„PROMOȚIILE EPSTEIN” ȘI „PROMOȚIILE SOROS”

CD

„PROMOȚIILE EPSTEIN” ȘI „PROMOȚIILE SOROS”
De CD

Intelepciunea talmudică ne invață că nu trebuie să-ti pui ouăle intr-un singur cos ci in două sau mai multe – diversificarea depozitelor si a investitiilor.
In general in acest joc al diversificarii sunt vizibile, pentru cei care vor să vadă, cel putin două capete ale aceleasi politici si aceste două sunt aparent antagoniste, concurente si alternativ dominante. Se joacă cel puțin la două capete fără a-si pune pielea in joc.

Si cum elitele au in fată frontmenii de carton acesti frontmeni/paiate provin din cele două capete antagoniste, pentru distractie, dezorientare si diversificare. Nu se stie care va putea păcăli mai bine pe acei gură cască ce vizionează activ jocul teatrului de păpusi/paiate.

Imediat dupa 1990, “Căderea Zidului Berlinului” in “vacuumul” din estul geografic au aparut apostolii lui Soros si chiar el in persoană care au dat foi de parcurs, fonduri si amenintări subversive serviciilor să joace pe partea lor. Dar ei au trecut rapid si la racolarea studentilor avuti in vedere incă dinainte de Căderea Zidului si verificati, pentru ai inscrie la universitătile Soros, o scoală după tipicul universitătii Rhodes ce se dovedise de succes, vezi Bill Clinton.

Azi in lume in peste 100 de tări guvernează promotiile Soros, circa 2000 de absolventi, dar asa cum am aflat mai tarziu si multi din promotiile Epstein.

Promotiile Epstein nu sunt absolventii unor cursuri rhodesiene de administratie colonială ci sunt studenti care si-au dovedit viciile si apucaturile imorale, trădalnice si criminale care ii fac apti santajului si manipulării precise.

Despre universitătile Soros si promotiile lor stim mai multe, s-a mers in grabă si descoperit si nici nu mai conta secretismul in lipsa unei concurente reale.

Dosarele Epstein ne oferă ceva neobișnuit. Niciodată înainte nu am avut o astfel de perspectivă, deși parțială și inegală, asupra mecanismelor interne ale manevrelor elitei financiare.

Documentele Panama, divulgate în 2016, și Documentele Paradise, un an mai târziu, ne-au oferit o privire. Am văzut cum elitele lumii își strecoară în secret banii peste granițe și pe insule minuscule, unde pot evita impozitele și controlul.

Ocazional, zărim vasta ușă rotativă care îi mătură pe oameni între locuri de muncă guvernamentale și sectorul privat. Această practică este atât de comună încât nimeni nu încearcă nici măcar să o păstreze secretă. Este o conexiune acceptată între elite și executantii ordinelor lor, politicienii.

Ca studiu de caz, este Marea Britanie. În ultimii ani, scandalul Spycops, cazul Jimmy Savile, înlăturarea guvernului Liz Truss și amenințările făcute de generalii în serviciu că nu se vor supune unui guvern Corbyn, toate au luminat oarecum camerele întunecate locuite de elite.

Dar acestea sunt cazuri individuale. Semnificația dosarelor Epstein constă în faptul că dezvăluie procesul ca un întreg continuu, interconectat. Ne arată țesătura socială prin care se mișcă bogăția și puterea.

Dacă Marx a explicat în Manifestul Comunist cum societatea capitalistă este împărțită în clase reciproc antagoniste, iată că elitele financiare manate de o filozofie mai pragmatică, progresistă, popperiană, depăsete materialismul si face un joc la două sau mai multe capete, tot antagoniste pentru a-și păstra dominația.

În acest context al luptei de clasă, Marx și Engels și-au dezvoltat teoria despre stat fără ai arăta pe bankeri, elitele financiare ca făcand parte din clasa dominantă, explotatoare.
Dar iată că tocmai această elită financiară conduce de fapt statul din umbra prin jocul lor la două capete.

Milioane de dosare Epstein au fost publicate. Alte milioane nu au fost. Există, inevitabil, milioane care nici măcar nu au fost colectate și multe altele care au fost distruse. Și, bineînțeles, cele mai sensibile lucruri nu vor fi niciodată înregistrate – conversații șoptite și întâlniri secrete care nu vor vedea niciodată lumina zilei.

Ceea ce vedem insă este o rețea densă de asociații. Finanțiști, membri ai familiilor regale, politicieni, miliardari, academicieni, oameni de știință și mulți alții se întâlnesc, colaborează, deschid uși unii altora și strâng rândurile. Dosarele ne arată un ecosistem complex al clasei conducătoare, nu atât de mașinăresc și conspirativ, ci mai degrabă ca o pădure deasă, fără legi, in care santajul este arma supremă.
Acest joc al santajului are cărările sale bătătorite, stiute dar și rutele regulate cu colțuri mai obscure, locuite de tot felul de creaturi otrăvitoare și periculoase.

