Andrei Marga Curente în viața publică a Chinei actuale

Ion Coja2026-03-24T17:29:15+02:0024 martie 2026|Textele altora|

CD
1.871 aprobate
denitsoc@gmail.com
216.131.107.206

Domnul professor Andrei Marga, desi cunoscător in profunzime al culturii si filozofiei chineze nu a publicat pană acum nimic convingător si lămuritor privitor la situatia Chinei, desi a fost si invitat de onoare la Beijing la Simpoziunul Confucius si personal am fost dezamăgit de acest lucru.
Iată insă că apare acest articol in “Cotidianul HD” si preluat de “Gandeste.org”, (Din conferința Valorificarea lui Confucius, prezentată la Simpozionul Confucius și emergența Chinei contemporane, Suceava, 18-21 martie 2026) – https://andreimarga.eu/the-valorisation-of-confucius-in-the-development-of-china-and-the-change-of-the-world

Acest articol ne lămureste cel mai bine asupra situatiei Chinei in general, lămurire care vine de la cel mai mare expert in domeniu, cel mai abilitat filozofic si pedagogic să ne prezinte situatia complexă in care se află China.

Va rog să dati o interpretare mai amplă si mai bogată anumitor termeni ce au fost redusi la sensuri restranse, limitate de presa si invătămantul cu agendă din tară.
Un exemplu este termenul “nobil” in conceptia Confucianista si inca actual in China, termen care desemnează o persoană aleasă prin virtutile, morale si abilitătile administrative si sociale ale individului. Nobletea se capătă mai greu decat respectul sau autoritatea, doar prin virtute, dăruire si loialism si nu prin sange sau certificate de nastere sau de inobilare eventual cumparate.

Acum putem intelege mai usor “Proiectul dezvoltării Chinei moderne, al conducerii actuale a țării, asigurând modernizarea avansată și lichidând în primă instanță corupția, este însă larg împărtășit. Iar „abordare holistă a securității naționale”; a impus specializarea vechilor/bătranilor generali, care dacă nu au făcut-o au zburat din functii, asa cum arăta si un cititor al websitului, “@vrajitorilor”, acesta, incercand să ne convingă că Xi face aceiasi greseală enormă ca si Stalin in 1938, cand a scos din Armata Rosie pe toti ofiterii ce proveneau din Armata Albă, pe care insă i-a reincadrat in 1942, in măsura in care mai erau in viată. https://ioncoja.ro/politica-chinei
Situatia nu este similară si efortul cititorului să găsească struguri acri in via chinezească este futil.
Lectura atentă a acestui articol poate aduce multe lămuriri si o mai usoară intelegere asupra situatiei din China, situatie care afecteaza cultural si nu numai intreaga lume.
CD

CURENTE ÎN VIAȚA PUBLICĂ A CHINEI ACTUALE
De Andrei Marga – https://gandeste.org/analize-si-opinii/andrei-marga-curente-in-viata-publica-a-chinei-actuale/138417

Una dintre teoremele noi ce se conturează, ale dezvoltării țărilor, este dependența modernizării de calibrul decidenților și al procedurilor. Este evident că țări cu decidenți nepregătiți, care nu și-au putut justifica nici măcar diplomele pe care le pretind, cu alegeri trucate sau chiar anulate când nu convin rezultatele și în care se pilotează inși de mâna a patra spre vârf, evoluează chinuit și se dezvoltă anevoios.

În 2012 președinte al Chinei a fost ales Xi Jinping, o personalitate care a prezentat fără întârziere viziunea de strategie națională „China Dream”, axată, cum constată comentatori occidentali, pe „prosperitatea țării, mândrie și fericire colectivă și national rejuvenation” (Robert S. Ross, Jo Inge Bekkevold, eds., China in the Era of Xi Jinping. Domestic and Foreign Policy Challenges, Georgetown University Press, 2016, p.118). Comentatorii au remarcat faptul că Xi Jinping „caută să lege activitățile economice din China cu o emergentă strategie globală care să asigure exportul de capital excesiv din țară, tehnologie și capacitate industrială spre alții care au nevoie ….” (p.123). Președintele Chinei promovează o politică orientată spre consens, care abordează pragmatic obiectivele, în serviciul unei „întineririi a națiunii (rejuvenation of nation)”. Această politică a reușit cea mai amplă mobilizare a chinezilor din istoria modernă.

Președintele Xi Jinping a declarat că „pentru a realiza Visul Chinez noi trebuie să cultivăm spiritul chinez. Acesta este spiritul național cu patriotism în miezul său și spiritul timpurilor cu reformă și inovație în nucleu” (Xi Jinping, The Governance of China, Foreign Languages Press, Beijing, 2014, I, p.42). Devizele puse în joc sunt elocvente: „timp potrivit pentru a inova și a transforma visele în realitate”; „reforma și deschiderea continuă mereu și nu au sfârșit niciodată”; „continuarea cuprinzătoare a reformei”; „ameliorarea capabilității de guvernanță”; „creșterea economică trebuie să fie genuină, nu gonflată”; „deschidere mai largă spre lumea externă”; „tranziție spre creștere condusă de inovație”; „dezvoltarea unei țări, a unei guvernări și a unei societăți bazată pe lege”, „promovarea echității sociale și a justiției, asigurarea unei vieți fericite pentru oameni”; „sporirea publicității și a elaborării teoretice”; „eliminarea sărăciei și dezvoltarea accelerată în zonele sărace”; „educației mai bună și echitabilă”; „abordare holistă a securității naționale”; „o eră nouă de progres ecologic”; „o țară, două sisteme”; „a lucra împreună pentru cooperare mutual benefică”; „un nou model al relațiilor dintre China și Statele Unite”; „combaterea coruptiei și cultivarea integrității” etc.

Xi Jinping a preluat punctele despre integritate rostite de Hu Jintao în 2006, la reuniunea consultativă cu cele două organizații politice din afara partidului comunist – Liga Democratică a Chinei și Asociația din China a Promovării Democrației (p. 435). Pe Confucius actualul președinte al Chinei l-a asumat explicit. În 2014, la o reuniune privind the rule of law Xi Jinping a amintit explicit ceea ce spunea Confucius: „oamenii se vor supune dacă promovezi oameni drepți și înlături oamenii răului. Ei nu se vor supune dacă faci contrarul” (2017, II, p.131). Într-o reuniune din 2016 consacrată lămuririi conceptelor dezvoltării, Xi Jinping a lămurit conceptul de „dezvoltare centrată pe popor (people-centered development)” prin apel la opinia lui Confucius despre „prosperitate împărtășită (shared prosperity)”.

Desigur că în viața publică a Chinei actuale există și o reacție care vede critic economia de piață și cere dezvoltarea unei clase mijlocii care să ducă la democrație și reluarea unui anumit centralism al deciziilor. Sunt și adepți ai liberalizării, care susțin inițiativa privată, dar nu o opun interesului public. Proiectul dezvoltării Chinei moderne, al conducerii actuale a țării, asigurând modernizarea avansată și lichidând în primă instanță corupția, este însă larg împărtășit.

Are acoperire, în orice caz, teza că sunt manifeste în China actuală trei curente
intelectuale, din care pleacă inițiative. Vederile sunt legate de nume emblematice, intrate în istoria țării și în istoria universală: abordarea axată pe egalitate a lui Mao Zedong, abordarea axată pe libertate și drepturi a lui Deng Xiaoping și abordarea axată pe civism, educație și cercetare a lui Confucius. Cele trei curente își asumă astăzi proiectul unei „civilizații a Chinei cu caracteristici chineze” în varii domenii. Coexistența acestor curente formează, de altfel, specificul intelectual al Chinei actuale (Gan Yang, in der neuen Ära: Die Verschmelzung von drei Traditionen und das Wiederstarken der chinesischen Zivilization, 2005, în Daniel Leese, Shi Ming, Hrsg., Chinesischen Denken der Gegenwart. Schlüsseltexte zu Politik und Gesellschaft, C.H.Beck, München, 2023, p.176). Nici o țară nu are asemenea constelație de tradiții active în acest moment, iar China profită căutând să le valorifice. Opiniile chinezilor se diversifică în legătură cu legarea concretă a acestor tradiții.

În procesul modernizării China pune capăt unor tradiții, încât înăuntrul țării se discută aprins. De pildă, în 2004 s-a înlocuit, după 1300 de ani, ceea ce a întreținut încrederea populației în valoarea elitei societății – „sistemul examenelor imperiale”. China și-a recrutat multe secole elita prin examene an de an, la orice vârstă, pentru a obține titlul de Jinshi, pe care împăratul îl recunoștea, iar individul avea acces la anumite poziții în societate. În cursul modernizării acest sistem a fost înlocuit cu unul mai suplu, bazat însă tot pe performanța efectivă a individului în pregătire. China își modernizează viața, dar caută să nu scadă motivația și standardele înalte de pregătire a cetățenilor. Analiștii americani constată că în China grija pentru pregătirea competitivă a noilor generații este în prim plan, viitorul fiind pregătit atent.

Este foarte clar pentru chinezi că istoria i-a pus în legătură cu Vestul și infirmă orice tentație de izolare. Nu se mai poate înțelege China nici de către chinezi fără a înțelege Vestul. Pe acest fundal, pledoaria dominantă în China actuală este pentru conlucrarea dintre China și Vest prin adâncirea de fiecare parte a înțelegerii celuilalt. „Pentru noi nu este vorba de a studia China și Vestul în opoziție unul față de altul, ci mai curând de a studia mai adânc și mai cuprinzător Vestul” (p.189). Aceasta nu înseamnă a copia, căci modernizarea nu constă în imitare, iar „cunoașterea a ceva nu înseamnă a-l recunoaște ca necesar pentru tine”.

Teoreticieni de prim rang din China de astăzi discută valabilitatea distincțiilor consacrate de istoria modernă dintre stânga politică și dreapta politică. În continuare au trecere vederile unui intelectual, Li Zehou, care s-a sprijinit de-a lungul deceniilor pe Marx și Kant și a argumentat că este nevoie ca iluminismul să fie folosit nu numai în sfera ideilor, ci și în viața Chinei, după ce a obiectat lui Mao Zedong că în concepția sa asupra Chinei lipsește abordarea revoluției burgheze și a preocupărilor de democratizare.

Problema cheie în jurul căreia se discută rămâne însă valorificarea moștenirii impozante a lui Confucius în contextul modernității actuale. Directorul Societății Confucius, Tang Wenming (Universitatea Tsinghua, Beijing), susține că viziunea confucianismului ar fi imună la derapajele modernității și ar asigura Chinei o modernizare fără imitarea vreunei alte țări. În poziție alternativă, Chen Ming este de părere că la Confucius nu este vorba de o teorie politică, iar învățătura sa este o „filtrare cognitivă” a diferitelor poziții politice. Istoria recentă a confucianismului este aceea de a fi „parte a unui mozaic în societate, care adoptă atitudinea moderației. Spre deosebire de Guomindang și de Partidul Comunist, confucianismul nu a căpătat ocazia adecvată de a întemeia un partid, respectiv de a-și articula propriile sale scopuri și discursuri politice” (p.192). În plus, China a intrat în procesul globalizării, încât o „recalibrare ideologică” a devenit necesară. China trebuie modernizată, dar modernizarea ei nu se poate face copiind alte țări. „În China se ridică problema transformării unui imperiu tradițional într-o formă de stat modern”(p.193). Sunt necesare idei noi, căci nu dă rezultate preluarea tradițiilor ideatice ale statului național din alte țări.

Nu dă rezultate copierea modernizării din Vest, oricât de performantă este aceasta. Punctul de plecare nu poate fi, în mod realist, altul decât „națiunea chineză”, iar sub acest aspect confucianismul are multe de spus. „Visul chinez” la modernizare se poate satisface doar cu contribuția confucianismului. Acest fapt este asumat și de către cei care conduc China actuală, care au renunțat la „idealul universal, speculativ și utopic” în favoarea „satisfacerii nevoilor interne ale națiunii chineze”(p.195).

Iar confucianismul se deosebește de Daoism. Ambele înțeleg lumea admițând că Cerul este esența supremă și că în modernizare în joc sunt valori esențiale pentru umanitate. Dar confucianismul consideră că Cerul și Pământul au de a face cu păstrarea vieții omenești, încât conceptul cheie al confucianismului este cel de „umanitate”, de omenie. „Aplicat în filosofia politică, este vorba în cele din urmă de considerarea dezvoltării pașnice a vieții ca valoare supremă, sau, pentru a cita Cartea despre moderație și măsură: a se realiza pe sine și a chema la viață restul, ca și ” (p.195-196). Este ceea ce Aristotel exprima atunci când a numit „fericirea” drept bine suprem al vieții umane. „Optimum-ul politic, pe care Confucius l-a numit , consta în aceea că oamenii ajung cât mai cuprinzător posibil satisfăcuți și se cultivă ei înșiși, pentru a asigura poporului o viață pașnică” (p.196).

Acest optimum este convergent cu principiul modern al guvernării poporului de către popor și pentru popor și cu valorile „naționalitate”, ,„drepturi ale popoarelor”, „bunăstarea poporului” din constituțiile moderne. Abraham Lincoln a exprimat cel mai clar, în Gettysburg Address, principiul, iar Sun-Yatsen a afirmat cele trei valori. Confucius a apărat ideea „statului familie (Familien-Staat)”, dar aceasta nu înseamnă că nu a înțeles problema „străinului”, cum spun unii. La el „statul familie este legat cu principiul ” (p.196). „Iubirea”, cunoscuta valoare confuciană, este aici inclusă – ea începe, așa cum cerea Confucius, cu iubirea aproapelui.

Conform viziunii modernizatoare, individul se ridică mai presus de familia sa, până la nivelul statului, urcând trepte. „Armonia” este un concept confucian – unii, chiar gânditori din Vest, îl socotesc supraordonat în raport cu „libertatea”. Dar ceea ce este cel mai important este faptul că „armonia” este legată de o construcție în trepte a statului, pe care individul le poate parcurge. Chen Ming rezumă optica sa în felul următor: „Dacă noi considerăm visul chinez din perspectiva convingerii și a filosofiei politice, atunci socotesc următoarele trei aspecte ca deosebit de importante. Primul, depășirea stângii și dreptei pentru a ne întoarce pe pământul patriei noastre. Al doilea, legarea celor trei tradiții pentru a restabili totalitatea istorică. Și al treilea, înnoirea partidului stat pentru a trece de la versiunea bazată pe teoria claselor sociale la versiunea treptelor, care se bazează pe teoria statului națiune. Pe această cale se va împlini direcția unei mari reconsolidări a națiunii chineze mai clar, în ritm continuu” (p.197).

