National C&D
0 aprobate
national_c@yahoo.com
78.96.85.112
Scopul Chinei rămâne, pentru viitor, comunismul global pentru întreaga omenire.
Această realitate poate fi aflată chiar de pe website-urile guvernamentale ale Chinei, precum cel al ministerului Comerţului chinez (mofcom.gov.cn).
China NU şi-a însuşit pentru totdeauna în doctrina de partid-stat uzul real al capitalismul în simbioză cu socialismul comunist, cum arată fals unii din propagandiştii ei din România, decât strict ca „etapă“ premergătoare victoriei comunismului, scopul ei ideologic şi social.
Totodată, China a fost obligată din exterior să accepte principiul „o ţară, două sisteme“ („one country, two systems”), la schimbul primirii unor teritorii. Nu e doctrina sa şi nu promovează principiul care permite capitalismul autentic şi economia de piaţă autentice decât vremelnic, câţiva zeci de ani, şi doar în interiorul teritoriului ei lărgit cu teritoriile primite de la administrarea britanică în 1977. Deşi acceptă principiul economiei de piaţă, China nu sprijină deloc sistemul capitalist în lume (cum ar reieşi din propaganda unor PR-işti ai ei), fiind nevoită să joace în această piesă de teatru politic prin angajamentul internaţional pe care şi l-a luat.
Astfel, China s-a angajat când a preluat Hong Kong-ul şi Macau de la occidentali (de la britanici, administrativ) la principiul acesta, „o ţară, două sisteme“ – adică şi comunist (în vechea Chină, cu „economia de piaţă socialistă“ sau „socialismul chinez“, tot de „etapă“ şi acesta, înainte de comunismul plenar) şi capitalist (în teritoriile nou alipite, ce erau deja capitaliste) -, şi respectă principiul şi pentru că doreşte să mai preia şi Taiwanul cu cât mai puţine probleme, deşi acesta nu doreşte să se alipească ansamblului Chinei comuniste.
De aceea, principiul „o ţară, două sisteme“ a fost introdus în Constituţia Chinei în anii 80, în timpul negocierilor asupra Hong Kong-ului dintre China şi Regatul Unit, dar numai pentru a permite guvernanţa economică capitalistă specială din Hong Kong şi Macau. Acest principiu prevede că deşi există o singură China, aceste regiuni îşi pot păstra propriile sisteme economice şi administrative (timp de circa o jumătate de secol), în timp ce restul Chinei continentale utilizează sistemul „socialismului cu caracteristici chinezeşti“.
Iar „Economia de Piaţță Socialistă“ (Socialist Market Economy / SME) a „socialismului cu caracteristici chinezeşti“, în care prevalează sau predomină tot „proprietatea publică“ etatistă, nu cea privată, şi întreprinderile de stat, nu cele private, este şi ea tot doar o concesie momentană făcută pieţei de capital, fiind numită de comuniştii chinezi drept o „etapă preliminară“ sau „etapă primară“ („preliminary stage“ or „primary stage“) a dezvoltării socialismului, care deci, teoretic, va fi abandonată după dezvoltarea corespunzătoare mondială a Chinei, chiar conform website-ului guvernamental al ministerului Comerţului chinez (mofcom.gov.cn).
„Economia de Piață Socialistă“ a Chinei e adoptată din 1992, fiind necesară competitivităţii Chinei în economia de piaţă globală care să îi asigure bogăţia necesară evitării unei prăbuşiri economice ca a Uniunii Sovietice.
Chiar dacă unii analişti îi zic „capitalism de stat“, cei mai obiectivi o descriu ca pe o „evoluţie originală a marxismului… adaptată la coabitarea cu un sistem capitalist globalizat“ (citat după Maxence Poulin, „Comparative Analysis of the Economic Structure of the Socialist Market Economy of China and the New Economy Policy”, 2021).
Comuniştii chinezi sunt de fapt destul de marxişti acum, şi deloc leninişti, căci marele ideolog al comunismului, iudeul Karl Marx, spunea despre Comunism că se va realiza în urma dezvoltării maxime a capitalismului, care se va autodistruge pe măsură ce tot mai mulţi oameni vor fi retrogradaţi la statutul de clasă muncitoare, inegalitatea creşte, cei bogaţi fiind doar o castă, iar concurenţa va duce profiturile corporative la zero, culminând cu o revoluţie comunistă după care producţia va fi predată în ansamblu clasei muncitoare, ceea ce va echivala imediat şi cu apariţia societăţii comuniste fără clase.
China autocratică nu a trecut în prezent la pluripartidism, iar Partidul Comunist Chinez, partidul-stat, nu a abandonat acest scop final, comunismul, ci administrează evoluţia spre această finalitate conformă viziunii lui Marx, neluptând direct cu capitalismul, ci adoptându-i principiile ca o „etapă“, pentru a-l concura şi a-l învinge altfel, dar tot pe linia finală prevăzută de Karl Marx, ajungerea la comunism.
Intervenţionismul statului e cvasi-total în „Economia de Piaţă Socialistă“ din China, cu excepţia teritoriilor nou anexate. Nu e o economie de piaţă liberă cu reglementările necesare, e un control total al partidului stat, iar partidul unic e comunist, cu toate tarele sale, căci este un univers guvernat cu mână de fier, cum îl descrie profesorul de drept constituţional Ioan Stanomir, „univers în care dizidenţii politici sau religioşi sunt exilaţi, întemniţaţi sau executaţi“, iar „imaginile din Piaţa Tiananmen ar merita revăzute, înainte ca miracolul chinez să fie invocat, pios“, căci imaginile cu „şenilele de tancuri trecând peste trupuri umane nu sunt o metaforă, ci instrumentul prin care o putere totalitară şi-a menţinut hegemonia, în contra propriului popor“. Am mai văzut şi la noi aşa ceva, în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi la Timişoara în decembrie 1989 (acelaşi an cu masacrele de la Tiananmen), când comunismul se crampona de putere după ce românii nu mai avuseseră dreptul la alegeri libere, nefraudate total, de peste o jumătate de secol, cele din 1937, şi acelea anulate de instaurarea altei dictaturi, cea regală, aşa cum prin alegerile total fraudate din 1946 s-a demarat instalarea dictaturii de ocupaţie sovietică a României şi instalarea la putere a… „Partidului Comunist Român“ şi a sateliţilor lui, interfeţe ale ocupantului.
