Seneca cel tânăr – Stoicul – ne mai înţelegându-se
cu Nero, i-a cerut permisiunea să se retragă din
viaţa publică la vila lui din afara Romei. Acolo avea
o pisică egipteană care, auzind că s-a retras din viaţă
publică, întristată a spus: Omnes veritatem amamus
sed interdum non defendimus – Toţi iubim
adevărul dar uneori nu-l apărăm . După un timp,
într-o zi, pisica a dispărut, A fost un semn rău. A doua
zi, Seneca a primit de la Nero ordinul să se sinucidă .
Încă odată, adevărul trebuia să fie îngropat …

A L E T H E I A de B I S T R I Ţ A
ALETHEIA este spiritul şi zeiţa ADEVĂRULUI.
Cu cinci secole înaintea creştinătăţii, filosoful grec Parmenides a forjat, pentru istoria
omenirii, termenul Aletheia, în care a întruchipat şi însufleţit adevărul şi tot ce aparţine de
sinceritate, neascunderea sau uitarea adevărului.
De-a lungul vremurilor, Aletheia, la greci, şi Veritas, la romani, au fost preluate de
filosofi şi transformate într-un concept complex , esenţial prin care realitatea socială, ce devine
istorie, trebuie să devină francheţe pură, clară, morală, învăţătură.
Tot în acelaşi timp, au fost întruchipate şi spiritele rele ce se opun cu înverşunare
Aletheiei: Dolos – perfidia, ipocrizia, Apate – înşelătoria, făţărnicia, Pseudogoi – mincinoşii şi
dezinformatorii de toate speţele !
Malignitatea acestor spirite destructive vine din faptul că oamenii percep diferit aceeaşi
realitate, în funcţie de înzestrare, cunoştinţe şi, mai ales, ţintele şi rosturile fiecăruia. Adevărul
lucrurilor şi al faptelor nu poate fi schimbat ci doar neglijat, ascuns sau falsificat de Dolos, Apate,
Pseudogoi . Pe lângă toate acestea, de-a lungul istoriei, în ultimii 25 de ani Aletheia este aprig
obstrucţionată de un filtru, o strecurătoare absurdă numită corectitudinea politică, nimic altceva
decât o cenzură, mai perfidă însă decât toate de până acum. Cerberii corectitudinii politice
resping, cu colţii nedreptăţilor, toate drepturile oamenilor de liberă exprimare, dacă ele contravin
ordinelor, intereselor, scopurilor antidemocratice ale stăpânilor lor atotputernici.
2
Generaţia mea, generaţie de război mondial, nu a avut parte de nimic corect din punctul
de vedere al politicii lui Hitler, Stalin, Churchill, Roosevelt, politicieni, cu cât mai mari, cu atât mai
incorecţi faţă de popoarele pe care le-au condus prin Dolos, Apate, Pseudogoi. Şi generaţia de la
1989 are multiple dovezi de incorectitudine politică de la Iliescu cu Petre Roman şi Năstase, sau
Băsescu cu Boc şi Ponta. Cum a mai fost reales Iliescu după Mineriadă, cum a mai fost ales
Băsescu după ce a ’’scufundat flota României’’, lăsând mult mai mulţi marinari fără existenţă
decât mineri de la Roşia Montană ?!? Este şi de datoria generaţiei de la 1989 să ceară justiţie şi
să i să răspundă cu corectitudine istorică.
Cenzurarea Aletheiei prin strecurătoarea ilogică, iraţională, total anormală a politicului
corect contravine flagrant Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Articolul 19, semnată în
1948 de statele lumii la ONU. În România, de curând, preşedintele Klaus W. Johannis,
promulgând Legea 217 / 2015, a nesocotit atât Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cât şi
Constituţia României, pedepsind cu închisoarea cetăţenii români ce susţin, documentat,
adevărul istoric al României. Prin această lege anticonstituţională noi, românii, suntem întorşi
înapoi cu peste şapte decenii, când străinii ne-au stăpânit falsificându-ne istoria şi distrugându-ne
identitatea. Abia am reuşit să ne refacem cât de cât, când, sasul nostru drag, ordonă: Zuruck !
Aletheia trăieşte din nou vremuri grele, foarte grele în România, dar va supravieţui şi va
învinge prin dăruirea celor ce o venerează, punându-se şi mari speranţe în generaţia 1989, în cei
ce învaţă şi muncesc, nu în politicienii corupţi ai lui Iliescu, Băsescu, Johannis.
