IPOTEZA ROGER GARAUDY
În cercul meu de prieteni şi cunoscuţi, polemica Ion Coja – Nicolae Cajal, purtată pe marginea existenţei (sau nu!), în România anilor ’40-’45, a unui holocaust antisemit (cu 400000 de victime!) a stîrnit o seamă de comentarii şi dispute care, cred eu, s-au purtat şi în alte cercuri româneşti. Asistînd şi participînd la aceste veritabile dezbateri şi încercînd să fiu cît mai obiectiv, am ajuns la cîteva concluzii care cred că pot fi utile şi altor cititori ai revistei România Mare, pe care ţin s-o felicit pentru inspiraţia de a publica integral textele polemicii. Care sunt aceste idei şi opinii prin care încerc să contribui cu modestele mele posibilităţi la instrumentarea corectă a cazului? O fac de pe poziţiile celui care din cea mai fragedă adolescenţă şi pînă azi nu am încetat să fiu un împătimit al ideilor de stînga, al democraţiei, al echităţii sociale, al respectului pentru adevăr!
- Încep prin a-i combate pe cei care văd în intervenţia d-lui profesor ION COJA o încercare de a-i reabilita pe legionari. Domnia sa, e drept, a scris de mai multe ori despre „minciunile“ care s-au spus de ani de zile despre legionari. Pentru mine aceasta nu este o dovadă că ION COJA ar fi legionar sau ar fi un partizan al Mişcării Legionare. Cunosc şi alte articole ale d-lui ION COJA în care şi-a exprimat interesante opinii asupra doctrinei şi ideii comuniste, ba chiar şi asupra lui Nicolae Ceauşescu, avînd curajul de a semnala o serie de exagerări şi judecăţi greşite care circulă în presa noastră în legătură cu aceste subiecte. Ca unul care i-am fost adversar politic lui Ceauşescu în interiorul P.C.R., iar cînd am crezut de cuviinţă n-am ezitat
să-mi risc viaţa pentru îndepărtarea de la putere (dar nu şi din rîndul celor vii!) a lui Ceauşescu, mă simt nevoit să recunosc că ION COJA are multă dreptate atunci cînd susţine că Nicolae Ceauşescu a fost aproape întotdeauna judecat greşit, atît de cei ce l-au lăudat fără măsură, cît şi de cei ce l-au criticat tot aşa, exagerînd fără măsură.
Dl. ION COJA ne-a propus o reevaluare a lui Nicolae Ceauşescu numai şi numai de dragul adevărului, fără partizanat politic, fără subiectivisme neserioase. La fel procedează şi cu legionarii, propunînd aflarea adevărului despre legionari şi nimic altceva. Dacă îmi aduc bine aminte, dl ION COJA este şi autorul unui frumos articol, Evreii noştri, prin care dădea replica potrivită celor ce se grăbesc să pună pe seama evreilor, a tuturor evreilor din România, răspunderea pentru instaurarea în România a unui regim de teroare bolşevică. Am recunoscut şi atunci, ca în tot ce scrie dl ION COJA, acelaşi impuls de a respecta adevărul, de a nu admite minciuna şi exagerarea vinovată!
- Procedînd în felul acesta, dl. ION COJA se dovedeşte, încă o dată, a fi un naţionalist autentic. Căci, dacă prin aflarea acestui adevăr, va fi să nu mai punem pe seama legionarilor români atîtea crime odioase, acesta va fi un cîştig mai ales pentru întreg poporul român. Care dintre românii simţitori şi sensibili faţă de imaginea României în lume nu s-a cutremurat de oroare aflînd că, vorba d-lui COJA, „nişte români“ au fost în stare să atîrne oameni, ca pe nişte vite, în cîrligele de la abator? Contează mai puţin naţionalitatea victimelor, mult mai mult contează naţionalitatea criminalilor: români! Acest „detaliu“ devenind un stigmat de neşters pe obrazul poporului nostru, culpabilizînd pe nedrept Poporul Român, de aproape 60 de ani.
Dl. profesor ION COJA intervine şi cere să ni se demonstreze că a existat acea vestită crimă de la Abatorul din Bucureşti! Cred că n-o face nici din antisemitism, nici din pro-legionarism, ci din impulsul, la care subscrie şi subsemnatul, de a apăra demnitatea neamului său, a neamului nostru românesc! Ar fi reconfortant pentru noi, ca oameni şi ca români, să aflăm în cele din urmă că povestea urîtă de la Abator este o poveste inventată, un fals, că românii noştri, aşa cum îi ştim şi noi că sunt, omenoşi şi blînzi, nu au făptuit crime atît de oribile, de inumane, că, deci, crima de la Abator nu s-a produs niciodată! Satisfacţia de a ajunge la această concluzie nu are nici o urmă de conotaţie antisemită! Afirm cu toată convingerea acest lucru, luîndu-mă după ceea ce eu însumi simt şi gîndesc!
