Remember NICADOR ZELEA CODREANU

Publicat de |2017-11-08T10:29:28+00:008 noiembrie 2017|Legionarii în eternitate, Textele altora|

George Dănescu Piscoci despre revizionismul în creștere
No issue detected

Nicu Pîrîu6 hours ago
.
REMEMBER

NICADOR ZELEA-CODREANU

GORNISTUL SUNĂ DEGEABA

Publicat pe Aprilie 9, 2012

Prin tradiție, sfârșitul unui an și începutul altuia prilejuiesc pentru foarte mulți timpul socotelilor sau altfel spus, evaluarea activității „vechiului” an și planurile pentru anul viitor.
Avem motive să ne bucurăm?

Prea puține, dar nu atât de puține încât să ne demobilizeze: în împrejurările de față, când un pensionar de 90 de ani din București condiționează expedierea abonamentului la publicația noastră într-un plic „sigilat”, de frica „autorităților”, în condiţiile în care din cele câteva sute de abonați doar câţiva sunt sub 20 de ani, repet, în aceste condiții te întrebi ce cataclism ar trebui să se producă pentru a trezi românul din „somnul cel de moarte”?!
Se poate pune întrebarea: „trezirea” ar trebui să se manifeste prin „adeziuni” la Mișcarea Legionară?
Pentru noi și pentru toți acei români care sunt capabili, datorită actului de cunoaștere a Mișcării, să facă o diferență netă între „ofertele” probate în ultimii 20 de ani ale partidelor participante la
jefuirea țării, și realitate, răspunsul nu poate fi decât pozitiv. Nu mergem cu „exagerările” până acolo încât să luăm în calcul manifestarea –absolut normală – la multe popoare, a demnității individului și, prin consecință, a națiunii.
Putem constata că iudeo-democrația, deci forma de desfășurare a vieții politice acceptate (dar, de fapt, impuse) în România – și nu numai – produce în final o restrângere a ariei preocupărilor a 95% din populație la necesitățile reprezentate de supraviețuire în sensul strict material.
În această situație, la prima vedere pare exagerată ideea de a pretinde românilor o alegere potrivită; chiar cuvântul „alegere” este fals având în vedere limitarea la un anumit spectru al manifestării politice.
Chiar și în această situație suntem conștienți că așteptările multor români de la noi depășesc posibilitățile normale/logice de evoluție.
Pentru noi pare din ce în ce mai de neînțeles poziția adoptată de cei care ne cunosc.
Dădeam exemplu cu pensionarul de 90 de ani; oameni în vârstă marcați de zecile de ani de teroare iudeo-comunistă sau poate numai conștienți de faptul că au de a face cu „aceeași Mărie cu altă pălărie”. La o privire superficială s-ar părea că au dreptate; totuși, faptul că pot să îmi fac publice constatările în cazul de față sau credințele și speranțele arată că există posibilități de manifestare anti-regim și pro interese naționale, fără să „ni se taie capul”.
Oricum, abonatul nostru de 90 de ani nu reprezintă ținta activității noastre.
Tineretul studios, care a reprezentat întotdeauna pepiniera de bază a Mișcării Legionare, este atât de derutat de manevrele și diversiunile create și „servite” cu generozitate conform planurilor de anesteziere a sentimentelor direcționate spre interesul național, încât pur și simplu ignoră total rolul lui de observator și contestatar organizat al vieții politice.
Analizând problema prin comparație cu perioada în care tineretul juca un rol activ de „exprimare” și de furnizare a viitorilor luptători, te întrebi ce a făcut atunci Mișcarea Legionară în acest caz; vei putea să constați că rolul Mișcării a fost pur și simplu de a organiza afluxul de tineri. Exprimarea unui bilanț nesatisfăcător în acest caz, te duce cu gândul la capacitatea de informare a tinerilor; ce poți să faci altceva?
Se poate presupune, pe bună dreptate, că următorul pas ar trebui să fie al tânărului ”informat”. Aici rolul nostru ia sfârșit.
Pe de altă parte, ești pus în fața unui alt aspect aparent inexplicabil: generațiile de descendenți din familii de trădători comuniști sau securiști, sunt continuatori ai ideilor moștenite, iar descendenții din familii de legionari – și, slavă Domnului, sunt destui – fac jocul iudeo-democrației, adoptând ”poziția mutului”.
Referindu-ne însă la românii de vârste între cele două extreme și cel puțin la cei care, într-o formă sau alta, sunt în contact cu noi, nu putem să nu ne exprimăm o oarecare dezamăgire:
Foarte mulți sunt aceea cărora nici nu le trece prin cap că ar putea să mai facă un pas și anume să înceapă să se organizeze conform sistemului pus la dispoziție de doctrina și practica legionară; toți așteaptă să li se prezinte o formă organizată, ca de exemplu „filiale” la care, eventual, să depună o oarecare activitate.
Dar aceste „filiale”, pentru Dumnezeu, te aștepți să existe prin ce miracol?
Păi tu, care ne cunoști, care știi ce am vrea în țara asta, care sub o formă sau alta te simți legat de Mișcare, de la cine aștepți organizare în orașul tău??!
Poate cei care gândesc la fel ar fi de acord să facă primul pas spre organizare.
