Altă viziune

ANALIZA MICROBIOMULUI ȘI A VIROMULUI
Partea I
Specia noastră este modificată genetic”: Marșul umanității spre dispariție?
De David Skripac

Anul acesta marchează un moment de cotitură important în istoria omenirii.

Pentru prima dată de când a început civilizația umană, specia noastră este modificată genetic. Producătorii de vaccinuri au făcut acum posibil ca genomul uman să fie permanent modificat – și relația omenirii cu natura sa schimbat pentru totdeauna – prin intermediul unei injecții farmaceutice experimentale care este denumită în mod fals „vaccin”.
Având în vedere acest eveniment definitoriu, cred că trebuie să aruncăm o privire sobră asupra motivelor și actelor care restructurează umanitatea așa cum o știm.
În același timp, trebuie să examinăm tratamentul nostru din ce în ce mai distructiv față de lumea naturală.

Pentru a investiga numeroasele variabile care grăbesc dispariția umanității și sabotează rolul nostru unic de administratori ai pământului și miliardele sale de specii de plante și animale, am împărțit acest studiu în patru părți principale, care vor apărea ca articole separate:

În partea I: MICROBIOMUL ȘI VIROMUL, vom descoperi că înotăm literalmente într-un ocean de informații genomice care au fost esențiale pentru ca viața să înceapă și să înflorească pe acest pământ prețios și care încă încearcă să ajute toate speciile să supraviețuiască. Matricea organismelor care alcătuiesc microbiomul a construit un flux informațional viromic care a permis adaptarea și biodiversitatea să apară pe planetă. Și același flux informațional viromic este responsabil pentru construirea speciei umane. ” La inceput a fost Cuvantul”

În partea lI: RĂZBOIUL NOSTRU ÎMPOTRIVA NATURII, vom explora modul în care propriul nostru comportament nesăbuit distruge mediul, îndreptându-ne astfel spre a șasea extincție în masă. Prin aceasta vreau să spun, voi acoperi catastrofa reală de mediu si nu cea finanțate miliardari: „încălzirea globală / schimbările climatice” farsă inițiată de Clubul de la Roma și în continuare promulgate de Forumul Economic Mondial (WEF).

În partea a III-a: CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 2020, vom examina modul în care această adevărată devastare a mediului a contribuit la „pandemia” care a fost lansată în 2020, care a dus la injecții experimentale în masă de substanțe necunoscute în „subiecții” umani în 2021 și care nu are un scop previzibil.
(Am pus „pandemia” în ghilimele din cauza caracterului său fraudulos. Într-adevăr, este descris mai precis și mai adecvat ca un plandemic, un scamdemic, o pseudo pandemie sau orice alt termen care indică fals.)

În partea a IV-a: RĂSPUNSUL NOSTRU, vom analiza răspunsul iresponsabil și irațional al majorității oamenilor de pe planetă la această așa-numită pandemie.
Părțile II, III și IV vor fi publicate mai târziu de Global Research, traduse si postate pe “I Coja” website.

MICROBIOMUL
Microbiomul (derivat din cuvintele grecești micro, care înseamnă „mic”, și biotikos, care înseamnă „aparținând vieții”) este un ecosistem masiv format din trilioane de microorganisme. Incredibil, aproximativ 40.000 de specii de bacterii, 300.000 de specii de paraziți, 65.000 de specii de protozoare și între 3,5 milioane și 5 milioane de specii de ciuperci locuiesc în mediul din jurul nostru și trăiesc în sau pe corpul uman. Această lume complexă a microorganismelor secretă continuu o mare de viruși, care servesc ca o rețea de comunicare pentru bacterii, paraziți, protozoare și ciuperci.

Și, așa vom descoperi în scurt timp, acești viruși au fost întotdeauna aici pentru a ne ajuta, nu pentru a ne împiedica. Cu alte cuvinte, ele sunt afirmarea vieții, nu inducerea morții.
Iată un indiciu al intricației microbiomului, diversitatea incredibilă, și dimensiunea infinitezimală: Numărul de gene în regnul fungic este de cel puțin 125 trilioane! Genomul uman, prin comparație, constă din doar 20.000 de gene. O muscă de fructe are 13.000 de gene, un purice 31.000. Astfel, din punct de vedere al complexității genetice, genomul uman are doar un mic fragment de informație genetică în comparație cu vasta lume a informațiilor genomice conținute în microbiom.

