CD
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95
CÂT DE CAPABILE SUNT APĂRĂRILE ANTIRACHETĂ ALE AMERICII?
– De ce nu pot opri un Hwasong-15 Nord Coreean sau un Sarmat Rusesc?
https://militarywatchmagazine.com/article/how-capable-are-america-s-missile-defences-why-they-can-t-stop-a-korean-hwasong-15-or-russian-sarmat
Încă din primii ani ai Războiului Rece, armata americană a investit masiv în dezvoltarea apărării antirachetă capabile să intercepteze rachetele balistice inamice, în special pe cele cu rază intercontinentală (ICBM) utilizate pentru livrarea nucleară de către Uniunea Sovietică, înainte ca acestea să poată lovi continentul american. Rachetele balistice, alături de avioanele de lupta, bombardiere și, în anii următori, rachetele de croazieră, au fost toate privite ca potențiale amenințări – dar în timp ce aeronavele de luptă precum F-4 Phantom erau considerate capabile să intercepteze atacurile cu avioane de vânătoare/lupta și bombardiere, atacurile cu rachete necesitau apărări la sol specializate pentru a le neutraliza.
Ulterior, sistemele tactice de apărare aeriană cu rază mai scurtă au fost dezvoltate pentru a proteja bazele militare și porturile de loviturile cu rază scurtă de acțiune ale rachetelor tactice balistice și de croazieră, MIM-104 Patriot intrând în serviciu la sfârșitul anilor 1980 în acest scop.
Armata SUA este astăzi un lider incontestabil în tehnologiile de apărare aeriană doar printre puterile occidentale, iar sistemele sale de apărare aeriană au fost exportate pe scară largă în întreaga lume, din Japonia și Coreea de Sud până în Israel, Arabia Saudită și Europa de Est. [1]
Spre deosebire de URSS, Coreea, Iran și China, sistemele americane de apărare aeriană s-au concentrat în mare parte pe interceptarea atacurilor cu rachete – în special rachete balistice – cu relativ puțină atenție acordată dezvoltării sistemelor de rachete cu capacități antiaeriene. Ultimul sistem specializat de rachete sol-aer, altele decât sistemele portabile, cum ar fi FIM-92 Stinger, a fost MIM-23 Hawk, care s-a retras din serviciul armatei și marinei americane în 1994 și, respectiv, 2002.
Rețeaua americană de apărare aeriană este formată astăzi din patru sisteme majore – toate fiind foarte specializate în apărarea antirachetă. Acestea includ Patriot, sistemele AEGIS-pe nave și AEGIS Ashore – pe tarm(aduse si in Romania) cu rază mai lungă de acțiune, sistemul THAAD de mare altitudine și GMD-ul desfășurat exclusiv pe continentul SUA. Dintre acestea, numai Patriot este capabil să îndeplinească un rol antiaerian mai general, deși capacitățile sale într-un astfel de rol rămân si ele limitate – sistemul său de lansare la cald limitând în special gradul de angajare față de platformele de lansare la rece, cum ar fi S-300 și KN- 06(rusesti, chinezesti, iraniene si nord coreene).
Cele patru sisteme americane în serviciu sunt toate concepute pentru a lovi rachetele inamice în fazele post-mijloc de traiectorie sauin faze terminale de o către sistemul de apărare – deoarece sistemele nu au altitudinea necesară pentru a intercepta ICBM-urile inamice în stadiile lor anterioare.
Acesta a fost motivul pentru care zborul cu rachete nord-coreene testat deasupra Japoniei în 2017, care a zburat la altitudini de 770 km, nu a putut fi interceptat nici de bateriile de rachete Patriot, nici de sistemele AEGIS instalate pe navele de război japoneze și americane. Chiar dacă sistemul THAAD de altitudine mai mare, care staționează în prezent în Coreea de Sud și Guam, ar fi fost instalat în Japonia, ar fi fost incapabil să intercepteze racheta.
Deși s-a ridicat theoretic posibilitatea de a lovi rachetele inamice în timpul ascensiunii lor, înainte ca acestea să atingă altitudini mari, acest lucru ar necesita ca Marina SUA să desfășoare nave de război echipate cu AEGIS în apele nord-coreene și ar necesita în continuare o avertizare prealabila considerabilă cu privire la lansarea rachetelor și locația și traiectoria precisă a ICBM. Chiar și atunci, având în vedere viteza de ascensiune a rachetelor, probabilitatea de interceptare rămâne aproape de zero.
