„Antisemitismul va exista cat timp va dăinui comportamentul evreiesc, lipsit de responsabilitate, onestitate, respect, decentă si bun simt.”

Ion Coja2023-11-25T20:52:14+02:0025 noiembrie 2023|Holocaust, Textele altora|

CD
1.422 aprobate
denitsoc@gmail.com
149.102.242.213

Domnule Virgil daca tot esti indemanatic cu Internetul poti sa faci o cautare si pentru Israel Shahak tot un evreu dar cu pareri mai realiste despre istoria, religia si politica statului Israel si a poporului evreu.
Am fost tentat sa-i dau o replica domnului prof.dr. Gurman, insa am renuntat cand am vazut cu cata tacere este primita postarea domniei sale. De aceia nu am vrut sa rup aceasta tacere binemeritata.
Insa cand am vazut actul dumitale voluntar de ani-l prezenta prin prisma dumitale pe domnul doctor am hotarat sa revin la ideea mea cu replica care este de altfel valabila pentru amandoi, ca sa intelegeti care sunt nivelurile informatiilor noastre cat si atitudinea noastra la provocarile nevinovate si la recomandarile benigne si pacifiste care ni se fac.

REPLICA LA POSTAREA DOMNULUI GABRIEL M. GURMAN MD
“Eu m-am născut într-o atmosferă de antisemitism, voi v-ați născut într-o atmosferă de antisemitism, toată lumea s-a născut într-o atmosferă de antisemitism, chiar dacă a trăit sau trăiește departe de orice campanie sau atitudine antisemită.”
Corecta asertiune, dar nu continuitatea sau intensitatea antisemitismului este existential determinantă, ci dacă antisemitismul este justificat sau nu.

Manieră tipic evreiască, nu se ating subiectele, cauzele sau circumstantele care ar fi in defavoarea discursului. Domnul pofesor doctor anesteziologist se vrea avocatul unei situatii, care asa cum o precizează chiar dumnealui a apărut odată cu primul evreu si a continuat pană astăzi si va continua cat evreii vor face ceea ce le atrage antisemitismul. Antisemitismul nu este aprioric si eteric el este o reactie ratională si emotională la stimuli concreti si evidenti. Ca avocat al cauzei nu poate si nu trebuie să atingă corzi sensibile si dezavantajoase, felicitari, a-ti reusit, dar este doar o pledoarie neconvingătoare a unui avocat amator.

Dacă domnul professor doctor se prezenta ca o persoană onestă si fără nici un interes in cauză [nu este imposibil, vezi Izrael Shahak si el profesor doctor in chimie organică, la Universitatea din Ierusalim si supravietuitor al holocastului], ar fi avut sansa să fie ascultat mai atent si i s-ar fi acordat un credit.

Dar asa domnul doctor anesteziolog vine ca un avocat amator si inceracă să ne vandă aceleasi panglicute colorate pe care media ni le flutură de la inceputurile ei, fără nici o intentie serioasă de a se ocupa de “Problema evreiască” – “The Jewish Question”, asa cum se mai face uneori si din cand in cand de la Karl Marx incoace, vezi si Nicolae Iorga, pană la Ron Unz si altii.
O vorbă romanească spune că “pană nu faci foc nu iese fum”; deci cine a pornit focul?

In continuare domnul doctor ne descrie formele antisemitismului si ce neajunsuri aduce el evreilor, care evident sunt prezentati in pozitia lor preferată de VICTIMĂ neprihanită, “nici usturoi nu au mancat nici gura nu le pute”.
Nici eu nu sunt istoric sau specialist in politicile contorsionate ale vremurilor prezente, sunt un cetătean care crede in drepturile lui si luptă pentru ele incercand să inlăture miscomunicarea, minciuna, propaganda si manipularea. Asemenea mijloace de a orbi populimea le cunosc bine chiar dacă mi se spune că:
“Minciuna ca armă pentru ură, pentru îndoctrinare, pentru negarea dreptului de a exista pentru un singur popor, unul anume, același ca cu mulți, prea mulți ani în urmă: evreii.” , eu tot mă mai intreb: cine a cauzat conflictul care a generat si va genera mereu acest sentiment anti-semitic?

