ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro
 
 9 februarie 2012  
 

 
ANUL DEMOGRAFIC 1966
Ne aflam in anul demografic al Romaniei 1966. Asta ne spun datele recensamintului 2011 emise saptamina trecuta. In Romania lui 2011 locuiesc atitia oameni cit locuiau in 1966, 19 milioane. Dupa doua generatii realizam ca Romania a facut un regres nu progres demografic. Unul cu consecinte severe pentru generatia noastra, dar mai ales pentru soarta copiilor nostri. Criza demografica a Romaniei s-a transformat intr-o veritabila iarna si cosmar demografic. Asupra acestui cataclism national am atras atentia de multi ani. Este cu adevarat un eveniment unic in istoria noastra cind in doua generatii de oameni natiunea nu a progresat demografic. Si atit de semnificativ incit suntem tentati sa afirmam ca de acum inainte 1966 va ramine anul de referinta pentru demografia Romaniei pentru generatiile viitoare. Asemenea civilizatiilor vechi care numarau anii in functie de evenimentele tragice cu care se confruntau. Iudeii, spre exemplu, incepusera sa numere anii luind ca reper ducerea lor in robie in 587/568 inainte de Hristos.
Reactia noastra, a romanilor, la aceasta veste cit se poate de tragica, exprimata in bloguri sau in comentariile la multele articole scrise despre recensamint, a fost identica, dar exprimata diferit. “E groaznic”! “Cum se poate”? “Nu-mi vine sa cred”! “Au numart gresit”! “Infiorator”! Atribuim crizei demografice, insa, cauze diferite. Cu unele suntem si noi de acord. Fara indoiala ca emigratia masiva din 1992 incoace a cauzat in mare parte situatia demografica precara a Romaniei. Dar aceasta explicatie nu e suficienta. Caci emigratia nu e un fenomen tocmai nou in istoria romanilor, nici alte cauze care au incetinit sporul ei demografic de-a lungul istoriei. In secolul trecut Romania a trecut prin doua cataclisme ucigatoare care i-au decimat populatia. Sute de mii de tineri barbati romani au murit in cele doua razboaie mondiale, sute de mii de romani au fost exterminati de comunisti, alte multe mii au murit in foametea si seceta anilor 40. Iar la finele secolului 19 si inceputul secolului 20 sute de mii de romani au emigrat in America de Nord, in special din Ardeal. Si cu toate astea, vitalitatea biologica a natiunii nu a slabit. Pina acuma recent. De ce?
 
 
Idolatria Avortului
Cauza principala, o spunem noi, asa cum o repetam mereu, este avortul. Romania si-a alipit inima de idolul avortului. Iar avortul este, la rindul lui, o simptoma a unei probleme si mai acute – lipsa de interes a romanilor de a se procrea. Lipsa aceasta de interes nu ne este tipica doar noua, este o realitatea europeana. Inaintea noastra au luat-o tarile occidentale, unde inca incepind cu generatia de dupa razboi europenii si-au pierdut vointa de procreare. Nihilismul si hedonismul le-a impregnat conceptia vietii, iar rezultatele sunt bine cunoscute. Incet, incet Germania se transforma intr-o tara fara germani, Marea Britanie intr-o tara fara britanici, Franta intr-o tara fara francezi, si Scandinavia intr-o peninsula fara scandinavi. Majoritatea europeana se micsoreaza rapid, iar enclavele neeuropene cresc si mai rapid. [Stire de ultima ora: Luni 6 februarie Franta a inaugurat primul cimitir municipal exclusiv musulman, in Strasbourg:  http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19726984&msgid=1692402&act=RKBH&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.brecorder.com%2Fgeneral-news%2Fsingle%2F599%2F172%2F1151387%2F ] Raspindirea contraceptivelor incepind cu anii 60 a intensificat si facilitat si el declinul demografic european.