Chen Ming amintește că la un moment dat chiar Mao Zedong a spus că țara sa, China, ar trebui să urmeze tot ceea ce s-a făcut de la Confucius la Sun Yatsen (p.209). „Conceptul națiunii chineze este inclusiv, nu exclusiv. El nu ia nici clasele sociale ca punct de plecare. A plăti respect continuității istorice cere construcția unui întreg istoric” (p.210). Pentru această abordare, „premisa și condiția obligatorie constă în aceea că teritoriul nostru nu este rupt și comunitatea poporului nu este scindată” (p.212). Și partidul care conduce vine reconstruit. ”Partidul a fost înființat spre a servi statul și poporul” (p.215). Postulatul lui Confucius – „toți de sub Cer (Alles unter dem Himmel)” are actualitate, iar conducerea societății are înainte de toate obligații față de restul. Apelul lui Sun Yatsen, care cerea conducerii idealism, entuziasm, răspundere și disponibilitate la a se sacrifica (p.215), este, de asemenea, actual. China are mai multe partide astăzi, dar „pentru a păstra unitatea națională și standardul de viață a unui nivel modest nu ne rămâne altă alegere decât a vedea binele și a spera la ce-i mai bine” (p.218).

China actuală are intelectuali informați la cel mai înalt nivel și capabili să dea soluții proprii. Qiu Feng (pseudonim al neoconfucianului Yao Zhongqiu, profesor la Universitatea poporului din Beijing) consideră confucianismul rădăcina culturii chineze, care o imunizează față de crize, chiar dacă evoluția modernității i-a afectat centralitatea în viața Chinei. În reacție, Liu Qing spune că „în China actuală confucianismul nu mai reprezintă ” (Liu Qing, Das Wiederaufleben des Konfuzianismus und die moderne Politik, 2012, în Daniel Leese, Shi Ming, Hrsg., Chinesischen Denken der Gegenwart. Schlüsseltexte zu Politik und Gesellschaft, 2023, p.228). Se poate spune altceva: Confucius a creat o tradiție majoră a civilizației umane, dar „cultura chineză are ca totdeauna subiectivitatea ei proprie și specificul, iar confucianismul este numai o parte a întregului (s-ar putea să fie chiar o parte importantă), dar ortodoxia în materie nu mai este valabilă” (p.229). Desigur, „multe idealuri și învățături confucianiste (mai ales ) ar putea ajuta la a depăși defectele modernității”(p.230).

Mulți încearcă folosirea confucianismului ca politică. Numai că „spus fără ocolișuri, cred că multe dintre ideile și planurile confucianismului politic subestimează serios limitările la care modernitatea constrânge politica” (p.233). „Lumea vieții trăite (Lebenswelt)” a vieții chineze actuale este compus din tradițiile chineze, dar și din cultura modernă a Chinei și din cultura modernă venită din afara Chinei. „În practicile culturale din China Vestul este deja inerent”. „Altfel spus, în China de astăzi factori care sunt înrădăcinați în antichitatea chineză sau au rezultat din epoca modernă, împreună cu idei și concepte provenite din Vest, alcătuiesc orizontul praxisului nostru cultural” (p.237). Ideile egalitarismului, individualismului și pluralismului au prins rădăcini durabile și sunt părți componente al reprezentărilor din societate.

Confucianismul nu poate înlocui „democrația constituțională”, dar poate să o îmbunătățească (p.240).„Tradiția morală confucianistă accentuează conștiința răspunderii și spiritul de comunitate, ceea ce ar putea fi de ajutor pentru a împiedica individualismul bazat pe drepturi să se extindă” (p.240). Concluzia lui Liu Qing este că deocamdată revigorarea confucianismului este mai mult o mișcare intelectuală, al cărei viitor depinde nu numai de confucieni, ci și de condițiile istorice și sociale ale întregului situației. Confucianismul va exercita, însă, în continuare, influență ca un fel de „religie civică (Zivilreligion)”.

Azi suntem într-o situație istorică nouă. Așa cum ne spune, într-o carte informată, lucidă și responsabilă, cel mai profilat jurnalist german de la această oră, „umanitatea trăiește între timp cele mai dramatice schimbări geopolitice, geostrategice și geoeconomice în ultimii cinci sute de ani. Spus mai exact, trăim a treia deplasare istorică de putere a istoriei moderne….Secolul al nouăsprezecelea a fost secolul Europei, secolul al douăzecelea a fost secolul Americii. Secolul al douăzecișiunulea – așa sună cele mai multe previziuni la trecerea în acest secol, va fi secolul Asiei. Doar că este o eroare în această evaluare: va fi secolul Chinei” (Theo Sommer, China First. Die Welt auf dem Weg ins chinesischen Jahrhundert, C.H.Beck, München, 2019, p.11). Nu mai este China anilor șaptezeci, cum își mai imaginează destui, ci o Chină atât de modernizată încât și Europa și America „trebuie să-și facă gânduri asupra întrebării cum vor putea înainta în emergentul secol chinez” (p.45).

Tot mai mulți comentatori americani, europeni și asiatici spun ceva similar. Iar la asemenea evaluări se adaugă criza democrației. Teorema după care alegerile au devenit mai dependente de lobbyuri și mediatizări costisitoare, decât de valoarea candidaților, nu poate decât să pună pe gânduri. Practic în multe țări este nemulțumire cu nivelul celor care ies „victorioși” din astfel de alegeri, pe care democrația clasică nu le-a prevăzut, dar cer deja o soluție.

O țară cu anvergura istorică și culturală a Chinei este mai sensibilă când este vorba de a-și decide direcția de evoluție. În joc este de fapt în lumea de azi situația valorilor modernității – iar chinezii semnalează fără ezitare acest fapt. (Din conferința Valorificarea lui Confucius, prezentată la Simpozionul Confucius și emergența Chinei contemporane, Suceava, 18-21 martie 2026)
Sursa: Andrei Marga</a

5 Comments

CD 25 martie 2026 la 9:54 pm - Raspunde

EXEMPLUL GRECIEI
De CD

În 2015, politica reformismului a fost pusă la încercare în Grecia într-o confruntare dramatică cu instituțiile capitalului financiar european.
Trebuie să privim înapoi la această perioadă pentru a explica cauzele crizei, cum
s-au mobilizat masele pentru a învinge pachetele de austeritate impuse țării și cum această mișcare inspiratoare a fost trădată in final de conducerea Syriza.
Astfel putem invata si folosi daca situatiile sunt cat de cat similare.

Astăzi, criza capitalismului este și criza reformismului. Aceasta nu este doar o ipoteză teoretică. A fost dovedită de experiența recentă. Acum zece ani, reformismul a fost pus dramatic la încercare în Grecia.
Evenimentele primului guvern Syriza din 2015 sunt pline de lecții pentru tările mici si mijlocii din Europa.

Capitalismul este un sistem plin de contradicții, una dintre cele mai importante fiind tendința sa spre supraproducție cautand avid Profitul rapid si speculativ.. Concurența îi obligă pe capitaliști să producă cât mai ieftin și eficient posibil, dar exploatarea și consumul restricționat al clasei muncitoare înseamnă că masa tot mai mare de mărfuri aruncate pe piață nu poate fi absorbită în mod profitabil.

Această contradicție duce inevitabil la crize, în care o parte din forțele productive sunt paralizate și distruse. Dar criza este si o modalitate de extractie fortata si criminală a depozitelor bancare ale oamenilor onesti si creduli ce au avut incredere in banci.
Cel mai important instrument al sistemului propus de bankeri pentru a evita temporar crizele este creditul, care poate extinde artificial piața. Deci crizele sunt create spre a ajuta bankerii să dea credite.
Exact asta s-a întâmplat în urma recesiunii din 2000-2001 din SUA și Europa.

Creditul ieftin a fost aruncat asupra consumatorilor într-un ritm frenetic. Datoria gospodăriilor restante din SUA, de exemplu, aproape s-a dublat între 2000 și 2007, ajungând la 13,8 trilioane de dolari, aproape aceeași dimensiune ca întreaga economie americană.Vorbim aici de datoriile personale ale populatiei si nu de datoriile statului american care au ajuns acum la 38 de trilioane.

Dar reversul medaliei creditului este datoria, iar datoriile trebuie rambursate cu dobândă. Astfel, lucrurile se transformă în opusul lor; boom-urile creditului duc la crize ale datoriilor. Acesta a fost caracterul recesiunii din 2008.
Galopul economic al anilor 2000 s-a încheiat în șanțul unei crize. Recesiunea a început în Statele Unite, apoi a sărit în Europa și ulterior s-a extins în așa-numitele țări „în curs de dezvoltare” și în China. Cu toate acestea, a avut particularități naționale, care au atins cea mai ascuțită expresie în Europa.

Elita iudeogermană nu a reușit să domine economic Europa prin război, dar a atins același scop pașnic în a doua jumătate a secolului al XX-lea, prin intermediul Uniunii Europene. Aceasta, însă, a implicat multe negocieri cu celelalte elite ale continentului și, mai ales, cu cele franceze, care ieșiseră mult slăbite din cel de-al Doilea Război Mondial.

Într-o fază de expansiune economică, acest aranjament a putut rezista. Piața Comună Europeană (mai târziu Piața Unică) a oferit o piață disponibilă pentru giganții industriali ai Europei, dintre care cei mai puternici au fost și sunt germanii. În același timp, elita financiară franceză a putut să se bazeze pe puterea economiei germane pentru a-și subvenționa propria economie, proiectând în același timp investiții și influență spre sud, în special către fostele sale colonii africane.

Pentru capitaliștii europeni, toate acestea păreau a fi găsit calea regală către „pace, prosperitate și unitate europeană”. Chiar și o monedă comună a fost obținută odată cu introducerea euro în 1999. De fapt, mijloacele prin care capitaliștii europeni au încercat să-și depășească propriile limitări naționale pregăteau calea pentru o criză paneuropeană.

Industria germană a fost și este mult mai productivă decât industriile greacă, spaniolă și portugheză sau romană. Dar în interiorul zonei euro, capitaliștii greci, spanioli, romani și portughezi, clasele economice nu își puteau devaloriza monedele pentru a-și ieftini exporturile și a stimula competitivitatea, așa cum făcuseră în trecut. Prin urmare, bunurile germane au avut o tendință din ce în ce mai mare de a împinge industria greacă în afara pieței.

Fără devalorizarea monedei, clasa conducătoare greacă a început în schimb o politică de „devalorizare internă”, cu un program de privatizări majore (inclusiv majoritatea băncilor) și atacuri asupra câștigurilor obținute de populatie în anii 1970 și 1980. Regulile privind „disciplina fiscală” impuse de Tratatul de la Maastricht, care a înființat Uniunea Europeană în 1993, nu au făcut decât să creeze o presiune suplimentară pentru a reduce cheltuieli precum asistența medicală și serviciile sociale.

În schimb, Grecia a primit acces la credite ieftine atâta timp cât boom-ul a continuat. Intrarea în zona euro a facilitat mult împrumuturile băncilor grecești la rate ale dobânzii mai mici decât în trecut, ceea ce a declanșat o avalanșă de creditare.

Înainte de criza din 2008, capitalismul european, ca peste tot, a acordat credite pentru a crea noi domenii de investiții pentru a prelungi boom-ul și a extinde piața. În Grecia, creditele pentru gospodării au crescut cu 393% între 2001 și 2008, în timp ce creditele pentru afaceri s-au dublat în aceeași perioadă.

Prăbușirea băncii americane de investiții Lehman Brothers în 2008 a precipitat o prăbușire a pieței internaționale de credit. Băncile au încetat să mai acorde împrumuturi și au căutat să recupereze orice numerar puteau, deoarece au descoperit brusc că miliarde de dolari în „active” din bilanțurile lor erau lipsite de valoare. Aproape peste noapte, băncile grecești s-au trezit private de numerarul de care aveau nevoie pentru a se menține pe linia de plutire.

Confruntându-se cu prăbușirea întregului sector bancar grec, guvernul a anunțat un plan de salvare de 28 de miliarde de euro. O parte considerabilă din datoriile băncilor a fost astfel transferată pe umerii statului.

Un an mai târziu, guvernul social-democrat PASOK al lui Giorgos Papandreou a anunțat un deficit bugetar de aproximativ 12,5%. Agențiile internaționale de rating au retrogradat imediat ratingul de credit al Greciei, ceea ce, la rândul său, a crescut costul împrumuturilor guvernamentale. Statul grec a ajuns să fie nevoit să împrumute la rate de 10%, doar pentru a plăti dobânda la datoria sa de 300 de miliarde de euro.

La începutul anului 2010, statul grec nu putea să se finanțeze pe piața internațională a creditului. Grecia era practic falimentară, iar guvernul său era obligat să ceară „ajutor”.
Capitalismul european se rupsese la veriga sa cea mai slabă. Dar Greciei i se alătura un lanț lung de verigi slabe din sudul Europei, denumite cu dispreț PIGS (Portugalia, Italia, Grecia și Spania, Franța fiind la un pas).

Fără o intervenție imediată, o serie de incapacități de plată ar fi putut amenința existența monedei euro și chiar a Uniunii Europene însăși. Prin urmare, clasa conducătoare europeană, bankerii a intervenit pentru a salva sistemul, dar s-a asigurat că populatia va fi cea care va plăti factura.

Grecia a fost salvată pentru prima dată de o „Troică” formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI). În schimb, acestea au cerut măsuri de austeritate și privatizări sălbatice, stabilite într-un „memorandum de înțelegere”.

Troika și-a trimis aparatcikii la ministerele din Atena pentru a supraveghea aceste reduceri pe teren.
Totuși, acest plan de salvare nu a putut ține sub control datoria Greciei. A aruncat Grecia și mai adânc în recesiune, deoarece austeritatea sa a redus cererea din economie.

Papandreou a plănuit să organizeze un referendum privind un al doilea plan de salvare (pentru a transfera responsabilitatea austerității asupra maselor), dar a fost șantajat să nu facă acest lucru de guvernele german și francez.
Papandreou a demisionat în cele din urmă la sfârșitul anului 2011. Un guvern „tehnocrat” sub conducerea lui Loukas Papademos a fost apoi impus fără alegeri și a semnat ascultător un memorandum pentru un al doilea plan de salvare, care cerea o austeritate suplimentară.

Există nenumărați indicatori despre devastarea excepțională pe care Troika a provocat-o societății grecești. Indicatorii seamănă cu cei ai unei țări devastate de război. PIB-ul țării a scăzut cu 27%. Salariile medii au scăzut cu aproape 40%. la sută, iar pensiile cu 50%. Șomajul a crescut la 27%, iar serviciile sociale de bază s-au prăbușit practic.

Clasele conducătoare din Europa au susținut că poporul „risipitor” din Grecia, spre deosebire de poporul „harnic” din nordul Europei, „trăise peste posibilitățile sale”. Însăși clasa conducătoare greacă s-a alăturat în a da vina pe „inconsecvența maselor” in lupta contra crizei.

Adevăratele cauze ale crizei se regăseau în contradicțiile capitalismului european însuși și în speculațiile oarbe ale băncilor, pe care Troika se străduia acum să le salveze, fâcand din greci țapi ispășitori în acest proces.
Troika nu a salvat Grecia pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor publice grecești. Doar o mică parte din planurile de salvare au mers la vistieria statului, majoritatea fiind încasate de creditorii externi ai țării. Aceasta a fost, de fapt, o salvare indirectă a băncilor europene, în mare parte franceze și germane (dar și grecești), care cumpăraseră până la 200 de miliarde de euro din datoria publică greacă.