Doctrina partidului-stat al Chinei implică obligatoriu dictatura, şi în prezent, definită drept „dictatura proletariatului“ prin reprezentanţii săi asupra întregului popor. Viitorul, conform doctrinei partidului-stat al Chinei, al ei şi al lumii, este tot comunismul. În China nu există pluripartidism, iar economia de piaţă socialistă este un compromis făcut pentru ca China să acumuleze bogaţia globală cu care să îşi impună dominaţia.
*****
Până şi companiile private din China („capitalismul chinezesc“ de tip socialist) sunt artificiale, fiind creditate şi subvenţionate de partidul-stat şi controlate prin Departamentul Frontului Unit al Muncii al Partidului Comunist Chinez şi prin Federaţia Sindicatelor din Întreaga China („All China Federation of Trade Unions“), prin care salariaţii sunt formal proprietari şi care e condusă de liderul comunist Wang Dongming, care este şi vicepreşedintele conducerii Congresului Naţional al Poporului chinez, cel mai înalt organ al puterii de stat comuniste din China. Confederația Internațională a Sindicatelor Libere a declarat că „Federaţia Sindicatelor Întregii Chine nu este o organizație sindicală independentă şi, prin urmare, nu poate fi considerată o voce autentică a lucrătorilor chinezi“ („Morning Star, The People’s Daily“ din 14 octombrie 2013).
Iar „Frontul Unit“ (Departamentul Frontului Unit al Muncii sau, în engleză, „United Front Work Department“) funcţionează şi ca o agenţie de spionaj, cunoscută ca atare, definită în general drept „una dintre cele mai puternice, dar şi misterioase, structuri de decizie şi execuţie din cadrul Partidului Comunist Chinez“ (Bloomberg). Pentru a-și desfășura şi activitățile de influență din străinătate, UFWD sau Frontul Unit al Muncii conduce „munca chineză de peste mări“, ce urmărește să coopteze indivizi și comunități etnice chineze care trăiesc în afara Chinei, în timp ce o serie de alte organizații cheie afiliate sau ghidate de strategia mai largă a Frontului Unit al Chinei, precum reţeaua de Ong-uri SIRONET („SilkRoad NGO Network“), desfăşoară operaţiuni de influenţă care vizează actori şi state străine (SIRONET ocupându-se şi de deplasarea în China a politicienilor sau influencerilor politici români Victor Ponta, Adrian Severin sau Corvin Lupu, zilele trecute şi Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă). Un raport al Departamentului de Stat al SUA din 2018 („China’s Overseas United Front Work – Background and Implications for the United States“) arată că „astăzi, organizaţiile legate de Frontul Unit joacă un rol din ce în ce mai important în politica externă mai largă a Chinei sub preşedintele şi secretarul general al PCC Xi Jinping. Este tocmai natura muncii Frontului Unit să caute influenţă prin conexiuni care sunt dificil de dovedit public şi să câştige influenţă care este împletită cu probleme sensibile, cum ar fi identitatea etnică, politică şi națională…“
În plan intern, „Partidul Comunist al Chinei a cerut Frontului Unit să adâncească rolul de conducere al guvernului în sectorul privat [existând milioane de firme private cvasi-independente în China] conform liniilor directoare emise de Biroul General al PCC“, scria Bloomberg în 2020. Cererea partidului venea „în întâmpinarea riscurilor emergente pe măsură ce creşte amploarea întreprinderilor private, iar oamenii de afaceri privaţi îmbrăţişează valori şi interese diverse“. Deci fără prea mută libertate.
Noua strategie de control şi influenţă mai mari a statului asupra „economiei „private“ din China, accentuează creşterea tensiunilor cu SUA şi alte state, pentru care „firmele aparent private“, precum Huawei Technologies Co., sunt „instrumente ale puterii de stat chineze“, sectorul privat (reprezentând 60% din producţia economică a Chinei şi 80% din locurile de muncă din oraşe), ducând şi greul războiului comercial SUA-China, deoarece multe companii sunt producători orientaţi spre export.
Rolul Departamentului Frontul Unit, este, în analiza Financial Times, transformarea Chinei în „putere mondială moderată“, „o misiune multilaterală, dar în mare parte confidenţială, pe care Xi Jinping, cel mai puternic preşedinte al Chinei din epoca modernă, a făcut-o unul dintre cele mai importante obiective“, iar o investigaţie a FT privind operaţiunile Frontului Unit în numeroase ţări, evidenţiază „activităţi coordonate direct de liderii Chinei în scopul convingerii, cooptării sau atacării unor grupuri clar definite sau unor indivizi“, cu „obiectivele generale de obţinere a susţinerii pentru agenda politică a Chinei, de acumulare a influenţei pe plan extern şi de colectare a unor informaţii esenţiale“.
