ECUMENISMUL FARA MASCA – O carte ce cuprinde tot ce nu s-a spus pana acum despre erezia ereziilor: ecumenismul
Sfintii Parintii nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilitati si politeturi; ei doar marturiseau adevarul. Biserica Ortodoxa a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „Bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societati care urmarea s-o uneasca cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii. Dimpotriva, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheama la o unire, in cadrul vreunei organizatii, cu ereticii, ci ii anatemizeaza.
Nu exista, asadar, dialog cu ereticii care continua sa ramana in inselare. Sfinții Parintii nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au intretinut dialoguri,in termeni de egalitate, dupa cum vor astazi unionistii. Respingeau afirmatiilor lor, iar atunci cand aceia ramaneau neclintiti in inselarea lor, Parintii purtatori de Dumnezeu intrerupeau comuniunea cu ei, ii cateriseau si ii anatemizau. Ii indepartau de la Trupul Sfant al Bisericii ca pe unii ce apartineau „sinagogii satanei”.
Arhim. Haralambie Vasilopoulos (autorul cartii)
Comenzi se pot face si la adresa atitudini.pv@gmail.com sau prin formularul deaici.
Iata o descriere a cartii aparuta in “Ortodoxia si ecumenismul”:
Ecumenismul este supus unei critici dure de catre numerosi greci ortodocsi, inainte de toate de arhimandritul Haralambie Vasilopoulos (+1982) – presedintele „Uniunii Ortodoxe Elene” si revista oficiala a acesteia, „Orthodoxos Thypos”, deseori citat de noi pana acum. Sa ne oprim putin asupra interesantei sale carti, „Ecumenismul fara masca”, aparuta in Atena la a doua editie in anul 1972.
In chiar prefata cartii, la intrebarea „Ce reprezinta ecumenismul de astazi”, autorul raspunde: „Reprezinta o miscare ce-si propune unirea confesiunilor occidentale eretice mai intai cu Ortodoxia, ca mai apoi, la etapa urmatoare, a tuturor religiilor intr-o monstruoasa pan-religie.
In sfarsit, la ultima etapa a obscurului sau plan, ecumenismul isi pune drept scop sa inlocuiasca slujirea Dumnezeului Unic prin slujirea satanei!”
In capitolul intai este aratata istoria ecumenismului antihristic (catolic si protestant), dirijat in taina de sionism si masonerie. Sunt descrise etapele miscarii ecumenice, incepand cu organizatiile laice de tineret ale masonilor (Y.M.C.A., Y.W.C.A., boy-scouts s.a.) si terminand cu comisiile ecumenice pregatitoare: „Viata si activitate” si „Credinta si organizare”, care au dat nastere in 1948 la Consiliul Mondial al Bisericilor. In capitolele II si III sunt dezvaluite obiectivele si planurile ecumenismului privind dezmembrarea statelor crestine si distrugerea Bisericii.
In capitolul IV, „Ecumenismul se autodemasca”, se analizeaza activitatea celor patru adunari generale ale C.E.B., iar intre analizele Adunarilor II si IV este plasat un interesant compartiment, „Ce afirma ieri si ce face azi Biserica Rusa”, in care este descrisa evolutia relatiilor Patriarhiei moscovite cu ecumenismul – de la condamnarea acestuia in anul 1948 si intrarea in C.M.B. in anul 1961.
In capitolul V, „Mijloacele folosite de ecumenism”. autorul se opreste in mod special asupra asa-numitelor „Consfatuiri general-crestine”, care au fost convocate in anii 1961 si 1963 in insula Rhodos. Presedinte al primei Consfatuiri, la care au fost trasate planurile reformelor in Ortodoxie, a rost mitropolitul grec al Filipinelor, Hrisostom, care in anul urmator a fost ales Arhiepiscop al Atenei, cu numele de Hrisostom al II-lea (1962-1967). Cand in 1968, Patriarhul ecumenic Athenagoras a convocat cea de-a doua consfatuire, insistand asupra participarii Bisericii Elene, Arhiepiscopul Hrisostom II, cunoscand planurile ecumenice ale primei consfatuiri, a refuzat categoric, sustinut de intreaga ierarhie greaca. Arhim. Haralambie descrie in culori vii aceste evenimente ca martor ocular al faptei marturisitoare a arhiepiscopului Hrisostom. El se opreste pe larg asupra modului in care se fac pregatirile pentru Sinodul al optulea Ecumenic, denumit ulterior „Sinodul cel Mare si Sfant”, citand cele spuse in legatura cu viitorul for de alt militant contemporan impotriva ecumenismului – mitropolitul grec Augustin al Florinei: „Nu suntem impotriva Sinodului, dar suntem pentru unul care ar condamna odioasa erezie, erezia ereziilor – ecumenismul”.