Noi nu am avut și nu avem bani pentru sedii (filiale) și de aceea am adoptat sistemul de organizare în cuiburi: cuiburile, grupuri mici de viitori legionari, nu au nevoie decât de înțelegerea că nu poți să aderi la o grupare politică, la o idee, nu îți poți manifesta grija pentru țară în curs de transformare într-o colonie iudaică, decât organizându-te.
Dacă în localitatea ta nu există organizare în acest sens, fă-o tu!
Dacă ai suspiciuni în legătură cu legalitatea, te informez că nici nu îți pui firmă la poartă, nici nu complotezi, ci, pur și simplu, îți faci un cerc de prieteni cu care ești liber să discuți orice, să crezi în ce vrei.
Nu suntem decât parțial în situația creștinismului din catacombe; momentul intrării noastre în viața politică în sens juridic nu a venit încă.
Apariția unui partid legionar poate fi urmarea unui „prea plin” de organizații locale, de „cuiburi” care și-au însușit condițiile de viață și luptă legionare.
Vedeți dumneavoastră, aceasta este diferența sau specificul Mișcării Legionare: nu facem partid ca să adunăm oameni sub steag, facem partid când am strâns sub steagul năzuințelor noastre destui luptători hotărâți, convinși de dreptatea noastră și de rolul nostru în viața țării!
În perioada de înflorire, de dezvoltare a Mișcării Legionare, exsitau în țară zeci de mii de cuiburi la 500.000 de membrii și 500.000 de simpatizanți.
Toți cei care iau contact cu noi în vederea participării directe la activitatea Mișcării, trebuie să înțeleagă și să accepte această structură de organizare: cuiburile sunt zecile de mii de camarazi, care, „adunate”, puse într-o anumită ordine, dau naștere unei construcții trainice.
Un partid legionar în sensul înțelegerii curente a cuvântului, nu există – și nu a existat – decât ca urmare a necesității de exprimare politică a sute de mii de români.
Partide care de la o legislatură la alta se muncesc din greu să strângă numărul de ”adeziuni” pentru supraviețuire, chiar dacă se declară de sorginte legionară, nu sunt decât formații politice care își caută o justificare a existenței, apelând la o doctrină și la o ideologie pe care nu au înțeles-o, pe care nu o aplică, simțindu-se obligați să își declare filiația aceasta în scopul unei justificări existențiale.
Toate considerentele exprimate mai sus vă vor duce, desigur, cu gândul la ținta activităților noastre în anul care vine; este obligatorie extinderea activităților specific legionare.
Situația actuală este total nemulțumitoare și speranțele noastre pe care le considerăm justificate având în vedere dezastrul național în care partidele existente au adus țara, se îndreaptă spre un anumit segment al poporului român, care nu a fost contaminat de gândirea și practica
politicianismului de sorginte iudaică, spre aceia care suferă văzând situația în care am ajuns.
Departe de a fi o figură de stil, simțim o durere aproape zilnică când suntem în situația de a constata că milioane de români suferă de foame și de frig, ajung pe drumuri la o vârstă la care nimeni nu îi mai angajează, sunt dați afară din casele oricât de modeste ar fi, pentru datorii la utilități; aflăm cu groază în fiecare zi cum sunt distruse pădurile noastre, cum în zone strict protejate un criminal își trântește o proprietate pe multe hectare.
Bogății de o dimensiune economică mondială, ca Roșia Montană sau Roșia Poeni, sunt vândute pe a suta parte din valoarea lor, enormele zăcăminte de petrol și gaze din Câmpia Jimboliei sunt neexploatate în așteptarea unei oferte care să ne facă mai săraci și mai dependenți.
Învățământul este distrus, asistența medicală la fel, având ca țintă de perspectivă omniprezența spitalelor și clinicilor private, „afacere” luată în antrepriză după acordurile „bilaterale” cu Israelul.
Aș încheia cu o evocare a unor timpuri de mult apuse: în vara lui 1941, când România a declarat război Rusiei bolșevice, în momentul anunțării evenimentului la radio, milioane de români din toată țara s-au așezat în genunchi, „în praful drumului” și au spus un „Tatăl nostru” pentru România și armata română.
În iarna lui 1942 eram în clasa a doua primară și la serbarea pomului de Crăciun am fost desemnat să spun o poezie patriotică; erau de fapt versurile unui cântec:„Frați români din regimentul 10, gornistul sună să mergem la război, ostașii se adună cu inimi de eroi.
Nimic din lume nu-i mai sfânt, și mai frumos pe-acest pământ, decât să mori ca luptător învăluit de tricolor.”
O spuneam, o cântam, o credeam cu sfințenie și o cred și acum, după zeci de ani.
Domniile voastre, cititori obișnuiți sau ocazionali ai acestor rânduri, închipuiți-vă că ar suna gornistul acum, sau asimilați-l cu publicația noastră.
Ați ghicit: gornistul din poveste nu ar reuși, după cum puteți să constatați, decât să trezească amintiri sau să stârnească curiozitatea.
Ar rămâne mai departe un personaj de poveste! Trist, dar adevărat!
Să facem un final optimist?
„Bilanț 2012: cele 100 de cuiburi legionare din București și din provincie salută cu încredere noul an!”
Dumnezeu e mare!

NICADOR ZELEA-CODREANU – Cuvântul Legionar, decembrie 2011