Don Profesor!
Lucrul urmätor n-are de a face cu convingerile mele politice de stängä, sau de simpatia pe care-i o port lui Putin; mäcar sä fi avut shi Romänia un om de stat cu o zecime de calibru fatzä de cel al lui Putin shi tot era -mult- mai bine.
Este vorbä de fapt de faptul cä Russia astäzi este singura tzarä din lumea „dezvoltatä” care se incäpätzineazä sä reziste, cu invershunare chiar, procesului de decadentzä moralä initziatä de cätre promotorii globalizärii, a „devälizärii” -ca sä gäsim o rimä- culturii aparte shi traditzionale fiecärui popor pentru a aduce jertfä altarului satanismului mondial.
Care este tzara acea oare care, prin constitutzia ei, interzice cäsätoriile intre persoane de acelashi sex, ca sä nu mai vorbim shi de adotziile de copii de asemenea „cupluri”…
De fapt shtitzi foarte bine la ce mä refer, numai cä romänii, deshi au fost päcälitzi in mai multe ränduri, tot cu americanii tzin, mai „nibelungi” ca nemtzii chiar, in numele unui anti-rusism, istoric poate bine intemeiat la prima vedere, cu uriasha insä greshealä de a confunda rusul de ränd, russia orthodoxä , a marilor scriitori shi a culturii fenomenale cu ceii,alogenii, care s-au aflat la conducerea politicä a Russiei cam de cänd existä ea ca stat.
Un antirusism steril shi contraproductiv este tocmai apa la moara tuturor celor ce au in vedere distrugerea a tot ceea ce mai este sänätos in lumea de astäzi.
Shi ar mai fi ceva, extrem de important;
Cänd s-a infiintzat FMI-ul ästa?
De ce oare EU astäzi functzioneazä ca un simplu reprezentent a acestei „institutzii”, obligänd tzäriile nevoiashe sä se imprumute numai de la acesta deshi existä „banca europeana centralä”,teoretic, cea mai puternicä bancä din lume?
Nu cumva aici se ascunde ceva cu totul pervers?
Cänd s-a hotärät dupä räzboi ca Germania sä pläteascä despägubiri pentru cele 6 milioane de evrei „asasinatzi”, se prea putea ca cineva sä-shi fi dat seama cä dacä nemtzii ar fi incercat sä rezolve cazul „la individual”, lista celor cu cereri de despägubire nici pänä astäzi n-ar fi fost gata, iar numärul „victimelor” s-ar fi ridicat la mai multe zeci de milioane;
nu cumva, tocmai de aceea, s-a hotärät o platä „globalä”, lucru ce le convenea shi nemtzilor, evitänd „birocratzia”, ceea ce da fapt s-a shi intimplat.
Plätzile s-u fäcut „Manhattan”…
Numai cä a apärut shi statul Israel care din 1948 shi pänä astäzi este singura tzarä din lume cäreia fortzele armate sunt in permanentä stare de räzboi, fapt ce costä „X” miliarde anual, pentru un stat ce exportä numai rozmarin shi salvie, cel putzin oficial.
Nu ar pärea credibil cel putzin, scenariul conform cäruia tocmai sumele plätite de nemtzi sä fi reprezentat „capitalul de bazä” a FMI-ului, iar viabilitatea statului Israel sä fie asiguratä de „ghisheftele” acestuia, mai ales cä in acest domeniu´ei se pricep ca nimeni altul?
Normal cä Ceaushescu, ca shi Kadaffi, ishi semnaserä sentintza la moarte atunci cänd au vrut sä spargä monopolul FMI-ului.
Iar credetzi cä , dintr-o datä, „Manhattan”-ul a descoperit aspiratziile de „democratzie shi libertate” al ucrainienilor dacä Putin nu promova infiintzarea bäncii rävnite de Ceaushescu?
Nu doar aurul Romäniei se gäseshte la „Manhattan”, ca sä fie bine päzit; sunt multe tzäri in aceeashi situatzie -inclusiv Germania- shi spunetzi-mi, care om sänätos la minte-shi dä banii pentru a fi pästratzi „bine” la tzigani?