In capitolul VI sunt aratati intermediarii folosiri de ecumenism: ereticii, reprezentantii laici ai autoritatilor, ierarhiile bisericesti vandute etc.
In a doua parte a cartii Arhimandritului Haralambie sunt dezvaluite uneltirile iudeilor impotriva crestinilor, amintindu-se, in baza textelor istoricului antic Amian Marcelin (Istoria, v. 23. cap. 1), despre incercarea lor nereusita de a restaura, cu ajutorul imparatului Iulian Apostatul, templul vechi-testamentar din Ierusalim, distrus de romani in anul 70: „Din temelia ramasa intreaga a templului au izbucnit ingrozitoare limbi de foc si au ars pe cei ce lucrau.”
In capitolul intai al partii a doua se demonstreaza ca „islamul este o creatura a iudaismului”, conceputa de evrei pentru subminarea crestinismului, care insa, in chip providential, s-a intors impotriva lor insisi. In capitolul al doilea au fost publicate fotografii documentare, cazuri inspaimantatoare si scene cumplite din sangeroasele prigoniri la care papistasii au supus pe ortodocsii din Serbia in timpul celui de-al Doilea razboi mondial, cazand victime 800.000 de oameni, ca si prigonirile Ortodoxiei din anul 1968 in Cehoslovacia.
In capitolul final, autorul concluzioneaza: „Crestinii ortodocsi sunt datori sa nu ingaduie blestematului ecumenism sa pangareasca Ortodoxia!”
Din randul teologilor greci, un mare adversar al ecumenismului este Constantin Murathydis, profesor la Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, care, intr-o conferinta publica tinuta la 21 octombrie 1970, a caracterizat ecumenismul ca demonism, iar intr-un discurs televizat rostit la 15 mai 1972 a subliniat trei mari pericole la care ecumenismul expune Ortodoxia: inabusirea sentimentului ortodox, destramarea unitatii religioase a poporului grec si influenta pagubitoare a C.E.B. dirijata de pan-erezia protestanta.
Referitor la ultimul punct, profesorul Murathydis a spus: „Este foarte ingrijorator faptul ca unii teologi ortodocsi, influentati de teologia ecumenista, fara sa se gandeasca, inainteaza propuneri pagubitoare pentru dogmatica si randuiala canonica a Bisericii Ortodoxe”.
Dupa cum stim, cea mai insemnata lucrare teologica antiecumenista din ultimul timp este cea a teologului grec A. D. Delibasi, „Erezia ecumenismului” (Atena, 1972, 304 p.), avand subtitlul „Mantuirea intru Hristos, ereziile si pan-erezia ecumenismului” si epigraful „Decaderea cea din urma este decaderea sufletului”.
Raportand la erezie acest epigraf, preluat de la Sfantul Grigorie de Nissa, autorul remarca: „Adoptarea unei erezii este intr-adevar decaderea cea din urma a sufletului. Super-erezia ecumenismului este cel mai mare rau de pe pamant, caci lupta impotriva celui mai mare bun, care este credinta crestina ortodoxa.
Luptand cu Credinta Ortodoxa, ecumenismul lupta impotriva Adevarului inspirat de Dumnezeu, care este insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Ecumenismul lupta impotriva lui Hristos si impotriva lui Dumnezeu… Luptand impotriva lui Dumnezeu ecumenismul ataca si Biserica Ortodoxa care este „trupul lui Hristos” (I Cor. 12, 27) si vistieria adevarului si al harului dumnezeiesc. Ecumenismul reprezinta cea mai mare erezie anticrestina, antiumana si inumana a tuturor veacurilor!”
Respectiva lucrare consta din patru parti: mantuirea noastra intru Hristos, ereziile ca dusmani ai mantuirii intru Hristos si a omenirii, erezia ecumenismului contemporan si teologia moderna.
In capitolul patru sunt aratate cauzele pentru care „numerosi ortodocsi tolereaza in acest sens ecumensimul si chiar adera la el, facandu-se promotorii lui, demni de dispret, dar si periculosi”. Potrivit autorului, cauza principala rezida in „recurgerea teologiei rasaritene la filosofarea teologica „stiintifica” a Occidentului eretic, drept care noua teologie ortodoxa nu-si are originea pe teren propriu, ci e adusa din straini, adica nu mai este cea intemeiata de Sfintii Parinti, asa cum a fost pana odinioara. Aceasta „noua” teologie se caracterizeaza prin necunoasterea Sfintilor Parinti, in schimb cunoasterea autorilor heterodocsi. Faptul cel mai regretabil insa este ca teologii ortodocsi, in majoritatea cazurilor, afla despre „conceptiile Sfintilor Parinti din surse heterodoxe”, spune cu durere prof. P. Trembelas, un dogmatic ortodox de seama. Facand scoala la invatatori straini, ortodocsii nu-si insusesc ceea ce ne invata de fapt Sfintii Parinti, ci ceea ce vorbesc despre Sfintii Parinti si despre invatatura lor ereticii!”