- Mai mult, dl prof. ION COJA cere dovezile implicării legionarilor în asasinatele antievreieşti din ianuarie 1941. Aici cred că mulţi cititori, inclusiv dl acad. NICOLAE CAJAL, nu au înţeles cum trebuie sensul afirmaţiilor făcute de ION COJA. Domnia sa nu a negat existenţa celor 120 de victime, de evrei ucişi mişeleşte, dar se îndoieşte că autorii acestor asasinate au fost legionari. Şi asta pentru că, lucru într-adevăr necunoscut şi de neînţeles, pentru evreii ucişi în ianuarie 1941 nimeni nu a fost tras la răspundere pe cale juridică, penală. Dl ION COJA are perfectă dreptate să se mire: de ce oare nu s-a făcut o anchetă, măcar după august 1944, care să lămurească toate aspectele problemei şi în primul rînd identitatea asasinilor? Mărturisesc că, deşi sunt o persoană destul de bine informată asupra celor petrecute în România după 1944, abia acum, din intervenţia d-lui COJA, aflu că nici un legionar nu a fost trimis în judecată pentru participare la acel asasinat, nici măcar pe vremea atotputernicilor evrei Ana Pauker, Iosif Chişinevschi, Vasile Luca, Nicolschi ş. a., ceea ce mi se pare greu de înţeles şi de acceptat. Explicaţia d-lui acad. NICOLAE CAJAL, cu tot respectul ce i-l port, mi s-a părut surprinzător de superficială, de neconvingătoare. Lăsînd lucrurile nelămurite, dl. acad. NICOLAE CAJAL încurajează imaginaţia în căutarea altor explicaţii. Să nu se mire nimeni dacă aceste explicaţii (ipoteze) vor degenera în vecinătatea cea mai apropiată a antisemitismului.
În felul acesta îmi explic informaţia care circulă de cîteva săptămîni, tinzînd să se constituie ca explicaţie posibilă a celor petrecute în ianuarie 1941 cu cei 120 de evrei. O explicaţie cu totul şi cu totul surprinzătoare!
Se porneşte de la cîteva dezvăluiri conţinute într-o carte recentă a lui ROGER GARAUDY, fostul membru al P.C. din Franţa, eminent sociolog şi politolog. În carte sunt relatate şi criticate metodele practicate în anumite situaţii de strategii sionismului, ai acelei mişcări evreieşti naţionaliste care a făcut posibilă înfiinţarea statului Israel. Personal am privit întotdeauna cu respect această mişcare patriotică, naţionalistă, a cărei acţiune a fost atît de eficientă pentru poporul evreu. Se pare însă că aceste metode au fost, uneori, prea puţin ortodoxe, corecte, acceptabile. În strădania lor de a-şi convinge compatrioţii să se îndrepte cu toţii în Palestina pentru a crea acolo noul stat Israel, sioniştii anilor ’40 s-au luptat în primul rînd cu reţinerea şi imobilismul acelor evrei care ezitau să-şi părăsească gospodăriile şi rosturile pe care le dobîndiseră în ţările unde unii trăiau de sute de ani, simţindu-se bine şi în siguranţă în ţările respective. Nereuşind să-i convingă cu argumentele clasice ale propagandei, ale muncii de lămurire, sioniştii au recurs la o diversiune cu totul „originală“: au provocat crime şi veritabile masacre antievreieşti, ca şi cum acestea ar fi fost provocate şi organizate de forţe antisemite din ţara respectivă, pentru a-i înfricoşa astfel pe evrei şi a-i determina să plece în Israel. În felul acesta, susţine GARAUDY, s-a produs explozia din sinagoga centrală din Damasc, pentru a-i determina pe evrei să părăsească Siria. Cu alte cuvinte, acea explozie ar fi fost provocată de evrei împotriva evreilor şi în folosul Israelului!… ROGER GARAUDY mai citează şi alte acţiuni sioniste similare. Cei care au citit această carte se întreabă dacă nu cumva despre aşa ceva este vorba şi cu cei 120 de evrei morţi în ianuarie 1941, ceea ce ar explica cel mai bine, după părerea lor, de ce liderii comunităţii evreieşti din România şi din lumea toată nu au făcut nimic pentru a stabili identitatea criminalilor. Au pus totul pe seama legionarilor, iar acestora nu li s-a dat voie să se apere de aceste acuzaţii! De aici n-a mai fost decît un pas pînă la concluzia că românii sunt un popor gata oricînd să verse valuri de sînge nevinovat! Cu această concluzie, întrucît este complet falsă, nu ne putem împăca, astfel că dl. acad. NICOLAE CAJAL credem noi că este obligat moralmente să dea explicaţii mai temeinice la observaţiile atît de pertinente ale d-lui prof. ION COJA, pentru a lămuri pe deplin lucrurile. Altmiteri vor căpăta circulaţie şi crezare ipoteze de felul celei pe care o sugerează ROGER GARAUDY celor ce i-au citit cartea.