*****
În Anul 2.000, m-am hotărât să adun şi să public, într-un volum, o parte dintre articolele
şi eseurile polemice, pe care le-am scris în jurnalele mele libere între 1991 şi 2000. De
asemenea, m-am gândit să intitulez volumul ’’Vremuri anti- Româneşti’’ pentru că aşa îmi
părea direcţia pe care era condusă România politic şi economic, din nou dinafară, timp de zece
ani, de la revoluţia timişoreană şi lovitura de stat de la televiziunea bucureşteană. Acest titlu,
pentru unii dintre conaţionalii mei, a apărut inadecvat, deplasat, contrastând cu părerile lor
despre mersul României condusă de Ion Marcel Ilici Iliescu şi ochlocraţia lui. Primul care mi-a
refuzat publicarea a fost cercetătorul istoric Florian Dudaş, de la Oradea, primul meu editor din
România. Am fost surprins de argumentele sale politice şi de faptul că a orientat editura sa,
3
’’Lumina’’, numai spre publicarea cărţilor religioase. La Baia Mare, editorul Valeriu Achim, om de
cultură ardelenească, care mi-a publicat ’’Jurnalul de lagăr liber’’ şi cel canadian de imigrant,
acum, trecând de la un partid conducător la altul, la fel de conducător, de cum a auzit titlul
volumului, mi-a spus direct, pe ton imperativ, să-i schimb titlul pentru că este greşit şi nu
corespunde realităţii. I-am zâmbit şi l-am salutat. Astfel relaţia cu cei doi editori din trecut s-a
încheiat, fiindcă eu sunt un om liber, de capul meu, scriu ce gândesc eu, fără nici un fel de
recomandări sau instrucţiuni de la nimeni. Ajuns în această situaţie, trebuia să-mi găsesc un
editor, care să respecte practic drepturile de conştiinţă şi exprimare ale fiecăruia în România
Secolului XXI . Caut un astfel de editor, îl caut cu felinarul aprins în miezul zilei, după exemplul
cinicului Diogenes, fiindcă mare lucru nu s-a schimbat de atunci. Teoretic, acum, în ţara mea, se
zoreşte, de dimineaţa până seara, cu aşa zisele democraticele libertăţi europene şi cu deşteaptăte, române. De ce să se deştepte ? Să i se dea din nou instrucţiuni şi indicaţii obligatorii ?!
La Bistriţa, stau la o terasă cu poetul Alexandru Cristian Miloş şi ne spunem unul altuia
toate părerile şi nemulţumirile despre viaţa românească post-decembristă, care nu seamănă cu
nimic din ceea ce am visat noi despre o Românie descătuşată de comunism. Vorbind despre
cursul vieţii culturale ajungem şi la căutarea cu felinarul aprins a unui editor liber şi poetul îmi
propune o întâlnire cu Virgil Septimiu Raţiu, editorul de la Aletheia. Am fost de acord cu poetul,
şi era pentru prima data când auzeam cuvântul aletheia, pe care l-am tot repetat în minte până
am ajuns în faţă Internetului, la Google ştie tot. Cuvânt grecesc format din letheia ce înseamnă
uitare, neglijare, adăugându-i-se prefixul a, devine antonim: neuitare, pomenire, trecut
adevărat. Minunat cuvânt, frumoasă alegere de titlu de editură, ce ţine la adevăr ce nu trebuie
uitat, pe care Doamna Cornelia Felicia Macarie, directoarea editurii, a avut-o alegând zeiţa
adevărului ca patroană simbolică a editurii bistriţene. M-a însufleţit. Minunată şi originală alegere
acum, când un nou val de snobism, de data asta englezesc, i-a izbit pe mulţi români neîmpliniţi.
Alexandru Cristian Miloş, a aranjat întâlnirea cu jurnalistul şi scriitorul bistriţean, Virgil
Septimiu Raţiu, consilier editorial la Aletheia. Nu am de ce să folosesc expresia ne-am simpatizat
de la prima vedere, nici la a zecea vedere, nici la a o suta. Nu ne-am simpatizat din vedere, dar
de la început s-a format relaţie directă şi sinceră, deschisă spre acţiune şi fapte. M-a editat cu
bunăvoinţă, prietenie, profesionalitate. Întâlnirea şi cunoştinţa a fost de bun augur pentru mine,
era vara Anului 2000. Mi-a luat manuscrisul şi mi-a promis că îl editează cu titlul pe care i l-am
dat. Când l-a citit, probabil s-a luat cu mâinile de cap, văzând ce rău scriu româneşte. Mi-a spus-
4
o, direct: ’’Dumitre, trebuie să treci de la scrisul vostru doftoricesc la scrisul literar, gramatical
corect. Eu îţi corectez manuscrisul, Nicoleta Dohotari, tehnoredatoarea editurii îl introduce
corectat în calculator. Manuscrisul corectat ţi-l înapoiez, să-ţi pui tu singur notă pe el. Vorbesc de
cele gramaticale, pe conţinut ai să vezi singur ce cucuie ai să primeşti de la cerberii partidului
conducător.’’ S-a ţinut de cuvânt în toate. Mi-a publicat cartea în 2001. Prima carte la Aletheia !
Singura discuţie, pe care am avut-o atunci, a fost despre copertă. Pe prima copertă, eu
vroiam să fie un tricolor de la revoluţie din care s-a scos stema, dar conturul, acum după un
deceniu, să fie al României, nu al stemei din trecut. Aşa am vrut să sugerez că vremurile sunt
anti-româneşti. A înţeles, dar a replicat ferm: ’’Eşti nebun, se vede că trăieşti în Vestul sălbatic !!