***
Cazul companiei chinezeşti Huawei, cea care vrea să implementeze în lume reţeaua proprie de transmisiuni digitale 5G, este exemplar privind modul cum au apărut companiile „private“ pe structura socialismului chinezesc. Când s-a înfiinţat, în 1987, Huawei era „o întreprindere deţinută colectiv“, adică nici de stat nici privată, ci o cooperativă de producţie în stil comunist, dar când în 1992 guvernul chinez a început să elibereze licenţe pentru „întreprinderile private“, Huawei s-a încadrat în noua legislaţie şi a devenit astfel „companie deţinută de angajaţi“, ceea ce e discutabilar, căci nu au drepturile fireşti ale unor acţionari dintr-o economie de piaţă reală.
Creierul şi preşedintele companiei, „inginerul militar comunist“ Ren Zhengfei, deţine aproximativ 1% din acţiunile holdingului Huawei, cel mai mare procent deţinut de o persoană, restul acţiunilor fiind deţinute de un „comitet sindical“ (care nu este un sindicat în sine, iar procedurile de guvernanţă internă ale acestui comitet sunt atipice unui sindicat).
Ren Zhengfei este un comunist dedicat şi a căutat să înrădăcineze ideologia Partidului Comunist Chinez în managementul şi cultura „corporativă“ a Huawei („Mao and Markets: The Communist Roots of Chinese Enterprise. Kunyuan Qiao. New Haven“, Yale University Press, 2022). Ren Zhengfei afirmă că, dacă ar apărea un conflict între interesele Huawei şi interesele Partidului Comunist Chinez, el ar „alege Partidul Comunist Chinez, al cărui interes este să servească poporul şi toate fiinţele umane“, şi că nu ar putea „trăda principiul slujirii tuturor fiinţelor umane“.
Ren Zhengfei, în prezent un apropiat al preşedintelui Chinei, a fost 11 ani inginer în Armata Chinei („Armata de Eliberare a Poporului“), pe care a părăsit-o când a participat, în 1982, la cel de-al 12-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, apoi a fost transferat, devenind director adjunct al unei fabrice de electronice a Shenzhen Southern Oil Group, parte a companiei gigant China Merchants Group, a statului chinez. De aici Ren a trecut, cu misiune, în „privat“ prin fondarea Huawei, dar tot timpul a fost acuzat de „legături suspectate cu guvernul chinez“ şi mai ales de legătura sa secretă cu Armata de Eliberare a Poporului, forţa armată a Partidului Comunist Chinez, legătură invocată şi de guvernul indian ca fiind o problemă de securitate, nepermiţând Huawei să câştige contracte strategice în India. Aceste temeri sunt împărtăşite de alte ţări, mai ales de Statele Unite, în timp ce în Regatul Unit britanic, Comitetul de Informaţii şi Securitate a recomandat eliminarea echipamentului Huawei din cauza temerilor de spionaj.
În cadrul Armatei Populare de Eliberare (Armata Chinei), cele mai cunoscute centre de unde se coordonează acțiunile secrete sunt „Forţa de Sprijin Strategic“ (Strategic Support Force / SSF) şi „Baza 311“ („Unit 61716 – People’s Liberation Army Base 311“ cu sediul în Fuzhou, care este dedicată implementării strategiei „Three Warfares“ sau „Trei Războaie“). Ele desfăşoară pentru Beijing operaţiunile de control şi influenţă faţă de diaspora, mass-media, diplomaţie, în economie, politică, educaţie, prin think tank-uri şi ONG-uri şi asupra lor şi în ceea ce priveşte manipulările informaţionale interne şi mai ales externe, împreună sau separat de Ministerul Securităţii de Stat al Chinei, responsabil de spionajul extern, de contrainformaţii şi de securitatea Partidului Comunist Chinez, „unul din cele mai mari şi mai secrete organizaţii de informaţii din lume, cu btranşe semi-autonome“.
Deşi Huawei pretinde că este „o companie privată, deţinută de angajaţi“ (151,7 mii de persoane acţionari indirecţi din 207 mii de angajaţi), cel mai mare acţionar, ca persoană, fiind fondatorul şi managerul Ren Zhengfei, despre care am vorbit mai sus, care deţine aproximativ 1% din „acţiunile“ holdingului, restul acțiunilor sunt deținute de fapt de un „comitet sindical“ agreat de stat şi de partidul comunist. Acest lucru se datorează mai ales limitării din legislaţia chineză, care împiedică societăţile cu răspundere limitată („private“) să aibă mai mult de 50 de acţionari-asociaţi, iar interesul angajaţilor este tratat ca o singură entitate-acţionar prin intermediul „sindicatului“.
Deşi acţionarii angajaţi primesc dividende, acţiunile lor nu le dau dreptul la nicio influenţă în deciziile conducerii, Ren Zhengfei având putere de veto împotriva oricărei decizii luate de consiliul de administraţie, desemnat de „sindicatul“ aliniat partidului comunist.
Pe aceste considerente, americanii Donald Clarke şi Christopher Balding (profesor asociat şi la Peking University HSBC School of Business din Shenzhen, China), arată în lucrarea lor „Who Owns Huawei?” (2019, NY) că Huawei este „deţinută efectiv de stat“ din cauza acestei „structuri“, căci „sindicatul şi comitetul său funcţionează ca orice alt sindicat din China“, fiind necesar să fie asociat cu acea federaţie a muncii (Federaţia Sindicatelor din Întreaga Chină / „All China Federation of Trade Unions“ condusă de lideri comunişti) legată şi controlată de Partidul Comunist Chinez. Ei subliniază, de asemenea, că „aranjamentul“ nu e o proprietate reală, ci un acord de împărţire a profitului net (profit-sharing arrangement), de regulă 1 yuan la o acţiune. Pentru staff şi acţionari înseamnă un stimulent serios în muncă acest beneficiu, dar nu sunt proprietari reali, căci nu pot dispune de acţiunile lor (nu le pot vinde, de exemplu). În 2003, unii angajaţi Huawei au iniţiat contestaţii la o instanţă de judecată chineză împotriva companiei cu privire la acţiunile lor, cerând posesia lor reală. Dar atât Curtea Populară Intermediară a oraşului Shenzhen, cât şi Curtea Populară Înalta a provinciei Guangdong au decis că acțiunile lor sunt doar „pentru referință“ şi nu există temei legal pentru pretenţțiile angajaţilor cu privire la proprietatea lor asupra acţiunilor Huawei (ştire din presa chineză precum yunfawu.cn, dar informaţii lămuritoare sunt cuprinse şi în „Chinese Influence Operations“, un raport al Institut de Recherche Stratégique de l’Ecole Militaire din Paris).