Un aspect fascinant al microbiomului este rețeaua sa de comunicații simbiotice, care permite transmiterea informațiilor proteice de la un microorganism la altul.
De exemplu, rețeaua micelială (o matrice de filamente albe fine) în ciuperci permite ciupercilor să comunice între ele pe distanțe care se pot întinde până la câțiva kilometri. Aceste structuri miceliale sunt capabile să transfere resurse minerale și proteice mai mult de un kilometru. Ele folosesc energie luminoasă și electroni care curg prin căile din sistemul solului. În acest fel, microbiomul ajută plantele și alte forme de viață multicelulare să înflorească. Nu este o exagerare să numim rețeaua micelială din regatul fungic literal „reteaua nervoasa” a planetei. De altfel, toate organismele mici, inteligente care alcătuiesc microbiomul sunt alimentate de energia biofotonică a soarelui.
Greu de înțeles, cel puțin 1,4 cvadrilion de bacterii și 10 cvadrilion de ciuperci trăiesc în interiorul corpului uman. Numai în colonul uman sunt celule de 3,8 x 1013bacterii. Fiecare organ din organism, inclusiv creierul, are propriul microbiom. Scopul bacteriilor și ciupercilor din corpul nostru este de a ne hrăni și hrăni celulele, menținându-ne sănătoși și în echilibru cu microbiomul mai mare care ne înconjoară.

THE VIROME
Viromul este lumea imensă în care există mesagerii Mamei Natură. Acesta este compus din trilioane de virusuri produse de bacterii microbiom menționate mai sus, paraziți, protozoare, și ciuperci.
Corpul uman adult mediu conține 1 la puterea1015 viruși. În schimb, în aerul care învăluie pământul există 1 la puterea 1031virusuri; în solul pământului există 2,5 la puterea 1031 viruși; și în oceanele pământului există 1,2 la puterea 1030virusuri.

Pentru a oferi o perspectivă asupra acestor numere uimitoare, 1 x 1031 este de 10 milioane de ori mai mare decât numărul de stele cunoscute din întregul univers.
Pur și simplu, un virus este un vehicol cu o informație genomică, fie ADN, fie ARN, înfășurată într-un plic proteic. Firele mici de proteine care ies spre exterior de pe suprafața exterioară a plicului proteic al unui virus se numesc proteine spike.

Virusurile nu sunt organisme vii. Ei nu produc propriul combustibil. Ei nu au nici un metabolism pentru producerea de energie. Și nu se pot reproduce.
Virusurile călătoresc la nivel global, deasupra stratului de graniță atmosferică, de milioane de ani, cu mult înainte ca mașinile pentru transportul aerian să fie inventate. Codurile lor genetice au acoperit pământul pentru eoni, creând biodiversitate și permițând adaptarea în întregul ecosistem.
Prin adaptare, vreau să spun că virușii caută întotdeauna să-și adapteze codurile genetice în scopul de a crea o sănătate rezilientă la toate schimbarile fizico-chimice si de climat, în toate formele de viață ale planetei.

Este ridicol să sugerăm că, pentru a călători dintr-o regiune a globului în alta, un virus trebuie să sară într-un avion, așa cum incearca sa ne faca să credem Divizia de Cercetare a Securității Naționale a RAND.
Mai mult, virusurile – inclusiv coronavirusurile – nu vin în valuri și apoi dispar fără urmă, ci doar pentru a reapărea miraculos mai târziu în același loc sau altul. În schimb, virușii nu pleacă niciodată, nu expiră niciodată. Ei locuiesc în fiecare element din mediul din jurul nostru. Pe scurt, ele sunt omniprezente și mereu prezente.