În acest sens, principala preocupare a Troicii a fost viabilitatea sistemului financiar internațional.

În termeni absoluți, datoria Greciei era mică. Cu toate acestea, era semnificativă din punct de vedere politic. Dacă datoriile Greciei ar fi fost iertate, alte țări ar fi fost încurajate să își renegocieze obligațiile, precum Spania, Italia sau chiar Franța. Acest lucru, la rândul său, reprezenta un risc serios pentru sistemul bancar internațional, amenințând să aducă economia mondială într-o criză si mai profundă.

Clasa conducătoare greacă, slabă și dependentă, are nevoie de umbrela UE și a imperialismului occidental și se va închina cu sârguință tuturor dictatelor acesteia. Prin urmare, rezistența împotriva austerității nu a fost în „interesul național
Troica a salvat Grecia pentru a salva sistemul financiar mondial, impunând o austeritate dură.

Anii 2010-2014 au fost marcați de demonstrații de masă și aproape 40 de greve generale cu o durată de 24-48 de ore fiecare, revolte, lupte de cartier, organizare la nivel local etc., care uneori au atins o tenoară insurecțională. Bolojan incă nu a văzut asa ceva.

În vara anului 2011, inspirați direct de evenimentele revoluționare din Egipt care l-au înlăturat pe dictatorul Hosni Mubarak, susținut de SUA, sute de mii de oameni au ocupat Piața Syntagma din Atena și alte piețe din țară. Din nou, în iarna anului 2012, o jumătate de milion de oameni au înconjurat clădirea parlamentului.

Masele au inhalat tone de gaze lacrimogene și au aruncat cocktailuri Molotov asupra poliției în bătălii aprige. Episoade dramatice au punctat luptele de stradă, cum ar fi sinuciderea publică a pensionarului Dimitris Christoulas, în semn de protest politic împotriva regimului și împotriva sărăciei.

În puternica sa notă de adio, el a scris:
„Nu văd altă soluție decât acest sfârșit demn al vieții mele, ca să nu mă trezesc căutând prin coșuri de gunoi pentru a-mi asigura existența. Cred că tinerii fără viitor, într-o zi, vor lua armele și îi vor spânzura pe trădătorii acestei țări în Piața Syntagma, așa cum au făcut italienii cu Mussolini în 1945.”

Majoritatea liderilor sindicali au jucat un rol lamentabil. Greva generală, care este de obicei o armă formidabilă în mâinile muncitorilor, a fost transformată de birocrația sindicală greacă într-o șaradă de rutină.

Încă de la sfârșitul anilor 1970, majoritatea muncitorilor greci votaseră pentru partidul social-democrat, PASOK.
PASOK a apărut într-o perioadă de luptă revoluționară a muncitorilor greci, în urma căderii juntei militare în 1974. Pe atunci, reflectând gradul de radicalizare, liderii săi, precum Andreas Papandreou, au vorbit chiar și într-un limbaj cu tentă revoluționară.

Faptele PASOK, însă, au fost departe de a fi revoluționare. Dar legătura sa cu muncitorii a fost totuși cimentată de reformele introduse în anii de „prosperitate” din anii 1980.

Criza din 2010 a spulberat baza de sprijin a partidului. Departe de a acorda reforme, acesta a efectuat atacuri sălbatice. A scăzut vertiginos în sondajele de opinie, iar până în 2014 se afla în pragul colapsului. Adversarul său tradițional, partidul de centru-dreapta Noua Democrație, nu a avut o solutie mai bună.

După căderea lui Papandreou în 2011, o succesiune de guverne șubrede s-au alternat la putere. Căutând o cale de ieșire, masele s-au orientat către un outsider politic: Coaliția Stângii Radicale, „Syriza”.
Acest partid și-a urmărit originile într-o divizare a Partidului Comunist din anii 1960. Era o formațiune mică la marginea vieții politice, care a obținut 4,6% din voturi la alegerile din 2009.

Masele l-au acaparat, însă, tocmai pentru că era un outsider politic netestat și, în plus, unul care folosea un limbaj foarte radical. A promis să pună capăt austerității, să revină la privatizare, să anuleze memorandumurile, să aducă băncile sub proprietate publică și chiar a vorbit despre „criza structurală a capitalismului”. Părea să ofere o ruptură clară cu trecutul.

În mai 2012, sub noua conducere a lui Alexis Tsipras, Syriza a crescut la 16,8% în sondaje. În repetarea alegerilor din iunie, a crescut la peste 26%, devenind principala opoziție față de guvernul de dreapta detestat Nea Democrația al lui Antonis Samaras.

Acest lucru a pregătit terenul pentru ascensiunea Syrizei la putere în ianuarie 2015, când a câștigat 36,3% din voturi și a ajuns la doar două locuri mai puțin de majoritatea absolută.

Syriza a promis să auditeze datoria și să inverseze austeritatea și privatizările. Așa-numitul „program de la Salonic” al lui Tsipras conținea multe revendicări pozitive privind creșterile salariale, beneficiile, subvențiile, pensiile și investițiile publice. Liderii Syriza credeau că este posibil să se realizeze acest lucru în cadrul capitalismului (și al… (euro și UE)!

Formula lor pentru a pune capăt austerității a fost impozitarea oligarhilor greci, care își păstrează activele în paradisuri fiscale; naționalizarea băncilor și utilizarea lor pentru finanțarea investițiilor publice (în ciuda faptului că băncile sunt falimentare!); și solicitarea unui acord mai blând din partea Troicii.

Această ultimă cerere este ca și cum ai cere unui tigru să devină vegetarian. În realitate, Tsipras nu a crezut cu adevărat în propriul său program, care, potrivit unuia dintre principalii săi aliați, era doar „un apel la mobilizarea trupelor noastre”.
Problema era că austeritatea nu era o consecință a „dogmelor neoliberale” sau a „ticăloșiei germane”, așa cum susținea conducerea Syriza, ci mai degrabă decurgea ca urmare a crizei provocate a capitalismului.

Singura modalitate de a rupe cu austeritatea era ruperea cu capitalismul bankar. Aceasta însemna incapacitatea de plată a datoriilor și naționalizarea marilor corporații pentru a planifica economia astfel încât să satisfacă nevoile sociale, mai degrabă decât profitul privat.
Statul grec reacționar și corupt nu putea realiza o astfel de ruptură, care este posibilă doar prin valorificarea energiei și a creativității populatiei. Ar fi necesitat noi instituții.

O astfel de transformare, însă, nu poate fi consolidată în limitele unei țări mici și sărace precum Grecia. Ar fi trebuit să se extindă în restul Europei și mai departe. Pentru a supraviețui, revoluția greacă avea nevoie de o politică internaționalistă care nu exista.

Pentru liderii cinici ai Syriza, un astfel de program era considerat nerealist, doar o aspirație vagă pentru viitorul îndepărtat, dar nu a reprezintat niciodată o perspectivă practică.

Evenimentele aveau să demonstreze rapid că reformiștii erau adevărații utopiști. Pe măsură ce Syriza se apropia de putere în 2012-2015, a început să-și dilueze programul, care era deja destul de moderat. Acest lucru nu este o coincidență. Partidul a început să fie supus presiunii clasei conducătoare, care a început să-și „corecteze” promisiunile iresponsabile.

Ceea ce iese în evidență în Grecia, totuși, a fost nivelul avansat de înțelegere al maselor. Viața învață, iar 2010-2014 au fost ani de formare. Alegătorii i-au dat Syrizei un mandat entuziast, dar nu un cec în alb. Aceștia au menținut o perspectivă critică. Prin urmare, în ciuda creșterii electorale impresionante, Syriza a avut întotdeauna cifre relativ scăzute de membri, în special în aripa sa de tineret.

„În ziua alegerilor”, își amintea un candidat proeminent al Syriza, „oamenii veneau la mine, mă băteau pe spate și mă puneau să promit că nu-mi voi încălca cuvântul. “Vă susținem, dar nu îndrăzniți să faceți o întoarcere de 180 de grade, pentru că dacă o faceți, vă vom ataca”, a fost mesajul unanim.

De îndată ce Syriza a ajuns la putere pe 26 ianuarie 2015, a fost imediat supusă unei presiuni irezistibile din partea finantelor europene.
Simțind suflarea elitelor in ceafă, Tsipras a încredințat ministere cheie unor reformiști moderați declarați, precum Giorgos Stathakis pentru Ministerul Economiei și Yanis Dragasakis ca viceprim-ministru.

Pe de altă parte, a plasat unele personalități din facțiunea de stânga a partidului în ministere secundare pentru a împărți responsabilitatea și a-și acoperi flancul stâng.
Faptul că Syriza nu a obținut majoritatea absolută în Parlament a însemnat că Tsipras a fost forțat să caute o coaliție. El a încheiat o alianță cu politicianul naționalist de dreapta Panos Kammenos din cadrul Grecilor Independenți.

De fapt, a fost destul de fericit să facă echipă cu Kammenos, obținând astfel o scuză convenabilă pentru trădările pe care le putea prevedea.
Imediat ce au preluat funcția, Tsipras și miniștrii săi au trebuit să întreprindă numeroase călătorii la Bruxelles și Frankfurt pentru negocieri cu… creditorii țării.

Dar nu inainte de a vizita Moscova si nu pentru a face relatii pragmatice cu Rusia si eventual cu BRICS-ul, ci doar pentru a impresiona pe capitalistii europeni, pentru a-si crea un leverage/parghie in negocieri.

După două planuri de salvare, statul grec era încă în pragul falimentului. Sistemul său bancar era supus unei presiuni enorme și avea nevoie de asistență cu lichidități pentru a-și susține operațiunile zilnice. Troica a folosit această vulnerabilitate pentru a șantaja Syriza.

Cuvintele dezgustătoare rostite trimisilor Syriza de către șeful Mecanismului European de Stabilitate, germanul Klaus Regling, dau o idee despre tonul „negocierilor”: „Nu trebuie niciodată, niciodată să intrați în incapacitate de plată a FMI. Suspendați în schimb toate plățile pensiilor. Asta trebuie să faceți.”
Sună ca ordinele primate de Bolojan.

De fapt acordarea de pensii si salarii exagerate grecilor a fost o manevră utilizată de elita bancară si in anii ’70 in Franta, cand se acordau concedii infinite cu plată, medicale sau de altă urgentă. Toate aceste generozităti au dus la crearea de datorii immense de catre statul francez, care afost nevoit apoi să privatizeze multe sectoare din domeniul statului ce au trecut in mana elitei bankare.

Tratamentul aplicat guvernului grec de către UE, BCE și FMI va intra în analele relațiilor internaționale pentru cinismul și lipsa sa de insensibilitate. În vremuri normale, diplomația capitalistă este învăluită într-un văl de formalități și un limbaj esopic care ascunde dominația unei mâini de bătăuși imperialiști în relațiile mondiale. Dar intensitatea crizei din zona euro a dezvăluit adevărul, acela că națiunile mici, cum ar fi Grecia, sunt așteptate să danseze pe melodia marilor puteri.

Evenimentele din 2015 au scos la iveală adevăratele mecanisme ale „democrației” capitaliste: parlamentele și alegerile sunt bune atâta timp cât interesele fundamentale ale bancherilor și capitaliștilor nu sunt puse la îndoială. Dacă populatia îndrăzneste să aleagă un guvern care contestă aceste interese, acesta se va trezi intimidat până când va fi supus sau doborât.

Când elita occidentală vorbește despre „democrație” și „suveranitate”, așa cum o fac acum frecvent în cazul Ucrainei, amintiți-vă de modul în care a zdrobit Grecia. Aceste cuvinte sunt doar frunze de smochin pentru interesele lor lacome, profitorii si parazite. Trebuie spus, însă, că concesiile constante ale Syrizei nu au făcut decât să le stimuleze apetitul elitelor.

Toate „instituțiile internaționale respectabile” – UE, BCE, FMI – au fost mobilizate pentru a strangula Syriza. Clasa conducătoare a dus, de asemenea, o campanie politică neîntreruptă împotriva noului guvern. A fost supusă unui baraj de propagandă atent orchestrat din partea mass-media europeană și greacă, care a lucrat mână în mână cu oficialii Comisiei Europene.

Banca Centrală Greacă a colaborat deschis cu Troika în încercarea sa de a-l ataca pe Tsipras. Serviciile secrete grecești au interceptat telefoanele miniștrilor și au scurs informații pentru a submina guvernul. Președintele Pavlopoulos, un membru de dreapta din Nea Democrația, pe care Tsipras însuși îl nominalizase a contribuit, de asemenea, la presiune în vară, amenințând că va dărâma guvernul.

Nu numai că ideile economice ale reformiștilor de a „îmblânzi” sistemul capitalist sunt utopice, ci și ideile lor politice, crezând că statul burghez poate fi folosit pentru a schimba societatea.

La sfârșitul lunii februarie s-a încheiat un acord temporar care promitea eliberarea unei tranșe de salvare restante. Acest acord a împins guvernul grec pe o pantă alunecoasă a concesiilor. Acordul a obligat Syriza să continue „reformele” anterioare și să se abțină de la măsuri „unilaterale”. Troika și-a renegat apoi promisiunile, reținând fondurile datorate Greciei.

Figura cheie în negocierile cu Troika era ministrul de finanțe Yanis Varoufakis. Ca universitar celebru, Tsipras se aștepta ca acesta să obțină o înțelegere favorabilă la Bruxelles.

Ani de zile, Varoufakis se aflase în dreapta conducerii Syriza. El își amintește în cartea sa, “Adulți în cameră”:
„Preferința mea era ca Syriza să prezinte alegătorilor un program de bază, progresist, european coerent din punct de vedere logic, non-populist, ca fundație pe care să se construiască o imagine a unui viitor guvern credibil, unul capabil să negocieze planul de iesirii țării din datoriile cu UE și FMI. […] Când am citit segmentul de politică economică din manifestul electoral al Syriza din 2012, iritarea mea a fost atât de mare încât m-am oprit după câteva pagini.” ~ Yanis Varoufakis, “Adults in the Room: My Battle with Europe’s Deep Establishment”, The Bodley Head, 2017, pg 62.

Deși s-a definit drept un „marxist erratic”, a recunoscut că a renunțat la opiniile sale de stânga pentru a salva sistemul. „Este datoria istorică a stângii, în acest moment particular, să stabilizeze capitalismul; să salveze capitalismul european de el însuși”, a spus el.

Planul său părea foarte moderat: restructurarea datoriei publice grecești, amânarea plăților până la îndeplinirea anumitor obiective de creștere, stabilirea unor obiective mai mici de excedent bugetar și decuplarea datoriilor bancare grecești de stat, băncile aflate în incapacitate de plată fiind preluate de UE. În cele din urmă, el se aștepta ca BCE să finanțeze statul grec prin tipărirea de bani.

Pentru a realiza acest lucru, el intenționa să exploateze tensiunile dintre schemele expansioniste de cumpărare de obligațiuni ale președintelui BCE, Mario Draghi, și agenda conservatoare a Bundesbank-ului german; și să-i pună pe americani (care erau mai puțin expuși la datoria grecească) împotriva germanilor agresivi, combinând toate acestea cu trucuri media inteligente.