Căci dacă analizăm cum sunt aleşi membrii Comitetul „Sindicatului“ despre care se pretinde că este reprezentativ pentru acţionarii angajaţi ai Huawei (prin care se exercită calitatea de „acţionari“ a muncitorilor de la Huawei), cum sunt aleşi liderii săi sau modul în care sunt selectaţi, rămâne un fapt tot nedezvăluit public, fiind secretizat. Se ştie însă despre Comitetul sindical al companiei că este înregistrat şi plăteşte cotizaţii către filiala din Shenzhen a Federaţiei Sindicatelor din Întreaga China („All China Federation of Trade Unions“), care este controlată de Partidul Comunist Chinez. Aproximativ jumătate din personalul salariat al Huawei participă la această structură (angajaţii străini nu au dreptul) şi dețin ceea ce compania numeşte „acţiuni virtuale restricţionate“ (ne tranzacţionabile, ce sunt „alocate“ doar pentru a recompensa performanţa, un fel de participare la beneficiu). Când angajaţii părăsesc Huawei, acţiunile lor revin companiei, care le „răscumpără“. Acţiunile lor nu le dau dreptul la nici o influenţă directă în deciziile de conducere, dar statul chinez nu are o pârghie directă de control, căci cheia este la „sindicat“, iar acesta e subordonat, mai subtil, tocmai partidului-stat (PCC), prin conducerea sa, Wang Dongming, şeful din prezent al centralei sindicale a Chinei, de exemplu, fiind şi un nomenclaturist comunist şi vicepreşedinte al Congresului Naţional al Poporului, cea mai înaltă formă de putere din Republica Populară Chineză.
Şi „cultura corporativă“ sau corporatistă („corporate culture“) de Ia Huawei (valorile, atitudinile şi practicile comune care definesc şi ghidează operaţiunile unei companii şi modul în care angajaţii interacţionează), este, conform preşedintelui fondator al companiei Ren Zhengfei, (CEO al Huawei) „aceeaşi cu cultura Partidului Comunist Chinez“, el afirmând adeseori şi că „filosofia şi strategia de management ale Huawei sunt aplicaţii comerciale ale maoismului“, respectiv ale gândirii lui Mao Zedong (Mao Tse-tung), primul lider al Partidului Comunist Chinez şi fondatorul Republicii Populare China (după Christopher Marquis şi Kunyuan Qiao „Mao and Markets: The Communist Roots of Chinese Enterprise“, Yale University Press 2022, autorii, Qiao şi Marquis, concluzionând că „fondatorul companiei, Ren, este un comunist dedicat care înrădăcinează valorile comuniste în Huawei“).
Eu am citit doar inceputul acestor baliverne.
Alt evreu a venit aici sa spuna ca nu ei, inventatorii comunismului il vor generalizat in lume sub comanda lor Mondiala, ci China. Cand nu i de vina China e de vina Rusia. Ca astea s tarile pe care evreii nu le pot nici domina nici cuceri nici infiltra cu un stat adanc.
Evreii sunt cei mai vicleni, cei mai criminali si mai prosti oameni ai planetei in acelasi timp. Acuza pe altii de ce fac sau au facut ei. Tradeaza toate tarile unde traiesc, ajung sa guverneze din birouri de stat fara pesonalitate publica sau juridica.
Stau acolo si dau ordine.
Anuleaza protestul romanilor in tara lor despre cine sa primeasca ei romanii in tara lor. Bagati le pumnul in gura boraturi jidanestisa se stie cine detine Tara Asta. Nu ei romanii, noi evreii decidem.
Si alte ordine de distrugere a tarii si a popoului Roman. Toate vin din statul adanc jidanesc al Romaniei. De acolo a venit si ordinul de anulare a alegerilor. Cu Georgescu presedinte, ar fi zburat cu totii de la varful neales al politicii Romaniei. S au speriat de nu au mai iesit de prin bai atunci. Norocul lor ca romanul predoiu era nascut, viu si gata de tradare. Evreii i-au ales pe bolovan si pe mucusor ca marionete si astia acum lovesc in Tara. Sunt pe Ultima suta de metri de distrugere completa a tarii.Bolovan e cel mai imbecil. De aceea alegerile din Romania nu au fost niciodata libere. Pentru ca evreii le au masluit mereu.
Asa ca, atunci cand vin evreii iar sa ne spuna ca ce rea e China, sau Rusia, nu mai puneti botul.
Singurii dusmani ai statelor europene si ai omenirii in general sunt evreii. Umanitatea nu are alti dusmani, nici la scara mare nici la scara mica. Doar pe satanistii astia, fii ai celui rau, care cred ca s mai puternici si decat Dumnezeu.
Care in tot ce spun mint ca sa si ascunda hidosenia faptelor. Niste mizerii umane. Autorul asta inclusiv. Nu mai pacalesc pe nimeni, mascaricii raului .
Vivat China. Vivat Rusia. Doua tari pe care evreii nu le vor cuceri niciodata. Iar din Romania afara!!!!!
