Antisemitism, nu! Antiiudaism, da!

Pare că nu se găsește vreo grupare de mai multe viețuitoare lipsită, de câte un unic fruntaș. Albinele roiesc sub îndemnul reginei-mamă din stup, lupii hăituiesc în urma celui care zbiară mai vârtos, stolului de înaripate îi netezește aerianul drum un mai semeț zburător. Fenomenul are așa o generalizare încât depășește o oarbă orânduire biologică și oglindește așezământul obștesc în care pluralitățile alcătuitoare ale lumii se supun unei unicitați Divine. Chiar fuga unui popor dincolo de zăgazurile unui tărâm care nu-i mai sunt pe plac, ajungerea pe un meleag mai îmbietor, nu scapă Dumnezeieștii hotărâri și supravegheri. Prin pământescul lor conducător, care își ducea consângenii din asupririle faraonice către „ țara unde curge laptele și mierea” , Dumnezeu glăsuiește fugarilor evrei: „nu pentru dreptatea voastră vă dă Domnul Dumnezeu să moșteniți acel pământ rodnic” (Biblia, Deuteronomul cap 9 stih 6). Autoritatea ecoului venit „de sus” spulberă făloasele – repetate prin milenii- îndrugări ale evreilor despre răsplătire a vredniciei lor. Dimpotrivă, biblicul Vechi Testament înșiruiește până la nenumarare evreieștile nevrednicii. În lunga străbatere a unui înfricoșător pustiu, au preferat a înlocui pe Dumnezeu cu un golaș vițel de aur. Atât au cârtit împotriva Celui de Sus, încât jos pământul s-a despicat înghițind o bună parte dintre ei.

Cei rămași nu s-au apropiat prea bine de capătul celor patruzeci de ani hărăziți a bate nisiposul deșert când pământeanul lor călăuzitor- același Moise înzestrat de Cerescul Părinte cu profeticul dar al citirii viitorului, dându-și seama că nevredniciile evreiești se vor lungi în lungul timpului, pe tablă de piatră- urmare și completare a primelor două pietroase fețe cuprinzătoare de „Zece Porunci” fundamentale, „constituționale” în limbaj modern- a înșiruit mormanul de osânduitoare „ blesteme” (Deuteronomul 28, 15-68) ce vor apărea pe netrebnicii evrei sfredeliți de buboaie (canceroase?) ajunși să fie izgoniți până și din țara lor făgăduită. Iar filelor alcătuitoare a primei părți biblice- Vechiul testament, de care ipocrit nu se dezic nici evreii- plin de bogate amănunțimi istorice aduce dovezi vii despre „matematica” aplicațiune a celor dinainte prevestite: dacă evreul rege David s-a pus să-și numere supușii pentru a știi cu ce forțe umane- nu Dumnezeiești- poate să-și învingă armiile vrăjmașe, atunci a venit o molimă care i-a secerat mulți oșteni; dacă neînțelepțește înțeleptul rege Solomon s-a desfrânat cu vreo nouă sute de femei- Statul său s-a divizat; când evreii se gândeau numai cum să-și umple pungile cu bănet – a și venit vreo secetă care să le secătuiască țara; dacă în locul moralității casnice puneau dezmățul- răzmerițele le devastau țara; iar când nu se mai închinau unicului Dumnezeu atunci înfrângerea în războaie și căderea în robie îi păștea. Păcătoșenia evreilor ajunse atât de mare încât depășea pe cea a oricărui popor.(II Cronici 33, 9). Întreaga umanitate simțind dâra inițialului ronțăit al oricărui fruct smuls, fără de îngăduință, dintr-un edenic arbore.