Nu vi se pare curios că nu exista popor pe lumea asta care să fi cunoscut poporul evreu cat de putin si să nu fi manifestat acest sentiment si mai mult, aceasta li se intampla numai evreilor, oare de ce?

Ca o coincidentă istorică se remarcă că evreii au fost cunoscuti in toată splendoarea lor incă din antichitatea romană si etichetati cu termeni nu prea eleganti, pe care nu’i mai reproduc aici. Fenomenul este acelasi si in evul mediu si in epoca modernă. Iar trasaturile observate atunci le sunt caracteristice si in ziua de azi insotite de aceleasi neplăcute complimente.
Un proverb american spune că dacă faci un lucru si nu-ti iese si totusi insisti fără a schimba conditiile si il repeti asteptand un alt rezultat, pozitiv inseamnă că esti prost.

Poate este vorba doar de incăpătanare si astfel aveti răspunsul la retorica dumneavoastră intrebare. Nici un popor din lume nu vă refuză dreptul la existentă, la a avea o tară, ci doar nu vă suporta atitudinea si modalitatea necinstită de a vă conduce afacerile, mereu in detrimentul celorlalti. Uitati-vă si dumneavostră la elita financiară, care isi datoreaza averea unor exrocherii colosale, asa cum spune un proverb englezesc că in spatele unei averi mari este o crimă mare.

Domnule doctor este o crasă hipocrizie să vă plangeti de regimul bolsevic din Romania cand stiti bine cine l-a adus pe tancurile sovietice din ’44.
Pornind-o pe partitura Israel tară democratică si apartinand lumii libere chiar ca ati luat-o pe arătură. Ne credeti prea de la tară, cunoastem si noi democratia de 33 de ani si am văzut unde a ajuns ea in occident si unde ne-a adus pe noi, la noi acasă.
Cat despre libertate, ce fel de libertate poate pretinde Statul Apartheid Israel cand are populatia palestiniană inchisă cu ziduri in lagăre de izolare.

Statul Israel este un stat parazit, căci dacă nu ar veni ajutoarele din SUA Israelul s-ar dizolva in cateva luni. Probabil că presa democratică din Israel nu a dat stiri privitoare la demostratiile pentru pace din lume, asa cum pretindeti dumneavoastră că nu au existat. Au existat multe manifestatii, dar minunata media care este in proprietatea concetătenilor dumneavoastră nu a catadicsit să vă informeze.

Provocare dumneavostră este cel putin hilară: “Vă rog pe fiecare dintre voi, vă rog să-mi trimiteți un exemplu de greșeală făcută de BBC, CNN, France 24 etc în favoarea Israelului, greșeală căreia după verificarea faptelor compania a fost obligată să-și ceară scuze?!”
Domnul meu media evreiască nu-si cere scuze niciodată, indiferent ce a spus si in favoarea cui.
Dar totusi CNN a fost infuriat cand a aflat ca a fost mintit de guvernul israelian cu privire la actuala situatie din Israel.
Privitor la moda termenilor in care este numit antisemitismul cred că nu are nici o importantă, sentimentul rămane acelasi indiferent de termenul care vine la modă.
Si pentru că ati adus subiectul pe tăramul acesta se poate face o precizare, termenul corect in multe cazuri ar putea fi anti-zionism.

Cat tupeu chutzpak, poti sa ai domnule doctor, si să ne explici dumneata nouă cum că tările arabe sunt vinovate de crimele Statului Apartheid Israel.
” Israelul, și nu evreii, este de vină pentru suferința poporului palestinian. Nu Egiptul și Iordania, cărora timp de 20 de ani nu le-a păsat de soarta arabilor din
Palestina și nu le-au oferit o țară.”

Domnule anesteziologist nu Egiptul si Iordania au invadat Palestina cu incunviintarea criminală a Marii Britanii si nu ei au vrut cu orice pret să scoată pe toti palestinienii din Palestina. Egiptul si Iordania au refuzat, refuză acum si vor refuza in viitor să aducă pe palestinieni in tările lor si să le mai dea si cetăteniile respective, asa cum a incercat Israelul să-i mituiască. Iordania si Egiptul nu vor ca Israelul să dobandească noi teritorii odată cu plecarea refugiatilor din Palestina, mai ales că are deja o lege criminală care interzice reintoarcerea in Palestina/Israel a refugatilor palestinieni.

