Întru pomenirea lor Ion Coja şi Stan Licoi, Maria Şeitan şi Elena Florea, precum şi a celorlalţi mocani şi ţuţuieni care au trecut Dunărea în Dobrogea venind din Ardeal.
În partea de răsărit a Europei meridionale, între Adriatică şi Marea Neagră, trăieşte un adevărat mozaic de etnii, care dă acestor ţinuturi un farmec şi un pitoresc aparte, inconfundabil. Alături de albanezi, bulgari, croaţi, greci, maghiari, sârbi, slovaci, turci etc., aici trăiesc şi românii, de departe neamul cel mai numeros din această parte a Europei: peste 25.000.000 de suflete.
Aşezările româneşti se dispun într-o reţea neîntreruptă, continuă, acoperind practic întreg teritoriul dintre Nistru, Tisa, Dunăre şi Marea Neagră. Numeroşi sunt însă şi românii care locuiesc în afara acestui perimetru, alcătuind enclave româneşti izolate, unele mai mici, altele mai mari, cum ar fi, bunăoară, aromânii din Grecia, românii de pe Valea Timocului sau cei de dincolo de Nistru.
Aşadar, românii, aidoma altor neamuri din Europa, nu trăiesc toţi în statul care le poartă numele. Mulţi români trăiesc şi dincolo de frontierele naţionale, ale României, în statele învecinate. De asemenea, nu toţi cei ce trăiesc în România sunt de naţionalitate română. Destul de mulţi sunt cetăţenii din România care au altă naţionalitate, fiind deci maghiari, ţigani, saşi, lipoveni etc. Trebuie însă precizat că numărul românilor care trăiesc ca minoritari în afara graniţelor româneşti, în ţările învecinate, este mult mai mare decât al minoritarilor etnici din România. Cel puţin dublu este numărul românilor…
Situaţia aceasta se întâlneşte ceva mai rar la alte popoare, la alte state din Europa!
Statisticile mai arată că românii care trăiesc în afara graniţelor româneşti alcătuiesc un grup etnic extrem de numeros: circa cinci milioane. Nici un alt popor european nu mai are înstrăinaţi în vecinătatea graniţelor sale de stat un număr aşa de mare de conaţionali.
În virtutea acestor date, ar sta în logica lucrurilor şi a practicii politice curente ca România şi opinia publică românească să promoveze o politică de revizuire a frontierelor sud-est europene, în scopul punerii lor de acord cu realităţile etnice. România însă e departe de a duce o asemenea politică!… Motivele sunt mai multe, dar în principal se vădeşte ataşamentul dintotdeauna al României la ideea de pace, de bună vecinătate şi înţelegere între popoare.
Aşadar, între statele europene, România este printre cele mai îndreptăţite să ducă o politică revizionistă. Dacă însă România, deşi îndreptăţită, se abţine totuşi de la o politică revizionistă, atât de riscantă pentru pacea Europei, devine de-a dreptul absurd ca România să ajungă ea ţinta unor pretenţii teritoriale revizioniste. Absurditatea şi-o împart în mod egal între ei cei ce formulează asemenea pretenţii şi cei care îi iau în serios.
*
Nota redacției: Începem publicarea, capitol cu capitol, a lucrării Transilvania – Invincibile Argumentum, scrisă înainte de 1990 și publicată în primele luni ale anului 1990, la editura Athenaeum, într-un tiraj de 60.000 de exemplare. La vremea aceea, de editură răspundea Romul Munteanu, proaspăt demis de Andrei Pleșu de la directoratul editurii Univers… Redactorul cărții a fost profesorul Ioan Opriș, camarad de arme cu autorul, la Topraisar!…
Foarte bine zis:
„Absurditatea şi-o împart în mod egal între ei cei ce formulează asemenea pretenţii şi cei care îi iau în serios.”
E de subliniat: mai ales „cei care îi iau în serios”, adica ii iau in serios pe revizionistti, sunt si cei mai absurzi! Caci nebuni sunt multi pe lumea asta! Ei trebuiesc tinuti in frau si permanent contracarati cu scrieri ca cele ce ne propuneti si pe care le asteptam.