Dar… milostivirea aparține lui Dumnezeu. În eternitate nu se cuvenea a fi prelungită obșteasca pedepsire. Nu toți să o mai poarte în cârcă- să treacă pe umerii unuia singur. Cine să fie ales din mulțimea creaturilor ? Nu ar fi o nedreaptă împovărare a lui ? Mai înduioșător apare un Dumnezeu strivit sub suferință. „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-născut L-a dat pentru ca oricine crede în El să nu piară” (Ioan 3, 16). Puhoiul tuturor osândirilor izvorâte din imensitatea de păcate au fost duse și purtate de Iisus pe Cruce. Cu El în mormânt zace moartă pedepsirea lumii. Într-o lume nepedepsită înviază Hristos ! Vestea mântuirii celor de sub Cer, înaintând mângâie tot mai multe spații geografice și istorice epoci. Sumedenie de popoare- națiuni, seminții, neamuri- primesc Botezul întru Creștinism mărturisind crezul în Înviatul Fiu-al-lui Dumnezeu.

Îndărădnici s-au dovedit a fi tocmai evreii în mijlocul cărora, de-a dreptul vizibil, minunea s-a săvârșit. Nu numai că de îndată i-au tăgăduit veracitatea, dar în pofida desfășurării de vremi – nevolnici a primi sclipiri spirituale de la civilizația încreștinată, aceiași evrei se încăpățânează a azvârli dihonie împotriva seninei Învieri. Și cum în scriitura Vechiului Testament se găsesc destule profeții despre minunăția care se va împlini într-un viitor, de asemenea s-au încumetat să năruie însăși autoritatea Bibliei. Punănd-o mai prejos de născocirile întunecoase ale unor părtinitoare minți omenești. Înghesuindu-le între coperțile unei talmudice cărți înverșunată împotriva moralității sau plăsmuind acel fără-de-noimă kabalism tăgăduitor al unicului Fiu Dumnezeiesc, așadar și al mântuitoarei Sale Învieri. Nedespărțindu-se de aceste scriituri ale necredinței, nu vor putea să nu se prăvălească pedepsirile, dinainte vestite, asupra nelegiuiților evrei. Chiar și înalta rostire ”te va împrăștia Domnul Dumnezeu prin toate popoarele” (Deuteronomul 28, 64) pierderea fundamentalei, făgăduite teritorialități.

Nici patru decenii depline nu au trecut de când o lespede îngeresc înlăturată, a înlesnit scrutarea adâncului unui mormânt părăsit de Cel Înviat, iar tagma evreiască, dospind tăgăduirea, a și avut parte de totală izgonire din tărâmul „lacto-mieros” în care își găsise aciuirea. Începe haimanlâcul prin veacuri și alungări huiduitoare în oricare meleag. Nărăviți a-și arăta cu îngânfare prezența, nepoftiții vor risipi pretutindeni inestetice ziduri de sinagogi adăpostitoare ale răcnetelor anti-Crestine. Din astfel de hrube vor fi diriguite pe scară largă reuniuni , tipărituri, invizibile unde aeriene, poftele politice ca și însărăcirea economică a maselor cetățenești. Nelipsind îndemnuri la nerespectarea îndatoririlor bisericești, la imorale erotisme dezagregatoare de familii pe care se înalță întreg edificiul social și propășește clocotul național…o pâclă negră e zvârlită anume asupra întregii omeniri. Pentru ca lumea toată să nu cuprindă sămânță din învățătura lui Hristos.

Așa precum iscarioteanul Iuda socotea că vânzându-și spre moarte Învățătorul, îi va stârpi până la nimicire și predania. Evreii cei fără-de-Iisus, ai lui Iuda sunt. Cu justificare vor purta deosebitorul nume de „iudei”, iar „iudaism” le va fi tărășenia. Pentru hula împotriva dreptei credințe își vor purta mai departe pedepsirea… Și cum printre enumeratele pedepse figurează și orbirea (Deuteronomul 28, 28), orbi vor căuta iudeii să se scuture de asemenea împovărări. Vor dibui numai pe piezișe drumuri. Precum cel al înhăitării și întăririi propagandistice a „liberalismului” îngăduitor ca dumnealor să comită tot felul de matrapazlâcuri. Sau cel „democratic” pivotând parlamentarismul votător de legi și Constituții otrăvite de un egalitarism bun pentru ca iudeii să-i arunce pe alții în inegalitate, iar ei singuri să se cocoțeze în vârfuri statale. Dar si „internaționalismul” , complotând contra neamurilor neevreiești printr-o rețea de tratate internaționaliste de care se atârnă bogate interdicții de …discriminări rasiale: ca și cum interdicțiile acestea nu ar grăi chiar despre pluralitatea raselor, fiecare având un specific propriu negăsibil în celelalte; deosebirea dintre rase fiind firească, nu merită vreo condamnare; condamnată nu poate fi nici rasa semită; antisemitismul poate să fie neadoptat de unele țări. Dimpotrivă, nesupunerea la cele Poruncite de Sus nu este firească, iar pedepsirea scoborându-se din eterna Înălțime nu poate fi înlăturată. Cât vor fi încăpățânați în iudaism, „antiiudaismul”- cu independența-i față de „antisemitism” – hotărât nu-i va cruța !

