poate imagina conceptul de interes național și, prin urmare, nu poate gândi în termenii unui echilibru tradițional de putere. Dar este important pentru noi să înțelegem cum s-a întâmplat totul.
Căderea Zidului Berlinului în 1989 a fost un semnal în istoria noastră modernă. Războiul Rece cu sovieticii s-a încheiat. Am auzit vorbind despre un dividend de pace post-Război Rece, o scădere a gamei vaste de angajamente militare americane. Ne-am purtat sarcina de a lupta pentru lumea liberă și se părea că exista o șansă ca America să vină acasă.
Uniunea Sovietică a rămas în picioare, dar era fragilă, frământată de politicile reformatorului sovietic Mihail Gorbaciov, de glasnost („deschidere”) și perestroika („restructurare”), care declanșaseră o furtună de frustrări populare reținute anterior cu privire la trecutul totalitar traumatic al uniunii și eşecurile socialismului sovietic. Economia sovietică era și ea în prăbușire.
Moscova își pierdea sateliții est-europeni, iar naționalismul dezintegra URSS-ul. Lovitura de stat eșuată din 1991 anti-Gorbaciov a fost ultima suflare a unei nomenclaturi sovietice muribunde. Uniunea Sovietică s-a prăbușit în decembrie a acelui an fatidic.
Economia sovietică a explodat. Rubla a devenit fără valoare; locuri de muncă s-au evaporat; iar crima, dezordinea și corupția erau rampante. Speranța de viață a scăzut în Rusia post-sovietică.
Blestemul rusesc de lungă durată, alcoolismul, a devenit endemic în viața rusă. Avorturile au depășit substanțial nașterile, sinuciderile au crescut, iar forțele de ordine s-au prăbușit împreună cu promisiunile utopice nerespectate ale unui sistem eșuat.
La aproape un an de la marea prăbușire, mă aflam la Vladivostok, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, în Golful Cornului de Aur al Mării Japoniei. Vladivostok a fost în trecut casa Flotei Sovietice din Pacific.
Pe vremea când am fost acolo, carcasele ruginite ale Marinei Ruse nou formate erau abandonate în docuri, listate și fără viață. Am trecut pe lângă ele într-o zi friguroasă de noiembrie și arătau ca niște sculpturi moderne bizare, nepăzite, nedorite, o galerie fără public.
La baza navală de pe insula Russky din apropiere, marinarii ruși au rămas nehrăniți, deoarece ofițerii lor nu au reușit să le ofere rații luni de zile. Unii dintre ei au murit de foame.
O furtună de iarnă înghețase Vladivostok. Străzile erau acoperite de gheață și zăpadă; rețeaua electrică a eșuat și, fără căldură, locuitorii din Vladivostok au început să demonteze structuri din lemn pentru a le folosi drept combustibil pentru încălzire. Poliția a fost desfășurată pentru a preveni haosul total.
O săptămână mai târziu am fost la Moscova. Cerșetorii erau destul de obișnuiți: amputații, pensionarii săraci, vechii veterani de război purtând uniformele lor urate și medaliile pătate.
Prin toate acestea, am remarcat bunăvoința multora dintre rușii pe care i-am întâlnit, oameni care păreau bucuroși că Războiul Rece era în spatele nostru. Ei au salutat americanii și au sperat într-o prietenie între țările noastre. Aceasta a fost o oportunitate pe care America a ratat-o și a afectat ambele țări.
Căldura emoțională pe care am simțit-o nu va supraviețui politicilor economice de terapie de șoc ale guvernului rus, care, la recomandarea consilierilor occidentali, a mers all-in în reformele neoliberale, demarând ridicarea controlului prețurilor și începerea vânzării masive a activelor erei sovietice. Anii ’90, sălbatici, au traumatizat poporul rus în moduri pe care occidentalii nu le-au înțeles pe deplin la acea vreme.
Există, de asemenea, neîncrederea istorică a Rusiei în Occident, reversul bunăvoinței pe care o văzusem atât de des în faza incipientă a Rusiei din era Elțîn. Până la sfârșitul anilor ’90, cu ținte bombardate de NATO în Serbia, un aliat tradițional al Rusiei, Boris Elțin și-a făcut cunoscută nemulțumirea „prietenului Bill”, așa cum l-a numit pe președintele Clinton. Protestele lui nu au avut niciun rezultat.