Relația noastră cu a particularii se poate schimba ca o consecință a acțiunilor noastre dăunătoare față de natură. Ori de câte ori oamenii otrăvesc și poluează aerul, solul și apa, ei creează un dezechilibru între umanitate și virom – un dezechilibru care ne poate face să intrăm în dezechilibru cu un anumit virus.
Din păcate, regimul de medicină alopată, pe care plutocrații John D. Rockefeller și Andrew Carnegie l-au forțat asupra celei mai mari lumi cu Raportul Flexner din 1910, are încă un segment mare al comunității științifice care crede că bacteriile, ciupercile și virușii sunt dușmanul nostru.

Fundamentul schemei de medicină alopată a lui Rockefeller este teoria germenilor eronată a lui Louis Pasteur, care susține că microorganismele exterioare, ar fi bacteriile și virușii, atacă, invadează și infectează organismul, provocând astfel boli.

Virome umane normale: Studiul din 2017 constată ca HIV, hepatită și multe alte virusuri sunt continuu prezente la oameni.
Cea mai mare parte a lumii occidentale îl creditează pe Pasteur (1822-1895) jucând un rol fundamental în stabilirea a ceea ce numim „medicina modernă” – o paradigmă care trasează originea fiecărei boli la un singur germen.
Fără teoria lui Pasteur, majoritatea medicamentelor moderne nu ar fi niciodată produse, promovate sau prescrise – un fapt care explică de ce unitatea medicală de astăzi și industria sa farmaceutică codependentă refuză să-și recunoască defectele sau să se ridice la ineficiența lor.

În schimb, „teoria terenului”, care a fost inițiată de Claude Bernard (1813-1878) și construită mai târziu de Antoine Béchamp (1816-1908), susține că terenul – adică mediul intern al corpului – și nu un germen extern ne determină sănătatea sau lipsa acestuia. Ceea ce Béchamp a numit „teren” este foarte aproape de ceea ce medicina modernă a numit acum sistemul imunitar înnăscut.
După vom vedea în paragrafele următoare, Béchamp a fost cu siguranță pe drumul cel bun în descoperirea modului în care corpul uman interacționează cu adevărat cu mediul exterior.

Spre deosebire de Pasteur, Béchamp a avut o pregătire academică în domeniul științei medicale si nu in chimie. El credea că boala este un rezultat biologic al schimbărilor care au loc în organism atunci când procesele sale metabolice devin dezechilibrate. Atunci când organismul se află într-o stare de dezechilibru, a susținut Béchamp, germenii devin simptome care, la rândul lor, stimulează mai multe simptome, ceea ce duce în cele din urmă la boală.

Deși Béchamp se îndrepta în direcția cea bună cu teoria sa a terenului/sistemului imunitar, tirania farmaceutică(Big Pharma de mai tarziu) dependentă de germeni a lui Rockefeller a prevalat, în mare parte datorită infuziilor substanțiale de bani, pe care Rockefeller și Carnegie le-au furnizat cu bucurie sub formă de granturi universităților, spitalelor și unităților de cercetare medicală.

Marile lor gesture „filantropice”, care au depășit cu ușurință 100 de milioane de dolari, le-au permis să influențeze politica întregii unități medicale americane și, în cele din urmă, a majorității națiunilor occidentale, orientându-le către un regim alopat exclusiv chimic.
Susțin în acest articol că, contrar a ceea ce ne învață medicina Rockefeller de peste o sută de ani, virușii nu sunt aici pentru a ne ataca celulele sau pentru a ne face rău în orice alt mod. Dimpotrivă, ADN-ul și informațiile moleculare genetice ARN conținute în virusuri sunt literalmente blocurile de viață de pe pământ.

