Lozincile împotriva Bisericii au fost puține cu totul. Televiziunile au insistat însă pe acele pancarte purtate de persoane solitare – eu am identificat numai două persoane cu asemenea lozinci. Ar putea fi identificate și ar merita să stăm de vorbă cu ele. Repet: televiziunile au fost cele care au manipulat, mai mult decât „lozincarzii” din mijlocul manifestației.

Adrian Papahagi: Ura stârnită împotriva Bisericii

Câteva considerații despre ura stârnită împotriva Bisericii:

1. Oricât de neinspirat ar fi fost Patriarhul Daniel, oricât de deplasați ar fi fost unii preoți ca Baștovoi (din R. Moldova) sau unii oameni care se declară creștini dar mustesc de ură, BOR nu poartă nicio vină pentru ce s-a întâmplat la Colectiv.

Suntem de acord: PF Daniel și unii dintre cei care au comunicat în numele BOR trebuiau să arate din prima clipă milă și iubire creștinească – dar dincolo de asta, Biserica a făcut ce trebuia: s-a rugat pe întreg teritoriul țării pentru sufletele morților și răniților, i-a prohodit și îngropat pe cei trecuți la Domnul. Preoții au donat sânge, au fost disponibili în spitale, au strâns ajutoare.

2. Cei care au murit la Colectiv salvând vieți sunt mai sfinți decât cei care condamnă Halloween-ul sau rock-ul și au inima împietrită față de tragedia unor bieți tineri.

3. Acestea fiind spuse, atacul de o rară violență la BOR (care nu se reduce la doi ierarhi sau zece exaltați, ci ne cuprinde pe toți cei botezați în această credință), e o speculare ideologică mârșavă a morții tinerilor de la Colectiv.

[…]

Adrian Papahagi 24. „Spitale nu catedrale” e o abilă manipulare propagandistică. Piața liberă a cerut construcția de biserici, în principal din banii enoriașilor, dintre care ortodocșii reprezintă peste 80%. Aceștia sunt și majoritatea contribuabililor. Așa cum din banii tuturor contribuabililor s-au sprijinit concerte, manifestări artistice (pe care poate ortodocșii nu le-au cerut și nu le gustă), așa s-a sprijinit și Biserica, pe care poate unii nu o suportă. S-au dat și bani ai contribuabilului ortodox pentru concerte publice sau stadioane, așa cum s-au dat bani ai contribuabilului ateu sau neortodox pentru biserici. Pacientul ateu (0.10% din populație după ultimul recensământ) se vindecă în proporție de 81% pe bani dați de contribuabili ortodocși, așa cum credinciosul ortodox se roagă în biserici în care a intrat și un procent din banii celor de alte confesiuni, sau atei. Asta înseamnă o națiune.

Într-o altă proporție, piața liberă a cerut și spitale. S-au construit sute de spitale private, mii de cabinete stomatologice, oftalmologice, de medicină generală sau de diverse specialități, așa cum s-au construit mii de biserici, principalmente din bani privați. Se construiește ce cere piața, chiar dacă nu destul. (Sunt curios dacă spitalele și dispensarele private au intrat în calculul manipulator al ASUR). E adevărat, statul a fost și în sănătate un prost administrator și constructor, dar nu din cauza Bisericilor, ci a propriei corupții și indolențe.

5. Comparația numărului bisericilor și spitalelor nu ține. Slavă Domnului, nu mergi la spital în fiecare săptămână, așa cum merg credincioșii la biserică. […] La spitale suntem în media UE. Nu poți construi unul în fiecare cartier fiindcă nu e nevoie. Degeaba le construiești dacă nu ai personal (e lipsă inclusiv în marile spitale existente). Problema e deci altundeva.

Da, trebuie făcut enorm de multe în sănătate, dar nu există nicio corelație între sănătate și credință, între numărul de spitale și cel de biserici. Firește, trebuie sprijinite dispensarele rurale, dar asta nu are legătură cu Biserica. Dacă vine vorba, Biserica a construit și ea spitale, orfelinate, centre de îngrijiri etc.

6. Biserici s-au construit în ultimii ani fiindcă, în termeni de piață liberă, a fost cerere. Credincioșii au vrut biserici, iar ele sunt mereu pline. Toate s-au construit în proporție covârșitoare cu bani privați, mai ales în cartierele-dormitor ceaușiste, unde nu existau, sau în sate majoritar ortodoxe din Ardeal, unde au fost restituite biserici greco-catolice etc. (da știu, n-au fost restituite toate, cunosc, regret și respect suferința greco-catolicilor sub comunism, așa cum cunosc, regret și respect suferința ortodocșilor în Ardeal timp de 900 de ani). Nu s-au construit doar biserici ortodoxe, ci și de alte confesiuni – iarăși, principalmente din bani privați. Toate s-au construit fiindcă așa au vrut oamenii – cetățeni și contribuabili ai acestei țări.

7. Salariile preoților sunt plătite de stat, fiindcă acesta a confiscat averea Bisericii în 1863 și s-a angajat prin contract să asigure compensatoriu acest lucru. Cei care vor ca statul să nu mai plătească salariile preoților cer de fapt ca un stat de drept să nu-și mai respecte obligațiile contractuale.

8. Bisericile (TOATE cultele) nu primesc sume exorbitante de la stat. A costat mai mult National Arena (care stă 99% din timp gol și unde plătești bilet ca să intri) decât sprijinul pentru construcția de biserici pe zece ani. E adevărat însă că o parte din banii dați de politicieni bisericilor sunt mită electorală: acest obicei trebuie să înceteze.

9. Există și preoți necinstiți, care condiționează botezul sau înmormântarea de plata unei sume de bani. Eu am avut norocul să nu întâlnesc niciunul. Am întâlnit însă zeci și sute de preoți smeriți, devotați parohiei, împovărați de griji, disponibili la nevoie, creștini adevărați. Dar la fel întâlnești funcționari, doctori, profesori șpăgari, firme private care îți iau banii și nu-ți livrează serviciul plătit, etc. Corupția umană și răspunderea individuală sunt ținta, ca oriunde în societate, nu instituția Bisericii.

10. Cei care spun că credința e o manifestare privată, rezervată spațiului privat, sunt neliberali, deci totalitari și extremiști. Nu permit nimănui să-mi spună unde, cum și cât am dreptul să mă manifest. Religia este o manifestare eminamente comunitară și publică a credinței; nimeni nu are dreptul să restrângă aria de expresie a majorității imense a poporului pentru că așa i se pare lui, în ideologia sa.

11. În fine, ura stârnită împotrivă BOR e o manevră abilă de a muta atenția de la adevărații vinovați moral de această tragedie: corupția politică și politicieni identificabili cu nume și prenume, de la Piedone la Ponta, Oprea și Bănicioiu.

Ar mai fi multe de spus în această falsă dezbatere dominată de ură, intoleranță, necunoaștere și manipulare. Mă opresc aici, pentru moment.

Adrian Papahagi