Un fost ministru al agriculturii a declarat, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, că prezenţa sa deranja pentru simplul motiv că nu lua „ciubuc” in euro: „Eu sunt omul care nu ia ciubuc, şi nu dă ciubuc! Şi asta deranjează!”
Achim Irimescu a făcut o declarație, în urmă cu un an, care a iritat autoritățile. El a spus că știe din surse sigure că în ultimii 5 ani, începând cu epoca lui Băsescu, 35 de miliarde de euro au fost scoși din țară pentru a fi duși în Elveția!!!
Iată transcrierea dialogului reporter ZF – ministrul Achim Irimescu :
Achim Irimescu: Corupţia este peste tot, dar mă rog, scurt şi încheiem, diferenţa între corupţia de la noi şi corupţia din Vest, asta îmi explicau mie cei din Vest: acolo este… e umană, adică cei mai mulţi bani se fac cu statul, toate hoţiile mari se fac cu statul, cu bani de la buget, peste tot.
Când stăinii fac o afacere cu statul şi câştigă, să zicem, un milion de euro, banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casa sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinaţie generică întrucât ministrul a locuit multă vreme în Belgia – n.red.) şi fac o afacere, o firmă, o fabricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine.
Voi scoateţi banii din ţară, şi – îmi spunea el – s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu – că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari.
S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia. Sunteţi atât de tâmpiţi, banii ăia produceau pentru voi, în loc să producă pentru Elveţia. Ştiţi că acum, în Elveţia, dacă pui bani trebuie să dai tu comision, nu îţi dau ei?
Sursa: cunoastelumea.ro
Dacă tu crezi că Becali, Patriciu și Voiculescu sunt capitaliști te înșeli.
Becali în afară de afacerea cu MAPN în care creierul operațiunii a fost un fost mare prof. de drept a dat faliment cu toate întreprinderile cumpărate.
Patriciu a primit, conform doctrinei lui Șerbănescu, perla petrochimiei românești plus terenuri petrolifere concesionate statului român în Kazahstan și Libia. A acumulat datorii, a vândut unor kazari compania prin intermediul unui offshore a. î statul nu a încasat nimic.
Voiculescu pe principiul „nu mă întreba cum am furat primul milion de dolari, pe al doilea milion și urmatoarele” și-a folosit televiziunile pe post de șantaj și răfuieli politice.
În SUA am văzut americani care plângeau că nu mai există băcănie de la coltul străzii, tutungeria de vizavi, unde micul patron știa ce vrei, socializa cu tine. Însă sunt state unde aceste mici afaceri sunt încurajate, oamenii sunt încurajați să devină mici antreprenori, să înceapă o afacere, să – și dezvolte afacerea. Esența capitalismului este mica inițiativă privată, concurența onestă. Companiile mari, transnationalele distorsionează piața, înlocuiesc concurența cu monopolului, ologopoluri, cu înțelegeri gen cartel. A fost o vreme când SUA a dărâmat Standard Oil pentru că devenise, nu numai, mai puternică decât statul și de-a dreptul odioasa. Afacerile mici angrenează locuri de muncă, generează taxe și impozite, angajații sunt mai degrabă membri ai familiei sunt „esența capitalismului”. Marea majoritate a transnationalelor au o asemenea poveste. În goană lor, în lăcomia lor uită de unde au plecat și că fondatorii lor au dorit altceva.
Văd că toată lumea se gândește și moare de grija miliardarilor români mari datori la stat. Nicolae cum nu a mai fost ajutat a închis tot, așa a înțeles el capitalismul și responsabilitatea socială față de combinatele preluate la preț de limuzină. Vedem ce le poate pielea lui alde Becali și Nicolae la echipele lor de fotbal unde se comportă precum niște boieri care dau de lucru unor iobagi.
Dacă un amarastean de buticar, călcat lunar de toate instituțiile statului și amendat de toți dacă nu iese la interval, uită, și e normal la cate taxe, impozite, autorizații are, să plătească 100 de lei statului i se blochează imediat conturile. În schimb Antenele, Petromidia au fost iertate, reeșalonate la plată ca să nu se supere Don Patriciu, Don Voiculescu. Cum rămâne cu egalitatea în fața legii?
România trebuie să încurajeze micii antreprenori iar resursele statului trebuie exploate de companii de stat cu management privat. Un monopol privat este mai nociv decât unul de stat, o sută de mii de mici patroni onești cu statul și angajații sunt de preferat unui miliardar de genul lui Becali, Nicolae, Voiculescu sau Patriciu.