In ultimii 60 de ani am avortat 22 de milioane de copii nenascuti. In contrast, din 1973 incoace cind avortul a fost legalizat in SUA, acolo au fost avortati 54.5 milioane de copii. Raportat la populatia Romaniei, numarul avorturilor noastre este extrem de mare. Ne pricepem la avort mai bine ca la orice. De aceea repetam ce am spus in paragraful precedent: putem spune ca Romania si-a alipit inima de idolul avortului. Este pacatul nostru national. Un pacat pentru care suntem cunoscuti in intreaga lume. Un pacat finantat din fondurile publice. Un pacat impotriva caruia se aud voci putine si timide. Un pacat pentru care deja suntem pedepsiti si care daca nu va fi remediat ne va cauza moartea biologica in doar citeva generatii. In unul din articolele pe care le citisem pe tema recensamintului se calculase deja ca Romania va dispare biologic in doar 73 de ani. In vara anului trecut ONU a emis un clasament al tarilor celor mai afectate demografic. Romania era in topul celor 10. Raportul prognostica ca aceste 10 tari vor fi si primele care vor muri demografic. In doar 20 de ani se preconizeaza moartea ultimei fiinte de pe micuta insula Montserrat din Caraibe. Tinerii au plecat, iar ceasul biologic al celor ramasi in urma a incetat sa mai bata. Romania nu e cu mult in urma acestei micute insule.
 
 
Ce-i de facut?
Problema demografica a Romaniei nu o poate rezolva statul. Nici Uniunea Europeana. Nici statul nici Uniunea European nu au creat-o. Am creat-o noi, fiecare cititor al acestor rinduri. Fiecare dintre noi avem pe cineva in familie sau printre rudeniile noastre care au avortat un copil sau mai multi. Fiecare dintre noi avem pe constiinta copiii avortati ai Romaniei. De aceea familia e importanta. Familia conteaza. Revenirea biologica a Romaniei impune revitalizarea valorilor. In primul rind crearea in Romania a unei culturi pro viata. A unei culturi pro-familie. Pro-casatorie. Pro-valori. Pro-moralitate. O cultura in care viata celor nenascuti e pretuita si afirmata ca o valoare inestimabila, nu ca o povara. O cultura in care oamenii se mindresc ca au copii si nu iau avortul ca pe ceva banal. O cultura in care toti ne dam mina sa rezolvam impreuna aceasta problema pe care noi insine am creat-o. Trebuie sa incepem in familie. In relatiile de cuplu. In consilierea inainte de casatorie a tinerelor cupluri. In consilierea tinerelor care sunt ispitite sa avorteze. In consilierea ficelor noastre ca viata e pretioasa. In edificarea unei atitudini noi fata de fetele tinere insarcinate dar fara sot, ori abandona-te de prietenii lor. In edificarea unei culturi de moralitate sexuala, abstinenta, a unei vieti intime responsabile. O cultura de afectiune si dragoste, nu de prejudecati fata de tinerele necasatorite dar insarcinate. Apoi a unei culturi pro viata in biserica, in parohii, in conducerea cultelor religioase din Romania. Avortul e un pacat. Lucrul acesta trebuie amintit mereu si mereu de la altarele bisericilor. In omiliile preotilor si al pastorilor. In orele de cateheza si pregatire biblica. In seminariile care pregatesc liderii spirituali ai Romaniei. In mare masura Biserica din Romania tace in fata acestui pacat. Biserica trebuie provocata sa-si faca datoria. Sa fie un ghid spiritual in aceste vremuri intunecoase pentru tara. Asa cum a fost si in trecut. De ce tace Biserica?
Pentru promovarea unei culturi proviata in Romania e nevoie nu doar de teorie dar si de implicare concreta. De o implicare pragmatica. Marsurile pentru viata in Romania sunt putine si anemice. Cele din Spania sau Paris sunt enorme. De ce acolo si nu in Romania? Pentru ca acolo Biserica se implica si s-a implicat de multi ani. Isi mobilizeaza enoriasii sa afirme valorile vietii in spatiul public. De ce nu si la noi?