VLĂDUŢ NISIPEANU
preşedintele Frontului Democratic din România
vicepreşedinte al Ligii Internaţionale a Românilor
Text publicat în „România Mare“
Existenţa declaraţiei Dlui. DĂRĂŞTEANU o datorăm chiar domnului profesor Coja, care o prezintă în Anexa nr. 3 din cartea dânsului Protocoalele KogaIonului apărută în 2004 la Editura Ţara Noastră. Cam tot ce se putea spune despre „Masacrul de la Abator” a fost deja scris de domnul profesor, care nu numai că „a spus adevarul si numai adevarul!”, dar l-a şi aşternut pe hârtie, pentru noi , pentru neam, pentru posteritate şi pentru detractorii noştrii. Dansul chiar a acţionat, nu numai a vorbit şi a scris. Declaraţia dată la notariat nu avea cum să apară în cartea „Legionarii noştri”, aceea fiind publicată în anul 2001(Editura Artemis, pe când o noua ediţie, că tare e nevoie).
Mulţămim domnule profesor.
Un articol în memoria marelui patriot care a fost Constantin Dărăşteanu se găseşte la adresele:
http://www.ziarulromaniamare.ro/constantin-darasteanu-1914-2007-un-mare-patriot-si-nationalist-roman-omul-care-a-spulberat-mitul-despre-masacrul-de-la-abator-1/
şi
http://www.ziarulromaniamare.ro/constantin-darasteanu-1914-2007-un-mare-patriot-si-nationalist-roman-omul-care-a-spulberat-mitul-despre-masacrul-de-la-abator-2/
Redăm din articol fără declaraţia propriu-zisă:
Constantin Dărăşteanu (1914-2007) – un mare patriot şi naţionalist român, omul care a spulberat mitul despre masacrul de la Abator
Fiind unul dintre cei care au participat la constituirea Uniunii Vatra Românească – Filiala Teritorială Bucureşti -, am constatat un lucru îngrozitor: cei prezenţi au optat pentru alegerea preşedintelui Filialei Teritoriale Bucureşti a Uniunii Vatra Românească în persoana lui Kuki Borislavski, cumnatul lui Petre Roman. Atunci am protestat, arătînd că aici este Vatra Românească şi nu Vatra Evreiască, înţelegînd că evreii au pus mîna, din nou, pe conducerea României. Preşedinte a fost ales Mihai Gavril (sub pseudonimul lui Gavril Mihai Bir, născut la 8 noiembrie 1922, la Gherla, şi decedat la 15 octombrie 2007, la Bucureşti, fiind înmormîntat în cimitirul ortodox Străuleşti II, din Bucureşti). Mihai Gavril a făcut parte dintre personalităţile active ale Uniunii Vatra Românească din Bucureşti, fiind un adevărat patriot şi naţionalist. Apogeul maturităţii lui Mihail Gavril a fost
atins atunci cînd a tradus, în limba română, amplul poem ,,Zlatna”, al lui
Martini Opitii (1597-1639), la Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2003. Martini
Opitii, contemporan cu Galileo Galilei şi cu Hugo Grotius, anticipează, în
poemul ,,Zlatna”, opera lui Dimitrie Cantemir – ,,Descriptio Moldaviae”. În
creaţia sa se poate observa un interes precumpănitor pentru Transilvania, locul lui de naştere (Valea Someşului). Prof. Ion Dodu Bălan a scris un frumos articol despre Mihai Gavril, în săptămînalul independent ,,Naţiunea”. ,,La Vatra Românească l-am cunoscut pe marele patriot şi naţionalist român
Constantin Dărăşteanu, întors din Canada, unde fusese exilat de către
autorităţile evreieşti, care puseseră mîna pe conducerea României, după 23
august 1944. De la domnul Constantin I. Dărăşteanu am aflat despre «Masacrul de la Abator» (22.01.1941)“. Domnul prof. Ion Coja, preşedintele Uniunii Vatra Românească, în anul 2003, l-a convins să dea o declaraţie în faţa notarului, despre ce a povestit la Sediul Uniunii, în prezenţa a cel puţin 40 de oameni.
Declaraţia dată în faţa notarului, se află în cartea „Marele Manipulator şi
asasinarea lui Culianu, Ceauşescu, Iorga”, Editura Naţiunea(2012) . În declaraţie, Constantin I. Dărăşteanu, născut la 28 iulie 1914, în comuna Stoineşti, judeţul Vlaşca (azi Giurgiu), fiu de ţăran, scrie următoarele: „În ianuarie 1941, …………(declaraţia)………. „.