NATO s-a extins spre est, spre granițele unei Rusii slăbite, deși rușilor li s-a spus informal de către oficialii americani că acest lucru nu se va întâmpla. Relațiile cu Occidentul aveau să continue să scadă de ceva timp, dar s-a ajuns la un punct de cotitură când un Elțîn bolnav și-a dat demisia în ajunul Anului Nou, 1999, ridicându-l pe premierul Vladimir Putin la președinție.
În 1989, Francis Fukuyama a publicat un eseu în The National Interest , care avea să devină o carte larg discutată în 1992: The End of History and the Last Man, un fel de model pentru ideologia globalistă. Ceea ce a postulat Fukuyama nu a fost că luptele – ceea ce mulți dintre noi considerăm istorie – se vor sfârși, ci că dezvoltarea umană a atins un punct final.
Cu alte cuvinte, vârful evoluției dezvoltării sociale, economice și politice a omenirii a fost atins în democrația liberală, un concept care s-a transformat de atunci în ceea ce recunoaștem astăzi drept politica „trezirii” (woke-ismul) și globalism-corporatismul.
Elita post-națională care a apărut în urma Războiului Rece a disprețuit statul-națiune, pe care managerii globali l-au imaginat dispărând, înlocuit de instituții transnaționale și o nouă cetățenie globală a înlocuit popoare și identități naționale distincte.
Potrivit evangheliei globaliste, consumismul ar satisface orice nevoie umană, iar masele s-ar așeza în rolul lor de roți dințate într-o mașinărie economică vastă, una nestingherită de granițele tradiționale, preceptele morale și instituțiile sociale opresive.
Patrioții de modă veche îl batjocoreau pe Fukuyama, înțelegându-i parțial teza, dar și înțelegând greșit natura Războiului Rece în sine. Tradiționaliștii au văzut bătălia ca una împotriva comunismului fără Dumnezeu, o luptă pentru protejarea valorilor tradiționale și a structurilor socioeconomice; dar ei se aliaseră într-o legătură strînsă cu stânga liberală care își întărise stăpânirea asupra Occidentului cu o victorie într-un alt război, cel împotriva nazismului și fascismului.
Victoria în acel război a solidificat triumful ideologic al liberalismului în Occident și și-a extins și mai mult raza culturală și socială în divertismentul popular, în educație și în lumea corporativă. Un marș lung al stângii liberale prin instituțiile noastre ar marginaliza și, mai târziu, practic, ar scoate în afara legii orice ar semăna chiar și vag cu o adevărată dreaptă în America.
Fascismul – un cuvânt pe care stânga liberală l-ar interpreta ca însemnând orice manifestare a ceea ce consideră periculos, impulsuri atavice precum patriotismul sau conservatorismul religios și social – fusese învins. Dreapta a fost de partea greșită a istoriei. Orice îndoieli cu privire la vectorul dezvoltării globaliste erau suspecte în ochii elitelor postnaționale.
Cei care nu au reușit să obțină nota globalistă vor deveni nucleul respingerii „deplorabile” din partea Bloc-ului. Liderii lumii care au respins politica woke-istă și globalismul, cum ar fi Putin și Viktor Orbán din Ungaria, au fost incluși alături de Donald Trump pe lista neagră a clonelor lui Hitler de către Bloc.
Dar Putin nu este nici Hitler, nic Stalin. Adevărul este că el nici măcar Brejnev nu este.
După cum ne-a amintit Patrick Buchanan, în timpul Războiului Rece, administrațiile americane nu credeau că contracararea invaziilor sovietice, a Ungariei în 1956 sau a Cehoslovaciei în 1968, erau chestiuni de interes american vital.
Apoi, a existat un sentiment al limitelor geopolitice ale Americii. Washingtonul a recunoscut că Ungaria și Cehoslovacia căzuseră sub sfera de influență a Moscovei și nimeni nu avea de gând să riște al Treilea Război Mondial pentru a face ceva în acest sens.
De fapt, la patru ani după invazia cehă, președintele Richard Nixon s-a dus la Moscova pentru a negocia cu Kremlinul limitarea armelor nucleare. În mod clar, reducerea tensiunilor și controlul armelor nucleare era în interesul american.