Israelul o tară fără constitutie, o tară de refugiu pentru toti criminalii internationali evrei, cărora le oferă impunitate si nu-i extrădează. Ăsta-i scopuil statului Apartheid Israel să protejeze crima si excrocheriile evreiesti.

Schimbi subiectul si nu este corect: “A fi împotriva Israelului este de fapt o atitudine mascată de antisemitism.” De fapt sunt două chestii separate o atitudine anti Israel pentru modul cum Israelul ii tratează pe palestinieni si isi protejează exrocii de legile altor tări pe unde au facut probleme si un antisemitism sau mai bine zis antizionism impotriva persoanelor care au o anumită conduită nu tocmai kosher fată de goym.
Faptul că sunt si evrei credinciosi, evreii orthodocsi care nu doresc deloc fiinta unui stat al evreilor duce la concluzia că anti Israel nu este = anti semintism.

Bancul cu ceasul este bun, ne place si lozinca “Antisemiti din toate tările unitivă!
Nu prea este nevoie de lozinci, lumea de azi se raliază la idei noi, constructive, cooperante mult mai repede si mai efficient. Sunt toti gata uniti.

“Oamenii optimişti cred că antisemitismul va dispărea, deoarece este în contradicţie cu cele mai modern precepte ale lumii civilizate.” Da asta a fost speranta elitelor khazare care a inceput, acum mai bine de un secol, o revolutie kulturală spre a ne schimba conceptele morale, sau mai bine zis să elimine moralitatea din concepte si din comportament, incat noi să nu mai percepem cum sunt evreii si să nu mai fim antisemiti.

Antisemitismul va exista cat timp va dăinui comportamentul evreiesc, lipsit de responsabilitate, onestitate, respect, decentă si bun simt.
Evreii pot rămane evrei ca popor doar dacă nu mai fac ceea ce ii caracteriză ca evrei asa cum am aratat mai sus. Cand onoarea, onestitatea si respectul vor fi valori ale moralei evreiesti atunci nu va mai exista antisemitism. Cat despre tară, daca palestinienii nu vă vor mai voi atunci este cazul să căutati in altă parte.

Stiu că nu vreti sa fiti primiti in gazdă in alte tari, care v-au oferit deja teritoriu, dar voi vreti un stat propriu, fără constitutie si care să ofere impunitate să nu extrădeze, aveti nevoie de un refugiu. Dar, din nou, cu un comportament schimbat in bine poate veti reusi si una si alta si tară si stimă.

Vă urez success si sincer nu văd o altă solutie. Tot ce am scris aici este sincer, si verificat.
Exista totusi o alternativă, este ceea pe care v-am aratat-o mai sus.

3 Comments

Robert Horvath Negationist SUA 9 decembrie 2023 la 4:09 pm - Raspunde

Domnule Coja
Te-am admirat pentru curaj….
Pe vremuri a-i publicat articolul
“ Sunt alaturi de domnul Horvath”
Nu stiu daca am fost prieteni
Dar partneri de lupte ….DA.
Chiar daca avem , opinii diferite.
Uneori am fost colegi de pagina
In rapoartele Comisiei Wiesel.
Dar peste noapte
Refuzi sa publici pe fostul coleg
Din New York.
Motivul ? Fara
Poate la anul
Sa-ti vina. Mintea la cap.
Sau invers !
La multi ani Maestre Coja
Robert Horvath din Deva
Linga posta….sub cetate.
Buta Dumitru 26 noiembrie 2023 la 2:23 pm - Raspunde

Splendit articol. Replica dată atinge exact comportamentul răului manifestat în lume de evrei, statutul israelului de a apăra infractorii evrei din întreaga lume, un centru de comandă și control al diversiunilor ce încurajează cahalele evreești la urzirea de conflicte în interiorul satului în care locuiesc și conflicte între popoare.
Sunt evrei care atuncci când arată fenomenul de antisemitism omit cauzele generatoqare evreești, dar cu limbaj duciplitar. Nu sunt mulți asemenea evrei care prin limbajul specific propagandei sioniste vorbirea duplicitară pare a fi acceptată de mulți naivi, încât acestia se plasează ca cei care ar dezvălui răul antisemitismului,ca apărători ai dreptății.
Felicitări autorului acestui articol.
D. Buta.
CD 26 noiembrie 2023 la 12:25 am - Raspunde