Tu pleci, eu rămân. Clar ! Mă ocup eu de copertă.’’ Din nou a fost rândul meu să înţeleg, avea
dreptate, nu am comentat. A tras o copertă neagră de doliu naţional, nu altceva, dar pe coperta
din spate sub un text, a pus tricolorul din care era decupat conturul României.
Simpatia la prima vedere e un moment, dar între noi există o trainică prietenie, o
conlucrare reciprocă, peste ani. Mi-a editat cincisprezece cărţi de critică socială, fiindcă eu critică
socială scriu. Atâta scriu, atâta cred că ştiu. La poezia de acum, zisă şi post poezie, nu mă pricep
şi, în plus, toţi românii se nasc poeţi şi mor care cum apucă ! La proză roză e o altă mare
înghesuială şi competiţie de filologi şi pricepuţi literari având, acum, ca temă principală futelniţa,
în care Mircea Cărtărescu conduce detaşat pentru marele premiu phalusul gonflat ! Pe când la
critica socială, veche de când lumea – biblic începe cu Eva – este un nelimitat univers bizar şi
haotic, de observat atent şi comentat pe larg cu spirit umoristic, de satirizat şi polemizat. Mă
delectează dar, fiind o îndeletnicire periculoasă, e pe bază de voluntariat, la fel ca în Legiunea
Străină, fiind riscantă aventură de viaţă. Normal, dacă te gândeşti cu ce te alegi ? Critici şi eşti
criticat, denigrat, marginalizat, proscris. De umbrele serviciilor secrete nici nu pomenim, duhul lui
Nero e reîncarnat în mulţi conducători ai lumii . Cât despre supravieţuitori, ajung învingători
numai postmortem, pentru cei ce îi citesc şi le calcă pe urme, dintr-o asemănătoare întărâtare
interioară cum au avut-o şi cei duşi .
În 2015 am scris volumul ’’Anotimpuri Istorice’’ şi l-am trimis electronic lui Virgil
Septimiu. Cred că l-a primit într-un moment neprielnic pentru o aşa scriere. Cred că s-a încruntat
peste măsură citind anotimpul ’’Vara războaielor mari’’, în care e un scurt, real capitol şi despre
genocidul legionarilor, care purtând acest titlu, în premieră, este contraindicat libertăţilor de
exprimare din democratica Românie, în care despre legionari numai de rău !! Nu era vorba de
5
legionarii Împăratului Traian care, după unii, au venit în Dacia numai să ne înveţe limba lor, de
parcă dacii nu o aveau pe a lor, nici de legionarii lui Avram Iancu, care şi-au apărat ţara, ci de
legionarii lui Corneliu Codreanu ! Despre aceştia, Institutul ’’Elie Wiesel’’ dispune şi ordonă să
nu-i portretizăm in scrierile noastre cum vrem noi, cei liberi şi autonomi, ci numai cum vor ei,
plini de ură. Aveţi curajul şi întrebaţi-vă cu ce drept ?! Şi eu m-am întrebat şi strâmtorat de
realitatea acestei lumii, mi-am răspuns, a nu ştiu câta oară, cu dictonul lui Spinoza: ’’Fiecare
are atâta dreptate câtă putere are’’ !! Institutul Wiesel nu are nici dreptul, nici dreptate, dar are
putere nedreaptă. Aşa a fost, aşa a rămas, puterea e deasupra drepturilor naturale, istorice,
sociale, pretutindeni. În România avem două exemple recente: cel din anii 1940 -1955 şi cel de
acum, început în 1990 şi care e în plină desfăşurare. Se poate exemplifica şi cu acest institut,
înfiinţat în 2005 de Ion Marcel Ilici Iliescu şi finanţat de statul român, pentru studierea
holocaustului în România. Institutul este format dintr-un Colegiu de Onoare din personalităţi
americane, israeliene şi romaneşti ( iliescu, Constantinescu, Băsescu, Gioană, MRU şi Mihai I )
urmează un Consiliu Ştiinţific din 30 de personalităţi şi un Comitet Educaţional din 15
personalităţi, apoi sunt 15 cercetători ştiinţifici hotărâţi şi dedicaţi, de dimineaţa până seara, de
luni până vineri, de peste zece ani să nu rămână nimic nestudiat. Bravo lor ! Plus tot felul de
servicii auxiliare şi para auxiliare. E o activitate dirijată, alertă, febrilă prin care, în paralel cu
studierea holocaustului, supraveghează cu atenţie comportamentul şi opiniile românilor de azi
despre evreii lumii actuale, prin urmare este un institut ce ne monitorizează continuu şi va trebui
să-l finanţăm ad infinitum !! (o scurtă, clară şi necesară paranteză) Ori eu – homo sine gente,
adică de rând – cititor de istorie românească şi universală, liber mi-am permis să scriu şi despre
genocidul legionarilor, ordonat de Carol al Doilea după asasinarea lui Armand Călinescu din al
cărui ordin a fost asasinat Corneliu Codreanu. Oh, sa reamintim cercetătorilor de la Institutul
Wiesel, să nu uite sa precizeze ca regele a semnat legi antisemite, nu Corneliu Codreanu ! Aşa a
fost istoria, aşa am scris, nu ştiam că nu am voie să calc pe urmele lui homo universalis în
România Institutului Wiesel. Am mai prezentat şi alte realităţi istorice dintre cele două războaie,
pentru cultura generală a tinerelor generaţii. Nu ştiu ce o mai fi fost, destul ca Virgil Septimiu,
pentru prima dată, m-a refuzat, A fost o surprinzătoare izbitură. Mi-a trebuit un timp de revenire,
de acceptare, de înţelegere. Asta e soarta criticilor sociali, să fie refuzaţi, izolaţi, dezavuaţi.