Varoufakis a intrat în aceste negocieri cu capul plin de modele abstracte ale „teoriei jocurilor”. Totul a fost aparent foarte inteligent, dar a neglijat complet realitatea din afara sălii de negocieri și, mai presus de toate, echilibrul forțelor din întreaga Europă.

Syriza abia a încercat să profite de sprijinul enorm pe care l-a obținut totusi din partea maselor, atât în Grecia, cât și în străinătate. Au existat numeroase demonstrații împotriva Troicii în aceste luni, în Grecia și în alte părți ale Europei, inclusiv încercuirea birourilor BCE din Frankfurt. Însă aceste mobilizări au fost inițiative locale, mai degrabă decât parte a unui plan concertat al conducerii Syriza. Nu au luat niciodată în considerare posibilitatea de a convoca demonstrații de masă oriunde. În schimb, au mizat totul pe „perspicacitatea” lui Varoufakis.

În opinia lui Varoufakis, austeritatea a deprimat și mai mult economia greacă și a contribuit la subminarea capacității sale de a se autofinanța, creând o buclă nesfârșită a dezastrului care a pus în pericol stabilitatea generală a capitalismului. Politicile Troicii, a susținut el, au fost „o nebunie organizată”.

Potențialele diviziuni dintre Washington și Berlin, la care se aștepta Varoufakis, nu s-au materializat. Syriza s-a confruntat cu un front capitalist unit. Atunci când interesele lor sunt în joc, diferitele bande naționale de bankeri își pun deoparte diferențele.

Ascensiunea Syriza a reprezentat o amenințare politică pentru burghezie. Cedarea la cererile primului guvern de stânga radicală din Europa din ultimele decenii ar fi încurajat cereri similare în alte părți, în special din partea Podemos din Spania. Considerațiile politice și economice s-au împletit. Syriza și poporul grec trebuiau să primească o lecție.

Propunerile „inteligente” ale lui Varoufakis erau potrivite pentru seminarii universitare și alte audiențe impresionabile, dar erau complet nepotrivite atunci când era vorba de o luptă reală împotriva unui creditor atroce. După cum a recunoscut el destul de sincer mai târziu:

„Echipa mea și cu mine am muncit din greu pentru a prezenta propuneri bazate pe o muncă econometrică serioasă și o analiză economică solidă. Odată ce acestea au fost testate de unele dintre cele mai înalte autorități din domeniile lor, de la Wall Street și City până la academicieni de top, le prezentam creditorilor Greciei. Apoi mă așezam și observam un peisaj de priviri goale. Era ca și cum nu aș fi vorbit, ca și cum nu ar fi existat niciun document în fața lor. […] Tânjeam după zilele mele academice, când dezacordurile erau rezolvate prin puterea argumentului, mai degrabă decât prin forță brută.”

La începutul verii, Tsipras și Varoufakis s-au aflat într-o situație dificilă Banii promiși în februarie nu au fost livrați, dar Grecia a continuat să-și plătească datoria.

Varoufakis a oferit tot mai multe concesii, încălcând toate „liniile roșii” ale sale. Dar Troika nu a cedat. Pe 25 iunie, a propus un nou memorandum scandalos (o versiune revizuită a barajului final de concesii ale lui Varoufakis) cu o austeritate și mai sălbatică și contrareforme adăugate pe deasupra. Dacă Syriza ar fi semnat, și-ar fi călcat în picioare toate promisiunile.

Timpul și banii se scurgeau. Încolțit, Tsipras a anunțat un referendum privind acordul Troicii pentru 5 iulie.

După cum explică Varoufakis în memoriile sale, Tsipras a numit referendumul o cacealma disperată, sperând că va forța suficiente concesii pentru a permite Syrizei să vândă acordul. Dar, departe de a înnebuni Troica, referendumul a stârnit furia bankerilor internaționali, care și-au dublat presiunea: financiară, politică și în mass-media. Grecilor li s-a spus că, dacă vor respinge memorandumul, vor fi excluși din zona euro, în afara căreia se pot aștepta să fie transformați într-o republică bananieră în ruină.

La rândul său, BCE a strâns șuruburile asupra băncilor grecești prin limitarea asistenței sale de lichiditate, adică a liniei de salvare care ajută la menținerea solvabilității băncilor. Ca răspuns, guvernul a fost forțat să introducă controale de capital pentru a preveni o retragere haotică a debitorilor. Aceasta a inclus limitări ale retragerilor de numerar de la bancomate.

În Grecia, partidele de opoziție de dreapta au făcut manevre pentru o lovitură de stat parlamentară, în complotul cu președintele (din nou, numit de Syriza!), care a cerut formarea unui „front larg al forțelor democratice”.
Întregul establishment grec, inclusiv ierarhia Bisericii Ortodoxe și proprietarii marilor cluburi de fotbal, și-a aruncat greutatea pentru acceptarea memorandumului Troicii.

Între 27 iunie, când a fost convocat referendumul, și 5 iulie, când a avut loc, în Grecia s-a dezvoltat o stare de spirit revoluționară prin interferența directă a maselor în evenimente. Varoufakis își amintește starea de spirit din ajunul votului:
„Studenții forțați să emigreze de criză, care se întorseseră să voteze, m-au implorat să nu renunț. Un pensionar mi-a promis că el și soția lui bolnavă nu se vor supăra să-și piardă pensiile atâta timp cât își vor recăpăta demnitatea. Și toată lumea, fără nicio excepție, mi-a strigat: Nicio predare, cu orice preț!”

În noaptea de 5 iulie, când au apărut rezultatele, mii de oameni s-au adunat în Piața Syntagma/ Constitutiei din Atena pentru a-și sărbători victoria. Totuși, aceasta nu a fost doar o sărbătoare.” Poporul muncitor din Grecia se mobiliza pentru o luptă care, în ochii lor, abia începea. Își încordaseră mușchii și își făcuseră simțită propria putere. Sloganul mulțimilor era „Oute vima piso!”. „Niciun pas înapoi!”.

Atunci când li se oferă un obiectiv clar, masele își pot realiza enorma putere latentă și pot demonstra cel mai abnegat militantism. Evenimentele din iulie 2015 au dezvăluit încă o dată acest lucru.

Masele au sărbătorit și s-au pregătit de luptă, dar Tsipras era disperat. În noaptea referendumului, reședința sa „părea la fel de rece ca o morgă, la fel de veselă ca un cimitir”, își amintește Varoufakis in cartea sa.
Tsipras s-a trezit între ciocanul Troicii, care își cerea kilogramul de carne, vezi Shylock al lui Shakespeare și nicovala maselor, care se exprimaseră atât de clar în referendum și ieșiseră în stradă.

Tsipras s-a grăbit la Bruxelles pentru a obține un nou acord. După referendum, elita era divizată. O aripă din jurul ministrului german de finanțe, Wolfgang Schauble, și a acoliților săi est-europeni doreau să expulzeze Grecia din zona euro. Cu toate acestea, cancelarul german Angela Merkel era precaută cu privire la impactul economic și politic pe care l-ar avea acest lucru. Capitaliștii americani și francezi se opuneau, de asemenea, „Grexitului”.
Lui Tsipras i s-a prezentat acum un memorandum și mai dur decât în iunie.

Pe 12 iulie, Tsipras a semnat linia punctată, călcând în picioare toate promisiunile sale, mandatul său electoral și rezultatul referendumului.

Întrucât mulți parlamentari Syriza s-au revoltat Tsipras a trebuit să se bazeze pe partidele de opoziție de dreapta pentru a trece memorandumul prin Parlament.
Pentru critici precum Varoufakis, Tsipras a trădat pentru că a fost necinstit și din cauza caracterului său nesigur. Dar falimentul său moral a fost o consecință a falimentului său politic.

Pentru a pregăti terenul pentru această trădare, Tsipras și-a remaniat cabinetul și l-a presat pe Varoufakis să demisioneze. Trebuie să-i recunoaștem meritul că Varoufakis a denunțat cel de-al treilea memorandum și a avertizat că este mai bine să părăsească zona euro decât să semneze un astfel de acord.
După ce și-a pierdut majoritatea parlamentară, Tsipras a convocat noi alegeri.

După aceea, Lafazanis a anunțat desprinderea Platformei de Stânga de partid. În ciuda indignării lor, aceasta a fost o atitudine defetistă care i-a ușurat mult lucrurile lui Tsipras. Stânga partidului a refuzat să ducă o luptă serioasă pentru a smulge controlul de la aripa lui Tsipras.

Înlăturarea lui Tsipras în iulie a fost pe deplin posibilă, deoarece acesta a devenit complet izolat în Syriza. Tsipras a pierdut Comitetul Central (109 din 201 au semnat o declarație împotriva acordului), a pierdut filialele partidului și tineretul Syriza. Chiar și organismul de vârf al partidului, secretariatul, a protestat.

Odată ce Tsipras a convocat alegerile din septembrie, Platforma Stângii a început să organizeze un nou partid. Aceasta a echivalat cu un divorț amiabil cu Tsipras.

Cu siguranță, dacă Grecia ar fi menținut poziția în negocierile cu Troika, ar fi fost împinsă afară din zona euro, Uniunea Europeană este o instituție capitalistă reacționară.

La aproape un deceniu de la referendum, niciuna dintre problemele fundamentale nu a fost rezolvată. Deși datoria Greciei a scăzut de la vârful său de 210% din PIB în 2020, aceasta rămâne extrem de ridicată, la 142%.
Se pregătește o nouă criză.

Atlanta 25/03/2026
CD 25 martie 2026 la 6:55 pm - Raspunde

MAREA ÎNȘELĂCIUNE
– Profesorul Jobst Landgrebe(matematician, medic, antreprenor etc) despre marile promisiuni si inselaciuni din jurul inteligenței artificiale

https://www.youtube.com/watch?v=2fMPRNTOjW8
Transcriptul interviului:

Capitolul 1: Bula IA: Este Big Bang-ul iminent?
0:00
Din cauza numeroaselor erori pe care le face IA și a incapacității sale de a genera structuri mari, doar mici, IA nu poate fi utilizată pentru analize de valoare.
0:08
Multe sarcini nici măcar nu sunt îndeplinite. Prin urmare, potențialul de economisire a locurilor de muncă este semnificativ mai mic decât așteptările investitorilor în inteligență artificială.
0:17
Dar cred că, în același timp, tinerii folosesc atât de multă inteligență artificială pe telefoanele lor încât devin proști. Asta înseamnă că scade gandirea.
0:25
Productivitatea este întotdeauna un factor. Și dacă asta reduce productivitatea cu aproximativ 5 până la 10%, ajungem la zero. Ingineria fizică, de exemplu. încearca aa construiasca inteligență artificială, care apoi funcționează cu adevărat ca oamenii în procesele cognitive,
0:39
Va eșua din motivele menționate anterior, iar apoi această bulă investițională uriașă va exploda. Același lucru este valabil și pentru transumanism.
Ar trebui să fie clar că imunizările bazate pe ARNm nu sunt modalitatea corectă de a obține o imunizare mai bună, adică vaccinări.
Pentru a inversa acest lucru și a-l opri, dar până atunci va costa foarte mult oameni. Va duce la o deziluzie față de înțelegerea tehnologiei și fizicii de către oameni.
1:02
1 minut, 2 secunde
Și un factor declanșator ar putea fi spargerea acestei bule uriașe de inteligență artificială, pentru că cred că este atât de mare încât va provoca și spargerea altor bule și spread-uri, putând duce la o altă criză financiară majoră.
Ca să spunem așa, puncte de plecare pentru o reînnoire spirituală și culturală.

Capitolul 2: Cine este Prof. Jobst Landgrebe?
1:23
Puține subiecte preocupă în prezent publicul la fel de mult ca transumanismul, cu fundamentul său pe inteligența artificială.
Trilioane de dolari au fost mobilizați pentru a crea o vastă superinteligență prin intermediul unei elite restrânse.
Ce se întâmplă dacă această superinteligență nu poate funcționa deloc, dacă presupunerile subiacente sunt pur și simplu invalide? Acest lucru ar avea implicații enorme pentru evaluarea companiilor de tehnologie.

Exact despre asta vorbesc astăzi cu Dr.Jost Landgrebe. Dr. Jost Landgrebe este economist, biochimist și medic. Este antreprenor. Printre altele, lucrează în domeniul inteligenței artificiale.

Am lucrat într-un domeniu interdisciplinar, inclusiv la renumitul Institut Max Planck de Psihiatrie din München.

Capitolul 3:
De ce crede că frica de inteligența artificială este exagerată
Dacă perseverezi, vei obține niște perspective noi senzaționale care vor oferi și speranță, deoarece revoluția inteligenței artificiale va adduce noi date problemei, nu o v-a rezolva.
Nu se va întâmpla așa cum ne temem cu toții. Și acum, bucurați-vă de spectacol.

Stimate domnule Landgriber, bine ați venit la podcastul Klartex Finance.
Astăzi vorbim despre un subiect cu adevărat spectaculos: frica de inteligența artificială. Mulți o văd ca pe o piatră de temelie pentru introducerea transumanismului.
Mulți oameni sunt extrem de neliniștiți, deoarece acest lucru declanșează și un anumit sentiment de neputință, deoarece cei aflați la conducere plănuiesc acum lucruri dupa cum doresc ei.
Nu avem absolut nicio modalitate de a face nimic în privința asta. Aș vrea să vă vorbesc astăzi despre aceste două domenii.

În primul rând, domnule Pet, vă mulțumesc foarte mult pentru invitație. Mă bucur foarte mult să fiu aici. Da, numele meu este Jobs Landgrib. Sunt consultant în management, lucrez pentru companii de biotehnologie și farmaceutice în domeniul cercetării, unde optimizez programele de cercetare, iar ca pregătire sunt doctor, biochimist și matematician.

Mulțumesc foarte mult. Ați scris o carte senzațională în care demonstrați că toate aceste îngrijorări legate de inteligența artificială sunt nefondate.
Aș dori, de asemenea, să întreb din nou cum ați ajuns la această concluzie, având în vedere că miliarde au fost acum investite deja.
3:31
3 minute, 31 de secunde
Miliarde, ca să nu mai vorbim de trilioane, sunt investite în acest vast domeniu al inteligenței artificiale? Așadar, ce te diferențiază de ceilalți?

Capitolul 4: Poate IA să înlocuiască cu adevărat oamenii?
De ce crezi că ai dreptate? Păi am scris cartea după ce nu mai publicasem nimic din 2015.
Investitorii erau atât de sceptici față de inteligența artificială pentru că am avut companii de inteligență artificială timp de 10 ani și clienții au vrut mereu să construiesc chatbot-uri, iar eu am spus mereu că eu nu cred că este foarte util, pentru că, în cele din urmă, chatboții nu ar economisi atât de multă muncă umană.
Clienții nu au fost de acord, așa că am scris în cele din urmă cartea împreună cu prietenul meu Barry Smith, intitulată: „De ce mașinile nu vor conduce niciodată lumea?”
Și în carte, explicăm de fapt motivul fundamental pentru care nu trebuie să ne facem atât de multe griji în privința inteligenței artificiale.
Simplu spus, sistemele pe care încercăm să le emulăm cu ajutorul inteligenței artificiale sunt așa-numitele sisteme complexe. Acestea sunt sisteme despre care știm din fizică, că au proprietăți care nu pot fi descrise matematic.

