Dorel Bîrsan
151 aprobate

biransblogblog.wordpress.comx
biransderol@yahoo.com
193.106.126.220

 

Newton era religios, dar nu chiar habotnic. El considera că nu trebuie să existe mijlocitor între Dumnezeu şi credincios, adică nu ar fi nevoie de preoţi. Acest aspect apare scris clar într-unul din manuscrisele sale, din care mai rezultă şi modul logic prin care Dumnezeu se impune ca Agent Creator al lumii fizice. El scrie:

„În opoziţie faţă de pietate este ateismul în mărturisire şi idolatria în practică. Ateismul este atât de absurd şi de odios faţă de neamul omenesc, încât nu a avut niciodată mulţi profesori. Să fie o întâmplare că toate păsările, toate animalele şi toţi oamenii au partea dreaptă şi cea stângă de aceeaşi formă (cu excepţia măruntaielor lor); că au doar doi ochi şi nu mai mulţi, distribuiţi de fiecare parte a feţei; doar două urechi de fiecare parte a capului; un nas cu două orificii; şi au fie două picioare anterioare, fie două aripi, fie două braţe prinse de umeri, alături de două picioare prinse de şold şi nu mai multe? De unde se naşte această uniformitate în toate aspectele lor exterioare, dacă nu din planul şi concepţia unui Autor? Cum se întâmplă că ochii tuturor soiurilor de creaturi vii sunt transparenţi până la fund şi că sunt singurele părţi transparente ale corpului, având în exterior o piele dură şi transparentă, iar în interior umori transparente, cu lentile cristaline la mijloc şi cu o pupilă în faţa lentilelor, dar atât de bine formate şi adaptate pentru vedere, încât nici un artist nu le poate îmbunătăţi? Ştia cumva întâmplarea oarbă că există lumină, şi care este refracţia acesteia, şi cum să adapteze ochii tuturor creaturilor în modul cel mai neobişnuit pentru a se folosi de ea? Aceste consideraţii şi alte asemenea au convins şi vor convinge întotdeauna neamul omenesc să creadă în existenţa unei Fiinţe care a făcut toate lucrurile şi are toate lucrurile în puterea sa, şi de care trebuie aşadar să ne temem. […]
Prin urmare, trebuie să recunoaştem un singur Dumnezeu infinit, atotprezent, atotştiutor, atotputernic, creatorul tuturor lucrurilor, cel mai înţelept, cel mai drept, cel mai bun şi cel mai sfânt. Trebuie să-l iubim, să ne temem de el, să îl cinstim, să ne încredem în el, să ne rugăm lui, să-i acordăm recunoştinţa noastră, să-l lăudăm, să-i adorăm numele, să-i ascultăm poruncile şi să găsim vreme pentru slujirea sa, aşa cum suntem îndemnaţi în a treia poruncă, deoarece iubirea de Dumnezeu înseamnă să păzim poruncile lui; şi poruncile lui nu sunt grele (I Ioan 5:3). Iar aceste lucruri trebuie să le facem nu faţă de vreun intermediar aflat între el şi noi, ci faţă de el, pentru ca el să ne dea în grija îngerilor săi, care, fiind slujitorii noştri, sunt mulţumiţi de cinstirea pe care o arătăm faţă de Dumnezeul lor, iar aceasta este cea dintâi şi cea mai de seamă parte a religiei” [1].

Newton considera că în Univers ar trebui să existe şi alte civilizaţii controlate de „agenţi” ai lui Dumnezeu: „Căci în casa lui Dumnezeu (care este universul) sunt multe locuinţe şi Domnul le cârmuieşte prin agenţi care pot trece prin ceruri, de la o locuinţă la alta. Căci dacă toate locurile la care avem acces sunt pline de creaturi vii, de ce acele spaţii imense din cerurile aflate deasupra norilor nu ar putea avea locuitori?”

Newton mai credea că Dumnezeu a presărat în creaţia sa anumite indicii care să-l evidenţieze, ca un fel de semnături secrete înscrise în elemente şi în alcătuirea corpurilor, dar păstrate şi în cercuri iniţiatice, ca tradiţii transmise de frăţii secrete dea lungul generaţiilor, ce merge înapoi până la revelaţia criptică din Babilon. El mai credea că prin gândire pură şi concentrare mentală enigma existenţei se poate dezvălui iniţiatului. El s-a ocupat cu aceeaşi râvnă pentru a calcula dimensiunile Templului lui Solomon, momentul venirii lui Iisus (a găsit anul 2060), dar credea şi în transmutaţia elementelor, în piatra filozofală şi în elixirul vieţii.

Cred că unii i-au cumpărat manuscrisele în speranţa că vor găsi în ele secrete alchimice sau cine ştie ce direcţii de cercetare pe care Newton le-a întrezărit fără să le facă publice şi de aceea multe documente au fost trecute sub tăcere.
Într-o scrisoare către Richard Bentley Newton vorbeşte despre un argument puternic în dovedirea exstenţei lui Dumnezeu, dar care se baza pe principii ce nu erau bine primite. Deci mai avea şi alte direcţii de studiu pe care nu le-a terminat sau nu a dorit să le facă cunoscute:

„Mai există un argument în favoarea divinităţii pe care îl consider foarte puternic, dar până când principiile pe care este întemeiat nu vor fi mai bine primite, cred că este indicat să îl trecem sub tăcere.”

E posibil că acest argument necesita susţinerea unei ipoteze, căci Newton evita să se lanseze în ipoteze, după cum scria în „Principii”: „Eu nu imaginez ipoteze. Căci orice nu se deduce din fenomene trebuie numit ipoteză; şi ipotezele, fie metafizice sau fizice, date calităţilor oculte sau mecanice, în filozofia experimentală, nu au loc.”

Rusul Serghei Vavilov, care a scris o carte despre Newton, considera că toată activitatea lui ştiinţifică a fost iniţiată pe un fond religios, iar atât Principiile cât şi Optica au încheieri religioase. În principii el scrie că „Cugetările despre Dumnezeu, pe baza fenomenelor ce se produc în natură, aparţin, desigur, obiectului filozofiei naturale”.

Mecanica lui Newton, devenită între timp clasică, nu poate explica în totalitate formarea sistemului solar. El probabil observase nu doar că mişcările de rotaţie ale planetelor nu au o explicaţie în teoria clasică, dar şi că anumite proporţii nu puteau fi impuse doar de întâmplare. Astfel, dacă luăm ca etalon raza orbitei lui Mercur, atunci Venus este dispusă la 2 raze ale lui Mercur, Pământul la o distanţă egală cu 3 raze mercuriene, iar Marte la 4 raze. Poate fi întâmplător acest fapt? Aceste aspecte şi altele legate de perioadele de rotaţie ale planetelor, care păstrează anumite rezonanţe numerice, l-a determinat pe Newton să concluzioneze în Principii că „Acest sistem foarte elegent al Soarelui, planetelor şi cometelor nu a putut să se nască decât din mintea şi puterea unei fiinţe prea înţelepte şi atotputernice”.

Se pare că Isaac Newton a fost un fel de Eminescu al fizicii, şi mare parte din ştiinţa prezentă i se datorează lui, fiind înălţată pe fundamente inventate de el.