RELAȚIA CU CHINA
de Andrei Marga

China s-a schimbat cel mai mult și a schimbat cel mai mult lumea în timpul nostru, încât acțiunile ei au repercusiuni oriunde. De aceea, pentru mințile lucide și responsabile, evoluția și luările ei de poziție invită la reflecție.
În istorie, China a mai fost în atenția cunoscătorilor atunci când domina oceanele, în secolul al XV-lea, și când era producătorul cel mai mare al lumii, în secolul al XIX-lea.

De la reformele din 1978 încoace, China a urcat însă în atenția decidenților responsabili și a publicului larg.
Rațiunea este simplă. China a devenit supraputere, economic, politic, cultural și militar, încât depinde, mai departe, de lume, dar și lumea depinde de ea. Aceasta nu doar pentru că aproape fiecare al cincilea locuitor al pământului este chinez, cum se spune, ci din cauze mai profunde.

China a înregistrat creșteri diferite, dar continue, de mulți ani. Andre Malraux îi avertiza pe europeni asupra pericolului unei greve la Canton. Azi se poate spune că de ceea ce se petrece în China depinde într-un fel sau altul orice om. Proiectul „rejuvenării națiunii chineze” și al amplificării prezenței ei în lume a și dinamizat viața internațională.

Am evocat altădată indicatorii de bază ai dezvoltării (A. Marga, China ca supraputere, 2022). Efectivul de lucrători de dimensiuni incomparabile, contactele fără rețineri cu lumea și învățarea explicită din cele mai bune experiențe rămân singulare. Analize americane și germane aduc, însă, date și mai noi. Comerțul Chinei cu SUA urcă spre 760 de miliarde dolari anual.

Tot timpul sunt în Europa, în vizită, peste 6o de milioane de chinezi. Deja în 2016, în jur de 135 de milioane de turiști chinezi au vizitat lumea și au cheltuit peste 261 miliarde dolari. Investițiile chineze în UE au atins, între 2005-2018, suma de 152 miliarde, în SUA, de 183 miliarde, în Africa, de 300 de miliarde. În UE, se derulează în acest moment 1400 de proiecte chineze, mai ales în Germania, Franța, Marea Britanie. Prin Marea Chinei de Sud trece azi aproape un sfert din comerțul mondial.

Ponderea Chinei și importanța relațiilor cu ea a fost din nou clară în săptămânile trecute. Spre a asigura desfășurarea nestingherită a Chinei în schimburile internaționale, respectiv a se poziționa avantajos în raport cu China, președinții Chinei și SUA s-au întâlnit la San Francisco. Chiar dacă prioritățile de pe agende au fost vizibil diferite, iar rezultatele discuției nu sunt spectaculoase, ele sunt simptomatice.

Președintele Xi Jinping a pus în față liberalizarea comerțului și înlocuirea „competiției strategice” cu cooperarea. A declarat că „planeta Pământ este destul de mare pentru ca ambele țări să reușească, iar succesul unei țări este o oportunitate pentru cealaltă”, și că „a întoarce spatele unul altuia nu este opțiune”. El a continuat: „controlul produselor în comerțul cu China privează poporul chinez de dreptul său la dezvoltare” și a spus că „lanțurile industriale și de aprovizionare amenințate de întrerupere și protecționism” sunt „probleme grave”.

Președintele Joe Biden a pus în față trei domenii de cooperare – „schimbarea climatică, contracararea narcoticelor și guvernanța în inteligența artificială”. A declarat imediat că „noi ne aflăm într-o relație de competiție”, nu de conflict. Chestiunea nemijlocită este „să se reia comunicarea militară încât să se evite calcule greșite”. A conchis declarând „nu de-cuplării, nu izolării” Chinei.

