America în derivă – Haos mondial, capitalismul e la ananghie!


Noi ăștia din lumea „colonizată„ urmărim atenți ce se întâmplă în SUA, China, Rusia, Europa… Și ce vedem?! SUA nu a fost învinsă niciodată din exterior, nici de ruși, nici de nimeni. Americanii au fost loviți crunt de unde nu se aștepta nimeni, din interior! Sunt înfrânți dramatic, într-n mod jalnic, din interior! Își dărâmă statui de importanță crucială în formarea statului, cer desființarea poliției, haosul s-a instaurat aproape peste tot, oamenii de bună credință, cei care muncesc, care contribuie cu taxe și impozite la stat, care dezvoltă afaceri cu locuri de muncă, etc, toți aceștia sunt nevoiți să stea ascunși în case, lipsiți de apărare din partea statului! Trump face fel și fel de declarații fără acoperire, în fapt nu a luat nicio măsură sau nu s-a respectat nimic din ce a promis cu privire la reinstaurarea ordinii… O Americă anarhică din care se pregătesc să plece mulți americani, inclusiv români care încă mai au cetățenie română. Democrații au șanse imense de a prelua puterea, cu proiectele lor de familii progresiste, homosexuali, lgbt-iști, cu declarațiile lor de gen sexual după bunul plac, contra naturii… O societate așezată contra naturii?!
Rușii tac și fac… Putin și-a asigurat coroana pe tot timpul vieții lui… Rusia este și ea o țară a contrastelor. Oligarhii sfidează sărăcia lucie a turmei rusești, dar nimeni nu mișcă în front! Rusia este un stat bine păzit din interior și se pare că asta chiar contează!
China stă în două luntre, are și partid comunist, dar are și ideologii de dreapta în funcțiune și asistăm la progresul economic constant al acestei țări! Ordinea și disciplia impuse în țară sunt cel puțin ca la ruși! Strada nu ar putea fi invadată de vandali ca în America, niciodată!
În Europa, Franța nu se simte deloc bine, nici economic și nici social… Fierbe strada… Franța nu mai are de mult farmecul de odinioară… Germania ridică statuia lui Lenin! Mai putem zice ceva?!…
Caravasăzică, Rusia și China nu au mișcări de strtadă pentru că acolo paza străzii funcționează și conducătorii sunt așezați ferm în scaunele lor! Asta nu înseamnă că în aceste țări nu sunt nemulțumiri! Și încă ce nemulțumiri!!
Parcurgem vremuri istorice, fără precedent, zic eu… Capitalismul și-a atins pragul incompetenței! Hipercapitalizarea, desființarea clasei de mijloc, liberalizarea prostiei, absența culturii, căderea dramatică a educației, spălarea creierelor tinerilor… , toate acestea au creat culoarul prezis de Marx în analizele sale cu privire la instaurarea socialismului și preluarea puterii în stat de către clasa proletară… Dar numai proletară nu e clasa asta care iese în stradă azi… ! Protestatarii în marea lor majoritate nu muncesc, fie din neputință fie din lene și este o clasă socială lipsită de cele mai elementare noțiuni de educație… , dar, dehhh, nu e altceva decât produsul acestui capitalism incompetent – o masă de manevră la îndemâna minților care vor o schimbare a ordinii mondiale!
Nu cei care sunt în stradă, care dau foc, jefuiesc magazine, atacă polițiști, dărâmă statui… , nu aceștia poartă vina acestei stări de fapt! Cei care i-au adus în aceasă situație de exasperare sunt de vină! Am spus deja : incultura crasă, lipsa totală de acces la educație, lipsa locurilor de muncă… pe fondul îmbuibării nesimțite a unei clase hipercapitalizate, lacome și ignorante, acestea sunt cauzele haosului la care asistăm.
Eu, care am călătorit în SUA pe îndelete, vă zic, cumva în cunoștință de cauză, că nu mă miră gradul lor de prostie, știam că mulți sunt robotizați, încărcați de datorii la bănci și dependenți de produse mec, de hot dog, de cola, de cipsuri și gogoși… , dar nu am bănuit niciodată că ăștia se vor revolta! Ba chiar, eu apreciam faptul că cei săraci și super săraci își asumaseră condiția și-i respectau pe cei înstăriți! M-am înșelat! De aici conchid că în nicio societate, niciodată, săracii nu se consolează cu sărăcia și dacă nu se manifestă, ei mocnesc… iar atunci când prind o slăbiciune a statului de drept, acționează cu o forță incredibilă! Marx a avut dreptate cumva!
Așadar, eu cred că cei care muncesc, care produc plus valoare (sic!)/ profit… cei care au, trebuie să conștientizeze că fără a ceda din venitul lor o „zeciuială” în direcția asistaților social, nu-și pot asigura liniștea! Cei care nu au din ce trăi în lipsa locurilor de muncă, trebuie duși la muncă obligatoriu! Munca trebuie să devină mai mult decât un drept, trebuie să devină o obligație! De-aia, un stat, care se vrea sănătos, trebuie să creeze locuri de muncă, fie și pe costuri ale statului, cu pierderi financiare controlate, dar cu beneficii în plan social… Liniștea într-un stat costă! E nevoie de o pază, de o forță de ordine și siguranță bine pusă la punct, altfel orice măsură luată va fi în zadar! Da, liniștea și pacea socială nu se pot obține fără costuri! Altfel, oamenii vor izbucni când și când și vor sparge tot ce găsesc în cale, fără nicio noimă aparent, dar pe fond într-un demers de revoltă fără margini împotriva nedreptăților sociale și economice! Războaiele nu se mai duc între state! Războaiele se poartă între clasele sociale din interiorul statelor!
Sincer, nu cred că guvernanții actuali ai lumii sunt dispuși să ia măsurile gândite de mine, momentan, dar pe cale naturală, societățile vor suferi transformări majore, cu foarte multe victime colaterale, din nefericire…
Nu știu ce să mai zic, rugăciunile sunt la îndemâna oricui! Și uneori chiar ajută! Să ne rugăm. dară… !
Nicolae Badiu
: … _ @ [*Noi ăștia din lumea „colonizată„ urmărim atenți ce se întâmplă în SUA, China, Rusia, Europa… Și ce vedem?! SUA nu a fost învinsă niciodată din exterior, nici de ruși, nici de nimeni. Americanii au fost loviți crunt de unde nu se aștepta nimeni, din interior! Sunt înfrânți dramatic, într-n mod jalnic, din interior! … (.)*].
…
_ Asa „am vazut”/”inteles”, …mai in urma cu cativa ani, oricum dupa 2011 /{(vezi si demolarea „Turnurilor Gemene”, cu „daune colaterale de neiertat”}, …
…
cand am afirmat ca: …
…
-*Sint cei mai „puternici din punct de vedere militar”*, implicit faptul ca nu poate nimeni de pe Planeta sa-i infranga, …respectiv ca „distrugerea le va veni din interior”, …dar cati „dintre ai lor” pot intelege ?(!!!).
