ERA ENTROPIEI SE INCHEIE
De CD

Era aceasta se incheie fără aprobarea si in ciuda oripilării noastră si isi are eroii ei reconstructori virtuosi ca niste păsări Phoenix – separarea este totală si definitivă, doar separarea, părtile răman.
Răul este necesar nu pentru că pentru asa spune biserica ci pentru evitarea efectului, experimentului Calhoun.
Viata’i o luptă in care omul muritor invinge mereu un rău care nu moare, dar de care se poate separa total dacă nu definitiv.

În procesul de reconstructie al civilizatiei umane în măsura în care civilizatiile își pun în prim-plan axiomele lor mitico-culturale există posibilitatea unei noi reconectări a popoarelor la lumea tradiției, punctul de plecare al unei istorii autentice, datorită unei noi legitimări a relațiilor existente între spirit și putere.

Reconstructia civilizatiilor distruse este o luptă contra entropiei, schimbare de la o ordine unipolară, hegemonică cu ierarhie verticală la una multipolară cu ierarhie orizontală. Presupune aparitia eroului, a cetăteanului erou inobilat cu toate virtutile moralitătii in stare să organizeze ordinea multipolară, responsabilă si salvatoare.

Entropia este fundamental o măsură a dezordinii aleatorii sau dispersiei energiei într-un sistem. Este o masură a haosului in opozitie cu cosmosul, ordinea universului.
Asa cum universul este o multitudine bine organizată de sisteme solare, fiecare cu particularitătile lor infinite, tot asa si lumea de pe planeta Pămant este o sumă de state/tări cu specificul lor particular.

Se poate constata că există două tendinte globale una occidentală de amplificare entropică si una orientală, a Sudului Global, de limitare a entropiei.
Civilizația occidentală a înlocuit limitarea entropiei printr-o particulă unică, o singură valoare, o singură instituție, o singură axă temporală, o singură viziune progresistă asupra istoriei și o singură concepție despre umanitate.
Particula unică instituită în acest scop este liberalismul, care consideră individul drept cea mai mică unitate a lumii, dar cea mai importantă.

In schimb in scopul de a reprima dispersia anarhică cu arhitectură ierarhică verticală, civilizația orientală poate fi considerată un sistem destinat să limiteze creșterea entropiei sociale – conceptul sociologic care aplică principiile termodinamicii societăților umane.

Civilizația orientală a realizat această reglare a entropiei printr-o organizare multipolară. Ordinea orientală poate fi descrisă ca un aranjament multipolar în care coexistă mai multe centre, fiecare păstrându-și propriile granițe, memoria, riturile, dinastia regală, comunitatea, religia, cultura și ordinea profesională, rămânând totodată in bună vecinatate.

Este o structură care gestionează fricțiunile generate de contactul dintre civilizații prin păstrarea unei distanțe în care diferențele pot continua să existe fără a împiedica colaborarea si cooperarea. Pentru înțelegerea ordinii civilizaționale orientale, ceea ce contează nu este unitatea, ci frontiera; nu omogenizarea sau egalitatea, ci distanța, respectul și neamestecul reciproc în treburile celuilalt si respectul cultural.

Liberalismul separă ființa umană de civilizație, de comunitate, de religie, de familie, de vocație, de protecția statului și de memoria istorică și plasează individul într-o succesiune liniară abstractă: individ, drepturi, libertate, autonomie.

Ordinea occidentală încorporează în sine cauza propriei sale prăbușiri. Căci absolutizarea drepturilor individuale le aduce inevitabil în coliziune cu drepturile altor indivizi care coexistă în același spațiu, iar această ciocnire se repetă la nesfârșit si nu este lupta de clasă a lui Marx.

Neoliberalismul contemporan reprezintă forma actuală a dominației sociale occidentale în care acest principiu liberal al creșterii entropiei s-a realizat prin intermediul pieței, al finanțelor, al instituțiilor și al managementului tehnologic.
Neoliberalismul îi dezarticulează pe indivizii separați de civilizație prin liberalism si înainte de a putea transforma societatea într-o marfă, neoliberalismul trebuie mai întâi să dezmembreze forțele civilizaționale stabile care se opun comercializării.

Obiectivul neoliberalismului este dezmembrarea forțelor civilizaționale stabile care există în afara pieței și transformarea structurilor care se opun comercializării.
Neoliberalismul atacă forțele civilizaționale stabile, calificându-le drept ineficiente, închise, discriminatorii, privilegiate, arhaice sau iraționale.

Într-o societate în care civilizația dăinuie, piața funcționează ca un instrument de echilibrare socială.
Într-o societate în care civilizația este dezmembrată, piața devine criteriul de judecată, totul este de vanzare, are un pret.

Pământul încetează să mai fie patrie și devine bun imobiliar; vocația trece de la statutul de structură a formării și responsabilității comunitare la cel de simplă eficientă pe piața muncii; familia, din spațiu al continuității între generații, devine un agregat de contracte individuale; religia, din fundament al ordinii lumii, este redusă la o valoare privată; statul, din garant al protecției civilizaționale, este transformat într-un simplu mediu favorabil investițiilor.

Prin această succesiune de transformări, societatea nu este liberalizată, ci transformată într-un ansamblu de bunuri evaluabile prin preț, intrând într-o stare în care poate fi cumpărată, mutată, evaluată și vandută sau abandonată.

Atunci când piața este tratată ca o ordine sacră și autoreglatoare, obligațiile civilizaționale care nu se supun pieței sunt percepute ca vestigii ale unei ordini vechi ce trebuie sacrificate. Sacrificarea oamenilor în numele exigențelor pieței este justificată prin invocarea raționalității economice, a profitului; sărăcia, șomajul, inegalitatea, războiul și chiar distrugerea industriei sunt prezentate ca judecăți ale „zeului-piață”.

