Alex
1 aprobat
zalooodooo@yahoo.com
79.112.81.178		 De acord cu dumneavoastra! Poate erau necesare niste precizari suplimentare. Mereu am apreciat munca fizica, cea care inalta, o mica parte din Creatie realizata cu mana omului. Munca fizica ne permite asa-zisul „lux” (e o discutie intreaga despre cum poti fi simultan sarac si sa traiesti in „lux”). Pe scurt, unii au dileme, altii muncesc incat nu mai apuca sa gandeasca, si gandirea e doar o premisa necesara dar nu si suficienta. Suntem indoctrinati, oricum am da-o. De la „tabula rasa” la rezultatele sociale-adica ce ajunge individul sa gandeasca, e cale lunga. Multe ganduri, idei nu ne apartin, nu sunt creatii proprii. Ne asumam raspunderea uneori cu subsemnatul desi nu suntem capabili sa analizam obiectiv (sau cel putin sa luptam pentru a obiectiva orice subiectivitate) ce idei, conceptii, convingeri s-au format in noi in timp, cum si eventual de ce. Deci conjuncturile, epoca istorica in care traiesc are un rol semnificativ, nu neaparat decisiv in valorizarea muncii fizice si in desconsiderarea celor care ofera servicii, pe scurt oamenii din birouri, eventual si ghisee. Am putea spune ca un birocrat freaca menta la calculator in timp ce chinezul sau indianul munceste pe rupte. Pe langa faptul ca e o simplificare reductionista, modul asta de a „judeca” incumba un anume tip de ignoranta tipic multora. Si eu ignor multe, gresesc frecvent, imi formez idei gresite. Precum antagonismul dintre munca fizica si cea „intelectuala”, propovaduita de slogane desarte gen „munceste inteligent”. Ca unii sa munceasca „inteligent”, e necesara o sumedenie de „prosti” care sa produca destule si sa permita confortul celor „inteligenti”, mandri si superiori pulimii. Societatile, cel putin cele occidentale, furnizeaza ideologii meritocratice si alte gaunosenii care iluzioneaza oamenii ca au sanse, eventual egale. Pot fi sanse egale, dar daca punctele de plecare sunt diferite, degeaba. Indoctrinarea e paguboasa pentru ca nu le spune oamenilor in fata: e nevoie de atatia sclavi (la multinationale, hamali etc.) statistic vorbind, asa ca limitati-va din start sperantele de ascensiune sociala. Nu sustin ascensiunea sociala, am vazut ce-a facut din multi, mai ales din cei cu saracia inscrisa in ADN, si care oricat ar avea, tot psihologie de calic ciurucar vor avea. N-o spun cu superioritate, cum s-ar putea crede; toti oamenii sunt victime, difera doar tipologiile, intensitatile, formele de manifestare. In extremis, unii ar vrea sa intre in joc si nu-s primiti, altii au intrat si nu mai pot scapa: intri in hora, cauta sa sari.
Problematica sperantelor inoculate ma bucur ca a starnit cel putin o reactie. Nu sunt un prepper in sens conventional, n-am treaba cu comercializarea produselor de tip „survival”. Cum spuneam, diferenta poate fi de saptamani, luni, maxim cativa ani de calvar in plus. Pentru unii…pentru altii, brain washed, li se va parea fericire. M-a impresionat insa pregatirile sau macar incercarile de pregatire din partea unor oameni care au trecut prin multe-de la cataclisme pana la probleme economice. La noi se pare ca ideea de pregatire e intoxicata religios: la ce bun sa traiesti daca nu-ti salvezi sufletul? Buna incercare de manipulare! Raspuns: cu cat traiesti mai mult, ai mai multe sanse de mantuire, macar la modul ipotetic-virtual, daca nu chiar si practic. Die trying nu e un simplu cliseu haliudian. Respect incercarea in sine, chiar daca ab initio n-are sanse de reusita. Dar daca nu sunt sanse de reusita (reale sau doar estimate?), apare urmatoarea dilema: de ce admitem orice absurditate mediatizata, dar cand vine vorba de propriile decizii incepem sa analizam ce sanse de reusita avem? O buna scuza sa nu ne pregatim, ca avem stocuri cu de toate, cum se zice pe la unele televiziuni.
