Domnule profesor, ce părere aveți de intenția parlamentarilor de a-l sărbători de regele Mihai printr-o ședință solemnă? Nu cumva este un gest electoral, de răspuns la declarația lui Traian Băsescu, care l-a făcut trădător pe regele Mihai?

Îmi vine să-ți răspund ca-n liceu: Nu Băsescu l-a făcut trădător pe regele Mihai, ci taică-su, regele sperjur! Rege trădător de Țară, a trădat-o ca militar, pe frontul Primului Război Mondial, a trădat-o și ca rege de mai multe ori și în mai multe chipuri. Din partea asta, a educației primite în familie, să ne fie clar: regele Mihai nu a avut parte de o educație potrivită rangului. A avut în taică-su un model nenorocit, de la care n-a putut învăța decât egoismul și rapacitatea. Poate că le-a moștenit genetic.

Aici vroiam să ajung: ce valoare are zvonul că regele Mihai nu a fost copilul lui Carol al II-lea. Pamfil Șeicaru este categoric în această privință: regele Mihai s-a născut la șase luni după ce taică-su a cunoscut-o pe mama sa. De aici și porecla, curentă la data evenimentului, Mihai Viteză!… Ce ziceți?

Cunosc acest can-can interbelic. Este confirmat de relațiile reci dintre Carol și Mihai. Contrar la ce spunea madam Hossu la Antena 3, că Mihai a avut o copilărie fericită, înconjurat de dragostea părinților și alte bazaconii, lucrurile n-au stat deloc așa. Mihai n-a avut parte de ceea ce numim o copilărie fericită. Nici n-a fost un copil reușit. A avut probleme cu dicția, era complexat în fața copiilor de vârsta sa, a colegilor de clasă, toți niște tineri super dotați, de care nu s-a prea putut apropia și împrieteni. I se asigurase un anturaj de copii de vârstă mai mică, printre care se simțea mai bine, jucându-se cu mașinuțele mici chiar și la vârsta la care colegii săi umblau după fete de-acum. A avut un oarecare retard, i-a lipsit vioiciunea, atât cea fizică, cât și cea spirituală. Se vede lucrul acesta și azi. N-a dovedit niciodată calități intelectuale mai deosebite. Asta e!… Dar, vorba lui Carol I, țara avea destui oameni super-dotați intelectual. Dacă avea nevoie de ceva România, apoi avea nevoie de bărbați cu caracter, avea nevoie de caractere! Și aceasta putea să fie și șansa lui Mihai: să nu fie regele poltron care a fost taică-su, ci să fie un rege onest, loial poporului, un om dintr-o bucată. A fost? Asta trebuie văzut și căutat la Mihai: tăria caracterului. A dovedit-o? Unii zic că da, alții zic că ba!

Dumneavoastră ce ziceți?

Eu l-am auzit cu urechile mele declarând, pe la începutul anilor 90, că nu vrea să revendice nicio proprietate din România. Ca apoi să revendice și ce nu i-a aparținut niciodată. Trocul făcut cu clasa politică, cu partidele aflate la guvernare, a fost dezgustător! Este caz penal ce a făcut regele cu Peleșul și alte proprietăți, dobândite de la guvernanț ca-ntre mafioți: au făcut juma-juma domeniul coroanei care era domeniu public, al regelui, al funcției de rege, nu al persoanei fizice! În niciun caz domeniul coroanei nu poate fi al regelui demisionar!

Asta ca să mă refer la zilele noastre!… Dar este inadmisibil faptul că regele, ca participant de prim rang la istoria noastră din anii 1940-47, refuză să comenteze acuzațiile grave care i se aduc, se poartă ca și când n-ar exista în România milioane de oameni care îl detestă! Ce-o fi zis Mihai când românii, la sondajul acela al TVR, l-au declarat pe Ion Antonescu cel mai important român?! Păi tu, care l-ai trimis în fața plutonului de execuție pe cel mai important și mai iubit român, nu simți nevoia să te justifici?! Iar dacă nu simți nevoia, nu-ți dai seama că te obligă să faci acest gest o minimă responsabilittate de om și de personaj istoric?! Se pare că nu are regele Mihai așa ceva! Nu răspunde la o sumedenie de acuzații, face urechea toacă și puțin îi pasă de ce va spune istoria despre el. Îl interesează numai prezentul, să-i crească contul în bancă lui și celor cinci așa zis prințese.

