CD
1.800 aprobate
denitsoc@gmail.com
108.231.169.110
UNDE NE ESTE COMPASUL?
De CD
Lipsa unei ideologii, chiar si false face ca lumea să nu mai vadă comod reperele interactiunii globale asa cum era obisnuită cand i se dicta de un hegemon si trăia intr-o pace artificială, turburată doar de ambitiile cinice ale hegemonului.
Nu mai există oare compas fără hegemon?
Trecerea de la hegemonie la multipolaritate/policentrism este profundă, dar multipolaritatea nu este o ordine. Este un un Mediu – fluid, confuz și neliniar deocamdaăt. Instabilitatea se multiplică temporar deoarece lumea este mai interconectată ca niciodată, dar și mai competitională. Pentru state, stabilitatea internă a devenit mai importantă decât ambiția externă si vor face orice să-si păstreze Suveranitatea stabilă. Guvernele lucide de pretutindeni, plasează acum dezvoltarea internă și reziliența mai presus de visele de dominație globală.
Nu se mai verifica definiția lui Lenin a unei situații revoluționare: “clasa conducătoare trebuie să nu poată conduce ca înainte, în timp ce cei conduși trebuie să ceară schimbarea”. Astăzi, prima condiție există din plin, elita bankară nu mai este capabilă să iasă din criza ce ea insăsi a creiat-o, dar a doua conditie nu există.
Majoritatea țărilor preferă ridicarea treptată a statutului lor, fără riscul unei rupturi sau tulburări la nivel de sistem, lipseste ideologia revolutionară si ambitiile desarte.
Maestrii istorici ai revolutiilor si-au pierdut credibilitatea si tractiunea la mase si nici o incercare de revolutie, oricat de colorată ar fi ea nu mai tentează si nici elitele financiare nu mai sunt dispuse să investească in asemenea experimente riscante pentru ele, neproductive. Criza financiară i-a dezarmat pană si pe ei. Lumea pe care aceste elite o promiteau nu o mai pot proiecta in viitor căci realitatea cruntă pe care ei nu o mai pot guverna ii contrazice.
Ceea ce face ca această tranziție să fie neobișnuită este faptul că nu este condusă de revoluționari ideologici. China, gigantul în ascensiune, sau Rusia bine militarizată nu încearcă să refacă lumea după chipul și asemănarea lor. Ideologiile vechi sunt deja uzate, cunoscute si neatractive chiar in formule combinate si colorate diferit, parfumul lor talmudic le fac respingătoare.
Statele nu mai visează la o victorie totală. Ele caută avantaje incrementale – mici corecții lente, condiții favorabile pentru viitorul apropiat, o negociere perpetuă bine echilibrată si echitabilă. Perspectiva viitorului indepărtat este foarte circumspectă si caută verificări in experientele empirice.
Ceea ce asistăm acum nu este colapsul, ci tranziția – o revoluție fără revoluționari. Puterile de sus nu mai pot comanda. Majoritatea de jos nu dorește să se revolte. Lumea este prinsă la mijloc, dezordonată, dar durabilă, instabilă si creativă, dar ciudat de rezilientă.
Aceasta este realitatea pe care trebuie să o acceptăm: ordinea mondială liberală a dispărut, iar ce va urma este incă necunoscut. Ceea ce putem spune cu certitudine este că politica internațională se va concentra mai puțin pe reguli universale și mai mult pe supraviețuirea națională.
Vechiul vis al păcii prin dominație s-a încheiat.
Nu trebuie să ne sperie necunoscutul, lipsa unor promisiuni desarte cu care am fost obisnuiti de diverse ideologii sau culte. Trebuie să ne bucurăm de libertatea ce oferă inspiratie creativă, ascensiune nelimitată a aspiratiilor noastre spre mai bine, spre dezvoltarea si implementarea binelui comun.
Ceea ce rămâne este o competiție constantă, dificilă – una pe care hegemonul și restul lumii trebuie să învețe să o îndure si să se adapteze la acest Mediu/Climat fără ideologii si propagandă desartă.
Un Mediu/Climat unde fluxurile culturale diverse si corect exprimate pot să se influenteze creativ si să se realizeze o dezvoltare armonioasă a acestui Mediu/Climat, care in fluiditatea si diversitatea lui nu mai poate deveni o Ordine nivelatoare, uniformă.
Viitorul rămane plin de promisiuni pentru toate culturile si gusturile, dar cristalizarea acestor deziderate se va face lent, in timp, fără izbucniri violente, intr-o competivitate asigurată de vointa comună de Pace.
Rezultatul va fi in aceste optime conditii ceva ce va fi mereu in schimbare si evolutie pentru a fi adaptabil gusturilor si dezideratelor diverse, mereu in perpetuă schimbare si ele.
Unicitatea nu va lipsi insă nu va mai fi arestată in permanent, i se va oferi libertatea de schimbare si devenire. Uniformitatea va căpăta si ea alte valente usor de exploatat de inteligentele artificiale eficinte in repetivitate.