Pana aici, am putea spune ca a fost barbologie inutila, cu tente marxiste, oricum idei care cu siguranta au fost exprimate in diverse forme, de la articole pana la carti. Cu precizarea ca toate cartile, articolele pe care le-am citit nu puneau problema terraformarii. Sau…”re”-terraformarii! Eu nu contest multe, e posibil sa fie adevarate sau nu. Dar parca the big picture incepe sa fie tot mai relevanta. Apocalipsa vorbeste de ceea ce deja se intampla in prezent, mai putin de terraformare. Industriile sunt pe duca, multe au clacat, agricultura la fel. Scade atat poluarea cat si populatia care sa zicem polueaza. Trend-ul e ultrarapid, la fel si terraformarea. Mor oameni, animale, falimenteaza ferme, fabrici samd. Terraformarea e totusi in progres. Nu discut aici despre ciocanul SUA care s-a mutat in China. Barosul suprem e in alta parte. La cei care vor recoloniza cu nu se stie ce planeta. Ipoteza e ca planeta lor se afla la o distanta mai mare de soarele lor decat noi de al nostru…e doar un feeling…Ca deja sunt printre noi in forma imateriala, controland spiritele, cred ca e evident. Cu siguranta ati intampinat persoane care v-au facut sa credeti ca „asta nu e om”. Si aici nu vorbim de spalarea creierului, care raportata la ansamblu, devine un mizilic. O pregustare a pregustarii Purgatoriului ar putea fi ceva experiente prin spitale. Spitale care sunt stat in stat, deasupra a orice, unde angajatii se apara si se scot unii pe altii in toate felurile. In cele mai optimiste cazuri se comporta ca infractorii care ataca in grup si-si stabilesc alibiurile, versiunea comuna a povestii. Dar asta fost este minciuna pe langa ce va urma. Unii invoca „trezirea”. Alt vis, alte sperante. Problema-solutie inca functioneaza, ba chiar la cote maxime. Opozitiile controlate prelungesc mizeria. Oricum ar fi, nu de ele tine viitorul deja incheiat. Pare fatalist? Sunt dincolo de fatalisme, depresii (cum ar psihologiza unii probleme sociale, grave si reale), angoase sau perioade dificile. Nu ma intereseaza soarta mea, dar e pacat ca oamenii buni sunt vanati mai ceva ca infractorii care gratie cum-sa-le-zicem, au mai multe drepturi decat populatiile salahoare. Oamenii buni sunt surghiuniti, alungati, haituti, bagati in puscarii, falimentati. Strict pe termen scurt, dar strict pe termen scurt, va functiona societatea orwelliana la patrat.
In anii 2000 am anticipat despre „botnite cu aerometru”, fara sa fi citit ceva apocaliptic. Nu stiam de incalzirea globala, de pandemii…Si au aparut mastile si apoi controlul emisiilor de toate felurile. Obiectiv vorbind (daca exista asa ceva), am anticipat aproape tot ce se intampla, si nu influentat de lecturi, religioase sau nu. Ochi sa ai si urechi sa auzi. Din clipa in care am aflat de armament impotriva populatiilor, adica civililor, mi-am dat seama ca va fi o criza imensa, care va scoate lumea disperata pe strazi, fortandu-si ultimele resorturi energetice, mentale, fizice. Ceea ce „aflati” acum despre trupe dedicate sabotorilor climaterici era deja prevazut. Trupe vor exista mereu, pana apare americanescul „period”. Spre sfarsitul anilor ’90 se vorbea de arme cu infrasunete, microunde, destinate cu dedicatie combatantilor civili. N-ar trebui sa punctez ca de atunci lucrurile au mai evoluat. In maxim 6 luni, cand deja vor fi fost folosite, vor fi uitat toti de ce s-a scris despre.
