Domnule profesor ION COJA, cum comentați povestea cu fetița Sorina, cea înfiată de familia de români din America!
Domnule, eu n-am agreat niciodată înfierea de copii de către familii din străinătate. Înainte de 1990 am protestat chiar într-o adunare generală PCR, nu mai știu în ce context, dar țin minte că soția mea, pofesoară la o școală generală din Capitală, mi-a povestit, impresionată, de o elevă, înfiată de o familie din Italia, care venise la școală să-și ia la revedere de la colegi și profesori… Înfierea copiilor români de familii de străini mi se părea un fel de a recunoaște eșecul sistemului nostru social-economic!… După 1990 datele s-au schimbat, s-a ajuns la o adevărată industrie a infierilor, o afacere bănoasă și urîtă, dezgustătoare! Miniștri care s-au pretat la aranjamente ilegale pe bandă rulantă, iar autoritățile nu au organizat niciun sistem de monitorizare a copiilor înfiați, care să urmărească soarta lor în țările de adopție. I-am lăsat pe bieții copilași la voia întâmplării și nu m-aș mira să fie parțial adevărate poveștile cu prelevarea de organe de la copii. Știu bine că în Occident sunt răpiți copii pentru așa ceva! Mi-e greu să mă pronunț în cazul Sorinei. Aș putea spune doar câteva impresii despre televiziunile noastre care au făcut atâta caz de biata fetiță. Prima impresie a fost că exagerează cu orele de emisie dedicate acestui subiect, de parcă voiau să se asigure că lumea nu va discuta și alte subiecte. Alte subiecte extrem de importanta, uitate de liderii de opinie care ne strică serile la TV cu comentariile lor.
Care ar fi fost aceste subiecte?
Subiectul cel mai gras, jurnalistic vorbind, erau semnele de fraudare a alegerilor din 26 mai. Internetul este plin de discuții pe această temă, dar televiziunile tac! Și tac mai ales reprezentanții PSD-ALDE care ar fi cei mai îndreptățiți să facă o anchetă serioasă pe această temă. Dar tac, își dau cu părerea despre „traumele sufletești” care pot afecta dezvoltarea sufletească a unui copil pe tot parcursul vieții și nici unul nu se întreabă cât e de traumatizant pentru Liviu Dragnea să fie condamnat pe nedrept!… Nu discută nimeni care sunt consecințele acestei condamnări!
La ce vă referiți?
La proiectele PSD care au fost abandonate în urma condamnării lui Dragnea. Cum ar fi aducerea în Țară a rezervei de aur de la Londra, debarcarea lui Mugur Isărescu, legea interzicerii exportului de bușteni și de cherestea și alte promisiuni făcute de Dragnea și care au atras asupra sa răzbunarea / pedeapsa statului paralel. Este un subiect care merită dezbătut: pe cine a deranjat Dragnea cu intențiile sale de modificare a legislației? Cum a fost posibilă condamnarea pe nedrept a unui politician de anvergura lui Dragnea?!… Al treilea om din stat!… Discutăm de o săptămână comportamentul abuziv al unei procuroare, fără să recunoaștem adevărul: prezența micuței Sorina în casa asistentei maternale nu mai era legală! Acum, dacă se dă satisfacție procurorului general și se anulează adopția, biata Sorina se va întoace la un centru de plasament!… Căci aceasta este soluția legală! Acesta este finalul dorit de cei care sar în „apărarea” Sorinei? Este vizibilă manipularea bietei fetițe de către asistenții maternali, care au învățat-o ce declarații să dea! Nu este lucru curat cu acești asistenți maternali!… Eu pun o întrebare: copiii care intră într-un proces de înfiere au dreptul să spună dacă acceptă sau nu familia adoptivă? De la ce vârstă copilul înfiat are acest drept? Nu cumva este rostul comisiei să stabilească dacă familia adoptivă se califică pentru a i se încredința soarta copilului?… Are copilul înfiat discernămîntul necesar pentru a-și decide viitorul?…
Eu, văzând cât caz se face de înfierea acestei fetițe, am avut bănuiala că discuțiile de la TV vor ajunge în cele din urmă la Johannis, și că acesta este scopul urmărit: un atac la persoana președintelui, autor / mijlocitor a peste 20 de înfieri ilegale. Pentru campania electorală a lui Johannis acest subiect poate fi unul din punctele slabe, vulnerabile, ale Neamțului.
Și eu m-am așteptat mereu să văd că discuțiile între marii deontologi ai Tv ajung și la persoana lui Johannis, eventual și a altor nume ilustre din clasa politică, implicați în rușinosul trafic de copii! Dar nu! Ordinul primit de televiziuni a fost să ne amețească cu aceste discuții sterile și deseori prostești, chiar foarte prostești, dacă mă gândesc la intervențiile unuia Mircea Badea de la Antena 3, mi se pare! Dar nu mi-e rușine nici cu Cristoiu, ale cărui aserțiuni îngălate sunt cardinale pe toate posturile!… Îi invit pe acești comentatori TV să facă legătura între cazul Sorinei și cei douăzeci de copii a căror înfiere, mijlocită contra cost de soții Johannis, a fost de cele mai multe ori ilegală. La vremea respectivă procuratura, sesizată de presa din Sibiu, nu a dus până la capăt ancheta pe care a început-o. Cred că există temei legal pentru a redeschide dosarul adopțiilor ilegale mijlocite de soții Johannis. Subiect extrem de suculent pentru orice comentator politic onest, independent, cu bun simț, inclusiv simțul civic!
.
A consemnat Petre Burlacu
Comenteaza