Spiritul critic (17)

Articolul anterior: https://ioncoja.ro/spiritul-critic-16-adevarul-si-justitia/

Una din cele mai aprige dispute dintre istoricii maghiari şi români se referă la numărul ţiviliştilor ucişi în timpul răsturnăturilor universale de la 1848-49, dispută la care vedem deseori de partea română nişte ageamii nepricepuţi, care iau de bune datele false oferite de istoricii maghiari. Asta consider eu că este o ruşine naţională, pentru că o minimă probitate profesională obligă istoricul să nu ia de bune, fără o analiză competentă, informaţiile pe care le furnizează colegii lor maghiari despre poporul căruia îi aparţin. De ce trebuie să apelăm la informaţiile ungureşti, dovedite în marea lor majoritate ca lipsite de obiectivitate şi nu din surse neutre, care n-au avut niciun interes ca să falsifice istoria?

Nu fac aici referire la articole apărute în reviste de genul „Hysteria” sau alte publicaţii aflate în pragul falimentului, ci de lucrări care se pretind serioase. De exemplu, în Colecţia „Istorie” a apărut o lucrare „Revoluţia transilvană de la 1848-49. Date, realităţi şi fapte reflectate în documente bisericeşti ortodoxe, 1848-1850”, apărute sub egida Academiei Române, a institutului „G. Bariţiu”, a Universităţii Babes-Bolyai Cluj şi a Facultăţii de teologie ortodoxă. În această lucrare, autorii consideră necesar ca la pagina 17 să adauge o notă de subsol, care începe aşa: „La 23 octombrie 1848, la Presaca, românii au ucis 640 de unguri din Zlatna care se îndreptau spre Alba Iulia, dintre care 186 era femei şi copii. În 18 şi 19 octombrie au fost ucişi alți maghiari la Sângătin, bărbați, femei şi copii, şi aruncați în fântâni; asemenea fapte s-au petrecut în mai multe localități, mai ales în comitatul Alba de Jos. Descrierea evenimentelor şi listele morților au fost publicate în Kemény István báró, Emléklapjai melyeken…, pp. 8‐11, 23‐27, 38‐39, 44‐47, 50‐51, 52‐55. În Munții Apuseni au fost ucişi 720, la Presaca şi Zlatna 800, la Aiud 800, la Abrud 1000, la Sângătin 170. Estimându-se cifra de 5204 morți pe comitatul Alba de Jos, numărul victimelor maghiare atinge 20 % din totalul locuitorilor unguri şi aproape jumătate din numărul ungurilor militari şi civili ucişi în luptele cu românii pe toată Transilvania. Vezi date şi cifre şi la Szilágyi Farkas, op. cit., pp. 400‐401. Pe tot Ardealul, numărul ungurilor căzuți, civili şi militari, era de circa 12.000. Unele estimări şi sinteze româneşti timpurii, tipărite în germană şi română, vehiculau cifra de 40.000 de români căzuți, civili şi militari, şi de 29.260.000 florini argint pentru paguba generală.”

Acum să ne ierte dumnezeu, dar ce căutau nişte citate din autori maghiari, recunoscuţi pentru cât de uşor mistifică faptele şi cifrele în folosul naţiei lor, într-o lucrare care tratează informaţii extrase din documente ortodoxe? Ce i-a determinat să publice asemenea note, fără legătură cu subiectul lucrării? Şi dacă au făcut-o, de ce nu s-au orientat spre documente neutre?

În vara anului 1949, împăratul Franz Josef l-a numit gubernatore al Transilvaniei pe baronul Wohlgemuth. Fost profesor de matematică şi om integru, baronul a fost ameţit de multele informaţii contradictorii pe care le-a primit de la diferitele naţiuni ale Transilvaniei, cu referire la crimele pe care le-ar fi comis unii asupra altora în timpul războiului civil din anii 48/49. Ca să afle în sfârşit adevărul, baronul a numit o comisie militară de cercetare, care a strâns documente şi a audiat martori timp de un an şi jumătate.

În luna ianuarie 1851, comisia criminale de cercetare a ţiviliştilor care şi-au pierdut viaţa în timpul vrăjbilor şi-a încheiat lucrările. Acea cercetare oficiale austriană, autentificată de Tribunalul Militar din Clusiu prin auditoriul Trauschenfels și maiorul Sauer, a fost publicată apoi și de ziarul „Wiener Zeitung” din capitala imperiului. Dregătorii acestei comisii au adunat date şi mărturii despre numărul ţiviliştilor macelaţi de fiecare parte litigatorie (arh. parte litigatorie = parte litigioasă) în timpul răsturnăturilor universali de la anii epocale 1848-1849. Cercetarea a scos la iveală că partea maghiară a omorât ţivilişti nevinovaţi: 4425 români și 252 sași, iar glotaşii români au ucis la rândul lor 165 de ţivili maghiari şi niciun sas.  Saşii n-au avut în contul lor nicio crimă.

Să facem o socoteală simplă ca să aflăm raportul existent între crimele puse de comisie în sarcina insurgenţilor maghiari şi a glotaşilor români:

(4425 + 252) : 165 = 4677 : 165 = 28,34

O comisie oficială neutră, a stabilit la scurt timp după încheierea ostilităţilor, că la o crimă românească corespund 28 de crime ale insurgenţilor maghiari. Rezultatul este atât de elocvent, încât pricepe oricine de ce istoricii maghiari sunt siliţi să ascundă adevărul cu toată disperarea: încearcă să rescrie o istorie atât de defavorabilă neamului lor! Vor prin asta să ascundă gena moştenită de unii dintre concetăţenii lor de la hunii cei barbari şi fără dumnezeu cu care se înrudesc şi care-i împinge la crimă. Acum, dacă ungurii au omorât 28 de civili români iar românii numai unul de-ai lor, nu putem să zicem că nu avem şi noi, românii, a 28-a parte din vină. Aşa că să lăsăm aceste două neamuri la o parte. Dar, am văzut că din raportul comisiel militare a reieşit că saşii, popor blândoc şi paşnic, n-a omorât în timpul vrăjbilor niciun român şi niciun ungur. Şi totuşi, insurgenţii maghiari au pe suflet 252 de victime nevinovate din rândul saşilor. Eu nu am găsit nici cea mai vagă explicaţie a istoricilor maghiari referitor la aceste 252 de victime. Nici nu le pomenesc, ca şi cum nu ar exista. Este evident de ce nu o fac: pentru că faptele sunt atât de clare, încât nu poate exista nicio explicaţie favorabilă lor. Aşa că rămâne întrebarea: Dar cu saşii ce-au avut? Ce le-au făcut insurgenţilor maghiari acei civili saşi, de au trebuit să plătească cu viaţa?