Pentru a utiliza o analogie modernă, ne putem gândi la fluxul de informații al unui virus ca la o actualizare software care transportă inteligență moleculară importantă care poate fi încărcată, atunci când este necesar, în orice celulă a unui organism multicelular viu – inclusiv în oricare dintre cele 70 de trilioane de celule conținute în corpul uman. Celulele noastre reglează ce informații genomice noi sunt primite și ce informații nu sunt primite. Virusurile caută pur și simplu să se adapteze la celule în scopul de a crea o sănătate umană rezilientă. “UPDATE”

Un cuvânt aici despre sistemul imunitar. Există două tipuri de imunitate: înnăscută și adaptivă.
Sistemul imunitar înnăscut este mijlocul inițial și primar prin care corpul nostru interacționează cu un virus. Sistemul înnăscut ajută organismul să găsească un echilibru genetic cu fiecare nouă actualizare virală care îi este prezentată. Organismul nu trebuie să reproducă sau să reproducă noile informații virale după mai mult de 4 sau 5 zile de actualizări.
Sistemul imunitar înnăscut funcționează pe limite sănătoase în corpul uman,cum ar fi barierele fizice dintre intestin și sânge, sau pe vasele de sânge care reglează strâns mișcarea ionilor, moleculelor și celulelor între sânge și creier (denumită bariera hemato-encefalică) sau la nivel genetic din celulele noastre (cum ar fi proteinele mutagene din celulele noastre). De asemenea, sistemul imunitar înnăscut funcționează printr-o varietate de enzime, ar fi APOBec3A/3G și CAS9. Aceste
enzime sunt acum considerate centrale pentru imunitatea înnăscută.

Sistemul imunitar adaptiv este mijlocul secundar prin care corpul nostru interacționează cu virușii.
Sistemul adaptiv montează un răspuns extrem de specific la un virus prin utilizarea celulelor albe din sânge ale organismului, cunoscute sub numele de limfocite (celule B și celule T).
Celulele B sunt responsabile pentru eliberarea anticorpilor în sânge. Anticorpii sunt a doua metodă de interacțiune a organismului cu un virus după ce primește o nouă actualizare virală(informational) sau după ce dezvoltă un dezechilibru cu un anumit virus. Anticorpii sunt specifici, apărare țintită. De obicei, acestea apar pe scenă la 3 până la 6 săptămâni după expunerea inițială a organismului la un virus.

Pur și simplu, anticorpii acționează ca un echipaj de curățare, ajutând organismul să curețe virușii și bacteriile care nu mai sunt necesare. Între timp, celulele T sunt responsabile pentru stimularea celulelor B în a face anticorpi.

Pentru a înțelege cât de repede se adaptează corpul uman atunci când este expus la virom, luați în considerare un copil de șapte zile. El are 1 la puterea 108 particule de virus în doar un gram de fecale. Chiar dacă acel copil nu are capacitatea de a dezvolta anticorpi într-un stadiu atât de incipient al vieții, el se adaptează totuși instantaneu la aceste particule de virus, rămânând perfect sănătos.
În loc să dezvolte febră, el rămâne în echilibru stabil – homeostazie – cu viromul, atât microbian, cât și genetic. Numai acest fapt dovedește că nu interacționăm cu viromul prin sistemul nostru imunitar adaptativ, ci, mai degrabă, interacționăm cu acesta prin intermediul sistemului nostru imunitar înnăscut.

Care este cheia decolare de la aceste fapte? Pentru mine, decizia organismului de a lua informații genetice este un proces biologic extrem de complicat și controlat. Există numeroase moduri în care corpurile noastre rămân în echilibru cu marea uriașă de informații genetice pe care le respirăm și intrăm în contact cu fiecare moment al vieții noastre.
Deoarece un virus nu este un organism viu, sistemul nostru imunitar înnăscut nu poate ucide virușii și nici nu ar vrea. În schimb, așa am menționat mai sus, sistemul imunitar înnăscut pur și simplu intră în echilibru genetic cu un nou virus. Face acest lucru reproducând sau primind actualizări de la acel virus și răspunzând imediat la acea nouă încărcare virală.

Odată ce echilibrul genetic a fost atins, de obicei la 4 până la 5 zile după expunerea inițială la virus, sistemul nostru imunitar înnăscut refuză să primească actualizări suplimentare.