Și ceea ce nu poate fi descris matematic nu poate fi simulat pe un computer, deoarece un computer este doar o mașină de calculat. Poate descrie doar matematic. Poate calcula lucruri, dar relațiile pe care matematica nu le poate descrie nu pot fi reproduse într-un computer.
Și de aceea posibilitățile pe care le poți face cu ajutorul computerelor sunt limitate la așa-numitele sisteme logice, care au la bază matematică.

Iar oamenii și alte sisteme inteligente din această lume nu sunt sisteme logice, doar sisteme complexe. Acesta este argumentul central al cărții. Da, înțeleg perfect asta. Dar realitatea este că mulți oameni acum își pierd locurile de muncă pentru că sunt înlocuiți de agenți automatizați, cum vreți să le spuneți. Dar un designer grafic sau
traducătorii, sau acum și inginerii software, sunt complet depășiți, iar aceasta este cruda realitate.
Deci, în primul rând, există de fapt câteva profesii care sunt extrem de automatizabile, deoarece în ele se produc frecvent tipare recurente, iar inteligența artificială se descurcă foarte bine cu asta.

Deci, ori de câte ori există modele regulate, inteligența artificială poate învăța aceste modele, ca să spunem așa. Poate fi parametrizată astfel încât să poată reproduce modelele. Acest lucru se aplică în design grafic, desigur, și muzică. Da, toată muzica pop este programabila.
Aș spune că în 5-10 ani ar fi posibil să se producă toată muzica pop, cel puțin muzica de bază pentru piața de masă, complet fără oameni. De fapt, este deja posibil.

Artele mai sunt necesare doar pentru concerte, deoarece melodiile pop generate artificial sună adesea mai bine decât ceea ce pot oferi majoritatea artiștilor.
Deja e așa. Dar asta se aplică doar melodiilor pop, pentru că sunt atât de repetitive și scurte.
Voi spune ceva mai târziu. Și acum vine întrebarea crucială: sunt mult mai multe locuri de muncă automatizabile?
De exemplu, ingineria software nu este…
Automatizabil, deoarece, așa cum s-a demonstrat acum, dacă folosești inteligența artificială pentru a crea proiecte software mari, atunci volumul de muncă scade în echipele care utilizează inteligența artificială.
Utilizarea inteligenței artificiale crește productivitatea și costurile pe termen mediu Dar adevărul este că, din cauza numeroaselor greșeli pe care le face IA și a incapacității sale de a programa structure mari, vaste pe termen lung se va dovedi ineficienta.
Întrucât IA poate genera doar structuri mici, nu și structuri mari, nu poate fi utilizată pentru multe sarcini.
Potențialul de salvare a locurilor de muncă este semnificativ mai mic decât speranțele investitorilor în inteligență artificială.

Aș vrea să întreb din nou despre asta, pentru că dacă merg la medic acum, de exemplu, în marea majoritate a cazurilor, medicii folosesc AI.
Care locuri de muncă sunt cu adevărat sub presiune acum?
7:27
7 minute, 27 de secunde
Nu întotdeauna, desigur, dar în majoritatea cazurilor este vorba doar de recunoașterea tiparelor. Înseamnă să asculti comunicările mele și să verifici ce nu se potrivește.
Acestea sunt lucruri care nu pot fi înlocuite complet de IA, dar poate cu 80%, în funcție de cum progresează dezvoltarea.
Deci nu va duce la utilizarea din ce în ce mai multă a inteligenței artificiale pentru a gestiona doar aceste sarcini repetitive, indiferent de platformă.
Pentru a reduce nivelul de complexitate pentru a economisi costuri,
Creșterea profiturilor, dintr-o perspectivă pur comercială, având în vedere și faptul că, ei bine, se întâmplă și greșeli, dar în final compania are totuși un profit net mai mare ca urmare.

Deci, să luăm doctorul ca exemplu. Pentru doctor e cam așa încât acum se poate părea că, dacă examinează un pacient, recunoaște un singur mușchi, lucru pe care și mașina îl poate face. Aceasta este cu siguranță o parte a muncii în care inteligența artificială ar putea fi adăugată pentru a sprijini medicul.

În primul rând, inteligența artificială nu poate înțelege aceste contexte lungi ale pacienților cu boli cronice.
Deci, IA oricum nu poate înțelege nimic, poate doar calcula, dar practic vorbind, fereastra contextuală a IA este prea scurtă pentru a înțelege întregul istoric medical al pacientului.

Să luăm în considerare în mod adecvat acest lucru, astfel încât inteligența artificială să poată oferi asistență doar în anumite puncte.
Ceea ce face doctorul toată ziua, ei bine, 90 până la 95% din munca lui nu este de fapt asta.
Nu este vorba doar de recunoașterea tiparelor în sine, ci de tot ce o înconjoară și, în cele din urmă, include și atenția și îndrumarea acordată pacientului,
Adică, în mod clar, kinesiologia poate oferi sprijin, iar acest lucru va crește și calitatea medicinei, inclusiv în spitale, dar poate acest lucru să reducă numărul de medici?
Eu nu cred, dar alte profesii cred, dar nu și medicii. Referitor la al doilea punct al tău, rata de eroare.

Dacă ne gândim acum la tranzacțiile financiare și presupunem că dorim tranzacții financiare, adică toate tranzacțiile,
Acestea se întâmplă în industria asigurărilor, în sistemul bancar sau în multe alte sectoare unde, în cele din urmă, se transferă bani. Și acum avem o rată de eroare.
Este în intervalul per milă, și întotdeauna există probleme mari dacă ceva nu merge bine acolo.

Da. și asta pentru că cam asta e greșeala pe care o fac funcționarii bine pregătiți din industria asigurărilor sau bancară.
Dacă lași o mașină să facă asta, rata de eroare va fi de până la 15%.
Deci, dacă trimiți bani cu o rată de eroare de 15%, atunci va izbucni haos. Da, asta înseamnă.
Din cauza defectelor fundamentale ale acestor algoritmi, care au fost, de asemenea, dovedite matematic, pur și simplu nu este posibil să le folosim acolo fără a crea haos.
Dar realitatea este că noi, ca umanitate, am reușit să depășim fiecare barieră tehnologică până acum. De ce nu am putea face asta acum?

Este posibil și cu IA, AGI, adică inteligența generală?
Cercetătorii din acest domeniu lucrează exact la acest aspect, cu bugete gigantice. Ce diferențiază evaluarea dumneavoastră de a lor?
10:19
10 minute, 19 secunde
Deci afirmația ta că noi, ca umanitate, am reușit să depășim fiecare obstacol tehnologic este, desigur, greșită și este greșită pentru că ia în considerare doar rezultatele positive.
Ei iau în considerare fizica, și toți cei care cred că e posibil să se creeze AGR, sau inteligență artificială în general, cred asta.

Fizica în secolul al XIX-lea și, de asemenea, în secolul al XX-lea a fost o știință,
Aceasta a dat naștere unei subștiințe care a dat în principal rezultate negative. Și anume termodinamica. Termodinamica descrie sisteme. Este un fel de teorie a sistemelor și descrie proprietățile sistemelor, în special ale celor complexe.
Sistemele complexe sunt sisteme prin care circulă energia și care au proprietăți ce nu pot fi reprezentate matematic.

Aceasta înseamnă că termodinamica, ca știință, dezvăluie de fapt limitele fizicii matematice, iar aceste limite nu pot fi depășite deoarece matematica, ca si stiința se bazează pe reguli. Iar matematica este, în esență, știința regulilor formalizate. Și dacă acum aveți sisteme care se comportă neregulat, de exemplu, dacă mișc această apă, atunci devine un sistem non-ergotic și niciodată, în niciun moment, nu va deveni in aceeași stare fină a moleculelor.
Prin urmare, fiecare moment este diferit de cel anterior.

Și acesta este apoi un sistem complex simplu și astfel de lucruri, și, bineînțeles, corpul uman este un sistem complex extrem de complicat.
Si aceste sisteme dau limite matematice sau stabilesc limite.
Unii colegi refuză să recunoască acest lucru, iar aceștia sunt de obicei oameni care nu au avut niciodată de-a face cu termodinamica. Sunt de acord cu tine aici, dar și în ceea ce privește limitele.

Legile fizicii nu trebuie neapărat aplicate în arena politică.
Avem o mulțime de exemple din trecut în care sistemele totalitare și-au inventat propria interpretare a realității. Așa că nici nu trebuie să ne întoarcem atât de departe în istoria Germaniei, dar chiar și atunci exista ideea noului om sovietic, adică modelarea oamenilor după cum este necesar. Și fiecare sistem are o ordine de bază, o ierarhie, cu o anumită structură decizională.

Cum ar trebui să arate atunci ordinea din cadrul sistemului?
Și asta mă aduce la subiectul transumanismului.
Sistemul poate fi aranjat în așa fel încât această complexitate, așa cum ați numit-o, să fie redusă, astfel încât afacerea să poată funcționa.

12:51
12 minute, 51 secunde
Dar ce oprește o elită atât de nebună să încerce din nou?
Dacă încerci să realizezi lucruri care sunt fizic imposibile, atunci inevitabil atingi la limite.
Și să luăm un exemplu celebru, și anume Lusenko. Lusenko era biolog, era lamarckist, deci nu susținea teoria lui Darwin, nu evoluția, ci teoria lamarchiană a evoluției, care afirmă că cultura poate schimba în cele din urmă trăsăturile ereditare.
Durata de viață a organismului. Deci, ca să spunem în termeni moderni, genomul este influențat de evenimente culturale și de aceea ați avut ideea că ar putea cultiva grâu care poate crește la nord de Cercul Arctic. Și apoi Stalin a promovat-o enorm în sensul „Vreau să fac totul nou”, un nou total.

Societatea, să creeze o nouă ființă umană și să genereze noi oportunități și, de asemenea, să aibă 3500 de profesori de biologie și biologi închiși în închisoare, în Gulak, ca să zic așa care tocmai a vorbit împotriva teoriilor lui Lenko. Unii dintre ei chiar au murit. A ucis oameni din cauza asta..
Apoi totul a pierit lamentabil, iar întregul proiect a eșuat complet, pentru că este biologic imposibil.
Asta înseamnă că putem discuta imediat despre transumanism și ce este el de fapt. Va eșua la limitele stricte ale sistemului.

Capitolul 7: Medicină, servicii bancare, birou: Unde IA își atinge limitele
In realitate încercarea de a depăși aceste limite aduce multă suferință, iar noi cunoaștem deja multe exemple în acest sens.
Un exemplu de ceea ce consider transumanist este ideea că copiii ar trebui castrați, ca să spunem așa, pentru a le corecta genul incorect.

Așadar, a face acest lucru adulților după un lung proces de diagnosticare este considerat potrivit, deoarece sunt persoane foarte bolnave. Acești transsexuali sunt persoane foarte bolnave.
Și asta le oferă o oarecare alinare de suferință, dacă sunt, ca să spunem așa, modificați chirurgical și tratați și hormonal.

Dar a face asta copiilor este, în opinia mea, o expresie a transumanismului, iar acesta este un bun exemplu al suferinței pe care o poate provoca această ideologie.
De asemenea, știm astăzi că teoriile lui Karl Marx au fost greșite, dar, în cele din urmă, printre consecințe se numără, victimele Gulagului, numărul exact nu este cunoscut, dar se estimează că au murit în jur de 100 de milioane de oameni.

Deci, ca să repet, asta mă aduce la întrebare: știm că granițele fizice nu pot fi ocolite politic, da.
Cu toate acestea, un astfel de sistem va încerca inginerie socială.
Trebuie să ne prăbușim înainte să se întâmple așa ceva?
Îți dai seama că trebuie să existe o altă cale?

Ei bine, trebuie să se facă distincția între ingineria fizică și ingineria socială. În inteligența artificială și transumanism, accentul inițial se pune pe ingineria fizică.
Ingineria, și vom reveni la ingineria socială și ingineria fizică într-o clipă, de exemplu, încearcă să construiască inteligență artificial, care apoi funcționează cu adevărat ca oamenii în procesele cognitive,

Va eșua din motivele menționate anterior, iar apoi această bulă investițională uriașă va exploda. Același lucru este valabil și pentru transumanism. În cele din urmă, va esua.
Ar trebui să fie clar că imunizările bazate pe ARNm nu sunt, în cele din urmă, modalitatea corectă de a obține o imunizare mai bună.

Vaccinările au loc, iar apoi vom inversa acest proces și îl vom opri, dar până atunci va costa multe vieți.
Din punctul meu de vedere, acești agenți de imunizare sunt și o expresie a transumanismului, iar acesta este aspectul ingineresc.

Acum ajungem la aspectul ingineriei sociale. Cred că ingineria socială este o tendință care s-a dezvoltat în secolul al XVIII-lea, iar înainte de asta exista în
istoria omenirii.
De-a lungul revoluției industriale, totul a fost mereu atât de puțin cunoscut,
numai nobilimea și clerul puteau construi aceste biserici și palate frumoase și le puteau decora frumos, dar nu exista niciun alt surplus. Dar Revolutia Industriala a adus cu sine Reducerea Industrială, care a dus la un surplus de producție atât de mare încât există acum mai multă bogăție materială disponibilă care poate fi utilizată în scopuri sociale.
A fost o Inginerie. Și asta atrage apoi politicieni și alte persoane puternice care încearcă să facă același lucru.
Pentru mine, ingineria socială este un efect secundar sau o consecință a revoluției industriale. Și, din păcate, este o problemă atât de mare.
Tentația este acolo și ei continuă să încerce. Este foarte regretabil.

Pentru că, indiferent dacă vine de la stânga sau de la dreapta, sau cum este intenționat, este întotdeauna greșit.
Încercarea de a schimba ordinea socială aflată deja pe planșetă eșuează întotdeauna, indiferent de direcția politică din care provine.

Da. Da. Dar acum trebuie să recunoaștem și faptul că avem diverse probleme în sistemul nostrum, Problemele legate de datorii sunt una. Dar noi, cei din Occident, ne îndreptăm și spre o prăpastie demografică.
În mod previzibil, și vorbim despre doar câțiva ani aici, acest lucru va crea o gaură gigantică în forța de muncă, iar această pierdere de performanță la locul de muncă va trebui înlocuită.

Dacă nu accepți o scădere masivă a producției economice reale, atunci nu poți plăti nici pensii, și așa mai departe.
Și așa mai departe. Totul este interconectat și legat. Dar nu este oare aceasta singură motivație suficientă pentru a ne implica în aceste noi principii ale ordinii?

Este îngrijorător că oamenii spun că nu avem altă opțiune. Și apoi mai este o altă problemă: celelalte țări care experimentează și ele cu această superinteligență.

Capitolul 8: De ce AGI este discutabilă din perspectiva fizicii
Transumanism. Nu ne putem pur și simplu deconecta de aceste evoluții. Toată lumea încearcă asta acum și la nivel militar.
Optimizarea oamenilor astfel încât să poată performa și mai bine în luptă. Deci, este o cursă globală.
Compară asta cu vremea când a fost inventată bomba atomică, iar apoi toată lumea a urmat exemplul.