Dati evreii afara din Romania si veti avea o tara liberal si prospera.
Dati afara evreii din Romania. Pe toti pana la unul. Eliberati tara de sub jugul evreiesc.
Sau trimiteti toti evreii la canal sa construim cu ei canalul Dunare Bucuresti. Sa i tinem acolo in lanturi, sa cunoasca cum le a fost romanilor in inchisorile comuniste evreiesti.
Si asa sa plateasca pentru tot raul facut romanilor in ultimii 200 de ani. Si mai ales pentru raul facut tarii de comunismul bolsevic evreiesc si de raul imens adus de la lovitura de stat evreiasca din 1989 incoace.
Eşti dusă rău cu pluta propagandei pe râul Stix, cucoană!
Nu poţi să citeşti pentru că ai probleme cu capul, poate, ceea ce şi demonstrezi.
Comunismul nu are, doctrinar, alt scop final decât cucerirea întregii lumi prin desfiinţarea statelor. Până la „lupta finală“ pentru o „salvare mundana“, cum cred ei.
Atingerea adevăratului comunism sau a socialism-comunismului, prezentat doar ca „socialism“ marxist, este descrisă ca fiind „obiectivul suprem” al Partidului Comunist Chinez (PCC) și al Chinei, chiar în ultimul statut al partidului, adoptat în 2019.
Statutul PCC stabileşte că se menţine în principal linia marxistă de evoluţie, chiar de se adaugă şi idei chinezeşti, dar scopul final al marxismului este o societate comunistă nu doar fără clase, ci şi „fără state“, caracterizată prin „proprietatea comună“ teoretică asupra mijloacelor de producție, unde producția și distribuția se bazează pe nevoi. Nevoile fiecăruia sunt stabilite de conducerea societăţii comuniste.
Atingerea luptei finale se realizează, în teoria marxistă, printr-o revoluție proletară care răstoarnă capitalismul, urmată de o fază socialistă de tranziție, care duce în cele din urmă la instaurarea comunismului ca o „societate liberă de exploatare“.
Constitutia Partidului Comunist Chinez este postată de el la https://www.idcpc.org.cn/english2023/tjzl/cpcjj/PartyConstitution/
Şi astfel vedem că
„Partidul Comunist din China este avangarda clasei muncitoare chineze, a poporului chinez și a națiunii chineze. Este nucleul de conducere al cauzei socialismului cu caracteristici chinezești… Partidul Comunist din China folosește marxismul-leninismul… Marxismul-leninismul dezvăluie legile care guvernează dezvoltarea istoriei societății umane… Cel mai înalt ideal al comunismului urmărit de comuniștii chinezi poate fi realizat numai atunci când societatea socialistă este pe deplin dezvoltată și extrem de avansată. Prin menținerea principiilor fundamentale ale marxismului-leninismului și urmând calea potrivită condițiilor specifice Chinei, așa cum a fost aleasă de poporul chinez, cauza socialistă a Chinei va fi în cele din urmă victorioasă.“
Iar cauza socialistă marxistă a Chinei este egală cu comunismul şi cu globalism fără state, chiar dacă liderii noii rodini mondiale roşii vor fi chinezi.
Până şi Inteligenţa Artificială (AI) e capabilă să înţeleagă că doctrina Chinei e comunismul, căci China şi partidul ce o conduce, Partidul Comunist Chinez, nu şi-o ascund, dar siteurile româneşti „naţionaliste“, acaparate de sforari mascaţi, abundă de minciunile propagandei mincinoase, cum că China nu mai merge spre comunism.
AI:
Pentru o „economie de piață socialistă“, termenii „etapă primară” și „etapă preliminară” sunt folosiți interschimbabil pentru a descrie poziția sa în cadrul teoriei mai largi a acestui socialism evoluţionist. Astfel, implementarea în China a unei „economii de piață socialiste“ este oficial încadrată ca „etapa primară a socialismului”, o teorie care justifică utilizarea mecanismelor de piață și a proprietății private alături de proprietatea publică pentru a dezvolta economia națiunii înainte de a progresa către o societate complet comunistă.
https://www.google.com/search?q=%E2%80%9Epreliminary+stage%E2%80%9C+or+%E2%80%9Eprimary+stage%E2%80%9C+%22Socialist+Market+Economy%22&client
“… Majoritatea Mondială continuă să colaboreze mai strâns ca niciodată pentru a transforma treptat guvernarea globală – un obiectiv care a devenit deosebit de urgent odată cu utilizarea superficială a forței de către Trump 2.0 (împotriva Iranului și așa cum a amenințat-o împotriva Venezuelei) și războaiele tarifare.
China poate fi esențială pentru aceste eforturi, dar asta nu înseamnă că le va domina. Altfel, națiuni mândru de suverane precum India și Rusia nu ar sprijini astfel de inițiative dacă ar crede că Beijingul va conduce unilateral agenda.”
Iata cconcluzia unui geostrategic analist politic de marca, specializat PhD in tranzitia sistemica spre multilateralitate, care vede tendintele si perspectivele partilor participante la aliniere Globala inpotriva Globalismului hegemonist.
Parere care contrazice flagrant unsurosul articol de mai sus.
Mai jos intreg articolul.
SCO, BRICS VOR TRANSFORMA DOAR TREPTAT ORDINEA GLOBALĂ
– Impulsul se dezvoltă spre multipolaritate, dar cei care își doresc o schimbare bruscă anti-occidentală vor fi dezamăgiți
de Andrew Korybko – https://asiatimes.com/2025/09/sco-brics-will-only-gradually-transform-the-global-order
Organizația de Cooperare de la Shanghai și BRICS nu vor aduce o reformă majoră guvernării globale.
