Încep să se lege lucrurile:

ZOLTAN TESZARI

și

EDOUARD KÖVESI

sunt agenți secreți ungurești

 

A trebuit să se petreacă abuzul arestării unui manager al unui trust de presă, Sorin Alexandrescu, pentru ca opinia publică să afle că sub guvernarea lui Traian Băsescu Serviciul de Informaţii maghiar, AVO, călăreşte România cu complicitatea sau nepăsarea celor care ne conduc. Pe lîngă legătura de netăgăduit dintre Traian Băsescu şi patronul RCS – RDS, invizibilul agent al Budapestei, Zoltan Teszari, un alt fapt vine să întărească afirmaţiile de mai sus: acela că, în 2006, soţul fostei şefe a Procuraturii Generale a României, actuala şefă a DNA, era angajatul RCS – RDS. În fapt, acesta a lucrat la RCS – RDS în perioada 2005 – 2009. Cum a ajuns Edouard Kövesi, care este de profesie instructor de paraşutism (?!), angajat al unei companii de cablu, pe o funcţie de conducere, unde era remunerat cu aproximativ 7.000 de euro lunar nu este greu de dedus. Încă din 2009, Edouard Kövesi a fost deconspirat ca fiind agent al Serviciului de Informaţii maghiar, ceea ce înseamnă că slujba de la firma de cablu era una de acoperire, dată, la ordin, de fantomaticul patron Zoltan Teszari, suspectat şi el, de Serviciile Secrete româneşti, ca fiind agent al Serviciului de Informaţii maghiar.
Mai mult, conform unor surse din Serviciile Secrete, paraşutistul Kövesi a aterizat tot în domeniu, fiind unul dintre directorii de dezvoltare ai unei alte mari companii de furnizare prin cablu a programelor de televiziune, internet, telefonie fixă şi mobilă – grupul UPS, principalul concurent al RCS – RDS pe această piaţă. Nimeni nu se îndoieşte de faptul că Traian Băsescu cunoştea încă înaintea numirii Laurei Codruţa Kövesi în funcţia de procuror general al României aceste amănunte, ceea ce duce la concluzia că Matrozul face jocul Serviciului Secret maghiar, a cărui ţintă pare să fie controlul sistemelor informaţionale româneşti. Pe lîngă complicitatea primului om în stat cu Serviciul de Informaţii maghiar este de amintit aici şi nepăsarea actualului premier Victor Ponta, care, deşi ştia în amănunt trecutul fostului soţ al  Laurei Codruţa Kövesi, a acceptat numirea acesteia în fucţia de şefă a DNA, ceea ce demonstrează că acolo, sus, coabitarea este, de fapt, o complicitate criminală.
Nota redacției. Nu am putut afla numele autorului. Poate ne ajută cititorii.