Știrile TV din seara aceasta ne-au adus la cunoștință un fapt impresionant, o dovadă deplină că omenia continuă să fie activă printre noi, românii, generând fapte de eroism, de altruism generos, de sacrificiu de sine zguduitor! Un tînăr, „Romeo din Satu Mare” – cum ne-a fost cu discreția cuvenită prezentat, și-a donat o jumătate de ficat pentru a salva viața unei tinere aflată în pragul morții. Norocul a făcut ca acest transplant să fie posibil, operația a reușit și, deocamdată, lucrurile evoluează spre un final fericit… Doamne, ajută!

Mi-am adus astfel aminte de un transplant de ficat efectuat în America în urmă cu ceva ani… Donatoare, o fostă studentă și bună cunoștință, propriu zis o colegă, scriitoarea Luminița Coler, iar primitor fratele ei. Transplantul s-a încheiat tragic: Luminița nu și-a putut salva fratele, iar ea însăși a plătit cu viața încercarea de a-și salva fratele… Când am aflat de la Mirela Roznoveanu de tragedie, m-am simțit în mai multe feluri îndurerat, afectat, obligat să evaluez cele întâmplate cu biata Luminița Coler din mai multe puncte de vedere… Probabil că n-aș fi povestit niciodată cele ce urmează. Dar o fac cu speranța că nu voi „cobi”, că la Satu Mare lucrurile vor evolua bine, normal, cu un final care să ne facă mai încrezători în puterea Binelui. Mai recunoscători Proniei cerești… Cine se știe cu inima curată să se roage pentru cei doi, pentru Romeo din Satu Mare și partenera sa de episod medical.

N-am cum s-o uit pe fosta mea studentă. La curs, cursul din anul întâi, stătea în ultima bancă din amfiteatrul Obobescu, singură, neverosimil de tristă, cu ochii negri, antracit curat, încercănați. Apariție stranie. Atrăgea privirile oricui ar fi fost la catedră… Avea, în chip evident, „probleme”. Cum pauzele mi le petreceam în discuții cu studenții, la un moment dat am intrat în vorbă și cu firava arătare. Avea probleme cu carul și dintre cele mai surprinzătoare! Plecase de acasă! Își părăsise căminul părintesc și locuia pe la rude. Nu mai voia să știe de părinți, de tată în primul rând. Fără să cunosc motivul supărării pe „factorul” patern și fără să mă grăbesc s-o descos, am pledat pentru reconsiderarea situației, a datelor pe care numai ea le cunoștea, dar pe care eram sigur că nu le interpretează corect Să se mai gândească! Etc., etc!

Nu m-am grăbit să aflu cu ce greșise taică-su față de fiică!… Dar mi-am imginat ușor ce dezatru sufletesc lăsase în urmă acasă… Mi-a vorbit despre fratele ei, singurul din familie cu care păstra legătura! Care o înțelegea!

Se simțea hăituită! Câțiva dintre profesori – și i-a numit pe Mihai Pop și Ion Coteanu, se arătaseră că știu cine a fost taică-su! Ce a făcut etc. Atunci am întrebat-o și eu: Dar cine este tatăl dumitale!… Ce a făcut?
Răspunsul ei nu m-a impresionat pe loc: era fiica lui Andrei Coler! Adică?
Și s-a mirat că nu știam! Adică al unuia dintre torționarii care acționaseră împreună cu Drăghici, ministrul torționar. Trecuseră numai câteva luni de la cuvîntarea lui Ceașescu pe tema abuzurilor din sistemul penitenciar! Cu acea ocazie a aflat și ea cu ce se ocupa tătâne-su, de ce lipsea așa de des de acasă: era șef peste toate temnițele din România și mai ales pentru cele politice! Pusese mâna ca să meargă treaba bine, adică mai dădea și el o palmă, un pumn, când asista la vreo anchetă… Pe scurt, un torționar! Un torționar șef! Șef pe toată țara! Pe toate închisorile! Pe toate lagărele de muncă!… Se pare că Ceaușescu îl pomenise în rechizitoriul său!

Nu mi-a fost ușor să-i iau apărarea netrebnicului! Căci i-am luat apărarea, am simțit că așa trebuie să procedez în fața fiică-sii, să-l fac victima sistemului, a tăvălugului revoluționar căruia nu i te poți sustrage!… Că bietul om n-a știut, n-o fi știut, când a acceptat să fie șef în ministerul de interne, la ce servituți se înhamă… Etc., etc.

Vor fi contat vorbele mele cât de cât, convingând-o pe Luminița Coler să revină în familie, să se întoarcă acasă, să se împace cu ai ei!… Era atât de vulnerabilă! Iar eu atât de tînăr!… Depășită criza, ne-am văzut tot mai rar. A început să publice, cu succes, proze scurte. La un moment dat i-am dat și eu să citească „Requiem pentru Jan Pallak”, piesă anti-comunistă, anti-sovietică. Samizdat românesc. Am vrut să-mi arăt astfel și încrederea în fiica torționarului Coler că nu mă va turna!…

Apoi, la un moment dat am aflat că a plecat din țară, prin căsătorie cu fiul unui american important. Când am fost la Paris în 1984, la biserica românească i-am găsit pe foștii deținuți scriind Congresului american pentru a protesta că i s-a dat cetățenie americană fostului torționar Andrei Coler! Probabil la intervenția cuscrului! Alții, nu mai țin minte cine, tot foști deținuți politici, susțineau că Andrei Coler fusese și agent american. Așa că…

Nu am putut afla dacă Andrei Coler mai era în viață când i s-au prăpădit copiii! Luminița, mai ales! Nu aș ști să spun cum ar fi mai „literar” pentru finalul povestirii de față! Cu un tată supraviețuitor tragediei, care să mai aibă de la Dumnezeu destule zile în care să-și depene păcatele, sau, iertat de Dumnezeu, să nu mai asiste la cumplita tragedie! Dar atunci ce noimă, minimă, să mai găsești teribilei întâmplări?!

ion coja