• Categorii
• Internațional

Americanii au pierdut cursa înarmărilor și sunt, pur și simplu, fără apărare împotriva arsenalului rusesc

Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în SUA, rechemat în luna martie pentru consultări, s-a întors la Washington, sperând să construiască „legături pragmatice de pe poziții egale”, așa cum Excelența Sa a declarat agenției Ria Novosti duminică, înainte de îmbarcare, de pe Aeroportul Internațional Șeremetievo din Moscova.

După un summit SUA-Rusia de la Geneva, care ar fi avut drept scop reducerea tensiunilor dintre cele două state, cu toții ne așteptam ca cel de-al doilea Război Rece, pornit de administrațiile americane încă din 2014, ca, de altfel, și retorica anti-rusă, să mai scadă puțin în intensitate. Nici vorbă! Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat că se pregătesc noi sancțiuni împotriva Federației Ruse, ce au legătură cu sentința lui Alexei Navalnîi executată la Moscova. Această atitudine a determinat-o inclusiv pe Maria Zaharova (directoarea Departamentului de Informare și Presă a Ministerului Afacerilor Externe) să reacționeze, spunând: „ideologii americani au nevoie de toată agitația, din jurul presupusei otrăviri a opozantului președintelui rus, doar ca instrument pentru rezolvarea problemelor propriei lor non competitivități”.

Se pare, că mulți indivizi din cadrul Departamentului de Stat ar promova prin orice mijloace (inclusiv cu ajutorul britanicilor – a se vedea incidentul cu HMS Defender care a încălcat apele teritoriale ale Rusiei lângă Crimeea) o confruntare finală de tip schimb nuclear complet, urmată de iarna nucleară și, în cele din urmă, de dispariția umană, în ansamblul ei. De fapt, asemenea idee nu-i deloc nerezonabilă pentru ei, câtă vreme SUA se îndreaptă spre colapsul financiar, economic și politic, pierzând poziția hegemonică și transformându-se într-un ghetou de dimensiuni continentale în care domnește abuzul de droguri, violența, descompunerea întregii infrastructuri umane, inclusiv a relațiilor cu justiția și cu autoritățile, războaiele nesfârșite și inutile, corupția nelimitată a politicii monetare, cultura toxică și conflictele de gen, hybrisul imperial și ignoranța voită, toate stând la baza întregii atitudini iresponsabile și ireconciliabile în raport cu acele națiuni care doresc să rămână suverane.

Așadar, această nesfârșită ciocnire de interese cu Rusia și nu numai, inclusiv cu China, Iran, precum și cu națiunile din Orientul Mijlociu și Sudul Global, poate fi explicată prin încercarea de-a găsi un vinovat la îndemână pentru întreg dezastrul cu care se confruntă America la ora actuală, mișcare psihologică prin care cineva proiectează asupra altcuiva toate neajunsurile și neîmplinirile pe care nu le poate admite despre sine, ca făcând parte din structura proprie. Un asemenea mod de gândire implică o rupere cruntă față de realitate.

SUA au atacat nuclear Japonia, care era pregătită să se predea oricum, apoi au fost pe punctul să comită agresiuni (la începutul Războiului Rece) împotriva Rusiei, dar au abandonat inițiativa din cauza lipsei unui număr suficient de focoase nucleare, în acel moment. Prin abandonarea Tratatului împotriva rachetelor balistice, în 2002, americanii au încercat să-i lase pe ruși fără apărare împotriva atacurilor nucleare, însă noile arme ale Rusiei au condus la revenirea asupra hotărârii luate de către Casa Albă, împiedicându-i de la decizii definitive.

Rachetele rusești de croazieră supersonice cu rază lungă de acțiune (Kalibr) și rachetele intercontinentale suborbitale, care transportă mai multe sarcini utile nucleare, capabile de manevre evazive pe măsură ce se apropie de ținte (Sarmat) sunt doar două exemple imposibil de interceptat folosind orice tehnologie defensivă imaginabilă. În același timp, Rusia și-a dezvoltat propriile capacități defensive, cel mai recent sistem, S-500++, sigilând deja într-un mod eficient spațiul său aerian, putând intercepta ținte inclusiv de pe orbita joasă a Pământului.