În România mea cea dragă, din nou, ceva nefericit se întâmpla cu libertatea de conştiinţă
şi exprimarea liberă, orală sau scrisă. Deşi acestea sunt nişte drepturi apărute de mult şi
6
câştigate cu greu de-a lungul evoluţiei societăţii umane, emanate din dreptul primordial al
omenirii dreptul la viaţă din care, apoi, au provenit toate drepturile omului, fiindcă evoluţia sa, a
societăţii sale confirmă că oamenii trebuie să se apere de oameni, întâi de toate pentru că
’’Homo homini lupus’’ !! Ciudat dar adevărat, primejdia cea mai mare în care se află omul nu
vine de la fiare sălbatice, de la stihiile Naturii, nici de la nişte plăsmuiţi idoli sau zei ci de la
semenul său, bipedul cu pene de împrumut ! Omul se deosebeşte de restul animalelor prin faptul
că plăteşte taxe şi se crede apărat de drepturi. Naivitate împlinită !!
Dreptul primordial, dreptul la viaţă, e un drept natural al Legilor Naturii, din care, natural,
decurge dreptul de a fi liber, ceea ce înseamnă a fi stăpân pe viaţa sa, confruntându-se fiecare
cu viaţa şi soarta sa. În antichitate, Stoicii au elaborat idei despre legile Naturii şi drepturile
naturale Apoi privilegiaţii romani s-au urcat pe soclul Patria potestas – puterea patriei, iar odată
cu creştinismul, regii s-au aşezat pe perinele tronului ce erau umplute cu drepturi divine, în
timp ce supuşilor li se arunca în ochi vox populi, vox dei, fiindcă manipularea omenirii începuse
de mult. Cu toate manipulările, The Magna Charta – 1215 este jalonul începutului de un nou
drum al drepturilor omului folosind sintagma freeman – om liber. Mare salt social. E ştiut că
drepturile omului liber din Secolul XIII erau doar pe măsura societăţii de atunci, dar următoarele
jaloane le-au preluat şi dezvoltat pe măsura epocii lor. Următorul jalon al drepturilor omului a fost
The Bill of Rights – Declaraţia drepturilor din 1689, ce a avut un mare răsunet în lume şi în care
s-a introdus şi dreptul la fericire. De-a dreptul ilariant, era pentru prima dată când se accepta şi
fericirea pământească a omului de rând, pe lângă cea cerească. Din acest bill s-a inspirat, după
75 de ani Declaraţia de Independenţă a coloniştilor din America, iar exact după un secol a
apărut The United States Constitution în care au adăugat, pe lângă multe altele, all men are
created equal – în sens social, fiindcă, acum ştim, Natura nu face identităţi genetice şi
morfologice, deci suntem inegali de la începutul începutului, inegalitate din care, apoi, apar o
parte din inegalităţile sociale ulterioare. Cele mai importante drepturi pentru noua lor naţiune
erau: Life, Liberty and the Pursuit of Happiness – viaţa, libertatea şi căutarea fericirii.