Recentul Summit al Liderilor Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) de la Tianjin a atras o atenție reînnoită asupra acestei organizații, care a început ca un forum pentru soluționarea disputelor de frontieră dintre China și fostele republici sovietice, dar a evoluat ulterior într-un grup hibrid de securitate și economie.
Aproape două duzini de lideri au participat la cel mai recent eveniment, inclusiv prim-ministrul indian Narendra Modi, care a făcut prima sa vizită în China în șapte ani. Mass-media non-occidentală a salutat summitul ca un punct de inflexiune în tranziția sistemică globală către multipolaritate.
Deși SCO pare mai revigorată ca niciodată – în parte datorită apropierii sino-indo care se pregătește în mod accidental de Statele Unite – iar BRICS a devenit un nume cunoscut la nivel global, ambele organizații vor transforma probabil guvernanța globală doar treptat, nu brusc, așa cum se așteaptă unii.
În primul rând, ele sunt alcătuite din membri extrem de diverși, care pot conveni în mod realist doar asupra unor domenii largi de cooperare. Chiar și așa, acordurile sunt strict voluntare și nu au nicio obligație juridică obligatorie.
Ceea ce unește SCO și țările BRICS – multe dintre ele suprapunându-se acum în ceea ce privește apartenența și parteneriatele – este un obiectiv comun de a rupe monopolul de facto al Occidentului asupra guvernanței globale, astfel încât totul să devină mai echitabil pentru „Majoritatea Mondială”.
În acest scop, ele încearcă să accelereze multipolaritatea financiară prin intermediul BRICS, astfel încât să obțină pârghia necesară pentru implementarea reformelor, în timp ce SCO se concentrează pe prevenirea viitoarelor scenarii de instabilitate internă care ar putea amenința aceste obiective pe termen lung.
Cu toate acestea, Banca BRICS continuă să respecte sancțiunile anti-ruse ale Occidentului, în mare parte datorită interdependenței economice complexe a majorității membrilor cu Occidentul. Acest lucru explică și reticența lor de a accelera eforturile de dedolarizare.
În ceea ce privește SCO, mecanismele sale de partajare a informațiilor sunt limitate la amenințări neconvenționale, și anume terorismul, separatismul și extremismul, și sunt îngreunate în mare măsură de rivalitatea dintre India și Pakistan. Între timp, preocupările legate de suveranitate în rândul membrilor împiedică organizația să evolueze într-o alianță asemănătoare Pactului de la Varșovia.
În ciuda acestor limitări, Majoritatea Mondială continuă să lucreze mai strâns ca niciodată pentru a transforma treptat guvernanța globală – un obiectiv care a devenit deosebit de urgent odată cu utilizarea forței nepăsătoare de către Trump 2.0 împotriva Iranului și împotriva Venezueleicat și a războaiele tarifare.
China poate fi esențială pentru aceste eforturi, dar asta nu înseamnă că le va domina. Altfel, națiunile suverane și mândre, precum India și Rusia, nu ar sprijini astfel de inițiative dacă ar crede că Beijingul va ghida unilateral agenda.
Procesele în curs vor dura considerabil pentru a fi finalizate – poate chiar o generație sau mai mult – în mare parte din cauza interdependenței economice complexe pe care țările importante, precum China și India, o mențin cu Occidentul.
Ruperea bruscă a acestor legături ar provoca daune imense propriilor interese.
Prin urmare, observatorii ar trebui să tempereze orice gândire iluzorie despre o tranziție rapidă către o multipolaritate deplină, pentru a nu se confrunta cu o dezamăgire profundă și, eventual, cu o descurajare.
Privind în perspectivă, viitorul guvernării globale va fi modelat de lupta dintre Occident și majoritatea mondială – una dintre țări încercând să-și păstreze monopolul de facto, iar majoritatea mondială urmărind să reformeze treptat sistemul, revenind la rădăcinile sale centrate pe Carta ONU, deși cu unele modificări abspolut necesare.
În cele din urmă, niciuna dintre viziunile maximaliste nu ar putea intra în vigoare. Cu toate acestea, instituții alternative centrate pe regiuni specifice, cum ar fi OCS în raport cu Eurasia și Uniunea Africană în raport cu Africa, ar putea înlocui treptat ONU în mai multe domenii.
Evreii sunt comunistii. Atat. Nu exista alti comunisti in lume ca si comunitate de oameni in afara de evrei. Nici ca natiune
Evreii nu sunt o natiune pentru ca ei, Aakenanzi (Nazi) sau Sepharzi, nu au o tara a lor de drept. Sunt doar comunitati in tarile altora. Inclusiv in Israel.
Lasa aburerile. Comunismul a fost este si va fi evreiesc, prin nastere si prin perpetuare.
Nu exista alt comunism in univers decat comunisnul jidovka. Comunismul jidanesc.
S-A TERMINAT SUMMITUL SCO
Ca sa inchei prezentarea facuta initial inainte de inceperea summitului las pe prietenul nostru, brazianul, Pepe Escobar sa faca el in stilul lui persiflant prezentarea incheierii summitului:
SPECTACOLUL DE LA TIANJIN
– hai să dansăm pe ritmul multipolar
De Pepe Escobar – https://strategic-culture.su/news/2025/09/02/the-tianjin-show-lets-dance-to-the-multipolar-groove
Întotdeauna este vorba despre muncă asiduă – pentru binele comun. Pentru asta luptă BRICS și SCO.
Oh, ce spectacol a fost acesta. Un bal pan-Asiatic, pan-Eurasiatic, de’a lungul Sudului Global, cu dinamicul, strălucitor Tianjin ca fundal, savurat ca atare de marea majoritate a planetei, generând în același timp, în mod previzibil, cascade de struguri acri în Occidentul fragmentat – de la omnipotentul Imperiu al Haosului până la Coaliția Chihuahua-ilor Fără Dinți.