In plus, e nevoie sa incetam a ne mai culca cu dusmanul in acelasi pat. La urma urmelor ne numim crestini si o tara crestina. Majoritatea covirsitoare a romanilor afirma ca avortul este indefensibil din punct de vedere moral. Ca e un rau moral. Un act imoral. Ca si cei nenascuti au dreptul la viata. Atunci? De ce practicam, cu nesat si nesabuire, acest pacat? De ce facem voia celui rau si ne facem rau si noua? Celui ce fumeaza i se spune sa se lase de fumat, altfel va muri. Betivului i se spune sa nu mai bea, ori va face ciroza si va muri inainte de vreme. Diabeticului i se spune sa nu mai manince zahar ca isi scurteaza zilele. La fel e si cu avortul. Romania – daca vrei sa traiesti si sa nu-ti scurtezi zilele, nu-ti mai avorta copiii!
 
 
Recomendari AFR: Din multele articolele aparute pe tema crizei demografice din Romania am ales doua. Primul ne parvine din partea unui medic pediatru din Baia Mare, si a fost scris la inceputul anului inainte de publicarea datelor recensamintului 2011. Al doilea e scris de dl Adrian Papahagi, de la Fundatia Crestin Democrata. Ne bucuram sa vedem ca nu suntem singurii care gindim ca solutia principala pentru salvarea Romaniei este edificarea si promovarea unei culturi a vietii bazata pe valorile crestine.
 
 
PREZENT ŞI VIITOR
de dr. Maria MESAROŞ, medic specialist pediatru, Baia Mare
Am auzit odată o zicală din vremuri nu tare vechi, care spunea că o familie e bine să aibă cel puţin trei copii, câte unul să înlocuiască în evoluţie pe cei doi părinţi şi al treilea să fie pentru ţară.
Ce echilibru social, întărit de faptul că familiile de la ţară şi chiar multe din cele ce reprezentau înalta societate aveau mai mulţi copii! Erau foarte puţine familiile cu 1-2 copii. Ce întorsătură a lucrurilor, cât egoism în societatea de azi când magazinele sunt suprapline, ţăranii nu ştiu cum să-şi valorifice produsele în exces şi renunţă la lucrarea pământului propriu pentru motivul că nu este profitabil. Azi în familiile cu cele mai mari venituri se naşte un singur copil sau poate niciunul, dar câinii de rasă sunt nelipsiţi. Uneori întreţinerea unui asemenea animal costă mai mult decât întreţinerea unui copil.
Se aude uneori la ştiri că a fost găsit la container un nou-născut abandonat sau mort: o ştire vagă, după care nu se mai vorbeşte nimic…, pe când dacă sunt eutanasiaţi nişte câini vagabonzi, care fac atâtea victime omeneşti prin muşcăturile lor, se iau poziţii cu răsunet mondial. Ce întorsătură a lucrurilor! Oare aceşti câini atât de protejaţi şi care ţinuţi în lesă înlocuiesc cărucioarele cu copiii de altă dată prin parcuri, vor putea asigura viitorul ţării? De pe urma ocrotirii acestor animale, care au ajuns mai presus decât copiii, vom putea lua noi, cei care acum trăim aceste vremuri, pensiile necesare la vârsta a treia? Nu este destul reducerea poporului român prin plecarea atâtor tineri în alte ţări, lăsând în ţara noastră loc liber pentru invadarea musulmanilor, negrilor etc.? Oare ne vor aduce aceştia, care vin din ţările subdezvoltate şi teroriste o civilizaţie şi o credinţă mai bună? Unde este gândirea  şi morala sănătoasă a românului? Oare o fi devenit politică de stat (de cine suntem oare conduşi?) scăderea natalităţii, distrugerea naţiunii, limitarea valorilor intelectuale şi lăsarea frâului liber şi necontrolat pentru categoriile sociale de jos?