Chiar și în anii 1990, venerabili înțelepți precum George Kennan și Paul Nitze s-au opus extinderii NATO, propunând cu fermitate o nouă abordare a politicii de securitate care să țină seama de interesele Rusiei.
Kennan, considerat autorul politicii de încheiere a Războiului Rece, a scris într-un articol de opinie din 5 februarie 1997 pentru The New York Times că extinderea NATO spre est ar fi o „eroare fatală” care i-ar „inflama pe cei naționaliști, antioccidentali și militarişti, majoritari în societatea rusă” și ar „restaureac atmosfera războiului rece în relațiile Est-Vest”.
Kennan și ceilalți înțelepți au avut dreptate, dar au fost ignorați. Fără a scuza invazia Ucrainei de către Rusia, ar trebui să recunoaștem că acum vedem costurile ignorării avertismentului lui Kennan.
Mai mult, nimeni dintre cei cu autoritate nu pare să-și amintească rezultatele distructive când aliații occidentali au umilit un inamic învins după Primul Război Mondial: a dus la al Doilea Război Mondial și Războiul Rece. Victoria în Războiul Rece nu a făcut decât să precipite un nou conflict.
Într-un fel, al treilea război mondial a început deja, cu Rusia, China, India și o mare parte din sudul global aliniindu-se împotriva axei Washington-Bruxelles-Davos.
Înainte de izbucnirea războiului, cererea principală a lui Putin a fost o garanție scrisă că NATO nu se va extinde mai mult spre est, iar această cerere a fost respinsă pe loc. Rusia s-a temut întotdeauna de încercuire, iar globocrații par hotărâți să transforme această frică în realitate.
Oricine a urmărit discursurile lui Putin înainte de invazia Ucrainei a văzut tendințele anti-occidentale și militariste din Rusia, care au fost aprinse de expansiunea NATO – ca să nu mai vorbim de operațiunile de schimbare a regimului de la Washington, sprijinul pentru revoluțiile de culoare din statele ex-sovietice.
De încercările susținute de Occident de a-l submina pe Putin pe plan intern, laboratoarele biologice finanțate de SUA care experimentează cu agenți patogeni periculoși în Ucraina și chiar solicitări nebunești pentru asasinarea lui Putin de către senatorul Lindsey Graham și alții. De ce reacția Rusiei este atunci o surpriză pentru cineva?
Amploarea orgoliului, ipocriziei și aroganței Blocului este uluitoare. Globaliştilor nu le pasă de Ucraina, care nu este decât un pion în jocul lor periculos. Ei au folosit acea țară ca un mijloc de a submina regimul lui Putin, plasând Ucraina în cătarea armelor Kremlinului.
În 2013, de exemplu, Putin i-a oferit Kievului condiții economice generoase pentru a ține Ucraina departe de partea occidentală. A urmat răsturnarea președintelui Viktor Ianukovici, care hotărâse să accepte termenii lui Putin.
Rebeliunea de stradă a fost stimulată de oficiali americani, inclusiv de senatorul John McCain, care subminau în mod activ un guvern recunoscut de Washington ca fiind legitim. Desigur, totul a fost făcut pentru „cauza libertății.” Acesta este doar un incident printre altele care a pus roțile în mișcare pentru criza pe care o vedem astăzi.
Ca și în cazul georgieniilor în 2008, ucrainenii au fost făcuți să creadă că NATO era în spatele lor. S-a vorbit mult despre greșelile de calcul nesăbuite ale Moscovei în Ucraina și, într-adevăr, sunt evidente, dar cum rămâne cu duplicitatea Washingtonului și orbirea voită a Kievului? Sunt singurul care cred că unii globocrați ar putea dori să prelungească războiul, savurând și jucând marele joc pe care toți îl iubesc atât de mult?
Și cum rămâne cu jocul american, în special? Ce se poate spune despre politica externă americană după prăbușirea Uniunii Sovietice, cu excepția faptului că este cu adevărat străină de interesele reale ale americanilor? Elitele occidentale au interpretat sfârșitul Războiului Rece cu Uniunea Sovietică nu ca pe o oportunitate de a reveni la relații internaționale normale, ci ca pe un mandat de extindere a globalizării.