Din aceste fapte, putem concluziona că oamenii nu pot opri apariția unei „epidemii” și nici nu pot schimba traiectoria unei epidemii. Cu alte cuvinte, este inutil – de fapt, mai rău decât inutil: este dăunător – să încercați să verificați un virus întotdeauna util prin implementarea unui dispozitiv experimental de editare a genelor neaprobat, care este conceput pentru a produce un răspuns anticorp (altfel cunoscut ca un răspuns adaptiv al sistemului imunitar indus de injecție).
Acest model științific învechit este ilogic din punct de vedere biologic și nu poate funcționa niciodată. Acum știm că interferează cu sistemul nostru imunitar înnăscut frumos conceput, care este perfect capabil să gestioneze orice virus cu care putem dezvolta un dezechilibru temporar. (Exact modul în care dezvoltăm un dezechilibru cu un anumit virus, ar fi virusul HIV sau orice coronavirus, va fi explicat mai târziu în articol).

În plus, contrar narațiunii oficiale propagate de producătorii de vaccinuri și de agențiile guvernamentale de sănătate din întreaga lume, sistemele noastre imunitare păstrează o memorie a virușilor cu care corpurile noastre au interacționat și a genelor care au fost introduse în mod natural – la primirea unei noi actualizări virale – în celulele noastre. În sistemul imunitar înnăscut, de exemplu, enzima Cas9, care este responsabilă pentru scindarea excesului de ADN atunci când prea mult dintr-o încărcare virală este prezentată într-o celulă, este banca de date de memorie naturală care își va aminti ce model ADN a întâlnit.

În plus, înregistrările permanente păstrate de un sistem imunitar înnăscut sunt transmise generațiilor următoare de oameni, care, prin urmare, nu vor avea niciodată o reacție inflamatorie-inducătoare la un anumit virus. Chiar și în sistemul imunitar adaptiv, celulele B (sursa de anticorpi) și celulele T (stimulul celulelor B) oferă imunitate de durată.

Un studiu NIH prezentat de Centrul pentru Cercetare și Politică în Boli Infecțioase (CIDRAP) în 2008 a dovedit în mod concludent că imunitatea anticorpilor poate dura o viață întreagă. În acest studiu, un grup de oameni de știință, condus de Dr. Eric Altschuler, a colectat probe de sânge de la 32 de supraviețuitori – cu vârste cuprinse între 91 și 101 – ai pandemiei de gripă spaniolă din 1918.
De fapt, numele corect pentru această pandemie este Gripa Kansas – locul său de origine. Spre uimirea lor, oamenii de știință au descoperit că, aproape un secol mai târziu, toți participanții la studiu încă purtau anticorpii la aceeași tulpină de gripă.

Pe baza constatărilor acelui studiu vechi de 21 de ani, putem respinge propaganda pe care ne-a făcut-o mass-media mainstream și organizațiile medicale. Nu este adevărat că imunitatea naturală la virusul SARS-CoV-2 se poate uza la șase luni până la un an de la expunerea inițială. Și nu este adevărat că o injecție experimentală este singura modalitate prin care se poate ajunge la imunitate.
Astfel de afirmații nefondate sunt pur și simplu inventate pentru a promova agenda avarioasă a industriei farmaceutice și a celorlalți tehnocrați care operează în culise.

Concluzia: Puterea imunității naturale va depăși întotdeauna orice imunitate percepută la un virus despre care se spune că rezultă dintr-o injecție, indiferent dacă este experimentală sau aprobată de guvern.

Din punct de vedere biologic, toată viața de pe pământ este construită din secvențele genetice moleculare ARN și ADN conținute în viruși. Aceste virusuri sunt vehicole, sisteme de livrare genetică deosebit concepute, esențiale pentru inițierea și susținerea vieții pe pământ. De fapt, mai mult de 50% din cele 20.000 de gene moștenite de oamenii de astăzi au fost introduse cu milioane de ani în urmă în genomul mamiferelor de către aceste mici minuni ale naturii.