Mă ispiteşte un gând urât: sterilizarea femeilor productive intenţionat prin practicarea variatelor metode anticoncepţionale, a avortului liber, insuficient controlat la cabinetele particulare, mai ales la fetele tinere, tendinţa crescând pentru practicarea operaţiei cezariene, care limitează naşterea la cel mult doi copii. Oare suntem în situaţia Chinei, ca să limităm chiar aşa de mult înmulţirea populaţiei? Atât noi cât şi restul Europei avem spor natural negativ.
Se abandonează tot mai mult calea naturală de naştere: viitoarele mame  nu sunt pregătite moral şi psihico-fizic pentru a fi mame. Totul se rezumă la egoismul momentului: acum să nu mă doară, dar la ce va urma nu se gândesc. Pe cale naturală s-a născut de când este acest pământ, iar acum se luptă cu toate puterile să se renunţe la ce e natural.
Ziua de 8 Martie – Ziua Internaţională a femeii a fost onorată într-un mod aparte la secţia Nou-Născuţi Baia Mare: în cele 24 ore ale zilei de 8 martie au fost 8 naşteri, din care toate au fost cezariene, niciuna pe cale naturală ! Să fie o coincidenţă, se dorea să se atingă atunci procentajul de 30%, de cezariene din totalul de naşteri, tendinţă expresă de a se mai creşte acest procentaj?
Desigur nu toate au avut indicaţii medicale, un număr redus dintre cezariene au motivaţie medicală. O parte sunt opţiunile mamelor pentru acest tip de naştere, dar pentru justificare medicul le dă tot o conotaţie de motivaţie medicală şi în sfârşit o parte bună dintre ele sunt eşecuri ale unui travaliu natural eşuat, grăbit, forţat şi care pentru a nu compromite probitatea profesională, se termină tot cu cezariană.
Oare nu ar trebui să ne punem câteva întrebări care ar viza atât corpul medical, cât mai ales viitoarele mămici şi viitorul copiilor lor? Este o politică socială de moment, ale cărei repercusiuni nu ne interesează în momentul de faţă? Este aspectul mercantil urmărit de medicii ginecologi? Este o lipsă de profesionalism în urmărirea gravidelor, care ulterior sunt dirijate intenţionat spre a opta pentru operaţia cezariană? Îndrăznesc să fac o afirmaţie dură: nu mai avem obstetricieni, ci numai ginecologi, printre care sunt tot mai multe femei ginecologi. Unele au copii şi cu toate acestea rămân indiferente la ce se petrece cu alte femei şi resping ceea ce este natural şi fiziologic.Am surprins odată o afirmaţie: „mie îmi place mai mult să tai”, referindu-se la secţiunea cezariană.
Nouă, românilor, nu ne place să facem statistici şi nici să evaluăm anumite fenomene negative, care ar trebui elucidate. Suntem prea comozi şi indiferenţi la ce se întâmplă cu copiii ce se nasc în mod forţat, programat – când medicul este de gardă, pentru a nu fi deranjat de pacientă atunci când s-ar declanşa în mod natural naşterea. Deşi uneori prea târziu, dar poate edificator pentru viitor s-ar impune o rememorare a momentului şi felului naşterii copilului care ulterior este descoperit cu handicapuri psihice şi fizice.
Oare explozia de cazuri de „Autism” nu are legătură cu naşterile forţate, programate, cu medicaţia (cytotec) şi metodologia de a grăbi naşterile, cu suferinţele neurologice „minore în  aparenţă” ce le prezintă nou-născutul după asemenea naşteri? Executarea cezarienelor înainte de a apărea semnele declanşării travaliului este asemenea metodei de a forţa un ou de găină clocit, din care nu a ieşit puiul odată cu ceilalţi fraţi, iar dacă este forţat prin spargerea cojii, va ieşi un „pui nimuric”. Toate aceste lucruri ar trebui să ne dea de gândit referitor la viitorul copiilor şi al neamului nostru.
