Câteva Gânduri Despre Alegeri

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Septembrie 28, 2020

Harta politică după alegeri

 

Gânduri despre alegeri

Scriu aceste gânduri ca răspuns la mesajele pe care le-am primit despre alegeri. Așa cum au subliniat autori precum Dan Diaconu sau Marius Albin Marinescu, sub ochii noștri se desfășoară un plan de a instala alogeni la conducerea României. Acest plan nu depinde de cum votăm.

Eu nu am fost la vot. Adrian Grigoriu scria într-un comentariu ” Cei ce votează fac posibil să fim toți învinuiți pentru ticăloșiile şi crimele pe care cei “aleși” le fac împotriva noastră! Învinuirea victimei pentru suferința indusă de mafioți a fost și este unicul scop al democrației.”  Mihai Șerban a explicat cel mai bine care-i treaba cu votul și alegerea:

Câteva Gânduri Despre Alegeri

Domnul profesor Ion Coja afirmă cu elan optimist: “Mai avem o șansă la 6 decembrie 2020. Adică la alegerile generale de peste două luni. Dar răstimpul pe care îl avem la dispoziție este mult mai scurt: o lună, până la începutul de noiembrie, când se vor depune candidaturile. O lună în care să facem ce nu am reușit să facem în ani de zile! Pare imposibil! Pare! Dar nu e imposibil! Pentru asta este nevoie de două acțiuni care vizează alegerile parlamentare de peste două luni:

  1. Organizarea unui partid naționalist care să prezinte candidați valabili la alegerile din decembrie.
  2. Exercitarea presiunii publice asupra partidelor parlamentare pentru a le ajuta și determina să pună pe listele de partid candidați valabili, renunțând la impostorii pe care i-au promovat până acum.

Cu tot respectul pentru domnul profesor și pentru alți camarazi care încă mai cred în mirajul alegerilor, nu vi se pare că jocul e măsluit? Pe lângă faptul că la parlamentare ai nevoie de 200.000 de semnături ca să candidezi (cel mai înalt prag din UE, pe locul 2 fiind Italia cu 30.000), un număr imposibil de obținut ca independent fără milioane de euro, suntem singura țară din lume (din câte știu) în care alegerile sunt supravegheate de un serviciu militar, STS, pe al cărui soft se desfășoară scrutinul. Nu contează cine votează, ci cine centralizează voturile, în cazul nostru Serviciul de Telecomunciații Speciale. Acesta face parte din angrejanul ATGOR (Autoritătile Ticăloase ale GuWernerului de Ocupație din România), care n-au nevoie de votul tău ca să-și exercite puterea.

Organizarea unui partid naționalist care să prezinte candidați valabili la alegerile din decembrie” partide naționaliste mici pot să apară, dar n-au resursele și infrastructura de partid necesară pentru a strânge semnăturile. Apariția unui partid naționalist unitar, care să reunească marea majoritate a forțelor naționaliste din țară este o utopie, întrucât abia poți sta la masă cu 5 naționaliști fără să se certe, ba că Ceaușescu a fost bun sau rău, ba din motive economice, ba din orgoliu sau diferențe doctrinare minore. Mi-am dorit și încă îmi doresc să văd o forță naționalistă românească unită, dar suntem departe de acest scop, el trebuie să fie clădit pe o fundație de maturitate din partea naționaliștilor, fundație care lipsește. Așadar trebuie să fim lucizi și să privim lucrurile așa cum sunt, nu este momentul pentru politică. Mișcarea Legionară s-a concentrat pe dezvoltarea educației legionare până să intre în lupta politică.

Exercitarea presiunii publice asupra partidelor parlamentare pentru a le ajuta și determina să pună pe listele de partid candidați valabili, renunțând la impostorii pe care i-au promovat până acum.” Fără oferte pecuniare sau șantaj, cum convingi partidul să-ți pună oamenii pe liste? Și dacă-ți pun 2 oameni pe listă, pe lângă faptul că acei candidați valabili se compromit în ochii publicului naționalist (“A intrat în PSD/PNL, s-a compromis și el”), cum vor putea ei face ceva fiind înconjurați de corupți? Nici asta nu este o soluție.  Oare se poate face politică fără compromisuri descalificante, cel puțin în democrație? Dacă nu se poate, atunci nu aici trebuie să ne concentrăm.