Unii găsesc să se laude ca români cu faptul că Mihai este ultimul supraviețuitor dintre șefii de stat din anii războiului… Păi această împrejurare trebuia să fie mană cerească pentru istoricii din toată Europa, care să dea buzna la rege și să-l descoasă măcar pentru 23 august și 30 decembrie!… Regele Mihai n-a acceptat să stea de vorbă cu niciun istoric! Iar memorii sunt convins că nu a scris!…

Mi-aduc aminte de supărarea dlui Ștefan Cucu, președintele veteranilor de război, vajnic combatant împotriva acuzației de holocaust în România și regalist convins. Asta până a cerut o audiență la rege, la Palatul Elisabeta, și i s-a acordat audiența, dar cu condiția, impusă de la secretara regelui, să nu ridice problema holocaustului din Transnistria, căci majestatea sa se va supăra teribil și va pune capăt audienței imediat!…

Persoana regelui Mihai, ca actor politic, mi-aduce aminte de vorba auzită așa de des în adunările de pionieri sau UTC: fuga de răspundere!… Asta face regele, încă din seara zilei de 23 august 1944, când Ion Antonescu a fost predat comuniștilor: Fuge de răspundere! Îl arestează pe mareșal și apoi dispare din București, să nu fie bombardat de germani! Cred că asta este expresia cea mai potrivită! 90 de ani de fugă, fuga de răspundere! Fuga de întrebările celor pe care actul deșucheat de la 23 august i-a lăsat orfani și mai apoi săraci! Și așa mai departe, o sumedenie de întrebări pe care regele nu vrea să le audă! Cumva îi tulbură somnul, insomniile?! Măcar de-ar fi așa!…

I-am auzit pe unii apropiați ai Dvs spunând că sunteți monarhist!

Nu aș putea spune că mă simt legat de vreo formulă politică, dar pe mulți anti-monarhiști i-am contrazis, ajutându-i să vadă întreg adevărul, adică să vadă și partea bună a monarhiei întemeiată pe principiul dinastic. Monarhia naște mai puțini monștri decât democrația. În democrație, ca să ajungi în fruntea unei țări ești obligat să recurgi la cele mai nedemne mijloace, inclusiv crimă, de cele mai multe ori. În sistemul monarhic, dinastic, primul născut știe că va fi rege, toată lumea este de acord, și acel copil crește și se dezvoltă relativ normal. Nu trebuie să mintă, să înșele, să șantajeze ori să ucidă ca să ajungă în vârful ierarhiei sociale. Succesiunea la putere se petrece pașnic, în forme prestabilite, fără zguduiri sociale și politice. Regele Mihai, din păcate, nu este un exemplu care să pledeze pentru virtuțile și avantajele monarhiei!

Ce datorează România monarhiei, lui Carol I și urmașilor săi? Vă întreb asta cu gândul la faptul că ați scris în 1978 o piesă de teatru, Credința, având ca subiect domnia regelui Carol! Era primul text, literar sau neliterar de după 1947, care îl prezenta pe regele Carol într-o lumină pozitivă.

Azi sunt mulți care fac inventarul pozitiv al monarhiei, dar îl fac exagerând, ca și cei care-i blamau pe regii României înainte de 1990, deseori pentru vinovății inventate. Nu pot eu să fac bilanțul corect, nu sunt istoric, dar aș vrea să fac o precizare, cred eu, foarte importantă: pe lângă dinastia Hohenzollern, în România modernă a mai funcționat o dinastie de oameni politici, cu un aport mult mai important la istoria modernă a României: dinastia Brătienilor!… De la 1848 și până la 1948, pe distanța unui secol, trei generații de Brătieni au ținut edificiul politic al României să funcționeze. Cum remarca un istoric german, această dinastie a făcut parte din norocul României. Meritele dinastiei Brătienilor sunt mult mai mari decât ale dinastiei de Hohenzollern! Niciun Brătian nu a făcut de rușine numele său, niciunul nu a trădat, nu a decavat Țara, așa cum au făcut-o ultimii doi Hohenzollerni. Niciun martir printre hohenzollerni, numai profitori! Brătienii l-au dat pe Gheorghe Brătianu, martir al credinței în neamul românesc. Se prea poate ca și Ionel Brătianu să fi plătit cu viața această credință.