Biroul Politic de la Davos și slujitorii săi Deep State sunt cei care organizează o ferventă cruciadă ideologică, nu Rusia. Dar în mințile înguste și încurcate ale acestor elite, ei se consideră băieții buni, iar cei care resping globalismul drept băieții răi. NATO nu poate fi o amenințare, așa cum o văd ei, pentru că este bună și pe partea dreaptă a istoriei. Oricine ar vedea extinderea NATO ca pe o potențială amenințare sau împotriva intereselor americane este rău.
Ei sunt adevărați credincioși în globalizare, evidentiat și de războiul lor necruțător împotriva Americii istorice ca națiune distinctă. Acel război, nu Rusia, este adevărata amenințare pentru noi. Globaliștii nu recunosc că noi, americanii de mijloc, care am furnizat o mare parte din carnea de tun pentru războaiele lor preferate, avem interese sau preocupări legitime, așa cum neagă același lucru pentru alte țări.
Oricare ar fi rezultatul conflictului din Ucraina, ar trebui să sperăm că nu este unul pe care Blocul îl poate considera o victorie, pentru că asta ar însemna probabil și mai multe intervenții străine, mai mult sprijin pentru revoluțiile de culoare și mai mult orgoliu distructiv din partea suspecților obișnuiți, creând încă mai mulți dușmani pentru America.
Aș adăuga că ar însemna, de asemenea, probabil o represiune și mai intensă împotriva așa-zișilor teroriști interni, adică oameni cu opinii de dreapta care vor fi etichetați agenți ruși. Nu realizează americanii obișnuiți cum corporațiile transnaționale care intenționează să „anuleze” Rusia astăzi le-ar putea anula cu ușurință mâine drepturile, așa cum au început să facă deja cu dizidenții de dreapta?
Rusia post-comunistă nu este inamicul nostru, dar Blocul și oligarhii globali sunt. Nu Vladimir Putin este cel care ne dizolvă granițele, dă lipsă de sens cetățeniei americane și sprijină radicalii Antifa și Black Lives Matter. Nu Putin caută să suprime disidența politică în SUA.
Nu Putin promovează teoria rasei critice în școlile noastre sau ne batjocorește cu privire la un rasism structural invizibil și prost definit. Nu Putin încearcă să defăimeze istoria americană, să ne distrugă monumentele istorice și să promoveze fluiditatea de gen pentru copiii noștri.
Spre deosebire de destinul Ucrainei, ceea ce se întâmplă la ceea ce a fost granița noastră de sud este de interes vital pentru poporul nostru și este într-adevăr legat de eforturile Blocului de a șterge națiunea americană ca atare, înlocuindu-ne în acest proces.
Este descurajant să vezi cât de pasional sunt implicați mulți americani cu privire la Ucraina, dând dovadă de un nivel de furie și intensitate pe care rareori îl văd asupra soartei propriei țări și a poporului lor. VINO ACASĂ, AMERICA! Este singurul loc pe care îl avem.
Wayne Allensworth este redactor corespondent al revistei Chronicles. Este autorul cărții «The Russian Question: Nationalism, Modernization, and Post-Communist Russia» și un roman, «Field of Blood». El scrie la American Remnant.
Sursa : https://anonimus.ro/2022/04/vino-acasa-america
Nu inteleg de ce bagati Rusia in amalgamul asta??? Rusia lupta practic sa salveze tarile ortodocse de la pieire cu ortodocsii lor cu tot. Si nu Ruisa doreste eliminarea fizica a 7 miliarde de goimi ca sa ramana doar 500 milioane locuitori pe acest Pamant majoritatea lor pe post de sclavi care sa-i serveasca pe milioanele de khazari stapanii lor. Inainte de a mai face analize politice semi-juste intrati si urmariti profetiile Pr. Elpidie si veti intelege cine e Satana cu adevarat pe acest pamant. In fapt este un razboi Satan Khazar impotriva lui Iisus Hristos, Credintei Ortodoxe s-a crestinilor ortodocsi. Noi, ca romani trebuie sa Multumim Bunului Dumnezeu ca exista astazi Rusia lui Putin si sa ne rugan ca sa nu fim bagati in acest razboi pentru a nu fi stersi de pe harta. Stersi ca tara si popor.