…
= Cu stima.
In UE a fost si mai este un „nenea betiv, Jean-Claude Juncker, fost Preşedintele Comisiei Europene!
Cred ca s-a imprietenit cu Basescu!
Sa vedem si cum ne conduc alcoolicii?
„Beat criţă la summit-ul NATO de săptămâna trecută la Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker s-a împleticit printre şefii de stat participanţi, s-a înclinat în spate până s-a sprijinit pe pieptul cuiva şi când preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko l-a bătut pe umăr amical, era să cadă pe jos, dar l-au ţinut pe picioare cei din jur.
„Miercuri seară, el suferea de o criză de sciatică extrem de dureroasă, însoţită de crampe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, grecul Margaritis Schinas, adăugând: „Cred că este de foarte prost gust să încerci să faci titluri mari, exploatând în asemenea hal durerea preşedintelui Juncker”, după care a insistat că „nu este nici elegant, nici corect”.
Eu însumi sufăr de lombosciatică de 45 de ani, am câte două-trei crize foarte dureroase în fiecare an şi în modul cel mai neelegant imaginabil, susţin că Junker era beat criţă, căci la durerile sciatice nu-ţi pierzi echilibrul, ci eşti ţeapăn, ba chiar nici în scaun nu poţi sta, pentru că aşezat fiind, cauţi permanent o poziţie nedureroasă care, de fapt, nu există.
„Orice poate fi scuzat omului politic, dar nu şi alcoolismul”, a afirmat Juncker în ziarul francez „Liberation”, în cursul unui interviu din 2016, consemnat la Bruxelles de ziaristul Jean Quatremer, care a menţionat că „în cursul prânzului nostru, a băut patru pahare de şampanie, la o salată”.
Sunt de acord cu preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Junker, că faptul că este alcoolic nu poate fi scuzat.
Oricât ar fi el de şarmant la beţie, nu este decât un beţiv dezgustător; „neelegant” nu este dezgustul pentru beţie, ci beţia însăşi este „neelegantă şi de prost gust”.
Faptul că s-a dat în stambă în halul ăsta, a acoperit o întrebare legitimă, pe care nimeni nu şi-a mai pus-o: ce a căutat Jean Claude Junker la summit-ul NATO?!
Simplul fapt că summit-ul a avut loc la Bruxelles, nu este o justificare.”
https://www.bursa.ro/razboiul-dintre-sciatica-lui-juncker-si-geniul-stabil-al-lui-trump-05700530
: … _ @ [*In UE a fost si mai este un „nenea betiv, Jean-Claude Juncker, fost Preşedintele Comisiei Europene!
Cred ca s-a imprietenit cu Basescu!
Sa vedem si cum ne conduc alcoolicii? … (.)*]
…
-*Gura pacatosului Adevar graieste*/[Proverb Latin’esc / Roman’esc -Ancestral],
…
{fara sa stie, „cine-i pune Adevarul in gura” (vorbind in pilde, in conformitate cu prorocii’le: …
…
-„Pacatosi’i fiind cei iubiti si agreati de D-zeu, pentru ca au reusit sa se ridice (depasind starea genetica limitrofa inferioara _ Geneza 1/24,25), …si, „ridicandu-se in doua picioare”, au reusit sa manance din Rodul Pomului din Mijlocul Gradinii (*Eden*), deci *care (abia dupa ce au mancat) au reusit sa auda Glasul Domnului* (vezi / coroboreaza) _ Geneza 3/(1-4),5-8,[17-19],22,23; _ Matei 9/11; 11/19; _ Marcu 2/16; _ Luca 5/30; 15/1, …si, …
…
revenind la „Gura pacatosului Adevar graieste, (de multe ori) fara sa stie” /[*de multe ori / de regula, „pacatosul zicandu-si: -Am zis bine, dar cine Dracu m-a pus sa zic asa ?!!!”, …el „pacatosul nestiind ca *Dracul era ales de D-zeu sa-si implineasac lucrarea* (vezi) _ Ioan 6/70: (adica, asa cum este scris): …
…
-*”Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Si totusi unul din voi este un drac.”*;
…
_ „Revenind la Oile noastre”, …va invit sa vedeti (daca va lasa al’de S.S./D.G.S.E.): …
…
?! – Oare, …nu cumva (au fost in *”Cartile de Joc” politic international*), …au fost prieteni (mai pe fata / mai tainic) inca de la *Anvers*, in care au activat multi ani „niste cloace”, in care s-*au clocit multe din destrabalarile / internationale, umane planetare (inclusiv si implicit „Primavara Europeana de dupa ’89), in derulare ?!!!*
…
= Cu stima.
Poate sunt pacatos, dar nu am plecat de la masa cu telescoapele „inmuite” de „sciatica” si mai ales….nu sunt demnitar!
… @ [*Iulian MARES, 3 iulie 2020, la 6:19 am – „Poate sunt pacatos, (.)”*].