Acum vreo 2 ani era un studiu care vehicula suma de 100 miliarde, dacă ne gândim numai la dispariția cash – lui societăților de comerț exterior (până în 1989 prin lege tot exportul și importul României se realiza prin SCE care încasau valuta și plăteau sau plătea statul producătorii în lei) aflat pe mâna lui Voiculescu, Catarama etc., la dispariția fondului privat de pensii al statului român, la concesionarea pe nimic a terenurilor petroliere din Kazahstan și Libia (capitalistul Dinu Patriciu ajutat „prin orice mijliace” conform doctrinei lui Ilie Șerbănescu din anii 90 – a se vede Revista Succes), la frauda Bancorex și multe altele ne dăm seama că cifra de 100 miliarde euro este perfect plauzibilă. Numai din afacerea ostaticii din Irak statul român a pierdut 25 milioane de dolari (în realitate adevărații teroriști care îi rapisera pe teroriști și ziariști au primit numai 5 milioane), restul s-a împărțit la participanți. Apoi traficul de arme mascat în Țigareta cu episoadele 1,2,3,4 a însemnat câteva miliarde, urmează Embargoul și retehnologizarea Pumelor, MIG – lor, securizarea granițelor U. E și multe altele.
Domnue profesor, în urmă cu 3-4 seri, după ora 12 noaptea, am prins întâmplător pe Antena 3 ori Romania TV un film uluitor făcut de români privitor la marea majoritate a celor care au fost ”judecați ori arestați tip DNA” după care, au dispărut pur și simplu de pe firmament și hodoronc-tronc au apărut prin cele mai costisitoare locuri din Europa, Asia și Africa, locuind în vile uluitoare de un lux orbitant și folosindu-se de yahturi și limuzine simandicoase în timp ce tipii aruncau cu banii în toate direcțiile cheltuindu-i prin hotelurile lor, barurile și restaurantele lor etc, etc. Le-am scris celor două posturi să mai reia filmul ca să vadă și românii unde se află infractorii cercetați de DNA și în ce hal trăiesc dar refuză să-mi acorde atenție. Astfel i-am zărit pe Popoviciu, pe bietul Cocoș, pe amărâtul de Videanu care pe aici, când se târau spre DNA se foloseau de cărucioare pentru handicapați în timp ce, acolo zburdau cu trabucul între dinți. Păi, ce fel de anchete au făcut Koveși cu trupa ei atâta timp cât, majoritatea celor cu care se tot fălește că i-ar fi arestat confiscându-le și averile furate se destrăbălează nepăsători și fericiți la culme prin toată lumea? Când și pe ce cale au plecat din Țară cu banii tâtâș? Să afle și românii noștri pe unde sunt banii de pensii, pentru sănătate și celelalte dar nu în ultimul rând, despre imensele avantaje ale existenței DNA care a stopat corupția și a arestat pe marii corupți!! Să se vadă aici care este eficiența reală a madamei Koveși cu trupa ei și să afle și UE avantajul existenței DNA! Fantastic film! Doresc să Vă asigur de întreaga mea stimă, C. Ș. Șelaru
pe de o parte criminalii de la Bruxelles ne arata ,,uite puteati accesa suma X fonduri europene si nu ati accesat,, ca sa ne numeasca ,,incompetenti,,
iar tot ei acorda sprijin total celor care in numele falsei ,,anti-coruptiei,, aresteaza toti milionarii Romaniei, special ca Romania sa ramana o colonie piata de desfacere cu sclavi pe 200 de euro. Vina este in totalitate la Bruxelles.
Cine poate dezvolta Romania? Buticarul din coltul strazii? turcul care are o Shaomerie la colt de strada pe in PIata Obor?
cine poate dezvolta Romania, cine poate accesa fonduri europene grase pentru Romania, judete agricola, o ferma agricola din 15 judete ale Romaniei?
Buticarul de la colt de strada sau miliardarii Romaniei din TOP 300? Uitati-va pe lista ,,anti-coruptiei,, din Romania. Daca veti vedea o singura firma straina arestata pentru evaziune fiscala sau spagi, sa ma anuntati si pe mine.
Nu conteaza unde si-au pus banii milionarii romani.
Conteaza altceva: dezvoltarea Romaniei.
Cine poate accesa 15.000.000 de euro in Romania fonduri europene, proiecte, ferme, scoli construite de la zero, Fabrici de chibrite si hartie igienica? Fabrica de tutun?
cine poate accesa acesti bani in 10 zile de la terminarea proiectului? cine poate accesa apoi bani pentru ferma gigantica care sa se extinda in judetul Giurgiu Ialomita Teleorman Olt Dolj, peste mai multe judete?
raspunsul e simplu: Miliardarii Romaniei.
Pe cine aresteaza DNA-ul pentru ,,coruptie,,? pe miliardarii Romaniei.
Si deci, de ce va mirati ca suntem slabi, condusi de straini, si firmele din occident multinationale si din America au monopol pe piata din Romania? Cum sa exporti un chibrit cand nu ai capitalisti, decat colegi de celula la Jilava?
L-au arestat pe Dinu Patriciu Becali, Voiculescu, Vintu,
Pentru cine lucreaza aceste ,,institutii ale statului( care stat? Congresul American?) roman?