Dupa cum stim, „teologia” eretica nu este propriu-zis teologie, ci o disciplina despre om, fiindca teologia heterodocsilor nu este intemeiata pe Cuvantul lui Dumnezeu, ci pe cuvantul omului, care supune criticii rationaliste ceea ce insusi Dumnezeu a binevoit sa ne descopere prin invatatura Sa, talmacita corect de Sfintii Parinti.
„Dupa toate acestea, rezuma autorul, face sa ne mai miram ca teologii, patrunsi de „stiinta” imprumutata de la eretici, actioneaza in sprijinul ereziei ecumenismului si in detrimentul Bisericii Ortodoxe, manifestand ostilitate fata de Ortodoxie si fiind ingaduitori cu erezia. Simpatizand cu erezia, ei nu sunt in stare sa predice drept cuvantul adevarului lui Dumnezeu si nici capabili sa apere cauza Bisericii Ortodoxe.”
Autorul isi incheie lucrarea cu un apel catre adevaratii crestini ortodocsi de a fi „credinciosi pana la moarte” (Apoc. 2, 10) in lupta cu pan-erezia ecumenismului, insufletindu-i o exclamatie liturgica: „Sa stam bine, sa stam cu frica!”
Puterea Crucii
Pe pagina de web odaiadesus.ro, sub semnatura lui Bogdan Mateciuc, am citit un articol tradus dupa Interfax si Pravda, despre puterea rugaciunii si a semnului crucii. Iata acest articol, publicat in noiembrie 2013:
“Oamenii de ştiinţă au dovedit, în mai multe rânduri, puterea semnului crucii, a rugăciunilor şi a slujbelor săvârşite în Biserica Ortodoxă.
Astfel, cercetătorii ruşi au demonstrat urmările concrete ale semnului crucii făcut deasupra mâncării, de pildă. „Am demonstrat că vechiul obicei de a însemna cu Sf. Cruce mâncarea şi băutura înainte de masă are o însemnătate mistică profundă. Această tradiţie are consecinţe practice: mâncarea este purificată în mod real, imediat. Aceasta este o mare minune, care se întâmplă zi de zi”, afirmă electrofiziciana Angelina Malahovskaia de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică din St. Petersburg.
Malahovskaia studiază puterea semnului Sf. Cruci de mulţi ani. Ea a efectuat un număr mare de experimente care au fost verificate în mai multe rânduri înainte de a fi prezentate publicului.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limitare este aceea că ea îi vindecă numai pe cei credincioşi.
„Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor”, spune Malahovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările sunt nesemnificative.
Ea a descoperit în special proprietăţile bacteriologice ale apei după ce a fost binecuvântată cu o rugăciune ortodoxă şi cu semnul Sf. Cruci. Studiul a arătat, de asemenea, o nouă proprietate, necunoscută în trecut, aceea a cuvântului lui Dumnezeu de a transforma structura apei, mărindu-i considerabil densitatea optică în domeniul spectral al undelor scurte ultraviolete. Se ştie deja că apa sfinţită de către un preot ortodox nu mai prezintă mişcare browniană şi nu se mai alterează cu trecerea timpului.
Cercetătorii au verificat efectul rugăciunii „Tatăl Nostru” şi al semnului ortodox al Sf. Cruci făcute asupra bacteriilor patogene. Au fost prelevate probe de apă din mai multe surse: fântâni, râuri şi lacuri. Toate probele conţineau stafilococul auriu, un bacil din colon. Ei au constatat că dacă se rosteşte rugăciunea „Tatăl Nostru” şi se face semnul Sf. Cruci peste probele de apă, numărul bacteriilor periculoase scade de şapte, zece, sute şi chiar mii de ori.
Experimentele au fost astfel concepute încât să se excludă posibilitatea unor sugestii mentale. Rugăciunea a fost rostită atât de credincioşi, cât şi de necredincioşi, dar numărul bacteriilor patogene a scăzut.
Cercetătorii au dovedit şi efectul benefic al rugăciunii şi al semnului Sf. Cruci asupra persoanelor. Toţi participanţii la teste au avut presiunea arterială stabilizată şi indicii sanguini îmbunătăţiţi. Impresionant este faptul că indicii sanguini s-au modificat înspre însănătoşire: persoanelor hipotensive au înregistrat creşteri de tensiune, iar cele hipertensive scăderi de tensiune.