 
 
 
 
IN TOIUL IERNII VRAJBIEI NOASTRE SE INSTALEAZA SI IARNA DEMOGRAFICA
De Adrian Papahagi
Ocupati cu viscolul, zăpada si gerul, riscăm să nici nu mai simtim iarna demografică  pe care ne-o anuntă, iată, primele rezultate ale recensământului. Suntem 19 milioane, ca în 1966: e, de altfel, singurul punct de vedere din care putem spune că am anulat efectele ceausismului.
Dar impresia e înselătoare. Din 1966 încoace România a crescut si apoi a scăzut cu 4 milioane de oameni si a avortat peste 20 de milioane de copii. Vina tragică  este împărtită între politica natalistă scelerată  dusă de Ceausescu si relativismul moral care a însotit-o si i-a supravietuit. Comunismul nu încuraja natalitatea din dragoste crestinească fată de om, din atasamentul fată de valorile traditionale ale familiei sau, sau măcar din umanism ateu. Era vorba pur si simplu de ratiuni meschine, economice, militare, de paranoia si megalomania unui dictator care stăpânea peste o tară prea mică pentru ambitiile lui. Ceausescu dorea o productie de masă  de grâu, otel sau copii – la asta se rezuma totul.
Reversul medaliei s-a văzut imediat după 1989: sute de mii de copii ai străzii, orfelinate imunde, epidemie de avorturi. Cinismul si moartea cutreierau mână în mână vastul desert populat al natalitătii programate. Am depăsit acel moment, dar nu prin dragoste crestinească si grijă fată de familie, ci prin hedonism si materialism. Ne-am împutinat, compromitându-ne viitorul. Lipsiti de sperantă, multi au plecat din tară. Am rămas 19 milioane, dar probabil încă 2-3 milioane de compatrioti, inclusiv multi copii, trăiesc în străinătate.
Recensământul e doar cronica unei sinucideri etnice anuntate. Sociologi precum Vasile Ghetău si Marian Preda nu contenesc să ne anunte cifrele viitorului, sau lipsei de viitor: în 2050 vom fi 16, în 2100 – 10 milioane. Din care, probabil, peste jumătate vor fi bătrâni. Dacă de mâine natalitatea ar creste de la 1,3 la 2,1 copii/femeie, abia în 70 de ani am opri declinul demografic: un gând care îmi dă fiori. A venit momentul ca întreaga clasă politică românească să renunte la populism, la măturat zăpada de pe străzi si mizeria sub pres, si să se gândească la viitorul acestei tări. Aceasta înseamnă trei lucruri: a. politici umaniste, dar ferme, pro-viată  si pro-familie, în bun spirit crestinesc; b. politici de încurajare a tinerilor să rămână sau să revină în România; c. politici economice de reducere a decalajelor pentru a limita emigratia sau chiar pentru a-i inversa tendinta.
E evident că nu vom scăpa de desertificarea demografică a României doar prin cresterea prosperitătii economice. Stim bine că în tările bogate ale Europei, natalitatea este mai mică decât în cele sărace ale Africii; în păturile pauperizate ale României, inclusiv în rândul minoritătii tigănesti, avem o natalitate mai mare decât în clasa medie si relativ prosperă. Ca în alte cazuri, criza e morală: o scădere a dragostei pentru copii, plasarea carierei înaintea familiei, cresterea individualismului si încercarea faustică de prelungire a unei vieti egoiste, dedicată plăcerii si având oroare de responsabilitate.
Acest diagnostic coincide însă cu o mărturisire de neputintă. Nu putem îndrepta politic o situatie morală pe care o deplângem în calitate de crestini. Ce e de făcut deci? Putem încerca să  descurajăm avorturile prin informare. Există în acest sens un proiect de lege redactat de Asociatia Pro Vita, pe care îl sustine si Fundatia Crestin-Democrată. Trebuie să punem pe primul loc constructia de crese si grădinite, prioritare fată de piscine, săli de sport sau parcuri rurale. Doar asa vom permite femeilor din clasa de mijloc să devină mame fără a-si condamna cariera. Autoritătile locale trebuie obligate si, dacă nu au mijloace, sprijinite să creeze o anumită cotă de crese si gtrădinite.