Istoria va înregistra că, deși BRICS au intrat în sfârșit în lumina reflectoarelor la summitul de la Kazan din 2024, SCO a replicat mișcarea la summitul de la Tianjin din 2025.
Printre o mulțime de momente importante – Putin și Modi, greu de întrecut, mergând mână în mână – acesta a fost, desigur, balul lui M.C. Xi. RIC-ul original (Rusia, India, China), așa cum a fost conceptualizat de Marele Primakov la sfârșitul anilor 1990, a revenit în joc, împreună.
Dar Xi a fost cel care a stabilit personal principalele linii directoare – propunând nu mai puțin decât un model nou și amplu de Guvernanță Globală, complet cu ramificații importante, cum ar fi o bancă de dezvoltare SCO, care ar trebui să completeze NDB-ul BRICS-ului, precum și o cooperare strânsă în domeniul inteligenței artificiale, în contrast cu tehno-feudismul din Silicon Valley[care inca mai vrea, desi nu mai poate, sa scrie legile IA si ale degitalismului pe care le-au scapat deja din mana].
Guvernanța globală, stilul chinezesc, cuprinde cinci principii de bază. Cel mai crucial, fără îndoială, este egalitatea suverană. Aceasta se leagă de respectul pentru statul de drept internațional – și nu de o „ordine internațională bazată pe reguli”, modificată după bunul plac al hegemonului. Guvernanța globală promovează multilateralismul. Și, de asemenea, încurajează inevitabil o abordare „centrată pe oameni”[pe cei multi], mult lăudată, departe de interesele personale.
Putin, la rândul său, a detaliat rolul SCO ca „vehicul pentru un multilateralism autentic”, în ton cu această nouă Guvernanță Globală. Și a cerut în mod crucial un model de securitate paneurasiatic. Exact aceasta este „indivizibilitatea securității” pe care Kremlinul a propus-o Washingtonului în decembrie 2021 – și pe care a fost întâmpinată de o lipsă de răspuns.
Așadar, luate împreună, BRICS și SCO sunt total angajate în îngroparea mentalității din epoca Războiului Rece, o lume divizată în blocuri și, în același timp, sunt suficient de vizionare pentru a cere ca sistemul ONU să fie respectat așa cum a fost conceput inițial.
Aceasta va fi Mama Bătăliilor Dificile – inclusiv totul, de la scoaterea ONU din New York până la restructurarea completă a Consiliului de Securitate.
Dansul Ursului, Dragonului și Elefantului
Dacă Xi a stabilit liniile directoare la Tianjin, invitatul strategic de onoare trebuia să fie Putin. Și asta extrapolat la întâlnirea lor față în față de marți de la Zhongnanhai din Beijing: foarte privată, deoarece doar conversațiile speciale au loc la fostul palat imperial. Xi și-a salutat „vechiul prieten” în rusă.
În timp ce Putin a subliniat rolul central al Programului de Dezvoltare SCO pentru următorii 10 ani, el a jucat în stilul chinezesc, când vine vorba de toate acele planuri succesive, de succes pe 5 ani.
Aceste foi de parcurs sunt esențiale pentru a stabili strategii pe termen lung. Și în cazul SCO, aceasta înseamnă organizarea trecerii sale progresive de la inițial un mecanism antiterorist la o platformă multilaterală complexă care coordonează dezvoltarea infrastructurii și geoeconomia.
Și aici intervine noua idee a Chinei – înființarea Băncii de Dezvoltare SCO. Este o instituție in oglindă a NDB[Noua Banca de Dezvoltare] – banca BRICS-ului cu sediul la Shanghai și paralelă cu Banca de Investiții în Infrastructură din Asia (AIIB), banca multilaterală cu sediul la Beijing.
Încă o dată, BRICS și SCO sunt împletite, deoarece obiectivul lor principal este de a renunța progresiv la dependența de paradigmele occidentale și, în același timp, de a combate efectul sancțiunilor, care, nu întâmplător, au lovit puternic cei patru membri de top atât ai BRICS, cât și ai SCO: Rusia, China, India și Iranul.
Și, bineînțeles, printre toată camaraderia de la Tianjin, Modi a fost prezent în China pentru prima dată în 7 ani. Xi a mers direct la subiect: „China și India sunt mari civilizații ale căror responsabilități se extind dincolo de problemele bilaterale”. Și M.C. Xi a dansat din nou: viitorul se află „în dansul dragonului și al elefantului”. Iar cei trei prieteni ai Eurasiei au discutat amiabil pe coridoare.
Declarația de la Tianjin – nu la fel de amplă ca cea de la Kazan de anul trecut – a reușit totuși să sublinieze punctele cheie care se aplică Eurasiei: suveranitatea, mai presus de orice; neamestec în afacerile interne ale statelor membre; și respingerea totală a sancțiunilor unilaterale ca instrumente de coerciție.
Ceea ce este esențial este că acest lucru ar trebui să se aplice nu numai statelor membre ale OCS, ci și partenerilor – de la petromonarhiile arabe până la puterile din Asia de Sud-Est. Strategiile de dezvoltare ale diferitelor națiuni cooperează deja, în practică, cu proiectele BRI, de la Coridorul Economic China-Pakistan (CPEC) la Parcul Industrial China-Belarus, extrapolând la comerțul electronic transfrontalier, inteligența artificială și Big Data.
Amploarea geografică uimitoare a OCS, combinată cu jumătate din populația lumii, are un potențial extraordinar pe întreg spectrul – de exemplu, în ceea ce privește comerțul, infrastructura de transport, investițiile transfrontaliere și tranzacțiile financiare. Potențialul este departe de a fi realizat.