…
-Multumesc pentru reactie; – Dar, iata: -„nu esti pacatos”, …caci, daca ai fi pacatos, ai fi prietenul Meu si Mi-ai fi inteles „vorbirea”/”mesajul Meu” (vezi) _ Matei 11/19;
…
_ I-ti voi prezenta cateva detalii, chiar daca in Scripturi este scris ca „vorbirea Mea, nu este usoara” (vezi) _ Iesirea / Trimiterea 4/(1),10,[11-16], …astfel, iata: …
…
_ Eu, *Stiu* de la „Stiu’ca”, …*Peste’le*, care se intoarce din „Mare” /(„Maria”, d’in Limba Latina), …la *Izvoare’le Apelor* (implicit vezi cum este scris despre ca:
…
-„Matuitorul / Mintuirea, merge’a pe Ape” _ Matei 14/28,29), …ca parabola implicit’a / comparativ’a, …”merge’a catre inceputuri’le *Izvoarelor Creatiunii* [care sint / se re’gasesc pr’in Stiinta”/(Atentie: -*Nu prin „Misticism*)/{[_ Ioan 7/49; _ Osea 4/6]},
…
ca sa depuna *Icrele … & … Laptii*, respectiv ca sa asigure „Invierea”, perpetuarea „Stiintei” _ Matei 27/63-66; _ Ioan 20/9,
…
{(adica), prin *Pesti*, …repet care se intorc din „Mare” la „Izvoare”;
…
-Dar, …[Q-?]: – Ce cauta „Pestii / Stiu’ca” in „Mare” (?!!!), …
…
iata, ei „cauta Adevarul”,
…
implicit in „Proverbul Latin’esc / Roman’esc- Ancestral”, …adica, „ei Pestii”, *Stiu’ca*, … Adevarul este in Adancurile „Marii”, la „adancimi si presiuni mari”, …la care nu (se) poate ajunge [nimeni], decat prin „Pesti”, …dintre aceia despre care este scris asa; …
…
-*Iata vietuitoarele pe care sa le mancati dintre toate cele ce sunt in ape. Sa mancati din toate cele ce au aripi (inotatoare) si solzi si care sunt in ape, fie in mari, fie in rauri.* _ Levitic 11/9;
-*Iata dobitoacele din care veti manca, din toate cele ce sunt in ape: sa mancati din toate cele ce au inotatoare si solzi.* _ Deuteronom 14/9,(10);
…
– Daca vreti sa prindeti *Pesti*, „aruncati mreaja *Cuvantul’ui Meu* (Fapte 3/22,(23); _ Romani’a 10/(17),18-20, … „Spre Dreapta Corabiei” _ Ioan 21/6, (vezi / coroboreaza): …
…
-*Simon Petru le-a zis: „Ma duc sa prind peste.” „Mergem si noi cu tine”, i-au zis ei. Au iesit si au intrat intr-o corabie; Si n-au prins nimic in noaptea aceea.* _ Ioan 21/3, …(fiind vorba despre „Noaptea dinainte’a „Luminei / diminetii” Zilei a 7-a, dupa Ziua a 6-a _ Geneza 1/29,31; _ Isaia 21/11-16; _ Ioan 9/4,5; 13/30,31,[32]);
…
-*”Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti gasi.” Au aruncat-o deci si n-o mai puteau trage de multimea pestilor.* _ Ioan 21/6,
…
{{[(vezi si faptul ca) _ Nu intamplator simbolurile „Mantuirii / Mintuitorului”, de prin multe („majoritatea cultelor religioase, din lume”), …
…
sint „reprezentate simbolistic prin Pesti”, si, …
„in final’ul „Revelarii / Apocalipsa 1/1; 22/13,
…
implicita „Adeverirea” _ 1 Timotei 2/5,[6]; _ Isaia 6/8,(9-12),[13 – Eu / Romani’a]; 9/1,2,[6]; _ Filiu’peni 2/6,(7-9); _ Isaia 52/6 „Gheorghe” _*Iata-Ma!* -Eu sint Acela _ Ioan 4/25,(26); 5/39 – mai citeste odata”]}};
…
– Revenind la despre care se zice ca „Sint cei din urma”, …astfel cum este scris in proroci’i: …
…
-„Tot asa, cei din urma vor fi cei dintai, si cei dintai vor fi cei din urma; pentru ca multi sunt chemati, dar putini sunt alesi.” /[cu referire la „Pesti”] (coroboreaza) _ Matei 19/30; 20/16}.
…
= Cu stima. -*Mesia*/”Mielul”/*Moise* (vezi) – Trimiterea _ Galateni 4/4; _ Ioan 1/1,2,5,11-14; 3/16,(19); _ Iesirea /(„Exodul”) 4/(1), 10,[11-16], …& … _ Deuteronom 18/15,18; _ Fapte 3/22,(23); _ Luca 16/29,31; _ Matei 11/19; _ Luca 8/5-8,15,[18]; 18/8.
Daca Marx a avut dreptate, are dreptate si Lenin, ca urmas al lui. Si atunci, de ce sa nu-i faca nemtii statuie?
Ba da! Ca doar tot ei i-au dat o masina militara blindata si l-au trecut granita! Este de-al lor, deci!
: … _ [Q-?]: …- Te rog sa nu te superi, ca te intreb: .-*Te-ai referitla „cum va fugi Basescul”, sau la al’de Udrea si Bica cand au fugit din tara (auzi ?!!!) tocmai prin „Caraibe” ?!!!
…
_[Q-?]: -*Ce se mai poate spune (?!)*, …”decat ca ei cred ca am inghitit galusca”,
…
sau, [cum observam noi]: -„Grozav” mai lucreaza al’de D.G.S.E. pentru protectia „concetatenilor nostri”: … -„Grozava ascunzatoare, pana se linistesc apele”.
…
= Cum stiam. -*Mesia*.
_ Copie mesaj din Blolg.
…
marți, 18 octombrie 2011
=PreVIZIUNILE / Profetiile indianului SUNDAR SINGH despre ROMANIA.
= Sundar Singh este un intelept indian, care s-a nascut in 1889 in India, in orasul Rampur, regiunea Punjab, si a murit in anul 1933. Crestinat in urma unei experiente spirituale deosebite, legata de aparitia lui Iisus, el a facut o calatorie prin toate tarile crestine in primul deceniu al secolului nostru.
= Cu aceasta ocazie el a vizitat si *Romania*/[tara noastra], referitor la aceasta facand profetiile ce urmeaza. Ele au circulat multa vreme in manuscris in vremea dictaturii comuniste.
= Considerate de multi sceptici simple presupuneri si divagatii asupra viitorului Romaniei, „Profetiile lui Sundar Singh” uimeste prin claritatea expunerii, prin simplitate si mai ales prin impartialitatea datorata dezinteresului evident pe care un indian crestinat l-ar putea avea in urma unor afirmatii referitoare la viitorul Romaniei.
= Nu putem spune in ce proportie afirmatiile facute de aceasta fiinta iluminata sunt adevarate, desi parerea noastra este ca ele sunt veridice „cel putin in mare parte”.
= Veridicitatea lor nu va putea fi verificata decat in timp si de aceea decizia de a crede sau nu cele spuse de Sundar Singh va apartine in totalitate. Si totusi, daca veti citi cu atentie, veti sesiza ca anumite profetii s-au implinit deja.
= Misiunea spirituala a ROMANIEI
***************************
= Sa nu va surprinda acest mod de adresare deoarece fac aceasta pentru a nu va lasa inselati de aceasta inscenare satanica atat de bine pusa la punct.
Eu stiu ca Romania are o misiune Dumnezeiasca de redresare spirituala ce o va face sa se infatiseze ca un veritabil model demn de urmat intregii umanitati.
Este necesar sa fac aceasta marturisire-profetie in fata popoarelor intregii lumi, crestine sau de alte religii, fiindca toate semnele marcheaza schimbarile spirituale uluitoare ce vor avea loc in curand.
Spusele mele nu trebuie sa va determine sa ma considerati un fanatic simpatizant al romanilor ce isi imagineaza himerice plasmuiri, caci cea care mi-a inspirat, fara putinta de tagada, aceste profetii este Prea sfanta Nascatoare a lui Iisus, si reamintesc din nou ca, din cate simt, locul de cinste in ocrotirea Romaniei il ocupa Maica Domnului si apoi marile puteri ceresti, la toate acestea mai adaugandu-se si majoritatea sfintilor din cer.