În chestiunea Taiwanului, a precizat că „politica ‘O singură China’ rămâne neschimbată (unchanged One China policy)”. Cum spune un jurnalist american, „Washington acknowledges, but does not endorse Beijing claim of Taiwan”.
În opinia mea, cu aceste optici, cele două supraputeri înaintează pe direcția cooperării în condiții de competiție – cooperarea fiind deocamdată cuvântul de ordine.

Fie și în situația neașteptată în care China apelează cel mai insistent la liberalizarea comerțului internațional. Depinde, desigur, de ceea ce se va decide în lunile următoare pe capitole de cooperare. Ceea ce a ieșit însă din nou în relief este întrebarea: se abordează China cu criteriile din afara ei, sau se respectă ceea ce ea decide în ceea ce o privește?

Se poate discuta îndelung, dar este de preferat un realism sănătos. Desigur, peste toate, s-a confirmat din nou că, dincolo de prejudecățile, rumorile și fake news-urile puse în circulație, poziția față de China este tot mai importantă din considerente de adevăr și, desigur, de utilitate. Cine nu și-o stabilește corect, pierde în ambele privințe.

Îmi vin în minte edificatoare analize recente. Le amintesc pe scurt spre a consolida argumentarea în favoarea acestui realism.
Sub impresia neobișnuitei dinamici a Chinei, nu altundeva decât la Universitatea Harvard s-a trecut la reinterpretarea străvechii istorii a Chinei. Școala care a creat nivelul de azi al sinologiei în America a arătat că civilizația chineză a fost eminamente inovativă (John K. Fairbank, Merle Goldman, China. A New History, 2006).

Ea a amintit, bunăoară, că Francis Bacon lăuda Europa pentru trei descoperiri care au schimbat lumea – imprimeria, praful de pușcă și magnetul. Mai târziu, s-a stabilit că erau, de fapt, descoperiri chineze. Școala a mai amintit că din 1890 încoace, în virtutea orientării spre inovație, chinezii nu au fost mulțumiți cu niciun model străin de organizare. Concluzia școlii era că, „posesor al unui trecut unic, poporul chinez nu ar putea să aibă decât un viitor unic”, pe care va continua să-l caute.

S-a confirmat, în orice caz, diagnoza consilierului prezidențial Hu Angang, care, deja în urmă cu mai bine de o decadă, a prezis „transformarea Chinei într-o supraputere matură, responsabilă, atractivă” (China in 2020. A New Type of Superpower, 2011, p.12). O supraputere orientată cultural spre „supraviețuirea civilizațiilor”, îngrijind „un teritoriu vast pe uscat și pe mare”, „economic și financiar foarte puternică”, cu un „efectiv mare de cetățeni bine educați și o infrastructură bine dezvoltată”, „capabilă militar de apărare și influență pe glob”, cu un „sistem politic capabil de acțiune globală”.

Datele de acum un deceniu – 780 de milioane de lucrători în China, față de 448 milioane în India, 157 milioane în SUA, 111 milioane în Indonezia, munca bine calificată și organizată, nivelul înalt al tehnologiei, deschiderea (the opening-up) spre lume, învățarea din experiențe concludente, contactele – erau garanția și confereau Chinei perspective aparte.

Un cercetător american, Michael Schuman (Superpower Interrupted, 2012), a și proiectat imediat ascensiunea Chinei pe fundalul istoriei ei milenare. El estima că „în secolul al 21-lea se scrie un nou capitol al istoriei universale a Chinei….Fiul Cerului este în ascensiune” (p.453-454). Se pot discuta diverse scenarii, dar este sigur că în istorie chinezii au preferat felul lor propriu de a proceda. O vor face și de acum înainte.

Cercetători francezi (Mathieu Duchatel, Max Jean Zins, Guibourg Delamotte, Le monde vu d’Asie, 2012) au subliniat nevoia de a se ieși din exotism în abordarea Asiei și de a înțelege lumea „asiocentrată” a chinezilor, dar și a indienilor și japonezilor. S-a stins, între timp, polemica privind „valorile asiatice”, aceste popoare operând „revizia culturală”, prin care au preluat valori europene. Dar nemulțumirea a rămas.

