Moartea învăluită în mister a unui botoşănean devenit mason
Alexandru Saucă (foto în ţinută masonică la grad de maestru), numit de prieteni Didi, s-a născut în 1939 în oraşul Săveni, într-o casă de pe strada Morii. Pe Saucă l-am cunoscut târziu, după anii ’90. Viaţa sa plină de mister, controversată şi cu un sfârşit tragic am reuşit să o reconstitui graţie informaţiilor pe care le-am primit de la prof. Mircea Dănuţă şi ex-deputatul Dumitru Sandu, cât şi a discuţiilor directe pe care le-am avut cu Saucă, până la moartea sa în anul 1999.
Un elev şters…
După absolvirea şcolii generale în Săveni, Alexandru Saucă a devenit elev al Liceului „A.T.Laurian“ din Botoşani. În liceu a fost coleg de clasă cu cei care aveau să devină un fel de politicieni de vază ai judeţului, respectiv Mircea Dănuţă şi Dumitru Sandu. Ca elev, Saucă nu s-a evidenţiat în mod deosebit, fiind cunoscut ca o fire retrasă şi meditativă. Poate şi din cauză că tatăl său, fost legionar, care a avut tendinţe antisemite. Este cunoscut faptul că prin anii ’50 Săvenii erau controlaţi de o puternică comunitate evreiască. Tatăl lui Saucă a avut chiar şi un conflict deschis cu un evreu. Fapt aspru sancţionat în acea perioadă incipientă a comunismului în România, mai ales că structurile securităţii şi ale fostului PCR erau dominate de evrei.
În 1956 Saucă a absolvit cursurile liceale şi a dat examen la Şcoala de ofiţeri din Sibiu. Dănuţă şi cu Sandu au dat examen la Facultatea de matematică din Iaşi.
…cu un trecut şi „mai şters“
Perioada din şcoala de ofiţeri a lui Saucă este total controversată. Din crâmpeiele de discuţii purtate cu Dănuţă şi Sandu s-a desprins faptul că în perioada cât Saucă era student militar a fost implicat într-o anchetă privind dispariţia unui pistolet. Motiv, a afirmat Saucă către Sandu, într-o altă împrejurare, pentru care a fost exmatriculat şi trimis la batalionul militar disciplinar.
Apoi a continuat satisfacerea stagiului militar. Atât faţă de Dănuţă, cât şi faţă de Sandu, Saucă a susţinut tot timpul această variantă. Numai că, după anii ’90, într-o discuţie prelungită, Sandu fiind mai iscoditor şi mai atent la detalii, a putut afla că în perioada cât Saucă susţinea că a fost trimis în batalionul disciplinar şi apoi militar în termen, el a fost de fapt trimis la Moscova. Pentru ce? De cine şi de cine? Sunt întrebări la care încerc să găsesc un răspuns.
Saucă a devenit un trăgător de elită
Ex-deputatul Dumitru Sandu a fost un student cu idei cam trăsnite, vizavi de morala comunistă. Motiv pentru care a fost exmatriculat din Facultatea de matematică de la Iaşi. Aşa s-a despărţit pentru o perioadă de amicul său Dănuţă, care a rămas la Iaşi să-şi termine studiile universitare. Sandu ajunge student la Facultatea de Arhitectură Bucureşti. Era anul 1960. În Bucureşti se întâlneşte din nou cu Saucă. Acesta devenise student anul I la Facultatea de filologie. Au dormit în acelaşi internat şi chiar în acelaşi pat. Era perioada când, după cum s-a aflat ulterior, Saucă venise de la Moscova. Ce l-a frapat pe Sandu era faptul că Saucă era mai puţin preocupat de cursurile de la facultate decât de perfecţionarea sa în tirul cu arma. În cele mai multe seri venea la căminul studenţesc cu anumite planşe reprezentând ţinte piept, ciuruite în zona capului şi a inimii.
Cu anumite instrumente făcea calcule faţă de găurile din ţintă, probabil că întocmea triunghiul greşelilor (un termen militar dat unei figuri geometrice care te ajută la corectarea tragerii la ţintă). Într-un anumit fel trebuia să-şi justifice faţă de Sandu îndeletnicirea sa. I-a spus lui Sandu că este membru al unui club de tir. Ori, se ştie, în acea perioadă la nici un club de tir nu se trăgea cu gloanţe de război. În vacanţele studenţiei Saucă pleca pe litoralul Mării Negre şi, împreună cu un alt coleg de-al său Cristian, tot misterios în biografie, lucra ca salvamar în zona de litoral destinată străinilor. Sandu a absolvit în cadrul Facultăţii de Arhitectură Bucureşti cursuri de specializare în topografie. A intrat apoi în producţie şi s-a despărţit de Saucă, care a rămas în Bucureşti să-şi termine studiile filologice.