Iar pentru cä „hotzului de hotz-ii fricä”, atzi väzut ce a pätzit shi bietul de Bercea Mondial…
Asta mä supärä pe mine cel mai mult in Romänia de astäzi; de unde dracu, shi cät de repede!, au reushit sä recruteze atätea lichele, sä pätrundä, shi incä cu citä ushurintzä pänä shi-n sfera „academicä”, vorba englezului, „prea multä putrezeciune in regatul Danemärcii”…
N-ash putea crede cä ar fi alt popor in lume care sä aibe zicala „bränzä bunä in burduf de cäine”…
Noroc! shi dacä mai vorbitzi cu domnul Bräncush, transmitetzi-i vä rog shi toate cele bune din partea mea.
Vlahos
Stau si ma intreb fara sa gasesc deocamdata un raspuns hotarit
daca nu cumva e mai bine sa alegem dintre doua rele ,pe raul cel mai mic.
Sa nu ne imbatam cu apa rece :
Rusia si China sunt promotorii globalizarii la fel ca si UE si SUA.
Deci cum o dam ,cum o sucim de globalizare tot nu scapam!
Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem noi romanii este daca vrem sa punem umarul la construirea unei lumi globalizate in care statul sa fie dominat de capital ,de corporatiile multinationale si sa se dizolve incet ,incet ca institutie pina cind va ramine doar un instrument de strins impozite si de cheltuit banii din buget in favoarea corporatiilor sau:
Sa facem parte dintr-o lume globalizata ca o federatie de state in care dupa model ruso-chinez statele sa domine capitalul ,sa tina in friu multinationalele si sa fie chiar el ,statul un actor in zona economica -financiara ca detinator de capital cel mai indreptatit pe teritoriul sau.
Pentru Roamnia ca stat si pentru noi romanii care ne iubim tara cred ca modelul ruso-chinez e mai avantajos.
Pentru o alianta cu China si celelalte state din grupul BRICS (afara de Rusia) romanii nu au greturi istorice .
Ramine sa ne normalizam relatiile cu Rusia de catre o generatie de diplomati care sa vorbeasaca cu rusul de la egal la egal despre relatii reciproc avantajoase .
Acea generatie de diplomati si oameni politici inca nu s-a nascut!
1- Cum adica singura tara(dezvoltata ?) din lume care se opune decadentei morale ? Dar de chinezi ce ziceti ? Dar de nord-coreeni ce ziceti ? Nord-coreeni nu sunt o tara inapoiata. Sa stapanesti tehnologia nucleara ca sa fabrici o bomba atomica sau sa posezi si sa folosesti tehnologia fabricarii si testarii cu succes a rachetelor, nu-i de ici de colo. Noi nu am fost in stare.
2- Romanii nu au sange anti-rusismul ci antibolsevismul. Pe timpuri nu agreau panslavismul tzarist. Ca este asa, intrebati-o pe Marina Voica daca a simtit vreodata aversiunea romanilor.
3- Este drept ca romanii, ca fraierii, cred ca americanii ii vor apara de bolsevici. Romania este sub tutela moscovita. Churchil a stabilit aceasta cu multe decenii in urma, pe un servetel de masa. Pana nu completeaza altcineva un alt servetel de masa, tot ai Moscovei vom fi. NATO este o fumigena. Daca navalesc tancurile „sovietice” peste noi, NATO va emite doar niste note de protest „hotarate”. Un dement pe nume Hitler traia in paranoia lui cu speranta ca atunci cand trupele americane si cele rusesti se vor intani la Elba, va izbucni conflictul intre imperialistii americani si bolsevicii sovietici. Rusia si America sunt mana in mana probabil de cand au tranzactionat Alaska. Probabil ca inca de atunci au semnat un pact similar Ribbentrop-Molotov de neagresiune perpetua. (NB. Razboiul rece a fost o cacealma).
4- Nu va fie frica de faptul ca societatea ar putea deveni decadenta. O societate devine decadenta cu persoane decadente. Cu cat cei care ar trebui sa se ocupe de moralitatea poporului sunt mai nevolnici, cu atat sunt mai multe persoade decadente moral. Dar cu siguranta viata va face ca sa se curete graul de neghina. Gunoaiele ies totdeauna la suprafata. Iar gunoaiele si neghina vor fi indepartate de oamenii vrednici precum gospodinele indeparteaza spuma la fiertura din oala de preparare a supei..