China afirmă azi o „viziune asupra lumii fondată pe centralitatea țării”. Ar fi greșit însă ca această viziune să fie socotită „monolit”, căci ea conține „un veritabil pluralism al vederilor în jurul marilor întrebări” (p.29), cu prevalența dată meritocrației într-un sistem rezervat față de democrația ce se practică azi în lume.

O conferință scandinavă a dat analiza cuprinzătoare a noului curs luat de China în ultima decadă (Robert S. Ross, Jo Inge Bekkevolt, eds., China in the Era of Xi Jinping. Domestic and Foreign Policy Challenges, 2016). Nucleul îl formează observația privind trecerea de la „low profile diplomacy methods” ale lui Deng Xiaoping, la o „viziune proactivă ce leagă activitățile economice domestice cu o strategie globală de export de capital, tehnologie și capacitate industrială spre alții care au nevoie de ele” (p. 123).

O viziune ce țintește la schimbarea lumii în direcția „proprietății de stat, mândriei și fericirii colective și reîntineririi naționale”.
Analiza unui ziarist german (Martin Winter, China 2019. Wie Europa versagt, 2019) are ca leitmotiv teza că „în pragul spre anii 2020, Europa a intrat în primejdia acută de a fi pulverizată între China și SUA”, mai cu seamă în situația în care „China este singura printre marii actori ai politicii mondiale care, în pragul anilor 2020, are un concept strategic elaborat, cu privire la cum va formata lumea” (p. 81).

Cedând însă „noii corectitudini politice”, din nefericire răspândită azi, ziaristul crede că marea țară de la Răsărit ar amenința nu doar cu cucerirea de piețe și forța nucleară, ci și cu „negarea valorilor europene”.
Te și poți întreba, relativ la o asemenea credință, dacă valorile europene sunt atât de vulnerabile și cei care le neagă atât de potenți. Sunt de părere că este doar o înșelare, în ambele privințe. Cunoscutul ziarist continuă: „Cu cât China este mai puternică pe planul securității internaționale , cu atât ea va căuta mai mult să-și promoveze punctul ei de vedere” (p. 196).

Dar cine nu-și promovează vederile? Sau, un alt exemplu, „China lucrează la o rețea de dependențe ce cuprinde globul, care să fie într-o zi destul de puternice pentru a susține noua putere mondială” (p. 123). Aici ne confruntăm însă cu o chestiune veche, căci populația Chinei în timpul lui Iisus depășea cincizeci de milioane, iar sub Napoleon era de douăsutecincizeci de milioane de suflete. Nu cumva ar trebuie discutată istoria înainte de a trage concluzii?

Mă tem că asemenea abordări mai curând tendențioase decât realiste nu vor face decât să confirme ceea ce intelectuali chinezi de prim plan spun astăzi. Anume, că unii-alții, în loc să-și rezolve problemele – începând cu enorma datorie publică, trecând prin demotivarea populației și încheind cu stagnarea propriei gândiri prospective – se preocupă să caute pretexte pentru a împiedica China.

Cel mai notoriu ziarist german de azi, Theo Sommer, a descris sobru fenomenul „noii ascensiuni a Imperiului de mijloc, care are o adâncă influență asupra vieții cotidiene a oamenilor oriunde pe Pământ” și a pledat, cu o argumentare adusă la zi, pentru cooperare necondiționată. În relațiile cu China, „încercarea de a ajunge la acord merită totuși orice efort”. Europa și țările europene au „a lăsa la o parte chestiunea valorilor și a face din interesele proprii unicul criteriu al acțiunii” (China First. Die Welt auf dem Weg ins chinesiche Jahrhundert,2019, p.456).

Numai astfel se iese la liman într-o situație a societăților și lumii deschisă spre viitor, care refuză încorsetarea în ideologiile și propaganda în curs.
Ceea ce recunosc tot mai mult și adepții noii „corectitudini politice”, precum Rudiger von Fritsch (Welt im Umbruch. Was kommt nach dem Krieg?, 2023), care scrie: „China este competitor economic și rival sistemic….O decuplare completă de China nu va fi posibilă și nu va avea sens. Avem nevoie de China și ca partener…” (p. 117).