Despre activitatea pe care a desfăşurat-o Constantin I.Dărăşteanu în Canada au scris, în publicaţia ,,Rost” – revistă de cultură creştină şi politică –, domnii Claudiu Tîrziu şi Marcel Petrişor, în anii 2009 şi 2010. În ultimii ani de viaţă, acest mare patriot român a contribuit la construirea unei biserici ortodoxe din Sectorul 3 al Capitalei. Constantin Dărăşteanu a fost un om cu o educaţie profund creştină, un naţionalist autentic, care a luptat toată viaţa pentru adevăr şi dreptate, fiind un susţinător înflăcărat al Uniunii Vatra Românească.
Despre înscenarea de la Abator, din 22 ianuarie 1941, pe care Ion Antonescu a făcut-o pentru a discredita Mişcarea Legionară şi pentru
a-i omorî pe oamenii care l-au ajutat să ajungă Conducătorul Statului – a scris şi dr. Şerban Milcoveanu, în cartea „Corneliu Z. Codreanu – altceva decît Horia Sima“, Vol. II, Editura „Liga pentru apărarea adevărului istoric“, Bucureşti, 1996, pag. 77-81. În carte este redat un fragment din lucrarea de specialitate a marelui penalist Petre Pandrea, care, făcînd, personal, o anchetă la abator, a tras concluzia că acele aşa-zise crime au fost o înscenare.
Recent, a apărut o carte interesantă – „Veşnica mea pomenire“, de dr. Radu Eftimovici, Editura Curtea Veche, 2014, Bucureşti – în care, la paginile 185-201, se arată că masacrul de la Abator, urmat de atîrnarea cadavrelor în cîrlige, este o gogoriţă, o minciună sfruntată. Autorul menţionează că, imediat după război, scriitorul şi reporterul de război Ilia Ehrenburg, de origine evreiască, a publicat o carte, intitulată „Prin Europa“, în care se afirmă că la Bucureşti au fost asasinaţi zeci de evrei, ale căror cadavre au fost atîrnate în cîrligele de vite, de la abator. Numai că, ulterior, s-a aflat
că această crimă s-a petrecut, de fapt, la Riga, unde letonii s-au răzbunat, în
acest fel, pe evreii comunişti implicaţi în moartea rudelor lor.
Cartea se citeşte pe nerăsuflate şi se găsea de vînzare la Librăria ,,Mihail Sadoveanu”, din Bucureşti. Ar fi bine să se editeze noi tiraje. Se vede că lucrarea este scrisă de un mare intelectual, profesor universitar – şeful catedrei de Istoria medicinii, la Institutul de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“.
Felicitări, domnule profesor, Poporul Român vă este profund recunoscător pentru întreaga dvs. activitate dăruită ştiinţei, familiei şi lui Dumnezeu. Asta înseamnă că mai sînt români de mare valoare – adevăraţi patrioţi şi naţionalişti.
În cartea-epopee „Holocaustul: Gogoriţa Diabolică“, recent apărută sub semnătura cunoscutului istoric şi ziarist col. (r) Vasile Zărnescu, este prezentată aproape întreaga escrocherie a holocaustului, practicată, în formă continuată, de 145 de ani. Volumul se găseşte de vînzare la Librăria
,,Mihai Eminescu”.
Constantin Dărăşteanu a murit în anul 2007 şi a fost înhumat
în cimitirul ortodox al Parohiei Dudeşti-Cioplea (Str. Postăvarului nr. 2,
Sector 3, Bucureşti, fig. F, loc. 1680).
