Te pui cu prostu’ ?!
By Ion Coja
25 martie 2015

Text re-publicat în amintirea lui Florin Croitoru
Amestecate

Te pui cu prostu’ ?!

Circulă pe Internet un text foarte seducător pentru ignoranții de bună credință – cum suntem majoritatea dintre noi: suntem cunoscători sau chiar specialiști într-un domeniu sau altul, dar ignoranți în și mai multe domenii. În orice domeniu – cu excepția fotbalului!, numărul ignoranților este mai mare decât al specialiștilor, al cunoscătorilor. Așa că nu trebuie să se supere nimeni dacă voi spune că majoritatea internauților sunt necunoscători, nu sunt specialiști în materie de lingvistică, de istoria limbii. Din fericire, ei sunt și de bună credință, majoritatea, și vor să-și lămurească unele probleme, unele întrebări cu totul firești.

Există la publicul cel mai larg o curiozitate deosebită privind etimologia cuvintelor: de ce obiectele (în sens larg obiecte) poartă un nume și nu altul? Cum s-a ajuns la acel nume?… Cum sunau primele cuvinte? Cum s-au înțeles primii oameni asupra numelor date obiectelor din jur? Etc., etc. Această curiozitate este veche, a marcat profund antichitatea. Pe acest subiect ne-a rămas un dialog celebru al lui Platon, Kratylos. Caesar însuși, cât era el de ocupat cu politica și cucerirea de noi teritorii, bașca Cleopatra, și-a găsit timp să scrie un text pe acest subiect. Putem spune o carte. Din păcate, s-a pierdut!… (Aviz celor care cred că s-au pierdut, adică stau dosite prin subsolurile Vaticanului, numai cărțile din antichitate despre daci!)

Textul de pe Internet la care mă refer incriminează etimologiile din DEX, deoarece, consultându-l, constați că toate piesele costumului românesc poartă denumiri care nu ne trimit la limba dacilor, ceea ce pare a fi un scandal epistemologic, după mintea autorului. Nu este logic să se fi pierdut cuvintele legate de portul dacilor! Cum să spui că opincă nu este cuvînt dacic, de vreme ce dacii purtau opinci, așa cum se vede bine pe vestita Columnă?!

Student fiind, Al. Graur ne-a dat un citat ciudat: „etimologiile nu se caută, se găsesc”! Asta voia să însemne că de multe ori etimologia unui cuvînt o descoperi întâmplător, o găsești fără s-o cauți! Dau următorul exemplu: în armată, unul dintre colegi a pus în discuția plutonului de filologi o mirare: expresia „cât ai zice pește”. De ce pește și nu alt referent. Când spui „a tăcea ca un pește” nu ne miră prezența cuvîntului pește. Este logică. Peștele nu scoate niciun sunet!… Dar ce caută acest cuvînt în cealaltă expresie: cât ai zice pește!… S-au emis atunci o serie de ipoteze, care mai de care mai fantezistă. Discuția am reluat-o în cartea Îndreptarea Îndreptarului. La același nivel: pionieresc… Abia zilele trecute, din întâmplare, din pură întâmplare, dau în Dicționarul Academiei peste cuvîntul peștin, frecvent în epoca fanariotă, un turcism, care însemna „repede, imediat”! De la peștin, cuvînt căruia la un moment dat nu i s-a mai știut înțelesul, s-a ajuns la pește, prin ceea ce se numește etimologie populară…

L-am auzit pe un tînăr zicând despre altul că „este prost ca noaptea” și l-am întrebat: cum adică este prost ca noaptea? Mi-a dat un răspuns vag și încâlcit, căci la el ajunsese citatul trunchiat. Zicala întreagă fiind este prost ca noaptea când doarme!… Așa am auzit-o în copilăria mea… Azi circulă, aș zice, cu polalele scurtate…

În textul care circulă pe internet sunt multe prostii. Dacă autorul ar fi cât de cât familiarizat cu teoria lingvistică ar ști că obiectele care țin de îmbrăcăminte sunt supuse modei și de aceea cuvintele din acest domeniu majoritatea sunt relativ noi, împrumutate mai demult sau neologisme. Ușor se poate face o listă de asemenea cuvinte care circulau în secolul al 19-lea, iar azi nu mai știm ce înseamnă. La un seminar am verificat: toți studenții cunoșteau din literaratură cuvîntul ișlic, că se referă la îmbrăcăminte, dar niciunul nu știa exact ce înseamnă!