Nu sunt acești factori care determină să recunoaștem că, ei bine, statul are mâinile legate; nu poate face nimic altceva?
Ei bine, adică, guvernele și companiile pot încerca să facă ceva ce este matematic imposibil. Diferența față de o bombă atomică este, desigur, bomba atomică în sine.
Lucrări din anii 1920 și 1930 pot fi construite, iar din perspectiva fizicii matematice, cu siguranță vor funcționa dacă sunt realizate în acest fel.
Cum au gândit fizicienii teoreticieni despre asta. Apoi au venit Fermi și Oppimer și au făcut-o. Da,

Pentru că, din punct de vedere teoretic, este perfect clar. Fermi a fost, de asemenea, un fizician teoretician foarte important, apropo. Atunci a fost clar că acela putea face asta.
Cu transumanismul și inteligența artificială, lucrurile stau cam așa: poți cheltui bani pe ele, dar fie nu vor funcționa, fie vor funcționa doar într-o măsură foarte limitată.

Problemele demografice cu care ne confruntăm necesită soluții diferite. Vom găsi o cale, iar tehnologia ne va ajuta, dar nu va rezolva totul.
Nu putem compensa declinul forței de muncă nici prin inteligență artificială, nici prin transumanism. Și dacă încercăm să facem acest lucru, mai ales dacă ne străduim prea mult, pur și simplu distrugem totul.

Prosperitate. Poți face asta o vreme, dar în cele din urmă distrugerea prosperității va deveni atât de mare încât vei învăța pe calea cea grea, iar noi vom cei ce vor vedea cum se întâmplă asta.

Da, aș argumenta că dacă aș face parte din elită, ceea ce, din fericire, nu fac, atunci aș vedea lucrurile așa.
Ordine, dacă există o scădere a prosperității, atâta timp cât nu mă afectează. Adică, sărăcirea maselor, ei bine, asta e doar soarta. Atâta timp cât îmi merge bine mie,

Dar bine, atunci trebuie să ne întrebăm cât de gravă este această perturbare a sistemului acum.
De exemplu, pentru a efectua un bypass arterio-coronarian, ai nevoie de 6000 de componente individuale și șase specialiști, nu-i așa?
Sunt doar piese individuale; dacă câteva dintre ele nu mai pot fi furnizate, mai ales cea esențială, atunci montajul nu se mai poate face.

Și iata sunt un astfel de oligarh, care are 500 de miliarde, dar nu mai pot face o operație de bypass nicăieri.
Atunci oricum voi muri din cauza coronavirusului, din cauza coronavirusului, deci din cauza unui atac de cord. Și ceea ce încerc să spun cu acest exemplu este că nu cred că acești oameni își dau seama că prosperitatea lor poate fi atinsă doar trăind.

Pentru a se bucura de prosperitate, trebuie să funcționeze și sa existe. Și cred că acest lucru a dispărut în prezent din conștientizarea lor. Pentru că sunt atât de deconectați de realitate. Adică, pur și simplu nu cred că acesta este cazul lor.
Cineva se poate implica în inginerie socială și poate face investiții proaste oricât de des dorește, fără ca măcar o persoană foarte bogată să observe consecințele.

Biserica Catolică în jurul anului 1500, timp de 100 de ani i-au ars pe toți cei care au făcut cereri similare cu cele ale lui Luther. Apoi a apărut Luther, avea un protector puternic, bancherii venetieni.
Nu l-au putut ucide. Da, și apoi au pierdut jumătate din venit în 10 ani. Asta pentru că jumătate din Europa a devenit protestantă, iar apoi nu a mai primit niciun venit fiscal, zeciuliala din aceasta, iar acel venit a ajuns la alții. Adică, cred că dacă duci o politică greșită prea mult pana la urma pierzi.

Da, tot prin cicluri de dezvoltare, care sunt aproximativ… ei bine, există diverse subcicluri, dar un ciclu mare, puternic este de 500…
Și ultima dată a fost exact în anul 1500. Atunci a avut loc o schimbare radicală în viziunea asupra lumii, însoțită, firește, de multă durere, multă moarte.

Cu 500 de ani mai devreme a avut loc Marea Schismă, ceea ce înseamnă că jumătate dintre credincioși au părăsit biserica ortodoxa pentru cea catolica.
Cu 500 de ani mai devreme, in 1026, Biserica Catolică a umplut vidul și așa mai departe.
Asta mă aduce la întrebarea schimbărilor recurente, puternice și radicale în viziunea asupra lumii și ce avem acum de făcut cu ele.

În mare parte nu mai avem o religie majoră, sau mai degrabă, mulți oameni…
Ei nu mai cred în Dumnezeu, ci cred că ei înșiși sunt Dumnezeu. Se tem de moarte; vor să-și depășească mortalitatea și sunt în căutare.
De aceea, salvarea lor stă în aceste tehnologii.

Îmi salvez conștiința pe un hard disk ca să devin nemuritor. Evadez în spațiu.
Măsurați colonia și așa mai departe. Acestea sunt, de asemenea, expresii în care individul încearcă să facă față fricii sale de mortalitate, deoarece el pur și simplu nu mai are aceste plase de siguranță, cum ar fi familia, religia și așa mai departe.

Pentru că văd, de exemplu, un autor cunoscut, Harari, care răspândește acum această linie de gândire în întreaga lume are tiraje tipărite, se vând milioane de cărți. Acest mod de gândire găsește un teren fertil. Societatea îl acceptă cu recunoștință; altfel, oamenii nu s-ar implica în astfel de subiecte.

Acest model cu cei 500 de ani este foarte bun, iar ceea ce face Hari este o continuare a unei tendințe vechi de 250 de ani, și anume Iluminismul în forma sa cea mai radicală și acum și antirațională. Dar David Hume și Voltaire au spus acum 250 sau 270 de ani că nu există Dumnezeu. Și de acolo, o linie de dezvoltare duce, ca să spunem așa, la Harari, care a spus atunci că omul este acum însuși Dumnezeu, prin intermediul lui Nietzsche, care a spus că Dumnezeu este mort.
Suntem la sfârșitul operei lui Harari. Acum, structural vorbind, Harari nu poate fi comparat cu giganți intelectuali precum Nietzsche, Voltaire sau Jumg dar cred că ceea ce vedem aici seamănă mai mult cu floarea putredă a unei viziuni asupra lumii pe moarte.

Cred că că această viziune asupra lumii radical iluminată și acum de fapt antirațională a ajuns la sfârșit, inclusiv postmodernismul și că noi, că ruptura epocală va consta în, depășirea cartesianismului. Cartesianismul este, ca să spunem așa convingerea că putem matematiza întreaga lume și apoi controla totul.

Și cred că vom realiza acum, în următoarea generație, că acest lucru nu este posibil, că dezvoltarea tehnologică a încetinit considerabil și nu mai este la fel de rapidă ca în ultimii 150 de ani. De altfel, acest lucru se datorează faptului că majoritatea descoperirilor majore din fizică care au fost deja implementate în tehnologie, iar atunci oamenii își vor da seama, ca să spunem așa, că viziunea cartesiană asupra lumii este greșită.

Adică, cred mai degrabă că acum vom vom vedea sfârșitul acestei aroganțe în viitorul apropiat.
Acestea sunt cele mai recente, ca să spunem așa, produse ale acestei concepții greșite.
De aici vine stabilitatea din mișcarea înainte. E o comparație puțin dificilă, dar dacă vă imaginați o bicicletă, Stabilitatea vine din mișcarea înainte. Atâta timp cât pedalezi, bicicleta rămâne stabilă.

Dar dacă vedem acum că toate aceste dinamici care ne-au adus unde suntem astăzi,
aceasta a fost dezvoltarea populației, progresul tehnologic, apoi accesul la surse de energie ieftine, urbanizarea și, în general, iluminarea care ne-a condus la situatia să pui întrebări și să te implici în științele naturii.
Dacă spunem acum că vom înceta să mai performăm, ce urmează?

Nu cred. ca trebuie să nu mai pedalăm. Nu cred că putem inversa revoluția industrială, ca să spunem așa, nin utilizarea tehnologiei. Ne vom obișnui cu faptul că, ca să zic așa, ăăă, nu mai creează schimbări atât de rapide, ci pur și simplu folosim tehnologia pe care o avem, va deveni mai normal și va apărea un echilibru în utilizarea tehnologiei.

Cred că ajungem la o stare de echilibru în utilizarea tehnologiei și, în plus, va exista o deziluzie față de tehnologie.
Înțelegerea fizicii umane este în curs de dezvoltare. Și un factor declanșator pentru aceasta ar putea fi dacă această bulă uriașă de inteligență artificială s-ar sparge.
De asemenea, infectează alte bule financiare și duce, în esență, la o altă criză financiară majoră.

E interesant pentru că auzi că anumite comunități religioase se confruntă cu un aflux uriaș de noi membri.
Mai ales Biserica Ortodoxă Greacă, ei bine, nu pare să fi internalizat această viziune trează/iluminata asupra lumii. De aceea este si atât de atrăgătoare.

Capitolul 9:
Inginerie socială și control politic pentru mulți tineri. Dar văd că de fapt, nu mai avem nimic de oferit tinerei generații, când această credință în tehnologie se transformă în cele din urmă în dezamăgire și nici măcar banii ieftini nu vor mai fi acolo.
Și puteți vedea aceste sisteme vechi de securitate în stânga și în dreapta, cum ar fi cele pentru familie sau comunitate, sat sau națiune – toate acestea sunt modele depășite, din păcate.

Deci, cred că familia, de asemenea, satul sau cartierul, pentru cei care locuiesc în oraș, da, satul/cartierul este înlocuit de cluburi și alte modele comunitare care nu sunt nicidecum moarte, dar au ieșit din modă, insa vor deveni din nou la modă in alte forme și cred, de asemenea, că statul-națiune ca loc al politicii
Formarea voinței politice, sau mai degrabă a statului teritorial, are din nou un viitor. Care va fi acest viitor, încă nu știm, dar mult mai multe vor urma.

Ceea ce este mai important este ce atitudine mentală transcendentă oferă de fapt sprijin ființelor umane. Și, de fapt, cred că argumentele împotriva creștinismului au fost întotdeauna în esență egale, fie pentru, fie contra.

Iudaismul, precursorul creștinismului. Argumentele pe care le aud de la oamenii din Vechiul Testament,
Cei care se opun existenței lui Dumnezeu sunt în esență aceiași ca și astăzi, aceiași ca și astăzi. Adică, plauzibilitatea religiei creștină sau evreiască, practic e neschimbată, bună sau rea, depinde cum o privești.
Asta înseamnă că este foarte posibil ca nu doar creștinii ortodocși, ci și alte, comunități creștine să devină din nou mai puternice și bisericile creștine să își recapete puterea.

Regândirea lucrurilor. Este perfect de conceput. Creștinismul are cu siguranță substanța necesară pentru asta.
Nu, sunt un creștin devotat și credincios Dar ce înseamnă o astfel de afirmație pentru oameni precum Klaus Schwab sau Harari?
Adică, și ei trebuie să fie informați că se află pe calea greșită și se îndreaptă spre o stâncă. Ar accepta asta? Sau e vina lor?

Harari și răufăcătorii sunt pierduți, pentru că practic își bazează întregul model de afaceri pe perpetuarea fricii a transumanismului.
Deci, oameni ca Harari și Schwarz sunt practic angajați, plătiți de elite care chiar au putere și bani. Și acești angajați o fac pe predicatorii de la curte din Evul Mediu sau din perioada modernă timpurie atâta timp cât sunt plătiți pentru asta.

Și dacă Harari nu mai este plătit, atunci fie va rămâne tăcut, fie, dacă va fi obligat, fiind atât de oportunist, va susține brusc contrariul.
Da, și cum se întâmplă?
Am văzut acest lucru și în Germania în 1945 și 1990.
Când cele două sisteme totalitare s-au prăbușit, au existat și oameni care fuseseră, ca să spunem așa, protagoniști ai acelor sisteme, care au susținut brusc contrariul.
Și eu am încredere în ei, ei bine, Schwab e deja prea bătrân, dar am încredere și în Harari

Dacă se produce o astfel de schimbare, vom asista și la o îndepărtare de ceea ce ei numeau burkism, ceea ce eu numesc colectivism postmodern, dacă ne îndepărtăm de el.
Dacă vom vedea o îndepărtare de la aceasta, atunci mulți dintre reprezentanții de astăzi vor susține brusc contrariul.
Dar acestea sunt vești fantastice. Asta înseamnă că, în cele din urmă, rațiunea va triumfa.

Să spunem așa: dacă Occidentul nu reușește să se concentreze din nou pe prioritățile sale sociale și cultural care au făcut Occidentul măreț, am cădea pur și simplu sub dominația culturală a Asiei. Da, ei bine, asta e tot.
Așa a fost și în Grecia. Grecii au avut o mare dezvoltare culturală, apoi s-au certat, s-au luptat între ei și chiar au purtat războaie unii împotriva altora.
Și apoi romanii au preluat mai întâi controlul asupra Macedoanei, apoi romanii au preluat controlul asupra Greciei, iar apoi grecii au fost, ca să spunem așa, sub stăpânire străină.

Capitolul 10: Demografie, deficit de competențe și speranțe deșarte
Aș putea adăuga mult mai multe, dar asta ni s-ar putea întâmpla și nouă dacă, ca să zic așa, nu ne reconectam, adică noi, europenii și americanii nu ar trebui să invoce din nou valorile care ne-au făcut să avem succes.

Ei bine, tocmai ai menționat exemplul grecilor, așa că acum știm că ratele natalității de atunci erau catastrofale.
Da, și aici este cazul. Am avut și noi o scădere drastică a natalității, mai ales din 2020. Nici nu trebuie să intrăm în detalii despre asta, dar realitatea este că, dacă ne uităm la orașul Zurich, de exemplu, există cu 30% mai puține nașteri, iar același lucru este valabil și în alte orașe.

Și un aspect major este, de asemenea, că acestea își revin întotdeauna după crize economice, de exemplu inainte de anii 1970, ori de câte ori exista o criză, populația continua să crească. Dar abia în anii 1970 am văzut că ratele natalității scad vertiginos cu fiecare nouă criză economică.
Populația tânără în special, într-un fel de deznădejde, își spune: „Da, în acest mediu incert nu vreau „Să nu aducem copii pe lume.”

Acum trebuie să umplem golurile. Și o idee a fost să aducem milioane de lucrători calificați din zonele învecinate.
Invitând Estul, ceea ce, la rândul său, aduce alte probleme. Dar de unde ar trebui să vină acum ciclul de reînnoire pentru sistemul nostru, când practice există atâta deznădejde?

În primul rând, observația privind ratele natalității este absolut corectă. Oswald Spengler a observat, de asemenea, că marile civilizații aflate în declin ajung la o rată scazută a natalității. De asemenea, are și alte simptome, cum ar fi urbanizarea,
Producție de masă și așa mai departe, pe care le avem și astăzi desigur, ceea ce este diferit față de înainte este că avem contraceptive orale din 1970 sau 1969..