Între timp, SUA au cheltuit uriașe sume de bani de la buget pe cele două instalații Aegis Ashore, finalizate în România și în Polonia, care vor fi absolut inutile împotriva rachetelor Kalibr lansate de pe submarinele rusești din Pacific sau Atlantic, sau împotriva rachetelor intercontinentale (dotate cu mai multe focoase) care pot face manevre pe traiectoria balistică suborbitală din jurul lor, inclusiv pe traiectoria de întoarcere. Nici instalația THAAD, care funcționează în prezent în Coreea de Sud, nu este capabilă să schimbe situația în favoarea americanilor, în cazul unui conflict major.

Totuși, logica distrugerii reciproce (MAD – Mutual Assured Destruction) între cele două superputeri rămâne în vigoare. Probabilitatea unei lovituri nucleare definitive poate fi determinată, nu neapărat de politica cuiva anume făcută de protagoniștii principali, ci pur și simplu de o greșeală accidentală. Totuși, fiindcă nu există o strategie câștigătoare în cazul unui război nuclear, nimeni nu are niciun motiv să încerce să înceapă unul. Așadar, SUA nu va putea vreodată să-și dicteze termenii Rusiei, amenințând-o cu anihilarea nucleară.

Și-atunci, dacă un război nuclear nu poate fi declanșat, Americii nu-i rămâne decât să forțeze nota pentru izbucnirea unuia convențional prin: organizarea de exerciții în Marea Baltică și Marea Neagră, instalarea sistemelor ABM în România, Polonia și Coreea de Sud, sprijinirea naziștilor ucraineni etc. Toate acestea sunt provocări, ce pot avea ca rezultat un conflict armat de proporții. Or, aici trebuie să ne gândim la modul cum a răspuns Federația Rusă la incitările anterioare, deoarece sunt fapte pe care le cunoaștem și pe care le putem folosi pentru a prezice ce ar putea să se întâmple, spre deosebire de afirmațiile pur fictive, conjecturale, care n-au legătură cu realități cunoscute.

1. Exemplul Georgiei – În timpul Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing (o perioadă de pace tradițională), armata georgiană,înarmată și instruită de SUA și Israel, a invadat Osetia de Sud. Această regiune a făcut parte din Georgia doar cu numele, fiind locuită în cea mai mare parte de vorbitori de limbă rusă și deținători de pașapoarte rusești. Forțele armate georgiene au început să-i bombardeze capitala, Țhinvali, ucigând câteva trupe rusești de menținere a păcii staționate în regiune și provocând victime civile. Ca răspuns, militarii ruși au intrat în Georgia, eliminând în câteva ore capacitatea de luptă a țării.
2. Exemplul Crimeii – În timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci din Rusia (aceeași perioadă tradițională de pace), a avut loc o răsturnare ilegală și violentă a guvernului ales constituțional al Ucrainei, urmată de instalarea unei administrații obediente SUA. Ca răspuns la lovitura de stat americană, populația covârșitoare rusească din regiunea autonomă Crimeea a organizat un referendum, în care peste 95% au votat separarea de Ucraina și revenirea la patria-mamă, Federația Rusă, așa cum a fost de secole. Rușii și-au folosit trupele deja staționate în regiune în baza unui acord internațional, pentru a se asigura că rezultatele referendumului au fost adoptate în mod corespunzător. Niciun singur foc de armă nu a fost tras, în timpul acestui perfect exercițiu democratic de transfer a peninsulei.
3. Exemplul Crimeii, din nou – În timpul Jocurilor Olimpice de vară de la Rio (tot o perioadă tradițională de pace) un grup de agenți ucraineni a luat cu asalt granița Crimeii, fiind însă reținuți rapid de Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, alături de o cantitate mare de armament și explozibili. Câțiva dintre ei au fost uciși în timpul operațiunii, iar supraviețuitorii au declarat că intenționau să organizeze atacuri teroriste la terminalul de feriboturi, care leagă peninsula Crimeea de partea continentalărusă, precum și în gări și în mijloace de transport la ore de vârf. Conducătorul grupării a mărturisit că li s-a promis suma de 140 de dolari de persoană, în vederea efectuării unor astfel de atacuri, sume de bani ce demonstrează violența, haosul și disperarea care caracterizează viața ucraineană.