Saucă n-a fost membru PCR, dar…
Un număr de peste 20 de ani drumurile lui Saucă s-au despărţit de cele ale lui Dănuţă şi Sandu. Este, pentru Sadu şi Dănuţă, o altă perioadă nebuloasă din activitatea lui Saucă. Tot după anii ’90, şi tot de la Saucă, s-a aflat că în această perioadă el a lucrat ca redactor al unei reviste româneşti destinată străinătăţii. De asemeni a fost şi redactor la Agerpress, fosta Agenţie de presă a PCR-ului. Cert este că în acea perioadă de plin avânt pentru comunism, nimeni nu putea deţine astfel de funcţii decât dacă era membru PCR şi devotat cauzei comuniste.
Saucă n-a fost niciodată membru PCR, fapt ce mi l-a confirmat şi într-o discuţie personală, purtată la Bucureşti. O altă curiozitate din viaţa lui Saucă este şi faptul că a avut patru neveste, printre care şi o cetăţeană chinezoaică get-beget. Nevestele lui Saucă n-au ştiut niciodată unde lucrează acesta şi ce face. Doina, ultima soţie care este şi în viaţă, îi povestea lui Sandu şi Dănuţă că înainte de ’89 Saucă rămăsese o perioadă fără serviciu (cel puţin aşa susţinea el), dar că pleca de acasă fix la ora opt şi se întorcea după amiaza târziu.
Susţinea că se plimbă prin parc. Interesant este şi faptul că tot din perioada anterioară anilor ’90 Saucă se cunoştea şi cu colonelul Ţurcanu, cel ce a devenit ulterior şeful SRI Botoşani, imediat după revoluţie.
Despre colonelul Ţurcanu, bun amic cu ex-deputatul Sandu, ştiu chiar de la acesta că prin Bucureşti s-a ocupat cu ceva acţiuni de contraspionaj, dar în structurile fostei Securităţi.
KGB-ul şi revoluţia Română
După revoluţie Saucă a lucrat ca redactor la un ziar ţărănist ca, apoi, să devină redactor la cotidianul Evenimentul zilei. În iunie 1992 îi apare cartea „KGB-ul şi revoluţia Română“. Cartea încearcă o disculpare a armatei faţă de comportamentul din timpul revoluţiei şi abundă de date privind implicarea KGB-ului în acest crucial eveniment românesc. Sunt şi multe informaţii despre reţeaua KGB-ului din România. Lansarea acestei cărţi a stârnit un interes enorm, atât pentru cititori, dar mai ales pentru profesioniştii din domeniu.
După apariţia cărţii Saucă a primit felicitări, dar şi numeroase avertismente. Chiar el o spune: „N-au lipsit avertismentele, în sensul că ăştia nu se joacă cu astfel de chestii! Un ofiţer anonim, care s-a mirat că mai trăiesc, m-a asigurat că totul este exact aşa, şi m-a sfătuit să încerc să evit mai ales accidentele mortale.“
În 1994 apare a doua ediţie a acestei cărţi. A fost şi anul în care l-am cunoscut la modul direct pe Alexandru Saucă şi am avut o primă discuţie.
Cu privire la această carte Sandu şi Dănuţă au păreri împărţite. Ei nu contestă că Saucă a fost agent KGB sau a fost ofiţer român de contrainformaţii (în discuţiile pe care le-am avut direct cu Saucă, acesta a evitat cu delicateţe acest subiect legat de trecutul său). Dănuţă este de părere că această carte a fi fost scrisă de o altă persoană, Saucă primind misiunea să o semneze. Sandu, care a fost mai de casă în familia lui Saucă, nu a văzut niciodată prin casa acestuia manuscrise sau fişe bibliografice, dar crede că le avea depozitate într-un alt loc decât acasă. Oricum, Sandu nu-i contestă dreptul de autor. Sincer să fiu, cred că Sandu ştie mai multe decât Dănuţă despre trecutul lui Saucă. Nu speculez aici prietenia dintre Sandu şi colonelul Ţurcanu, din perioada cât acesta a fost şeful SRI Botoşani, şi nici acuzaţiile aduse lui Sandu că ar fi fost informator al Securităţii în perioada cât a fost director al Societăţii de Servicii Informatice Botoşani.
Mă bazez pe faptul că Sandu a fost mai mult timp în compania lui Saucă şi, deci, a putut observa şi afla mai multe, chiar şi fără voia lui Saucă. Şi Sandu şi Dănuţă au convingerea că Saucă a fost agent informativ al Armatei, dar nu pot preciza dacă infiltrat de KGB sau invers. Dacă am în vedere anumite informaţii desprinse din discuţiile directe cu Saucă, înclin să cred că acesta a fost şcolit iniţial la Moscova, dar, ulterior, ca mulţi alţi ofiţeri ai Armatei române instruiţi la Moscova, au devenit fideli ţării.