Dacă este o întreprindere mare, o reînnoire culturală, iar elita vrea să o ofere, ca să spunem așa, iar oamenii sunt dispuși să fie de acord cu ea, atunci trebuie să luăm în considerare aceste aspecte.
Aceste probleme fundamentale trebuie abordate. Dacă nu reușiți să faceți acest lucru, veți fi pur și simplu lăsați în urmă de națiuni care sunt mai vibrante din punct de vedere cultural. Pentru că potențialul care poate fi încă folosit aici, în Europa, dacă cineva domină Europa, ca să spunem așa, poate fi valorificat mult mai bine.
decât o fac americanii acum. Americanii utilizează în prezent slab potențialul socio-cultural al Europei.

Alți împărați ar putea probabil să facă asta mult mai bine, și acesta este pericolul.
Tehnic vorbind, cred că beneficiul net al inteligenței artificiale, ca să revenim la acel punct, este poate chiar aproape de zero.
Iar motivul este că estimez potențialul de automatizare în toate industriile și în noua noastră carte, “Mitul inteligenței artificial”, care va fi publicată în această vară vom detalia acest aspect într-un singur capitol, parcurgând toate industriile conform Biroului Național de Statistică a Muncii din SUA și arătând potențialul de automatizare și detaliile pentru fiecare dintre ele.
Și aici ajungem la subiect, că 5 până la 10% din totalul orelor de lucru pot fi economisite în următorii 5 până la 10 ani, nimic mai mult.

Dar cred că, în același timp, tinerii, oamenii care folosesc atât de multă inteligență artificială pe telefoanele lor devin proști. Adică asta reduce întotdeauna productivitatea, iar dacă asta reduce productivitatea cu aproximativ 5 până la 10%, ajungem la zero.
Deci cred că de fapt, tehnologia ne poate ajuta să creștem productivitatea doar într-o măsură foarte limitată. Și putem crește productivitatea doar prin avans cultural.

Capitolul 11: De ce meseriile calificate ar putea fi mai sigure decât locurile de muncă din mediul academic
Putem spori progresul cultural. Acum putem argumenta că inteligența este mai degrabă un obstacol pentru un sistem, pentru că atunci când mă uit la această problemă a scăderii ratei natalității este frecventă în țările cu rate medii ale natalității ridicate, cum ar fi Japonia, Coreea de Sud, aici în Occident.
De fapt, inteligența nu este chiar atât de importantă când vine vorba de supraviețuirea sistemului, dar când rata de producție este împiedicată ca urmare,
că toată lumea vrea să studieze atunci rationalizarea locurilor de munca din academie si cercetare duce la o selectie mai bună si la redirectionarea cadrelor capabile catre productie.

Da, ei bine, în primul rând, nu vreau să par a fi un atotștiutor, dar cred că ar trebui să vorbim mai mult despre educație decât despre inteligență, pentru că eu cred că
inteligența este determinată genetic și distribuită normal și nu se schimbă niciodată. Pot exista diferențe globale, dar acestea sunt mici; adevărata problemă este educația.

Și au dreptate că ratele natalității au scăzut în toate țările cu niveluri ridicate de educație, inclusiv în Rusia și China. Întreaga emisferă nordică are o rată netă de înlocuire a populației mai mică de unu.
O femeie mai puțin decât un copil, una mai puțin decât o fată.
Deci rata de producție nu este numărul de fete, ci aproximativ 0,7, 0,6, 0,8 fete, și asta e mult prea puțin.

Acest lucru este, desigur, legat de educație, pentru că educația, ca să spunem așa, în cadrul a ceea ce eu numesc mișcarea de pseudo-emancipare a secolului XX,
Acest lucru a dus în cele din urmă la o dezorientare culturală a secolului XX. Este cu siguranță conceput ca o femeie să poată fi educată și totuși să își dorească copii, dar astăzi asta este excepție. Astăzi, femeile educate sunt mai puțin predispuse să își dorească copii.

Acest lucru se poate întâmpla printr-o reorientare culturală fundamentală. Și dacă vom experimenta acest lucru sau nu este greu de spus, dar vreau doar să subliniez că in ciuda pesimismului care ne înconjoară astăzi, permiteți-mi să spun că acest lucru s-a întâmplat în mod repetat de-a lungul istoriei omenirii și a dus la consecințe majore. Și acest lucru s-ar putea întâmpla și acum.
Se poate întâmpla, chiar dacă nu pare deloc așa acum.

37:07
37 de minute, 7 secunde
Interesant. Da, adică, ai dreptate. Când Imperiul Roman de Apus a căzut, viața a continuat în Est. A funcționat timp de 1000 de ani, apoi ștafeta a fost dată mai departe altor țări.
Ce recomandări specifice le-ați da persoanelor care se confruntă acum cu aceste schimbări legate de inteligența artificială?

Se spune că nu va fi atât de radical pe cât se tem majoritatea oamenilor, dar totuși îi afectează pe oameniși mă refer în special la aceste locuri de muncă de nivel de incepator, genul care se aștepta de la tineri, așa-numitele munci cu sarcini repetitive care trebuiau făcute, unde ți se spunea, hai, învață, sunt plictisitoare, dar
acest lucru a dus, de asemenea, la transferul intern al unei cantități mari de cunoștințe.

Memoria se dezvolta, iar cu cât tânărul urca în ierarhie, cu atât devenea mai bun, pentru că învățase aceste elemente de bază.

Capitolul 12: Va exploda bula IA și va apărea dezamăgirea?
Ei bine, aceasta este o întrebare foarte bună. Cred, de exemplu, că în firmele mari de avocatură este nevoie de 15% mai puțină muncă.și va fi, deoarece toate lucrările de investigare, compilarea cazurilor de referință și a literaturii juridice se pot face de AI. Deși inteligența artificială nu este perfectă poate face o treabă destul de bună. Poate și redacta documente. Dar acestea trebuiesc totuși corectate și vor fi ajustate din nou, dar practic, în opinia mea, aproximativ 10 până la 15% din sarcini vor fi eliminate, iar acestea sunt tocmai posturile de junior.

Da, asta înseamnă că intrarea pe piața muncii devine din ce în ce mai dificilă pentru tineri și probabil că va fi nevoie de mai puțini pe termen mediu.

Care va fi consecința? În cele din urmă, mai puțini oameni vor studia sau absolvenții vor trebui să se gândească cum să-și mențină calificările.care nu constă doar în interpretarea legilor, ci și în modelarea limbajului și așa mai departe, care, la fel ca acestea, pot intra în joc și în alte domenii, și apoi se va forma un nou echilibru. Cred că, deoarece efectele sunt relativ marginale, nu este chiar atât de rău. Chiar și pentru individ, este ceva ce trebuie ajustat.

Da, în 10 ani, țesătorii au fost pur și simplu eliminați ca profesie din zonele industrializate. Și avem acumceva de genul acesta.
Acum are loc o schimbare mult mai blândă și individul trebuie să se adapteze la presiune, trebuie să mă gândesc la alternativele pe care le am, ce altceva pot face?
Un răspuns bun ar fi cu siguranță dacă mai mulți oameni ar reînvăța abilități manual ce nu pot fi automatizate. Și de ce? Pentru că mecanica de mare precizie nu poate fi automatizată.

Pentru a explica fizic de ce se întâmplă asta. Mecanica căderii nu poate fi automatizată, nici performanța, nici performanța intelectuală.
În aceste medii în continuă schimbare, a-ți etala măiestria, abilitățile de artizanat, nu este nici el automatizabil. Asta înseamnă, de exemplu, că în meseriile specializate există o arie imensă în care roboții și mașinile pur și simplu nu pot fi utilizați.

Câteva programe de inteligență artificială pot fi folosite de dulgheri pentru a crea proiecte mai rapid sau ceva de genul acesta. Dar munca nu este de fapt automatizabilă.
Dacă se întâmplă asta, atunci va exista pur și simplu mai multă cerere pentru aceste locuri de muncă, iar mai mulți oameni vor învăța și vor ocupa astfel de locuri de muncă. Cu alte cuvinte, vorbesc din perspectiva unui economist și cred că forțele pieței vor reglementa acest lucru.

Numai că, și aceasta este și problema în Uniunea Europeană, avem un nivel atât de ridicat de suprareglementare și un fel de socialism care împiedică acest lucru, si atunci, bineînțeles, avem o problemă.
Slujbele de meseriaș, adică, e în natura meseriei unui meseriaș să înveți să improvizezi. Nu există o soluție gata făcută pentru fiecare problemă.
Asta e chestia.

Capitolul 13: Ce ar putea schimba cu adevărat anii următori, ce te poate ajuta să învingi IA-ul.
Aș adăuga încă două lucruri la asta.
Deci tot ce poate fi antrenat și învățat ca model nu mai este atât de relevant, dar poate că este vorba mai mult despre cum să încalci regulile sau cum să utilizezi potențialul creativ, pentru că acesta este un alt punct orb pe care, din fericire, inteligența artificială nu îl poate rezolva.

Încălcarea propriilor reguli este, încă o dată, o caracteristică a ființelor umane și nu trebuie să uităm cât de fundamentală este mecanica de precizie, în câte profesii apare.
Toate profesiile în care oamenii lucrează cu mâinile necesită mecanică de precizie, iar în mecanica de precizie, pur și simplu așa este.

Că ori de câte ori execut o mișcare, stimulez și nervii senzoriali care transmit mișcarea înapoi la creier. Este un circuit senzoriomotor și este extrem de complex; îl găsim deja la animalele inferioare.
Nu știm cum este conectat neuronal, cum funcționează, Fără acest ciclu, mișcările nu pot fi controlate corespunzător. Și nu știm cum să obținem acest control al mișcării. De aceea se mișcă roboții, chiar și în spectacolele în care roboții dansează și alte chestii de genul ăsta, ceea ce arată foarte tare, sau execută mișcări de karate, dar când un robot preia o sarcină mecanică de precizie, indiferent cât de bine este programat, acesta cedează din cauza lipsei de feedback/raspuns între motoare și senzori. Și aceasta este o problemă în care toți specialiștii în robotică pe care îi cunosc sunt de acord cu mine. Nu există nicio șansă să rezolvăm asta.

Capitolul 14: Concluzie și perspective
Dacă universitatea nu e prea distractivă pentru el, dacă cititul nu e prea plăcut și că cărțile groase nu par prea atrăgătoare pentru el nu ar trebui să se forțeze, ci mai degrabă să învațe o meserie, și asta cu siguranță îl va proteja de efectele inteligenței artificiale.

Domnule Landgrebe, vă mulțumesc foarte mult. Am o ultimă întrebare pentru dumneavoastră. Avem tradiția de a-i întreba întotdeauna pe invitații noștri la interviu pe cine ar dori să avem în continuare. Aș vrea să vă întreb și eu același lucru. Pe cine credeți că ar trebui să invităm?
Deci, am abordat destul de bine subiectul inteligenței artificiale și al transumanismului astăzi.
Dacă doriți să invitați pe cineva să vorbească despre un alt subiect controversat, și anume relația noastră cu Rusia, atunci vi-l recomand pe profesorul Henrike Stahl din Trier.

43:13
43 de minute, 13 secunde
Desigur, vom fi bucuroși să vorbim cu doamna. Vă mulțumesc foarte mult
Dacă domnul Landgräber revine, vă rugăm să comentați! Îl vom încuraja să ni se alăture din nou. Nu ezitați să lăsați și un like și comentați cu entuziasm. Vă mulțumesc foarte mult și ne vedem data viitoare. M.

Concluzie și perspective: Scopul nostru este de a proteja activele care ne-au fost încredințate cât mai eficient posibil împotriva crizelor și a pierderii puterii de cumpărare și de a educa oamenii cu privire la problemele sistemului monetar fiat actual. Declinare de responsabilitate: Declarațiile oaspeților noștri pot diferi de opinia RealUnit Schweiz AG. Informațiile de pe acest canal sunt destinate numai persoanelor cu domiciliul în Elveția, Germania sau Liechtenstein. Acestea nu sunt destinate persoanelor supuse legilor niciunui stat care interzice distribuirea sau utilizarea acestor informații. Informațiile de pe acest canal constituie publicitate în sensul art. 68 din FIDLEG sau comunicări de marketing în sensul MiFID II. Informațiile sunt furnizate numai în scop informativ și nu constituie o ofertă sau o solicitare de a încheia un contract sau de a cumpăra sau de a ceda valori mobiliare. Nu se oferă nicio garanție pentru actualitatea, acuratețea sau caracterul complet al conținutului de pe acest canal. Informațiile de pe acest canal nu constituie sfaturi de investiții și nu iau în considerare obiectivele de investiții, situația financiară, cunoștințele, experiența sau nevoile specifice ale niciunui investitor individual. Înainte de a lua o decizie de investiție, investitorii ar trebui să obțină informații complete și să citească cu atenție prospectul actual al valorilor mobiliare, care poate fi obținut gratuit de pe site-ul https://realunit.ch/downloads/ sau https://realunit.de/downloads/ sau prin intermediul adresei de e-mail info@realunit.ch.
Iulian Mareș 25 martie 2026 la 7:44 am - Raspunde

Domnul Marga, retras din viata noastra politica, defineste super bine, inca de la inceputul eseului domniei sale ceea ce nu stiu de ce dv ati evitat: „Una dintre teoremele noi ce se conturează, ale dezvoltării țărilor, este dependența modernizării de calibrul decidenților și al procedurilor. Este evident că țări cu decidenți nepregătiți, care nu și-au putut justifica nici măcar diplomele pe care le pretind, cu alegeri trucate sau chiar anulate când nu convin rezultatele și în care se pilotează inși de mâna a patra spre vârf, evoluează chinuit și se dezvoltă anevoios.”

https://rasunetul.ro/andrei-marga-curente-viata-publica-chinei-actuale

Interesant de rece si la obiect enuntul constatare, in c/partida am citit ca la ei, la galbejiti, nu ai ce cauta ca ministru, consilier, secretar de stat, specialist, lucrator daca nu ai studii serioase in domeniul in care activezi! Adica nu poti fi filozof(?) sau sociolog(?) care face sondaje electorale cu marja de eroare transformata in oroare, ca Dîncu Adîncu, impingator de aer la Apărare si sa cugeti cu voce tare ca in trei ani ROU va construi 3-5 sau kiar 6 submarine!
Oare fumeaza leuștean?
Pai, in 3 ani nici din carton nu se poate face macar o maketa!
Vorba „Maestrului Panificator” Marcel-BAC 37, pe care intr-o nesimtire totala prietenul de avion Nordis si gagici intretinute din banii romanilor (bă si amantele sa vi le platim tot noi?) Ilustrul Grindeanu l-a așezat Președinte al Cconsiliu Judetean Bz: „Atât s-a putut!”

https://www.g4media.ro/exclusiv-marcel-ciolacu-sorin-grindeanu-si-alfred-simonis-au-calatorit-in-2022-de-mai-multe-ori-la-nisa-cu-jet-privat-inchiriat-de-nordis-impreuna-cu-familia-vicol-ciorba-cu-cine-mai-erau-in-avio.html

Categoric ca dansul (domnul profesor Marga )poate fi atras de miracolul kinez, kiar daca nu a locuit acolo; eu am multe povestiri in minte de la cel care si-a petrecut vreo 6 ani acolo, printre care 4 ca student pentru a invata limba lor!
Marian M. a reusit magnific sa traduca O noapte furtunoasa, iar pusa in scena, piesa face sala plina, oricand , in orice oras din Republica Populară Chineză – (RPC)!
Pe Xi l-a creionat simplu si direct: este ascuns si razbunator! A se citi ce represalii sunt in enorma Armată Populară, pentru ca liderul suprem să-si asigure întreaga influență!
Dar, va invit sa cautati pe Tik Tok postarile unui tanar kinez (gelu_chelu), vorbitor excelent de romana si veti descoperi ceea ce trotinetistii de azi nu vad, insa dau like: case veki, strazi a la centru veki, copii de 13-15 ani descarcand marfa la magazine de cartier si maturand in loc sa fie la scoala, majoritar oameni simpli de conditie modesta, unii fugind de filmare, tineri superficiali si ce am constatat surprinzator:
-in urma cercetarilor si demersurilor oficiale, gelu_chelu afirma fara ekivoc ca tov. Xi nu a facut studii superioare in ROU, cu atat mai putin la ASE;
-interogand pe strada trecatorii de orice sex, conditie si varsta din vreo 10-12 daca stiu ceva de România, un singur kinez a auzit de ROU, in fapt el sustinea ca este o tara comunista; si nu asta ar fi durerea mea, ci faptul ca acel barbat avea in jurul varstei de 80 de ani si ma gandeam ca odata cu trecerea lui in eternitate se va prabusi si procentul de 8-10% „auzitori de ROU”!

