Dacă ar fi să credem în basme, atunci Biroul Electoral Central nu a fost în stare să ofere datele finale ale scrutinului din 26 mai timp de 3 săptămâni din cauza președinților secțiilor de votare care nu au fost capabili să încheie procesele verbale.

O FRAUDĂ DE 1,5 MILIOANE DE VOTURI

În fapt, nimeni nu vorbește oficial despre fraudă, deși a fost o imensă fraudă la mijloc! Este surprinzător faptul că în fața unei asemenea situații, „independenții” judecători, șefii BEC, șefii Autorității Electorale, încă nu au ieșit să țipe „Fraudă!” și să declare anularea scrutinului. Tac. Clasa politică se cufundă și ea într-o liniște la fel de dubioasă, presa ticăloșită tace la fel complice! ONG-urile nu par să mai fie deloc preocupate de alegeri. Practic, nimeni nu mai are curajul să vorbească în România!

Președinții secțiilor de votare par să-și fi umplut deja nădragii și caută soluții disperate să mătrășească procesele verbale. Unii refuză să le semneze. Lucrurile par mult mai calme în zona „serviciilor”, unde unica preocupare se pare că este ștergerea urmelor. Mai exact, ștergerea de pe site-ul BEC a proceselor verbale dubioase. De la secția 706 Iași, de la secția 699 Iași etc.

Prea puțin mai contează în clipa de față numele, c-o fi X sau Y, prea puțin contează acronimele, c-o fi SRI sau STS…

Între timp, zburdă voioase din om în om dovezile fraudei pe online, doar proporțiile și lipsa reacțiilor ridicând cetățenilor semne de întrebare. În gaura ce se cască în rezultate, încape un întreg partid! Iar sentimentul general este al unui déjà vu. Este exact ca la al doilea referendum de demitere al lui Băsescu. Nici un politician nu se supărase, nici atunci… Era cald, venea vacanța…

„NICI NOI NU MAI ȘTIM CÂȚI MAI SUNTEM”

De foarte mulți ani, așa-zisele date oficiale nu mai concordă cu cifrele reale în ceea ce privește populația României. Pentru a avea alegeri corecte, România ar trebui să știe nu doar câți au votat, dar și câți votanți există în mod real. Dar la noi totul e o nebuloasă! De ce există această situație?

În primul rând, pentru că le convine tuturor. Mă refer aici la partide. În funcție de numărul populației sunt aleși reprezentanții cetățenilor în diversele structuri ale administrației publice. Cu cât numărul cetățenilor (reali sau fictivi) este mai mare, cu atât și numărul reprezentanților acestora crește!

Vom avea, ca atare, un număr mai mare de parlamentari, de europarlamentari, de oficiali etc. Toți acești reprezentanți ai cetățenilor trăiesc din banii de la buget. Credeți că există vreun partid în România care să dorească să își reducă numărul de reprezentanți? Evident că nu.

Mai departe, alocările bugetare se fac tot în funcție de numărul cetățenilor. Din nou, cu cît avem mai mulți cetățeni în discuție, cu atât sporesc și alocările pentru aceștia. Iar cei care cheltuiesc acești bani publici, din nou, nu au nici un motiv să se plângă că primesc bani mai mulți.

CÂȚI VOTANȚI SUNTEM DE FAPT?

Potrivit Institutului Național de Statistică, dar și Eurostat, adică oficial, populația țării ar fi de 19.376.391 persoane!

În 1992, la fel de oficial, populația era de 22.810.035, apoi în 2002 a ajuns la 21.698.181 (având până aici o scădere de 0,11 milioane anual), în 2011 ajungând la 20.121.641 (scăderea fiind de 0,16 milioane pe an). Păstrând aceleași rate, putem estima că în 2019 mai suntem doar 18,8 milioane. Deja avem o jumătate de milion diferență!

Să calculăm acum numărul celor cu drept de vot, adică majori. Aici, matematicianul dr.Dan Selaru propune să luăm numărul alocațiilor plătite minorilor, iar cifra este de 3,56 de milioane. Ceea ce înseamnă că cetățeni cu drept de vot, adică în vârstă de peste 18 ani, mai rămân doar 15,3 milioane! Totuși, BEC ne comunică cifra de 18,26 de milioane. Avem deja o diferență de 3 milioane de votanți.

Același matematician, dr.Dan Selaru, spune negru pe alb, că la o prezență la vot de 50%, potrivit datelor reale, au venit la vot 7,6 milioane de cetățeni, nicidecum 9 milioane – după cum reiese din listele electorale. De aici, diferența de 1,4 – 1,5 milioane de voturi. Adică FRAUDA!

Ca să înțelegem această cifră, la 50% prezență, vorbim despre votul din vreo 12 orașe de dimensiunea Clujului. Sau de toți votanții din Moldova.

Dan Selaru se verifică adunând voturile PNL + USR + PMP + UDMR, care reprezintă, însumate, un total de 5,5 milioane de voturi. Cum „creșterile” indicau 35% în plus pentru fiecare, ținând cont de măsurătorile sociologice efectuate de Sociopol, ajungem la aproximativ 4,1 milioane de voturi reale, diferența fiind – „minune Dumnezeiască”, după cum spune Selaru – de fix 1,4 milioane de voturi.