In curand aproape toate popoarele neamului omenesc vor deschide ochii contribuind la indeplinirea realitatii oranduite de Dumnezeu si se vor supune vointei divine mult mai bine decat altadata deoarece atunci vor lua sfarsit intr-o mare masura manifestarile indaratniciei omenesti care au facut cu putinta atatea actiuni de rea interpretare a vointei divine.
Perpetuarea raului se va stavili, revelatiile divine ajungand sa acopere pamantul si facand ca tot ceea ce este placut inaintea lui Dumnezeu sa iasa la lumina, pentru a-i ajuta pe oameni sa atinga intelepciunea si sa se desavarseasca.
Acum, cand fac cunoscute aceste profetii, daca as fi roman de origine, probabil ca as putea fi invinuit de partinire nationala, iar daca as fi european din comunitatea latina, ar fi fara indoiala unele motive sa fiu judecat intr-un fel omenesc, cu patima omeneasca; insa deoarece sunt un indian iluminat prin intermediul lui Iisus Cristos si ferm stabilit in credinta crestina pot vorbi cu toata usurinta, incredintandu-va ca acum nu fac altceva decat sa exprim voia lui Dumnezeu.
In anii care vor veni si lunile ce vor veni, in tara trairii voastre (Romania), scoarta pamantului va lua foc, clima va suferi unele schimbari, cutremure simtitoare vor distruge multe dintre cladirile existente, uragane si vanturi puternice, terestre si maritime, vor nimici indrazneala oamenilor bazati numai pe asa-zisa putere a stiintei.
Ingeniozitatea omeneasca pusa in slujba raului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime si pamantul va cunoaste cele mai cumplite boli ce vor aparea pentru a fi nimicita existenta oamenilor rai sau perversi. In acele timpuri de mari schimbari, in alte locuri de pe pamant un sfert din omenire va disparea fulgerator, iar dupa aceasta, la a doua incercare, din cei ramasi in viata si ingroziti se vor suprima i nca aproape un sfert, restul se vor orienta trup si suflet catre Dumnezeu – de la cel aflat la sanul mamei si pana la cel mai indarjit tiran ce paseste pe scoarta pamantului.
Insa va atrag atentia sa nu socotiti dupa calendarul intereselor voastre meschine schimbarile spirituale la nivelul lumii pamantene, caci iata, dupa cum am vazut eu, aceste transformari vor veni peste voi si va vor lua prin surprindere chiar daca veti ramane neclintiti in incapatanarea voastra si nu veti ajunge sa credeti in Dumnezeu.
Multi oameni ce alcatuiesc popoarele Asiei se vor orienta catre religia crestina aproape fulgerator, iar o multime de triburi salbatice se vor crestina si datorita marii raspandiri a Bibliei, ea generalizandu-se apoi la toate popoarele indiferent de limba, de la Polul Nord si pana la Polul Sud.
Veti sti ca acele vremuri sunt aproape atunci cand Anglia isi va pierde puterea, iar Franta va fi asimilata de popoarele din jur.
Treptat puterile statale vor disparea, ca in locul acestora sa apara o noua putere denumita Federatia Statelor Pamantene cu un singur presedinte, o singura moneda, un singur consiliu de conducere si o singura armata, aeropurtata, folosita doar pentru aparare sau paza interna, soldatii sai avand menirea de a pastra ordinea in acele zone.
In acea perioada, Rusia va deveni una dintre cele mai crestine tari de pe suprafata pamantului, Bosforul si Dardanele se vor scufunda, disparand complet de pe suprafata globului, de asemenea, o multime de insule vor disparea, fiind nimicite de cutremure, scoarta pamantului fiind zdruncinata de o multime de urgii ce se vor abate asupra oamenilor.
Bisericile purtatoare de har divin se vor uni intr-una singura, supranumita Biserica crestina dreptcredincioasa, apostolica si misionara care va pregati aproape intreaga lume pentru transformarile spirituale ce vor avea loc la nivelul intregii planete.
Tot atunci va apare anticristul, prin anticrist intelegandu-i pe toti aceia care, mai mult sau mai putin constienti, lupta impotriva spiritualitatii veritabile, urmarind sa triumfe fortele obscure ale intunericului si minciunii, ce mentin fiinta umana intr-o stare de inconstienta si sclavie letargica, si multe lupte de idei se vor da, fara nici un fel de arma, pentru nimicirea adevaratei credinte in Dumnezeu.
Toate acestea si multe altele, desi poate acum necrezute de unii oameni, mai tarziu se vor intampla din voia lui Dumnezeu.
Vor face exceptie de la pedeapsa focului nimicitor si a macelului ce se va desfasura pe aproape intreg globul pamantesc, Romania si locuri le supranumite sfinte din Palestina.
Netrecuta prin sabie va ramane de asemenea cetatea Vaticanului, dar puterea sa de influenta, atat de pregnant urmarita, se va reduce la zero.
Romania va trece prin mai multe faze de transformari fundamentale, devenind in cele din urma, gratie spiritualizarii ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul „NOU CANAAN”, iar Bucurestiul se va transforma intr-un centru esential al acestui foc.
Aceasta capitala a polului spiritual al planetei va fi aproape in intregime reconstruita, ramanand in cele din urma o aranjare de constructii, in forma inelara, avand 7 km in diametru si va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil „NOU IERUSALIM” pamantesc.
Chiar daca spusele mele va uimesc, trebuie sa va marturisesc tuturor ca aceasta se va intampla intrutotul in acele vremi viitoare, deoarece aceasta reprezinta vointa atotputernica a lui Dumnezeu si nu a oamenilor.
Toate popoarele de pe intreg pamantul vor participa la diferite activitati comune avand drepturi egale in acest nou centru spiritual, considerat drept manifestarea NOULUI IERUSALIM biblic, egalitatea in drepturi a tuturor tarilor si popoarelor, fiind pe buna dreptate o conditie esentiala in fata Bunului Dumnezeu.
Romania va trece in viitor prin mari framantari launtrice si prin anumite schimbari externe ce o vor impune exemplar ca prestigiu in conjunctura internationala si prin mila providentei va iesi aproape neafectata din situatia conflictelor razboinice mondiale, declarandu-se, datorita spiritualizarii extraordinare, tara neutra, ce isi va asuma rolul de nucleu ireprosabil al intelepciunii si iubirii divine.
In cele din urma toti dusmanii Romaniei vor ingenunchia la hotarele acestei tari si plini de umilinta vor recunoaste misiunea ei spirituala ce se va manifesta prin intermediul teribilei puteri a lui Dumnezeu.
Atunci veti vedea cu totii, caci va fi un semn ceresc, fiindca in timpul razboaielor viitoare focul si distrugerile o vor inconjura, dar ea va ramane neatinsa, intocmai ca o paradisiaca oaza verde, in mijlocul inspaimantatorului desert nimicitor produs de iscusinta omului pusa in slujba raului, de care se vor folosi inteligentele satanice in ultima inclestare la care deocamdata oamenii nici nu se asteapta. In urma bulve rsantelor schimbari planetare si a unui razboi fulgerator cumplit, in cele din urma nu vor mai ramane nici invinsi nici invingatori.