Evreii, nepăsători față de evanghelica oprire a minciunii (Matei 5, 37), de vor minți că un Stat – spre pildă să-l denumim Ungaria – nu a făcut persecuții rasile, vrednici sunt de pedepsire. Pedepsirea însă va trece asupra ungurilor, dovedindu-se că ei au trimis spre moarte mulțimi de iudei încălcând dumnezeiasca mărturisire „Eu nu vreau moartea păcătosului” (Ezechil 33, 11). Cu atât mai strălucitoare apare blândețea Românească deschizătoare de porți celor ce se refugiau din pusta maghiară! Pe meleagul nostru Românesc fiecare a rămas în viață respectându-se îndemnul biblic „să fie viu” (Ezechil, 33, 11).

Să nu fie însă această prelungire de trai un optim prilej de noi păcătuiri. De adăugiri peste pedepse, alte pedepse. Doar Însuși Iisus a spus unuia pe care minunat l-a tămăduit: „De acum înainte să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14).

Găzduitoarea de iudei, vatra românească va împlini un Dumnezeiesc comandament îmboldind pe oricare dintre iudei să se „întoarcă” (Ezechil 33, 11). Folosindu-se pentru aceasta nu antisemitismul interzis prin hârțoage juridice, ci prin binecuvântatul anti-iudaism aplicat cu toată vigoarea.

Telefon 3145815 Ioan Solomon

*******

Nota redacției: L-am cunoscut pe Ioan Solomon imediat după 1990, când spontan ne-am trezit alături mai mulți compatrioți, mânați de același imbold: să-i dăm peste mână rabinului roșu, adică lui Moses Rozen, care se apucase să lanseze teza holocaustului din România. Ioan Solomon ne-a furnizat informația că Moses Rozen lua bani de la evreii din Israel promițându-le că-i va ajuta să-și recupereze foste proprietăți din România, chiar și acele proprietăți de care se despărțiseră prin acte legale de vînzare-cumpărare. Un avocat bun va putea demonstra în instanță că bietul evreu fusese obligat de atmosfera epocii să vîndă sub preț…

Ioan Solomon, subțirel și negricios, cu un profil iudaic sefard clasic, era pornit aprig împotriva minciunilor scornite de evreii din anturajul rabinului. L-am ajutat să-și publice câteva texte. L-am vizitat în locuința sa, o garsonieră de pe Magheru, în blocul cel mai înalt, peste drum de galeria Onești. Mi-am promis să-mi fac timp pentru o discuție mai lungă și lâmuritoare cu Ioan Solomon, aveam, păstrate până azi, o mulțime de întrebări și nelămuriri cu privire la ciudata istorie a evreilor. Ioan Solomon era capabil să-mi dea răspunsuri sincere, cele de care aveam nevoie. N-am avut prea mult timp la dispoziție. La un momemnt dat am băgat de seamă că nu mă mai sună. Inevitabilul se produsese, probabil. N-am primit nicio confirmare, dar altă explicație nu există. L-am sunat la telefon, nu mi-a mai răspuns.

Îl pun la socoteală în gașca evreilor angelici. Să-i fie țărâna ușoară!

Deunăzi i-am găsit printre hârtiile uitate cele două file ale eseului de mai sus. Nu cred că au mai fost publicate.

Ion Coja