Dar există totuși câteva cuvinte de bază, ca îmbrăca și încălța, de pildă, care sunt vechi. La fel cămașă și iie, curea, inclusiv ac, coase, degetar, toate moștenite din latină! Nu mi le aduc eu aminte pe toate!… Dar ce te faci cu prostul care a decis cu de la sine putere, fără argumente, că latina nu are o legătură aparte cu româna! E la rând cu toate celelalte limbi din care româna a împrumutat cuvinte!… E o limbă straină!… Ce te faci cu prostul care se inflamează, ca-n fața unui sacrilegiu, că în DEX cuvîntul cioareci nu este validat ca cuvînt dacic sau măcar tracic!… Tocmai cioarecii, de care este plină Columna?!…

De regulă, cei care descriu portul dacic de pe Columnă spun că aceștia purtau ițari. Roxin & comp. ascund cititorilor care-și mai pierd vremea cu ei că ițari este cuvînt format de la o rădăcină lexicală păstrată din latină: ițe. Deci este vechi! Nu este împrumutat!

În textul care rătăcește bezmetic pe internet cuvîntul care stârnește comentariul cel mai nepotrivit, ca să nu zic tembel, este cuvîntul trup. Cum, nici acesta nu este dacic?! Păi cum, dacii nu aveau trup?! Cum să nu fie trup cuvînt dacic?!…

Uite că nu e, zice DEX-ul, cică ar fi vechi slav. Iar corp este neologism!

Pe lingviștii care pun pe prim plan realitatea cuvintelor, a faptelor de limbă, nu-i contrariază această etimologie. Dimpotrivă, teoria articulată de ei spune că majoritatea cuvintelor care denumesc părți ale trupului, ale corpului uman sunt cuvinte cu mare stabilitate, vechi. De aceea, majoritatea cuvintelor din această categorie, dar nu chiar toate, sunt de origine latină în limba română: cap, gură, ochi, mână, picior, genunchi, deget, unghie, ureche, cur, păr, braț, subsuoară etc.

Alde Roxin sunt deranjați de faptul că în DEX, cu girul Academiei și al tuturor savanților români există cuvinte despre care se afirmă că sunt cu etimologie necunoscută!… Trebuie să fii tare mărginit, adică tare puțintel la minte, ca să nu înțelegi cât de onestă este această soluție! Sunt peste 2000 de cuvinte, majoritatea cuvinte regionale și periferice, a căror etimologie ÎNCĂ nu a fost descoperită sau demonstrată riguros! Sunt mai multe ipoteze pentru același cuvînt, nici una convingătoare. Autorii DEX-ului nu au voie să fie originali, să vină cu ipotezele lor. Obligația lor este să constate și să consemneze rezultatele la care au ajuns ceilalți lingviști, să verifice cum au comentat alți autori etimologia respectivă etc. E prostie curată să-i acuzi pe autorii DEX de „minciună”, atâta timp cât ei citează numai, citează concluziile și rezultatele altora. A altor specialiști. Nu se poate altfel! Nici la noi, nici în restul lumii!

În DEX niciun cuvînt românesc nu este consemnat ca fiind de origine dacică. Nici măcar cuvîntul dac sau get, care sunt de curând intrate în limba română. Din păcate, doxiții lui Doxin nu citesc decât dicționare. Dar dacă lași DEXul din mână și mergi la cărțile de istorie a limbii române afli că savanții români au alcătuit liste de (1)cuvinte care sunt aproape sigur din substratul dacic al limbii române, alte liste cu (2) cuvinte foarte probabil sau (3) numai probabil dacice! Și procedează așa din prudența la care îi îndeamnă sau constrânge seriozitatea. Repet: SERIOZITATEA! Atâta vreme cât nu avem cunoștințe propriu zise despre limba dacilor, nu putem lucra decât cu ipoteze. Pe aceste liste se află și termeni legați de portul românesc tradițional! Iar fără cunoștințele pe care ți le oferă tratatele academice de istorie a limbii, nici dicționarele nu le poți înțelege. Le citești, dar ce înțelegi, Dumnezeu cu mila!

