CORNELIU LEU

 

BLÂNDEȚEA PAPEI

       Când Ana Pauker căuta printre ciocănari acele caractere de nimic dispuse să clameze iubirea pentru măreața uniune sovietică, luând locul putrezilor intelectuali, se spune că i-a ales pe cei cu spirit de observație ca să-i trimită-n diplomație. De ce cu spirit de observație? Pentru că misiunea lor era să caște ochii cât mai bine la gesturile amabsadorilor Moscovei și să le imite întrutocmai.

O problemă a fost, însă, cu numirea amabasadorului la Vatican, unde om al Moscovei nu exista, Stalin chiar rostind disprețuitoarea întrebare: „câte tancuri are statul Vatican, ca să avem nevoie de alianța lui?!”… Așa că s-a lucrat pe alt criteriu, alegându-se unul capabil să învețe câteva fraze în latină, i s-au făcut trei rânduri de haine negre la APACA și i s-a dat din dotare o trusă cu periuța de dinți, apoi, când a intrat la ministru ca să fie numit, examenul a constat în fraza pe care avea s-o spună la prezentarea scrisorilor de acreditare. Omul știa lecția: Trebuia să salute cu „Salve ilustrissimae!” apoi să aștepte solemn ascultând ce răspundea Papa iar, când replica aceluia se va încheia, să întindă plicul oficial spunând „Habeo documentas”. Ana Pauker l-a încurajat și l-a trimis la post.

La primirea oficială, însă (nu știu dacă o fi fost tot în Biblioteca Vaticană), băiatul s-a emoționat și, trăgând aer în piept, a spus „Salve ilustrissima”, fapt pentru care Papa, atent la provocările din lagărul socialist, ca să nu fie, poate, vreo poveste ca pe vremea Papesei Ioana, a zâmbit blând cum i-a zâmbit Benedict lui Băsescu și, cu modestie fermă, a precizat că nu-i niciodată femeie: „Ego numquam mulier!”. Acreditatul a prins curaj, a zâmbit la rându-i și a întins plicul spunând, bine-nțeles, ceea ce repetase îndelung: „Habeo documentas”.

În legătură cu aceasta, mă întreb cât de mult o fi repetat Băsescu tonul acela spăsit cu care, la ieșire, a spus unei lumi întregi: „eu cred că ce mi-a comunicat astăzi Papa e că avem nevoie să fim mai buni”.Mă întreb, dar cred că inteligența lui a prins-o repede, tot așa cum a uitat-o imediat, când a revenit la caracteristica agresivitate lipsită de fond și a amenințat spunând că vrea o a treia suspendare ca să se lupte cu adversarii săi și să-i ciuruiască… Nu? Parcă ăsta-i este termenul preferat?!…

Păcat!… Aspirația ordinarului spre sublim a durat o clipă. Poate că la intrarea lui în atmosfera sfântă, spera ca Papa să-i ceară sfatul cum să facă un referendum prin care să nu se mai retragă… Ah, ce sfaturi politice i-ar mai fi dat!… Ca Elenei Udrea pe care declară că el a crescut-o, că de la el a învățat politică… Exact ca și cum cineva ar avea de învățat ceva de la el!

Dar Papa nu l-a-ntrebat, iar el a ieșit ros de gândul ăsta. Atât de ros încât a fost în stare ca, dacă pentru Papă nu, să-și dorească sieși o nouă înfruntare. Si a amenințat că  el nu va mai ezita să cheme electoratul la urne și-i va învinge pe dușmani. A spus asta și fără rușine și fără jena de a nu fi considerat oarecum nebun dacă, după ani de degradare, mai crede că cei cinci milioane care l-au votat, vor veni toți. Și chiar dacă vor veni toți, ce vor face în fața celor  șapte milioane jumate care l-au respins?!

Nimic, domnule; nici măcar un dram de bună credință câștigat acolo, în atmosfera serenissimă a unui Papă care întruchipează cu atâta religiozitate conștiința limitelor omenești !…

Iar, dacă Duhul Sfânt lucrează și, să zicem, ecourile învățăturii acestei vizite vor pogorî în subconștientul său păcătos, după cum Consiliul Episcopilor din Europa a numit retragerea Papei drept „sfânta demisie”, oricât se va strădui Boc la Cluj să-i găsească un calificativ asemănător, mai mult decât „câcâita demisie”nu va găsi.

Câcâită și cu amenințări isterice ca și a omologului său la nesimțire grobiană, Gigi Becali care, ca nebunul cu galoșul, strigă că reclamă condamnarea sa definitivă la… Curtea Constituțională!… De parcă el, persoana Becali, ar fi articol de regulament, sau virgulă dintr-o hotărâre parlamentară.

Nu e vina mea că întunericul din capul lui Becali se conjugă chiar în aceste zile cu agresivitatea declarațiilor lui Băsescu până și la adresa lui Blaga. Fapt pentru care declar că paroxismul acestor doi indivizi a atins culmea de a se autominți într-un asemenea hal, încât pot fi declarați iresponsabili: Unul inventează armate imense de partizani pe care le va scoate împotriva celor șapte milioane patru sute de mii de alegători care s-au exprimat, altul pretinde ca blaturilor lui, le trebuie judecată găinăria laolaltă cu Constituția țării.

Cred că pot fi declarați iresponsabili, cu diagnosticul de  „PARANOIA EGOLATRIS” – ca să fim în tonul latinității vaticane cu care am început.