Cel puțin 8 la sută din aceste gene au fost inserate de retrovirusuri ARN similare retrovirusului HIV. (Un retrovirus este un virus ARN care introduce o copie ADN a genomului său în celula gazdă pentru a se reproduce.) La fel de interesant este faptul că, în urmă cu milioane de ani, actualizările retrovirale au jucat un rol cheie în apariția mamiferelor placentare.
Interesant este că un studiu din 2017 publicat de Institutul Național de Sănătate (NIH) demonstrează că mulți dintre noi purtăm retrovirusul HIV fără să știm măcar. În acest studiu, cercetătorii „au explorat date non-umane secvențiale de la secvențierea întregului genom” sângele a 8.240 de adulți care trăiesc în SUA și Europa- dintre care niciunul nu a fost stabilit ca având vreo boală infecțioasă. Ei au descoperit că 42 la sută dintre participanți au fost testați pozitiv pentru prezența a 94 de virusuri cunoscute. Aceste virusuri au inclus virusul HIV, virusul hepatitei B, virusul hepatitei C și virusul gripal.

Am fost instruiți de comunitatea medicală și de mass-media controlată de corporații să credem că virusul HIV ar trebui să predomine la persoanele care trăiesc în Africa Subsahariană. La urma urmei, ni se spune, 95 la sută din toate cazurile „HIV pozitive” provin din acea regiune a globului. Dacă ar fi așa, ne-am aștepta să vedem în alte regiuni foarte puțin HIV și o prevalență mult mai mare a, să zicem, hepatitei C sau gripei. Nu este așa: Este doar invers! De fapt, studiul din 2017 a constatat o prevalență de cinci ori mai mare a virusului HIV decât a hepatitei C și a gripei la cei 8.240 de americani și europeni asimptomatici. În mod uimitor, fiecare a fost in complet echilibru cu virusul HIV, chiar dacă niciunul dintre ei nu a călătorit vreodată în Africa.

Trebuie să concluzionăm din acest studiu că nu numai că lumea a înțeles complet greșit prevalența virusului HIV în toate colțurile globului, dar că teama noastră de el – și de virom în general – este complet nejustificată.

Având în vedere că multe organizații puternice, atât publice, cât și private, profită de subvențiile uriașe și donațiile care perpetuează mișcarea nesfârșită sida, nu este surprinzător faptul că nici un studiu științific peer-reviewed nu a fost făcut pentru a oferi dovezi concludente că un virus numit HIV provoacă o boală numită SIDA. Dacă un astfel de studiu ar fi fost întreprins, s-ar dovedi că ipoteza HIV-duce la-SIDA este neîntemeiată și, mai mult chiar frauduloasă.

Întrebarea pe care oamenii de știință ar trebui să se concentreze este: Ce se întâmplă în Africa Subsahariană care creează o astfel de relație anormală între persoanele care trăiesc în acea zonă și retrovirusul HIV, determinând 95% dintre ei să testeze HIV-pozitiv?

Pentru un răspuns la această întrebare, trebuie să ne uităm la terenul/mediul în care se află virușii și să rămânem în echilibru cu corpul uman. (Prin „teren” mă refer la o zonă geografică cu ecosistemul asociat. Nu mă refer aici la teoria terenului Bernard/Béchamp menționată mai sus.) Atunci când un teren este perturbat de ceva nefiresc pentru el – de exemplu, otrăvirea mediului prin poluare – comportament uman iresponsabil – virușii devin supraexprimați și echilibrul organismului cu viromul se pierde.

Ținând cont de teren/mediu, constatăm că factorul numărul unu comun tuturor așa-numitelor epidemii sau pandemii de boli infecțioase este distrugerea ecosistemului. Cu alte cuvinte, terenul natural a fost modificat/poluat de un comportament uman iresponsabil într-o asemenea măsură încât adaptarea noastră înnăscută la toate informațiile genetice care ne înconjoară este subminată.

Nu este faptul că virușii provoacă o boală. Mai degrabă, este faptul că acestea sunt pur și simplu prezentarea organismului cu o nouă opțiune de adaptare genetică. Sistemul imunitar înnăscut al organismului determină apoi cât de mult din aceste informații noi va absorbi. În cazul în care celulele sunt în mare nevoie de reparații, poate ca urmare a alegerilor alimentare săraci, un stil de viață sedentar, sau toxicitate în mediul înconjurător – virusul va crea un eveniment inflamație ca organismul trece prin procesul său de regenerare. Acest lucru este, de obicei, însoțită de o febră, pierderea poftei de mâncare, și un număr crescut de celule albe din sânge. Un astfel de eveniment inflamator este ceea ce numim în mod obișnuit „gripa”.

