Reluăm întrbarea: Valter Roman erou sau asasin laș?

Publicat de |2019-02-18T11:55:19+02:0018 februarie 2019|Legionarii în eternitate|

Valter Roman, subiect controversat: erou sau asasin laș?

Valter Roman, erou sau asasin laș?

 

 

Articolul despre „Asasinul de la Majadahonda” a prilejuit și comentariul dlui Nicu Cohen, care mă învinuește că am făcut „dintr-un erou un asasin”!… Iată punctul de plecare din care țin să fac o dezbatere mai amplă pe un subiect teoretic inedit, după știința mea:

 

„În tranșeele din față, W. Roman a auzit vorbind românește; a comunicat imediat coordonatele bateriei de artilerie celei mai apropiate.

În bombardamentul ce a urmat, au pierit Ion Moța și Vasile Marin. Ei au devenit eroi ai Mișcării Legionare și li s-a ridicat un monument la Majadahonda pentru că vorbeau românește și pentru că Walter Roman era vigilent.”

Așa arată informația care ne parvine de la Titus Popovici. Se pare că a fost prieten cu Walter Roman și de la acesta a aflat cum s-au petrecut lucrurile la Majadahonda, în februarie 1937… Moment extrem de important pentru istoria noastră. Se știe bine că funeraliile celor doi eroi legionari s-au desfășurat cu participarea a sute de mii de români, legionari sau simpatizanți legionari. Atât numărul mare, cât mai ales ordinea și disciplina participanților, o adevărată demonstrație, involuntară, de forță și coerență, a pus pe gânduri autoritățile. Așa ceva nu se mai văzuse în România! Era clar că legionarii nu erau un partid politic, ci o mișcare națională care putea oricând să scoată în stradă sute de mii de oameni și să ia puterea politică prin forță!… Legionarii aveau această foță!

Urmare a acestor funeralii, autoritățile au luat decizii importante, radicale, privind Mișcarea Legionară, privind necesitatea, din punctul lor de vedere, a lichidării legionarismului… Operă malefică, nici azi încheiată!

 

Revenim la gestul de erou / de asasin al lui Valter Roman, cu două mici întrebări: (1) dacă ar fi murit nu doi legionari, ci doi dintre românii comuniști aflați în tabăra republicană, controlată de Komintern, cum ar fi arătat funeraliile acestora?!… Dacă Valter Roman ar fi murit în Spania, ar fi stârnit o reacție publică cât de cât asemănătoare?

Și mai ales mă întreb, (2) dacă Moța sau Marin ar fi auzit vorbindu-se românește în tranșeele inamicului, ar fi procedat la fel ca W(V)alter Roman? Ar fi ținut cu tot dinadinsul să-i ucidă pe românii aflați printre combatanții adverși?

 

Cu alte cuvinte, cred că gestul lui Valter Roman ne pune înaintea unei interesante probleme de etică militară, de etică a războiului. În războiul modern mai ales, de regulă adversarul asupra căruia arunci din avion bombele ucigașe sau îndrepți tirul artileriei îți este complet necunoscut. O mulțime de anonimi, fără identitate, fără chip, fără biografie… Statul te trimite pe front să ucizi, iar tu, om normal, care n-ai da o palmă cuiva, poți să îndrepți arma ucigașă spre cel din tranșeea din față deoarece nu-l cunoști pe cel care, și el, te țintește!

 

W(V)alter Roman, aflăm de la același Titus Popovici, era comisar politic în războiul civil din Spania. Nu era un combatant propriu zis, precum cei șapte legionari, aflați în tranșee. În tranșeea cea mai apropiată. După unele informații, deseori în timpul luptelor interveneau perioade de încetare a focului din ambele părți ale frontului, pentru a fi adunați morții și răniții dintre linii. Într-un asemenea moment te puteai apropia suficient de mult de linia adversă ca să auzi vocile și vorbele adversarilor. Se pare că într-un astfel de moment Walter Roman s-a apropiat atât de mult de linia adversă încât i-a putut identifica pe români, în ce loc se află în liniile adverse! Mă întreb cât de moral era ca într-un moment de încetare a focului Walter Roman să se ocupe de spionarea adversarului, de culegerea de informații!..

 

Altă întrebare: ce căuta un comisar politic, militar necombatant, între liniile frontului? Cumva îi căuta chiar pe românii din armata republicană, de a căror prezență e foarte probabil că nu avea cum să nu știe? Își asumase sau chiar i se încredințase sarcina să-i identifice? Sau a fost o pură întâmplare?