Rețineți refrenul constant: în timpul olimpiadelor!

Aceasta nu reprezintă o coincidență, ci un anumit modus operandi american. Da, purtarea războiului într-un timp tradițional de pace este nu numai cinică, ci și stupidă! Deviza americană pare să fie una de tipul „dacă nu obținem ceva în urma unor tentative repetate, înseamnă că nu încercăm suficient de mult”. În mintea celor care planifică asemenea evenimente motivul pentru care acestea nu funcționează pare să nu aibă nicio legătură cu faptul că sunt proști, realitate destul de tristă, care indică un nivel atât de profund al stupidității, încât demonstrează într-un mod extrem de convingător că sunt incapabili să-și înțeleagă propria mărginire.

4. Exemplul Donbass – Această regiune populată în majoritate cu cetățeni ruși, industrializată, care a aparținut Rusiei până-n secolul XX, care este rusească atât lingvistic,cât și cultural, a intrat în frământări politice fiindcă localnicii nu doreau să fie conduși de regimul instalat la Kiev, pe care-l considerau ilegitim. Guvernul ucrainean, însă, a continuat să înrăutățească lucrurile adoptând legi care încălcau drepturile vorbitorilor de limbă rusă, apoi au atacat efectiv regiunea cu armata (ceea ce continuă să facă și în prezent) prin trei invazii nereușite și prin bombardamente continue ale ambelor zone rezidențiale și industriale (Donețk și Lugansk), invadări în cursul cărora peste zece mii de civili au fost uciși și mulți alții răniți. Ca răspuns, Rusia a sprijinit înființarea unei mișcări locale de rezistență, susținută de un contingent militar capabil format din voluntari locali. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul unor persoane private, care au acționat în calitate neoficială și care au donat bani pentru susținerea cauzei. Pe de altă parte, administrația de la Kremlin a urmărit inițierea unei strategii diplomatice pentru rezolvarea conflictului din Novorusia și a trimis numeroase convoaie cu ajutor umanitar locuitorilor din zonă. Inițiativa diplomatică a Federației Ruse a avut ca rezultat două acorduri internaționale – Minsk I și Minsk II – care au obligat atât Kievul, cât și pe cele două republici, Donețk și Lugansk, să urmeze o strategie de soluționare politică a dezacordului, prin încetarea ostilităților și acordarea unei autonomii depline. Guvernul ucrainean a refuzat ferm să-și îndeplinească obligațiile care decurg din aceste acorduri.

Pentru a completa imaginea, e necesar să includ în analiză acțiunea militară a Rusiei în Siria, în scopul apărării guvernului sirian atacat de califatul islamic ISIS/ISIL/Daesh împreună cu diferite alte organizații teroriste active din regiune. Rațiunea acestui demers este că administrația de la Kremlin a considerat cuibul terorist finanțat de occidentali ca o amenințare directă la adresa securității țării. Mai semnalez alte două fapte notabile aici: Rusia a pus în mișcare totul în conformitate cu dreptul internațional, fiind invitată de guvernul legitim, recunoscut internațional, sirian; operațiunile militare au fost reduse de îndată ce s-a putut reveni la masa negocierilor.

Trecând acum în revistă aventurile diplomatice și militare ale SUA, se observă o situație cu totul diferită. Sumele imense alocate tehnicii și întreținerii bazelor americane sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din cheltuielile discreționare federale, reducând majoritatea celorlalte sectoare de importanță vitală, cum ar fi infrastructura, medicina publică și educația publică. A se remarca similitudinile cu situația din România, pentru a ne confirma încă o dată (dacă mai era necesar) cine dă directive în politica națională.