Locul său de odihnă se află la cîţiva metri depărtare de mormîntul poetului şi ziaristului Ilarie Dobridor (1908-1968), pe numele său adevărat Constantin T. Iliescu, fiu de ţărani, născut în comuna Dobridor, judeţul Dolj. Cele mai importante cărţi ale sale sînt: ,,Decăderea dogmelor – cum au dizolvat evreii cultura europeană” (Bucureşti, 1940) şi ,,Oameni ridicaţi din ţărănime” (Bucureşti, 1944). Pentru aceste scrieri, a făcut 10 ani de temniţă grea, care l-au măcinat fizic şi sufleteşte. Eliberat din detenţie în 1964 (cînd au fost desfiinţate închisorile politice), el s-a confruntat cu o serie de decepţii care, laolaltă cu marginalizarea socială, l-au împins spre singurătate. Ajutat de Mihai Ralea (paradoxală prietenie!), a reuşit să obţină o slujbă. A mai şi scris cîte ceva, dar fără vigoarea şi entuziasmul de odinioară. Urmărit îndeaproape de Securitate, slugile acesteia i-au închis gura mult prea slobodă, pe la începutul anului 1968, maltratîndu-l cu cruzime în mansarda sa din Str. Romei şi încuindu-l, apoi, înăuntrul locuinţei, cu lacătul. Sora lui l-a găsit mort, desfigurat în urma bătăilor primite, după o săptămînă. Evreii nu vroiau să accepte, sub nici o formă, ideea că fiii de ţărani pot deveni intelectuali. Dorinţa lor era ca ţăranii să rămînă nişte slugi şi făceau tot posibilul ca românii să fie alungaţi de pe pămîntul strămoşesc, astfel încît ei să poată întemeia, aici, ISRAELUL EUROPEAN. La această acţiune barbară nu au renunţat şi, după complotul internaţional anti-românesc pe care l-au pus la cale, a început o nouă invazie de evrei, mai periculoasă ca oricînd, care pune în primejdie existenţa Statului Român şi a Naţiunii Române (vezi cartea ,,Oameni ridicaţi din ţărănime”, Editura Fundaţia Culturală Regală, Bucureşti, 1940). Cîţi evrei au venit în România după decembrie 1989? De ce se ţine ascunsă această cifră? Ce acţiune desfăşoară aceşti evrei? Dacă românii nu se vor trezi, în maximum 40 de ani vor fi pulverizaţi în istorie. Vorba prof. Petre Ţuţea: ,,Neam de tîmpiţi ce sîntem”, ori, cum spunea Alexander E. Ronett: ,,Neam fără noroc, sau blestemul lui Zamolxe”. Volumul ,,Decăderea dogmelor – cum au dizolvat evreii cultura europeană” a fost tipărit într-o nouă ediţie de Editura Fronde, Alba Iulia-Paris, în 1999. Ar fi salutară publicarea, de către o editură de prestigiu, şi a cărţii ,,Oameni ridicaţi din ţărănime”.
La cca. 20 de metri de mormintele lui Constantin Dărăşteanu şi Ilarie Dobridor se află monumentul funerar al familiei lui Antonie Plămădeală, Arhiepiscop al Sibiului, ultimul mare Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului (fig. F, loc 2.135). Aici sînt înmormîntaţi părinţii înaltului prelat – Vasile (1903-1983) şi Elisabeta (1905-1988) – şi 3 din cei 6 fii ai lor. Mormîntul Mitropolitului se află la Mînăstirea din Sîmbăta de Sus – Făgăraş, ctitorie brâncovenească, a cărei incintă a fost rezidită de el din temelie.
Antonie Plămădeală s-a născut la 17 noiembrie 1926, în comuna Stolniceni, judeţul Lăpuşna (interbelic), într-o familie de cîntăreţi bisericeşti. A fost membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe din Chişinău. De asemenea, a fost distins cu numeroase ordine ecleziastice.
Mitropolitul Antonie Plămădeală va rămîne, în conştiinţa celor care l-au
cunoscut, în primul rînd, un mare cărturar-patriot al neamului său.
Unul din fraţii săi mai mici, Mihai Plămădeală (născut la 5 noiembrie 1935), de profesie inginer mecanic, a scris două cărţi: ,,Dosarele nu ştiu tot” (Editura Andreiana – Sibiu, 2011), în care este evocată o anumită perioadă din viaţa Mitropolitului, şi ,,Refugiul – deznădejde şi speranţă” (Editura Istros – Brăila, 2012), o lucrare în care autorul se referă la dramatica despărţire de locurile natale şi la peripeţiile familiei sale, povestind cu talent despre tinereţea sa, anii de studii şi intrarea în viaţa social-productivă.
Cinstindu-i pe înaintaşi, dovedim că-i merităm!
Sfîrşit
Tudor Voicu
Trebuie luate in seama si declaratiile unor martori oculari (printre care si un angajat al abatorului) care au spus clar ca cei morti de acolo pe sub paltoane (erau si unii dezbracati complet) aveau camasi verzi deci se poate sa fie chiar legionari victime ale represiunii militare antonesciene.
„Cu privintã la cele afirmate cã s’au intamplat la Abatorul din Bucuresti în Ianuarie 1941
Subsemnatul
Darasteanu I. Constantin, nascut la data de 28 iulie 1914 in comuna
Stoinesti, judetul Vlasca (azi Giurgiu), domiciliat in Bucuresti, bd.