Din exterior, acest lucru poate părea haotic și coerent în același timp. Dosarele par să confirme cele mai sălbatice teorii ale conspirației despre o cabală care abuzează copii și se adună pe insule private pentru a conduce lumea.
Dar, simultan, dosarele arată escrocherie, acaparare, disperare și arbitrar în rândul elitelor rănite și a asociaților lor, ceea ce se aliniază cu o conspirație nu tocmai atotputernică.

Clasa/promotia Epstein este unită de o conspirație prestabilită, de legături de interes reciproc, în ciuda tuturor opiniilor lor diverse, ei se îndreaptă spre o înțelegere comună dictată de elite. Imensa lor putere și bogăție formează un inel protector în jurul lor, care creează un mediu de impunitate, în care cele mai sălbatice abuzuri pot fi comise cu tupeu chutzpach si fără repercusiuni.

Dosarele Epstein ne oferă oportunitatea de a arunca o privire mai atentă asupra modului în care clasa conducătoare se reproduce și se menține prin relațiile și instituțiile sale interne. Acest sistem este o parte din ceea ce o face atât de rezistentă ca clasă exploatatoare, parazită. Dar este, de asemenea, așa cum a dovedit scandalul din jurul expunerii lui Epstein, ceva care poate submina fatal sistemul atunci când o lumină este aruncată în adâncurile sale.

Epstein a fost un finanțator nu din bani proprii ci din ai elitelor. El era oarecum priceput si ajutat din’ăuntru în manipularea piețelor valutare, mutarea banilor peste granițe și ascunderea acestora de autoritățile fiscale.

Dar si fondurile companiei de santaj Epstein proveneau si ele in majoritatea lor tot din santaj. Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că există un număr mare de miliardari în dosarele Epstein.
El a menținut un contact strâns cu elitele pentru a primi orientările de a selectiona victimele optime pentru santaj. Asta se vede din dosarele ce arată legăturile sale cu cele mai mari companii din lume, cum ar fi Glencore, Apollo Global Management și Rothschild.

Dosarele Epstein ne oferă o perspectivă asupra lumii paradisurilor fiscale offshore – o parte cheie a vieții oricărui miliardar. Insula lui Epstein face parte din Insulele Virgine Americane, care au un regim fiscal notoriu. El a avut legături cu bancheri din întreaga lume, în special la bănci elvețiene precum Rothschild, cu legile lor stricte privind secretul.

Pentru elite când vine vorba de bani, granițele nu contează, taxele sunt opționale, iar legalitatea este irelevantă, mai ales în epoca de după prăbușirea URSS, era așa-numitei globalizări. De-a lungul timpului, o rețea de instituții pentru conservarea averii s-a dezvoltat în întreaga lume. Persoane nodale precum Epstein îi ajută pe miliardari să navigheze prin ea, în schimbul unei părți din profit – o mare familie fericită de paraziți.

Navigarea pe piețele valutare, ocolirea sancțiunilor și evitarea impozitelor sunt afaceri internaționale. Prin urmare, cunoștințele diplomatice sunt o monedă valoroasă pentru finanțatori precum Epstein. Asa că dosarele sunt pline de contacte diplomatice.
Numele norvegiene sunt deosebit de proeminente. Acest lucru nu este întâmplător. Establishmentul norvegian și-a cultivat cu atenție imaginea de putere diplomatică. Ambasadorii săi sunt respectați pe scară largă.

Întotdeauna s-a spus că politicienii specializați în o imagine impecabilă sunt niște ipocriți cu staif. Prezența diplomaților din țări precum Norvegia în dosare este, prin urmare, foarte revelatoare. Ca actori în lumea diplomației și negocierilor internaționale, au acumulat secrete. Pentru un om ca Epstein, aceste secrete pot fi schimbate pentru favoruri, monetizate pentru speculații de piață sau folosite pentru șantaj și manipulare asa cum o decid serviciile secrete ale Israelului sau CIA, care lucrează direct pentru elita financiară.

Contactele diplomatice ale lui Epstein au ajuns în vârful Casei Albe, la ambasadorii francezi, la Consiliul Europei și la guvernele britanic, saudit, yemenit și indian, printre mulți alții.

Unele dintre cele mai importante contacte ale sale au fost agenți israelieni de peste mări, cu care a avut afaceri comune și prin intermediul cărora a finanțat IDF și organizațiile de coloniști israelieni.