 

Și întrebarea întrebărilor: în acele momente de încetare a focului, destinate ridicării răniților și a morților, ai dreptul moral să culegi informații despre inamic, adică, în fapt, să nu încetezi starea de beligeranță, ci să profiți de încetarea focului pentru a continua lupta pe asuns, într-un moment când adversarul, crezându-te om de cuvînt, renunță la gardă, nu se mai apără?!… Este gestul lui Walter Roman un gest eroic sau un gest laș, dezonorant, dezgustător?! Adică un asasinat?!

 

I-a auzit vorbind românește și nu le-a adresat un salut sau o înjurătură amicală?!… Eu așa mă văd reacționând. Și-i întreb pe cititorii acestor rânduri ei cum văd aceste lucruri, cum categorisesc isprava lui Walter Roman.

 

Din nefericire, o judecată asupra lui Walter Roman e de natură să afecteze imaginea publică și a fiului său, domnul Petre Roman, care nu o dată și-a mărturisit cultul pe care îl are pentru tatăl său, pentru faptele acestuia. Nu mi se pare drept, dar așa se petrec lucrurile. Petre Roman a avut multe avantaje în viață pentru că era fiul lui Valter Roman. Dacă există și dezavantaje de pe urma acestei paternități, trebuie asumate și acestea! În cazul unui personaj controversat cum e Petre Roman, antecedentele politice din familie trebuie luate în seamă cu multă atenție! Mai ales atunci când nu-i sunt favorabile!

 

 

Aceste antecedente, în cazul de față, se referă, pentru mine, în primul rând la teza dezvoltată cu documente de regretatul Gheorghe Buzatu, documente potrivit cărora la sfârșitul războiului al Doilea Mondial, când soarta Transilvaniei era încă incertă, s-au găsit niște tovarăși care, simțind sau știind că Ungaria nu va mai stăpâni Transilvania, au lansat o campanie de dezinformare a Moscovei, pe ideea că cea mai justă soluție ar fi ca Transilvania să devină un stat independent! În fruntea acestei diversiuni clar anti-românești s-a aflat (și) Valter Roman. Așa susține Gheorghe Buzatu, în urma unor cercetări de arhivă la Moscova, după 1990. Din câte știu, Petre Roman nu a contestat concluziile la care a ajuns marele istoric, nu a cerut să verifice documentarea invocată. De ce? Știe că acuzațiile marelui istoric sunt întemeiate?…

 

Eu am dezvoltat o teză apropiată, dar nu pe documente bazată, ci pe interpreatarea unor informații pe care ni le dă însuși Valter Roman, în memoriile sale. Această interpretare a mea duce la aceeași concluzie: Valter Roman a fost un ins care a încercat să aducă mari beneficii Ungariei, în dauna României. A acționat în favoarea Ungariei când se afla la Moscova, în apropierea lui Litvinov, în timpul războiului, și după aceea. Ca ardelean, ca evreu ardelean, Valter Roman a fost, la urma urmelor, solidar cu majoritatea / mulțimea evreilor ardeleni, care au rămas legați de nostalgia după Ungaria Mare, de refuzul de a accepta un destin românesc pentru Ardeal. Un subiect care îi desparte și azi pe evreii din Ardeal de evreii din Regat. După cum îmi povestea cu mult haz colegul Ștefan Cazimir, evreii români din Israel se ceartă și azi pe acest subiect! Subiect de comedie!…

 

Revin la subiectul nostru: a fost loial Valter Roman față de români, față de România, atunci când i-a „turnat” pe legionarii din Spania și i-a expus tirului de artilerie? Ne-a iubit sau ne-a urît pe noi, românii?! Și mă mai întreb: avem nevoie de un răspuns corect la această întrebare? La ce ne mai folosește?…

 

Evident, un răspuns negativ va fi un blam pentru Petre Roman! Un blam în plus!… Iar un răspuns favorabil lui Roman-tatăl va fi util fiului care se confruntă de douăzeci și cinci de ani cu acuzații dintre cele mai grave în spațiul public, inclusiv pe site-ul nostru. Aș fi bucuros dacă le-aș putea infirma, dar nu mă ajută nimeni, nici Petre Roman, care nu răspunde acestor acuzații, nici Mioara Roman, fostă colegă de catedră, care încearcă, la telefon, într-un mod onorabil și emoționant, dar nu și convingător, să le ia apărarea fostului soț și fostului tată socru… Cu argumente tare subțiri!…

 

…Voi reveni asupra acestei chestiuni după ce voi primi și comentarile colegilor de pe site-ul omonim cu subsemnatul: www.ioncoja.ro

 

Ion Coja