Theodor Pallady Nr. 25, bloc VII, scara D, ap. 149, sector 3, cunoscand
sanctiunile prevazute de art. 292 din Codul Penal, cu privire la falsul
in declaratii, declar prin prezenta urmatoarele:
In ianuarie 1941
lucram la Baza Aeriana nr. 3 Pipera (devenita mai tarziu ASAM) ca sef de
echipa, maistru principal reglor si montor de avioane, la data aceea cu
o vechime de 3 (trei) ani. In ziua de 24 ianuarie 1941 am avut o
discutie cu un subaltern Preda Petre, zis Drusca, mecanic, care in
zilele precedente, 21-23 ianuarie, lipsise de la unitate: era legionar
si participase la rebeliune. El mi-a povestit ca la Abator se afla trupurile neinsufletite ale unor legionari agatate in cinghele,
despre care se afirma ca ar fi cadavrele unor evrei ucisi de legionari.
Am raportat comandantului meu comandor inginer Constantinescu Cristea
cele aflate de la Preda Petre si l-am intrebat ce crede ca trebuie
facut. Comandantul mi-a raspuns ca nu stie ce sa facem si cui sa
raporteze cele aflate, dar ca mai inainte de orice o asemenea informatie
trebuie verificata. Mi-a recomandat sa iau masina-dubita (marca Skoda)
cu care unitatea noastra isi facea aprovizionarea cu carne de la Abator
si sa ma deplasez acolo, la Abator, sa vad care este adevarul. Mentionez
ca la vremea aceea faceam din cand in cand reportaje pe subiecte
tehnice la revista „Aripi frante-Aripi romanesti” condusa de comandorul
Emil Garleanu (ruda cu scriitorul cu acelasi nume), devenit ulterior
general. Am plecat cu soferul, militar in termen, care cunostea bine
Abatorul, unde am ajuns si am intrat pe poarta principala spunand ca
mergem sa luam carne pentru unitate, ca de obicei. Am intrat apoi in
hala si am constatat ca aproape nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin
hala, de la un grup la altul, se discuta intr-o atmosfera apasatoare,
de incordare si gravitate. Am incercat sa intru in vorba cu parlagii,
dar ei mai mult se fereau sa-mi raspunda cand i-am intrebat daca e
adevarat ca undeva, in Abator, se afla niste oameni, niste evrei
atarnati in carlige (cinghele). M-au facut atent sa fiu mai discret si
mai prudent. Unul dintre ei, pe care ceilalti il numeau „nea Vasile” si
care era seful unei echipe de macelari, mi-a raspuns totusi: „Da,
domnule, dar nu sunt evrei, sunt romani!” Soferul care ma insotea il
cunostea si ne-a facut prezentarile: se numea Stoica Vasile. El mi-a
aratat in ce directie se aflau cadavrele si m-a facut atent sa nu fiu
vazut de oamenii din conducerea Abatorului sau de oamenii de incredere
ai acestora. La circa 50 m am gasit locul, unde am ajuns singur,
neinsotit de nimeni. Am numarat cadavrele atarnate in cinghele, erau 11
sau 21, am uitat numarul exact, tin minte ca se termina cu cifra 1.
Langa perete se mai afla o gramada de cadavre, cu hainele murdare de
noroi si sange. Cadavrele atarnate in carlige aveau paltoane pe ele,
unul mai avea caciula (cusma de blana taraneasca) pe cap. Am dat putin
la o parte paltonul la primele trei cadavre si am vazut la fiecare rana
mortala, din care cursese sange si imbibase imbracamintea. Cel de-al
treilea cadavru avea sub palton si deasupra hainei o camasa verde,
legionara. Nu m-am mai atins de celelalte cadavre si m-am intors la
sofer. Discuta mai departe cu nea Vasile, pe care l-am intrebat: „Mai,
nea Vasile, cine sunt oamenii astia?” Mi-a raspuns ca sunt legionari
impuscati de Armata, ca in jurul Abatorului au fost impuscati mai multi
legionari si ca acesti legionari au fost adunati din strada de oamenii
de incredere ai conducerii Abatorului, la ordinele acesteia, si bagati
in Abator, unde au fost atarnati in carlige si declarati ca sunt evrei
ucisi de legionari. Reproduc cuvintele lui Vasile Stoica: ”
Nu sunt jidani, domnule, sunt legionari impuscati de Antonescu, iar
jidanii de la Abator, prin oamenii lor de incredere, i-au tarat din
strada in Abator, i-au atarnat in cinghele si zic despre ei ca sunt
jidani”.
Fac mentiunea ca la
data aceea Abatorul era o societate administrata si controlata de evrei.
Nea Vasile a facut mentiunea: „jidanii nostri, care conduc Abatorul”.