Prin intermediul acestor contacte diplomatice, el s-a asociat cu contactele sale israeliene pentru a vinde infrastructură și tehnologie de securitate guvernelor Coastei de Fildeș și Mongoliei. A făcut echipă cu un miliardar din emirate pentru a prelua porturile nigeriene. A folosit conexiuni în Venezuela pentru a specula cu obligațiuni petroliere internaționale.

S-a situat la punctul de suprapunere dintre exportul de capital financiar și diplomația internațională. Dosarele ne dezvăluie cum arată jocul modern al elitelor – nu operând prin intermediul unor agenți de la fața locului, ci prin intermediul bancherilor și ambasadorilor.

Rețeaua lui Epstein a ajuns dincolo de diplomați, în inima instituțiilor statului și a serviciilor de informații din întreaga lume.

Elitele folosesc oameni precum Epstein pentru a-și face treaba murdară. În schimb, aceștia sunt protejați. Când s-a descoperit că Epstein se află în spatele celei mai mari scheme Ponzi din istoria SUA, la sfârșitul anilor 1980, acesta a evitat în mod misterios urmărirea penală. Când a fost prins traficând copii în scopuri sexuale în 2008, a scăpat nepedepsit, deoarece procurorului american i s-a spus că „el aparținea serviciilor de informații”.

În măsura în care „aparținea serviciilor de informații”, Epstein nu a lucrat exclusiv pentru niciun stat anume. La fel ca și clienții săi miliardari, nu era deosebit de interesat de granițele naționale, cu excepția cazului în care era un mijloc de a-i pune pe oameni unii împotriva altora, de a crea concurență și de a profita de pe urma acesteia.

De aceea era prieten cu ideologi de dreapta precum Steve Bannon. A fost un susținător al bătăușului britanic Tommy Robinson, susținător al războiului cultural, și al politicienilor Brexit precum Boris Johnson și Nigel Farage. El îi considera ca fiind creatori de oportunități de a face bani pentru elita mondială.

După cum i-a scris într-un e-mail miliardarului Peter Thiel, referindu-se la Brexit, a remarcat cât de minunat a fost pentru cei ca el, care ar putea interveni și deposeda țara de active:
„Întoarcerea la tribalism, contra globalizării. Alianțe noi uimitoare. Atât dumneavoastră, cât si eu am fost de acord că ratele dobânzii zero erau prea mari și, așa cum am spus în biroul dumneavoastră, a fi pe cale să se prăbușească a fost mult mai ușor decât a găsi următoarea afacere”.

Remarcile pe care le-a împărtășit într-un e-mail către fostul prim-ministru israelian Ehud Barak merg chiar mai departe. Sunt extrem de încântați de îmbrățișarea tragediei umane în scopul de a face bani: „Cu tulburări civile care explodează în Ucraina, Siria, Somalia, Libia și disperarea celor aflați la putere, nu este perfect pentru dumneavoastră?”

Ehud Barak a răspuns sobru: „Aveți dreptate într-un fel. Dar nu este simplu să transformați asta într-un flux de numerar.”
Nu au fost implicate principii politice aici. Erau doar afaceri. Epstein putea menține relații de prietenie cu Bannon și, în același timp, cu un academician „de stânga” precum Noam Chomsky.
„Liberal” sau „conservator”, religios sau ateu, nu conta, atâta timp cât existau bani de câștigat.

Ceea ce demonstrează dosarele este modul în care statul este conectat la elite, prin intermediul unor intermediari și a unor persoane care se ocupă de afaceri criminale, precum Epstein. Informațiile statului și finanțele internaționale nu se rezumă doar la încheierea de înțelegeri. Este vorba despre schimbul de favoruri și alte mijloace de influență. În acest sens, politicienii șlefuiți și miliardarii strălucitori sunt la doar un pas distanță de gangsterii vicioși și criminalii depravați. Epstein s-a aflat cu success la această intersecție.

Istoria comună a statului și a crimei organizate este lungă și respingătoare, ambele folosind sexul, capcanele și fotografiile candide compromițătoare pentru a pune presiune pe martori, a deveni spioni sau pentru simplă extorcare.

J Edgar Hoover, primul director al FBI, a fost implicat în astfel de activități alături de gangsterii Sindicatului Național al Crimei.
Avocatul Roy Cohn, care avea legături cu familia Reagan, Clinton, Trump, directori ai CIA și senatori americani, a fost, de asemenea, legat de persoane care conduceau rețele sexuale pedofile.
Sexul și șantajul au fost mult timp monedă de schimb printre criminali, agenți de stat și miliardari care își rezolvă problemele. Aceasta este adevărata moralitate a celor care predică „valorile familiale” și „decența”.