Sistemul de valori liberal a oferit poporului concepte abstracte precum democrație, umanitarism și comunitate internațională, dar, în schimb, i-a răpit cultura sacră, capacitatea de a înțelege locul pe care propria țară îl ocupă în sistemul mondial care definește patria.

Prin mecanismul metodologic al liberalismului și neoliberalismului s-a reușit să se facă astfel încât noile state iesite din “lagărul socialist” cat si unele state asiatice să se integreze intereselor civilizației occidentale ca și cum ar fi propriile lor convingeri. Într-o situație în care nu mai dispune de un nucleu cultural si civilizațional propriu, tara nu își poate afirma propriile valori în contactul cu celelalte civilizații.

Liberalismul, neoliberalismul, unipolaritatea și creșterea entropiei pot fi definite ca elemente ale unei singure structuri continue. Liberalismul reprezintă principiul dizolvării ordinii, manifestat în fiecare epocă, iar neoliberalismul este forma sa contemporană, orientată spre piață, finanțe și instituții. Unipolaritatea constituie expresia acestei logici în ordinea mondială.

Unipolaritatea unifică acest mod de tratare la scară globală. Rezultatul este că societatea își pierde centrul, granițele, identitatea culturală, memoria, vocația, religia, familia și protecția statului, alunecând într-o stare de entropie ridicată.

Multipolaritatea reprezintă răspunsul civilizațional la acest proces. Ea limitează entropia socială, permițând fiecărei civilizații să își păstreze propriul centru, identitatea culturală si natională.

Multipolaritatea nu este o ideologie care urmărește unificarea lumii sub o singură normă, ci o formă de ordine în care mai multe civilizații își conservă ordinea internă, intră în contact unele cu altele și gestionează fricțiunile de la granițele lor prin menținerea unei anumite distanțe. Aceasta este forța ordinii orientale cu ierarhie orizontală.

Sistemele de învestitură, dinastiile regale, riturile, religia, comunitatea, vocația, familia și pământul trebuie înțelese ca tehnologii civilizaționale de reglare a entropiei sociale.
Dihotomia Dreapta si Stanga sunt si ele creatii ele liberalismului entropic.
Adevărata dreaptă apără pământul, religia, familia, statul și continuitatea istorică. Adevărata stângă apără poporul, vocația, munca, protecția comunitară și impulsul antioligarhic.

Unipolaritatea occidentală încearcă să unifice lumea printr-o normă unică, prin individualism și prin comercializarea tuturor aspectelor vieții, iar în acest proces descompune societatea din interior.
Neoliberalismul este tocmai forma contemporană de dominație care pune în aplicare această descompunere în numele pieței, al finanțelor, al instituțiilor și al managementului tehnologic.

Esența multipolarității în opoziție cu unipolaritatea constă în confruntarea dintre limitarea entropiei și creșterea ei.

A apăra civilizația si a o separa de liberalism înseamnă a restabili axa temporală, a redefini ceea ce nu poate fi cumpărat sau vândut și a reorganiza o societate care alunecă spre o descompunere fără sfârșit în jurul unor centre comune de sens: frontiera, memoria, vocația, religia, familia și funcțiile protectoare ale statului.

Eroul care poate aduce schimbarea, separarea este moralistul care incepe prin a aduna ceea ce este pozitiv în cadrul crizei, devenind purtătorul unei voințe creative care reafirmă valorile spiritului, eroismului și voinței de a domina viața.
Eroul moral se caracterizează mai presus de toate prin accentul pus pe Volksgemeinschaft – comunitatea populară – și rebeliunea socială si se distinge prin admirația sa pentru ceea ce funcționează incă, pentru ceea ce nu este arbitrar și pentru ceea ce este bine integrat în cadrul statului natiune.

Această reînnoire este ceva ce moralistul simte în sine, dar numai cu condiția să fi acceptat ca sarcină necesitatea de a vedea atent cum societatea bolnavă din jurul său moare constant, zi și noapte, în singurătate.

Abia atunci, atingând punctul zero al fiecărei valori inspirându-se din forțe mai profunde și fiind virtuos făurit intr-un stil care nu este teatral, ci unul de o răceală impunătoare poate fi martor la nașterea unei noi ierarhii. Este un stil obiectiv, rece și impersonal pe care cetăteanul, eroul moralist trebuie să si-l asume căci emotiile ieftine s-au dovedit a fi inselatoare.

Moralistului îi lipsește un sistem pregătit a priori; îi lipsește pretenția științifică de a explica totul într-o manieră dogmatică și livrescă. Generatiile precedente nu l-au putut pregăti, educa sau instrui, nu au avut cum să o facă, ele au fost santajate de sistemul liberal să accepte lipsa de certitudine în investiții morale sau lipsa de încredere în umanitate. El insă s-a ridicat din cenusa sistemului ce a ars total, purificator pană la sfarsitul civilizatiei.

În aceasta rezidă caracterul imanent, intim și individual al revoluției pe care moralistul o realizează mai întâi în sine și care îl animă, conducându-l la manifestarea unei forme interioare, a unei atitudini și a unei demnități și noblețe aparte, care nu pot fi atinse decât printr-un catharsis.

El este inarmat cu o viziune morală care restabilește individualitatea și valoarea sa existențială în centru, nominalistă si este tocmai ceea ce face posibilă revendicarea celui mai autentic și, în egală măsură, celui mai dur sens al vieții. Numai această viziune permite o reînnoire catharsică dincolo de orice concepție goală, abstractă, universală. Viziunea sa este remarcabilă si asta datorită amplorii ambiției sale.

Numai separarea ne poate salva.

Atlanta 24/07/2026