De asemenea,
mentionez ca i-am spus soferului, daca vrea, sa mearga si el sa-i vada
pe cei atarnati in carlige, dar nea Vasile l-a oprit, spunand ca nu e
bine deoarece deja unii „de sus” au observat miscarea pe care o facusem
si acum sunt cu ochii pe noi. L-am intrebat pe nea Vasile daca e dispus
sa declare cele petrecute la Abator si in fata altora, in cazul ca va fi
vreodata nevoie. Nea Vasile a declarat ca este de acord, mi-a dat
adresa – locuia langa Abator, pe Splai, iar ulterior l-am vizitat de mai
multe ori si ne-am imprietenit. Asa am aflat ca dupa aceea Armata a
ridicat cadavrele de la Abator si le-ar fi dus in padurea Plumbuita.
Vizita mea la Abator a durat circa 15-20 minute. La plecare am luat pentru trupa o naveta de maruntaie, mai mult burti.
Cand m-am intors la unitate m-am prezentat la comandant si i-am povestit
cele aflate. Comandantul a considerat ca e de datoria sa sa raporteze
mai sus. Eu m-am retras din biroul comandantului si m-am dus in hala de
montaj, in hangarul central. Dupa un ceas, un ceas si jumatate, a venit
la mine comandantul si mi-a spus ca a telefonat la Consiliul de
Ministri, la cabinetul lui Horia Sima si a cerut sa vorbeasca cu acesta.
De la postul telefonic respectiv i s-a raspuns: „camaradul Horia Sima
nu mai exista, nu se stie unde este”.
Mentionez ca, in zilele care au urmat, zvonul despre uciderea si
atarnarea in carlige a evreilor la Abator a circulat, dar nu era luat in
serios de nimeni. Pana si femeile cele mai simple din mahalaua
bucuresteana se intrebau „de ce evreii nu reclama la Antonescu ce au
patit?”
Precizez ca nu am
fost membru al Miscarii Legionare, dar, la fel ca si cei mai multi
colegi din aviatie, am simpatizat, ca roman si crestin, cu ideile lui
Corneliu Zelea Codreanu.
De asemenea,
mentionez ca am fost condamnat dupa 1944 pentru „crima de uneltire
impotriva ordinii sociale” si am facut 11 ani de temnita.
Cu Vasile Stoica m-am
intalnit de mai multe ori dupa aceea, ultima oara cred ca a fost in
1970. Avea un baiat care s-ar putea sa mai fie in viata.
Mentionez ca pe dl.
prof. Ion Coja l-am cunoscut in ziua de 20 decembrie 2003, cand m-am
intalnit cu dansul ca sa-i povestesc cele de mai sus. Intalnirea a fost
aranjata de domnii Neagoe Nicolae Mateescu si Dogaru Victor-Dorian,
carora le-am povestit cele petrecute la Abator si au fost de parere ca
trebuie sa-i fac cunoscuta aceasta intamplare si domnului profesor Ion
Coja, pe care il cunosteam de la televizor.
Am fost de acord sa ma intalnesc si sa-i incredintez aceasta marturie, pe care o semnez in deplina cunostinta de importanta ei.
Dau prezenta declaratie a servi oriunde trebuinta o va cere.
Redactat si semnat in 6 exemplare.
In 46 Procuratura comunista a anchetat evenimentele petrecute si cum nu a reusit sa ajunga la o concluzie care sa folosesca scopurilor de atunci de sau viitoare au inchis dosarul adica nu s’a intamplat absolut nimic si orice versiune iesita despre ce s’a intamplat sunt imense baliverne. Iaca copiii ale declaratiilor din dosarul procuraturii :
O mare minciună – crimele de la abator din 1941
FALSUL „POGROM” DE LA ABATOR
-Profesorul universitar, Radu Ieftimovici, spulberã legenda comunistã privitoare la „pogromul” de la Abator din Ianuarie 1941-
„Primele mistificari
privind acest subiect, apartin ziaristului sovietic Ehrenburg în 1945,
(într’o conferintã la Atheneu), aplaudat de Ion Cãlugaru, Mihail
Sadoveanu, C. I. Parhon, Traian Savulescu s.a., dând mânã libera lui
Nicolski si Draghici pentru exterminarea care a urmat. Au continuat cu
acuze dl. Sandu David, presedintele uniunii Asociatiilor de Scriitori
din Statul Israel, iar dintre romani: Marin Preda, Sergiu Nicolaescu
s.a., au colaborat prin scenarii folclorice comuniste acuzand fara
dovezi. In anul 1946, procuratura comunista se ocupa de Abator. Sunt
chemati toti medicii si muncitorii angajati la abator in anul 1941.