Că veni vorba, cum e cu regele Mihai că nu mai are voie să se declare ori să se considere că face parte din casa Hohenzollern?

Nu prea am înțeles nici eu despre ce este vorba. Nu am citit foarte atent presa, dumneata ce știi? Regele Mihai ce a declarat?

Nu mare lucru și totul a rămas în ceață… Mă gândesc dacă nu cumva se oficializează astfel afirmația lui Pamfil Pușcariu. Nu credeți că ar fi cazul unei analize a ADN-ului regal?

Dumneata ai totdeauna soluții la care nu s-a gândit nimeni!

Ba am și informații! Vă spune ceva numele Ilie Beleuță?

Ilie Beleuță? Parcă… Dar mai degrabă nu știu despre cine este vorba.

Preotul Ilie Beleuță este unul dintre preoții care l-au botezat pe Carol al II-lea. A avut rang mare în Biserica Ortodoxă Română. În familia sa au rămas de la acel botez câteva amintiri. Mai întâi că prințul Carol s-a scăpat pe el în scăldătoare, iar Ilie Beleuță mai să-l scape din mână, a scăpat totuși o înjurătură popească, cu referință și la norocul ce părea predestinat pentru micul încreștinat. Deh, să te …aia în scăldătoare nu se întâmplă la fiecare botez! Iar informația cea mai importantă ar fi aceea că nici Carol nu era un Hohenzollern veritabil!

Știu ce vrei să spui. Nu-s de acord ca discuția noastră să lanseze cancanuri uitate. Așa că te rog să te stăpânești! Hai să-ți povestesc altceva: piesa mea despre Carol I este, în chip fatal, și despre Ion C. Brătianu. A fost jucată la Constanța, cu succes, iar Academia Română a premiat-o, în 1979 sau 80, la propunerea lui Alexandru Balaci cred. După 1990, când s-a întors în Țară Ioana Brătianu și a ajuns marea doamnă senator, m-am dus la ea și i-am propus să intervină la Caramitru pentru ca piesa să fie montată din nou, în condiții mai bune, cu tot fastul, la Național. Am primit un răspuns uluitor: „Dar cum se face că te-au lăsat comuniștii să scrii un asemenea text. Înseamnă că ai avut pile mari la ei!” Eram suspect, nu i se părea lucru curat că am scris un text cinstit și corect față de adevărul istoric! Înseamnă că mă pusese cineva, partidul sau securitatea!… Pila mea fusese doamna Mărtoiu, secretara literară de la Constanța. Ea i-a bombardat pe cei de la București cu fel și fel de referate pozitive despre piesă!

…Apoi a apărut principesa Duda și al ei soț, care s-au declarat oameni de teatru, pasionați și implicați în viața teatrală. Mi s-a părut normal să apelez la ei, să le semnalez că există o piesă cinstit scrisă despre străbunicul ei Carol I. Le-am trimis textul prin avocatul lor, unul din avocații familiei. Nu mai știu cum îl cheamă, am vorbit apoi la telefon și mi-a comunicat dezinteresul total al prințesei față de piesă, de subiect, de personajul istoric! …Așa că m-am întrebat, încercând să-mi explic această lipsă de reacție: nu cumva Pamfil Șeicaru chiar a avut dreptate? Nu cumva ea, principesa Duda Elisabeta se știe strănepoata altcuiva, nu a unui Hohenzollern?! O întrebare cu păcat pusă, recunosc, dar mi-am pus-o! Mea culpa!

Aveți un mesaj pentru ziua de 25 octombrie?

Rămâne cum am vorbit: sunt câteva întrebări foarte importante la care nu putem găsi răspunsul decât la regele Mihai. Faptul că ocolește sau refuză să dea răspuns la aceste întrebări nu va fi trecut ușor cu vederea de istoricii din viitor!

Poate că ar trebui să vă întrebați cât îl doare, și unde îl doare pe regele Mihai, de judecata Istoriei!… Dar mă opresc. Și vă mulțumesc pentru această discuție…

24 octombrie 2011

A consemnat  PETRE  BULRLACU