george-turle@t-online.de 79.197.50.230 In 2016 am sperat in alegerea lui si m-am asteptat, in ciuda preditiilor mediei si multor altora. Am crezut cat de cat si am sperat sa fie altfel, sa fie acel anti-establishment care s-a auto-marketat. A facut o serie de lucruri bune, pe care si pe parcurs si acum, le vad ca atare: – Tax cut, desi practic o masura pro-corporatista, s-a dovedit benefica pentru economie. A oprit exodul companiilor americane peste hotare, a marit volumul reinvestitiilor, extinderii creerii locurilor de munca (vorbind de cele din manufacturing), iar graficul cresterilor salariale a fost cel mai abrupt de prin vremea lui Bill Clinton. Din pacate, nu numai ca nu s-a dovedit vreun anti-establishment, ci insasi parte din el. Un Bill Clinton republican, cu tot tacamul aferent politica de clan, de clientelism si nepotism. Nu s-a dovedit a fi un anti-interventionist, ci doar un critic al interventionismului presedintilor precedenti, cautandu-si insa propriile „opere” in acest domeniu (Venezuela fiind una dintre tinte). Conflictul comercial cu China condus in stil hei-rupist. Curtarea si inarmarea Arabiei Saudite la un nivel mult sporit fata de predecesorii sai. Conflictul comercial cu UE, o adevarata clovnerie. Dupa luni de zile de razboi al taxelor, Uniunea cedeaza si trimite la Casa Alba pe simpaticul betiv, Jean-Claude Juncker, care bate palma cu Trump si spune „partners, fie ca tine, zero tarife!”. Dupa 2 luni, Trump calca intelegerea incheiata pe motivul stupid ca „oricum nu-mi convine, ca europenii prefera sa cumpere masini europene, nu americane, asa ca, back to tariffs war!”. |
Comenteaza