Americanii fiind mai realişti, au fost prudenţi cu fericirea, nu au venit cu ea pe tavă, ci, pe cinstite,
fiecare să şi-o caute, iar pentru acest drept le-au dat şi dreptul să poarte arme !! Şi le poartă şi
astăzi, folosindu-le unii se cred fericiţi. Nu putem trece pe lângă un alt mare jalon istoric al
drepturilor: Declaration des droits de l homme et du citroyen – 1789 în preambulul căreia se
spune că drepturile oamenilor sunt naturale, inalienabile şi sacre. E pentru prima dată când se
7
spune şi scrie că drepturile sunt sacre. Apoi enumără libertăţile, dreptul asupra proprietăţi,
drepturile siguranţei personale şi datoria de-a se opune opresiunii – Articolul doi al Declaraţiei –
din care, în 1793, s-a introdus în Constituţia Franceză dreptul la revoluţie (paragraf 39) ca o
datorie de-a se opune opresiunii ! Extraordinar, s-au scris tratate întregi despre datoria omului
de-a se opune opresiunilor care încearcă a-i încălca drepturile naturale şi sacre. S-au scris
degeaba pentru români care, după 200 de ani, în România Institutului Wiesel, elitele politice şi
culturale, slugarnice, manipulate şi şantajate, acceptă şi propagă corectitudinea politică chiar şi
în istorie, în loc să-şi îndeplinească datoria de-a se opune opresiunii străine. Ce decădere, ce
deşert, după ce citeşti şi în această declaraţie, articolul unu: ’’Oamenii se nasc şi rămân liberi
şi egali în drepturi.’’ iar preşedintele Klaus Johannis promulgă Legea 217 / 2015 !! Pentru
acest merit deosebit va fi primit cu aplauze în Colegiul de Onoare al Institutului Wiesel, alături
de MRU. Mai departe, afirm că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – ONU 1948 este
fără îndoială cea mai împlinită declaraţie internaţională a drepturilor omului în care libertăţile de
exprimare şi religioase sunt garantate, iar cetăţenilor ţărilor semnatare le este asigurată o viaţă
liberă, fără frică de opresiuni politice. Canada a semnat această declaraţie şi o respectă ad
litteram. A fost şi rămâne pentru familia mea primul temei pentru care am imigrat aici în 1980 şi
am devenit cetăţean canadian. La rândul nostru, în egală măsură, respectăm ordinea şi legile
statului, pe semenii noşti canadieni din sinceră concordie, considerată formă superioară de
civilizaţie şi armonie umană. Punct.
Între timp, in Europa, mai precis în Uniunea Europeană s-a emis şi aprobat Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului – 1953, o copie palidă şi cu restricţii a dreptului omului în
comparaţie cu marile declaraţii anterioare ale drepturilor omului !! Nu credeţi ?! Iată un exemplul
relevant, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – ONU 1948 , Articolul 19: ‚’’Fiecare are
dreptul la libertatea de opinie şi exprimare; acest drept include libertatea de a avea opinii fără
amestec şi să caute, primească şi împartă informaţii şi idei prin mass-media şi indiferent de
frontiere’’ Atât. În Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – 1953, s-a copiat întocmai Articolul
19, dar i-a adăugat un aliniat cu restricţii atât de draconice, încât oricine poate fi condamnat
pentru libertatea de opinii şi exprimare ! Care sunt restricţiile la dreptul de conştiinţă şi exprimare
? Următoarele: în interesul securităţii naţionale, pentru integritatea teritorială sau siguranţa
publică, pentru a prevenii dezordinea sau crimele, pentru protecţia sănătăţii şi moralei, pentru
protecţia reputaţiei şi drepturilor altora, pentru prevenirea divulgării celor confidenţiale. Citiţi, vă
8
rog citiţi, Articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului – 1953 se găseşte pe Internet
şi întrebaţi-vă dacă a mai rămas ceva nerestricţionat din drepturile omului ?! Întrebaţi-vă cât de
uşor puteţi fi acuzaţi public şi juridic pentru opiniile personale şi exprimarea lor, când sunt
asemenea restricţii ce pot fi manipulate ?! Întrebaţi-vă ce drepturi mai aveţi ?! Nu omit să
menţionez, explicaţia dată despre toate aceste restricţii, în aliniatul doi al Articolului 10: ’’sunt
necesare într-o societate democratică.’’ Aiurea democraţie !! Am să redau definiţia democraţiei
după sociologul, filosoful şi criticul social italian Vilfredo Pareto :’’…democraţia este o iluzie ce
serveşte pentru a masca realitatea elitei conducătoare’’ Aici au ajuns europenii – şi nu numai ei –
în secolului XXI, să stea în faţa unui gard putred cu iluzii democratice, pe care sunt afişate
libertăţile şi drepturile lor, iar pe partea din spate a gardului sunt scrise restricţiile ce îi aşteaptă
pe cei ce muşcă din momeala drepturilor. Nu exagerez, deşi după cât sunt de abătut din cauza
mâţelor negre ce îmi stau în cale libertăţii să-mi public anotimpurile istorice, aş avea dreptul
acesta încă din 1789 !! Am dreptul dar nu am puterea, parafrazându-l pe Spinoza, cel ce a lansat
şi apărat ’’libertatea de a filozofa şi a spune ceea ce gândeşti’’ în conceptul dreptului natural în
Secolul XVII-lea, mare secol al gândirii omeneşti !! În secolul nostru, puterea e deasupra
drepturilor, în mâna elitelor politice, pentru că democraţia lor este o instituţionalizare a
libertăţii – Democracy is the institutionalization of freedom – iată sensul !