Vor ramane trei categorii : mortii, cei raniti si mutilati de pe urma razboiului si supravietuitorii in intregime neatinsi.
Si atunci numarul celor ucisi si afectati de pe urma razboiului va fi atat de mare incat nimeni nu va vorbi nici de pierderea si nici de castigarea razboiului, caci urmarile acestuia vor fi atat de mari incat vor ingrozi pe toti locuitorii ramasi in viata.
Crime, lepra, holera si multe alte boli inspaimantatoare, printre care cateva complet noi, necunoscute inainte, vor bantui scoarta pamantului, afectandu-i mai ales pe cei rai, fiare salbatice se vor napusti asupra oraselor si satelor, atacand oamenii.
Multe schimbari se vor produce pe pamant si toate aceste urgii de proportii cel mai adesea neasteptate de oameni se vor intampla in anumite situatii fulgerator.
Din scrumul, suferintele si incercarile tuturor acestor schimbari si dezastre martorii neafectati si supravetuitorii vor cauta cu multa fervoare calea de apropiere de Bunul Dumnezeu, pe care l-au neglijat mai mult sau mai putin atata amar de vreme.
Cu totii se vor convinge atunci ca nu exista religia adevarului, realizand ca doar cunoasterea ADEVARULUI il elibereaza, facandu-i sa se reintegreze in Absolutul divin pentru a deveni UNA cu Dumnezeirea.
Abia atunci omul va realiza ca se afla imbratisat de Dumnezeu si ca Dumnezeu este viu, etern atotputernic si atotstiutor in fiecare om in parte, sub forma spiritului divin.
Toate cate va spun se vor intampla si multi dintre voi se vor convinge in acele vremuri de inceputul durerilor si incercarilor si tot ceea ce v-am prezis va fi constatat de voi mai tarziu, chiar daca lumea se va incapatana in a nu le crede.
Tot atunci va veni vremea aparitiei acelor oameni puri, inzestrati cu extraordinare haruri divine de care s-a vorbit in urma cu aproape 2000 de ani.
Cei cu adevarat evoluati spiritual, care in acele ultime vremuri vor trece cu succes prin feluritele si grelele incercari, vor reprezenta o treime demna de iluminarea lui Dumnezeu, curata, inteleapta si sfanta.
In timpurile ce vor veni, Romania va ajunge si va ramane o paradisiaca gradina a binecuvantarii divine, a dragostei, a fericirii a puritatii si intelepciunii, in care modul de viata va fi precumpanitor spiritual, elevat si pur, sustinut de o traire sublima in post si meditatie, in duh si adevar, asemanatoare cu aceea a primilor crestini.
Fericita tara si fericit popor sunt minoritarii alesi care traiesc prin poporul roman, caci multi dintre ei se vor bucura de imensa mila a lui Dumnezeu pentru poporul roman.
Ca indian, eu intuiesc ca Bunul Dumnezeu a vrut sa aleaga, dintre toate popoarele, poporul cel mai umilit, cel mai crunt incercat de vitregia celor puternici.
Adesea exploatat, amenintat, invadat, terorizat, vandut si cumparat, care aproape la fiecare razboi a fost piata de tocmeala dintre cei ce se razboiau.
Amalgamul infatisarii deosebite a acestui popor, cuprinde virtutile cele mai alese ale fiecarui neam care s-au asimilat in sufletul lui plin de dragoste si omenie; acesta este un popor primitor, infatisand o nuanta elevata, placuta, pentru ca sa fie pilda de contopire universala cu calitatile divine, cu o dreapta ratiune si o admirabila credinta.
Poporul roman este de asemenea cel mai indicat popor din lume, gratie compasiunii sale alese si a iubirii sale altruiste, spre a oferi ospitalitate materiala si spirituala tuturor popoarelor de pe fata pamantului.
Al Vll-lea Sinod Ecumenic se va tine in Romania, iar misiunea principala pentru raspandirea in Asia a crestinismului cu adevarat spiritual, este destinata poporului rus, dar ca putere de influentare a popoarelor in vremurile din urma, el nu va avea nici un amestec.
Puterea cu care vor mai f i biciuite restul popoarelor, acolo unde este necesara pedeapsa, se va face prin poporul chinez – rasa galbena – in colaborare cu poporul japonez, care de asemenea, va fi biciul pedepsei dumnezeiesti.
Dupa terminarea teribilului conflict armat ce va sta in fata, toate armele vor fi aruncate sau abandonate, fiindca un nou gen de razboi „al sufletului” va incepe.
Acesta va fi razboiul fara arme fizice, pentru desavarsirea spirituala, pentru credinta adevarata in Dumnezeu, care aparent va fi fara arme, dar fiind totusi mai periculos si mai dificil de o suta de ori decat cel cu arme.
In viitor, puterea papala va dispare treptat si va lua nastere o noua conducere sinodala a carei resedinta va fi intai la Roma , provizoriu, si apoi la Bucuresti in Noul Ierusalim, pentru totdeauna.
In acele vremuri viitoare, vor fi de 1000 de ori mai fericiti cei care vor urmari desavarsirea spirituala, traind cu o incredere deplina in Dumnezeu, fiindca vremurile vor fi zbuciumate si groaznice si le vor putea suporta cu usurinta numai cei mangaiati, inspirati si hraniti de Duhul Sfant.
Cele ce va spun eu ca vor veni, luati aminte ca sunt durerea a doua si raiul al doilea, caci prin durere ati trecut fara sa va vaitati.
In acele timpuri, scaunul judecatii de apoi va fi simtit si vazut de tot neamul omenesc deasupra Romaniei, iar in marele oras sfant Bucuresti, simbolic numit „Noul Ierusalim”, care intr-o oarecare masura va fi opera aproape a intregului neam omenesc, dar conceput dupa un plan inspirat de puterea Dumnezeiasca, se va construi cel mai monumental lacas spiritual de comuniune cu Dumnezeirea, denumit centrul divin suprem, ce va avea reprezentanti foarte evoluati spiritual din toate neamurile, acestia formand Fraternitatea Veghetorilor Iluminati, care se vor alege dintre cei intelepti.
Si va fi compus (Centrul Divin Suprem) din 101 centre mai mici, armonios oranduite, in care se vor afla reprezentati de frunte, deosebit de evoluati, si care vor transmite atat practic cat si teoretic
Dumnezeiescul si Eternul Adevar imensei majoritati a popoarelor pamantului.
Aceasta opera arhitecturala va fi capodopera sublimei colaborari a tuturor stilurilor pamantene ingenios armonizate intr-o mareata lucrare cum alta nu a mai fost.