În situația actuală, America are nevoie disperată să câștige ceva timp, deoarece, ceea ce administrația de la Washington numește „revoluția creșterii exponențiale a sistemelor militare cruciale rusești”, demonstrează că SUA trebuie cel puțin să încerce să se apropie de o armă hipersonică funcțională și realizabilă într-un timp cât mai scurt cu putință, eventual de un tip de armament cu energie direcționată. Se cunoaște foarte bine faptul că există un decalaj de cel puțin zece ani între tehnica militară a celor două țări, iar cu A-235 Nudol și S-500, cu cel mai nou radar incorporat – Yenisei – în COI (Capacitatea Operațională Inițială, mai precis, capacitatea de a utiliza în mod eficient o armă, un echipament sau un sistem cu caracteristici specifice aprobate, operate de o unitate sau forță militară instruită, echipată și susținută corespunzător), la care se mai adaugă și o mulțime de rachete cu rază lungă de acțiune, ca și sisteme avansate de apărare antiaeriană, cum ar fi S-350, este limpede, că SUA vor încerca să încetinească următoarea generație de sisteme ABM (rachete antibalistice), ca și pe cele supersonice rusești, cât de mult poate, numai că avantajul rusesc este atât de mare, încât este dificil de presupus care vor fi fost la Geneva propunerile SUA, în fața Rusiei, în acest sens.

https://www.youtube.com/watch?v=Gpq2KvZrkBk&t=116s

Fără îndoială, americanii au pierdut cursa înarmărilor, ceea ce demonstrează că bazele lor din întreaga lume, ca și teritoriul lor propriu-zis sunt, pur și simplu, fără apărare împotriva arsenalului rusesc. Iar dacă mai adaug aici și racheta de croazieră cu propulsie nucleară „Petrel” Burevestnik, alături de Poseidon

(https://nationalinterest.org/blog/reboot/russian-military-couldn’t-care-less-about-poseidon-nuclear-torpedo-176720

https://www.youtube.com/watch?v=FrhUSEcQrgk)

acestea ar evidenția, într-un mod suficient de convingător, distrugerea oricărei minime speranțe, ca smintiții din Washington să supraviețuiască.

Motorul principal al dialogului din Elveția, dintre cei doi lideri, a fost centrat inclusiv pe frica Americii ca Rusia să atingă acel prag – perceput foarte bine de Pentagon și de Casa Albă – prin care va face posibilă distrugerea definitivă a SUA cu un nivel minim, sau acceptabil, de daune pentru sine.

Să luăm în calcul și alte scenarii:

1. Dacă forțele SUA ar încerca să atace Federația Rusă prin intermediul rachetelor, acestea vor fi neutralizate instantaneu de vastele și superioarele sisteme de artilerie;
2. Dacă americanii i-ar provoca pe rușii care locuiesc în afara țării lor (și sunt milioane de oameni) până la rebeliune deschisă, atunci „voluntarii” ruși, de fapt, agenți și colaboratori ai serviciilor lor speciale, vor acționa în calitate neoficială, vor folosi fonduri private și-i vor antrena perfect de maniera în care aceștia vor crea insurgențe populare ce vor continua ani de zile, până ce americanii vor capitula;
3. Dacă armata americană ar face prostia șiar invada teritoriul rus, aceasta ar fi anihilată exact cum s-a întâmplat cu „forțele ucrainene” (de fapt, soldați și ofițeri americani ai companiilor militare private, pregătiți de instructori specializați în practică militară) din Donbass;
4. Orice încercare dea ataca Rusia, utilizând flota SUA de portavioane, ar avea ca rezultat scufundarea ei instantanee, folosind fie rachete balistice antinavă, fie torpile, fie rachete de croazieră supersonice.