Uitarea n-are tangenta de cei „saraci cu duhul”. Uitarea e moarte si distrugere, memoria e progres si viitor. Nu accidental e atacata atat subiectiv memoria colectiva, cat si obiectiv, legiferat, varianta didactic-„pedagogica”. Ghilimelele absolut necesare sunt pentru ca stiu cine se ocupa cu partea pedagogica. Lupta impotriva memoriei, a istoriei, a cugetului tine de acelasi mare plan. Cei care isi permit memorie, valori, vor muri primii, si deja au inceput sa moara conform unui algoritm complex de pattern-uri care face sa para ca mortile sunt randomizate, aleatorii. Nu va mirati ca nici un mare ticalos nu moare? Nu ca i-as dori personal moartea. Au murit si mor personalitati, iar nulitatile se scot si fac bani. Insa am impresia ca pana si apelul la memorie tot perdea de fum a ajuns, cata vreme jocurile sunt facute. Banui ca in multe areale geografice tot individualismul, propria persoana sau partid conteaza si primeaza. Nu suntem nici primii nici ultimii. Reteta garantata a succesului. Reteta ar putea fi schimbata cu alta, oricum se pare nu avem putere, fie uniti fie dezbinati. Insa fie si dezbinati ar fi existat o sansa, daca mentalul propriu ar fi functionat altfel. Nu vorbesc de egregor, e alta poveste. Aluzia blasfemitoare e ca putini stiu sa se roage trecand din start dincolo de cuvinte, imagini mentale si altele. Printre altele si pentru ca „de la inceput a fost Cuvantul” am glisat spre milioane de cuvinte fara valoare energetica. Vorbe, cuvinte, posibil polemici suculente, asezonate pe alocuri cu dume elitiste, „pentru cunoscatori”.
N-avem nici o sansa cata vreme valorile s-au inversat, cata vreme respectam sau ne inchinam la scursuri, si batjocorim tot ce ni se pare „superior”; iarasi acelasi individualism si egocentrism. Am observat multe. Postaci care nu se iau de chestii grave, dar fac atac sistematic la persoana, de parca ar conta. E important cand scrie cineva, si mai ales cand se abtine. Se pare ca ne delectam cand cineva e desfiintat mediatic, indiferent de tematica, consecinte. Am avut nu datoria, ci nevoia mea personala, nu de patriot sau altele sa iau apararea cuiva necunoscut pentru ca a fost atacat miseleste. Moderatorii mi-au blocat postararile, desi erau oficial din opozitie, impotriva cenzurii samd. Deci cum credeti ca ne vom salva sau vom fi salvati? Magic sau miraculos? Ne vom, va veti…sunt nuante…Unii au lucrat doar cu casti pe urechi si la tastatura. Eu am lucrat cu zeci de tipuri de scule, am proiectat si realizat mobila, am lucrat cu metale, am proiectat sisteme off-grid, pentru ca asa cum spuneam, die trying!
Pentru mine laptopul nu e scula principala, ci bormasini, flex-uri, polizoare, multimetre, acumulatori LiIon, LiPol, LifePo4, invertoare, surse DIY de zeci de kV la sute de W de care unii faceau misto ca mancatorii de seminte pe stadion. Am muncit fizic la 40grC, n-am butonat decenii ca altii, cu A.C. peste tot. Poate credea cineva ca-mi place scrisul…din contra, il urasc!
Divaghez in continuare: urasc scrisul, parerile, romanele, cartile de capatai. Va puteti crea o idee falsa despre o epoca istorica doar pentru ca mari romancieri din aia care scriau romane-fluviu au descris „perfect” societatile respective. Au surprins ceva, eventual multe. Dar cate au ratat, carturari fiind? Istoria traita e enorm mai crunta decat franturile publicate si in primul rand aprobate. Cosmetizare e bland spus. Am scris mii de pagini, le-am sters definiv, erau in esenta inutile, oricat de punctuale ar fi fost analizele. Stiam de pe atunci ca e literatura de sertar si nu succesul editorial ma interesa, ci impactul care de pe atunci devenise aproape nul. O molecula de apa in ocean nu creeaza vartejuri, curenti, si se vede. Ne permitem sa incercam pentru ca nu a ajuns si la noi valul la fel ca la altii. Va fi la fel.