Trebuie regândit din temelii sistemul alocatiilor familiale prin încurajarea mamelor care muncesc si a familiilor cu doi sau mai multi copii, fără ca acest lucru să încurajeze o natalitate dublată de precaritate în mediile cele mai sărace. Reforma sistemului de asistentă socială trebuie să devină echitabil: nu văd niciun motiv pentru care am risipi banii acordând universal alocatia ridicolă de 42 de lei tuturor copiilor. Ar fi mult mai util să se acorde triplul acestei sume copiilor săraci si nimic celor din familii cu venituri decente. La aceste politici familiale, cărora trebuie să li se adauge altele, suntem chemati să reflectăm cu maximă urgentă. Nu putem lăsa ca falsele imperative mediatico-politice ale momentului să ne deturneze de la o gândire cu bătaie lungă, responsabilă si vizionară.
La criza natalitătii se adaugă hemoragia emigratiei. Să nu fim ipocriti: emigratia este firească într-o Europă unită. Dincolo de drame sau împliniri umane, ea este chiar utilă tării noastre, în măsura în care elimină presiunile sociale, reduce somajul si povara asistentială si generează un flux de valută înspre România. Dar de la un punct încolo, emigratia sărăceste fibra natiunii. Cel mai tragic aspect este exodul creierelor: nu ne putem permite să rămânem o natie de consumatori, de muncitori ieftini si de agricultori neproductivi. Singura noastră fortă poate veni din cresterea productivitătii si crearea de produse cu valoare adăugată mare. Asta înseamnă: tehnologie, software, servicii medicale. Deci o bună educatie si un viitor pentru tinerii care se decid să devină ingineri, medici, cercetători.
Reforma educatiei este o bună premisă pentru reinventarea meritocratiei, oricât ar protesta dinozaurii, brontozaurii si tiranozaurii universitari împotriva dictaturii articolelor ISI. Feudalismul universitar si medical au sufocat sistemul, perpetuând nu doar venerabila competentă, în fata căreia mă înclin, ci si intolerabila impostură. Tinerii cu studii în străinătate trebuie să fie atrasi înapoi: există în acest sens proiecte meritorii ale UEFISCDI, în domeniul cercetării. Dar junii sorbonarzi sau oxonieni trebuie să investească si patriotism în lupta cu un sistem anchilozat, care nu le va face loc cu una cu două. O diplomă nu mai este astăzi, pe fondul inflatiei universitare, decât un bilet de intrare, nicidecum titlu de proprietate sau act de înnobilare.
În fine, cresterea economică va reduce măcar tendinta emigrationistă, dacă nu si “sporul demografic negativ” (sinistră litotă nihilistă, nu-i asa?). Nu vom putea avea prosperitate fără limitarea coruptiei si a reglementărilor absurde, liberticide care sufocă initiativa. O firmă trebuie să poată fi înfiintată într-o singură zi, prin interactiunea cu un singur functionar, sau chiar pe internet. Controalele fiscale, sanitare etc. trebuie reduse proportional cu înăsprirea pedepsei pentru evaziune, intoxicarea populatiei sau munca la negru. Ghiseul unic trebuie să devină o realitate. Dereglementare si laxism maxim pentru cei ce functionează corect, pedepse exemplare pentru abateri: asta e filosofia.
Răspunsurile sunt la îndemână: capitalism mergând până la laissez-faire si morală crestină. Spiritul libertătii si duhul iubirii. Cu alte cuvinte, revenirea la firesc. Leviatanul coruptiei statale si balaurul stricăciunii morale sunt dusmanii. Dragostea crestinească si intransigenta civică sunt remediile. Fără de ele, ne vom trezi în nici o generatie într-un desert înghetat, unde în loc de râsetele copiilor vor răsuna gemetele unei societăti muribunde, crispate în cinism si paralizate de neputintă.