Visurile noastre vor avea un camp mult mai divers si mai colorat peste care să zboare si să se inspire in libertate si pace.
Atlanta 01/10/2025
Spui propagandistic si cal troian ca China, „gigantul în ascensiune… nu încearcă să refacă lumea după chipul și asemănarea ei”. Dar scopul final al Chinei este comunismul total, global, iar acum face acumulari de bogatie globala pentru a realiza acest „salt” in desfiintarea omului si transformarea lui in rob de stup.
Orice informatie reala deranjeaza propaganda Chinei, tu incepi visceral cu „jidanule” si cu calomnii murdare, care dovedesc ce substanta ai, activistule cripto-comunist.
Comunismul este internaţionalist prin definiţie. Asta spune marxism-leninismul, iar statutul Partidului Comunist Chinez, partidul ce conduce chiar acum dictatorial China, spune că „Partidul Comunist din China folosește marxismul-leninismul… Marxismul-leninismul dezvăluie legile care guvernează dezvoltarea istoriei societății umane… Cel mai înalt ideal al comunismului urmărit de comuniștii chinezi poate fi realizat numai atunci când societatea socialistă este pe deplin dezvoltată și extrem de avansată. Prin menținerea principiilor fundamentale ale marxismului-leninismului și urmând calea potrivită condițiilor specifice Chinei, așa cum a fost aleasă de poporul chinez, cauza socialistă a Chinei va fi în cele din urmă victorioasă.“
pentru întreaga omenire.
Această realitate poate fi aflată chiar de pe website-urile guvernamentale ale Chinei, precum cel al ministerului Comerţului chinez (mofcom.gov.cn).
China NU şi-a însuşit pentru totdeauna în doctrina de partid-stat uzul real al capitalismul în simbioză cu socialismul comunist, cum arată fals unii din propagandiştii ei din România, decât strict ca „etapă“ premergătoare victoriei comunismului, scopul ei ideologic şi social.
Iar „Economia de Piaţță Socialistă“ (Socialist Market Economy / SME) a „socialismului cu caracteristici chinezeşti“, în care prevalează sau predomină tot „proprietatea publică“ etatistă, nu cea privată, şi întreprinderile de stat, nu cele private, este şi ea tot doar o concesie momentană făcută pieţei de capital, fiind numită de comuniştii chinezi drept o „etapă preliminară“ sau „etapă primară“ („preliminary stage“ or „primary stage“) a dezvoltării socialismului, care deci, teoretic, va fi abandonată după dezvoltarea corespunzătoare mondială a Chinei, chiar conform website-ului guvernamental al ministerului Comerţului chinez (mofcom.gov.cn).
„Economia de Piață Socialistă“ a Chinei e adoptată din 1992, fiind necesară competitivităţii Chinei în economia de piaţă globală care să îi asigure bogăţia necesară evitării unei prăbuşiri economice ca a Uniunii Sovietice.
Chiar dacă unii analişti îi zic „capitalism de stat“, cei mai obiectivi o descriu ca pe o „evoluţie originală a marxismului… adaptată la coabitarea cu un sistem capitalist globalizat“ (citat după Maxence Poulin, „Comparative Analysis of the Economic Structure of the Socialist Market Economy of China and the New Economy Policy”, 2021).
Comuniştii chinezi sunt de fapt destul de marxişti acum, şi deloc leninişti, căci marele ideolog al comunismului, iudeul Karl Marx, spunea despre Comunism că se va realiza în urma dezvoltării maxime a capitalismului, care se va autodistruge pe măsură ce tot mai mulţi oameni vor fi retrogradaţi la statutul de clasă muncitoare, inegalitatea creşte, cei bogaţi fiind doar o castă, iar concurenţa va duce profiturile corporative la zero, culminând cu o revoluţie comunistă după care producţia va fi predată în ansamblu clasei muncitoare, ceea ce va echivala imediat şi cu apariţia societăţii comuniste fără clase.
China autocratică nu a trecut în prezent la pluripartidism, iar Partidul Comunist Chinez, partidul-stat, nu a abandonat acest scop final, comunismul, ci administrează evoluţia spre această finalitate conformă viziunii lui Marx, neluptând direct cu capitalismul, ci adoptându-i principiile ca o „etapă“, pentru a-l concura şi a-l învinge altfel, dar tot pe linia finală prevăzută de Karl Marx, ajungerea la comunism.
Intervenţionismul statului e cvasi-total în „Economia de Piaţă Socialistă“ din China, cu excepţia teritoriilor nou anexate. Nu e o economie de piaţă liberă cu reglementările necesare, e un control total al partidului stat, iar partidul unic e comunist, cu toate tarele sale, căci este un univers guvernat cu mână de fier, cum îl descrie profesorul de drept
https://ioncoja.ro/o-singura-tara-doua-sisteme/
Esti putred, activistule propagandist rosu!