- No issue detected
Lumea nu poate fi redusa doar la creștinism având în vedere că doar 32,43% din populația Terrei este creștină. Aceasta este o viziune tipic europeană și egocentrista care nu mai corespunde de mult noilor realitati.
Europa este în cautarea identității și trebuie să accepte realitatea apăruta odată cu prăbușirea colonialismului că nu mai este buricul pământului. Căderea comunismului și bantuirea fantomei URSS prin cancelaria UE a prelungit criza identitara europeană. Încercarile Scoției, Cataluniei de independența, dar cu pretenția de a rămâne în UE demonstrează că europenii nu înțeleg idee de o Europa a națiunilor ci un fel de nou Sfânt Imperiu roman de nației germană,tot așa vede UE și Germania iar Franța îl vede un nou Imperiu caroligian centrat pe Franța și Germania.
Criza nu este numai una Europeană, vedem o criza a identității în SUA, Rusia și China.
SUA lui Trump își recunoaște neputința de a fi liderul mondial asumat de George Bush după colapsul sovietic și continuat până la Obama datorită, nu colapsului militar, slabiciunilor economiei americane și crizei de politicieni valoroși.
Rusia lui Putin și-a reafirmat statutul de mare putere, dar nu în concepția clasica ruseasca de urmașa Romei, ci în cea reală de urmașa Imperiului mongol. Orientarea lui Putin euro-asiatica este normala și singura de a asigura Rusiei supraviețuirea în relația cu capriciosul Occident,dar această viziune specifica Hoardei de Aur nu corespunde cu imaginea populara despre rolul Rusiei în Europa.
China cu cea mai dinamica economie, cu cea mai numeroasa armata are problema lipsei recunoașterii statului de super putere la nivel mondial iar în interior o lipsă de încredere a populației în guvern și în capacitatea acestuia de a păstrat aparentele unui stat socialist.
In realitate toată lumea este într-o criză identităra, criza economică a lăsat urme adanci și a dezvaluit realitatea cruda a faptului că statul a fost acaparat de o minoritate și se află în conflict cu națiunea. Acest lucru se petrece în majoritatea țărilor lumii. Atunci când țările satelit accepta cu entuziasm politicile unei minorități care conduc o mare putere, adică a unui stat care este străin pentru națiunea lui, conflictul nu are cum să nu degenereze măcar la nivel declarativ.
În conflictul dintre stat și națiune primul profita de toate parghile pe care le are, în schimb națiunea nu are decât două alternative: votul și revoluția, amandoua cu avantaje și dezavantaje.
În concluzie în aceste vremuri asistam la o singură ideologie care este valabila în toată lumea, cea a statului aflat în conflict cu propria națiune sau popor