În mâinile lui Epstein, acest lucru a atins proporții industriale. Operațiunea sa de trafic sexual s-a întins pe tot globul și a dobândit un aspect respectabil prin industria modelingului. Dosarele sunt pline de șefi de agenții de modeling și chiar modele.

Contactele financiare și bancare i-au trimis adesea lui Epstein noi agenții de modeling în care putea investi sau pe care le putea prelua. El era interesat în special de Europa de Est, unde criza care a urmat căderii Uniunii Sovietice a lăsat femeile vulnerabile disperate după un loc de muncă.

Pentru clasa Epstein, tinerele femei și fetele reprezintă un tip de monedă de schimb. Un altul este mediul intelectual de ultimă generație din jurul mediului academic și al tehnologiei.
De fapt cel mai mare grup de persoane din dosare sunt cadrele universitare, pe care Epstein le-a folosit pentru a-și înfrumuseța rețeaua sa.

Multe dintre primele conexiuni ale lui Epstein cu lumea academică au venit prin intermediul tatălui lui Ghislaine Maxwell, Robert Maxwell, care a fost un pionier al revistelor pe bază de abonament care blocau cercetarea științifică în spatele unor accese cu plată (precum și un atu al serviciilor secrete pentru Mossad-ul israelian).

Epstein era deosebit de interesat de cadrele universitare și de persoanele care lucrau la periferie, mai ales când venea vorba de tehnologie. De exemplu, era apropiat de oamenii de știință care au început să dezvolte inteligența artificială.

Era strâns legat de șefii Microsoft, Google, Meta și X. Acest lucru i-a oferit acces la informații valoroase despre potențiale investiții, precum și la persoane interesante pentru a ridica statutul social al “companiei” sale.

A finanțat cercetări la universitățile Ivy League din SUA și a fost numit cercetător invitat la Harvard. Acest lucru singur scoate la iveală natura finanțării instituțiilor academice. Sunt atât de disperați după bani încât acceptă bani de la orice persoană privată bogată, cu un trecut dubios, fără a pune prea multe întrebări.

Epstein nu a fost un geniu malefic, a fost unu mediocru, provenit dintr-un mediu banal, dar a fost malefic la superlativ. Dosarele arată că, printre interesele sale, Epstein era un entuziast al eugeniei. Dosarele sale ilustrează cum funcționează cu adevărat conducta care conectează cadrele universitare cu elita financiară.
Psihologul Steven Pinker, unul dintre numeroșii oameni de știință care l-au înconjurat pe Epstein, l-a descris ca pe un „impostor intelectual” care „schimba brusc subiectul” și „respingea o observație cu o glumă juvenilă”, era leneș și arogant.

Fiind o mediocritate, a adunat oameni, dar nu strategic. Ca și elita pe care o servea, era un oportunist miop și lacom. A speculat pe piețele valutare, secrete diplomatice și de stat, depravare sexuală și curiozitatea intelectuală. Și-a făcut investițiile în piețe și oameni fără vre-o strategie financiară.

Dosarele Epstein ne oferă o imagine despre cum conduc elitele la un capat al jocului. Folosesc bani, diplomație, servicii de informații, crimă organizată și universități pentru a-și păstra bogăția și puterea. Statul, mass-media, sistemul judiciar, toate organismele societății capitaliste care pretind că oferă „verificări și echilibru” sunt, în realitate, la fel de mult parte a acestui sistem corupt și putrezit.

Într-un articol pentru Pravda din 1918 intitulat „Democrație și dictatură”, Lenin a articulat o profundă perspectivă teoretică. Chiar și cea mai democratică societate, cu adunări constitutive și alegeri generale, rămâne o dictatură a capitalului atâta timp cât elitele conduc. Asta pentru că este sistemul lor, indiferent câte subtilități „democratice” sunt introduse. Ceea ce a explicat Lenin în teorie, dosarele Epstein îl dovedesc în practică.

Privind acest lucru, există o concluzie inevitabilă. Aceast sistem oligarhic nu poate fi reformat. Eliminarea elitelor de la conducere nu se poate face dacat cu acelesi mijloace care i-au adus in varful piramidei – banii.

Cand acumularile lor monetare vor deveni inutile, cand banii care vor fi acceptati si vor circula vor fi doar expresia resurselor, produselor si serviciilor reale, iar aurul nu va putea merge mai departe decat a garanta o moneda viabila, abia atunci elitele lipsite de resursa monetara si mai ales de orice posibilitate parazita de a culege roadele unor manevre criminale, vor trebui să-si schimbe modul de viaăt/convietuire, de supravietuire după posibilităti.

Munca va face o diferență fundamentală si nu pozitia socială bazată pe acumulări necinstite. Dar chestia cu munca nu le-a placut elitelor nici intr-o altă formulare legată de libertate.

Atlanta 01/06/2026