Iată ce scrie DEX la cuvîntul căciulă: „E: ns cf alb cësulë”. Ce să înțelegi dacă n-ai avut răbdare să parcurgi lista de abrevieri?! Căci este evident că nu s-a înțeles ce însemnă prescurtările din text. Traduc: „cuvînt cu o etimologie nesigură. Compară cu cuvîntul albanez cësulë”. Pentru cunoscători, indicația „cf alb” înseamnă „foarte probabil origine dacică”. Și asta pentru că până acum cea mai sigură sursă de informații despre limba dacilor sunt asemănările dintre română și albaneză. Ceea ce înseamnă și mult, față de nimic, dar și foarte puțin!…

Deci DEX, acolo unde spune cf alb afirmă că acele cuvinte sunt, cel mai probabil, dacice. Că, deci, căciulă este, cel mai ptobabil, cuvînt de origine dacică! Unde este minciuna, Roxin caraghios ce ești, incult și agresiv, manipulator penibil, jalnic?!

În aceeași situație este și brâu! Și încă câteva zeci (după unii autori) sau sute de cuvinte, după alți specialiști! Pentru alte zeci sau sute de cuvinte probabil dacice, nu avem până acum, deocamdată, niciun motiv să le trecem la inventarul cuvintelor dacice. Să mai așteptăm….

Dacă nu știi să te folosești de un dicționar înseamnă că ești analfabet în domniul respectiv. Acesta este nivelul mult pomenitului Doxin! Un analfabet!…

Evident, sunt supărat pe acest Doxin, individ la care remarc nu numai ignoranță, ci și agresivitate. Insinuarea lui că lingviștii de etnie minoritară – evrei, maghiari, bulgari, germani, suedezi etc., care au studiat limba română ori au lucrat la DEX, au falsificat realitatea din anti-românism, un anti-românism desigur primitiv, inevitabil, irepresibil, mă jignește personal. Dacă mi-ar fi la îndemână l-aș lua de chică – cuvînt slav, pe neisprăvitul Doxin și i-aș pune în față oglinda: măi, pui de dac, de unde dracului ți-a răsărit în nume sunetul și litera X – doXin, care nu există în limba română decât în neologisme?! Tocmai tu te-ai găsit, ca un ciob ce ești, să rîzi și să te legi de alții că nu-s români?! Nu mai poți de patriot ce ești?! Dar nu te încumeți să pui mâna pe carte, să-ți faci o specializare cât de cât, ci, așa analfabet cum ești, sari la gâtul marilor lingviști! O faci de nemernic ce ești sau chiar te plătesc unii pentru asta?!

Sunt prea aspru cu un tînăr învățăcel?… Când a apărut pe internet cu prostiile sale, l-am invitat pe Doxin, prin dl Adrian Grigoriu, să ne întâlnim, să-i dau niște cărți, să-i arăt rezevele mele, să-i deschid mintea! Să ne contrazicem etc. Am considerat că e de datoria mea!

Nici n-a vrut să audă pușlamaua! Nu-l interesa adevărul, pe ne-tot! Ci misiunea! Iar sfaturile mele, o întâlnire, o discuție cu mine, ar fi fost pierdere de timp pentru năimitul blasfemiator!

În încheiere îl pomenesc pe Ion Coteanu, care cita, cu valoare de pildă metodologică, cuvîntul regional geamblac, „o articulare metalică, din țevi, utilizabilă la mai multe scopuri, prepeleac.” Lingviștii i-au propus mai multe etimologii, părea un cuvînt turcic. Dar fiind propriu zis un cuvînt cu etimologie necunoscută, intra automat în categoria cuvintelor suspecte de a veni de la dacii noștri, buni la toate, săracii. La un moment dat cineva a descoperit originea cuvîntului: o tăbliță metalică, cu numele James Black, marcă a fabricantului, montată pe primele sonde de metal importate în România… Cine s-ar fi gândit că geamblacul este pronunția coruptă a lui James Black?! Iar nu cuvînt dacic…

Acesta este sensul butadei „etimologiile nu se caută, se găsesc”! Adică etimologia este un capitol captivant al lingvisticii, dar trebuie abordată cu multă prudență!

Mai adaug totuși ceva: obiecțiunea lui Nicolae Iorga față de cei care abuzează de logică în materie de limbaj, de istoria limbii. Dacă bagi de seamă că în limba română cuvîntul găină este latinesc, adus de romani în Dacia, iar cocoș este cuvînt slav, adus de slavi, deduci, logic, că în Dacia găinile, vreme de câteva secole, până la venirea slavilor, au supraviețuit și au făcut pui fără să aibă parte de cocoși… Nu-i logic? Este la fel de logic ca și cunoscutele obiecții ale doxiților la teza romanității!

Ion Coja

25 martie 2015