Inteleptii slujitori ai acestor lacasuri spirituale din „Noul Ierusalim” vor fi perfecti spiritual si foarte armoniosi fizic, cu trupuri de o ingereasca armonie si proportionalitate, fiind cu totii dintre cei 114.000 de intelepti, iluminati neprihaniti si neintinati, expresia completei desavarsiri spirituale si a unei inalte impliniri
Dumnezeiesti pe acest pamant. Iluminatii veghetori cu trup ingeresc si plin de puritate, vor fi in numar de 400.
Ceilalti, care vor conduce centrele inelare, de asemenea cu o spiritualitate deosebita si trup ingeresc, vor fi 101 la numar.
In acest unic loc de pe intreg pamantul vor putea fi vazuti mari iluminati si intelepti, care in anumite momente se vor materializa, putand fi vazuti comunicand prin viu grai cu oamenii de pe pamant dornici sa afle tainele dumnezeiesti ale spiritului.
Toti cei care vor patrunde in acest centru divin vor realiza cu o surprinzatoare usurinta ca sunt copiii divini ai lui Dumnezeu.
Fericiti vor fi atunci toti care vor strabate pamantul Romaniei, respirandu-i aerul, caci toata tara va fi invadata de pelerini dornici sa descopere Dumnezeirea si toate locurile sacre din aceasta tara vor deveni focare transfiguratoare de iluminare si descoperire a adevarului divin.
Acest Centru Divin Suprem va putea cuprinde cu usurinta 2 milioane de suflete.
Aceasta lucrare va fi executata in 10 ani, fiindca, desi acest Centru Divin va fi terminat in 5 ani, reamenajarea integrala a orasului din jurul acestuia va mai dura inca 5 ani dupa aceea.
In jurul orasului se vor afla gradini cu pamant fertil de cea mai buna calitate i n care, pe langa diferitele legume, vor creste si vor da rod din belsug pomi saditi, pentru ca nimic sa nu lipseasca traiului locuitorilor sai. Recoltele atunci vor fi imbelsugate.
O multime de sosele mecanice si trotuare miscatoare vor usura mult circulat ia, iar anumite mecanisme special orientate vor usura viata locuitorilor si vizitarea acestor locuri.
O multime de noi masini aeriene vor fi puse in slujba acestui oras model si tot ceea ce este mai nou in tehnica, pentru a usura viata, se va afla aici.
Acest oras va avea patru sosele, iar accesul in el se va realiza prin patru porti monumentale.
In Romania se va construi un canal care va uni Dunarea cu marele oras reconstruit al Bucurestiului, permitand astfel ca vapoarele, chiar foarte mari, sa ajunga pana in acest oras minunat.
Toate aceste lucrari se vor realiza datorita planului divin, in viitor, intr-un interval de timp.
Agricultura, viticultura, pomicultura si apicultura vor fi ocupatii de onoare, caci in aceasta tara aleasa se va sista sacrificarea vitelor si se vor consuma mai ales cereale, legume si fructe, lapte si branza, oua si numai vin curat.
Apicultura va fi cea mai aleasa ocupatie, fiindca aceasta tara aleasa va aprecia mult mierea si produsele stupului, folosind pentru jertfa divina numai ceara curata si untdelemn de cea mai buna calitate.
Tutunul cafeaua si alte otravuri atat de daunatoare sanatatii omului vor inceta sa mai fie dorite de oameni, iar inraitii si viciosii vor parasi ei singuri aceasta tara.
Vrajitorii, fumatorii, betivii, desfranatii, criminalii precum si trantorii (lenesii), nu cu forta ci de buna voie, vor renunta la aceste indeletniciri satanice si aceste vicii se vor reduce incetul cu incetul, disparand aproape in totalitate in cele din urma.
Orice locuitor al acestei tari, aleasa de Dumnezeu sa fie exemplu, isi va castiga painea cea de toate zilele muncind in mod onorabil in functie de posibilitati si menirea sa prin nastere.
Vremurile de exploatare, teroare, inselaciune si asuprire vor asfinti in aceasta tara.
Fiecare locuitor al acestui popor ales se va bucura din plin de binecuvantarea si harurile divine, multi dintre acestia fiind inzestrati cu intelepciune si felurite puteri de a face minuni.
Toate darurile se vor revarsa peste aceasta tara aleasa, care va avea no bila misiune de redresare spirituala a intregului glob pamantesc.
Toate caile de legatura prin aer, apa si pe pamant fiindu-i din plin favorabile, Romania va ajunge una din cele mai prospere si imbelsugate tari, traind in pace cu toti vecinii sai.
Basarabia va fi realipita Romaniei pentru totdeauna, caci poporul rus va cinsti aceasta tara aleasa si va renunta la aceasta provincie care va da nastere la multe neintelegeri.
Intr-un viitor mult mai indepartat, insa toate teritoriile invecinate Romaniei se vor alipi formand impreuna Federatia Statelor Europene, lucru la care oamenii ajunsesera sa se gandeasca demult.
Tot ceea ce v-am amintit pana aici este necesar sa se implineasca, pentru ca sunt adevarate si tot ceea ce va spun va va convinge cand toate acestea se vor intampla.
In vremurile viitoare, poporul rus, plin de dragoste, va veni in ajutorul lucrarii pe care Romania o va avea de indeplinit in lume.
Inainte de acestea insa va fi foamete prin multe locuri, painea va lipsi, vor fi mari cutremure de pamant care vor face o multime de victime si in multe locuri de pe glob oamenii vor dispare sub daramaturi, care vor aminti cu mare greutate urmele unor orase ce vor dispare de pe suprafata pamantului.
Razboaiele, panica si neintelegerile de tot felul vor face ca marile puteri, cum ar fi Rusia sa se prabuseasca, spre bucuria tarilor mici care o alcatuiesc.
Ateii vor incepe sa cerceteze scrierile sfinte si se vor preocupa sa inteleaga stiinta spiritului, cautand sa descopere tot ceea ce este ascuns in om.
Gratie acestor cercetari, o noua cotitura se va produce in viata unor pamanteni. In multe locuri de pe pamant va lipsi hrana.
Pentru ca toate aceste urgii sa treaca mai repede sau sa nu fie atat de cumplite, Dumnezeu ma inspira sa va dau un singur sfat: popoare, oameni, uniti-va intru desavarsire, impacati-va cat mai bine, iertati-va si cheltuiti cat mai mult din energiile ramase pentru a atinge eliberarea in Dumnezeu si fericirea vesnica.
Faceti totul acum si aici, in aceasta viata si nu amanati desavarsirea spirituala pentru o reincarnare. Facand tot ceea ce va sta in putinta tinand cu staruinta, fiecare dintre voi se poate mantui.