*Am sa-i raspund eu lui gelu_chelu rugându-l să-l caute pe acel varstnic si sa-i actualizeze informatiile: ROU nu mai este o țară comunista ci o țara sexomarxista, depasindu-si conditia de neomarxistă!
**Pe domnul Andrei Marga am sa-l intreb:
– cati arabi/musulmani aleg sa „invadeze” Kina si de ce?
– cine le-a pus in mana unora gen Kim Jong Un focoase N?
MOȘU 25 martie 2026 la 1:01 am - Raspunde

38.
Curățenia trupului și desfătarea sa prin simțuri te pune doar puțin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare și nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldură apare și frigul, unde este dulcele apare și amarul, unde este plăcutul apare și neplăcutul, unde este mireasma apare și duhoarea, iar unde este râs, și plânsul pândește.

Remer Ra: M-a cam uimit această lege-învățătură. Majoritatea dintre noi avem grijă mai mult de igiena exterioară a corpului fizic și mai puțin de cea interioară. Sau ne îngrijim de igiena interioară doar când ne confruntăm cu diverse afecțiuni. De asemenea, observ că nici bucuriile astralului inferior nu sunt în măsură să ne ridice cu mult deasupra regnului animal, deși majoritatea dintre noi către desfătarea acestora își concentrează efortul de zi cu zi.
Zamolxe: Nu este nimic rău să aveți grijă din toate punctele de vedere de corpul vostru fizic sau să vă bucurați de micile plăceri ale astralului inferior. Problema este de a nu considera toate acestea ca fiind singurele voastre scopuri, căci atunci intervine Legea Ritmului și a Polarității într-o formă destul de neplăcută pentru voi.Dacă nu treceți de aceste mici gâdilări ale astralului inferior, Legile Universale(LEGITĂȚILE) vor interveni și vă vor forța să alegeți între două direcții: involuția sau evoluția. Nu aveți cum să rămâneți doar la un oarecare nivel, căci Universul fiind într-o continuă mișcare vă va forța să mergeți ori înainte, ori înapoi(în jos).
Remer Ra: A merge înainte, adică evoluând, presupune debarasarea de plăcerile astralului inferior? Învățăturile spirituale oscilează în ceea ce privește importanța acordată corpului fizic și a simțurilor, unele spun că este bine să tratăm cu același respect atât trupul cât și sufletul și Spiritul, altele însă recomandă debarasarea de corp și axarea numai pe Spirit. Cum ar trebui să privim acest proces evolutiv?
Zamolxe: Nu se pune problema acordării de atenții speciale unor anumite „felii“ ale ființei umane. Împărțirea omului în trup, suflet și Spirit, ori în fizic, eteric, astral, mental, cauzal s.a., este doar o convenție, un ghid pentru a vă ajuta să mergeți înainte. Nu este cazul să vă torturați corpul fizic prin lipsirea lui de cele necesare sau să vă reprimați dorințele mărunte. Postul doar de dragul postirii poate avea consecințe grave, reprimarea unor dorințe sau nevoi firești nu vă face decât să mai adaugați câteva tensiuni în deja încărcatul bagaj al inconștientului. Echilibrul este esențial. Este nefiresc să lipsiți trupul de cele necesare, dar nefiresc este să și abuzați de el printr-o supraalimentație sau o alimentație denaturată, să-l supuneți unor eforturi mari sau să-l lăsați să lenevească, să-l supuneți la intemperii sau medii incompatibile. Este nefiresc să opui o mare rezistență dorințelor. Creați-vă dorințe, împliniți‑le, experimentați dorințele, bucurați-vă de simțuri, însă nu vă identificați cu ele căci vor prelua conducerea. Conștientul vostru să fie deasupra tuturor acestora, numai astfel veți putea vedea orizontul din fața voastră. Ele sunt mici bucurii pe acest drum, asemeni fructelor de pădure. Nu rămâneți însă în pădure(CĂ VĂ MÂNCĂ, EGO-ul), treceți dincolo de ea.

https://www.remer-ra.com/p/pag1.html

https://diacritice.ro/

Cuvintele cu majuscule și dintre paranteze, îmi aparțin :)
Dă NECENZURĂ, nu ma’ zâc gnika, că vă’ că ”Redacția” mă…lasă-n boii mei. :))

Succes la cetit, MĂCAR, că la mai mult….nu sper :(
Şi Andrei Marga este un oportunist cameleonic, devotat iudaismului, mai ales dar şi animal politic 24 martie 2026 la 6:08 pm - Raspunde

Animalul politic e animat de instincte, iar Andrei Marga a văzut că vântul bate în direcţia suveranismelor şi naţionalismelor, aşa că instinctul i-a dictat ultima sa reorientare politică.
Dar Marga este şi autorul moral al manualelor alternative de istorie, care ne-au subminat grav trecutul patriotic ca neam, cum bine subliniase criticul Adrian Botez: „…învăţământul românesc a avut parte doar de demolatori – cu excepţia lui Andrei Marga, care a fost un asasin get-beget al spiritualităţii româneşti, prin acceptarea (sub comanda «factorilor» deznaţionalizatori ai S.U.A.-U.E.) a diversiunii manualelor alternative“.
.
Ca şi alţi „suveranişti“ globali (vezi Donald Yrump) şi Andrei Marga a ales să joace pe mâna evreilor, aşa că avem toate şansele ca, dacă am fi conduşi de alde ca el, să nimerim într-un naţional-sionism (naţionalisme acceptate sau favorabile statului Israel şi iudaismului politic)
.
În scrierile lui Andrei Marga, evreii sunt „Fraţii mai Mari“ ai europenilor, spiritual şi cultural vorbind, iar fostul ministrul Marga a fost primul care a dat ordinul să se studieze obligatoriu holocaustul în şcoli: este vorba de Ordinul nr. 3.001/4 ianuarie 1999 „cu privire la acţiuni în învăţământ privind Holocaustul“.
Acţiunea demarată de Marga în 1999 şi de premierul Radu Vasile va culmina în 2023 cu introducerea în şcoli a manualului obligatori de Holocaust, în care este damnată fără drept de apel România, şi cu plata de alte mii de indemnizaţii lunare de holocaust de către România către cetăţeni israelieni, urmaşi ai evreilor care au trecut prin război în România.
.
La început Andrei Marga a fost un vajnic teoretician al marxism-leninismului, ale cărui cărţi erau recomandate în bibliografia studenţilor. Acum joacă cartea naţionalistului.
Rectorul Andrei Marga l-a pripăşit la Universitatea Babeş-Boliay şi pe nemernicul Michael Shafir, care, cît a lătrat la Radio Europa liberă, a denigrat copios România (vezi şi afirmaţiile istoricului Larry Watts, în deja faimoasa lui carte Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!),
Andrei Marga a început să colaboreze la revista Studia Judaica, care apare la Cluj, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din 1990. Se publică aici atât studii despre sionism, cât şi despre mistica evreiască, aşa cum sunt cele despre kabbalah, semnate chiar de Andrei Marga, care obţine astfel şi o catedră la Ierusalim, în Israel, unde predă contra cost.
.
În 2000, Marga l-a însoțit pe președintele Emil Constantinescu (evreu dinspre mamă) la Ierusalim, iar în 2001 a primit un premiu de la „Asociaţia Culturală Mondială a Evreilor Originari din România“ şi „Medalia Jerusalimului“ în Israel.
*
Cu cartea „Fraţii mai mari: Întâlniri cu iudaismul“ (pe care i-au publicat-o evreii, pe banii lor) Marga se adresează „generaţiilor viitoare“ pentru a le convinge că iudaismul stă la baza europenismului nostru şi că, de aceea, trebuie să ni-l „asumăm“, fiindu-i tributari. Marga pretinde ca tinerii să înțeleagă că evreii sunt „fraţii noştri mai mari“ sau „fraţii de predilecţie“, sintagmă ce marchează „noua paradigmă filozofică“ a sa, mizând pe reconstrucţia Europei cu un viitor multicultural, iudaic nu numai creştin, pentru „a împlini idealul unei Europe realmente comune“, bazat pe „un dialog autentic“ asemeni dialogurilor pe care Marga le are, în cuprinsul cărţii, cu „personalităţi de marcă“ evreieşti, inclusiv cu prima femeie rabin din Austria, cu care a abordat „miracolul construcţiei statului modern (Israelul) pe pământul biblic al evreilor“.
În aceeaşi carte a lui Marga („Fraţii mai mari: Întâlniri cu iudaismul“), el o elogiază pe „filosoafa“ evreică de mîna a doua, dar gonflată de propaganda iudaică, Hannah Arendt, una dintre detractoarele cele mai scîrboase a României, deşi individa nu a fost în România.
.
După ce a pierdut rectoratul Universităţii de la Cluj, Andrei Marga a primit un angajament de la „fraţii mai mari“ şi, din 4 martie 2012, a predat ca profesor la Universitatea Ebraică de la Ierusalim (The Hebrew University of Jerusalem), în Israel, ceea ce i-a realimentat entuziasmul faţă de evrei şi îl face să publice articolul „Miracolele şi secretele Israelului“, în care elogiază peste măsură calităţile evreilor şi rolul lor „civilizator“, căci „Israelul asigură cele mai performante echipe (teams)“, zicea Marga, adăugând că nimeni nu a mai „produs o cultură antreprenorială… care să fie comparabilă cu cea a Israelului“, căci „Israelul se specializează în antreprenoriat al creşterii ridicate (high growth), care ajunge să transforme întregi industrii globale. Insinuează astfel că toate naţiile lumii ar trebui să îi accepte pe evrei ca şefi. La scurt timp de la exprimarea acestor convingeri apreciative pentru Israel, în care ignora cu desăvârşire chestiunea palestiniană şi politica israeliană agresivă, „filozoful“ Andrei Marga este cooptat de premierul Victor Ponta ca ministru de Externe al României. Ponta era tutelat în plan extern, de câţiva ani buni, de „doamna de fier“ a Israelului, Colette Avital, căreia îi ceruse ajutorul pentru a ajunge premier al României.
.
Cartea sa „Europa și Israelul. O simbioză istorică“, apărută în 2020, este un fel de reiterare şi dezvoltare a articolului său „Miracolele şi secretele Israelului“ şi a cărții sale din anul 2012 „The Destiny of Europe“, pe aceeaşi linie apreciativă şi părtinitoare pentru Israel: la baza Europei moderne ar sta iudaismul, ca vârf al „triunghiului civilizator Ierusalim-Atena-Roma“, cu un rezultat în „osmoza germano-evreiască din cultura germană“, pretinde foarte subiectiv şi slugarnic cu iudeii Marga.
___________________
Demantelarea unui cameleon ca Marga, care poate să scrie de la poezii la turnătorii, ca şi Diavolul, un mare artist, doar securiştii nu o vor. Incultă-i prostia în tine, de nu eşti în stare să cauţi şi să afli că
Andrei Marga A TURNAT la Securitate:
https://www.stiridecluj.ro/social/andrei-marga-a-turnat-la-securitate-decizie-oficiala-cnsas-marga-avea-numele-de-cod-horia

Andrei Marga a distrus istoria patriotică a României introducând manualele alternative de istorie
”Marga nu renunta la manualele alternative”
Titlul acesta e dat de Ziua in 14 octombrie 1999, care anunţa că Marga consideră ca manualul de istorie denigratoare a românilor (în genul Patapievici) – şi care a stârnit scandal – este foarte bun .
Acum Marga, cameleon, e pe un nou look şi marketing, în trend, ca să revină pe val. Iar securiştii îl protejează că a fost mereu de-al lor.
_________________
Lobby-ul evreiesc în 2009: Guvern cu premier evreu şi cu Marga ministru la Educaţie
După ce Băsescu a refuzat în 2009 desemnarea lui Iohannis ca premier, după demiterea formală a guvernului Boc prin moţiunea de cenzură din 13 octombrie 2009, s-a vehiculat spre Cotroceni – dinspre unele ONG-uri – şi o propunere bizară, dar care ar fi împăcat „toată lumea“: londonezul evreu George Iacobescu prim ministru; londonezul evreu Jonathan Eyal (evreu membru şi în casa regală a României) ministru de Externe; unul David Esrig (evreu, ca şi Iacobescu şi Eyal, dar cetăţean româno-israelian, nu britanic) ministru al Culturii; Mugur Isărescu ministru al Finanţelor; Daniel Dăianu ministru al Economiei; Dacian Cioloş la Agricultură; Andrei Marga la Învăţământ iar Klaus Iohannis la Dezvoltare.
Restul este istorie: preşedintele Băsescu nu a vrut să audă de vreun alt guvern, condus de altcineva decât de Emil Boc..

Deşi Marga a fost turnator la Securitate cu numele de cod ”Horia”, a fost concomitent sau alternativ şi spion pentru un serviciu secret strain, spun cei care îl cunosc bine:
https://evz.ro/un-profesor-de-chimie-a-dezvaluit-pentru-evenimentul-zilei-ca-fostul-ministru-a-fost-spion-si-turnator-la-securitate-andrei-marga-a-recunoscut-domnul-coleg-stiti-cum-a-fost-si-eu-a-trebuit-sa-colabore.html
Marga a facut jocul organizatiilor lui George Soros, cooptate de oamenii lui la minister – in frunte cu „Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala Step by Step”, ONG membru al „Open Soros Network” – introducand manualele alternative de istorie, anti-patriotice, si pe cele de „Educatie Civica” neo-progresistă.