În tot mai multe țări se fac cooperări fructuoase cu China. Din păcate, în România de azi, informații curate despre China actuală sunt puține și, ceea ce este dezamăgitor, înecate în propagandă ieftină. Ca și cum sensul istoriei s-ar decide de lipsiții de cultură și obtuzii de la Cotroceni.

Care au făcut să se aleagă praful de o relație privilegiată, construită în timp și continuă distrugerea iresponsabilă a politicii externe a României, între altele întreținând necunoașterea lumii de azi.
În context, se impun câteva observații. Este nevoie de fiecare dată să se discute pe fapte, nu pe clișee. A verifica cele ce se vântură în zilele noastre, a cunoaște China din analize serioase, pe cât se poate la fața locului, este mereu o condiție de minimă civilitate.

Libertățile individuale, drepturile omului și democrația ce rezultă din ele sunt caracteristice culturii în care trăim. Dar, a le reduce la ideologie și propagandă înseamnă a le face deservicii. În definitiv, de ce să nu facem o democrație exemplară? De fapt, în numele propagandei și ideologizării, s-a ajuns ca, la noi, să nu se mai înțeleagă nici modernizarea, nici drepturile omului, nici democrația. Practic, România s-a izolat.

China de azi nu a cerut cuiva să o imite. Când ea însăși proclamă deschiderea (opening-up) spre lume, nu este miza ei să exporte vreun regim. Iar cine evaluează pozitiv China nu înseamnă că cere copierea ei, cum mai cred minți cufundate în prejudecăți. Nu este posibilă copierea, dar este necesară cunoașterea realității.

Pe de altă parte, replica frecventă care circulă la noi: „mutați-vă în China!” este doar rudimentară, și nu rezolvă pentru nimeni nimic. O înțelepciune străveche spune, de altfel, că fiecare are dreptul și datoria să contribuie la a crea o lume convenabilă acolo unde s-a născut.

La drept vorbind, după încercările cunoscute, dar neizbutite din Budapesta (1956) și Praga (1968), China a fost prima țară care a ieșit din schema „sau socialism răsăritean, sau capitalism clasic”, care mai bântuie unele minți și astăzi. Ea s-a eliberat de trecut, încât o altă societate, cu alte alternative, s-a instalat de atunci încoace pretutindeni, din multe cauze. Nu sunt încă elaborate analize sistematice ale societăților în care trăim, dar se impune nevoia diferențierii, dincolo ideologii, a relațiilor economice, geopolitice, civilizaționale.

Atunci când începeam studiul filosofiei, D.D.Roșca, influențat de Leon Robin, cu magnifica sa reconstituire a gândirii grecești, contrapunea în fața noastră, a studenților, gândirea chineză și raționalismul grec, ca și cum pe lume ar fi fost un singur raționalism.

Azi este clar că au fost și altele. Oricât de uimitor pare, atunci când a reflectat asupra maximei „apa blândă erodează până și piatra cea mai tare”, Heidegger a folosit, daoismul, care complementase demult comportamentul bazat pe calcul, cu reflecția etică. Iar Whitehead a spus simplu: dacă vrei să-i înțelegi pe Peirce și John Dewey, citește-l pe Confucius, și invers. Înțeleasă până la capăt, viziunea pragmatismului este un produs chino-american.

Nevoia cunoașterii felului de a concepe lumea al chinezilor se profilează tot mai mult. Am avut privilegiul de a fi invitat să vorbesc la inaugurarea Institutului Național Confucius, din QuFu, și mi-am dat seama de amploarea tezaurului Chinei, care are documente scrise începând cu peste un mileniu înainte de era noastră. Am putut observa însă și principii simple. Pe unele le-am regăsit reafirmate la San Francisco, recent.

De exemplu, „să cauți soluția convenabilă fiecărei părți”, „este loc pe Pământ pentru fiecare”, „să nu intri în competiția strategică, căci te obligă la părtinire”, „să rămânem la integritate”.
Ele vin din bogata tradiție a civilizației chineze și merită cunoscute. Fie și numai pentru înțelegerea unei tot mai importante abordări a lumii în care trăim.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/relatia-cu-china-analiza-lui-andrei-marga