Cu toate acestea, trenurile de mare viteză deja circulă: imperativele geopolitice determină o interacțiune geoeconomică pan-eurasiatică sporită.
Spiritul Shanghai eviscerează „Războiul împotriva terorismului”
Așadar, aceasta este principala concluzie a Expoziției de la Tianjin: OCS se afirmă ca un pol strategic solid care unește o mare parte din Majoritatea Globală. Și toate acestea fără a fi nevoie să se metastazeze într-un gigant militar ofensiv precum NATO.
Este departe de un pavilion dintr-un parc din Shanghai în 2001, cu doar trei luni înainte de 11 septembrie, care a fost promovat de Imperiul Haosului ca piatra de temelie a „războiului împotriva terorismului”. Cealaltă piatră de temelie inițial modestă – cu Rusia, China și trei „stan” din Asia Centrală – a fost „spiritul Shanghai”: un set de principii bazate pe încredere și beneficii reciproce, egalitate, consultare, respect pentru diversitatea civilizațiilor și accent pe dezvoltarea economică comună.
Modul în care spiritul Shanghai a supraviețuit de fapt „războiului împotriva terorismului” ne lasă multe de reflectat.
În toastul său de la elegantul banchet oferit la Tianjin pentru oaspeții SCO, Xi a trebuit să citeze un proverb: „Într-o cursă cu o sută de bărci, cei care vâslesc cel mai mult vor conduce”.
Muncă grea. Rezultate care pot fi văzute de oricine se confruntă cu dezvoltarea spectaculoasă a orașului Tianjin. Asta nu are absolut nicio legătură cu „democrația” – la fel de degradată de presupușii ei practicanți precum este în întregul Occident – opusă „autocraților”, „ticăloșilor”, Axei de Război sau oricărei alte prostii.
Este întotdeauna vorba despre muncă asiduă – pentru binele comun. Pentru asta luptă BRICS și SCO.
NT
Acest articol il recomand cu caldura comentatorului activ pe ioncoja.ro, anonimul CZC,
Până şi Inteligenţa Artificială (AI) e capabilă să înţeleagă doctrina Chinei comuniste, căci China şi partidul ce o conduce, Partidul Comunist Chinez, nu şi-o ascund, dar siteurile româneşti „naţionaliste“, acaparate de sforari mascaţi, abundă de minciunile propagandei mincinoase, cum că China nu mai merge spre comunism.
AI:
Pentru o „economie de piață socialistă“, termenii „etapă primară” și „etapă preliminară” sunt folosiți interschimbabil pentru a descrie poziția sa în cadrul teoriei mai largi a acestui socialism evoluţionist. Astfel, implementarea în China a unei „economii de piață socialiste“ este oficial încadrată ca „etapa primară a socialismului”, o teorie care justifică utilizarea mecanismelor de piață și a proprietății private alături de proprietatea publică pentru a dezvolta economia națiunii înainte de a progresa către o societate complet comunistă.
https://www.google.com/search?q=%E2%80%9Epreliminary+stage%E2%80%9C+or+%E2%80%9Eprimary+stage%E2%80%9C+%22Socialist+Market+Economy%22&client
Un articol emanat de AgitProp in stilul si dezinformarea caracteristica.
China nu a facut parte din Comintern, s-a tinut deoparte de el si influenta lui si acum, dupa 100 de ani, de ce ar incerca sa promoteze principiile lui si sa aduca la cominismul pe intreaga planeta, asa cum se scrie in acest articol mai mult decat tendentios.
Nu merita sa iau ideie cu ideie si sa le combat caci lozincareala talmudica din articol nu are nici un fel de sustineri reale, iar atunci cand incearca sa exemplifice cu cazul Huawei se recurge la exagerari si minciuni in acelasi stil kosher.
Ridicarea la prima pagina a acestui articol, proba de propaganda kosher o pot explica doar prin dorinta redactiei de a expune larg aceasta proaganda desantata si disperata ca toata lumea sa o vada si condamne.
Oricum Viitorul este aproape si lumea se va convinge curand de optica si intentiile grupurilor independente din afara influentei hegemonice occidentale, grupuri diverse dar populate de cam aceleasi tari cu vederi comune: China, Rusia, India, Brazilia, Africa de Sud si altele. Toate aceste tari militeaza pentru eliberarea de sub hegemonia khazara, construirea unei noi structuri internationale multipolare si nu pentru a ajuta China se devina seful.
Toate aceste grupuri si organizatii, nu sunt blocuri militare si ele urmaresc amendarea ordinei internationale prin scoaterea ONU din padukelnita kosher din New York si prin aplicarea si implemetarea prevederilor Cartii ONU si nu inlocuirea lor cu „ordine bazata pe reguli” facute de hegemon.
Aceasta idee ca cineva trebuie sa fie capo, seful este una talmudica imbratisata de toti cei care o minte slaba influentata de AgitProp si care sunt slugi perpetue si isi cauta mereu seful.
Pentru ca noul sistem de relatii internationale nu are sefi desemnati, alesi, sau predestinati acesti indivizi fara personalitate si orientare in realitate raman pierduti si dezorientati intrebandu-se: noi cui ne inchinam acum, cui ii mai pupam noi mana ?”.
Sa ne bucuram ca ne asteapta un viitor curat si luminos, mai greu o sa ne fie sa scapam de zabalosii kosher care s-au infiltrat peste tot ca o plaga toxica, infectioasa.
Sa ne ajute Dumnezeu sa scapam mai repede de ei si sa ne bucuram de libertate si suveranitate.
Liberatea nu poate exista fara suveranitate.