Adevărata, antica democraţie ( cuvânt grecesc format din demo= în sens de popor şi
kratia= conducere, autoritate ) a murit când agora ateniană nu a mai putut să-i cuprindă pe toţi
cetăţenii – demo(s) – să participe direct la autoconducere. Soluţia folosită a fost democraţia
prin reprezentanţi ! Ideea a fost bună dar, pe parcursul istoric, reprezentanţii s-au ticăloşit
sacrificând primordiala, adevărata democraţie pentru interesele lor. Vezi istoria, vezi realitatea.
Reprezentanţii au devenit nişte intermediari afacerişti ! Sunt la fel ca intermediarii, bişniţarii
de obor, doar că pălăvrăgesc democratic când în fond îşi urmăresc interese materiale, puterea şi
dominarea, instituţionalizând libertăţile prin restricţii. Cercetaţi şi comparaţi, luând şi Institutul
Wiesel ca exemplu, care prin Crin Antonescu a introdus în parlamentul de pe Dâmboviţa legea
217 / 2015, în care folosesc numai restricţiile Articolului 10 al Convenţiei Europene pentru
Drepturile Omului. Crin Antonescu a fost servul Institutului Wiesel, iar parlamentarii, nişte
intermediari corupţi, au aprobat-o fără să clipească şi legea a ajuns pe biroul lui Klaus Johannis.
În acel moment, Constituţia României, pe care a depus jurământul de credinţă faţă de România
şi poporul ei, a dispărut văzând că iniţiatorul legii este Institutul Wiesel. De ce ? Întrebaţi-l ! Are
9
vreo poliţă de plătit pentru holocaustu de la care au trecut şaptezeci de ani – nici nu era născut
atunci – sau e şi el o simplă marionetă ca toţi preşedinţii post-decembrişti.
Promulgarea Legii 217 / 2015 a fost un şoc pentru românii care au luat cunoştinţă de ea,
i-a indignat şi revoltat, dar nu au contracarat-o cum era firesc, intelectualitatea şi scriitorimea, cu
puţine excepţii, şi-a băgat capul în nisip, ca de obicei, de fapt în nisip şi-l ţin în majoritatea
timpului în ultimii şaptezeci şi cinci de ani. Încrederea în sasul nostru drag, ales din repulsia faţă
de Victor Viorel Ponta şi guvernul său, s-a risipit ca ceaţă subţire pe Apa Cibinului. Cât priveşte
Institutul Wiesel, nu are decât să-şi pună zeloşii cercetători să examineze prejudiciile de imagine,
morale şi corectitudine ştiinţifică. Va dura un timp şi rezultatele nu le vor fi favorabile.
Legea 217 / 2015, bazată numai pe restricţia dreptului de conştiinţă şi exprimare, este
intens infiltrată în mass-media şi în scriitorimea din România pe făgaşul dinainte al corectitudinii
politice ce face parte din democratica instituţionalizarea a libertăţii ! Cei ce s-au abătut,
greşind cu gândul sau cu fapta, au fost puşi la colţ pentru incorectitudine politică şi trebuie să
stea cu capetele aplecate. Să zică mersi numai pentru atât pentru că, de acum înainte, după
noua lege pot face şi puşcărie politică, la fel ca în deceniile cinci şi şase din Secolul XX. Cu
singura diferenţă că, atunci, intelectualitatea română a fost acuzată şi condamnată ca duşmana
poporului iar acum va fi acuzată de simpatizarea unor personalităţi legionare, deci antisemită din
acelaşi condei !. Ce mari incorectitudini istorice trăim, cu drepturile restricţionate şi supuşi unor
manipulări fără precedent ! Oricât aş fi de dezamăgit de a nu-mi vedea cartea publicată, aceste
incorectitudini politice mă dezgustă până la greaţă corticală. Am ajuns la concluzii asemănătoare
cu a multor semeni de pretutindeni, că trăim în mrejele unei reţele de restricţii ale drepturilor
instalată prin puterea instituţionalizării libertăţilor de către intermediarii servi şi infami ce s-au
tocmit la alţi potentaţi financiari să robotească la infernala lor maşină de manipulare a omenirii.
Vorbind de manipulare din mass-media cea de toate zilele, din lume şi de la noi, din
România UE-XXI, îmi iau în apărare pe Avram Noam Chomsky , om de ştiinţă, critic social,
filosof american care, în repetate rânduri a vorbit critic, raţional, argumentat despre manipularea
omenirii de azi. Criticul social este bine cunoscut internaţional şi pentru luciditate raţională cu
care a prezentat dezlănţuita şi copleşitoarea manipulare mondială, numeroşii lui admiratori au
extras şi răspândit din prelegerile sale ’’The top 10 strategies of manipulation by the media’’
Acest material intens mediatizat şi comentat pozitiv în anglofonie ar trebui tradus, răspândit şi
comentat liber şi în România pentru toţi consumatorii de mass-media şi mai ales pentru cei ce îşi
10
pleacă urechile şi cască gura la politicienii, guvernanţii şi parlamentarii actuali, să realizeze cât
de mult sunt manipulaţi prin strategii bine puse la punct şi intensiv aplicate, fără să-şi dea seama,
fără să le contracareze. În paranteză fie scris, marele Dex academic nici nu defineşte conotaţia
negativa a manipulării care ne stăpâneşte, având în vedere că noi, românii, şi nu dor noi, ne-am
născut cu genele manipulări de la biblica Eva, prima manipulatoare. Nu-i vina ei; le primise prin
coasta lui Adam, ce le avea din mâna Creatorului. Închid paranteza.