Ceea ce numim în mod peiorativ un eveniment inflamator – ceea ce înseamnă că este rău pentru organism – este de fapt o parte a procesului de vindecare al organismului. Inflamația este necesară pentru a crea regenerare în organism.

“Gripa” acționează în numele organismului, nu împotriva acestuia. Dar dacă microbiomul organismului este plin nu va avea nevoie de o actualizare și, prin urmare, nu va avea loc nicio inflamație-gripa.

În cazul Africii Subsahariene, ecosistemul moare. Colapsul sistemelor de sol bogate în nutrienți, igiena precară a apei, lipsa salubrității de bază, o populație subnutrită cronic și eliminarea completă a agriculturii ecologice tradiționale – ravășită de Revoluția Verde oximoronică cu chimizare, care a fost extinsă in țările în curs de dezvoltare de către agricultura industrială – au determinat o mare parte a acestei populații să dezvolte un dezechilibru între sistemul lor imunitar înnăscut și mediu.
Sindromul cunoscut sub numele de „SIDA” este o expresie a acestui dezechilibru. Virusul HIV, care a fost descoperit pentru prima dată de virusologul francez Luc Montagnier, a fost acuzat pe nedrept că este principalul vinovat responsabil pentru SIDA – o formă de vinovăție prin asociere.
De fapt, virusul HIV este benign și nu încearcă să preia mecanica niciunei celule.

Adevărata rădăcină a problemei este că sistemul imunitar înnăscut al poporului african subsaharian a fost degradat de o lipsă de nutriție într-o asemenea măsură încât acestea sunt care cad pradă unei multitudini de boli, care au fost grupate colectiv sub titlul unic „SIDA”.
Cu toate acestea, în loc să se împace cu realitatea a ceea ce provoacă dezastrul ecologic cumplit, „oamenii de știință” dau vina pe virusul HIV ca o acoperire pentru a ascunde decenii de crime guvernamentale și corporative de mediu și economice.

Din informațiile acoperite până în prezent, putem concluziona pe bună dreptate că este imposibil ca virușii sau agenții patogeni să creeze pandemii și epidemii de boli infecțioase – pentru că nu există o boală infecțioasă în sensul tradițional al termenului – exemple fiind „SIDA”, „Ebola” și alte pandemii „virale” nefondate.

Da, propaganda farmaceutică împinge paradigma bolilor infecțioase asupra gândirii mondiale de secole. Dar credința că astfel de boli există nu este mai mult decât o creștere a teoriei germenilor demitizați a lui Pasteur.

Ceea ce numim în mod obișnuit o epidemie sau o pandemie este pur și simplu rezultatul unei degradari a unui sistem imunitar înnăscut care apare într-un segment al populației planetei. Motivele acestei degradări pot include intoxicații chimice de la erbicide, pesticide sau alimente modificate genetic, pe care le vom analiza în detaliu mai jos.

După cum putem vedea prin descrierea de mai sus a viromului, nu este o exagerare să spunem că viromul este limba de comunicare informational întregii vieți de pe pământ. Înotăm literalmente într-un ocean de informații genomice care au fost esențiale pentru ca viața să înceapă și să înflorească pe acest pământ prețios și care încă încearcă să ajute toate speciile să supraviețuiască.

Matricea organismelor care alcătuiesc microbiomul a construit un flux informațional viromic care a permis adaptarea și biodiversitatea să apară pe planetă. Și același flux informațional viromic este responsabil pentru construirea speciei umane.
Astfel, oamenii nu sunt separați de virom și microbiom, ci sunt, mai degrabă, parte integrantă a ecosistemului vast și complex al viromului și microbiomului.

Cu toate acestea, ne-am plasat din ce în ce mai mult în opoziție directă cu însuși sistemul viu din care facem parte intrinsecă: natura.

Sursa: https://www.globalresearch.ca/humanity-march-toward-extinction/5750260

Traducerea: CD