De unde a apărut acel „plus” de 35%? De la creșterile înregistrate – de 35% – la „mediile mobile” pentru partidele deja amintite, și de la lipsa acelorași creșteri în cazul celorlalte partide: PSD, ALDE, PRO România, care au rămas cu cât aveau și în sondaje. Față de estimarea de 40% prezență la vot, a existat una de 50%, de aici, diferența de 10 procente s-a împărțit proporțional cu mediile mobile ale partidelor „protejate”. Ceea ce înseamnă: UDMR – 125.000 de voturi, PMP – 145.000 voturi, USR – 500.000 voturi, PNL – 630.000 voturi.

„ERORI DE ÎNSCRIERE”

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a formulat, timid, o întrebare pe care a adresat-o celor de la BEC. Dorneanu a dorit să afle de ce numărul voturilor la cele două întrebări ale așa-zisului referendum sunt atât de diferite. BEC a răspuns Curții Constituționale că diferențele ar fi cauzate de „erori de înscriere”.

O a doua (și după știința mea, ultimă) reacție privind desfășurarea scrutinului a venit din partea unui membru CNA, Radu Herjeu. Acesta a rămas surprins de print-screen-urile publicate de politologul Ionuț Apahideanu, care timp de două săptămâni a luat la rând procesele verbale ale secțiilor de votare, constatând că există nereguli majore, dacă peste 15% reprezintă un procent suficient ca să facem această afirmație! Mai exact, s-au descoperit nereguli la tot a 6-a secție de vot.

La Suceava, de exemplu, 1233 de votanți s-au înregistrat prin scanarea cărților de identitate, iar apoi nu au mai votat! Se pare că au dispărut cu totul în drum spre cabina de vot! Aceeași situație în Bihor: 1049  persoane prezente la vot și identificate pe baza cărții de identitate scanate, doar 535 votând efectiv!

La o secție din Bruxelles, s-au prezentat 1673 de persoane, dar de votat au votat 5324 pentru Parlamentul European.

Dacă ne mai amintim de celebrul „vot de la Paris” cu ajutorul căruia Traian Băsescu îl învingea pe Mircea Geoană, vestea bună e că recordul a fost bătut! 5324 voturi în 14 ore înseamnă 380 voturi pe oră, adică un vot la 11 secunde – de dimineața și până seara, în mod constant. Adică prezentarea cărții de identitate, scanarea, semnarea în tabel pentru buletinele de vot și preluarea ștampilei, deplasarea în cabină, răsfoirea buletinelor, ștampilarea, introducerea buletinelor în urne, predarea ștampilei și preluarea cărții de identitate. În 11 secunde.

FRICA PĂZEȘTE BOSTANII!

Totuși, cu grijă maximă, Radu Herjeu se delimitează de orice termen care ar putea supăra pe cineva și, spune explicit la comentarii: „Eu n-am vorbit de fraudă”. O atitudine sănătoasă, deoarece, zicea altcineva, „chiar nu vrei să te calce tramvaiul prin sufragerie”.

Chiar și așa, Radu Herjeu a ajuns ținta postacilor, în scurt timp fiind făcut „slugă, vierme, ciumă, scaun moale, limbric, furuncul, bășină, păduchios, pesedemuist, malagambist, cretin, idiot, mizerabil, infect, mincinos, jeg, bugetar jegos, ratat, javră, împuțit, spurcat, pupincurist, lingău, coadă de topor varan, mâncător de rahat, dovada că prezervativul dă greș, cap de muscă, prost de bubuie, ejaculat, toxic, golan înbâxit”… Și așa mai departe.

Deci? Mai vrea cineva să vorbească despre fraudă? „Lumea Justiției” tratează subiectul tot ca „zvon sau pamflet”, notând că ar exista „indicii de fraudă” întrucât voturile nu se închid pe cheie. Singurul care are curaj să vorbească este Codrin Ștefănescu (PSD): „S-au șterpelit 1,5 milioane de voturi”! Coincidența și mai mare este că numărul acestora se suprapune suspect de bine peste votul celor aflați pe liste suplimentare. Dacă aș scrie și eu un „pamflet”, aș zice că e o coincidență.

Așa, însă, mă voi rezuma la a constata că actul votului devine tot mai inutil, dincolo de manipularea grosieră a electoratului luând în calcul și furtul electoral, iar libertatea de expresie devine o „rara avis”. Am fost avertizați de mai-marii UE că nu vor permite ca „alții”, ca „suveraniștii”, „dreapta” să câștige alegerile. Să fie numiți, așadar, ca să nu mai pierdem vremea!

#fărăaleșiînfuncțiilepublice

Poate cel mai mare rău al epocii comuniste a fost frica. Frica de a vorbi. Astăzi, avem obligația de a vorbi, nu doar pentru că nu vrem să fim părtașii fraudei, ci și pentru ca frica să nu revină definitiv în viața noastră.