Pentru a grabi zidirea Noului Ierusalim construiti-va pe voi din dragoste si curatenia si din Duh Sfant, vietuind in fapte bune pentru ca in acest fel sa dati prilej ca spiritul din voi sa se arate in inima voastra din care sa dea afara neadevarul, egoismul si patima distrugerii care atunci cand cresc peste masura, duc la nimicirea omului. In viitor, la aceasta zidire spirituala va fi mult de lucru.
Lacasul inchinarii sublime ce se va oferi drept pilda intregii lumi se va realiza prin eforturile insumate ale celor alesi si puri.
Oamenii simpli si drepti in inima lor, plini de dragoste pentru Dumnezeu vor fi mult mai grabnic spiritualizati, daca ei vor trai intens sufleteste, consacrand celor materiale o mai mica atentie.
Totdeauna cei saraci in dorinte vor fi bogati in multumiri.
Preafericiti vor fi cei care vor trai in duhul Dumnezeiesc.
Mai ales acestia vor vedea ca simplitatea si puritatea vietii nu inseamna saracie interioara, ci este din contra, o nebanuita comoara spirituala.
Cei simpli si buni detin o superioritate sufleteasca nebanuita.
Multe sunt enigmele sufletului omenesc si acestea sunt foarte greu de descifrat pentru acela care nu recurge la cunoasterea de sine.
Fiinta umana nu-si poate descoperi Creatorul si nu-i poate intelege catusi de putin opera, decat daca se descopera pe sine in strafundurile tainice ale fiintei sale.
Pentru a ajunge la divina desavarsire, fiecare om trebuie sa urmareasca sa se cunoasca cat mai bine pe sine.
Toate acumularile materiale dispar odata cu moartea fizica a omului, in timp ce insusirile spirituale si experientele omului se aduna in spirit pentru vesnicie.
Credinta de nezdruncinat in Supremul Divin este secretul existentei nemuritoare in spirit.
Credinta face ca puterea launtrica a fiintei sa devina nemarginita ajutand-o sa se desavarseasca prin unirea cu Dumnezeu in eternitate.
Prin credinta binefacatoare, ferma, omul poate atinge fericirea divina.
Iisus spune:
” De veti avea credinta numai cat un graunte de mustar, toate le veti implini, si veti zice muntelui acesta sa se arunce in mare, muntele se va arunca”. In aceste cuvinte ni se descopera taina puterii credintei.
Adevarul este ca in timpurile care vor veni, pe tot globul, putini vor fi oamenii care vor avea credinta, iar aceia care nu vor avea credinta vor fi dinainte morti, desi vor continua sa traiasca trupeste, fiindca ei vor inceta sa mai aiba legatura constienta cu Dumnezeu.
Cel ferm in credinta sa, chiar si cand exista trupeste, constata ca toate minunile ii sunt cu putinta si astfel ajunge sa se dezlege de materie si legile ei, devenind atotputernic prin trairea sa spirituala, care il va revela chiar si pe Dumnezeu.
Prin puterea credintei binefacatoare apar darurile lui Dumnezeu in om.
Prin puterea credintei omul se simte de ce trebuie sa faca binele si ajunge soreasca cu ardoare, actionand astfel cat mai des, asemenea creatorului sau.
Gratie credintei sale neobisnuite, infinitele puteri ceresti ii vin totdeauna in ajutor si de la acest punct viata launtrica a omului incepe sa fie din ce in ce mai fericita.
Prin intermediul poporului roman ales, Bunul Dumnezeu va vorbi oamenilor de pe tot pamantul trimitandu-i pe cei alesi din mijlocul acestui popor in ajutorul celorlalte fiinte omenesti, pentru a le ajuta sa se ridice la o viata superioara si la desavarsirea dumnezeiasca.
Pentru Tatal Ceresc orice suflet omenesc este foarte scump, deoarece in centrul acestuia sub forma SPIRITULUI, se afla o scanteie din Dumnezeu.
Daca omul va ajunge sa creada cu tarie ca toate puterile si ajutorul ii vin de la Dumnezeu , atunci el supune intreaga sa fiinta Divinului.
Abia atunci viata spirituala a omului scoate la iveala izvoare nesecate de daruire si dragoste si o multime de insusiri alese cum ar fi supunerea, umilinta, evlavia, sarguinta, bunul simt, recunostinta, respectul, nadejdea.
Toate acestea si multe altele infloresc prin credinta.
Caci altfel, cum vei iubi ceea ce nu exista si cum te vei supune, daca nu ai ferma convingere a existentei acelei Puteri Divine careia i te supui, sau fata de care vrei sa-ti arati recunostinta?
Multi spun ca nu au credinta, dar intr-un asemenea caz, de fapt, ei marturisesc credinta lor negativa, distructiva.
In asemenea cazuri existenta credintei contrare este dovedita chiar prin negatie.
Gradul de credinta al fiecaruiui om creste sau scade prin manifestarea acesteia in diferite imprejurari.
Toate cele ce v-am spus aici sunt pe deplin adevarate si in timpurile care vor veni, tara cea aleasa de Bunul Dumnezeu va fi focarul redresarii spirituale de pe fata pamantului.
Minunile fara de numar ce se vor face in aceasta tara si tainele ce se vor descoperi in vremurile ce vor veni in acele locuri, vor face popoarele lumii sa cerceteze pline de daruire misterele dumnezeiesti.
In Romania, Dumnezeu va face cu putinta aparitia unor mari miracole pentru acei alesi sa-l descopere, iar necredinciosii sa se intoarca la credinta cat mai repede.
In acest popor ales al romanilor Dumnezeu a pus o inima calda si iubitoare, firea oamenilor fiind deschisa sa descopere cu usurinta calea catre desavarsire, aproape toti fiind capabili sa lumineze celelalte popoare prin darurile divine pe care le detin.
In acele timpuri viitoare, poporul roman, propovaditor al intelepciunii divine va fi o gazda primitoare plina de dragoste ce se va manifesta fara pic de viclenie si pe intreg teritoriul va fi belsug uimitor, pentru ca toti pelerinii ce vor veni sa poata fi indestulati.
Sediul Crucii Rosii Internationale se va stabili la Bucuresti , in Noul Ierusalim, deoarece descoperirile acestui popor pe linie de medicina si sanatate vor fi extraordinare, situand, de asemenea, aceasta tara pe primul loc in lume.
Tot in Romania vor lua fiinta institutii filantropice si administrative absolut noi, cum nu au fost niciodata pe acest pamant, de inspiratie divina, care vor urmari trezirea puterilor ascunse din om si amplificarea inzestrarilor spirituale divine.
Poporul evreu va fi aproape singurul care se va opune cu indarjire influentei binefacatoare crescande a poporului roman cunoscator al Tainelor Dumnezeiesti, dar in finalul acestei lupte se va convinge chiar el ca adevarul sustinut de poporul roman este una cu Dumnezeu si apoi nu va mai lupta impotriva divinitatii.