Efortul depus pentru strâns semnături + campanie electorală la parlamentare este unul colosal ce necesită timp, oameni și bani. Nu mai bine ar fi investit altundeva, cum ar fi la dezvoltarea rețelelor media naționaliste? Consolidarea relațiilor, organizare între grupuri, tabere de muncă, ateliere pentru instruire în combaterea cenzurii online, antrenamente fizice și de supraviețuire, n-ar fi aici mai bine investit efortul? 

Votul actual în democrația reprezentativă este o iluzie, o utopie, câteva utopii despre vot pot fi consultate aici.

Electorii sunt imbecili

ActiveNews publică un articol cu un titlu, care este, cu toată dragostea pentru ActiveNews, absolut imbecil.

“Electorii sunt mai deștepți decât cred politicienii” 

Dacă electorii ar fi mai deștepți decât cred politicienii, nu ar fi rămas acasă la Referendumul Pentru Căsătorie și nu s-ar fi dus ieri în număr mai mare ca în 2016 (când nu era plandemie) să-și ștampileze călăii, nu s-ar fi lăsat umiliți cu botnița pe mufă stând la coadă și sub nici o formă nu ar fi votat în număr atât de mare cu USR-PLUS. Din păcate electorii sunt proști grămadă și nu au cum să fie altcumva când trec printr-o educație a contraselecției și zi de zi se lasă lobotomizați de tembelizor.

Chiar și între conservatori există iluzia că votul contează, că îți exerciți ceva formă de putere cetățenească votând.

Ar fi cazul să nu ne mai îmbătăm cu astfel de iluzii.

Adevărul este că marea masă a oamenilor sunt imbecili, degeaba le arăți logic și rațional un lucru și le explici ce e bine și ce e rău, astea nu contează pentru ei și nici n-au răbdarea să te asculte până la capăt, ei funcționează strict pe bază emoțională, ce anume sună bine, ce anume îi face să se simtă bine și ce spun restul din jurul lor asta vor spune și ei. Colegii din redacție și cititorii acestui site sunt o excepție și o minoritate, dar nici noi nu suntem imuni la acest fenomen.

Societatea a evoluat natural în felul acesta în care majoritatea este condusă în funcție de stimuli emoționali, acest lucru nu este neapărat rău în sine dacă regimul în care trăim are o ierarhie clară și un lider care știe ce trebuie făcut, știe analiza problemele din punct de vedere logic și rațional, la rece, apoi știe cum să livreze mesajul în așa fel încât masele să-l urmeze. Din păcate noi avem democrăcia reprezentativă, un sistem contrar evoluției societale și în final un sistem autodistructiv care se va prăbuși sub propria-i greutate. Când? Rămâne de văzut, cert e că pentru noi românii situația se va înrăutăți înainte să se îmbunătățească.

Așadar, să ne vindecăm de iluzii democrăcite și să redirecționăm eforturile noastre acolo unde efectele lor vor fi semnificative. Cine controlează cultura controlează politica, iar cine controlează percepția definește cultura, deci vectorul principal prin care putem influența mersul lucrurilor este propaganda, așa că sfatul meu pentru tânărul naționalist care citește și se întreabă “ce pot să fac ca să conteze?” este să creezi conținut naționalist, meme-uri, videoclipuri, articole, grupuri, să găsești tineri care gândesc ca tine și să lucrați împreună la proiecte și mai ambițioase, podcasturi, emisiuni video, stream-uri, tipăriți manifeste, pliante, firește fără a neglija aspectul fizic, cumpărați-vă mănuși de box, antrenați-vă, mergeți în drumeții, luați-vă cort, mergeți pe munte, mergeți la poligon, etc.

Hai, gata cu lamentarea.

*

Nota redacțeiComentarii defetiste, care îndeamnă la inactivitate, se pot scrie o mulțime și mai bine argumentate. Dar și faptul de a face un asemenea comentariu este o formă de activism, este o acțiune, dar nu inspirată de credința în Dumnezeu, de sentimentul datoriei față de Neam, ci închinată, cu plecăciuni, la cei care ne-au adus acolo unde ne aflăm! Autorul textului de mai sus ne îndeamnă să mai răbdăm, să ne ținem de drumeții, de acțiuni on line și alte fleacuri! Nu mă așteptam la atâta rătăcire! Sterie Ciumetti? Chiar este semnătura sa?!