Faptele sunt intoarse pe toate fetele, se cauta neaparat vinovati sau
tapi ispasitori, dar nu se gasesc si procuratura este obligata sa
inchida dosarul. Dintre cei audiati, doar macelarul Horwat crede in
pogrom, insa el nu era angajat al abatorului in 1941. In schimb,
tinichigiul Segal, evreu, de buna tinuta morala, prezent acolo in 1941,
declara ca nu a existat nici un pogrom. Cel cu declaratia falsa,
macelarul, dupa cateva luni a fost numit in postul de director al
Abatorului. Angajatii Abatorului Bucuresti, revoltati, au semnat o nota
de protest impotriva mistificarilor pe aceasta tema in ziarele
comuniste. Facsimilul acestui protest a fost inaintat ziarelor
„Universul” si „Dreptatea”, dar nu a mai fost publicat deoarece aceste
ziare au fost reduse la tacere” (Zaharia Marineasa – „Pogromul de la
Abator”, în „Almanahul Gazetei de Vest – 1994″, pag. 144). Iatã, mai
jos, desmintirea angajatilor de la Abator în anul 1941:
D E S M I N T I R E
„Subsemnatii, medici veterinari si
functionari ai Abatorului Capitalei, luând cunostintã de articolele
publicate de ziarele „România Liberã”, „Tribuna Poporului” prin care se
afirmã cã în abatorul Capitalei au fost ucisi ovrei, si de campania care
se duce pe aceasta temã, de naturã sã discrediteze institutia si
oamenii ce o servesc, dãm cea mai categoricã desmintire, afirmatiunilor
fãcute si declarãm pe proprie rãspundere cã faptele enuntate mai sus
sunt de domeniul fanteziei”. Urmeazã semnaturile (37)
Facsimilul
scrisorii si semnaturile (pentru cei interesati), au fost deja
publicate in ziarul „Expres Magazin”, Nr. 13, Aprilie 1992 (laolaltã cu
declaratiile prof. univ. Radu Ieftimovici), cum si în „Almanahul Gazetei
de Vest – 1994). Documentul in original: vezi arhiva ziarului
„Dreptatea”.
„In afara acestor
desmintiri, se adauga argumentul cel mai important care nu poate fi
contestat: cartea „Martiriul evreilor din Romania in 1940-1941″,
cuprinzand documente si marturii, editata de Centrul de Studii al
evreilor din Romania in anul 1991, cu
un cuvant inainte al Sefului rabin Moses Rosen, carte care are 327
pagini, din care 16 pagini cu fotografii, si in care nu se gaseste nici
un cuvant despre existenta vreunui abator. D-nii Norman Manea, Andrei
Pippidi si istoricul Francisco Veiga (intr’o istorie recenta, aparuta la
editura „Humanitas”), fiind vorba de o denigrare planificata, nu tin
seama de aceste dovezi si continua dusmanos cu acuzatiile asupra unor
evenimente care nu au existat. Despre evreii morti in timpul zisei
rebeliuni, acesta fiind un capitol separat, „Cartea Neagra”, editata in
1946 de Comunitatea evreilor din Romania, recunoaste conditia de
beligeranti, adica cea de luptatori a evreilor in rasturnarea regimului
legionar si nu de simple victime ale antisemitismului; numarul evreilor
fiind neinsemnat fata de numarul legionarilor morti in evenimentele din
Ianuarie 1941. Cercetand cu amanuntime evenimentele din timpul zisei
rebeliuni, nu vom descoperi nicaieri vreo condamnare adusa vreunui
legionar pentru fapta de a fi ucis un evreu, desi stim cu totii ca
Antonescu s’a luptat mult sa descopere o astfel de proba incriminatorie.
Se cunoaste de asemenea ca legionarii au fost ocupati cu apararea
institutiilor publice in contra loviturii de Stat antonesciene; in plus,
ca si in Revolutia din 1989, ca de altfel in orice situatii de aceeasi
factura, periferia orasului, prin elementele ei, isi aduce o contributie
violenta si haotica”. (Zaharia Marineasa – ibidem -).
( pentru conformitate https://danielvla.wordpress.com/2013/07/26/o-mare-minciuna-crimele-de-la-abator-din-1941/)
Deci dragul nostru Profesor Ion COJA a spus adevarul si numai adevarul!
Anumite informatii trebuie sa existe despre cei 120 de evrei omorati,un inceput de ancheta,marturii…tot trebuie sa existe ceva si pe baza acestor informatii se poate redeschide o ancheta pentru stabilirea Adevarului.Chiar daca aceasta ancheta nu mai poate trage la raspundere faptasii dar,din respect pentru morti,pentru Adevar si pentru ideea de Justitie se poate face aceasta ancheta.
Dar,NU SE VREA,este mult mai usor sa se spuna ca legionarii sunt vinovati si mult mai confortabil ori poate ca s- a facut o ancheta dar adevarul este dureros
ori periculos si atunci este mai confertabila varianta legionara.
Ar trebui sa vedem cum s- ar putea ( re) deschide acest dosar pentru a se restabili Adevarul si din respect atat pentru victime cat si pentru cei care au fost socotiti vinovati fara a exista probe sau proces in care sa fie condamnati.