Iată, telegrafic, cele zece strategii de manipulare după Avram Noam Chomsky:
1- Marele debit zilnic de ştiri mărunte ce distrag atenţia de la evenimentele esenţiale. În
România mass-media inundă cu cancanuri ieftine, diete, horoscoape, sâni cu picioare, sex-sex .
2- Crearea de probleme artificiale pentru a veni cu soluţii ce aduc profituri unor lideri,
unor mari companii. În România post-decembristă, cea mai mare şi tâlhărească manipulare a
fost cu Roşia Montană, declanşată de Traian Băsescu, împreună cu guvernele şi mass-media
lui, prin duplicitate. Soluţia în sprijinul celor câteva sute de mineri locali, dintre sutele de mii de
şomeri din ţară: nu poate să-i ajute financiar decât dacă le vinde tot aurul unor canadieni. Abject.
3- Printr-o strategie de manipulare lentă şi continuă populaţia trebuie să accepte situaţii
grele de viaţă, crize, şomaj, în timp ce guvernanţii se prefac că încearcă totul pentru remedierea
situaţiei, îmbogăţindu-se în acel timp.. În România post-decembristă, în locul reprofilării industriei
româneşti s-a trecut la lichidarea ei şi vânzarea ei străinilor la preţ de ’’fier vechi’’, cu teren cu tot.
4- Pentru acceptarea deciziilor nepopulare se uzează deviza ’’e dureros dar necesar’’.
Românii pentru aceasta stare au folosit greşit zicala ’’tot răul spre bine’’ ! Astfel, prim-ministrul
Ciorbea i-a băgat în tunel, să orbecăiască după luminiţa de la capătul lui. Încă mulţi orbecăiesc.
5- Se manipulează folosindu-se infantilismul în adresare şi comportament, limbaj şi
intelect limitat, pentru a scădea capacitatea de gândire, analiza şi sinteza, şi astfel dominarea le
reuşeşte mult mai bine. Românilor, şi nu numai lor, li se dau zilnic doze de tele-novele inepte.
6- Folosirea registrului emoţional pentru a inhibă analiza raţională. Prin incitare emotivă
puternică şi sacadată se stimulează glandele endocrine nu cortexul cerebral. Bombe şi explozii,
accidente şi morţi, mari tulburări, decapitări, sfârşitul lumii în fiecare an, extratereştri şi meteoriţi
ameninţători, toate acestea duc la dominarea afectiva asupra raţiunii, la panică, anxietate,
depresie în subiecţii manipulaţi cu puternic efect scontat. Pretutindeni în lume.
7- Omenirea trebuie ţinută în ignoranţă şi mediocritate pentru succesul manipulării.
Acest proces este avansat în vechile democraţii iar în România post-decembristă politicienii şi
11
guvernele fac eforturi să le depăşească. Învăţământul românesc este ţintă prioritară, prin care
calitatea culturii şi identităţii naţionale este distrusă sistematic prin varii metode.
8- Prin manipularea se evită cu obstinaţie informarea obiectivă, corectă, propagând în loc
moda comportamentului lejer, degajat, vulgar, ignorant, mărginit, ca satisfacţie personala într-o
lume mediocră, uşor de amăgit şi înşelat. Complacerea în mediocritatea democraţiei americane a
prins de minune la români; întâi în vestimentaţie, toţi în blugi şi baseball cap, apoi renunţarea la
politeţea noastră tradiţională şi la cultură autohtonă. Deja, mulţi şi-au pierdut identitatea.
9- Prin diferite diversiuni, cetăţenilor de pretutindeni li se inoculează o stare de auto
vinovăţie în tot ce trăiesc şi nu reuşesc, încercând în acest mod să elimine neregulile şi abuzurile
sistemului ce îi conduce. Considerându-se vinovaţi, devin apatici, nu acţionează, nu se revoltă.
Acum, românii manipulaţi folosesc mereu replică: ’’Nu se mai poate face nimic!’’ Sunt prizonieri.
10- Folosirea psihologiei şi ştiinţei comportamentului uman pentru cunoaşterea oricărui
om mai bine decât se cunoaşte el însuşi, sunt folosite de un secol în serviciile de informaţii şi
spionaj. Acum s-a generalizat. Studiind şi cunoscând profilul psihologic, manipulatorii din toate
domeniile ştiu precis punctele vulnerabile prin care să-l atace şi să-l înfrângă. Închei, de la mine,
cu: noi, toţi oamenii, avem un călcâi precum Ahille, iar Psihologia a devenit Cenuşăreasa ce
trebuie să-l caute, găsească şi să-l înmâneze stăpânilor !
