Noiembrie 21, 2019

UN MUSULMAN DEVINE CRESTIN: INDEMNURI PENTRU CEI SCEPTICI SAU ATEI

Ești ateu și nu crezi în Dumnezeu? Ești un intelectual al cărui nivel de educație e atât de mare încât te împiedică să crezi în Dumnezeu? Ești o persoană care iubește viața imorală atât de mult încât nu ai timp să te gândești la Dumnezeu ori la ce va urma după moarte? Dacă ești una dintre aceste persoane, va indemnam sa cititi cu atenție. Dar și noi ceilalți care credem, pentru că materialul de astăzi, pe care îl vom discuta și cu alta ocazie, suntem siguri că vă va captiva.

Redam pe scurt convertirea la creștinism a unui tânăr iranian, fost musulman, apoi ateu, iar apoi un om cu îndoieli al cărui nivel de educație l-a împiedicat să-l cunoască pe Dumnezeu. Viața lui imorală l-a îndepărtat și ea de Dumnezeu, până într-o zi, când, din întâmplare, a citit în Matei 25 despre vanzarea Mântuitorului. A fost momentul în care a început sa gândească rațional, să citească Biblia aprofundat, să se îndrăgostească de ea și să studieze amănunțit doctrina creștina.

La 31 de ani, în decembrie 2016 s-a încreștinat, îmbrățișând doctrina catolică, ramura, spunea el, cea mai veche a creștinismului.

From Fire by Water

Începem azi recenzia unei cărți de excepție publicată anul acesta și scrisă de iranianul Sohrab Ahmari, From Fire, by Water, My Journey to the Catholic Faith (Din foc, Prin apă, Călătoria mea la credința catolică). Lecturarea cărții de 207 pagini e lejeră si captivanta.

Convertirea lui Sohrab la creștinism nu mai este o noutate de excepție. Explozia creștinismului în lumea musulmană e bine cunoscută și periodic sunt publicate cărți privind subiectul, cât și cărți care conțin mărturii personale despre convertirea la creștinism a multor musulmani. Dacă în 1979, când Revoluția Islamică a izbucnit în Iran, acolo trăiau doar 500 de creștini, astăzi numărul creștinilor din Iran se apropie de un milion, majoritatea lor fiind neoprotestanți.

Iar unii dintre creștinii iranieni, în special tinerii care trăiesc în Occident, au devenit scriitori prolifici privind adevărurile și atracția creștinismului pentru ei, iar unii dintre ei sunt foarte activi online și pe Facebook.

Se simte o explozie a crestinismului si in Algeria musulmana unde in doar 10 ani numarul crestinilor a crescut, se presupune, de la 10 000 la aproape un milion. Autoritatile sunt ingrijorate si, conform stirilor recente, au inceput sa demoleze bisericile si sa imprastie congregatiile.

Copilaria lui Sohrab Ahmari

Ahmari s-a născut în Iran in 1985, în timpul Revoluției Islamice, într-o familie relativ înstărită, tatăl fiind arhitect, iar mama profesoară. A fost singur la părinți. Părinții erau musulmani, în sensul tradițional al cuvântului, dar nepracticanți. Acceptau tacit Revoluția Islamică, dar în spatele ușilor închise căutau scăpare pentru suflet și intelect în altă parte – în Occident. Prin ziare, posturi de televiziune americane, posturi de radio străine, iar apoi prin internet.

Educația religioasă primita de Ahrami în școală nu s-a prins de el. Era bătăuș, neascultător, dar, în anii adolescenței a început să discearnă o voce interioară care îi spunea că nu se comportă cum trebuie. A ignorat acea voce vreme de mulți ani, cu toate că ea era insistentă.

Sohrab redă detalii interesante privind viața în Iran sub tirania totalitară a islamiștilor, mai interesante pentru noi fiind raziile poliției moralității publice iraniene prin cartiere ori pe plajele Mării Caspice vara, în căutare de pornografie, alcool, droguri și pentru a asigura că femeile și bărbații rămân separați în spațiul public, mai ales pe plajă.

Panourile imense de pe plajele Mării Caspice aminteau femeilor să nu se dezbrace, iar bărbaților să-și stăpânească ochii și simțămintele. De interes pentru noi ar fi și detaliile privind traficul de vin făcut de creștinii armeni în Iran.
Anii trec. Părinții lui Sohrab divorțează, iar mama lui se recăsătorește. Mama are un frate în statul american Utah, unde locuiește de mulți ani. Fratele depune cerere de imigrare pentru sora lui și Sohrab, mama divorțează din nou și după patru ani de așteptare, Sohrab și mama aterizează în Țara Promisă: Statele Unite. La vremea aceea Sohrab era adolescent.

Sohrab și mama lui își încep noua viață într-un mic orășel mormon din Utah. Locuiesc într-o casă mobilă și tânărul Sohrab începe studiile de liceu. E surprins că americanii nu-l poreclesc, nu fac bancuri pe seama lui ori a religiei lui musulmane și nu-l marginalizează. E surprins că e inclus în activitățile sociale ale liceenilor și se integrează rapid în viața americană. Din nefericire pentru el, se împrietenește cu niște băieți și începe să bea.

La terminarea liceului se înscrie la o universitate din Salt Lake City, unde studiază filosofia. Vreme de doi ani locuiește într-un apartament cu doi băieți mormoni. Continuă să abuzeze alcoolul. Devine ateu. Începe să citească tomurile imense ale marilor scriitori atei, cărți care nu erau disponibile în Iranul totalitar. Ajungând la Marx, devine comunist, iar apoi membru al Partidului Comunist American, cunoscut cu numele de the Socialist Workers’ Party. Devine anti-american, anti-imperialist, anti-capitalist, adept al doctrinelor modificărilor climatice. În alte cuvinte „progresist”. De la o vârstă foarte fragedă.

Până într-o zi, când, fiind singur în apartament, vede pe masa din sufragerie Biblia. Plictisit, o deschide. La întâmplare, Biblia se deschide la Evanghelia după Matei 25 unde este relatată trădarea Mântuitorului. Mai mult nu citește, închide Biblia, dar istorioara vânzării Mântuitorului îl urmărește. Iată, își zice el, un om care a suferit pe nedrept, a fost vândut, a fost ucis pe nedrept, dar nu s-a opus celor care-l asupreau. Nu a făcut și nici nu a lansat o revoluție împotriva nedreptății făcute Lui. Conform paradigmei lui Sohrab de gândire, Mântuitorul era „victima” unui sistem abuziv, nedrept, asemenea „victimelor” capitalismului imperialist, adică proletariatul.

Următorii doi ani de facultate îi face la University of Washington in Seattle, statul Washington, unde continuă să ducă o viață destrăbălată. Universitatea fiind foarte „progresistă”, ea tolera tot felul de stiluri de viață toxice. Rămâne ateu și continuă să-și umple mintea cu idei ateiste si comuniste. Rămâne membru al Partidului Comunist American, grupul comunist din cadrul universității fiind destul de mare. Împreună cu amicii comuniști participă la marșurile anti-capitaliste din Seattle și la grevele muncitorilor de la Boeing și de la fabricile de mașini.

Prilej cu care își dă seama că în America nu există „proletariat”, adică materialul de care Marx avea nevoie să schimbe lumea prin revoluția comunistă. Devine surprins să afle salariile exorbitante ale muncitorilor în grevă și începe să pună la îndoială ideile comuniste. Rămâne, însă, ancorat în mișcarea pentru „dreptate socială” și alege să devină învățător la clasele primare.