S-a observat, de asemenea, că dacă semnul Sf. Cruci este făcut neglijent, de exemplu cu cele trei degete unite incorect sau duse în afara locurilor corecte – mijlocul frunţii, centrul plexului solar şi cavităţile umerilor drept şi stâng – rezultatul pozitiv este mult mai redus sau chiar absent.
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.
„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică. „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a măsurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Angelina Malakovskaia a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizează tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de măsură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din St. Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, şi că semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. În Rusia, în cursul epidemiilor, clopotele bat întotdeauna.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a declarat Malahovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
În încheiere, trebuie să spunem că apă sfinţită (agheasmă) au numai creştinii ortodocşi. Deşi şi romano-catolicii au o “apă sfinţită”, aceea nu este adevărată pentru că are sare în ea, pentru a nu se altera în timp. Romano-catolicii nu pot sfinţi apa şi, de aceea, adaugă sare în ea. În schimb, un preot ortodox sfinţeşte apa doar rugându-se şi făcând semnul Crucii deasupra ei.”
Ani multi, tanar fiind, am crezut ca cea mai inalta treapta a cunoasterii o reprezinta stiintele exacte. Nimic nu poate fi mai exact decat 2+2=4. Dar oare, in aritmetica incape toata corola de minuni a lumii? Poti descrie cu ajutorul unei ecuatii matematice tot ceea ce ne inconjoara? Mult mai tarziu, am inteles limitele cunoastetrii prin stiinte. Exact ce este mai important, mai inefabil, mai de neinteles, ele nu pot explica, ramanand cu degetul in gura. Fiindca stiintele exacte se bazeaza doar pe minte, cea care primeste informatiile prin organele de simt. Dar “ochiul te minte si urechea te-nseala”, zicea marele Eminescu cu multa dreptate. Iata deci cercul vicios, din care stiintele exacte nu pot iesi.
Exista insa si un alt fel de cunoastere. Cu ajutorul inimii, al credintei in Dumnezeu, al relatiei cu cele sfinte. Este de neinteles pentru persoanele “rationale” cum se face ca oameni precum Parintele Arsenie stia cu mult inainte de a-l lamuri “Pravda” de puterea rugaciunii si a crucii. Unul din sfaturile lui catre credinciosi a fost acela de a face semnul crucii peste mancare. Iata cum un om plin de credinta afla adevarurile fundamentale mult inaintea oamenilor de stiinta, care le afla, daca le afla, tarziu si partial, scarpinandu-se in cap de uimire.
Si eu sunt bucuros ca, citind mult despre Parintele Arsenie, n-am asteptat sa ma lamureasca “Pravda” de puterea rugaciunii. In cartea mea “De la inima spre cer”, am scris despre acest subiect destul de multumitor, zic eu:
” După căderea lui Ceauşescu, în 1990, la începutul lunii august, mă invită Învăţătorul la Bucureşti, la el. Eram deja văduv, nici Nataliţa şi nici Ştefan nu mai erau, copiii erau deja aranjaţi la casele lor, aşa că acasă nu mă mai ţineau prea multe. Oiţele erau la stână, fânul era cosit şi pus în şură, aşa că m-am pus pe tren şi dus am fost. Doamne, ce ne-am mai bucurat! A fost o vreme minunată, cald, soare, cer albastru. Doar căldura sufocantă nu mi-a priit. Şi nici apa, deşi am băut doar apă de la frigider. Dar cu apa de la Sâmbăta, nici nu se putea compara! Era aşa de suspectă la gust, încât, din prudenţă, am făcut cruce deasupra paharului, înainte de a-l duce la gură. Prietenul meu, care nu mă slăbea din ochi, mi-a spus cu mirare:
— Cum, Ilarie, tu tot mai faci cruce deasupra hranei şi a apei, ca la Aiud?
La puşcărie, unul din subiectele mele preferate, despre care povesteam cu mult drag, erau faptele Părintelui Arsenie, parte trăite, multe însă doar auzite. Odată le-am povestit camarazilor despre sfatul Părintelui, care spunea că şi dacă ţi se pune otravă în mâncare, dacă faci semnul crucii deasupra, otrava îşi pierde puterea. Eu făceam semnul crucii peste gamela cu terci şi peste apa pe care o beam cu atâta convingere, încât în curând, toată celula mi-a urmat exemplul. Şi de noi nu s-a legat nici tbc-ul, nici dizenteria şi nici… celulita, boala deţinutului subalimentat căruia, datorită avitaminozei, începeau să i se umfle picioarele ca nişte butuci.”
Cartea integrala in romana se afla si aici:
https://extraterestriidemascati.files.wordpress.com/2014/12/ecumenismul-fara-masca.pdf