Am citit tot felul de surse despre manipularea societăţii de azi, m-a interesat, e de
necrezut unde ne aflăm şi am vrut să împărtăşesc cu cititorii cele aflate în rândurile de mai sus.
Poate nu am reuşit să-i captez eu, poate reuşeşte altcineva, fiindcă toate astea sunt bine de ştiut
pentru binele nostru, pentru păstrarea personalităţii, pentru protecţia călcâiului vulnerabil…
Deocamdată, mă despart de înţeleptul Avram Noam Chomsky şi mă întorc la mâţele
mele negre ce-mi stau în cale. Îmi revin mereu şi mereu în minte pentru că m-am documentat
foarte mult, citisem sute si sute de pagini de istorie, de autori diferiţi, să fiu cât mai corect, istoric
corect pentru cititor, nu politic corect cum se impune. Repudiez categoric elucubraţiile
corectitudinii politice ce este o manipulare aidoma Calului Troian, fiindcă am convingerea că
atunci când românii, şi nu numai ei, deschid un ziar sau televizorul, deschid poarta unui Cal
Troian asamblat în Secolul XX, mult mai sofisticat şi periculos, fiindcă mass-media de acum e
corectă numai un pic şi manipulatoare în rest. Se dovedeşte prin faptul că oamenilor oneşti ce
încearcă a spune sau scrie adevărurile istorice româneşti li se dă cu poarta cetăţii în nas, pe ea
intră liber numai caii troieni, pur sânge străin. Adevărul istoric românesc a devenit o marfă
12
pernicioasă în majoritatea editurilor din România ce se află sub legea Institutului Wiesel. Afirm în
cunoştinţă de cauză, fiindcă am fost refuzat şi de alte două edituri. Una bucureşteană, în care îmi
pusesem multă încredere cunoscând editorii ei, de peste douăzeci de ani, când scoteau şi un
ziar tipărit, de adevăr şi critică socială, cum nu mai exista astăzi pe hârtie în tot Bucureştiul,
cealaltă editură fiind din Cluj Napoca, având recomandări serioase despre ea. Am rămas cu
recomandările-n pe drumuri, căutând alte edituri. Apăsătoare vremuri pentru mine.
Cu Virgil Septimiu Raţiu, de la Aletheia , am rămas în aceiaşi relaţie de prietenie, ar fi
fost reprobabil ca după cincisprezece ani de colaborare, fructuoasă, zic eu, pentru mine, să mă
port, să ne purtăm altfel. Ştiam ce timpuri de restricţii ale adevărurilor trăim. Ne întâlneam, la fel
ca înainte, la o terasă la Crama Veche, le vorbeam liber pe toate ce ne treceau prin minte.
Cunoştea căutările şi frământările mele şi într-o zi, pe neaşteptate, mi-a spus simplu: Nu te mai
agita, o editez io, pe urmă să ne ţuce-n cur, că spânzurătoarea-i interzisă de la Bruxelles ! Am
rămas perplex, cu un zâmbet de amintire din Maramureş, unde am auzit prima dată expresia: No,
ce-o să ne facă? Să ne ţuce-n cur or să ne spânzure ! Numai că spânzurătoarea-i oprită, aşe-că
musai să ne ţuce-n cur ! Dar nu-i lăsăm noi să ne spurce nici acolo !!
Virgil Septimiu a făcut contractul, Doamna Felicia Cornelia Macarie a dat aprobarea,
Domnul Cristian C. I. Popescu a mai greblat odată anotimpurile de greşeli şi Doamna Nicoleta
Dohotari a realizat copertele şi a început tehnoredactarea. De la Bucureşti, Virgil Septimiu
aşteaptă CIP-ul Bibliotecii Naţionale a României şi, pentru prima dată, de când este Consilier
editorial, i se cere o informaţie despre cartea ce vrea să o editeze !! Îmi dă un telefon:
No, ai văzut unde-am ajuns ?
Cerule Mare, altă mâţă neagră. Plouă cu mâţe negre peste România.
Virgil Septimiu scrie şi trimite informaţia corectă. Alte emoţii. Aşteptăm. Primim CIP-ul de
la Bucureşti. Gaudeamus ! Avem undă verde pentru editarea scrierii mele.
În cadrul Zilelor Aletheia 2015, Virgil Septimiu Raţiu a prezentat şi cartea mea cu
elocvenţa caracteristică unui scriitor, consilier editorial. Mi-a dat şi mie cuvântul: zece minute, la
fel ca şi celorlalţi autori. Era suficient. Eu nu citesc niciodată, vorbesc liber şi de data aceasta,
după un minut, am luat-o pe arătură, mult mai rău ca altădată ! La urmă, ca să ies de pe arătură,
am mai cerut un minut. Şi m-am afundat şi mai rău. Se întâmplă să avem reacţii paradoxale
datorită bucurii strădaniei împlinite. Anotimpuri Istorice era editată şi liberă pentru cititori.