Faptul că Rusia a pierdut un număr colosal de vieți civile în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, atât în urma bombardamentelor aviației germane, ori a abuzurilor suferite din partea soldaților naziști, cât și de foame sau boli, a condiționat gândirea militară rusă în sensul că, dacă va mai exista vreodată, următorul război va fi purtat pe teritoriul inamic. Mai simplu zis, dacă SUA atacă Rusia, atunci Rusia va contraataca continentul american. Ținând cont că America nu a purtat un război pe propriul teritoriu de peste 150 de ani, acest lucru ar reprezenta un șoc masiv pentru ei. Desigur, acest lucru s-ar face în concordanță cu ideile, care reflectă realitatea, experților militari ruși:

– atacul se va desfășura astfel încât posibilitatea de-a declanșa un schimb nuclear să rămână minimizată;

– utilizarea forței ar fi menținută la minimul necesar, pentru a asigura încetarea ostilităților și revenirea la masa negocierilor în condițiile favorabile Rusiei;

– s-ar face toate eforturile pentru a se folosi cât mai bine revoltele populare interne, în vederea creării unor insurgențe de lungă durată, lăsând posibilitatea „voluntarilor” să furnizeze armele și instruirea necesare.

Numai că acțiunile care riscă pierderi majore de vieți omenești se dovedesc inutile, deoarece pentru Rusia rămâne disponibilă o strategie alternativă eficientă și anume: distrugerea pieselor-cheie ale infrastructurii guvernamentale și corporative americane, după care Kremlinul își va încrucișa brațele și va aștepta ca cealaltă parte să se târască înapoi la masa negocierilor, fluturând o cârpă albă.

Pe de altă parte, rușii sunt conștienți că persistă doar câteva ingrediente magice, care permit SUA să existe în continuare ca o țară stabilă, dezvoltată, capabilă să proiecteze forța militară peste hotare. Acestea sunt: rețeaua electrică, sistemul financiar, sistemul de autostrăzi interstatale, transportul feroviar și maritim, companiile aeriene și conductele de petrol și gaze. Dezactivarea tuturor acestora enumerate mai sus ar face dovada terminării „jocului” între protagoniștii principali. Dezactivarea rețelei electrice este aproape ridicol de ușoară, deoarece sistemul este foarte integrat și interdependent, constând din doar trei „interconectări”: Vest, Est și Texas. Cele mai vulnerabile părți ale sistemului sunt transformatoarele de mare putere care cresc tensiunile la milioane de volți pentru transmisie și le reduc, din nou, pentru distribuție. Dacă numai câteva dintre aceste echipamente-cheie ar ajunge inactive, orice întrerupere de energie, extinsă în oricare dintre centrele urbane mai mari, declanșează automat jafuri și haosuri la scară largă. Specialiștii lor estimează că doar o întrerupere de două săptămâni ar împinge situația într-un punct fără întoarcere, unde pagubele ar deveni prea mari pentru a mai putea fi reparate vreodată.

Dezactivarea sistemului financiar ar consta în metode nu tocmai dificile, precum atacuri cibernetice și perturbarea furnizării de electricitate în doar câteva puncte de interes ale Rezervei Federale, inclusiv câteva bănci importante, centre de date ale companiilor de carduri de debit și de credit etc. Și în acest caz, haosul ar fi de neoprit.

Câteva lovituri precise ale rachetelor de croazieră pot elimina conductele de petrol și gaze, podurile și tunelurile autostrăzilor, căile ferate și companiile aeriene, iar luni de zile fără acces la bani și la servicii financiare, electricitate, benzină, motorină, gaz natural, transport aerian sau piese de schimb necesare reparării pagubelor ar trebui să fie suficiente pentru a forța SUA să capituleze.