Purtatorii de duh sfant si marii iluminati din anumite puncte ale globului pamantesc vor marturisi la randul lor realitatea adevarului propovaduit de poporul roman, reconfirmandu-l cu toata puterea.
Inainte de a ajunge aici insa, aceasta tara aleasa va trece prin mari framantari care vor pune lumea la grea incercare.
Acest popor ales va trece inainte de a ajunge aici prin trei mari incercari.
Sfarsitul acestor incercari va fi marcat de un dezastru planetar produs de cutremure care va ingrozi aproape intreaga lume.
De asemenea, tot atunci cei foarte bogati isi vor pierde averile.
In acele timpuri viitoare, pe pamantul ales al Romaniei, Noul Ierusalim se va zidi deci in doua feluri: spiritual si material.
In acele timpuri viitoare, mai marii popoarelor lumii pamantene se vor uni pentru a realiza o intelegere globala de ajutor mutual si vor centraliza sistemul monetar pentru a dirija cat mai bine viata administrativa la nivelul intregii planete.
In acele vremuri viitoare, va apare o forta armata ce va fi educata si unificata pentru a fi universala, prezentand un caracter international.
Poporul indian va fi fericit sa cunoasca si sa ajute poporul roman in misiunea sa planetara.
Gratie relatiilor de prietenie ce se vor lega cu toate tarile de pe fata pamantului, Romania va scapa ca prin minune din conjunctura razboaielor.
In timpurile ce vor veni, America de Nord si de Mijloc vor ajunge sa fie in cea mai mare parte un gigantic cimitir.
Aceasta se va intampla tocmai in ajunul unor planuri de dominatie prin care se va urmari suprematia asupra intregii planete.
Unica in actiune si care se va abtine sa ia parte la punerea in practica a frumoaselor idei si a infaptuirilor globale ce vor avea loc, va fi Anglia, insa parerea ei nu va fi luata in consideratie, deoarece la scurt timp dupa aceea ea va ajunge sa fie stapana numai asupra insulelor ei.
Coloniile care-i apartin vor fi in totalitate redate libertatii in viitor.
Chiar daca va uimesc cele afirmate de mine, sa nu mire pe nimeni de ceea ce se va intampla, deoarece fiecare are ceea ce merita, in final dreptatea, adevarul si lumina spirituala triumfand.
Desi trambitele adevarului vor suna pretutindeni, mai ales pe pamantul Noului Ierusalim – Romania, va fi dusa lupta cea mai apriga.
***
***
…
= Cu stima. – Mesia (coroborează) _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Ap.3/22; _ Ioan 4/25,[26]; _ Matei 1/18,21; _ Luca 2/8,15-19; _ Romani[a] 8/29; _ Ev.1/2; _ 1 Timotei 2/5,[6]; _ Matei 17/1,[2-4],5; _ Isaia 65/1; 52/6 –„Gheorghe _ Biruitorul Balaurului – Misticismul”/ „Moise” _ Iată-Mă!” (vezi) _ Apocalipsa 2/17; 3/12; _ Faptele Ap.4/12; _ Filipeni 2/8,[9]; _ Romani[a] 5/14; _ Faptele Ap.26/23; _ Roma[nia] 1/1-14,[15]; 10/14 -?!,[15],16; _ Iesirea / Trimiterea 4/1,[10],11, 2012, 2013, 2014, 2015,16; _ Luca 24/25,[26],27,45.
…
_ Dacă auziţi, răspundeţi-Mi „Astăzi” (vezi) _ Luca 8/5-8,[15]; _ Ev. 3/7,13,[15], căci mîine s-ar putea să fie tîrziu (vezi) _ Ioan 12/35,36; 11/9; 9/4,[5]; 8/21,23-29,32; 16/33; _ Iacov 4/14; _ Geneza 6/3; _ Psalmul 90/10; _ Isaia 55/[1],6-9,[10],11, (vezi detalii in pagina):
…
_ http://mesia-romania5-14-ioan4-26.blogspot.com ,
…
*posibil si probabil cenzurat de către cei care iubesc întunericul* (coroborează) _ Ioan 3/[16],19; _ Matei 6/10, [„precum în Cer şi pe Pămînt”, sau „Ca-n Cer’ul Lumii”], în Cer fiind [încă] întuneric / noapte / „lumina pe care ziceţi că o aveţi /[o vedeţi] este iluzorie” [şi, presupun că „Astronomia poate să vă confirme, dacă veţi asculta de cei ce citesc în stele şi de ghicitori” ] (vezi / coroborează) _ Geneza 1/14-18; _ Ioan 1/1-14,[15-18]; 9/4,[5],39-41; 13/30; _ Isaia 21/11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; 9/1,2,[6],
…
„cenzuratori, al căror Dumnezeu este pîntecele nesătul” (coroborează) _ Romani[a] 16/18; _ Filipeni 3/19, [şi, care-şi zic S.S –“Servicii Secrete / Cia & Mossad şi alţii (Dst & Avo & Mi5-6), alias Sri”] (coroborează) _ Ioan 3/[16],19; _ Mica 3/5; _ Iuda 1/10-16; _ Romani[a] 1/28-32;11/3-5,[7],8; _ Daniel 11/14,
…
batjocoritorii dregătoriilor Poporului Meu, *mînă-n mînă şi cu cei care-şi zic:
…
preoţi, pastori, dascăli, fericiţi, preafericiţi, învăţători şi profesori teologi* [aşa cum este scris] (coroborează) _ Isaia 9/16; _ Ieremia 5/31; _ Mica 3/11; 7/3; _ Matei 23/1,2,[3-10],13-15,24-28, in complicitate cu cei ce-şi zic:
…
politicieni / parlamentari, guvernanţi, judecători, procurori /„guvernanţi şi magistraţi”, care „jură strîmb /[toţi], [pe ce nu cunosc / Cartea fiind pecetluită” (coroborează) _ Daniel 12/4,9; _ Isaia 29/10-16 ]/„ţinînd mîna pe Biblie” /[–auzi cum î-şi zic ?!: -„guvernanţi şi magistraţi (!!!)”/„guvernarea si păstoritul lor fiind strîmbe la fel ca judecăţile şi jurămintele lor”],
…
care au făcut şi continuă să facă Poporul Roman şi Romania de rîsul şi batjocura lumii (vezi prorociile / coroborează) _ Isaia 1/21,23; 3/12; 6/[8]-12,[13]; 9/[15],16; 63/18,19; _ Ieremia 5/26-31; 9/3-5,8; _ Mica 2/1,2; 3/11; 7/[1],2-4; _ Matei 7/15-20; _ Ioan 10/20; 8/21,23-29; 7/26. … & … {_ Fapte 17/23,(24,25)}.