Ștefan Marcu Preotul-simbol al rezistentei comuniste. Cum l-a infruntat pe ,,Iuda” in inchisoarea de la Aiud

Borcea Stefan,

Preotul supranumit Patriarhul Vrancei a murit intr-un stupid accident de circulatie. Se spune ca Securitatea comunista nu a fost straina de eveniment. Preotul Stefan Marcu (1906-1989) a fost un simbol al rezistentei comuniste. I s-a spus „Patriarhul Vrancei”, datorita caracterului sau integru si misionarismului dus pana la sacrificiu. Nu a facut compromisuri in privinta credintei sale si din aceasta cauza a suferit foarte mult, fiind pedepsit pentru convingerile sale. Stefan Marcu s-a nascut in localitatea vranceana Poiana, intr-o familie cu traditie preoteasca.

Vreme de 15 ani, a suferit martiriul puscariilor comuniste, asta pentru ca in tineretea sa a fost unul din sefii legionari ai judetului Putna, dar si fin de cununie al capeteniei legionare Corneliu Zelea Codreanu. Preotul Stefan Marcu a fost prigonit si pedepsit, fara sa renunte la misiunea sa sfanta. „Cunoscut si iubit in tot tinutul Vrancei, Parintele Marcu a mentinut vie flacara credintei si a dragostei de neam printre romani, aplecandu-se cu durere si mila la toate nevoile oamenilor.

In 1940 a infiintat chiar o cantina pentru evreii saraci, gest pentru care comunitatea evreiasca i-a ramas recunoscatoare multa vreme. <> acestor osteneli a fost un martiriu de zeci de ani in temnite si la Canal, unde statutul de <> i-a inmultit umilintele si chinul”, scrie pr. Dimitrie Bejan in lucrarea „Vifornita cea mare”. A fost printre cei care au denuntat rebeliunea legionara din anul 1941, confruntandu-se cu manifestarile negative ale unor legionari, care sustineau ca aveau ordine precise de la centru si incercau sa faca diverse actiuni ocolindu-l.

„Acelea au fost zile foarte dificile pentru situatia mea de sef politic. Multi isi pierduse judecata limpede si se lasau manati de pasiuni. Din clipa in clipa puteau izbucni conflicte in judet sau in oras, care puteau duce la inutile varsari de sange. Peste tot era haos si starea aceasta era amplificata de vestile fanteziste date la radio. Am facut sfortari sa-mi pastrez calmul. Am apelat la toata puterea mea de judecata ca sa iau hotarari prin care sa pot depasi momentele critice. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reusit sa treaca acele zile fara nici un incident si am avut chiar multumirea sa primesc felicitari publice de la prefectul de atunci […], care a spus ca m-am purtat ca un preot”, marturisea preotul.

Dupa acele evenimente Stefan Marcu s-a retras in satul natal, la biserica la care slujea ca paroh. Pe 25 aprilie 1949, parintele Stefan Marcu a fost arestat de Securitate. Prin Sentinta nr. 663 din 1950, data de Tribunalul Militar Galati, a fost condamnat la 15 ani munca silnica si 5 ani degradare civica, pentru „uneltire contra ordinii sociale si pentru favorizarea infractorului” El a suferit in penitenciarele gulagului romanesc de la Galati (1950 si 9 aprilie 1959), Jilava (1959), Aiud (1951, 1956 si 1959) si coloniile de munca de la Valea Neagra (1950-1951), Peninsula (1951) si Poarta Alba (1951). De la preotul Dimitrie Bejan, care l-a intalnit pe parintele Marcu la Aiud, a ramas un episod relevant pentru cum s-a purtat acesta in temnita:

„Dincolo, pe ladita isi facea rugaciunea preotul Stefan Marcu, din muntii Vrancei. Andrei Ioan se apropie in varful picioarelor, plecand de la mine si-l lovi peste obraz: Ce-i cu semnele astea mistice Nu stii ca sunt interzisee Vrei sa fim pedepsiti toti pentru tine r Marcu, in picioare, ii raspunde senin: Loveste-ma si pe obrazul celalalt. Si Iuda loveste. Loviturile cad peste cap si in coasta. Pe fata lui Marcu apare rosul sangelui. Rezemat de stalpul patului, primeste salbaticele loviri. Iuda urla si loveste: Te invat eu traire crestina! Martir te fac! Cand Iuda se opreste gafaind, cu sudori pe frunte, Marcu, tacut isi face semnul crucii. Iuda se indeparteaza, maraind sudalmi, cu tot calendarul ortodox…”, sunt marturiile consemnate de Adrian Nicolae Petcu si Pr. Ionel Ene.

La 21 aprilie 1964, prin expirarea termenului de pedeapsa, parintele Stefan Marcu era eliberat din penitenciarul de la Aiud. Si-a mai desfasurat misiunea preoteasca, pana la pensionare, la biserici din Focsani. Intr-o seara de septembrie a anului 1989, cu trei luni inainte de Revolutie, preotul a murit intr-un accident stupid de masina. El a fost lovit de un autoturism pe trecerea de pietoni in fata blocului unde locuia. „Accidentul poate fi suspectat de conotatii politice, cu atat mai mult cu cat soferul avea legaturi cu Securitatea, iar ochiul vigilent al partidului facea verificari, in blocul in care locuia, cu o saptamana inainte de accident”, potrivit preotului Ionel Ene.