S-ar putea să credeți că executarea unui astfel de atac ar necesita o mulțime de informații obținute din interior, ceea ce ar părea imposibil la prima vedere, dar nu este așa! În primul rând, sursele utile din punct de vedere tactic sunt transmise în mod constant de persoane ce locuiesc în SUA, care se consideră adesea „patrioți”. De fapt, spioni inactivi, pe care Vladimir Putin îi poate activa oricând, în fond, acesta-i rolul și scopul lor pe teritoriul american. În al doilea rând, ceea ce nu a fost spus/cunoscut poate fi piratat, din cauza stării jalnice a securității cibernetice din SUA. Amintiți-vă că, nu cu mult timp în urmă, serverul Agenției Naționale de Securitate a fost spart.

Pe de altă parte, mulți ruși nu consideră engleza prea dificilă, sunt în general familiarizați cu America prin expunerea la mass-media lor, iar specialiștii Federației Ruse, în special cei care au studiat sau au predat la universități americane, își pot desfășura domeniul de expertiză în SUA aproape la fel de ușor ca în Rusia. Majoritatea americanilor, însă, abia pot găsi Rusia pe o hartă, nu pot trece de alfabetul chirilic și consideră limba rusă cu totul de neînțeles. Nu în ultimul rând, diplomaților ruși li se va cere să păstreze canalele de comunicare deschise atât cu prietenii, cât și cu adversarii, în orice moment. Cu un simplu apel telefonic se pot „rezolva” multe prin și în cele peste 800 de baze americane desfășurate prin întreaga lume. În virtutea unui proverb rus, care spune că „o sută de prieteni sunt mai buni decât o sută de ruble”, Rusia reușește să fie prietenă cu țări aflate într-o oarecare contradicție antagonistă, cu India și Pakistan, spre exemplu, sau cu China și Vietnam, iar în Orientul Mijlociu aceasta menține relații cordiale cu Turcia, Siria, Israel, Arabia Saudită, Yemen, Egipt și Iran. Toate aceste demersuri, pe care le-am expus punct cu punct, ar evidenția o acțiune de atac concentrată pe mai multe planuri ale Rusiei, având drept rezultat, pe lângă altele, anihilarea unor posibile riposte din partea SUA. Adăugați la toate cele relatate și vicisitudinile istoriei rusești, ce au condiționat populația Rusiei să se aștepte la ce este mai rău. „Nu ne pot ucide pe toți”, este o altă vorbă preferată a lor! Pe scurt, dacă sunt atacați, rușii se vor îngrămădi laolaltă – așa cum au făcut întotdeauna – și apoi vor continua să cucerească și să câștige, așa cum au făcut de-a lungul istoriei.

Pe scurt, Rusia, pentru majoritatea americanilor, este o enigmă, un mister greu de pătruns și deslușit, fiindcă atât în cadrul administrației de la Washington, cât și în cadrul serviciilor lor de intelligence nu există un număr de oameni suficient specializați, de care să se poată folosi la nevoie, într-o bună cunoaștere a tot ceea ce reprezintă Federația Rusă. Pe de altă parte, pentru mulți ruși, SUA este o carte deschisă.

Ca o concluzie, Rusia nu va recurge la măsuri militare împotriva Americii decât dacă este provocată grav. Timpul și răbdarea sunt de partea Rusiei. Cu fiecare an care trece, SUA devine mai slabă și pierde prieteni și aliați, în timp ce Rusia devine mai puternică și câștigă prieteni și aliați. SUA, cu disfuncționalitatea sa politică, cu datoria externă uriașă, cu infrastructura în descompunere și cu răspândirea tulburărilor civile, este o națiune moartă care merge. Nu vor mai trece mulți ani până când Statele Unite se vor demola cu propriile lor urme, așa cum au făcut-o cu acei trei zgârie-nori din New York, pe 11 septembrie 2001. În schimb, Rusia este foarte răbdătoare și este gata să răspundă la orice provocare, dar ultimul lucru pe care rușii îl doresc este un alt conflict planetar. Dacă totuși va mai avea loc un război cu Rusia, „Armaghedonul” nu va putea înfățișa nici pe departe întregul dezastru! Oricât de biblic ar fi!