Intrarea în Masonerie
Ex-deputatul Dumitru Sandu este cunoscut pentru extravaganţa sa în a avea predilecţii către organizaţii discrete sau secrete. Ajuns deputat PSDR după alegerile din ’96, Sandu a aflat despre Masoneria română. Incitat de secretele acesteia s-a interesat şi a reuşit să intre în contact cu această organizaţie. Într-una din zilele sale bune, când mai putea duce la gură paharul cu vodcă, se afla în casa lui Saucă din Bucureşti. Era anul 1997, mai exact spre primăvară. În discuţiile despre ei a venit vorba şi de Masonerie. Saucă l-a încurajat pe Sandu să intre în această organizaţie, deşi susţinea că el nu este mason. Nu mică a fost mirarea lui Sandu, când, la Loja Phonix din Bucureşti, după ce a fost iniţiat în tainele masoneriei a dat faţă în faţă cu Saucă, ce avea la acea vreme gradul de maestru în respectiva Lojă. Chiar dacă au devenit fraţi, Sandu n-a aflat de la Saucă mai mult decât ştia despre trecutul misterios al acestuia.
Odată devenit mason, Sandu a primit misiunea de a înfiinţa la Botoşani o lojă. Aşa se face că, pentru a-l sprijini pe Sandu în misiunea sa, Saucă, însoţit de mai marii din Masoneria română, a fost prezent în mai multe rânduri la Botoşani. Aşa am avut ocazia de a continua cu el discuţiile începute la Bucureşti. Am insistat asupra unui interviu de presă mai amplu, dar a susţinut că nu este încă momentul. Pentru că primisem cartea chiar din mâna sa, cu autograf, am dirijat discuţia pe conţinutul cărţii în speranţa că voi obţine informaţii inedite. S-a arătat a fi foarte zgârcit în discuţiile legate de conţinutul propriei sale cărţi. Avea chiar remuşcări că a scris această carte, susţinând că în ultima perioadă era tot mai ameninţat. I-am replicat că, în calitatea sa de redactor la Evenimentul zilei poate face public aceste ameninţări, astfel apărându-se. Nu s-a justificat în nici un fel de ce nu-şi foloseşte propria poziţie socială şi profesională.
Sfârşitul dramatic
Pe la jumătatea anului 1999, la hotelul său din Bucureşti, Sandu a primit un telefon de la Doina, soţia lui Saucă. Era anunţat că acesta a suferit o comoţie cerebrală şi că doreşte să-l vadă. Întâmplarea a făcut ca în Bucureşti să se afle şi Dănuţă. Veste le-a căzut ca un trăsnet, ei ştiindu-l pe Saucă sănătos tun şi cu moralul normal. Ambii s-au dus acasă la Saucă, găsindu-l pe acesta în pat, fără putinţa de a mai vorbi. De la soţia sa n-au putut afla prea multe, decât că în ultima perioadă devenise mai tăcut ca de obicei şi foarte îngândurat. După care s-a îmbolnăvit brusc, fără o explicaţie logică. Inexplicabil este şi faptul că Saucă a murit acasă, fără a mai ajunge la spital. Corpul său nu a fost înmormântat, ci incinerat iar cenuşa restituită familiei. Şi aici planează un semn de întrebare. De ce incinerat?
Cred că Sandu şi Dănuţă ştiu mai multe despre Saucă, decât lasă să se înţeleagă. Şi fraţii masoni ai lui Saucă ştiu câte ceva, dar tac. Poate că într-o zi, această tăcere suspectă va deveni mai transparentă. Şi atunci… Cred că este mai bine să aşteptăm să mai treacă ceva timp. Am fost sfătuit să nu semnez acest material cu numele în clar pentru că, eu şi ziarul am putea avea unele neplăceri. Chiar aşa fiind, unele adevăruri trebuie cunoscute. Mai sunt şi altele care-şi aşteaptă rândul. (Ioan Rotundu)
N.R. – Acest articol a apărut în săptămânalul Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi nr. 673/1-7 martie 2001. De atunci au trecut peste şase ani, iar moartea săvineanului Alexandru Saucă continuă să rămână o enigmă.
*
*
Nota Redacției: Am fost coleg de grupă cu Alexandru Saucă și public acest text în semn de omagiu postum. A fost un bun coleg. povestea cu Moscova mi-e greu s-o cred. Am știut că a făcut batalion disciplinar deoarece acolo, la Scoala Militară, el era resonsabil cu stația de ampificare, care transmitea în toate sălile și dormitoarele programele Radiodifuziunii Române. Dar Didi al nostru mai asculta și Europa Liberă. Într-o seară, fiind băut, a pus pe toată unitatea să se audă programul transmis de la Munchen.
La facultate, în anul al doilea, a fost (re)primit în UTC. Eu i-am făcut prezentarea, acea laudatio obligatorie. Îmi voi face timp să povestesc cum a fost! Și altele! Inclusiv episodul salvamar! A fost sincer anti-sovietic.
M-am mirat foarte când am aflat că fusese mason… Nu credeam că putea să țină față de mine secret acest „detaliu”!
Ion Coja
Ioane, păcat de prietenia invocată… în care eu chiar am crezut…
i-ai mânjit imaginea cum nu mă așteptam din partea ta…
nenorocirea e că-s numai invenții și minciuni…
Nu înțeleg în ce constă greșeala mea!