După cum a remarcat astronomul Jonathan McDowell în 2017 cu privire la posibilitatea de interceptare a rachetelor coreene: „Când trec peste Japonia, acestea sunt prea înalte pentru a le ajunge… Ar trebui să puneți AEGIS chiar în largul coastei Nord Coreeii pentru a avea o șansă”. Editorul adjunct al New York Times pentru Asia, Gerry Doyle, a ajuns la aceeași concluzie, scriind: „Este practic imposibil să doborâți o rachetă în ascensiune… Mijlocul sau terminalul sunt singurele locuri în care aveți o șansă teoretica”.
Cu posibilitatea de interceptare la ascensiune sau la mijlocul cursului exclusă, viabilitatea apărării antirachetă din SUA se bazează în mare măsură pe capacitatea lor de a intercepta rachete atunci când sunt cele mai rapide – la coborârea către ținte.
https://militarywatchmagazine.com/m/articles/2019/05/26/article_5ceabeb8becb29_47619999.JPG
SM-3 Racheta Interceptor folosita de sistemul Aegis Ashore Missile Defence
Sistem ce il avem si in Romania
Capacitatea apărării antirachetă americane de a intercepta chiar și ICBM-urile de bază la coborârea lor rămâne extrem de limitată si ea, după cum demonstrează performanța lor în testare. Testele THAAD, Patriot și Aegis au fost simplificate, atent puse în scenă și concepute pentru success, folosind în mare parte ținte cu rază scurtă de acțiune – departe de condiții de testare realiste.(!)
Nu numai că ICBM-urile in realitate vor zbura mai repede și vor urma traiectorii foarte diferite față de țintele utilizate până acum în testare de americani, dar vor folosi și o serie de contramăsuri pentru a complica și mai mult interceptia.
Coreea de Nord nu va oferi apărării aeriene americane un avertisment adecvat pentru a-și pregăti apărarea antirachetă, nu va oferi detalii extact cu privire la tipul de focos, va trage mai mult de o rachetă și va încerca să falsifice apărarea cu momeală, bruiaje și nori de pleavă.
Chiar și în condiții ideale, șansele de interceptare a unei rachete balistice intercontinentale Nord Coreene cu rază de acțiune, cum ar fi Hwasong-14 sau Hwasong-15, rămân extreme de scăzute.
Chiar dacă doar o singură rachetă a fost lansata, iar SUA au primit un avertisment adecvat pentru a-și pregăti apărarea și dacă focosul arăta exact așa cum se aștepta armata americană și dacă coreenii nu au încercat să falsifice apărarea cu momeală care arăta la fel ca focosul real, sau să blocheze apărarea cu bruiaje de mică putere – sau să ascundă focosul într-un nor de pleavă – sau să orbească apărarea atacând radarele vulnerabile cu bruiaje, atunci se estimează că apărarea americană are o șansă de 50% de a intercepta racheta.
Realist vorbind însă, șansa de a intercepta un ICBM Nord Coreean – făcând uz de mai multe momeli, bruiaje și alte contramăsuri pentru interceptarea și tragerea unui focos necunoscut într-un moment imprevizibil – ar fi de cel mult 5%. Cel mai probabil ar fi ca racheta coreeana sa fie cu succes capabilă să ocolească apărarea americană in cel puțin 95% din cazuri – si mai mult chiar dacă se folosește doar un singur interceptor.
În ceea ce privește rachetele hipersonice, cum ar fi Avangard-ul rusesc, care, în loc să cadă liber din spațiu bazându-se pe gravitație, sunt accelerate spre pământ la o viteză de peste douăzeci de ori mai mare decât viteza sunetului, șansele de interceptare rămân zero.
Rămâne de văzut dacă Statele Unite se vor putea adapta la această vulnerabilitate în creștere, eventual prin dezvoltarea unor radare mai capabile să urmărească rachete mai rapide și prin revizuirea completă a mijloacelor sale de interceptare folosind arme laser[2] direcționate pentru a înlocui rachetele sol-aer mai lente și mai puțin precise.
Sursa: https://militarywatchmagazine.com/article/how-capable-are-america-s-missile-defences-why-they-can-t-stop-a-korean-hwasong-15-or-russian-sarmat
NT:
1. Aceasta explica de ce rachetele Yemenite de productie sovietica din anii ’60, resudate impreuna cate doua in atelierele de fierarie si potcovit camile din Yemen, au fost instare sa treaca fara probleme peste sistemele americane din jurul Riyadhului.
2. Armele si sistemele de aparare pe laser sunt un vis obsedant si complet irealizbil pana in prezent al Pentagonului – DARPA, dar mereu si mereu stipendiat la maximum.
Americanii au o zicala: “daca faci un lucru mereu in aceleasi conditii si astepti rezultate diferite se cheama stupizenie.”
Traducerea si note: CD
Comenteaza