Sorin
47 aprobate
sorin.filip5780@yahoo.com
89.44.79.65
Sunt curios ce înseamnă ”fer” / ”cer” și ce etimologie are! Primul l-aș asemăna cu fier (semnul rămas la vite pe locul înfierat), dar asemănarea ar putea fi doar o coincidență. Sunt multe feluri în care era folosit cuvântul ăsta și nu cred că-i doar lat.ferrum. Vezi exemplu în expresia ”a avea fierul cuiva” (a semăna cu cineva).
Altă întrebare este ce sens are ”a trăi în buiestru” pentru autor? Pare că înseamnă belșug sau răsfăț, sens necunoscut, diferit de boiastră (vacă în călduri) sau buiestru, -aș (nărăvaș, neastâmpărat, zburdalnic). Secundul (poate și primul) ar putea fi coradical cu lat.fugō, -āre, dar de origine dacică. Sunt sigur că se va găsi vreun slavism care să-i nege paternitatea preromanică. Mă gândesc la sl.bui, buiac + *-ostь/ *-estь (Proto-Balto-Slavic *-astis). Un derivat neconvențional din buiac¹ ar putea explica și sensul cu care-l folosește acest domn Țuiac. (https://dexonline.ro/definitie/buiac)
Se presupune preluarea calopodului romanic cf. arh. pedestru, dar mai este ”loc agest, [loc] deschis vederii și frumos’’ la Moți.
Bogrea cita un text în revista Dacoromania, anul III, 1923, pag.813: ”Și oamenii, care strâng pământul acela (cu aur), au mare frică și osteneală, căci că încarcă cămile în buestri, parte muierească, și merg cu desagii în ceasul de miazăzi, când odihnesc furnicile. (Fisiologul vr. din veac al XVIII-lea, publicat de C.N.Mateescu, în revista Ion Creangă, IX, 9).”
Se vede că este eliminat *îm deoarece Anonimul Bănățean (sec.17) notează ”cu embuiestru”. Nu-mi aduc aminte definiția.
*
Nota redacție – Cred că este un sens metaforic, pe care l-ați înțeles foarte bine: „a trăi în belșug, în răsfăț”, cuvîntul de bază referindu-se la mersul calului relaxat, cu vădită plăcere.
O multime de ipoteze, dar niviuna nu aduce vreo solutie etmologica viabila. Stiinta etimologica romaneasca se situeaza la cel mai jos nivel.
Nu lingviștii sunt de vină, ci limba română, care este de o complexitate fără pereche, inclusiv prin combinația de straturi de vechimi diferite, povenind din limbi care n-au fost consemnate în scris.
https://dexonline.ro/definitie/buiestru
BUIÉSTRU, -IÁSTRĂ, buieștri, -stre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adj., s. m. Buiestraș. 3. Adj. Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec. Mersul calului care calcă cu ambele picioare (dinainte sau din lateral) concomitent. 4 a Nărăvaș. . Mers rapid și legănat al calului; umblet special al unor animale care calcă deodată cu amândouă picioarele din aceeași parte.
buiestraș. (Un ~ tânăr.)
buiéstru (buiástră), adj. – 1. (Cal) care merge făcînd pașii cu picioarele de aceeași parte. – 2. (S. n.) Mers al calului în acest fel. – 3. (Adj.) Impetuos, excesiv. – Var. boiastră, adj. f. (vacă in călduri). Origine incertă. După Giuglea, Dacor., I, 372, acceptat de Rosetti, II, 164, este vorba de lat. *boiester, de la boia „piedică, legătură”, datorită nevoii de a lega picioarele calului când se începe să i se arate pasul buiestru. Această ipoteză este dificilă din punct de vedere fonetic. Par mai puțin probabile sugestiile lui Tiktin (urmat de L. Spitzer, Dacor., IV, 664 și REW 1245), care pleacă de la *bovestris, și ale lui Candrea, GS, VII, 287, care se bazează pe lat. ambo extra. Pe de altă parte, Pușcariu a susținut cu tenacitate (DAR; Conv. Lit., XLVI, 167; Dacor., II, 683), der. de la un lat. *ambulester, de la ambŭlāre, care satisface semantic, dar care trezește îndoieli cu privire la fonetism. Toate aceste încercări de explicare pleacă de la presupunerea că este vorba de un cuvînt lat., și această supoziție se întemeiază pe prezența finalului -estru, care este posibil să reprezinte suf. lat. -ester. Totuși Cihac, II, 32 se gîndea la o posibilă der. de la sl. buj „încrezut”, bujakŭ „nebun” (› rom. buiac), cf. pol. zbujać się „a se împăuna”. Sensul 3 („excesiv”) coincide cu această indicație. Este cert că DAR se îndoiește de autenticitatea acestui sens, care îl consideră o greșeală personală a lui Goga; dar cuvîntul apare repetat la Rebreanu, cu același sens, și pe de altă parte, coincide cu var. boiastră „(vacă) în călduri”. Acest ultim cuvînt se leagă în DAR de *bovestris: der. nesigură, dacă ne gîndim că în mod normal ar trebui să se aștepte o formație bazată pe taurus. Este cert, prin urmare, că buiestru nu poate fi separat de buiac, fie că este vorba de o contaminare, fie de o der. directă, cu finala modificată de influența lui pedestru.